Ce Îi cerem lui Dumnezeu în rugăciuni ?

Origen, Despre rugăciune, Introducere, XVI, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 7, p. 235

„(…) Cine cere de la Dumnezeu lucruri pământești și mici însemnează că nu ascultă de porunca Lui, care spune că de la El se cade să cerem numai lucruri cerești și mari, pentru că Lui nu-I place să dea lucruri trecătoare și de mică însemnătate. Iar dacă face cineva aluzie la bunurile trupești care li s-au dat sfinților în urma rugăciunilor lor și după înseși cuvintele Evangheliei, care învață că cele pământești și mici ni se vor adăuga nouă, atunci iată ce trebuie să răspundă: când cineva ne dăruiește un obiect, noi nu putem spune că acela ne-a dăruit umbra obiectului, căci nu și-a propus să dea două lucruri, un obiect și umbra lui, ci a dat numai obiectul, căci intenția care dă este să dea un obiect. Concluzia este că noi primim deodată cu dăruirea obiectului și umbra lui. Tot așa, dacă vom primi cu gând mai înalt ceea ce ne-a fost dăruit mai de preț de Dumnezeu, atunci vom zice că bunurile cele firești ale darurilor duhovnicești, mari și cerești, nu sunt decât cele trupești, care li s-au dat tuturor sfinților, spre folos (I Corinteni 12, 7) sau după măsura credinței, sau precum hotărăște Cel care dă, iar hotărârea Lui este înțeleaptă, chiar dacă noi nu suntem în stare să arătăm pentru fiecare caz pricina și rostul adevărat pentru care au fost dăruite.”

Origen, Despre rugăciune, Introducere, XVII, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 7, p. 236

„Precum, deci, pe cel care caută razele soarelui, umbra corpurilor, fie că este sau lipsește, nici nu-l bucură, nici nu-l întristează, el având ceea ce îi este mai necesar, dacă este luminat, fie că este lipsit de umbră sau are mai multă sau mai puțină, tot așa, când avem cele spirituale și suntem luminați de Dumnezeu să obținem desăvâr­șirea adevăratelor bunuri, atunci nu ne vom sinchisi de puținătatea unor lucruri atât de neînsemnate, cum este umbra. Căci toate cele materiale sau trupești, oricare ar fi ele, au numai rostul unei umbre trecătoare și fără consistență și nu pot fi asemănate în nici o privință cu darurile mântuitoare și sfinte de la Dumnezeu, Stăpânul a toate. Căci ce fel de asemănare poate fi între bogăția trupească și între bogăția deplină în tot cuvântul și în toată conștiința cuiva? Căci cine, de nu cumva este ieșit din minte, ar putea compara sănătatea cărnii și a oaselor cu o minte sănătoasă, cu un suflet tare și un cuget bine rânduit?”

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 290, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 573

„…în rugăciuni nu se cade să cerem numaidecât împlinirea voinței noastre proprii, ci să lăsăm acest lucru pe seama lui Dumnezeu, Care ne dă ceea ce crede El că ne folosește.”

Viața Sfântului Macarie Egipteanul, III, 14, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 60

„Se spune despre ava Macarie Egipteanul că plecând din pustiul Scetic și ducând cu el niște coșuri, a obosit și a stat jos. Și se ruga, zicând: Dumnezeule, Tu știi că nu mai pot. Și îndată s-a aflat lângă râu.”

Cuvânt patristic,

Pr. Narcis Stupcanu

Ziarul Lumina