Creat cu potențialul de a deveni dumnezeu-om, omul se străduie, în cadrul trupului hristocentric al Bisericii, să-și facă mintea asemenea celei a lui Dumnezeu, să ajungă la transfigurarea minții sale proprii prin Hristos. „Noi avem mintea lui Hristos” (I Corinteni 2, 16).
Arhivă pentru 11 ianuarie 2023
La toți cei care au făcut înlesnirile astea omenirii, ele nu s-au făcut fără Dumnezeu. Însuși Mântuitorul zice: „Fără de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5). A binecuvântat Dumnezeu omenirea ca să poată scoate înlesnirile acestea pentru ca lumea să poată trăi altfel, mai bine. Dar niciunul dintre cei care au izvodit înlesnirile astea nu zice: „Mi-a ajutat Dumnezeu și am descoperit lucrul acesta”. Nu! „Eu!… Eu am făcut! Ce Dumnezeu?”. Și vezi, omul a luat locul lui Dumnezeu. „Eu!… Eu!…” Egoismul e cea mai mare blestemăție înaintea lui Dumnezeu, cea mai neiertată patimă, nu numai înaintea lui Dumnezeu, ci și înaintea oamenilor.
Citește în continuare ‘Egoismul e cea mai mare blestemăție înaintea lui Dumnezeu’
Pe lângă lupta împotriva împătimirii inimii, trebuie să vorbim și despre lupta împotriva trupului. Creștinul trebuie să se îndepărteze de tot ceea ce îndeamnă trupul spre plăcere sau comoditate: „Dacă se predă cineva pe sine de bunăvoie dulcii pătimiri a trupului, e dus cu sila și fără să vrea la asirieni ca să robească lui Nabucodonosor” (Avva Dorotei). Cel ce nu se opune cu fermitate satisfacerii patimilor, nu va dobândi sau nu-și va păstra libertatea lăuntrică.
Citește în continuare ‘Să ne ferim de împrejurările și oamenii care trezesc în noi gânduri pătimașe’
Taina unui singur trup
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Epistola 160, III-IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 250
„Așa zice și Sfântul Apostol Pavel: Desfrâu și orice necurăție nici să nu se pomenească între voi, cum se cuvine sfinților (Efeseni 5, 3) cuprinzând sub noțiunea de «necurăție» și poftele bărbaților și ale femeilor unii față de alții, care nici măcar nu se pot exprima. De aceea, trecerea sub tăcere nu înseamnă numaidecât libertatea pentru orice fel de plăceri nesătule. Or eu spun că, chiar dacă această nelegiuire a fost trecută sub tăcere, totuși, ea a fost interzisă cu asprime de legiuitor, căci tot acolo se spune: Nimeni să nu se apropie de vreo rudenie de sânge a sa ca să-i descopere rușinea (Levitic 18, 6), iar prin aceasta se oprește și acest fel de intimități. Într-adevăr, ce ar putea fi mai apropiat pentru un bărbat decât soția lui, parcă chiar mai mult și decât trupul lui propriu, încât ei nu mai sunt două trupuri, ci un singur trup (Matei 19, 5; Efeseni 5, 31). În urma acestui fapt, sora soției ajunge și ea înrudită cu bărbatul ei. După cum dar nu se cade s-o ia nici pe mama soției aceleia, pentru că nu-i îngăduit să le aibă nici pe mama soției și nici pe fiica ei, tot așa n-are voie s-o aibă nici pe sora soției, după cum n-o poate lua nici pe sora lui proprie. Și, dimpotrivă, nu se îngăduie nici să locuiască soția împreună cu rudele soțului, pentru că drepturile amândurora sunt comune. Tuturor celor care discută problema căsătoriei eu le aduc aminte că chipul acestei lumi trece și vremea s-a scurtat (I Corinteni 7, 29, 31), de aceea și cei care au femei să fie ca și cum nu ar avea (I Corinteni 7, 21). Iar dacă cineva mi-ar aduce aminte de porunca creșteți și vă înmulțiți (Facerea 9, 1), îmi vine să-i râd în nas, pentru că nu poate face deosebire între vremurile la care se referă legiuirile. Căsătoria a doua este un leac împotriva desfrânării, iar nu provizie pentru desfrâu. Dacă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească (I Corinteni 7, 9), zice Scriptura, dar nu zice să calce în picioare căsnicia.”
EVANGHELIA ZILEI: 2023-01-11
MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
![]() |
Apostolul Zilei: 2023-01-11
MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei |
![]() |
Comentarii recente