Arhivă pentru martie 2023

30
mart.
23

Ordine sistemică și echilibru interior

Sănătatea la nivel psihic înseamnă că fiecare își cunoaște rolul pe care îl ocupă în sistemul în care se află: copil, fiică, soră, prietenă, colegă. Când devin părintele unui părinte, de exemplu, deja ordinea sistemului este încălcată, prin urmare, se instalează dezechilibrul. Prima dată când mă uit la mine în oglindă observ că sunt femeie, prin urmare, acesta este primul rol pe care îl am în raportarea mea la existență. Ce înseamnă să simt, să acționez, să mă port ca o femeie este o altă discuție.

Citește în continuare ‘Ordine sistemică și echilibru interior’

30
mart.
23

Canonul Cel Mare

Sfântul Ierarh Andrei Criteanul (4 Iulie) » PravilaAlcătuire a Sfântului Părintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul

JOI

în a cincea săptămână
a Sfântului şi Marelui Post

Citește în continuare ‘Canonul Cel Mare’

30
mart.
23

Omul ‒ rănit de patimi, vindecat de lucrarea virtuților

cruce-mare-600x400Așa cum cel care se află pe patul morții nu se preocupă de spectacolele de teatru, la fel și cel care se tânguie cu adevărat evită viața în desfătări.

Citește în continuare ‘Omul ‒ rănit de patimi, vindecat de lucrarea virtuților’

30
mart.
23

Numai astăzi putem face binele !

Creştine! „Până când avem vreme!” – Să înscriem acest cuvânt apostolesc în inimile noastre. Acesta este timpul potrivit: vremea vieţii de aici. Numai astăzi putem face binele, putem da milostenie, iar în veacul viitor nu va mai fi timp pentru acestea. Să ne ostenim să semănăm acum, şi atunci cu bucurie vom secera; astăzi să ne ostenim pentru a face binele, şi atunci ne vom odihni. Aici să ne risipim averile noastre, şi acolo cu mult mai mult vom dobândi. Să dăm în mâinile sărmanilor argintul şi aurul nostru, şi atunci cu prisosinţă vom primi de la Domnul Hristos. Nu te teme, creştine! „Căci credincios este Cel ce a făgăduit” (Evrei 10, 23). Dă în mâinile săracilor argintul tău, căci Hristos a făgăduit să-ţi dea în schimb un câştig cu mult mai mare.

Citește în continuare ‘Numai astăzi putem face binele !’

30
mart.
23

Pentru fapte bune ai nevoie de curaj. Răul poate să-l facă oricine

Dumnezeu, iertător, nu pedepsește mereu păcatele și greșelile noastre. Diavolul, treaz, nu ne trece cu vederea nici o faptă bună. (De partea cealaltă a ecuației, semnul valorilor se inversează.)

Citește în continuare ‘Pentru fapte bune ai nevoie de curaj. Răul poate să-l facă oricine’

30
mart.
23

Muntele Sinai sau locul unde pietrele vorbesc

Pelerinul care se îndreaptă spre Muntele Sinai își aduce aminte de cuvintele de demult care spuneau că locul acela este sfânt și trebuie să ne descălțăm cureaua încălțămintelor (Ieșire 3, 5).

Citește în continuare ‘Muntele Sinai sau locul unde pietrele vorbesc’

30
mart.
23

Primejdia minciunii și iscusința diavolilor de a înșela

untitSfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul al XII-lea, 88-89, Editura Cuvântul Vieții, București, 2020, pp. 202-204

„Scânteia se aprinde din lovirea cre­menii cu amnarul, și minciuna, din poliloghie și din gluma neroadă. Minciuna este prăpădul dragostei, și jurământul mincinos, lepădarea de Dumnezeu. Nici un om cuminte nu va putea socoti minciuna păcat mic: Sfântul Duh a înfierat această patimă mai mult decât oricare alta prin această înfricoșătoare hotărâre: Pierde-vei pe toți cei ce grăiesc minciuna (Psalmi 5, 6), precum grăiește David către Dumnezeu. Prin urmare, ce răspundere mare vor avea aceia care întăresc minciuna cu jurământ.

Citește în continuare ‘Primejdia minciunii și iscusința diavolilor de a înșela’

30
mart.
23

30 martie – Sfântul Cuvios Ioan Scărarul [ TRINITAS TV ]

30
mart.
23

EVANGHELIA ZILEI: 2023-03-30

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
30
mart.
23

Apostolul Zilei: 2023-03-30

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
29
mart.
23

Predică în săptămâna a V-a Postului Mare, la DENIA (Canonului Mare și Viața Sfintei Maria Egipteanca) – Părintele Calistrat 29.03.2023

29
mart.
23

5 definiții de la Sfântul Diadoh

rugaciuneCredință, nădejde, răbdare, neiubire de arginți, cunoștință

Citește în continuare ‘5 definiții de la Sfântul Diadoh’

29
mart.
23

Nu judeca ceea ce nu cunoști

Avea fericitul Ioan, mai mult decât altele, multă grijă să nu osândească pe nimeni, pentru orice fel de greșeală și, mai ales, pe călugări, de vreme ce a greșit o dată cu unul dintre aceștia și de atunci niciodată nu osândea pe călugări în grabă, căci i se întâmplase lui, în adevăr, un lucru ca acesta:

Citește în continuare ‘Nu judeca ceea ce nu cunoști’

29
mart.
23

Care sunt virtuțile mântuitoare ?

Cum se folosesc uleiul si faina de la Sfantul Maslu? Centrul de Sanatate  GabrielaEu așa le spun la cei care vin la mine: măi, smerenia vameșuluirăbdarea lui Iovblândețea lui David, că David o fost blând, dragostea care niciodată nu cade, tăcerea, nemânierea. Să nu judeci pe nimeni, judecă numai lucrurile tale, faptele tale, dar pe celelalte nu le judeca, lasă-le lui Hristos. El să-l judece, că El Îi dat de la Tatăl să facă judecată pe pământ, El s-o facă.

Citește în continuare ‘Care sunt virtuțile mântuitoare ?’

29
mart.
23

Ierusalimul fiecăruia

Călătoria Postului Învierii, a celorlalte posturi de peste an, ca și a fiecărei zile petrecute în ambianța credinței noastre creștin-ortodoxe, actualizează/reactualizează, înnoind, gândul la Ierusalim – cetatea păcii sufletului celor care Îl iubesc pe Domnul și doresc cu ardoare să-L întâlnească pe Stăpânul vieții, pe Mântuitorul lumii – Iisus Hristos.

Citește în continuare ‘Ierusalimul fiecăruia’

29
mart.
23

Deniile din Postul Sfintelor Paşti

Deniile sunt slujbe specifice Postului Sfintelor Paşti, constituind Utreniile de a doua zi care se săvârşesc în seara zilei precedente, de aici şi numele, care vine din slavonescul vdenie, care înseamnă priveghere. Ele se săvârşesc miercuri şi vineri seara în săptămâna a cincea din Postul Mare şi în toate serile Săptămânii Sfintelor Pătimiri.

Citește în continuare ‘Deniile din Postul Sfintelor Paşti’

29
mart.
23

Fuga de păcat

untitIsaia Pustnicul, Douăzeci și nouă de cuvinte, Cuvântul XXI, 1-3, în Filocalia (2009), vol. 12, pp. 145-147

„Căpetenia tuturor celor rele este una, cea care se numește răutatea vrăjmașului. Iar maica virtuților este, și ea, una care se numește frica de Dumnezeu. Și cel ce o dobândește pe ea în curăție naște virtuțile și taie ramurile răutății de care am vorbit.

Citește în continuare ‘Fuga de păcat’

29
mart.
23

29 martie – Sfântul Mucenic Marcu, Episcopul Aretuselor [ TRINITAS TV ]

29
mart.
23

EVANGHELIA ZILEI: 2023-03-29

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
29
mart.
23

Apostolul Zilei: 2023-03-29

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
28
mart.
23

Boala şi suferinţa sunt „medicamentele” lui Dumnezeu

cruceDumnezeu dăruieşte prin boală omului prilejul să găsească anumite greşeli ascunse, latente, ale sufletului său, la care probabil nu luase aminte până în acel moment! Boala şi suferinţa sunt prin excelenţă medicamentul proniei lui Dumnezeu, care îl aduce pe om lângă Creator, şi-l face să sporească în virtute.

Citește în continuare ‘Boala şi suferinţa sunt „medicamentele” lui Dumnezeu’

28
mart.
23

Postul, rugăciunea și faptele bune ne ajută să cunoaștem nemărginirea iubirii lui Hristos pentru noi

iisusPostirea este pierzătoarea demonilor. Domnul ne-a spus că prin postire și rugăciune iese tot neamul de demoni. Sfântul Duh nu se sălășluiește în stomacul plin, nu-l umbrește pe acesta. Orice creștin care dorește să viețuiască creștinește, trebuie să pună drept temelie postirearugăciunea și trezvia, și atunci ajunge la marea măsură a virtuții.

Citește în continuare ‘Postul, rugăciunea și faptele bune ne ajută să cunoaștem nemărginirea iubirii lui Hristos pentru noi’

28
mart.
23

Anafura și aghiasma vindecă

Medicamente duhovnicești – aghiasma, anafura și uleiul sfințitUrmătorul episod l-am aflat de la Nicolae Kabunda, catehetul parohiei Sfinții Arhangheli din orașul Kazobalesau. Acest oraș este în sudul statului Congo, aproape de granița cu Zambia. În urmă cu doi ani s-au construit aici de către firma de construcții a Misiunii Apostolice din Kolwezi o biserică mare, o școală, baptisteriu și o casă parohială.

Citește în continuare ‘Anafura și aghiasma vindecă’

28
mart.
23

Cum să ne stăpânim ?

untitSfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A ­doua convorbire cu părintele Moise, Cap. XXII, 1-2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 342

„În general aceasta este măsura cumpătării, ca fiecare, după cum îi permit puterile, corpul și vârsta, să mănânce cât îi ce­re menținerea corpului, iar nu dorința de sațiu. Și într-un fel, și-n altul va avea mari necazuri cel ce, nerespectând cerințele unui regim uniform, aci își restrânge stomacul prin post și nemâncare, aci și-l umflă prin mulțimea de hrană. După cum mintea istovită din lipsă de hrană își pierde puterea rugăciunilor, sau este silită să dormiteze când corpul este prea slăbit, la fel, dacă este apăsată de prea multă mâncare, nu va putea să înalțe către Dumnezeu rugăciuni curate și umile. Dar nici corpul nu va putea fi păstrat mereu neprihănit, de vreme ce chiar în acele zile în care este ținut într-o înfrânare mai aspră însăși hrana de mai înainte îi aprinde focul dorinței.”

Citește în continuare ‘Cum să ne stăpânim ?’

28
mart.
23

28 martie – Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, Egumenul Pelechitului [ TRINITAS TV ]

28
mart.
23

EVANGHELIA ZILEI: 2023-03-28

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
28
mart.
23

Apostolul Zilei: 2023-03-28

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
27
mart.
23

Preparate de post cu guave

Guava este un fruct exotic al cărui conținut de vitamina C este de patru ori mai mare decât cel găsit în portocale și lămâi. Guava se poate consuma crud, sub formă de băutură – suc, ceai etc. – sau deserturi – cu foietaj, jeleuri, creme, înghețate. 

Citește în continuare ‘Preparate de post cu guave’

27
mart.
23

Inflamația ca manifestare a imunității vs inflamaţia cronică

Imunitatea şi alimentația se influențează reciproc. Fiecare aspect al imunității poate fi afectat de subnutriție, ca și de supraconsum, iar răspunsurile imunitare au efecte profunde asupra metabolismului și asupra statusului nutrițional. De pildă, malnutriția protein-calorică inhibă dezvoltarea și func­țiile multor organe imunitare; adică un aport insuficient de proteine și de nutrienți per total duce la un sistem imunitar deficitar, incapabil să lupte cu bolile.

Citește în continuare ‘Inflamația ca manifestare a imunității vs inflamaţia cronică’

27
mart.
23

Suntem chemați să ne rugăm în duh de recunoștință și mulțumire

120353194_3570055646377925_1234789328259656128_oMaica Domnului ne poate sluji de icoană și model. Într-adevăr ea răspunde Bunei Vestiri aduse de Arhanghel cu rugăciunea: „Mărește sufletul meu pe Domnul, și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu” (Luca 1, 46-47). Este o atitudine de bucurie, euharistică, doxologică. Deci și noi, dacă suntem chemați să fim cu adevărat umani în viața noastră lăuntrică, trebuie să ne rugăm în duh de recunoștință și mulțumire. „Rugăciunea este o stare de permanentă recunoștință”, spune Sfântul Ioan de Kronstadt; iar Sfântul Ioan Scărarul scrie: „Înainte de toate să punem pe hârtia rugăciunii noastre o mulțumire sinceră. În al doilea rând, mărturisirea și zdrobirea sufletului întru multă simțire. Apoi să facem cunoscut Împăratului toată cererea noastră”.

Citește în continuare ‘Suntem chemați să ne rugăm în duh de recunoștință și mulțumire’

27
mart.
23

Cele trei arme ale fiecărui creștin

cruceAsupra diavolului avem aceste trei arme: Numele Domnului și al Maicii Domnului, despre care zice Sfântul Ioan Scărarul că: „Armă mai tare în Cer și pe pământ nu avem, ca numele lui Dumnezeu”.

