25
mart.
23

Buna Vestire (Dezlegare la peşte)

Astăzi, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Buna Vestire a Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria.

Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular Blagoveştenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare Maria că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Arhanghelul Gavriil a fost trimis de Dumnezeu la o fecioară din Nazaret, dreaptă fiind ea şi vrednică de a primi în pântecele ei pe Cel necuprins. Şi venind îngerul în cetatea Nazaret i-a zis ei: Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naște Fiu şi vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt Se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său, şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit (Luca 1, 28-33). Întruparea Fiului lui Dumnezeu, noul Adam, are loc după obţinerea consimţământului cu totul liber al Sfintei Fecioare, care a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău. (Luca 1, 38). Zicând aceste cuvinte, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a zămislit prin venirea Duhului Sfânt în pântecele ei. Aşa a început taina mântuirii neamului omenesc: Fiul lui Dumnezeu Se întrupează, ca pe om să-l mântuiască din robia morţii, a patimilor şi a păcatului, din nespusa dragoste pentru făptura Sa. Aşadar, astăzi Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu Cel necuprins Se face cuprins, îndumnezeind prin a Sa înomenire făptura cea zidită de mâinile Sale. Dumnezeului nostru slavă!

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Buna Vestire (Dezlegare la peşte)”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 339.261 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

12 martie - Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog [ TRINITAS TV ] 15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iisus Hristos Inaltarea Domnului Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Tatăl nostru Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: