Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXVI, IV-V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 767
„Să-ți fie de ajuns banii din venituri care curg ca din izvor! Fă-i părtași la ele pe cei săraci și fii un bun econom al darurilor date ție de Dumnezeu.
– Dar plătesc impozite! mi-ar spune cineva.
– De aceea, dar, nu dai săracilor, pentru că nu vine nimeni la porțile tale să-ți ceară cum vine strângătorul de bani? Acestuia însă, care ia cu sila și te torturează, nu îndrăznești să i te împotrivești, fie că-ți rodesc ogoarele, fie că nu; dar lui Hristos, Care-ți cere cu atâta blândețe, și numai atunci când îți rodesc ogoarele, nu-I răspunzi nici cu cuvântul. Cine te va scoate din muncile cele nesuferite ale iadului? Nimeni! Dacă ești atât de grabnic la plata impozitelor, pentru că știi ce cumplită pedeapsă vine peste cei care nu și le plătesc, gândește-te că-s mai cumplite pedepsele celor care nu dau celor săraci. Nu-i vorba să te lege, să te bage la închisoare, ci să te arunce în focul cel veșnic. Pentru toate aceste pricini, dar, să plătim în primul rând acest impozit, impozitul către cei săraci. Ușurința e mare, răsplata mai bogată, câștigul mai frumos; dar și pedeapsa e mai aspră, dacă ne purtăm ca niște nerecunoscători. Vin peste noi chinurile iadului, care n-au sfârșit.
(…) Când ei (săracii – n.n.) primesc milostenie din mâinile tale, se roagă lui Dumnezeu și-L fac pe Dumnezeu milostiv cu tine; iar când Îl fac milostiv pe Dumnezeu (…) resping uneltirile demonilor. Nu-l lasă pe cel rău să se înverșuneze împotriva ta, nici să te asalteze mereu, ci îi frâng puterea.
Văzând, dar, pe acești ostași că luptă pentru tine în fiecare zi împotriva diavolului prin rugăciunile lor către Dumnezeu, plătește-ți și tu acest frumos impozit, hrana celor săraci. Blândul nostru Împărat n-a pus niște oameni anumiți ca să strângă acest impozit pentru săraci, ci vrea ca tu să-l dai de bunăvoie.”
Citește în continuare ‘Cum Îi plătim impozitul lui Dumnezeu’
Comentarii recente