Citește în continuare ‘Cele trei arme ale fiecărui creștin’

27
mart.
23

Pe scara virtuților spre Înviere se întețesc și ispitele

Scara Raiului, in iconografie CrestinOrtodox.roPe măsură ce omul se străduiește să lupte cu patimile sale și să se cațere pe scara virtuților spre Înviere, se întețesc și ispitele. Poate de aceea ni se accentuează, astăzi, un caz deosebit de posesiune satanică și mijloacele de a o birui. Îl relatează toți trei evangheliști sinoptici: MateiMarcu și Luca.

Citește în continuare ‘Pe scara virtuților spre Înviere se întețesc și ispitele’

27
mart.
23

Cum deschidem ușile pocăinței

untitSfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul al VII-lea, 62-63, Editura Cuvântul Vieții, București, 2020, pp. 163-165

„Plânsul cel după Dumnezeu este întristarea unui suflet îndurerat, este pornirea inimii de a căuta pururea, cu osteneală, acel lucru după care însetează, iar dacă nu izbutește să-l afle, îl urmărește cu toată silința și bocește după el în chip dureros, sau: plânsul este un bold de aur pentru sufletul dezgolit de orice prieteșug și dragoste și plânsul e pus paznic statornic al inimii după sfânta întristare. Pocăința este chin neîntrerupt al cugetului, care chin uneltește răcorirea focului din inimă printr-o înțelegătoare mărturisire. Mărturisirea este uitarea firii, dacă e adevărat faptul că un oarecare a uitat să-și mănânce pâinea sa (Psalmi 101, 5). Pocăința este lipsirea bucuroasă de orice mângâiere trupească. Cumpătarea și tăcerea buzelor încă sunt semn deosebitor al celor ce înaintează pe fericitul drum al plânsului; iar însușirea celor de seamă, ce chiar au și înaintat pe această cale, este blândețea și neținerea de minte a răului pățit; însușirea celor desăvârșiți este smerita cugetare, setea de necinstiri, foamea de strâmtorare vrută și nevrută, neosândirea celor ce păcătuiesc și compătimirea mai presus de putere. Cei dintâi sunt bine plăcuți, cei de-al doilea, vrednici de laudă; dar fericiți sunt cei ce flămânzesc de strâmtorări și însetează de necinstiri, că aceia se vor sătura de hrană nesățioasă (Matei 5, 6). Citește în continuare ‘Cum deschidem ușile pocăinței’

27
mart.
23

27 martie – Sfânta Muceniță Matrona din Tesalonic [ TRINITAS TV ]

27
mart.
23

EVANGHELIA ZILEI: 2023-03-27

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
27
mart.
23

Apostolul Zilei: 2023-03-27

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
26
mart.
23

Duminica a IV-a din Post [a Sfântului Ioan Scărarul] – Părintele Calistrat 26.03.2023

26
mart.
23

Medicamentul trândăviei

Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic despre viața morală, în Filocalia (2008), vol. 1, pp. 330-331

„Când sufletul nostru începe să nu mai poftească lucrurile frumoase ale pământului, se furișează de cele mai multe ori în el un gând de trândăvie care nu-i îngăduie să stea cu plăcere nici în slujba cuvântului și nu-i lasă nici dorința hotărâtă după bunurile viitoare; ba îi înfățișează și viața aceasta trecătoare ca neavând nici un rost și fiind cu totul incapabilă de vreo faptă vrednică de-a fi numită virtute; și însăși cunoștința o dis­prețuiește ca pe una ce a fost dată și altor mulți oameni sau ca pe una ce nu ne făgăduiește nimic desăvârșit. De această patimă moleșitoare și aducătoare de toropeală vom scăpa de ne vom ține cu tărie cugetul nostru între hotare foarte înguste, căutând numai la pomenirea lui Dumnezeu. Căci numai întorcându-ne astfel mintea la căldura ei va putea să se izbă­veas­că fără durere de acea îm­prăș­ti­ere nesocotită.

Citește în continuare ‘Medicamentul trândăviei’

26
mart.
23

Când cerem cu credinţă, primim ajutorul lui Dumnezeu

untit

În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-I: Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi, oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut. Atunci Iisus, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine. Şi l-au adus la El. Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a zguduit pe copil, iar acesta, căzând la pământ, se tăvălea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl copilului: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poţi să faci ceva, ajută-ne, fiindu-Ţi milă de noi. Iar Iisus i-a zis: Dacă poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede. Şi îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele! Iar Iisus, văzând că mulţimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el şi să nu mai intri în el! Şi, răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul a rămas ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare. După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim? El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieşi decât numai cu rugăciune şi cu post. Şi, ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să ştie cineva. Căci învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî, iar după ce-L vor omorî, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe. Marcu 9, 17-32 Duminica a IV-a din Postul Mare (a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul)

Citește în continuare ‘Când cerem cu credinţă, primim ajutorul lui Dumnezeu’

26
mart.
23

26 martie – Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil [ TRINITAS TV ]

26
mart.
23

EVANGHELIA ZILEI: 2023-03-26

DUMINICA
A PATRA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

Evanghelia de la Marcu
(IX, 17-32)

I2n vremea aceea, a venit un om la Iisus şi îngenunchind înaintea Lui, I-a zis: „Învăţătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Şi oriunde îl apucă, îl aruncă la pământ şi face spume la gură şi scrâşneşte din dinţi şi înţepeneşte. Şi le-am spus ucenicilor Tăi să-l scoată, dar ei n’au fost în stare“. Iar El, răspunzându-le, a zis: „O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? până când vă voi răbda? Aduceţi-l la Mine!“ Şi l-au adus la El. Şi, văzându-L, duhul îndată l-a zguduit pe copil; şi căzând la pământ, se zvârcolea spumegând. Şi l-a întrebat pe tatăl lui: „Câtă vreme este de când i-a venit aceasta?“ Iar el a răspuns: „Din pruncie. Şi de multe ori l-a aruncat şi în foc şi în apă, ca să-l piardă. Dar dacă Tu poţi ceva, ajută-ne, fie-ți milă de noi!“ Iar Iisus i-a zis: „Dacă Tu poţi crede, toate-i sunt cu putinţă celui ce crede“. Şi îndată strigând tatăl copilului, a zis cu lacrimi: „Cred, Doamne!, ajută necredinţei mele!“ Iar Iisus, văzând că năvăleşte mulţimea, a certat duhul cel necurat, zicându-i: „Duh mut şi surd, Eu îţi poruncesc: Ieşi din el, şi’n el să nu mai intri!“ Şi răcnind şi zguduindu-l cu putere, duhul a ieşit; iar copilul s’a făcut ca mort, încât mulţi ziceau că a murit. Iar Iisus l-a apucat de mână şi l-a ridicat; şi el s’a sculat în picioare. Şi după ce El a intrat în casă, ucenicii L-au întrebat ei între ei: „De ce noi n’am fost în stare să-l scoatem?“ Iar El le-a zis: „Soiul acesta de demoni prin nimic nu poate ieşi decât numai prin rugăciune şi prin post“. Şi ieşind ei de acolo, străbăteau Galileea; iar El nu voia să ştie cineva. Că-i învăţa pe ucenicii Săi şi le spunea că Fiul Omului Se va da în mâinile oamenilor şi-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi va învia. Ei însă nu înţelegeau cuvântul şi se temeau să-L întrebe.

