A doua cinstire a Ortodoxiei în Postul Mare

A doua duminică din Postul Mare este dedicată Sfântului Grigorie Palama. De fapt, este o zi de cinstire a Ortodoxiei palamite. În prima duminică am prăznuit victoria Ortodoxiei împotriva iconoclasmului din anul 843, iar astăzi sărbătorim teologia ortodoxă a Sfântului Grigorie Palama. Această serbare a sa în timpul Postului Mare este instituită odată cu canonizarea sa din veacul al 14-lea.

Cinstirea Sfântului Grigorie Palama în duminica ce urmează celei a Ortodoxiei este o continuare a serbării victoriei dreptei credinţe asupra ereziilor. „Praznicul Sfântului Grigorie este rânduit astfel alături de cel al restaurării sfintelor icoane, ocupând împreună cu el un loc privilegiat şi semnificativ în cursul anului liturgic” (Ieromonah Makarios Simonopetritul, Triodul explicat).

Această duminică ne pune îna­inte teologia palamită şi mai ales mărturisirea ortodoxă a trăirii isihaste, dogmatizată de Sfântul Ierarh Grigorie. Prin prezentarea la Sinaxarul din Triod a vieţii marelui Arhiepiscop al Tesalonicului rememorăm atât trăirea isihastă a ierarhului bizantin, cât şi lupta lui pentru apărarea isihasmului.

O dispută despre cunoaşterea lui Dumnezeu

Secolul 14 a fost marcat în lumea bizantină de disputa teologică legată de trăirea isihastă. Pentru că în centrul acestei dispute a fost Sfântul Grigorie Palama, este numită şi palamită. El a apărat modul de vieţuire isihastă al monahilor athoniţi în faţa gândirii scolastice a lui Varlaam de Calabria. Acesta a mers în Muntele Athos, unde a aflat de la un călugăr de trăirea isihastă, „pe care a deformat-o şi a ridiculizat-o”. Gândirea lui era străină de mistica ortodoxă, pe care „o ignoră sau nu reuşeşte să o înţeleagă”. Este influenţat de scolastica occidentală, mai ales de Toma d’Aquino.

„Varlaam susţinea că nu există vedere a lui Dumnezeu care să treacă dincolo de capacităţile noetice şi considera ridicolă pretenţia isihaştilor că ei ajung la cunoaşterea lui Dumnezeu în mod mistic. Palama răspunde că această vedere mistică constituie cea mai strălucită dovadă a existenţei lui Dumnezeu şi că Acesta este mai presus de toate fiinţele” (Vasíleios Tatákis, Mistica bizantină).

Disputa isihastă a fost tran­şată la sinodul din anul 1341 de la Constantinopol, unde Varlaam de Calabria este condamnat şi este recunoscută Ortodoxia teologiei palamite legate de isihasm. Din păcate, lupta împotriva isihasmului nu s-a terminat, deoarece iniţiativa a preluat-o Grigore Achidin.

Urmează alte două sinoade la Constantinopol în 1347 şi 1351, unde este confirmată teologia isihastă. Cel care a luptat cu toată fiinţa pentru apărarea isihasmului a fost Sfântul Grigorie Palama, în care, după cum afirmă profesorul grec de filosofie Vasíleios Tatákis, spiritualitatea bizantină a găsit „capacitatea de a atrage atenţia omului asupra adâncimii mistice a religiei, asupra adâncului mistic al omului şi de a înfrunta raţionalismul care voia să se instaureze unic împărat şi pe tărâmul religiei” (Mistica bizantină).

Profesorul Gheorghios I. Mantzaridis afirmă că victoria isihasmului din secolul 14 „a dat noi forţe Bisericii Ortodoxe. Duhul isihast s-a răspândit repede, nu doar pe teritoriul în acea vreme deja restrâns al Imperiului Bizantin, ci în toată lumea ortodoxă, dând un suflu nou în viaţa şi administraţia bisericească” (Mişcarea isihastă şi cea filocalică, Sociologia creştinismului).

Părintele John Meyendorff spune că „izbânda teologiei palamite din veacul 14 este una a unui umanism teocentric specific creştin pentru care a militat întotdeauna tradiţia patristică de limbă greacă, în opoziţie cu toate conceptele despre om care-l considerau pe acesta fiinţă autonomă”.

Palamismul, finalul unei dispute de secole

Învăţătura Sfântului Grigorie este, după cum arată Vladimir Lossky, punctul final al „unei îndelungate tradiţii de luptă pentru depăşirea dualismului platonic, între sensibil şi inteligibil, simţuri şi minte, materie şi spirit”.

Prăznuirea de astăzi a Sfântului Grigorie Palama este o sărbătoare a teologiei isihaste şi o mărturisire a Ortodoxiei bizantine. De aceea nu este întâmplător că Triodul îl numeşte „stâlpul Bisericii”, „trâmbiţa teologiei” sau „sfeşnicul Ortodoxiei”.

În centrul disputelor iconoclastă şi isihastă, care reprezintă tematica primelor două duminici din Postul Mare, legate de afirmarea Ortodoxiei, se află „problema locului trupului în viaţa duhovnicească”, după cum arată ieromonahul Makarios Simonopetritul. El spune că tocmai acum, în Postul Mare, această problematică îşi găseşte expresia ortodoxă „în asceza şi rugăciunea ce preced iniţierea pascală. Învăţătura duhovnicească a Triodului poate fi privită drept aplicarea nemijlocită şi practică a dogmei ortodoxe a Întrupării, aşa cum a fost precizată în cele din urmă de apărătorii icoanelor şi isihaşti, astfel că aceste două praznice îşi găsesc un loc justificat la începutul Postului Mare, nu numai prin importanţa lor istorică, dar şi pentru că simbolizează condiţiile fără de care postul n-ar putea ajunge aievea la viaţa în Hristos şi la pătrunderea sufletului şi trupului în misterul Său divino-uman. În timpul acestei prime perioade definite de aceste două duminici, viaţa ascetică apare astfel drept o adevărată mărturisire ortodoxă” (Triodul explicat).

Şi noi suntem chemaţi în această duminică să mărturisim Ortodoxia şi să urmăm modelul Sfântului Grigorie Palama de apărare a dreptei credinţe, cinstindu-l prin cuvintele imnografului inspirat: „Luminător al dreptei credinţe, sprijinul Bisericii şi învăţătorule, podoaba monahilor, apărătorule cel nebiruit al teologilor; făcătorule de minuni, Grigorie, lauda Tesalonicului, propovăduitorule al harului, roagă-te pururea să se mântuiască sufletele noastre”.

Ziarul Lumina