Duminică vom auzi la Sfânta Liturghie lecturându-se Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina (Luca 12, 16-21), cunoscută și ca Pilda bogatului neînțelept sau nebun. Nu este întâmplător că Sfântul Evanghelist Luca amintește de această pildă în mod special, pentru că dintre toți evangheliștii el se arată ca fiind cel mai aplecat spre dimensiunea socială a Evangheliei Domnului Hristos, acordând atenție categoriilor defavorizate sau marginalizate social din vremea Domnului, săraci, bolnavi, vameși, desfrânate etc.
Arhivă pentru 19 noiembrie 2022
Îmbogățirea în cele bune
Dacă o persoană nu simte nevoia să se căsătorească, dar nici nu crede că ar face față vieții monahale, e bine să aleagă viața de celibatar?
Citește în continuare ‘Cum să nu fii singur, chiar dacă ești celibatar’
Paradoxul convieţuirii
Sper să nu uitaţi acest interesant paradox al convieţuirii.
Ce reprezintă familia pentru noi ?
Este o temă care privește România, care privește întreaga lume, familia, și care pune mari probleme la ora actuală în Biserica Ortodoxă, pentru duhovnici în mod special. Tot ce vedem rău este din lipsă de trăire duhovnicească în familie. Noi ne-am obişnuit să condamnăm numai răul, mai precis numai efectul răului, nu şi cauza răului.
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a II-a, A treia convorbire cu părintele Cheremon, Cap. XI, 4-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 540
„(…) Acestea două – harul lui Dumnezeu şi libertatea voinței noastre – par potrivnice între ele, dar şi una, şi cealaltă lucrează unite, şi noi înțelegem că şi pe una, şi pe cealaltă din datoria evlaviei trebuie să le socotim deopotrivă. Când Dumnezeu vede că ne îndreptăm spre bine, ne întâmpină, ne conduce şi ne întăreşte: «La vocea glasului tău, îndată ce te va auzi, îți va răspunde» şi: «Cheamă-mă în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi». Şi dimpotrivă, dacă ne vede că ne împotrivim, sau că suntem călduți, aduce în inimile noastre îndemnuri mântuitoare, prin care să reapară şi să se întărească în noi bunăvoința.”
Citește în continuare ‘Cât har și câtă libertate deține omul’
EVANGHELIA ZILEI: 2022-11-19
SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca |
![]() |
Apostolul Zilei: 2022-11-19
SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. II Corinteni |
![]() |
Comentarii recente