În aceiaşi zi se citeşte şi Evanghelia Cuviosului
de la Matei
(IV, 25; V, 1-12)

I2n vremea aceea mulţimi numeroase mergeau după Iisus, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan. Văzând Iisus mulţimile, S’a suit în munte: şi şezând El, au venit la Dânsul ucenicii SăI Şi, deschizându-Şi gura, îi învăţa, zicând: „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul. Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui. Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor. Fericiţi veţi fi când din pricina Mea vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri, că aşa i-au prigonit pe profeţii de dinaintea voastră.“

26
mart.
23

Apostolul Zilei: 2023-03-26

DUMINICA
A PATRA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

Ap. Evrei
(VI, 13-20)

Fraților, Dumnezeu, când a dat făgăduință lui Avraam, de vreme ce n-avea pe nimeni mai mare, pe care să Se jure, S-a jurat pe Sine Însuși, zicând: «Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta, și înmulțind te voi înmulți». Și așa, având Avraam îndelungă-răbdare, a dobândit făgăduința. Pentru că oamenii se jură pe cel mai mare și jurământul ca chezășie este sfârșitul oricărei neînțelegeri. În aceasta, Dumnezeu voind să arate și mai mult, moștenitorilor făgăduinței, nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul ca, prin două fapte nestrămutate – făgăduința și jurământul – în care e cu neputință ca Dumnezeu să fi mințit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem puternic îndemn ca să ținem nădejdea pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită și tare, intrând dincolo de catapeteasmă, unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, fiind făcut Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

În aceiaşi zi se citeşte şi
Ap. Efeseni
(V, 8-19)

Fraților, altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii: Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr, încercând ce este bineplăcut Domnului. Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiți-le pe față. Pentru că, cele ce se fac întru ascuns de ei, rușine este a le și grăi. Iar tot ce este pe față se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit lumină este. Pentru aceea, zice: «Deșteaptă-te cel ce dormi și te scoală din morți și te va lumina Hristos». Deci, luați seama cu grijă, cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți, răscumpărând vremea, că zilele sunt rele. Drept aceea, nu fiți fără de minte, ci înțelegeți care este voia Domnului. Și nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare, ci vă umpleți de Duhul. Vorbiți între voi în psalmi și în laude și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului, în inimile voastre.

25
mart.
23

Buna Vestire – Părintele Calistrat 25.03.2023

25
mart.
23

Imnografia praznicului Bunei Vestiri

Praznicul Bunei Vestiri este izvorul tuturor praznicelor. A fost numit praznicul zămislirii Domnului. Praznic împărătesc, pentru că acum se petrece taina întrupării lui Hristos, dar și al Maicii Domnului, căci din momentul întrupării, precedat de accept: fie mie după cuvântul tău (Luca 1, 38), ea devine Maică și Născătoare de Dumnezeu. Toate praznicele Maicii Domnului sunt legate de scopul întrupării Fiului. Ea a fost sfințită printr-o pregătire specială în templu, iar templul îl prefigura pe Hristos. S-a pregătit prin post, rugăciune și muncă în templul din Ierusalim pentru a deveni „templu viu pentru Hristos”. Din momentul întrupării, ea devine prima ființă restaurată, noua Evă, maica duhovnicească a omenirii recreate, cerul în care petrece Dumnezeu, raiul cel cuvântător.

Citește în continuare ‘Imnografia praznicului Bunei Vestiri’

25
mart.
23

Buna Vestire (Dezlegare la peşte)

Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Buna Vestire a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria.

Citește în continuare ‘Buna Vestire (Dezlegare la peşte)’

25
mart.
23

Vedeniile divine și înșelătoriile diavolului 

untitSfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, XXXV-XXXVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 214, 215

„Prezența celor buni și răi poate fi cunoscută ușor cu ajutorul lui Dumnezeu. Fiindcă vederea sfin­ților nu are nimic tulbure în ea. Acela nu se va sfădi, nu va striga, nici nu va auzi cineva glasul din ea (Isaia 42, 2). Ci e așa de liniștită și de blândă, că îndată aduce în suflet bucuria noastră și puterea lui Dumnezeu Tatăl. Căci gândurile produse de el rămân netulburate și neînviforate și sufletul luminându-se privește prin sine însuși pe cele care se arată și e cuprins de dorul de cele dumnezeiești și de cele viitoare, și de voința de a se uni cu ei. Și chiar dacă unii, ca oameni, se tem de vederea celor bune, cei ce se arată depărtează de la ei temerea prin însăși iubirea lor, cum a făcut Gavriil cu Zaharia (Luca 1, 12) și îngerul ce s-a arătat femeilor la mormânt (Matei 28, 5) și cel ce a spus păstorilor în Evanghelie: Nu vă temeți (Luca 2, 10). De aceea temerea lor nu e din frica sufletului, ci din recunoașterea prezenței celor înalte. Așa este vederea de care se împărtășesc sfin­ții. Iar năvala și nălucirea pricinuită de cei răi e cu bătăi, cu sunete și cu strigăte, ca mișcarea tinerilor fără minte și a tâlharilor. Din acestea îndată se nasc frica sufletului, tulburarea și neorânduiala gândurilor, tristețea, ura față de cei ce se nevoiesc, plictiseala, supărarea…”

Citește în continuare ‘Vedeniile divine și înșelătoriile diavolului ‘

25
mart.
23

25 martie – Buna Vestire [ TRINITAS TV ]

25
mart.
23

EVANGHELIA ZILEI: 2023-03-25

Bunavestire a Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei MARIA

Evanghelia de la Luca
(I, 24-38)

n zilele acelea, Elisabeta, femeia lui Zaharia, a zămislit; şi vreme de cinci luni s’a tăinuit, zicându-şi: „Că aşa mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să-mi ridice ocara de printre oameni“. Iar în a şasea lună, trimis a fost de la Dumnezeu îngerul Gavriil într’o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la dânsa, i-a zis: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei!“ Iar ea, văzându-l, s’a tulburat de cuvântul lui şi cugeta: „Ce fel de închinare poate fi aceasta?…“. Şi îngerul i-a zis: „Nu te teme, Marie, fiindcă ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată’n pântecele tău vei zămisli şi vei naşte Fiu şi numele Lui îl vei chema Iisus. Acesta mare va fi şi Fiul Celui-Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da tronul lui David, părintele Său, şi va împărăţi peste casa lui Iacob în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit“. Şi a zis Maria către înger: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?“ Şi răspunzând îngerul, i-a zis: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui-Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema. Şi iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei, şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă“. Iar Maria a zis: „Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!“ Şi îngerul a plecat de la dânsa.
25
mart.
23

