Rugăciunea îl face pe om să împlinească lucruri mai presus de fire

Din toate faptele sufletului, cea mai puternică este rugăciunea care-l face pe om să împlinească lucruri mai presus de fire. Acest adevăr nu va fi înțeles de cei ce nu se roagă și mai ales care nu s-au rugat niciodată. Rugăciunea este o lucrare duhovnicească nevăzută. Nu totdeauna se pot explica faptele ce ajung pe tărâm duhovnicesc. În ce chip se întinde lucrarea rugăciunii din lumea pământească până la lumea nevăzută, a duhurilor? Cum poate rugăciunea unuia viu să facă a se naște în alt suflet simțământul dorit? Vedem în toate zilele dovezi despre acest adevăr: te rogi pentru o ființă ce-ți este scumpă, și cererea ta este ascultată, bolnavul se vindecă, primești vești de la cel plecat ș.a.

Suferința noastră este vremelnică, iar folosul veșnic

Precum soldatul de gardă rabdă o noapte întreagă strâmtorarea în gheretă, și nu-și pune în mintea sa suferința, nădăjduind că a doua zi se va duce la cazarmă să se odihnească după cum voiește, așa și tu, rabdă ostenelile și strâmtorările acestei vieți, socotind scurtimea lor, că durează puțină vreme, și curând vei ajunge în Patria ta cerească. Numai aceasta te face să te bucuri, și întipărește-o în mintea ta, ca să o amintești totdeauna, adică, să te gândești la veșnicia vieții viitoare, că nu are sfârșit niciodată; căci de o vei asemăna cu aceasta vremelnică, vei afla, chiar de ai trăi și o mie de ani, că nu este nici un ceas, pe lângă cea veșnică și fără de sfârșit.

Necazurile și nenorocirile pe care le pătimești te povățuiesc spre viața cerească

Domnul a voit să fie atât de necăjită viața noastră, ca să o urâm și să o dorim pe cea fără de suferință și veșnică; că de ar fi fost aceasta fără osteneală și necazuri, atât ne-ar fi tras spre dragostea ei, încât am fi uitat desăvârșit viața cea adevărată pentru care suntem zidiți. Necazurile și nenorocirile pe care le pătimești, te povățuiesc să dorești viața cerească, cu totul veselitoare și nemărginită. Atât te necăjește și te rănește viața aceasta vremelnică, încât îți strigă și zice, să nu o dorești. (…)

Rugăciunea Sfântului Simeon Noul Teolog sau despre smerenie, căință și nădejde

Sfinții Părinți ai Bisericii au așezat în Canonul dinaintea săvârșirii Sfintei Liturghii sau al împărtășirii credincioșilor și slujitorilor douăsprezece rugăciuni care ne îndeamnă, în mod special, la recunoaș­terea stării noastre de îndepărtare de Dumnezeu, prin care mărturisim, în același timp, dorința revenirii la El, dorul nostru de întoarcere în Casa Tatălui.

Cum să ne rugăm

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIX, IV, în Pă­rinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 250

