Dacă vrei să te rogi pentru multe lucruri, odată ce Dumnezeu știe de care lucruri avem trebuință, roagă-te, zicând: „Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, călăuzește-mă după voia Ta”.
Citește în continuare ‘Stăpâne, Doamne, călăuzește-mă după voia Ta !’
Ate ruga cu adevărat înseamnă a sta cu mintea în inimă în prezența Domnului, adică a fi pe deplin deschis lui Hristos, fiind în comuniune cu El din adâncurile ființei noastre. Sfântul Apostol Pavel scrie că Duhul Sfânt ne învață cum să ne rugăm, cu suspine prea adânci pentru a le exprima în cuvinte (Romani 8, 26). Ca să spun adevărul, nu mă aflu încă acolo, nici pe departe. Am nevoie de cuvinte în rugăciune pentru a nu-mi lăsa mintea să rătăcească. De aceea cuvintele simple ale Rugăciunii lui Iisus sunt atât de iubite în Ortodoxie: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Ori de câte ori facem ceva care nu are nevoie de o concentrare mintală semnificativă, ne putem ruga în tăcere cu Rugăciunea lui Iisus. Dacă nu este nimeni în apropiere, putem spune cuvintele cu voce tare, fără a provoca probleme. Pentru rugăciunile personale obișnuite de dimineață sau de seară, putem dedica cinci sau zece sau mai multe minute. Nu este teologie abstractă, ci o motivație ce ne așază în locul potrivit înaintea Domnului.
Prin smerita sa cugetare, vameșul a fost mai presus decât fariseul trufaș (Luca 18, 10 ș.u.). Mai bună e necăsătoria, da, mai bună; dar dacă se amestecă cu lumea și e pământească, e mai rea decât o căsătorie cuminte. Înaltă e viața celor ce petrec în neagoniseală prin munți, dar adeseori îngâmfarea îi prăvălește jos și pe ei. Căci nemăsurând virtutea lor cu a altora mai buni, au uneori în inimă o înfumurare lipsită de judecată și adeseori cu mintea înfierbântată, asemenea unor mânji focoși, își poartă piciorul dincolo de bornele de pe marginea drumului.
Citește în continuare ‘Nu există doar o singură cale de a ajunge în Rai’
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 161
„Totdeauna trebuie să ne temem când păcătuim, dar mai cu seamă atunci când nu avem necazuri. Dacă Dumnezeu ne-ar pedepsi pentru fiecare păcat în parte, pedeapsa ne-ar fi ușoară; dar când rabdă îndelung pentru fiecare păcat ce săvârșim, ni se strânge mai mare osândă, de stăruim în astfel de păcate.”
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI Evanghelia de la Marcu |
 is-a Domnul către ucenicii Săi: „Când veţi vedea urâciunea pustiirii, cea prezisă de profetul Daniel, stând unde nu se cuvine – cine citeşte, să înţeleagă – , atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munţi; şi cel ce va fi pe acoperiş să nu se coboare, nici să intre să-şi ia ceva din casa sa; şi cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă îndărăt să-şi ia haina. Dar vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugaţi-vă, dar, ca fuga voastră să nu fie iarna. Că necaz va fi în zilele acelea, cum n’a mai fost până acum de la’nceputul zidirii pe care a zidit-o Dumnezeu, şi nici nu va mai fi. Şi dacă Domnul n’ar fi scurtat zilele acelea, nici un trup n’ar mai scăpa; dar El a scurtat acele zile de dragul celor aleşi, pe care El i-a ales. Şi dacă va zice atunci cineva: Iată, aici este Hristos!, sau: Iată, acolo!, să nu credeţi. Că se vor scula hristoşi mincinoşi şi profeţi mincinoşi şi vor face semne şi minuni ca să-i ducă în rătăcire, de se poate, pe cei aleşi. Dar voi luaţi seama! Iată, pe toate vi le-am spus de mai’nainte.“ |
| MARŢI ÎN SĂPTĂMÂNA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI Ap. II Petru |
 ubiților, Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioși, iar pe cei nedrepți să-i păstreze, ca să fie pedepsiți în ziua judecății; și mai ales pe cei ce umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate și disprețuiesc domnia cerească. Îndrăzneți, îngâmfați, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer); pe când îngerii, deși sunt mai mari în tărie și în putere, nu aduc în fața Domnului judecată defăimătoare împotriva lor. Aceștia, însă, ca niște dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse și nimicite, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricăciunea lor; ei înșiși fiind nedrepți își vor lua plata nedreptății, socotind o plăcere desfătarea de fiecare zi; ei sunt pete și ocară, făcându-și plăcere, în rătăcirile lor, să ospăteze cu voi la mesele voastre; având ochii plini de pofta desfrânării și fiind nesățioși de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie și sunt fiii blestemului; părăsind calea cea dreaptă, au rătăcit și au apucat calea lui Valaam, fiul lui Vosor, care a iubit plata nedreptății, dar a primit mustrare pentru călcarea lui de lege; căci dobitocul fără grai, pe care era călare, grăind cu glas omenesc, a oprit nebunia prorocului. Aceștia sunt izvoare fără de apă și nori purtați de furtună, cărora li se păstrează în veac întunericul cel de nepătruns, întrucât, rostind vorbe trufașe și deșarte, ei momesc întru poftele trupului, cu desfrânări, pe cei care de-abia au scăpat de cei ce viețuiesc în rătăcire. Ei le făgăduiesc libertate, fiind ei înșiși robi stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruiește, aceea te și stăpânește. Pentru că, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dacă iarăși se încurcă în acestea, ei sunt învinși; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decât cele dintâi. Că mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptății, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor. Cu ei s-a întâmplat adevărul din zicală: câinele se întoarce la vărsătura lui și porcul scăldat la noroiul mocirlei lui. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente