Temelia este cel mai important lucru la înălțarea unei construcții. Constructorii marilor clădiri toarnă la temelie materiale scumpe – fier și beton – ca să o facă pe aceasta rezistentă și capabilă să poarte greutatea întregii zidiri.
Citește în continuare ‘Pe virtutea sărăciei cu duhul se construiește casa mântuirii’
Actele martirice, Martiriul Sfintelor Perpetua și Felicitas, VII-VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 11, pp. 119-121
„Pe când ne rugam cu toții, mi-a scăpat pe neașteptate, în mijlocul rugăciunii, un cuvânt și am numit pe Dinocrate. (…) Și am început să mă rog îndelungat pentru el și să plâng către Domnul. Îndată, chiar în noaptea aceea, mi s-a arătat aceasta: Văd pe Dinocrate ieșind dintr-un loc întunecos, unde erau mulți, foarte aprins de căldură și însetat, cu fața murdară și palid la culoare, purtând pe față rana pe care o avea când a murit. Acest Dinocrate era fratele meu după trup, de șapte ani, și a murit de o boală care-i cancerase rău fața. (…) Era, apoi, în locul acela, unde se afla Dinocrate, o fântână plină cu apă, având marginea mai înaltă decât statura copilului. Și se întindea Dinocrate ca și cum ar fi vrut să bea. Eu sufeream, fiindcă fântâna aceea avea apă și, totuși, din cauza înălțimii marginii, el nu putea să bea. M-am deșteptat și am înțeles că fratele meu se chinuiește. (…) Și m-am rugat pentru el ziua și noaptea, gemând și lăcrimând, ca să mi se împlinească rugăciunea. În ziua în care am rămas în butuci mi s-a arătat aceasta: Văd locul pe care-l văzusem mai înainte și pe Dinocrate cu trupul curat, bine îmbrăcat și răcorit; iar unde era rana, văd doar un semn. Și fântâna pe care o văzusem mai înainte avea acum marginea micșorată până la mijlocul copilului. Curgea fără încetare apă din ea și pe marginea ei se afla un vas plin cu apă. Dinocrate s-a apropiat și a început să bea din el, iar apa din vas nu se împuțina. Și, săturându-se, s-a depărtat de apă ca să se joace, bucurându-se, în felul copiilor. Și m-am deșteptat. Am înțeles atunci că el a scăpat de pedeapsă.”
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Marcu |
 is-a Domnul această parabolă: „Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o pe seama lucrătorilor şi s’a dus departe. Şi la vremea cuvenită a trimis la lucrători un slujitor ca să ia de la ei din roada viei. Iar ei, prinzându-l, l-au bătut şi i-au dat drumul fără nimic. Şi din nou a trimis la ei un slujitor, dar şi pe acela, lovindu-l cu pietre, i-au spart capul şi l-au izgonit cu ocară. Şi a trimis un altul. Dar şi pe acela l-au ucis; şi pe mulţi alţii, pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. Încă îl mai avea pe un fiu al său iubit, şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători spunându-şi: De fiul meu se vor ruşina. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm, şi moştenirea a noastră va fi… Şi au pus mâna pe el, l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. Ce va face dar stăpânul viei?: Va veni şi pe lucrători îi va pierde, iar via o va da pe seama altora. Oare nici scriptura aceasta n’aţi citit-o: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s’a făcut aceasta şi este minunată în ochii noştri?“ Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor; fiindcă înţeleseseră că împotriva lor a spus parabola. Şi lăsându-L, s’au dus. |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA TREIZECI ŞI DOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Ap. I Petru |
 etru, apostol al lui Iisus Hristos, către cei ce trăiesc împrăștiați printre străini, în Pont, în Galatia, în Capadocia, în Asia și în Bitinia, aleși după cea mai dinainte știință a lui Dumnezeu-Tatăl și prin sfințirea de către Duhul, spre ascultare și stropirea cu sângele lui Iisus Hristos: Har vouă și pacea să se înmulțească! Binecuvântat fie Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Care, după mare mila Sa, prin învierea lui Iisus Hristos din morți, ne-a născut din nou, spre nădejde vie, spre moștenire nestricăcioasă și neîntinată și neveștejită, păstrată în ceruri pentru voi, cei ce sunteți păziți cu puterea lui Dumnezeu, prin credință, spre mântuire, gata să se dea pe față în vremea de apoi. Întru aceasta vă bucurați, măcar că acum ar trebui să fiți triști, împovărați fiind de multe feluri de ispite pentru puțină vreme, încât credința voastră încercată, mult mai de preț decât aurul cel pieritor, dar lămurit prin foc, să fie găsită spre laudă și spre slavă și spre cinste, la arătarea lui Iisus Hristos. Pe El, fără să-L fi văzut, Îl iubiți; întru El, deși acum nu-L vedeți, voi credeți și vă bucurați cu bucurie negrăită și preamărită, dobândind răsplata credinței voastre, mântuirea sufletelor. Această mântuire au căutat-o cu stăruință și au cercetat-o cu de-amănuntul prorocii, care au prorocit despre harul ce avea să vină la voi. Cercetând în care și în ce fel de vreme le arăta Duhul lui Hristos, Care era întru ei, când le mărturisea de mai înainte, despre pătimirile lui Hristos și despre măririle cele de după ele. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi slujeau ei aceste lucruri – care acum vi s-au vestit prin cei ce, întru Duhul Sfânt trimis din Cer, v-au propovăduit Evanghelia – spre care și îngerii doresc să privească. Pentru aceea, încingând mijloacele cugetului vostru, trezindu-vă, nădăjduiți desăvârșit în harul care vi se va da vouă, la arătarea lui lisus Hristos. Ca fii ascultători, nu vă potriviți poftelor de mai înainte, din vremea neștiinței voastre, ci, după Sfântul, Care v-a chemat pe voi, fiți și voi înșivă sfinți în toată purtarea voastră. Că scris este: «Fiți sfinți, pentru că Eu sunt Sfânt». Și, dacă chemați Tată pe Cel ce judecă fără părtinire, după fapta fiecăruia, petreceți în frică zilele vremelniciei voastre, știind că nu cu lucruri stricăcioase, cu argint sau cu aur ați fost răscumpărați din viața voastră deșartă, lăsată de la părinți, ci cu scumpul sânge al lui Hristos, ca al unui miel nevinovat și neprihănit, Care a fost cunoscut mai dinainte de întemeierea lumii, dar Care S-a arătat, în anii cei mai de pe urmă, pentru voi, cei ce prin El ați crezut în Dumnezeu, Care L-a înviat pe El din morți și I-a dat Lui slavă, ca să vă fie credința și nădejdea voastră în Dumnezeu. Curățindu-vă sufletele prin ascultarea de adevăr, spre nefățarnică iubire de frați, iubiți-vă unul pe altul, din toată inima, cu toată stăruința, fiind născuți din nou nu din sămânță stricăcioasă, ci nestricăcioasă, prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu și care rămâne în veac. Pentru că tot trupul este ca iarba, și toată slava lui ca floarea ierbii: uscatu-s-a iarba și floarea a căzut, iar cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este cuvântul, care vi s-a binevestit. Deci, lepădând toată răutatea și tot vicleșugul și fățărniciile și pizmele și toate clevetirile, ca niște prunci de curând născuți, să doriți laptele cel neprefăcut al cuvântului, ca prin el să creșteți spre mântuire, de vreme ce «ați gustat și ați văzut că bun este Domnul». Apropiați-vă de El, Piatra cea vie, de oameni într-adevăr neluată în seamă, dar la Dumnezeu aleasă și de preț; și voi înșivă, ca pietre vii, zidiți-vă drept casă duhovnicească, preoție sfântă, ca să aduceți jertfe duhovnicești, bine-plăcute lui Dumnezeu, prin lisus Hristos; pentru că scris este în Scriptură: «Iată, pun în Sion Piatra din capul unghiului, aleasă, de mare preț, și cel ce va crede în ea, nu se va rușina». Pentru voi, deci, care credeți, Piatra este cinste; iar pentru cei ce nu cred, «Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului», și piatră de poticnire și stâncă de sminteală, de care se poticnesc, fiindcă n-au dat ascultare cuvântului, spre care au și fost puși. Iar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, neam sfânt, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestiți în lume bunătățile Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa cea minunată, voi care odinioară nu erați popor, iar acum sunteți poporul lui Dumnezeu; voi care odinioară n-aveați parte de milă, iar acum sunteți miluiți. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente