Omului nu-i este dată „cunoștința binelui și răului” în sens absolut. I se spune însă ce are de făcut în calitate de creatură: să-L lase pe Dumnezeu să fie Dumnezeu, recunoscându-L drept Creator și Domn prin ținerea poruncilor Lui. Această ascultare e însă permanent contestată. Ea trebuie și poate fi înfăptuită liber, în măsura în care omul se decide în permanență din nou pentru Creatorul său și împotriva sugestiilor ispititoare ale vrăjmașului. Această decizie pentru sau împotriva Cuvântului lui Dumnezeu are loc în adâncurile aproape insondabile pentru noi ale inimii noastre. Ispitirile nu fac altceva decât să scoată la lumină această stare interioară:
Citește în continuare ‘Ispitirile au un rol extrem de pozitiv’
În măsura în care un om are responsabilități mai mari în omenire, i se va cere mai mult și în fața Judecății. Este considerabilă răspunderea conducătorului ce orientează un popor, îi face o anumită educație, îi proclamă o anumită învățătură, îl angajează în anumite bătălii, îi dă anumite legi și orânduiri, îi dă o justiție dreaptă ori nedreaptă, îi păzește sănătatea trupească și sufletească, creează o societate dreaptă ori abuzivă, respectă libertatea și demnitatea oamenilor ori îi tiranizează, încurajează valorile morale ori recurge la ce e negativ în lume și, în cele din urmă, conduce lumea spre mântuire ori spre neant.
Trece prin sită timpul mort al vieților celor duși de pe lumea aceasta. Se găsesc peste tot grămăjoare de astfel de timp. La marginea drumurilor, în inima crângurilor, chiar și în inima unora dintre oamenii vii, în pragul caselor, pe câmpuri, pe maluri de ape și în aer.
În viața duhovnicească sunt mai multe instrumente prin care omul poate pătrunde în lumea dialogului cu Dumnezeu. Se vorbește despre post, metanii, rugăciune, citirea cărților sfinte etc. Dintre toate, un instrument care se pare că în epoca noastră nu își mai găsește utilitatea este pomenirea morții. Foarte prețuită de Părinții nevoitori, pomenirea morții este trecută cu vederea de omul modern tocmai pentru că el trăiește cu ideea inoculată că viața aceasta este în sine singura valoare la care se poate raporta. Într-adevăr, viața pământească este esențială pentru noi. Modul în care o trăim sau, mai bine zis, o valorificăm, influențează deznodământul nostru veșnic. Dar, a valorifica viața în spiritualitatea creștină nu înseamnă a scoate maximum de eficiență din ea, de a trăi tot ceea ce ne oferă, ci de a găsi încă din timpul ei relația pierdută cu Ziditorul nostru. În acest sens, pomenirea morții nu este doar simpla amintire a informației că odată vom muri, ci trăirea într-o manieră intensă a scopului vieții care este comuniunea cu Dumnezeu. Mântuitorul a punctat importanța dedicării inimii noastre către Dumnezeu și plasarea pe locul doi a grijilor vieții acesteia: „De aceea zic vouă: Nu vă îngrijiţi pentru sufletul vostru ce veţi mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veţi îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea?” (Matei 6, 25).
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXIX, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 797-798
n vremea aceea cei doisprezece ucenici au venit la Iisus şi I-au spus: „Dă drumul mulţimii să se ducă prin satele şi gospodăriile dimprejur, ca să poposească şi să-şi găsească de mâncare, că aici suntem în loc pustiu“. Iar El le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce“. Şi ei au zis: „Nu avem mai mult decât cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă ne vom duce noi şi vom cumpăra hrană pentru poporul acesta“. Că erau ca la cinci mii de bărbaţi. Iar El le-a zis ucenicilor Săi: „Aşezaţi-i jos, în cete de câte cincizeci“. Şi au făcut aşa şi i-au aşezat pe toţi. Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt şi le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea mulţimii. Şi au mâncat şi s’au săturat toţi; şi au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coşuri pline de fărâmituri. Şi a fost că pe când El Se ruga deoparte, ucenicii erau cu El, iar El i-a întrebat, zicând: „Cine zic mulţimile că sunt Eu?“
raților, vreau să știți cât de mare luptă am pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți n-au văzut fața mea în trup, ca să se mângâie inimile lor, și ca ei, strâns uniți în iubire, să aibă belșugul deplinei înțelegeri pentru cunoașterea tainei lui Dumnezeu-Tatăl și a lui Hristos, întru Care sunt ascunse toate vistieriile înțelepciunii și ale cunoștinței. Vă spun aceasta, ca nimeni să nu vă înșele prin cuvinte amăgitoare. Fiindcă deși cu trupul sunt departe, cu duhul însă sunt împreună cu voi, bucurându-mă și văzând buna voastră rânduială și tăria credinței voastre în Hristos. Deci, precum ați primit pe Hristos Iisus, Domnul, așa să umblați întru El, înrădăcinați și zidiți fiind într-Însul, întăriți în credință, după cum ați fost învățați, și prisosind în ea cu mulțumire.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente