Sfântul Constantin cel Mare, împăratul simbol pentru istoria creştină

Unul dintre cei mai importanţi împăraţi din istoria Romei este Sfântul Constantin cel Mare, pe care Biserica îl sărbătoreşte în fiecare an la 21 mai. Despre el Eusebiu de Cezareea, în finalul cărţii pe care i-o dedică, Vita Constantini sau De vita Constantini, scrie: „Dintre toţi împăraţii Romei, Constantin a fost singurul care L-a proslăvit pe Dumnezeu, Împăratul a toate, cu o atât de mare dăruire; el singur a mărturisit şi a răspândit făţiş, tuturor, învăţătura lui Hristos; el singur a proslăvit Biserica Lui, aşa cum nimeni nu mai făcuse vreodată…” Din aceste rânduri scrise de un contemporan al împăratului Constantin înţelegem importanţa lui pentru istoria creştinismului.

Rugăciune pentru înmulţirea dragostei dintre soţi, către Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv

Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv sunt cunoscuţi între creştinii ortodocşi ca ocrotitori ai căsniciei şi fericirii familiale.

Cum să avem o căsnicie fericită și împlinită în ciuda provocărilor de zi cu zi – soluții practice

Nu trebuie să vedem crizele şi greutăţile din căsnicie ca pe nişte rele dezastruoase, ci ca pe un prilej de a ne îndrepta pe noi şi legătura noastră, pentru ca astfel să primească şi copiii noştri un model de urmat – de cum putem dialoga, de cum să ne recunoaştem greşelile, de cum să ne luptăm pentru relaţia noastră, de cum să convieţuim cu cei care ne deranjează sau ne supără, de cum putem ierta.

Dragostea adevărată este statornică şi durabilă

În viaţa fiecărei familii există momente în care tendința soţilor de a fi foarte apropiaţi trece pe plan secund. Tocmai atunci este necesară forţa autentică a dragostei: „Îl voi privi la fel ca atunci când l-am luat”. Dragostea creştină iubeşte până la sfârşit, nu doar pentru un timp. Ea este statornică şi durabilă.

Căsătoria, sacrament şi valoare juridică, elemente de apologetică şi dialog

Importanţa familiei a fost, este şi va fi incontestabilă pentru dinamica şi tipologia oricărei societăţi. Transparentă în toate rânduielile fireşti ale existenţei, legătura sensibilă şi inteligibilă dintre cele două entităţi ale firii umane (bărbatul şi femeia) a trebuit să fie, aşa cum era şi firesc, lămurită, întărită şi normată social. Locul ei în centralitatea tradiţiei comunitare începe însă printr-un pronunţat caracter de afirmare sacramentală. De aceea, în cele ce urmează, vom încerca să urmărim şi să analizăm concretul, posibilitatea şi necesitatea legăturii dintre sacru şi profan în tematica normativă a căsătoriei.

„Tatăl este întru Mine”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea Întâi, Cap. 3, Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 39

„Iisus Mântuitorul spune undeva că El este întru Tatăl și Tatăl de asemenea întru El. Dar este vădit oricui că nu se cuvine a cugeta pe Tatăl încăput în Fiul, ca pe un corp în alt corp, sau ca pe un vas în alt vas; sau a-L opune în oarecare mod pe Fiul Tatălui. Acesta se arată în Acela, și Acela, în Acesta, ca într-o identitate neschimbată a ființei și într-o unitate și asemănare prin fire. E ca și când cineva, văzându-și forma proprie și în alt chip, ar zice către unii, admirându-și asemănarea dusă la culme a propriei înfăți­șări: «Eu sunt în această copie, și copia în mine»; sau, în alt mod, ca și când, punându-și dulceața mierii pe limbă, ar zice despre ea: «Eu sunt în miere, și mierea în mine»; sau, iarăși, ca și când căldura provenită natural din foc ar face glasul celui ce o simte să spună: «Eu sunt în foc, și focul în mine». Căci fiecare dintre cele spuse este pentru cugetarea abstractă separabil, dar în fire ele sunt unite, și una se arată din alta într-o mișcare inseparabilă și nedis­tanțată, deși una pare să fie despărțită de cea în care este. Astfel, se realizează o unitate între înțelesurile celor cugetate, căci una apare în alta, dar amândouă sunt aceeași în ființă. Deci dacă, prin identitatea ființei și prin deplina neprefacere a caracterului propriu, Tatăl este în Fiul, cum va încăpea și se va arăta Cel mai mare în Fiul, Care este, după aceia, mai mic? Iar fiindcă Tatăl este întreg în Fiul, Fiul este numaidecât desăvârșit și condiție a caracterului Tatălui cel mare.”

20 mai – Sfânta Lidia din Filipi [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2023-05-20

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ PAŞTI Evanghelia de la Ioan (X, 27-38)

is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: oile Mele glasul Meu îl ascultă, şi Eu le cunosc şi ele Mă urmează. Şi Eu le dau viaţă veşnică şi ele’n veac nu vor pieri şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi. Tatăl Meu, Cel ce Mi le-a dat, este mai mare decât toţi, şi din mâna Tatălui Meu nimeni nu le poate răpi. Eu şi Tatăl Meu una suntem“. Atunci Iudeii au luat iarăşi pietre ca să arunce asupra Lui. Iisus le-a răspuns: „Multe lucruri bune v’am arătat Eu vouă de la Tatăl Meu; pentru care din aceste lucruri aruncaţi cu pietre asupra Mea?“ Iudeii I-au răspuns: „Nu pentru lucru bun aruncăm noi cu pietre asupra ta, ci pentru blasfemie şi pentru că tu, om fiind, te faci pe tine Dumnezeu“. Iisus le-a răspuns: „Oare nu este scris în legea voastră: Eu am zis: Sunteţi dumnezei? Dacă ea i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată – Celui pe Care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume voi Îi ziceţi: Blasfemiezi!, fiindcă Eu am spus: Sunt Fiul lui Dumnezeu. Dacă Eu nu fac lucrurile Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine; dar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în lucrurile acestea, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că Tatăl este întru Mine şi Eu întru Tatăl“.

Apostolul Zilei: 2023-05-20

SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA DUPĂ PAŞTI Ap. Fapte (XV, 35-41)

n zilele acelea, Pavel şi Barnaba petreceau în Antiohia, învăţând şi binevestind, împreună cu mulţi alţii, cuvântul Domnului. Şi după câteva zile, Pavel a zis către Barnaba: Întorcându-ne, să cercetăm cum se află fraţii noştri în toate cetăţile în care am vestit cuvântul Domnului. Barnaba voia să ia împreună cu ei şi pe Ioan, cel numit Marcu; dar Pavel cerea să nu-l ia pe acesta cu ei, fiindcă se despărţise de ei din Pamfilia şi nu venise alături de ei la lucrul la care fuseseră trimişi. Deci s-a iscat neînţelegere între ei, încât s-au despărţit unul de altul, şi Barnaba, luând pe Marcu, a plecat cu corabia în Cipru; iar Pavel, alegând pe Sila, a plecat, fiind încredinţat de către fraţi harului Domnului. Şi străbătea Siria şi Cilicia, întărind Bisericile.