Cel ce se roagă pentru oamenii care fac nedreptate sfărâmă pe draci.
Citește în continuare ‘Cei nedreptățiți de oameni scapă de păcat’
Cel ce se roagă pentru oamenii care fac nedreptate sfărâmă pe draci.
Citește în continuare ‘Cei nedreptățiți de oameni scapă de păcat’
În fiecare zi când rostim rugăciunile dimineţii, citim şi Crezul. Când participăm la Sfânta Liturghie, mărturisim împreună cu ceilalţi creştini prezenţi la slujbă Simbolul credinţei, sau Crezul. Dacă vrem să știm când şi unde a fost alcătuit textul Crezului și pentru a oferi un răspuns pertinent la această întrebare, trebuie să mergem în secolul al 4-lea, când s-au desfăşurat primele două Sinoade Ecumenice: Niceea (325) şi Constantinopol (381).
Înălțarea Domnului la cer este sărbătoarea care încheie perioada pascală începută la Înviere și prefigurează următorul mare eveniment, Pogorârea Duhului Sfânt – Cincizecimea. Deoarece ziua ei de prăznuire cade întotdeauna în mijlocul săptămânii, prin aceasta, neprimind aura doxologică a unei sărbători duminicale, Înălțarea Domnului nu are locul binemeritat în conștiința cinstitoare a credincioșilor. Asta și deoarece peste 10 zile Biserica slăvește prin slujbe și rugăciuni speciale Pogorârea Duhului Sfânt.
Citește în continuare ‘„Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ”’
Pentru omul care crede în Hristos, care-L iubește și-L ascultă, Învierea Domnului este temeiul propriei sale învieri. Pentru cel care nu crede, nu-L iubește și nu-L ascultă, învierea Sa este doar un act exterior, care se manifestă în creația renăscută, dar nu ajută la transformarea lăuntrică, la propria înviere. Biruind moartea și iadul, Hristos Domnul ne arată biruința Sa. Însușirea acestei biruințe, însă, ține de credința, iubirea și ascultarea noastră față de El, care se dobândesc numai în Biserică, unde, prin nașterea din nou, Botezul, omul se altoiește în viața lui Iisus Hristos.
Citește în continuare ‘Înălțarea Domnului, temeiul înălțării noastre’
Înălţarea Domnului reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din istoria mântuirii neamului omenesc, pentru că prin Înălţare firea umană a Domnului Iisus Hristos este, pe de o parte, ridicată şi actualizată pe deplin în perihoreza Persoanelor Sfintei Treimi, iar pe de altă parte face posibilă venirea în lume a Mângâietorului, căci Pogorârea Duhului Sfânt este un eveniment care depinde de Înălţarea Domnului, spre folosul întregii umanităţi: „căci dacă Eu nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi” (Ioan 16, 7).
Citește în continuare ‘Înălţarea Domnului, semn al înălţării oamenilor ce se sfinţesc întru Hristos’
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Doua, Cap. III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 196
„Iar Fiu numesc pe Cel ce este din ființa Lui, și nu doar cinstit cu simplul nume de Fiu. Îl știu că este chipul întocmai a ceea ce Îi este propriu Tatălui, încât Fiul e văzut în mod desăvârșit în Tatăl, iar Tatăl înfățișează în El pe Cel ce strălucește în mod negrăit din Sine. Tatăl are în Sine pe Fiul, dar este și El în Fiul, datorită identității ființei.” Citește în continuare ‘Slava Fiului și slava Tatălui’
Comentarii recente