Roagă pe fraţi să te ajute să te vindeci

Judecătorul vrea să te miluiască şi să-ţi împărtăşească din îndurările Lui.

Părerea de sine și gândurile de umilință

Sunt bucuros că aţi început să intraţi pe propriul făgaş. Grăbiţi-vă! Dar, vedeţi, nu vă îndulciţi prea mult cu fantasmele părerii de sine şi nu alungaţi gândurile de umilinţă. Aceasta este pentru noi cea mai cuviincioasă haină. Bateţi-vă sufletul cât mai des, ca să nu se înalţe prin ceva, căci nu are de ce. Aşezaţi-vă şi faceţi socoteală: Ce aţi făcut până acum? Şi dacă din ceea ce aţi făcut rezultă vreo învăţătură sau totul este doar sclipire amăgitoare? Doamne, miluieşte-ne! Vă repet acelaşi lucru: cândva va trebui să ne înfăţişăm la Judecată, unde toate ne vor fi socotite: şi cuvântul, şi fapta, şi privirea, şi gândul.

Cum să vorbim despre Dumnezeu

Despre Dumnezeu să vorbeşti cu toată căldu­ra, mai ales despre bunătatea şi dragostea Lui, dar totuşi cu frică, gândindu-te să nu păcătuieşti cumva şi în aceasta, zicând ceva necuvenit despre cele dumnezeieşti şi tulburând inimile ascultătorilor simpli. De aceea, mai degrabă să iei aminte la împreună-vorbirile altora despre lucrurile acestea, punând cuvintele lor în vistieriile cele mai dinlă­untru ale inimii tale – iar dacă se va vorbi despre altceva, numai sunetul glasului să se lipească de auzul tău, însă noima să nu se lipească de mintea ta, care trebuie să tindă nestrămutat către Dumnezeu. Chiar şi atunci când trebuie să-l asculţi pe vorbitor ca să pricepi despre ce e vorba şi să dai răspunsul ce se cuvine, să nu uiţi ca între ceea ce auzi şi ceea ce spui să-ţi înalţi ochiul minţii spre Ceruri, unde e Dumnezeul tău, gândindu-te la mărirea Lui şi la faptul că El nu te scapă din ochi, ci caută spre tine ba cu bunăvoinţă, ba cu neplăce­re, potrivit celor ce se întâmplă în cugetele inimii tale, în vorbele, în mişcările şi în faptele tale.

Suferința și boala – cale spre bucuria cea veșnică

Răbdarea în vremuri de încercare presupune asumarea și acceptarea suferinței, fără ­revoltă sau întristare, ci cu credință neclintită în Dumnezeu și cu nădejde puternică în ­ajutorul Lui. Răbdarea în clipe de încercări nu înseamnă însă resemnare sau pasivitate, nu înseamnă renunțarea la mijloacele de vindecare pe care medicina le propune. Omul nu trebuie să-și aștepte resemnat sfârșitul, ci, dimpotrivă, cunoscând faptul că boala este o anomalie, o denaturare a stării sale naturale, trebuie să încerce să-și recapete sănătatea trupească, pentru ca astfel ­întreaga sa ființă, și trup, și suflet, să poată lucra pentru mântuire.

Lupta cu patimile

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhov­ni­ceşti, omilia XXI, 4-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 195

„Câtă vreme cineva este reținut de lucrurile cele văzute ale acestei lumi, este încurcat cu diferite legături pământeşti şi este antrenat în patimile cele rele, nici măcar nu ştie că înlăuntrul său mai există o luptă, o bătălie şi un război. Abia atunci când un om se ridică la luptă şi se liberează de legăturile văzute ale acestei lumi, de lucrurile cele materiale şi lumeşti şi de plăcerile trupeşti, când începe să stăruiască (în poruncile) Domnului, lepădân­du-se de lumea aceasta, abia ­atunci poate să cunoască lupta cea lăuntrică a patimilor, care se ridică în el, războiul cel lăuntric şi cu­getele cele viclene. Dacă nu se ri­dică la luptă după cum am spus mai înainte, dacă nu se leapădă de lume, dacă nu se dezbară din toată inima de poftele cele pă­mânteşti, şi dacă nu vrea cu totul să se lipească de Domnul, nu cunoaşte vicleniile ascunse ale duhurilor răutății, nici patimile cele ascunse în el, ci este străin de el însuşi, neştiind că poartă în sine răni şi patimi ascunse. (Un astfel de om) este încă legat de cele văzute şi reținut de bunăvoie de lucrurile (acestei) lumi. Acela care se leapădă cu adevărat de lume se nevoieşte, aruncă de la sine povara pământului, (se ridică cu toată inima) deasupra poftelor deşarte, a plăcerilor carnale, (deasupra) slavei, a (poftei) de a stăpâni, a onorurilor de la oameni; (trebuie, însă, spus că), în acest timp şi în această luptă văzută, Domnul îl ajută în taină, pe măsura în care se leapădă de lume; stând şi stăruind întru totul, adică cu trupul şi cu sufletul, în slujba Domnului, un astfel de om află (înlăuntrul lui) împotrivire, patimi ascunse, lanțuri nevăzute, un război, o luptă şi o bătălie ascunse. Dar, rugându-se Domnului şi luând armele cele din cer ale Duhului precum a zis Apostolul: Platoşa dreptății, coiful mântuirii, pavăza credinței şi sabia Duhului (Efeseni 6, 14-17), înarmându-se, deci, cu acestea, va putea să stea împotriva uneltirilor ascunse ale diavolului, în răutățile prezente. Procurându-şi aceste arme prin stăruință, cereri, rugăciuni şi post şi îndeosebi prin rugăciune, va putea să ducă lupta.”

8 aprilie – Sfântul Ierarh Celestin, Episcopul Romei [ TRINITAS TV ]

EVANGHELIA ZILEI: 2020-04-08

MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

În această zi nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (zi aliturgică).