Raiul, această dragoste dumnezeiască, Pâinea cea cerească, se revarsă în inimile noastre ori de câte ori ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos, în Sfânta Împărtăşanie. Şi fiecare, după vrednicia lui, simte mai mult sau mai puţin mireasma acestui Rai, pe care ni-l dăruieşte Domnul prin Sfânta Împărtăşanie.
Citește în continuare ‘Creștinul poate simți Raiul prin Împărtășanie’
Diavolul poate avea, pe drept, pretenția că cei păcătoși sunt ai lui, pentru că lucrează ca robi ai săi. Iar atunci când acesta, cerându-și drepturile asupra jertfei aduse lui odinioară, pătrunde în sufletul omului și vede că nu mai are nimic al lui într-însul, nici o agoniseală, îl părăsește rușinat.
Citește în continuare ‘Cum capătă putere diavolul în viața omului’
Diavolul, din înger de lumină a devenit și va rămâne totdeauna întuneric, minciună și pierzanie, chiar cu un anume scop vădit – împotrivirea față de tot ce aparține lui Dumnezeu și față de tot ce Dumnezeu rânduiește bun, în special pe om.
Citește în continuare ‘Cine este diavolul și cum lucrează el ?’
Dragostea față de semeni nu se exprimă doar prin gânduri bune, ci și prin rugăciune. Rugăciunea este cea care leagă cu puternice legături, care durează punți, care împrietenește, întărește, mângâie, tămăduiește și ajută. Ea este expresia celei mai desăvârșite – dacă putem spune așa – și celei mai dezinteresate iubiri. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Nu te lăsa învins, ci mai bine tu însuți să învingi ura prin dragoste! Și așa să biruiești: rugându-te pentru fratele tău Domnului, cu deplină sinceritate!”.
Citește în continuare ‘Nu te lăsa învins, ci mai bine tu însuți să învingi ura prin dragoste !’
Părinte, simt din partea unei persoane o apăsare, nu știu de ce mă urăște!
Citește în continuare ‘Nu dați prilej de ceartă, nu vă mai răniți sufletește !’
În Maica Domnului a locuit toată sfințenia; din moment ce Dumnezeu se sălășluiește în ea, Fecioara Maria devine, după Dumnezeu, a doua persoană plină de Dumnezeire. Nici îngerii, nici oamenii n-o vor putea ajunge în sfințenie pe Maica Domnului.
Citește în continuare ‘De ce au creștinii mare evlavie la Maica Domnului ?’
Într-un articol trecut am vorbit despre posibilitatea ca Iona să fi murit în pântecele peștelui sau chitului, care era personificarea șeolului (locuința morților). Profetul a fost înviat de Dumnezeu, episod simbolizat de aruncarea lui la uscat din pântecele peștelui pentru a continua misiunea către niniviteni. Misiunea era chemarea acestora la pocăință prin vestirea iminentei pedepse divine. Din această istorisire reiese că Hristos este arhetipul lui Iona, în sensul în care prorocul semnalează prin cele petrecute cu sine evenimentele viitoare care Îl priveau pe Domnul Hristos.
Biserica îl sărbătoreşte astăzi pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul. În izvoarele epocii populaţia românească de la nordul şi sudul Dunării era numită valahi, de aceea avem şi cognomenul pentru Sfântul Ioan de Valahul.
Citește în continuare ‘Ioan Valahul, tinerețe și mucenicie închinate lui Hristos’
Origen, Contra lui Celsus, Cartea I, Cap. XI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, p. 38
„Cel care are nu numai credință, ci privește sau analizează problemele și cu ajutorul rațiunii, va prezenta el însuși argumentele care-i vin în minte și de care s-a convins după o cercetare amănunțită. Nu pare oare mai adevărată părerea că, întrucât toate faptele omenești depind de credință, se cade să credem mai mult în Dumnezeu decât în argumentările raționale? Cine ar pleca oare într-o călătorie pe mare, sau cine ar lua o hotărâre de căsătorie, de procreare de prunci, sau cine ar arunca semințele în brazdele pământului dacă n-ar crede că toate aceste lucruri vor ieși bine, cu toate că s-ar putea întâmpla și contrariul și chiar se și întâmplă? Dar, cu toate acestea, tocmai credința într-un rezultat fericit și pe potriva dorințelor este cea care dă oamenilor curajul întreprinderii de a ieși din nesiguranță și primejdii.”
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA DUPĂ PAŞTI Evanghelia de la Ioan |
 is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: „Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni“. Deci ziceau Iudeii: „Nu cumva se va omorî, de vreme ce zice: Unde mă duc eu, voi nu puteţi veni?…“. Şi El zicea: „Voi sunteţi dintru cele de jos; Eu sunt dintru cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. Pentru aceea v’am spus că veţi muri în păcatele voastre. Că dacă nu veţi crede că Eu sunt, în păcatele voastre veţi muri“. Deci îi ziceau: „Cine eşti tu?“ Şi Iisus le-a zis: „Ceea ce v’am spus de la’nceput. Multe am de spus despre voi şi de judecat. Dar Cel ce M’a trimis pe Mine, adevărat este; şi ceea ce de la El am auzit, Eu pe acelea le grăiesc în lume“. Şi ei n’au înţeles că le vorbea de Tatăl. Deci le-a zis Iisus: „Când Îl veţi fi înălţat pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt, şi că nimic nu fac de la Mine Însumi, ci precum Tatăl M’a învăţat, aşa vorbesc. Şi Cel ce M’a trimis este cu Mine; nu M’a lăsat singur, pentru că Eu întotdeauna fac cele ce Lui îi sunt plăcute“. Grăind El acestea, mulţi au crezut într’Însul. |
| VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A PATRA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (X, 44-48; XI, 1-10) |
 n zilele acelea, pe când Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste toţi cei care ascultau cuvântul. Iar credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi, pentru că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste neamuri. Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi şi slăvind pe Dumnezeu. Atunci a răspuns Petru: Poate, oare, cineva să oprească apa, ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi? Şi a poruncit ca aceştia să fie botezaţi în numele lui Iisus Hristos. Atunci l-au rugat pe Petru să rămână la ei câteva zile. Apostolii şi fraţii, care erau prin Iudeea, au auzit că şi neamurile au primit cuvântul lui Dumnezeu. Şi când Petru s-a suit în Ierusalim, credincioşii tăiaţi împrejur se împotriveau, zicându-i: Ai intrat la oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei. Şi începând, Petru le-a înfăţişat pe rând, zicând: Eu eram în cetatea Iope şi mă rugam; şi am văzut, în extaz, o vedenie: ceva coborându-se ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se în jos din cer, şi a venit până la mine. Privind spre aceasta, cu luare aminte, am văzut dobitoacele cele cu patru picioare ale pământului şi fiarele şi târâtoarele şi păsările cerului. Şi am auzit un glas care-mi zicea: Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă. Şi am zis: Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura mea. Şi glasul mi-a grăit a doua oară din cer: Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le numeşti spurcate. Şi aceasta s-a făcut de trei ori şi au fost luate iarăşi toate în cer. |
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente