Urzica este regina plantelor de primăvară datorită proprietăților și beneficiilor care le are pentru sănătatea organismului uman. Se spune că urzicile fac parte din categoria plantelor care schimbă sângele. Se consumă cu precădere primăvara, atunci când sunt proaspete și organismul nostru a fost privat de multe dintre substanțele nutritive benefice pentru sănătate. Folosite frecvent în diferite cure de detoxifiere, urzicile fac adevărate minuni. Pot fi consumate sub diverse forme: infuzii, ceaiuri, supe, ciorbe, mâncăruri.
Citește în continuare „Urzica – vedeta bucătăriei de primăvară”
Înțelegerea noțiunii de dietă s-a pervertit mult în ultimul timp. Zicem dietă și ne gândim la un regim alimentar, adoptat temporar pentru atingerea unui scop, estetic sau fiziologic. În realitate însă, cura este cea care se pretează la o astfel de definiție, cura fiind un mijloc de tratare sau gestionare a unei afecțiuni. Dieta sau regimul constituie o componentă a stilului de viață, care ne este proprie și, dacă nu definitivă, cel puțin se întinde pe o perioadă mare de timp. 
În ultimele patru-cinci decenii, progresul științei în domeniul medicinei, chimiei și nutriției a avansat exponențial. Informațiile provenite din aceste domenii s-au răspândit și se răspândesc rapid prin intermediul mass-mediei, atât tipărită, cât și electronică. Toată lumea are câte o părere când vine vorba de alimentație, diete, detoxifiere, regimuri. În mijlocul acestui zgomot de fond care se formează în jurul hranei și al importanței acesteia pentru sănătate este din ce în ce mai greu să discerni vocile avizate și informațiile corecte.
Ori de câte ori ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci se cheamă că facem o închinăciune, în chip văzut. Gestul este însă doar exteriorizarea simbolică a închinării interioare, „în Duh și în Adevăr”, după cum spune Hristos. Prin urmare, semnificațiile lui sunt multiple:
După popasul din Duminica Ortodoxiei, săptămâna a doua urmează cu rânduiala obișnuită. Totuși sfintele slujbe, cântările și citirile de la utrenie și vecernie, îmbărbătându-ne în ostenelile duhovnicești, în fiecare săptămână stăruie asupra unei teme deosebite. În săptămâna aceasta ni se pun înainte pilde din Vechiul Testament.
Omul contemporan este stăpânit de următoarea dilemă cu privire la Dumnezeu. Încearcă să răspundă la întrebările: Ce este Dumnezeu? și Cum poate fi dobândită cunoașterea lui Dumnezeu? Sub influența Iluminismului, unii îmbrățișează deismul, agnosticismul sau ateismul, în vreme ce alții cred rațional în Dumnezeu, însă nu cunosc modul prin care ar putea ajunge la trăirea Sa din experiență. Cu privire la această temă, învățătura Sfântului Grigorie Palama este însemnată, fiind prin excelență una empirică. Deși studiase la Universitate filosofia lui Aristotel, pe care o cunoștea bine, a urmat o metodă cu totul distinctă de raportare la Dumnezeu. În Sfântul Munte s-a dedat ascezei și rugăciunii și a ajuns, astfel, la cunoașterea lui Dumnezeu, așa încât vorbea despre El prin prisma propriei sale experiențe. A cunoscut empiric energiile nezidite ale lui Dumnezeu și a vorbit despre acestea. I-a fost oferit apoi prilejul de a cerceta această cunoaștere a lui Dumnezeu, pe care el însuși o numește „cunoaștere sfântă”. A accentuat în scrierile sale faptul că Dumnezeu are esență și energie, iar întrucât esența Sa este nezidită, și energia este nezidită. Dumnezeu comunică cu oamenii prin energia Sa nezidită. Aceasta înseamnă că omul se împărtășește în chip felurit de energia nezidită a lui Dumnezeu, iar nu de esența Sa. Când vorbim despre energia lui Dumnezeu, nu trebuie să cădem în exagerări și în speculații raționale false, nu ne putem îngădui supralicitarea ei din punct de vedere teologic, cercetând-o independent de Persoanele Sfintei Treimi.
Personalitate harismatică a monahismului românesc și athonit contemporan, părintele arhimandrit Petroniu Tănase (1914-2011), fost stareț al Schitului românesc Prodromu, din Sfântul Munte Athos, a fost un adevărat avvă al vremurilor noastre. Chip al blândeții și al smereniei autentice, exersat în „limbajul” tăcerii și în arta rugăciunii, venerabilul stareț a fost un părinte duhovnicesc nu doar pentru viețuitorii din obștea athonită, ci și pentru pelerini – clerici și mireni -, care îl căutau și îi cereau sfatul, spre îmbunătățire morală.
„Toți pentru unul, unul pentru toți” era deviza muschetarilor lui Alexandre Dumas. Tot un francez – fie Ludovic al XV-lea, fie una dintre iubitele sale, Jeanne-Antoinette Poisson, marchiza de Pompadour, nu se știe sigur – ar fi spus „După mine, potopul!”, deviză mai larg răspândită în lume sub forma „Fiecare pentru sine!”
Pe durata Postului Mare cu precădere, numeroși duhovnici ne cer să reducem, pe cât este posibil, consumul media și folosirea instrumentarului IT&C, acest sfat referindu-se cu precizie la facilitățile de comunicare digitală: rețele sociale, site-uri și bloguri, WhatsApp, TikTok, YouTube etc. Practic, trăim într-o infosferă care ne sufocă viața atunci când discernământul folosirii ei dispare. Purtați de curentele digitale asemenea planctonului în apa oceanelor, navigăm fără să vrem – pe durata unor ceasuri bune, zilnic – în acest spațiu virtual, creat de mintea omului.
Încă de la începuturile sale, Biserica, numită de Sfântul Ignatie Teoforul (†107) katholike Ekklisia, a avut şi un caracter instituţional. În cadrul acesteia funcţionau episcopi, preoţi/ presbiteri şi diaconi, iar după mutarea la Domnul a Sfinţilor Apostoli, episcopii erau aleşi de cler şi de popor. În timpul împăratului Constantin cel Mare, deci la începutul secolului al IV-lea, obstacolul principal căruia Biserica trebuia să-i facă faţă era păgânismul, în care aceasta vedea o minciună, atât la adresa omului, cât şi la adresa lui Dumnezeu. Biserica îşi va concentra puterile în această direcţie, pentru că era vorba despre o luptă purtată pentru sufletul omului. După Sfântul Împărat Constantin cel Mare, cel mai important ctitor al imperiului creştin a fost împăratul Teodosie I cel Mare, deoarece el a desăvârşit opera începută de Sfântul Constantin. El va transpune în legi principiile moralei creştine, o atenţie aparte fiind acordată femeii, care în acea epocă era considerată a fi inferioară bărbatului. Totodată, împăratul Teodosie I va lua hotărâri pentru a combate adulterul şi homosexualitatea (pr. prof. dr. Vasile Muntean, Istoria creştină generală [ab initio – 1054], p. 141).
Origen, Despre rugăciune, Introducere, XVI, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 7, p. 235
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 