24
mai
23

Împlinirea poruncilor luminează mintea

untitSfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 14, în Filocalica, Ed. Deisis, p. 179

„Deci petrecând în aceste lucruri potrivit sfântului (Pavel) care zice: iar cetățenia noastră este în ceruri (Filipeni 3, 20), privind nu la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd (II Corinteni 4, 18), este luminat și crește în fiecare zi în vârsta duhovnicească, desființând cele ale cugetului pruncesc și înaintând spre desăvârșirea bărbătească (Efeseni 4, 13-14). De aceea, pe măsura vârstei i se schimbă și puterile și lucrările sufletești și se face mai viteaz și mai tare în făptuirile poruncilor lui Dumnezeu. Deci împlinindu-le pe acestea în fiecare zi, pe măsura lucrării lor iarăși se curățește și se învrednicește să vadă descoperiri ale unor mari taine, al căror adânc nu l-a văzut vreodată, nici nu poate să-l vadă (I Timotei 6, 16) nimeni din cei ce n-au luptat să se înalțe la o asemenea curăție. Iar «taine» numesc pe cele văzute de către toți, dar neînțelese de către toți: fiindcă de la Duhul Care ne face noi, omul dobândește ochi noi, urechi de asemenea noi și de acum înainte nu mai vede cele sensibile în chip sensibil ca un om, ci, ajungând mai presus de om, vede cele sensibile în chip duhovnicesc și ca pe niște icoane ale celor nevăzute, iar formele din acestea le vede ca pe unele lipsite de chip și de formă. Aude nu o voce sau voci de om, ci numai Cuvântul cel viu când iese prin vocea omului. Fiindcă numai pe Acesta Îl primește în sine ca pe un cunoscut și prieten, și Îi face intrare și, atunci când ajunge înăuntru, Îl îmbră­țișează cu bucurie, precum a spus Domnul: Oile Mele ascultă glasul Meu, dar de străini nu ascultă (Ioan 10, 27).”

Cuvânt patristic,

Pr. Narcis Stupcanu

Ziarul Lumina


0 Răspunsuri to “Împlinirea poruncilor luminează mintea”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.


Blog Stats

  • 339.251 hits

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

12 martie - Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog [ TRINITAS TV ] 15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iisus Hristos Inaltarea Domnului Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Tatăl nostru Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte

%d blogeri au apreciat: