14
mart.
23

Rugăciunea înaintea lui Dumnezeu este o taină

cuvintele-lui-hristosDomnul a zis: „Orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, vă va da vouă” (Ioan 15, 16) – iar noi nu credem. Noi nu credem nici în rugăciunea noastră, nici că Dumnezeu ne va auzi – nu credem în nimc. Iată de ce totul ne e deșert, iată de ce rugăciunea noastră parcă nici nu s-ar împlini – ea nu numai că nu poate să mute munții din loc, ci îndeobște nu poate să izbutească nimic… Rugăciunea înaintea lui Dumnezeu este o taină, și în ea nu este nicio silnicie, ci numai rugă: „Doamne, ajută, vindecă, mântuiește!”.

Dacă am face așa, am avea mari reușite. Iar noi tot nădăjduim în discuții, nădăjduim că o să ne descurcăm cumva singuri, păstrăm nu știu ce pentru nu știu ce zile negre. Pe cel care așteaptă zile negre, acestea îl vor ajunge negreșit. Fără Dumnezeu oricum n-o să izbândești nimic; de aceea Domnul și zice: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, și toate celelalte se vor adăuga vouă” (Luca 12, 31). (Protoiereul Dimitrie Smirnov)

Cum să biruim iubirea de arginți,

Editura Sophia, București, 2013, pag. 44

Doxologia


0 Răspunsuri to “Rugăciunea înaintea lui Dumnezeu este o taină”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 337.336 hits
martie 2023
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhive

12 martie - Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog [ TRINITAS TV ] 15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iisus Hristos Inaltarea Domnului Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Tatăl nostru Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: