23
mai
23

Monahismul – viaţă pe Tabor cu Dumnezeu

Monahismul -  viaţă pe Tabor cu Dumnezeu 254958În a doua jumătate a secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea, Creștinismul intră într-o nouă etapă a existenței sale, dezvoltându-se de-a lungul Nilului extraordinara epopee a monahismului creștin. Monahismul, de la grecescul μοναχος – acea persoană care trăiește în singurătate -, reprezintă o practică fundamentală a vieții creștine. Scopul monahismului este îndumnezeirea omului şi pentru că se caută împlinirea voii lui Dumnezeu mai presus de orice în lumea aceasta, monahul se angajează într-o necontenită luptă duhovnicească.

În calea pregătirii, piedicile cele mai mari sunt patimile care trebuie înăbuşite şi învinse, fiind vorba de ceea ce Părinţii Bisericii numesc despătimire, acel proces anevoios prin care trupul și sufletul se purifică, nu singur, ci în conlucrare cu harul divin. Luminarea sufletului se face în Biserică, unde se dobândesc darurile Duhului Sfânt. Desăvârșirea spre care tinde monahul este de fapt viață în Hristos sau viață pe Tabor cu Dumnezeu.

Un lucru minunat ce a marcat pentru totdeauna istoria crești­nis­mului este apariția monahismului în inima deșertului egiptean. Din toate părțile lumii, oameni care doreau să-şi astâmpere setea după nemurire au alergat spre Egipt, țara monahismului și patria tuturor monahilor. Foarte repede, Apoftegmele Părinților pustiei ce relatau întâmplările minunate trăite de ei au fost traduse în diferite limbi ale pământului, răspândindu-se astfel pretutindeni. În toate epocile și în toate timpurile bătrânii venerabili au zis și au făcut lucruri memorabile, însă faptele monahilor egipteni au avut un ecou remarcabil și un impact hotărâtor în schimbarea mentali­tăților.

Viața monahală – o interiorizare a martiriului sângeros

Este cunoscut faptul că monahii au avut un rol deosebit de important în formarea concepției despre viața duhovnicească în Răsăritul creștin.  Monahismul egip­tean a luat naștere într-o perioadă în care Biserica se afla în „ilegalitate”, într-o vreme când suferea din cauza prigoanelor și a persecuțiilor ce se abătuseră asupra ei. Conform tradiției, primul monah egiptean este Sfântul Cuvios Pavel Tebeul, care în timpul persecuției împăratului Deciu (249-251) se retrage în deșertul egiptean. Sfântului Pavel Tebeul îi urmează Sfântul Antonie cel Mare, care îmbrățișează această viață aspră în anul 271. Aceștia sunt cu adevărat precursorii monahismului egiptean, iar cei ce le-au urmat în nevoințe le-au fost fie ucenici direcți, fie fii duhov­nicești. De aceea, nu întâmplător, Sfântul Atanasie îl numește pe Sfântul Antonie „om al lui Dumnezeu”, căci a văzut în el pe omul luminat de harul dumnezeiesc. Sfântul Antonie și mai apoi Sfântul Pahomie vor fi numiți „oameni ai lui Dumnezeu”, de aici reieşind faptul că viața monahală face să crească în același timp viața dumnezeiască și viața omenească.

Ceea ce se remarcă în analizarea vieții Părinților deșertului este faptul că monahismul presupune o puternică vocație, o chemare interioară iniţiată de Dumnezeu, asemenea chemării la apostolat sau ca în cazul martiriului sângelui. Este atingerea  Duhului Sfânt, care îndeamnă la renunţarea faţă de bunurilor acestei lumi şi dorinţa de a muri pentru Hristos. Însă, pentru că monahii nu au prilejul de a-și manifesta iubirea nespusă față de Hristos printr-o astfel de moarte ca a martirilor, ei își intensifică până la treapta cea mai înaltă toate elementele care se substituie martiriului sângeros în viața creștină. 

„Martir prin conștiință și atlet al luptelor credinței”

Atunci când în Alexandria a izbucnit persecuția lui Maximin în anul 303, Sfântul Antonie cel Mare era deja retras în pustiu, dar auzind de suferințele creștinilor,  a lăsat mănăstirea, căutând insistent să li se alăture mărturisitorilor credinței celei adevărate. Însă, Dumnezeu nu a voit ca el să moară ca martir și, astfel, Sfântul Antonie se reîntoarce în deșert „martir prin conștiință și atlet al luptelor credinței”, preocupându-se de asceză mai mult decât o făcuse până atunci (Tomáš Špidlík, Spiritualitatea Răsăritului creștin, Vol. III, Monahismul, Ed. Deisis, p. 23). Aşadar, martiriul nesângeros pe care ­
și-l asumă monahii este caracterizat de două trăsături complementare: renunțarea la lume şi asceza care este privită prin prisma martiriului sângeros pe care-l înlo­cuiește.

În acest sens, reprezentative ar fi cele două exemple pe care ni le oferă Tomáš Špidlik, referitoare la feciorie și botez. Fecioria este asociată martiriului, deoarece și ea sacrifică viața trupului. Monahul este asemănat cu martirul care moare în arenă pentru Hristos și totodată cu atletul deprins cu lupta împotriva vrăj­mașului. Aidoma atletului, monahul, care este „mort pentru lume”, prin trupul său dedicat în întregime slujirii lui Dumnezeu, se deprinde cu lupta interioară împotriva patimilor și astfel este menținut într-o permanentă stare de curăție. Referitor la asemănarea dintre martiriu și botez, „în diversele făgăduințe ale vieții monahale se putea sesiza ușor aspectul unui al «doilea botez»: făgăduința monahală e o moarte mistică și, ca atare, o înviere pentru viața cea nouă” (Tomáš Špidlík, Spiritualitatea Răsăritului creștin, p. 23).

Intrarea în monahism este ca o nouă naștere în vederea mântuirii și de aici provine și expresia „al doilea Botez”. Acest lucru nu trebuie să ne ducă cu gândul că monahul este mai mult decât un creștin botezat. Prin făgăduința monahală nu este înlocuit Botezul, ci se îngăduie realizarea creșterii duhovnicești, care a fost sădită în suflet prin Taina naș­terii din nou. Expresia „al doilea Botez” mai are un înțeles profund, majoritatea autorilor monahali insistând foarte mult pe lacrimile pocăinței, care curăță sufletul de păcate la fel ca apa Botezului.

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Monahismul – viaţă pe Tabor cu Dumnezeu”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 339.251 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

12 martie - Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog [ TRINITAS TV ] 15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iisus Hristos Inaltarea Domnului Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Tatăl nostru Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: