24
mai
23

EVANGHELIA ZILEI: 2023-05-24

MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA DUPĂ PAŞTI

Evanghelia de la Ioan
(XII, 36-47)

is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii“. Acestea le-a vorbit Iisus; şi, plecând, S’a ascuns de ei. Şi cu toate că atâtea minuni a făcut El în faţa lor, ei tot nu credeau într’Însul. Ca să se plinească cuvântul profetului Isaia, pe care l-a zis: Doamne, cine i-a dat crezare auzului nostru? Şi cui i s’a descoperit braţul Domnului? De aceea nu puteau să creadă, că a mai zis Isaia: El ochii lor i-a orbit şi inima lor a împietrit-o, pentru ca ei cu ochii să nu vadă şi cu inima să nu’nţeleagă, ca nu cumva ei să-şi revină şi Eu să-i vindec. Pe acestea le-a zis Isaia când I-a văzut slava şi a grăit despre El. Totuşi, şi dintre căpetenii mulţi au crezut într’Însul, dar n’o mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniţi din sinagogă; căci ei au iubit slava oamenilor mai mult decât slava lui Dumnezeu. Iar Iisus a strigat şi a zis: „Cel ce crede în Mine, nu în Mine crede, ci în Cel ce M’a trimis pe Mine. Şi cel ce Mă vede pe Mine Îl vede pe Cel ce M’a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, pentru ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric. Şi dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, Eu nu-l judec; că n’am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.

0 Răspunsuri to “EVANGHELIA ZILEI: 2023-05-24”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 339.251 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

12 martie - Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog [ TRINITAS TV ] 15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iisus Hristos Inaltarea Domnului Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Tatăl nostru Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: