Preparate gustoase cu ştiucă

Știuca este un pește de apă dulce recomandat în orice dietă, fiind bogat în vitamine și minerale benefice organismului, ajutând la: întărirea vaselor de sânge, normalizarea activităţii cardiace, combaterea virușilor și infecțiilor în­tărind sistemul imunitar, func­țio­narea sănătoasă a stomacului, intestinelor, ficatului și pancreasului, prevenirea diabetului, sprijinirea sistemului nervos.

Sănătatea este colorată… în nuanţele legumelor și fructelor

Deși medicina și știința nutriției se străduiesc să scoată în evi­den­ță importanța pentru sănătate a acestor două grupe de alimente, legume şi fructe, din păcate, ele nu se prea regăsesc în meniurile noastre zilnice. Beneficiile sunt multiple, între care apărarea antioxidantă față de radicalii liberi, reducerea infla­mației, inhibarea progresiei tumorilor, protec­ția față de radia­țiile UV.

Viața Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei

Insula Ciprului era patria minunatului Spiridon, care, născându-se din părinți simpli, era și el smerit cu inima și bun cu viața. În copilăria sa a fost păstor de oi și, crescând, s-a împărtășit nunții celei legiuite și s-a făcut tată de copii. El viețuia cu cinste și cu plăcere de Dumnezeu, urmând lui David în blândețe, lui Iacob în simplitatea inimii și lui Avraam în iubire de străini. Dar nu după mulți ani, murindu-i soția, cu osârdie slujea lui Dumnezeu prin fapte bune, iar averea sa o cheltuia spre odihna străinilor. În lume atât de mult a plăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit cu darul facerii de minuni, căci vindeca tot felul de boli, din cele cu anevoie de vindecat și izgonea duhurile rele din oameni, cu cuvântul. Pentru aceasta a fost ales episcop al cetății Trimitundei, care era o cetate vestită a Ciprului, în împărăția marelui Constantin și a lui Constantie, fiul său, unde făcea minuni preaslăvite.

Sf. Ier. Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte)

Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni, era de neam din Cipru şi a trăit pe vremea împăraţilor Constantin cel Mare (306-337) şi Constanţiu (337-361).

Calea către Împărăție

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XL, 7-8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 254

„Întrebare: Cum pot să coexiste în inimă două elemente diferite: harul și păcatul? Răspuns: După cum atunci când este foc sub o căldare, dacă se pun lemne în el, vasul se încălzește și mai tare se roșește și conținutul lui fierbe și clocotește; – iar dacă din neglijență, nu se adaugă lemne, focul scade și parcă se stinge -, tot așa se întâmplă cu harul, focul cel ceresc. El este înlăuntrul tău (și în afara ta). Dacă te rogi să-ți îndrepți gândurile și iubirea spre Hristos, este ca și cum ai pune lemne (pe foc); gândurile tale se fac de foc și se afundă în dorirea lui Dumnezeu. Chiar dacă Duhul se retrage (uneori), ca și când ți-ar deveni ceva exterior, deși se vede în afara ta, El este și înlăuntrul tău. Atunci, însă, când cineva este neglijent și se lasă furat, fie și puțin, de treburile lumești și de visări, numaidecât vine răutatea, pătrunde în suflet și începe să strâmtoreze pe om în întregime. În mod firesc, sufletul își aduce aminte de tihna de mai înainte, începe să se întristeze și să sufere continuu. Iar dacă mintea se îndreaptă iarăși către Dumnezeu, (iarăși) începe să-și recapete tihna de mai înainte. (Văzând aceasta), ea caută cu și mai mult zel pe Dumnezeu și începe a spune: Te implor Doamne, (nu mă părăsi). Atunci focul care aprinde și dă odihnă sufletului crește în el, puțin câte puțin, (îl atrage către el), așa cum puțin câte puțin undița scoate peștele din adânc. Pentru că, dacă n-ar fi așa, dacă omul n-ar fi gustat și din amărăciune, și din moarte, cum ar fi putut să distingă ceea ce este amar de ceea ce este dulce, moartea de viață, și cum ar fi putut să mulțumească Tatălui Celui ce dă viață și Fiului și Sfântului Duh?”

12 decembrie – Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, Făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2022-12-12

Cel între sfinţi Părintele nostru Spiridon, făcătorul de minuni. Evanghelia de la Luca (VI, 17-23)

n vremea aceea a stat Iisus într’un loc şes, El şi mulţime numeroasă de ucenici ai Săi şi mulţime multă de popor din toată Iudeea şi din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El, că putere ieşea dintr’Însul şi pe toţi îi vindeca. Şi ridicându-Şi ochii spre ucenicii Săi, zicea: „Fericiţi sunteţi voi, cei săraci, că a voastră este împărăţia lui Dumnezeu. Fericiţi sunteţi voi, cei ce flămânziţi acum, că vă veţi sătura. Fericiţi sunteţi voi, cei ce plângeţi acum, că veţi râde. Fericiţi veţi fi când din pricina Fiului Omului vă vor urî oamenii şi vă vor izgoni dintre ei şi vă vor ocărî şi când ca pe un rău vă vor lepăda numele. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi tresăltaţi, că iată, răsplata voastră multă este în cer; că părinţii lor aşa le făceau profeţilor.“

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XII, 20-25)

n vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei: când va veni împărăţia lui Dumnezeu?, El le-a răspuns: „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o, e aici!, sau: Acolo! Că iată, împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru“. Zis-a către ucenici: „Veni-vor zile când veţi dori să vedeţi una din zilele Fiului Omului şi n’o veţi vedea. Şi vă vor spune: Iată, acolo este!, iată, aici!; nu vă duceţi şi nu vă luaţi după ei. Că după cum fulgerul, fulgerând dintr’o parte de sub cer luminează pân’la cealaltă parte de sub cer, aşa va fi şi Fiul Omului în ziua Sa. Dar trebuie mai întâi ca El să pătimească multe şi să fie lepădat de neamul acesta.“

Apostolul Zilei: 2022-12-12

LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Cel între sfinţi Părintele nostru Spiridon, făcătorul de minuni.   Ap. I Timotei (V, 1-10)

iule Timotei, pe cel bătrân să nu-l înfrunți, ci să-l îndemni ca pe un părinte; pe cei tineri, ca pe frați. Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe niște mame, pe cele tinere ca pe surori, în toată curăția. Pe văduve cinstește-le, dar pe cele cu adevărat văduve. Dacă vreo văduvă are copii sau nepoți, aceștia să se învețe să cinstească mai întâi casa lor și să dea răsplătire părinților, pentru că lucrul acesta este bun și primit înaintea lui Dumnezeu. Cea cu adevărat văduvă și rămasă singură are nădejdea în Dumnezeu și stăruiește în cereri și în rugăciuni, noaptea și ziua. Iar cea care trăiește în desfătări, deși vie, este moartă. Și acestea poruncește-le, ca ele să fie fără de prihană. Dacă, însă, cineva nu poartă grijă de ai săi, și mai ales de casnicii săi, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios. Să fie înscrisă între văduve cea care nu are mai puțin de șaizeci de ani și a fost femeia unui singur bărbat; dacă are mărturie de fapte bune: dacă a crescut copii, dacă a fost primitoare de străini, dacă a spălat picioarele sfinților, dacă a venit în ajutorul celor strâmtorați, dacă s-a ținut stăruitor de tot ce este lucru bun.