Smerenia ne așază dintr-o dată în starea firească a existenței noastre. Ea nu este o virtute printre celelalte, care să se adauge la viața noastră duhovnicească, ci este o așezare fundamentală a omului, care se vede în prezența lui Dumnezeu, Îi recunoaște atotputernicia, se uimește în fața măreției Lui apoi își vede micimea și nemernicia sa, și recunoaște smerit că tot ceea ce are, și însăși existența lui, este un dar al negrăitei iubiri și milostiviri dumnezeiești, fără de care nu poate nimic. Începutul înnoirii noastre nu se poate face deci, altfel decât prin intrarea în rânduială, prin smerenie.
Citește în continuare ‘Smerenia ne așază în starea firească a existenței noastre’
Comentarii recente