Apostolul Zilei: 2023-03-25

Bunavestire a Preasfintei de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei MARIA

Ap. Evrei
(II, 11-18)

raților, Cel ce sfințește și cei ce se sfințesc dintr-Unul sunt toți; de aceea, nu se rușinează să-i numească pe ei frați, zicând: «Spune-voi fraților mei numele Tău. În mijlocul Bisericii Te voi lăuda». Și iarăși: «Eu voi fi încrezător în El»; și iarăși: «Iată Eu și pruncii pe care Mi i-a dat Dumnezeu». Deci, de vreme ce pruncii s-au făcut părtași sângelui și trupului, în același fel și El S-a împărtășit de acestea, ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morții, adică pe diavolul, și să izbăvească pe acei pe care frica morții îi ținea în robie toată viața. Pentru că, într-adevăr, nu a luat firea îngerilor, ci sămânța lui Avraam a luat. Drept aceea, dator era întru toate să Se asemene fraților, ca să fie milostiv și credincios arhiereu în cele către Dumnezeu, pentru curățirea păcatelor poporului. Că, prin ceea ce a pătimit, fiind El însuși ispitit, poate și celor ce se ispitesc să le ajute.
24
mart.
23

Buna Vestire, ziua Întrupării Domnului

Ziua de 25 martie, când sărbătorim Buna Vestire, este momentul din an când prăznuim Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, „de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara”, pentru mântuirea noastră (după cum mărturisim în Simbolul credinţei).

Citește în continuare ‘Buna Vestire, ziua Întrupării Domnului’

24
mart.
23

Buna Vestire, moştenirea teologică şi imnografică a Părinţilor sirieni

Buna Vestire, moştenirea teologică şi imnografică  a Părinţilor sirieni 247982Tema biblică a Bunei Vestiri a inspirat profund teologia siriacă a primelor veacuri. Între cei mai importanţi autori patristici care s-au aplecat asupra acestui moment-cheie al mântuirii noastre îi putem aminti pe Afraate, Sfântul Efrem, Narsai sau pe Iacob de Sarug. Părinţii sirieni au fost inspiraţi să interpreteze textul Bunei Vestiri a Maicii Domnului de către Arhanghelul Gavriil în lumina prologului ioaneic. Acest lucru reiese foarte clar din numirea Pruncului Sfânt cu apelativul de „Cuvânt dumnezeiesc”, după cum reiese din erminiile patristice siriace la textul lucanic. O altă specificitate, familiară Sfântului Efrem Sirul, era vorbirea simbolică despre „ureche ca uşă prin care Fiul a intrat în pântecele Mariei”. Această imagine a fost preluată şi particularizată ulterior şi de ceilalţi părinţi în însemnările pe care ni le-au lăsat ca moştenire.

Citește în continuare ‘Buna Vestire, moştenirea teologică şi imnografică a Părinţilor sirieni’

24
mart.
23

De unde începe călătoria omului spre Cer

manastirea_zosin_botosani_foto_oana_nechifor-129_0Toată fapta bună începe de la frica lui Dumnezeu și se termină în dragostea de Dumnezeu, care este legătura desăvârșirii și treapta cea mai de sus a tuturor faptelor bune, căci mai mare decât toate este dragostea. Dar, ca să ajungă cineva la dragostea de Dumnezeu, negreșit trebuie să aibă mai întâi frică de Dumnezeu. Că de aici pornește toată fapta bună: din a se teme omul de Domnul.

Citește în continuare ‘De unde începe călătoria omului spre Cer’

24
mart.
23

Să ne curățim inimile prin rugăciune !

rugaciuneDacă acul ceasornicului este în neregulă, atunci toate piesele lui umblă în neorânduială sau chiar stau pe loc. Tot astfel și inima omului, fiindcă mădularul cel mai gingaș și care are legătură cu toate organele dinăuntru ale omului, de va fi tulburată și răzvrătită, va tulbura și va îmbolnăvi toate organele dinăuntru prin neorânduiala ei.

Citește în continuare ‘Să ne curățim inimile prin rugăciune !’

24
mart.
23

Când suntem pe calea Maicii Domnului ?

327203559_485934280419221_8408896172240874777_nMaica Domnului a fost smerită până la așa măsură, încât ea nu a vorbit despre cele ale ei, despre mărețiile ei, despre nașterea ei mai presus de fire. Acest cuvânt „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău” arată smerenia Maicii Domnului în fața voinței lui Dumnezeu, supunerea. Și asta îmi amintește de un cuvânt al Părintelui Arsenie Boca, Dumnezeu să-l odihnească, cuvântul că: „Noi avem mintea care discută cu Dumnezeu în loc să se supună fără discuție”. Apoi Maica Domnului a avut mintea care s-a supus lui Dumnezeu fără discuție: „Fie mie după cuvântul tău”.

Citește în continuare ‘Când suntem pe calea Maicii Domnului ?’

24
mart.
23

Treptele răbdării

untitSfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul al VIII-lea, 76-77, Editura Cuvântul Vieții, București, 2020, pp. 186-188

„De socotești să scoți gunoiul din ochiul altuia, ferește-te să nu întrebuințezi bârna în loc de cleștișor sau să-l zdrobești. Bârna e cuvântul aspru, apucătură necuviincioasă, iar cleștișorul este dăscălia blajină și dojana cu îndelungă-răbdare. Mustră – zice -, ceartă întotdeauna, dar nu și bate (II Timotei 4, 2), iar dacă ar fi nevoie și de aceasta, să fie rar folosită, însă nu cu mâna proprie. Să luăm aminte bine, că vom vedea pe mulți din<tre> cei porniți spre mânie săvârșind cu râvnă și privegherea, și postirea, și isihia. Că scopul diavolului este să-i momească, sub cuvânt de pocăință și plâns, cu acel material care să le sporească patima. Dacă un lup poate (după cum am spus mai ­înainte) să tulbure turma (având ajutor un diavol), de bună seamă un frate preaînțelept va putea (având un înger ajutor) să potolească valul, ca un foarte bun vas plin cu untdelemn, și corabia să se liniștească; și așa, făcându-se tuturor ajutor, primește răsplata de la Dumnezeu, pe când celălalt va lua simbrie după mărimea osândei lui.

Citește în continuare ‘Treptele răbdării’

24
mart.
23

24 martie – Sfântul Ierarh Artemon, Episcopul Seleuciei [ TRINITAS TV ]

24
mart.
23

EVANGHELIA ZILEI: 2023-03-24

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
24
mart.
23

Apostolul Zilei: 2023-03-24

VINERI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
23
mart.
23

Să nu aștepți nimic de la oameni, totul vine de la Dumnezeu

cruce-mare-600x400Cuvântul „umilință” vine de la cuvântul latin „humus”, care înseamnă pământ roditor. Pentru mine, umilința nu este câtuși de puțin ceea ce credem cel mai adesea că este: modul bleg prin care încercăm să ne închipuim că suntem cei mai mari ticăloși și prin care încercăm să-i convingem pe ceilalți că felul nostru artificial de a ne purta dovedește că suntem conștienți de asta.

Citește în continuare ‘Să nu aștepți nimic de la oameni, totul vine de la Dumnezeu’

23
mart.
23

Gândul cel rău să îl înlături cu un gând bun !

cuvintele-lui-hristosÎn Pateric se spune că la avva Pimen s-a dus un frate și a zis: „Ce să fac, părinte, că-mi vin tot felul de gânduri rele în minte?”.

Citește în continuare ‘Gândul cel rău să îl înlături cu un gând bun !’

23
mart.
23

Numai Dumnezeu cunoaște inima omului

Domnul Hristos a spus cuvântul pe care-l scrie Marcu, anume: „Nu oricine care zice Doamne, Doamne, va intra în Împărăția Cerurilor, ci acela care face voia Celui Care M-a trimis”.

Citește în continuare ‘Numai Dumnezeu cunoaște inima omului’

23
mart.
23

Ce este omul ?

untitSfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul XLVIII, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 548-549

„Fă-ți o idee despre demnitatea ta din prețul care a fost plătit pentru tine! Uită-te la schimbul care s-a făcut și cunoaște-ți demnitatea! Ai fost cumpărat cu Preacinstitul Sânge al lui Hristos! Nu ajunge (iar) rob păcatului! Înțelege ce cinste ai, ca să nu te asemeni cu dobitoacele cele lipsite de minte!”

Citește în continuare ‘Ce este omul ?’

23
mart.
23

23 martie – Sfântul Cuvios Mucenic Nicon și cei 199 de ucenici ai lui [ TRINITAS TV ]

23
mart.
23

EVANGHELIA ZILEI: 2023-03-23

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
23
mart.
23

Apostolul Zilei: 2023-03-23

JOI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
22
mart.
23

Predică la Taina Sfântului Maslu – Părintele Calistrat 22.03.2023

22
mart.
23

Iisus a postit cele 40 de zile cu firea Sa omenească

iisusAți auzit de unii care se numesc vegetarieni. Ei nu sunt postitori, ei își îngrijesc în felul acesta sănătatea. Ar fi bine să mâncăm toți numai verdețuri, dar Dumnezeu nu a spus asta. Dumnezeu a spus să ne abținem într-un anumit scop, căci măsura tuturor lucrurilor este Iisus Hristos.

Citește în continuare ‘Iisus a postit cele 40 de zile cu firea Sa omenească’

22
mart.
23

Ce este sfântul şi marele Mir ?

Sfântul şi marele Mir este alcătuit din ulei de măsline şi alte 39 de mirodenii, amestecate şi fierte continuu mai multe zile, în Săptămâna patimilor, într-un ritual special. Mirul va fi sfinţit într-o solemnitate deosebită în joia din Săptămâna patimilor, de către Sfântul Sinod al fiecărei Biserici autocefale. Acest mir, care simbolizează bogăţia darurilor Sfântului Duh, nu este folosit decât în trei împrejurări: la sfinţirea bisericilor, la taina confirmării (numită din acest motiv şi mirungere) şi la ungerea căpeteniilor ţării (voievozi şi regi).

Citește în continuare ‘Ce este sfântul şi marele Mir ?’

22
mart.
23

Postul înseamnă comuniune cu oamenii și cu Dumnezeu

pacea-le-implineste-pe-toateDumneavoastră știți că la Botez ne botezăm în apă. Dar mai știți că ne ungem cu Sfântul Mir, și ne ungem în unire cu toții. Mai e, însă, încă o unire, încă o rânduială. Acum, când noi ținem post, cu noi mai țin post sute de mii, milioane, zeci de milioane.

Citește în continuare ‘Postul înseamnă comuniune cu oamenii și cu Dumnezeu’

22
mart.
23

Teologie hristologică în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare

În primele cinci duminici din Postul Mare, în Biserica Ortodoxă se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. Această Dumnezeiască Liturghie are rugăciuni cu un profund caracter dogmatic în care Sfântul Vasile cel Mare face adevărate sinteze teologice. Una dintre acestea este şi cea din rugăciunea ce precede cuvintele Mântuitorului de la Cina cea de Taină prin care a fost instituită Sfânta Euharistie.

Citește în continuare ‘Teologie hristologică în Liturghia Sfântului Vasile cel Mare’

22
mart.
23

Aproapele și mântuirea noastră

untitHerma, Păstorul, Pilda X, 114 (4), în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1979), vol. 1, pp. 315-316

„Arată-i fiecărui om mărețiile Domnului și vei avea har în această slujire. Așadar, cel ce va umbla în aceste porunci (ale Domnului – n.n.) va trăi și va fi fericit în viața sa. Cine nu se va îngriji de ele nu va trăi și va fi nefericit în viața sa. Spune tuturor celor ce pot face binele să nu înceteze de a-l face; le este de folos a săvârși fapte bune. Spun, însă, că orice om trebuie scos din nevoi, că cel care duce lipsă și îndură greutăți în viața cea de toate zilele este în mare chin și strâmtorare. Așadar, cel care scoate din nevoi sufletul unuia ca acesta dobândește mare bucurie; cel care este chinuit de necazuri de acest fel suferă aceleași chinuri ca și cel pus în lanțuri. Mulți, din pricina unor chinuri ca acestea, se omoară, pentru că nu le pot suferi. Așadar, cel care știe de chinul unui om ca acesta și nu-l ajută săvârșește mare păcat și ­este vinovat de sângele acestuia. Faceți, dar, fapte bune voi, care ați primit porunca aceasta de la Domnul.”

Citește în continuare ‘Aproapele și mântuirea noastră’

22
mart.
23

22 martie – Sfântul Sfințit Mucenic Vasile, preotul din Ancira [ TRINITAS TV ]

22
mart.
23

EVANGHELIA ZILEI: 2023-03-22

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
22
mart.
23

Apostolul Zilei: 2023-03-22

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
21
mart.
23

Postul înseamnă înfrânarea de la răutăți

People are obsessed with this TikTok account showing a stop sign where  drivers never stop | BGRPostul este acela care se face după învăţătura Sfintei Scripturi, adică să fie însoţit de smerenie, de milostenie, de curăţenie, de pocăinţă, şi unit cu postul cel duhovnicesc, înfrânarea simţurilor şi a gândurilor.

