Mântuitorul vine și aduce mântuirea, încălzi­ți-vă sufletele cu dorința de mântuire !

Dintre toate învățăturile care descriu în mod strălucitor Nașterea lui Hristos și relația noastră cu Cel de curând născut, cea care ni se potriveste cel mai bine, dragi surori, este descrisă în următoarele cuvinte: „Hristos din Ceruri, întâmpinați-L!”. Spun aceste cuvinte pentru a le adapta la pilda celor zece fecioare, întrucât și aco­lo o voce s-a auzit la miezul nopții: „Iată, Mirele vine, ieșiti să-L întâmpinați!”. Singura diferență este că acolo vine Judecătorul și aici vine Mân­tuitorul. Acolo le-a gasit pe fecioare în felul în ca­re erau și le-a hotărât soarta pentru totdeauna: ce­le înțelepte au rămas înțelepte, iar cel nebune, ne­bune; acolo nu au mai avut niciun prilej de a li se schimba soarta. Dar aici nu este la fel: dacă unele dintre fecioare s-au arătat nebune la vremea veni­rii Sale, mai este încă timp pentru ele să devină înțelepte: și, în același timp, cele înțelepte sunt încă în primejdia de a deveni nebune. De aceea trebu­ie să fim cu mare băgare de seamă și să ne pregă­tim să-L întâmpinăm cu vrednicie pe Nou-Născu­tul Domn, Care de dragul nostru, al oamenilor, și pentru mântuirea noastră a venit din Ceruri.

Când într-un ținut se răspândește vestea că vi­ne regele, atunci toți locuitorii acelui ținut încep să se însuflețească și se pregătesc cu grijă pen­tru a-l primi cu vrednicie pe rege. Fac ordine pe străzi, își înfrumusețează casele, scot la vedere cele mai bune lucruri pe care le au, încât regele și toți ceilalți să vadă că sunt în vreme de sărbătoa­re. La fel este și cu noi. Începem de mai înainte să ne pregătim pentru o zi de sărbătoare: facem curat în chilii, lăsăm de-o parte treburile obiș­nuite, sunt cusute veșminte noi și pentru masă pregătim ceva nou și deosebit, astfel încât să fie evident, atât pentru noi înșine, cât și pentru pe­lerini, că este o zi de sărbătoare. De dragul apa­rențelor totul este pregătit. Însă, Îl mulțumește aceasta pe Domnul care S-a născut?

Pentru noi, aceste pregătiri de sărbătoare pot să nu fie de prisos, însă Domnul nu are nevoie de ele. Priviți cum S-a născut El! Pruncul-Dumnezeu S-a născut într-o peșteră, a fost înfășat și așezat într-o iesle. Toată slava era ascunsă în si­nea Lui. Înmuierea inimii ne va învrednici să Îl întâmpinăm pe Cel care vine din Ceruri. Priviți icoana Nașterii Domnului! Maica Domnului și dreptul Iosif sunt în genunchi cu Pruncul cel veșnic între ei. Păstorii și magii sunt adunați în jur. Ochii tuturor sunt fixați asupra Lui – în El toți se pierd și în El toți se odihnesc. Într-un asemenea fel să vă împodobiți și voi lăuntrul vostru.

Împreună cu pastorii, să-L întâmpinăm pe Dom­nul cu dorința de mântuire. Cu Iosif și cu Născă­toarea de Dumnezeu să-L întâmpinăm cu cuvioasă tăcere; cu magii să urmăm de bunăvoie pașii Săi, cu îngerii Să-L slăvim în cântări de laudă.

Mântuitorul vine și aduce mântuirea, încălzi­ți-vă sufletele cu dorința de mântuire. Grăbiți-vă acum cu mai multă sârguință să reaprindeți în voi această dorință. Reamintiți-vă de atacurile care vin din toate părțile: de la faptele noastre păcă­toase, de la patimi și obiceiuri rele, de la vrăjma­șul mântuirii noastre. Adăugați la aceasta un alt gând: că aparținem Nou-Născutului Domn Hristos, că nu există niciun alt nume în Ceruri prin care să ne putem dobândi mântuirea. Și du­pă aceea sufletul nostru Îl va căuta pe Domnul, precum cerbul însetează după izvoarele apelor. Aceasta înseamnă că veți ieși să-L întâmpinați pe Domnul, și Îl veți primi cu voie bună, precum pământul însetat primește ploaia. Mântuitorul vine și aduce darul mântuirii. Primiți cu toată inima voastră acest dar al Lui, statornicirea mântuirii pe pământ; și primiți-l în toată plinătatea lui, neînlăturând nimic și necăutând nici un fel de justificări. Ați început deja lucrarea de împli­nire cu asprime a tot ceea ce este necesar pentru mântuire. Nu slăbiți în acestea! Magii, în ciuda lipsei de limpezime a semnului din ceruri, s-au ridicat îndată și au mers să-L caute pe Cel arătat și L-au găsit…

Nici nădejdea voastră nu va fi înșelată, cu toate că este posibil să nu aveți reușite vădite în cău­tarea voastră. Va veni timpul ca voi să vedeți și rodul – mântuirea însăși, luminând în inimile voastre. Numai să nu refuzați niciunul dintre în­demnurile Evangheliei. Aceasta deplină acceptare din toată inima a voii Mântuitorului Hristos, cu care calea către mântuire se identifică, va fi aseme­nea îmbrățișărilor primei întâlniri cu Cel dorit. Pe de altă parte, respingerea ei ne va face asemenea celor despre care s-a scris: Întru ale Sale a venit, și ai Săi nu L-au primit (Ioan 1, 11).

Mântuitorul vine și aduce mântuirea – Mântui­torul cel atotputernic și mult dorit! Fiți încreză­toare în legătură cu mântuirea voastră prin El și numai prin El. Nu căutați nimic altceva. El are to­tul și tot ceea ce are El este și al vostru – atât min­te, cât și putere, și bucurie, și frumusețe și pace; toate sunt pregătite pentru voi, numai să vă ali­piți de El cu toată încordarea voastră sufletească. Precum Preacurata Născătoare de Dumnezeu păstra ca pe o comoară toate cuvintele Lui în ini­ma ei, și voi să le păstrați în inimile voastre, și să credeți fără nici o îndoială că totul va fi așa cum este scris, până la ultima literă.

Mântuitorul vine și aduce mântuirea, care a fost mărturisită de nenumăratele mulțimi ale ce­lor mântuiti și slăviți din Ceruri.

Aduceți acum slavă bogației de daruri și bu­năvoinței lui Dumnezeu. Slăviți-L pe Domnul în cântări de laudă că nu a părăsit neamul nostru omenesc și că ne-a deschis nouă minunata cale a mântuirii și ne-a adus-o aproape, dându-ne pil­dă pe cei care s-au mântuit, pentru a ne însufle­ți duhul către mântuire. Îngerii Îl lăudau cu glas mare pe Dumnezeu în timp ce calea mântuirii tocmai începea. Cu cât mai mult ar trebui să-L lăudam noi pe Dumnezeu, văzând cu ochii noș­tri împlinite atât de multe fapte minunate pentru mântuirea noastră. Prin urmare, cântați-I neîn­cetat: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu!

Așadar, faceți din inimile voastre iesle pentru Nou-Născutul Domn și înconjurați-o cu dispoziții lăuntrice sfinte – dorința pentru mântuire, o însu­șire corectă a întregii iconomii a mântuirii noastre, pacea întru Domnul și o doxologie plină de recu­noștință către El. Aceasta să fie cea mai înaltă pre­ocupare a sufletelor voastre în aceste zile; ea vă va sfinți zilele de sărbatoare și în același timp vă va îngădui să împliniți întocmai cuvintele cântării: Hristos din Ceruri, întâmpinați-L! Amin.

A doua zi după Nașterea Domnului,
1860, Mănăstirea de călugărițe Tambov

Sfântul Teofan Zăvorâtul, 

Râvna duhovnicească. Scrisori către monahi,

Editura Sophia, pag. 163-167

Doxologia