MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞASEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH
Pomenirea Sfântului Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, Făcătorul de minuni
Ap. I Timotei (I, 8-14)
|
raților, noi știm că legea este bună, dacă se folosește cineva de ea potrivit legii; știind aceasta, că legea nu este pusă pentru cel drept, ci pentru cei fără de lege și răzvrătiți, pentru necredincioși și păcătoși, pentru necuvioși și spurcați, pentru ucigașii de tată și ucigașii de mamă, pentru omorâtorii de oameni, pentru desfrânați, pentru sodomiți, pentru vânzătorii de oameni, pentru mincinoși, pentru cei care jură strâmb și pentru tot ce stă împotriva învățăturii sănătoase, după Evanghelia slavei fericitului Dumnezeu, cea încredințată mie. Mulțumesc Celui ce m-a întărit, lui Hristos Iisus, Domnul nostru, că m-a socotit credincios și m-a pus să-I slujesc, pe mine, care mai înainte huleam, prigoneam și batjocoream. Totuși am fost miluit, căci, în necredința mea, am lucrat din neștiință. Și a prisosit foarte harul Domnului nostru, împreună cu credința și cu dragostea cea întru Hristos Iisus., |
0 Răspunsuri to “Apostolul Zilei: 2022-12-06”