Citește în continuare ‘Postul înseamnă înfrânarea de la răutăți’

21
mart.
23

Postul și milostenia, aripi ale rugăciunii

darul_din_inimaUnul dintre Sfinții Părinți a zis: „Dacă vrei ca rugăciunea ta să urce direct la Dumnezeu, dă-i cele două aripi, postirea și milostenia”. Prin aceste două virtuți practice se realizează devotamentul de zi cu zi. Postirea, în general, pentru fiecare om înseamnă înfrânare și drămuirea aspră în folosirea hranei. Scopul postirii este să se smerească și să se ușureze trupul, făcându-l astfel mai ascultător față de suflet, pentru că un trup sătul și îngrășat cere dezlegări și pogorăminte, ne face leneși și nu ne lasă să ne gândim la Dumnezeu. Trupul îngreunat încătușează sufletul, îl sufocă, face din el ceea ce voiește. Dar postind cu trupul, trebuie să postești în același timp și cu sufletul: să-ți păzești limba de orice cuvânt rău și nefolositor, să-ți stăpânești poftele, să-ți smulgi patimile.

Citește în continuare ‘Postul și milostenia, aripi ale rugăciunii’

21
mart.
23

Milostenia care nu ne costă absolut nimic

acdd1-cersetori-maruntExistă şi alte feluri de milostenie duhovnicească. De exemplu, îl ajut trupeşte pe un om când nu poate să lucreze sau să se îngrijească. Există atâţia bolnavi, atâţia fraţi de-ai noştri care au nevoie de ajutor. Mă duc şi îl mângâi pe cel deznădăjduit. Toţi suferă de gânduri, de probleme sufleteşti şi toţi au nevoie de milostenia unui cuvânt bun, a unui cuvânt de mângâiere. Îi vizitez pe cei din temniţe, pe bolnavi, pe paralitici, pe păgâni. Îl aduc pe un păcătos la scaunul de mărturisire şi acolo i se iartă păcatele şi se face vrednic de viaţa cea veşnică. Aduc împăcarea unei familii, care este în primejdie să se despartă, şi n-o face. Ajut pe cineva să facă o faptă bună, de milostenie. Şi peste toate, milostenia duhovnicească este rugăciunea pe care o facem pentru toţi fraţii noştri şi, în special, pentru toţi vrăjmaşii noştri.

Citește în continuare ‘Milostenia care nu ne costă absolut nimic’

21
mart.
23

Postul – rânduiala ce ne aduce liniște

rugaciuneNoi intrăm în post cu dorința de rânduială și este bine să dorim ducerea rânduielii până la capăt. Nu întotdeauna facem așa. Sunt așa de multe momente în viața noastră din post, încât suntem aproape siguri că vom strica rânduiala. Unii, de exemplu, ne punem încă de la început în gând să postim doar prima și ultima săptămână.

Citește în continuare ‘Postul – rânduiala ce ne aduce liniște’

21
mart.
23

Putem zbura spre Cer. Rugăciunea ne dă aripi !

matei-10-23-31-trimiterea-la-propovaduire-si-pericolele-intampinate-219056Rugăciunea nu-i un lucru greu. Este o lucrare interioară, un medicament, o puternică concentrare a sufletului. Rugăciunea are nevoie, în același timp, de post și de priveghere. Postul slăbește patimile, iar privegherea le omoară.

Citește în continuare ‘Putem zbura spre Cer. Rugăciunea ne dă aripi !’

21
mart.
23

Lipsa privegherii duce la dezbinare

untit

Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni (I), Cap. I-III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, pp. 46-48

„Din pricina neașteptatelor nenorociri și necazuri, care au venit unele după altele peste noi, socotim, iubiților, că ne-am întors târziu spre lucrurile asupra cărora vă certați, anume despre răscoala necurată și nelegiuită, străină și nemaiauzită între aleșii lui Dumnezeu, pe care câteva persoane o­braznice și îndrăznețe au dus-o până la atâta nebunie, încât a ajuns să fie hulit mult numele vostru cel cinstit, vestit și iubit de toți oamenii.

Citește în continuare ‘Lipsa privegherii duce la dezbinare’

21
mart.
23

21 martie – Sfântul Ierarh Iacob Mărturisitorul [ TRINITAS TV ]

21
mart.
23

EVANGHELIA ZILEI: 2023-03-21

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
21
mart.
23

Apostolul Zilei: 2023-03-21

MARŢI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
20
mart.
23

Preparate rapide cu miere de coriandru

Cu un gust dulce și parfumat şi cu aspect semifluid, vâscos sau cristalizat, mierea de coriandru are un conținut mare de zaharuri, substanțe minerale și oligoelemente. Este un foarte bun pansament gastric, datorită Ph-ului alcalin, pe lângă multe alte efecte benefice: curăță colonul și detoxifică organismul, elimină excesul de apă din organism, întărește imunitatea etc. Mierea de coriandru este foarte des folosită în bucătărie sau ca medicament, fiind extrem de apreciată în medicina populară.

Citește în continuare ‘Preparate rapide cu miere de coriandru’

20
mart.
23

Acizii grași Omega-3 se găsesc în toate alimentele acvatice

Somonul, creveții, caracatița sunt câteva alimente pe care le consumăm şi le încadrăm la categoria celor de origine marină. Dar nu mâncăm şi produse provenite din ape dulci, cum sunt păstrăvul sau crapul. Universitatea Harvard propune termenii aquatic foods sau blue foods, adică alimente acvatice (sau albastre), termeni care includ orice animal, plantă sau microorganism comestibil provenit dintr-un ochi de apă, atât din captură, cât și din cultură. Toate alimentele acvatice conţin acizi graşi Omega-3.

Citește în continuare ‘Acizii grași Omega-3 se găsesc în toate alimentele acvatice’

20
mart.
23

Vă rog să rețineți: Dumnezeu poartă Crucea

Religie: Fericiti sunt cei ce si poarta crucea pana la capat » Monitorul de  Suceava - Vineri, 20 Martie 2020Toți își poartă crucea lor, și voi o purtați pe a voastră… Purtarea crucii este absolut necesară pentru mântuirea oricărui creștin, nu numai a monahului.

Citește în continuare ‘Vă rog să rețineți: Dumnezeu poartă Crucea’

20
mart.
23

Prin Cruce se intră în împărăția lui Dumnezeu

cruceDeosebirea, marea deosebire între noi și Iisus, e că Iisus nu avea vină, pe când noi toți avem vină. Și iarăși, cea mai mare deosebire: Cel nevinovat, Iisus, a primit crucea, n-a ocolit-o, nu s-a apărat de ea, n-a strigat nevinovăția Sa, n-a amenințat stăpânirea omenească ce-L răstignea, ci s-a purtat blând ca Mielul lui Dumnezeu cu cei ce-L răstigneau și-L huleau după ce L-au răstignit.

Citește în continuare ‘Prin Cruce se intră în împărăția lui Dumnezeu’

20
mart.
23

Semnul Sfintei Cruci, arma noastră de nădejde

cruce-floriAvem întotdeauna la noi o armă de nădejde și ușor de folosit împotriva diavolului și a păcatului: Sfânta Cruce și semnul crucii, cu care ne putem apăra și îngrădi față de vrăjmașii nevăzuți, răi și vicleni, ce se războiesc necontenit cu noi, ispitindu-ne, târându-ne în păcat; prin ființa lor spirituală și simplă, ei pot împinge fulgerător de repede spre păcat pe neprevăzători și necredincioși.