„Deci, așa vă rugați: Tatăl nostru, Care ești în ceruri (Matei 6, 9). Vezi că îndată a deșteptat luarea aminte a ascultătorilor, amintind, chiar, prin cel dintâi cuvânt al rugăciunii, de toate binefacerile lui Dumnezeu. Cel care numește Tată pe Dumnezeu, prin această singură numire, a mărturisit: iertarea păcatelor, ridicarea pedepsei, dreptatea, sfințenia, răscumpărarea, înfierea, moștenirea, însușirea de frate cu Unul-Născut, dăruirea Duhului. Că nu-i cu putință să nu­mești Tată pe Dumnezeu, dacă n-ai dobândit toate aceste bunătăți. Hristos, deci, deșteaptă luarea aminte a ascultătorilor Lui prin două lucruri: și prin vrednicia Celui pe Care Îl numesc Tată, și prin măreția bunătăților de care se bucură. Când spune: Care ești în ceruri, nu o spune ca să închidă pe Dumnezeu în cer, ci ca să îndepărteze de pământ pe cel ce se roagă și să-l ridice la locurile cele înalte și la lăcașurile cele de sus. Tot prin aceste cuvinte ne mai învață să facem rugăciune de obște pentru toți frații. Că n-a spus: Tatăl meu care ești în ceruri, ci: Tatăl nostru, poruncindu-ne să înălțăm rugăciuni pentru toți oamenii și să nu urmărim niciodată folosul nostru, ci totdeauna folosul aproapelui. Prin asta stârpește dușmă­nia, doboară mândria, alungă invidia, aduce dragostea, mama tuturor bună­tă­ților, izgonește inegalitatea dintre oameni, arată că este de aceeași cinste și împăratul, și săracul, pentru că participăm cu toții, în comun, la cele mai mari și mai necesare bunuri. Ce pagubă avem de pe urma obârșiei noastre de jos, când, de pe urma obârșiei noastre de sus, toți suntem la fel, nimeni nu are ceva mai mult decât altul, nici bogatul mai mult decât săracul, nici stăpânul mai mult decât sluga, nici domnul mai mult decât supusul, nici împăratul mai mult decât ostașul, nici filozoful mai mult decât barbarul, nici înțeleptul mai mult decât prostul? Tuturor ni s-a dăruit aceeași noblețe, învrednicindu-ne pe toți la fel să-I zicem lui Dumnezeu: Tată.”

17 noiembrie – Sfântul Grigorie Taumaturgul, Episcopul Neocezareei [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2022-11-17

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XI, 14-23)

n vremea aceea a scos Iisus un demon dintr-un bolnav, şi acela era mut. Şi a fost că atunci când a ieşit demonul, mutul a vorbit şi mulţimile s’au minunat. Iar unii dintre ei au zis: „Cu Beelzebul, căpetenia demonilor, scoate demoni“. Iar alţii, ispitindu-L, Îi cereau semn din cer. Dar El, cunoscând gândurile lor, le-a zis: „Orice împărăţie care se dezbină în sinea ei se pustieşte şi casă peste casă cade. Dacă deci Satana s’a dezbinat în sinea lui, cum îi va mai dăinui împărăţia? Fiindcă voi ziceţi că Eu cu Beelzebul îi scot pe demoni. Iar dacă Eu îi scot pe demoni cu Beelzebul, fiii voştri cu cine îi scot? De aceea ei vă vor fi judecători. Dar dacă Eu îi scot pe demoni cu degetul lui Dumnezeu, iată că împărăţia lui Dumnezeu a ajuns la voi! Atunci când un om tare, înarmat fiind, îşi păzeşte curtea, avuţiile lui sunt în pace; iar când unul mai tare decât el vine asupră-i şi-l înfrânge, acela îi ia toate armele în care se încrezuse şi-şi împarte prăzile. Cel ce nu este cu Mine e împotriva Mea; şi cel ce nu adună cu Mine, risipeşte.

Apostolul Zilei: 2022-11-17

JOI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Tesaloniceni (II, 9-14)

raților, vă aduceți aminte de osteneala și de truda noastră; lucrând zi și noapte, ca să nu fim povară niciunuia din voi, așa v-am propovăduit Evanghelia lui Dumnezeu. Voi sunteți martori și Dumnezeu de asemenea, cât de sfânt și cât de drept și fără de prihană ne-am purtat între voi credincioșii; ca un părinte pe copiii săi, precum știți, așa v-am rugat și v-am mângâiat. Și v-am rugat cu stăruință să umblați cum se cuvine înaintea lui Dumnezeu, Celui ce vă cheamă la împărăția și la slava Sa. De aceea și noi mulțumim lui Dumnezeu neîncetat că, luând voi cuvântul ascultării de Dumnezeu de la noi, nu l-ați primit ca pe un cuvânt al oamenilor, ci, așa precum este într-adevăr, ca pe un cuvânt al lui Dumnezeu, care și lucrează întru voi, cei ce credeți. Căci voi, fraților, v-ați făcut următori ai Bisericilor lui Dumnezeu, care sunt în Iudeea, întru Hristos Iisus, pentru că ați suferit și voi aceleași, de la cei de un neam cu voi, după cum și ele de la iudei.