Mergeam într-o zi de-a lungul unui câmp, ducându-mă de la tabăra Ustiijorsk, unde staţiona batalionul nostru de geniu, spre satul Kolpino, ca să pun la poştă nişte bani pe care voiam să-i trimit la Sfântul Munte; dar pe drum s-a repezit drept spre mine un câine turbat şi, când a ajuns aproape de mine, am spus numai: „Doamne, miluieşte!”, şi la aceste cuvinte o putere nevăzută a împins câinele deoparte, ca şi cum s-ar fi izbit de ceva şi, ocolindu-mă, s-a îndreptat spre Kolpino. Acolo a muşcat pe mulţi şi a pricinuit mult rău la oameni şi la oi.
Citește în continuare ‘Cum ne păzește un „Doamne, miluiește !”’
Gândurile rele hărţuiesc sufletul mândru şi, cât timp el nu se smereşte, nu va cunoaşte odihnă de la ele. Când gândurile năvălesc asupra ta, strigă către Dumnezeu ca Adam: „Doamne, Făcătorul şi Ziditorul meu, Tu vezi că sufletul meu e chinuit de gânduri rele… Miluieşte-mă!”. Şi când stai înaintea feţei Stăpânului, adu-ţi aminte cu tărie că El ascultă toate cererile tale şi, dacă îţi sunt de folos, le împlineşte.
Cercetătorii atenți ai formelor specifice sub care se manifestă societatea modernă au descoperit că toate noile obiceiuri ale omului îi influențează atât de mult firea, încât ajunge să fie definit pe deplin prin prisma comportamentelor dezvoltate. Bunăoară, obiceiul de a dedica foarte mult timp pe zi vizionării tv sau navigării pe internet a condus la definirea individului modern drept homo videns. Această realitate marchează nu doar un mod de cheltuire a timpului, ci și un fapt ce antrenează anumite scăderi ale omului actual, precum depărtarea de natură, lipsa socializării și a comunicării fizice, atitudini ce acționează negativ nu numai asupra stării sale somatice, prin sedentarism, ci și asupra dezvoltării sale intelectuale.
Încercând a surprinde prin teologhisire esenţa şi nuanţele nesfârşite ale Revelaţiei dumnezeieşti din Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, am putea contempla şi înţelege Revelaţia ca pe o Duminică, de la Facere la Apocalipsă, sau ca pe o Săptămână plină numai de Duminici. Astfel, toate pragurile, etapele şi treptele Revelaţiei dumnezeieşti, plină de evenimente sfinte şi de personalităţi pe măsură, din Vechiul şi Noul Testament, sunt fie ca o Duminică nesfârşită, de la Utrenia Facerii şi Liturghia Întrupării, până la Vecernia Apocalipsei şi Miezonoptica Parusiei Domnului, fie un şir nesfârşit de Duminici, unite într-un lanţ de aur şi legate între ele de Ceasurile liturgice ale aceleiaşi Revelaţii dumnezeieşti. 
De demult, când Biserica a trecut printr-o perioadă a grelelor persecuții care au durat mai bine de două veacuri, creștinii își însemnau casele, mormintele și locurile unde se întâlneau pentru a săvârși Liturghia cu semnul distinctiv al unui pește.
Studiile arată, potrivit articoulului mai sus menționat, că două treimi din cuplurile căsătorite au mărturisit o scădere a calității relației cu partenerul pe durata primilor 3 ani de la nașterea copilului. Principala cauză, susțin ei, este 
Indiferent cât de ocupată ai fi ca proaspătă mămică, pentru a-ţi păstra o stare de sănătate emoţională şi duhovnicească ai nevoie să investeşti în continuare în toate relaţiile. Cum ai putea face asta?
Când este în casă un nou-născut, căsătoria parcă s-ar naşte iarăşi. Copilul îi apropie pe soţi ca niciodată. În inimi prind viaţă corzile care înainte erau mute. În faţa 
Fiecare familie funcționează după un algoritm propriu: reguli, ritualuri și rutine specifice. Acestea sunt deosebit de importante, mai ales dacă există copii în cadrul familiei. Dincolo de clasica definiție care spune că familia este „celula de bază a societății”, familia este un organism viu, care formează oameni, produce experiențe, emoții și răspunde celor mai profunde nevoi și dorințe ale ființei umane.
Pentru că mândria nu-l lasă. Este însă și viclean. Acum încearcă să câștige toată lumea. Își spune: „Dacă am cât mai mulți următori, Dumnezeu va fi nevoit ca la sfârșit să-I fie milă de toate făpturile Sale și voi intra și eu în planul Lui”.
În raporturile spirituale dintre părinții deșertului apar două referințe constante la autoritate. Pe de o parte, avem Scriptura, iar pe de altă parte, înțelepciunea părinților din generații anterioare sau, în unele cazuri, contemporani cunoscuți pentru discernământul lor. Scriptura are însă un alt statut, chiar fără să fie numite textele sale circulă asemenea unei pânze freatice și irigă întreaga gândire și experiență a părinților. Cuvintele Scripturii sunt așezate ca într-un tezaur de unde bătrânii scot câte un sfat atunci când este nevoie, iar acel cuvânt este hrana tare, suficientă pentru cel care caută.
Am trecut de mijlocul lui Răpciune și iată-ne ajunși la ziua de 22 septembrie, la echinocțiu, care pecetluiește sfârșitul verii astronomice și începutul sezonului de toamnă în emisfera nordică. Este momentul când ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ, când soarele străbate ecuatorul ceresc și trece din emisfera nordică în cea sudică. Etimologia „echinocțiului” ne lămurește și mai deplin conformitatea pomenită: cuvântul derivă din francezul „équinoxe”, la rândul lui provenit din latinescul „aequinoctium”, format din „aequus” (egal) şi „nox”/„noctis” (noapte).
Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi reprezintă o personalitate importantă a Bisericii românești a veacului al 17-lea. Caracterul său echilibrat, ilustrat de viața curată și cumpătată, alături de activitatea ctitorească și socială sunt argumente pe baza cărora Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis canonizarea acestui vrednic ierarh, în mod solemn, la data de 5 octombrie 2003, ziua sa de pomenire fiind stabilită la 22 septembrie. În cele ce urmează, expunem câteva aspecte semnificative ale activității sale de păstor al credincioșilor din Moldova.
O,voi, care pe toate le răsturnaţi! Care vă împreunaţi bărbaţi cu bărbaţi, de parcă ar fi femei şi pe femei le trimiteţi să lupte în război, de parcă ar fi bărbaţi.
Înainte de a începe orice discuție despre noțiunea de bine, ar fi poate extrem de util să amintim că în concepția creștină nu răul se opune binelui, ci viclenia. Acest lucru este foarte bine cunoscut bibliștilor, de pildă, care apelează la originalul Scripturii. În Rugăciunea domnească, Mântuitorul ne învață să spunem: și ne izbăvește de cel viclean! Iar aici să nu creadă cineva că este vorba de o simplă nuanță între rău și viclean.
Duminica ce ne stă înainte succedă sărbătoarea de la 14 septembrie, așa cum se întâmplă şi la alte mari praznice. În istoria mântuirii, Crucea este altarul de jertfă sfințit cu sângele Domnului, rană de mult plâns a demonilor, după cum au afirmat imnografii, iar noi am fost vindecați cu rana Domnului. Este semnul suprem al iubirii care a deschis din nou Raiul, cel închis de demult, prin mândrie și neascultare.
Am cununat odată pe cineva, şi când am ajuns la rugăciunea aceea unde preotul spune: „iar femeia să asculte de bărbat”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul.
Floarea stă în glastră, băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă.
Se ştie că bărbaţilor nu le plac aşa-numitele isterice şi damele care cad frecvent în melancolie sau în depresie. 
„Gândului care caută să se ghiftuiască cu mâncare şi băutură şi nu se uită la stricăciunea ce răsare din ghiftuirea pântecelui: «Când vei mânca şi te vei sătura, atunci ia seama să nu-L uiţi pe Domnul Cel ce te-a scos din ţara Egiptului, din casa robiei»” (Deuteronomul 6, 11b-12).
Prin credinţa creştină înţelegem totalitatea adevărurilor revelate de Dumnezeu şi mărturisite de Biserică. Pentru Sfântul Apostol Pavel „credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute“ (Evrei 11, 1). „Iar prin ea înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd” (Evrei 11, 3). Astfel, de la Sfântul Pavel înţelegem că prin credinţă descoperim cele pe care în mod raţional nu le poate cuprinde mintea noastră. Fără credinţă nu putem fi creştini, deoarece „dreptul din credinţă va fi viu” (Evrei 10, 38). Prin credinţă suntem vii pentru că Hristos ne-a dăruit viaţa veşnică prin Jertfa şi Învierea Sa, iar noi cei care credem în El ca Fiul lui Dumnezeu ştim din Evanghelia Sa că „aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis (Ioan 17, 3)”. Cunoscându-L pe Hristos, ajungem, prin credinţă, să-L cunoaştem şi pe Tatăl care L-a trimis să ne mântuiască: „Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 25). De aceea, noi cei care credem în Iisus Hristos dobândim viaţă veşnică: „Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică” (Ioan 6, 47).
Adevărul este că credinţa creştină i-a învăţat dintotdeauna pe oameni să muncească.
În vremea războiului a fost trimis în recunoaştere un soldat fricos. Toţi îl ştiau de fricos.
Comentarii recente