Jertfa aduce bucurie ?

Părinte, jertfa aduce bucurie?

Rugăciunea din inimă primește răspuns imediat

Atunci când rugăciunea se face din inimă, cu durere pentru problemele lumii, oamenii care cer în vremea aceea ajutor de la Dumnezeu, îl primesc imediat.

Credința abolește rațiunea

Credința abolește rațiunea, care ne face să ne îndoim de toate, și ne dăruiește cunoștința duhovnicească. Rațiunea, după Bătrânul Iosif, nu este opusă credinței, dar cu aripile sale scrutează și fură profunzimile tainelor.

Cum să luptăm cu slava deșartă

Viața Sfântului Macarie Egipteanul – Epistola Sfântului Macarie Egipteanul, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 75-76

„Să nu ne înfumurăm cu darurile Domnului, atunci când să­vârșim virtutea, nici să nu cugetăm lucruri mari despre noi, îna­inte de a ajunge la locurile sperate; un astfel de cuget ne slăbește avântul, face fără folos osteneala noastră și ne face nedemni de harul care ni s-a dat. Se cuvine să fim smeriți și mereu să ne temem ca nu cumva să ne aflăm departe de cele promise și de iubirea desăvârșită a lui Hristos. Cel îndrăgostit de acestea, cel ce privește la promisiunea cea de sus, nu se oprește la post, la priveghere și la cele asemenea lor, ci, plin fiind de dor divin și privind neîncetat către Cel ce-l cheamă, socotește puțin lucru luptele și în orice lucru se nevoiește, numai să dobândească promisiunea; până la sfârșitul acestei vieți se luptă să adauge ostenelilor (noi) osteneli, virtu­ților (noi) virtuți, să devină (vas) cinstit al lui Dumnezeu, prin fapte, având mereu conștiința că nu este vrednic pentru Dumnezeu. Acest fapt este cea mai mare reușită a filosofiei: fiind mare prin fapte, să te smerești cu inima și să te dis­prețuiești, să îndepărtezi de la tine mândria și să ai frică de Dumnezeu, să dobân­dești promisiunea nu ca și când ai obține-o prin fapte, ci prin credință. Că atât de mari fiind darurile, nu există osteneli care să le răsplătească. Răsplata lor nu stă în osteneli, ci în credință și nădejde. Iar esența credinței este sărăcia cu duhul și iubirea nemăsurată către Dumnezeu.”

13 ianuarie – Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2023-01-13

VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu (IX, 33-41)

n vremea aceea au venit Iisus şi ucenicii Lui în Capernaum. Şi fiind ei în casă, i-a întrebat: „Ce vorbeaţi între voi pe drum?“ Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se sfădiseră unii cu alţii, cine dintre ei este mai mare. Şi şezând jos, i-a chemat pe cei doisprezece şi le-a spus: „Dacă vrea cineva să fie întâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor“. Şi luând un copil, l-a pus în mijlocul lor; şi luându-l în braţe, le-a zis: „Tot cel ce va primi în numele Meu pe unul din aceşti copii, pe Mine Mă primeşte; şi cel ce Mă primeşte pe Mine, nu pe Mine Mă primeşte, ci pe Cel ce M’a trimis pe Mine“. Şi I-a zis Ioan: „Învăţătorule, am văzut pe cineva, care nu merge cu noi, scoţând demoni în numele Tău; şi l-am oprit, pentru că el nu merge cu noi“. Iar Iisus a zis: „Nu-l opriţi, că nu e nimeni care să facă o minune în numele Meu şi după aceea să poată degrab să Mă vorbească de rău. Fiindcă cel ce nu-i împotriva noastră e pentru noi. Că oricine vă va da să beţi un pahar de apă în numele Meu, fiindcă sunteţi ai lui Hristos, adevăr vă spun că nu-şi va pierde răsplata.“

Apostolul Zilei: 2023-01-13

VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. Evrei (XI, 8-16)

raților, prin credință, Avraam, când a fost chemat, a ascultat și a plecat spre locul pe care urma să-l ia spre moștenire și a ieșit, neștiind încotro merge. Prin credință, a locuit vremelnic în pământul făgăduinței, ca într-un pământ străin, locuind în corturi cu Isaac și cu Iacov, cei dimpreună moștenitori ai aceleiași făgăduințe; pentru că aștepta cetatea cu temelii puternice, al cărei meșter și lucrător este Dumnezeu. Prin credință, și Sara însăși a primit putere să zămislească fiu, deși trecuse de vârsta cuvenită, pentru că ea L-a socotit credincios pe Cel ce făgăduise. Pentru aceea, dintr-un singur om, și acela ca și mort, s-au născut atâția urmași – mulți «ca stelele cerului și ca nisipul cel fără de număr de pe țărmul mării». Toți aceștia au murit întru credință, fără să primească făgăduințele, ci văzându-le de departe și iubindu-le cu dor și mărturisind că pe pământ ei sunt străini și călători. Iar cei ce grăiesc unele ca acestea dovedesc că ei își caută lor patrie. Într-adevăr, dacă ar fi avut în minte pe aceea din care ieșiseră, aveau vreme să se întoarcă. Dar acum ei doresc una mai bună, adică pe cea cerească. Pentru aceea, Dumnezeu nu Se rușinează de ei ca să Se numească Dumnezeul lor, de vreme ce le-a pregătit lor cetate.