Fiindcă suntem încă sub impresia luminoasă a praznicului Botezului Domnului, deși am trecut de Odovania acestuia, am ales să mai punctăm o temă interesantă care apare la o cercetare a acestui eveniment, și anume cronologia lui. Botezul Domnului are loc după prăznuirea Nașterii Domnului și a Tăierii-împrejur când Pruncul dumnezeiesc a primit numele de Iisus la opt zile de la naștere. Până aici se respectă cronologia. De la naștere am ajuns într-un timp foarte scurt la timpul maturității lui Hristos, Care fiind în jurul vârstei de 30 de ani, s-a apropiat de Ioan, a primit botezul și a început activitatea publică. Această succesiune logică este exprimată și de una din rugăciunile de la slujba Aghesmei Mari: „La praznicul ce a trecut Prunc Te-am văzut, iar la acesta de acum desăvârșit Te vedem pe Tine, Cel ce Te-ai arătat Dumnezeul nostru, din Cel desăvârșit”.
Citește în continuare ‘Cronologia discontinuă, pășire în Împărăție’
Comentarii recente