Citește în continuare ‘Semnul Sfintei Cruci, arma noastră de nădejde’

20
mart.
23

Urcușul duhovnicesc către Dumnezeu

untit

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre viața lui Moise sau despre desăvârșirea prin virtute, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 90-91

„Așa precum corpurile ce tind în jos, dacă pornesc la vale, chiar dacă nimeni nu le împinge după prima mișcare, se avântă prin ele însele într-o mișcare și mai repezită în jos, atâta vreme cât rămân cu chipul înclinat și supus acestei porniri, neaflându-se nimic care prin împotrivire, să oprească pornirea lor, tot așa, dar dimpotrivă, sufletul eliberat de împătimirea sa pământească se avântă ușor și repede în mișcarea către cele de sus, ridicându-se de la cele de jos, spre înălțime. Și nefiind nimic care să-i oprească de sus pornirea (pentru că firea binelui este atrăgătoare pentru cele ce privesc spre el), sufletul se ridică mereu mai sus de la sine, întinzându-se împreună cu dorința după cele cerești spre cele dinainte, cum zice Apostolul (Filipeni 3,14), continuând zborul spre ceea ce e mai sus. Căci, dorind ca prin cele ajunse să nu piardă înălțimea văzută mai sus, e purtat neîncetat de pornirea spre cele de sus, reînnoind mereu prin cele dobândite tăria zborului. Fiindcă lucrarea prin virtute îți hrănește puterea prin osteneală, neslăbindu-și tăria prin lucrare, ci sporind-o.”

Citește în continuare ‘Urcușul duhovnicesc către Dumnezeu’

20
mart.
23

20 martie – Sfinții Cuvioși Mucenici din Mănăstirea Sfântul Sava cel Sfințit [ TRINITAS TV ]

20
mart.
23

EVANGHELIA ZILEI: 2023-03-20

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
20
mart.
23

Apostolul Zilei: 2023-03-20

LUNI
ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).
19
mart.
23

Duminica a III-a din Post [a Sfintei Cruci] – Părintele Calistrat 19.03.2023

19
mart.
23

Apropierea de Tronul harului la vremea potrivită a Postului Mare

untitZis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viaţa şi-o va pierde, iar cine își va pierde viaţa sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela şi-o va mântui. Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere. Duminica a 3-a din Post (a Sfintei Cruci) Marcu 8, 34-38; 9, 1

Citește în continuare ‘Apropierea de Tronul harului la vremea potrivită a Postului Mare’

19
mart.
23

19 martie – Sfântul Mucenic Marian Diaconul [ TRINITAS TV ]

19
mart.
23

EVANGHELIA ZILEI: 2023-03-19

DUMINICA
A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

Evanghelia de la Marcu
(VIII, 34-38; IX, 1)

Zis-a Domnul: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că tot cel ce va voi să-şi scape viaţa, O va pierde; iar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Că ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă şi să-şi păgubească sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său? Că tot cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat şi păcătos, de acela şi Fiul Omului Se va ruşina când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinţii îngeri“. Şi le spunea: „Adevăr vă grăiesc că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“.
19
mart.
23

Apostolul Zilei: 2023-03-19

DUMINICA
A TREIA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

Ap. Evrei
(IV, 14-16; V, 1-6)

Fraților, având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem cu tărie mărturisirea. Că nu avem Arhiereu care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat. Să ne apropiem, deci, cu încredere de tronul harului, ca să luăm milă și să aflăm har, spre ajutor, la vreme potrivită. Pentru că orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri și jertfe pentru păcate; el poate să fie îngăduitor cu cei neștiutori și rătăciți, de vreme ce și el este cuprins de slăbiciune. Din această pricină dator este, precum pentru popor, așa și pentru sine să jertfească pentru păcate. Și nimeni nu-și ia singur cinstea aceasta ci, dacă este chemat de Dumnezeu, după cum și Aaron. Așa și Hristos nu S-a preaslăvit pe Sine însuși, ca să Se facă arhiereu, ci Acela Care a grăit către El: «Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut», iar în alt loc se zice: «Tu ești Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec».
18
mart.
23

Crucea este strâns și intim legată de Hristos

„Hristos nu poate fi cugetat fără cruce.” Dar nici Crucea fără Hristos. Aflăm semnul Crucii în inițiala numelui lui Hristos în limba greacă, precum și în hrismon, ca semn care marchează numele Fiului lui Dumnezeu. Iisus a vorbit despre purtarea crucii, în sens mistic şi cu un înţeles spiritual, cu mult înainte de a fi răstignit și de a fi asociat (și) în acest fel cu crucea pe Golgota (cf. Matei 10, 38). Atunci și acolo, Hristos a fost silit să-Și poarte crucea, la deal, spre locul de supliciu. El n-a purtat o cruce simbolică, după cum nici crucea fiecărui om nu este simbolică, ci copleșitor de reală. Mai înainte, Hristos purtase crucea păcatelor oamenilor, întru tămăduire de ele. A mai fost și crucea răstignirilor Lui continue pe parcursul vieții Sale pământești, venite din lipsă de înțelegere și de iubire din partea oamenilor, care au condus în final la Crucea de pe Dealul Căpățânii.

Citește în continuare ‘Crucea este strâns și intim legată de Hristos’

18
mart.
23

„Crucii Tale ne închinăm …”

În centrul Postului Mare se află duminica închinată cinstirii Sfintei Cruci. Ţinta ostenelilor noastre ascetice din vremea urcuşului duhovnicesc al postului este Săptămâna Mare, când trăim plenar Jertfa lui Hristos pentru mântuirea noastră. Altarul de Jertfă este Sfânta Cruce pe care, prin Răstignirea Sa, Hristos Domnul o transformă dintr-un element de tortură în simbolul biruinţei morţii şi al triumfului vieţii dobândite prin Înviere. Crucea în Ortodoxie este strâns legată de Înviere, de aceea, când cinstim Sfânta Cruce, slăvim şi Învierea lui Hristos.

Citește în continuare ‘„Crucii Tale ne închinăm …”’

18
mart.
23

Familia are nevoie de timp și efort pentru a se desăvârși

138313118_3395787090531321_6897865999206040894_nNou-născută, familia are un ritm de creștere care se cuvine să fie respectat și înțeles în toată complexitatea și particularitățile lui.

Citește în continuare ‘Familia are nevoie de timp și efort pentru a se desăvârși’




Blog Stats

  • 337.336 hits
martie 2023
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhive

12 martie - Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog [ TRINITAS TV ] 15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iisus Hristos Inaltarea Domnului Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Tatăl nostru Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte