Îmbărbătați-vă, aducându-vă aminte de răbdarea mucenicilor !

Pentru toate mulțumiți Domnului – și pentru boală mulțumiți. Mie, din afa­ră, îmi e ușor să vorbesc astfel; dum­neavoastră, poate că în fapt nu vă este ușor să simțiți așa. Oricum, vorbind de­spre răbdare mă și rog să vă dea Dom­nul a îndura cu seninătate boala, și, de asemenea, să trageți oarecare învățături din ea. Cine știe pentru ce v-a țintuit la pat Domnul? Neîndoielnic este însă că și lucrul acesta a fost îngăduit de El pentru ajutorarea felului de viață pe care vi l-ați ales și pe care vă străduiți să îl păstrați cumva. Din această latură, nici nu mai trebuie iscodită boala dumnea­voastră. Pentru a răbda cu seninătate în clipa întețirii suferințelor, căutați-vă băr­băție și în aducerea-aminte de răbdarea tuturor sfinților, și mai ales a muce­nicilor. Cât și cum au răbdat ei? Ne este greu și să ne închipuim. De altfel, tutu­ror „prin multe necazuri li se cuvine a intra întru Împărăția Cerurilor” (Fapte 14, 22).

Și ceea ce a fost făgăduit de Domnul se numește cunună. De ce? Fiindcă nu ne putem înălța la ea fără pătimiri. Ca­lea într-acolo este, crucea luată de bună voie sau trimisă de Dumnezeu.

Îngerul păzitor să vă aducă mângâiere și seninătate! Pentru faptul că zgomotul din cap nu vă îngăduie să vă adunați gân­durile, nu vă plângeți. Dumnezeu judecă sufletul după ceea ce depinde de el, nu după cele asupra cărora el n-are stăpâni­re. Păstrați în inimă hotărârea de a nu vă depărta de Domnul, și El va primi lu­crarea aceasta.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, 

Boala și moartea,

traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu, ed. a 2-a,

Editura Sophia, București, 2007, pag. 13-14

Doxologia