„Dacă vreau să capăt pe Duhul Sfânt, prima oară trebuie să capăt pe aproapele”

Ce nu-ți place, altuia nu face. Şi ce voiesc să-mi facă lumea mie, eu să fac la lume. Adică, cum îi? Să doresc mântuirea lor, să mă rog pentru ei, şi cât se poate să nu jignesc pe nimeni, şi cât se poate, să mă retrag a iubi şi a fugi.

Vei cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt

În cer și pe pământ Domnul este cunoscut numai prin Duhul Sfânt și nu din știință. Chiar și pruncii, care n-au învățat încă nimic, Îl cunosc pe Domnul prin Duhul Sfânt.

Cum să fie mintea lucrătoare ?

Ca să nu te înșeli, ține foarte tare ascultarea și smerenia. Și nu numai că nu te vei înșela, ci încă și pe toate măiestriile și mrejele vrăjmașului le vei sfărâma.

Cum și în ce chip să fie mintea lucrătoare?

Așa precum zic Sfinții Părinți, adică mintea să se păzească deasupra inimii, privind în inimă, nimic gândind sau cugetând, ci numai pe singure cuvintele rugăciunii lucrându-le și zicându-le, adică: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă!”, astfel încât să se acopere mintea întru adâncul inimii, iar nu în partea poftitoare. Că singură lucrarea cea neînșelată a celor ce au început de curând la rugăciune este: în inimă a începe cu mintea și în inimă cu mintea a o săvârși.

Deci mult meșteșugărețul, zavistnicul și vicleanul diavol se silește în tot chipul să-i înșele pe cei ce au început să se roage, mai ales prin acestea două viclenii: prin năluciri să-i răpească și prin partea poftirii să-i facă să curvească cu el. Pe cei mijlocii și pe cei desăvârșiți, prin neascultare să-i arunce în prăpastia părerii și a mândriei. Drept aceea, pentru ca să nu te înșeli, ține foarte tare ascultarea și smerenia. Și nu numai că nu te vei înșela, ci încă și pe toate măiestriile și mrejele vrăjmașului le vei sfărâma.

Deci când vei simți dureri sau mișcare sau fierbințeală de-a dreapta sau în piept sau sub piept, sub inimă, la cap, în frunte, între ochi, la urechi, la mână, la spate sau la picior, nici la una dintre acestea să nu gândești. Ci numai la singure cuvintele rugăciunii să privească mintea ta, deasupra inimii, unde ți-am arătat, după cum zice Sfântul Diadoh: „cu cât se lucrează poruncile, (pe atât) și darul se înmulțește”.

Arhiepiscopul Antonie de Golânsk și Mihailovsc, 

Calea rugăciunii lăuntrice, Manualul isihiei,

Editura Bunavestire, Galați,  2003, pag. 79

Doxologia

Dorința Maicii Domnului a fost ca Domnul Hristos să fie pus în atenția oamenilor

Credincioşii doresc să ştie multe despre Maica Domnului şi până la urmă s-a ajuns şi la nişte plăsmuiri, nişte istorisiri despre Maica Domnului care vor să umple acest gol, însă în realitate, golul acesta este mai mult decât se poate spune despre Maica Domnului, mai ales de către oameni necompetenţi. 

Când omul face păcatul, își pierde libertatea

Păcatul este supunerea omului față de patimi și față de diavol. Omul ajunge la momentul în care dorește binele, dar nu îl mai poate săvârși: „Nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul ce nu-l voiesc, pe acela îl săvârșesc” (Romani 7, 19).

Făcând semnul Sfântei Cruci, mărturisim credința în Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Făcând semnul Sfântei Cruci, mărturisim credința în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel răstignit pe Cruce, și credința într-un Dumnezeu în trei ipostasuri.

Semnul Crucii, făcut corect, ne păzește de tot răul

Vrăjmașul urăște foarte mult semnul Sfintei Cruci, căci este arma cea nebiruită cu care Hristos l-a biruit și i-a prădat iadul.

De nimeni nu se tem atât de mult diavolii ca de Preacurata Fecioară Maria

Diavolii de nimeni nu se tem atât de mult ca de Preacurata Fecioară Maria. Chiar și pronunțarea numelui ei este ucigătoare pentru demoni și îi silește să fugă de la noi.

Acoperământul Maicii Domnului, ocrotirea creștinilor

Și așa s-a dus ura, s-a risipit iuțimea, tulburarea, dorința de răzbunare și s-a liniștit familia. Datorită cui? Maica Domnului cu mila ei, cu îndurarea ei, a coborât mila lui Dumnezeu peste acele suflete care o cheamă în ajutor.

Ca niște copii nevinovați, să ne apropiem de Domnul !

Toate sunt plăcute Domnului. Dar cea mai dragă și mai plăcută Domnului este dragostea curată, simplă și copilărească, ce se lipește de inima Sa.

Domnul Își descoperă tainele Sale numai celor cu adevărat smeriți

Fără smerenie, nici om, nici înger nu poate sta înaintea Feței Atotputernicului Dumnezeu, a Cărui smerenie veșnică este de necuprins. Smerenia lui Hristos ne deschide calea către marea virtute a iubirii, iar omul este purtat spre ea de Duhul Sfânt, asemenea unui roib mânat de Însuși Dumnezeu.

Cele trei virtuți pe care le cere Maica Domnului de la călugării din Athos

Ferice de voi, neobosiți slăvitori ai lui Dumnezeu! Ferice de voi, cetățeni aleși ai statului Născătoarei de Dumnezeu! Ea nu cere de la voi niciun fel de impozit, ci cere în dar trei bani din aur curățit în foc. Care sunt aceștia?

Maica Domnului – Apărătoarea Sfântului Munte Athos

Când oamenii vă strâmtorează și nu vă dau pace, nu vă uitați la oameni, ci la ea ‒ la Preacurata voastră Doamnă Apărătoare. Ea știe să se răfuiască cu toți vrăjmașii stăpânirii sale, ai moștenirii sale.

Maica Domnului e mereu aproape de cei necăjiți

Maica Domnului poartă, împreună cu noi, crucea noastră, cu iubire de maică, oricare ar fi ocara împotriva noastră și oricare ar fi nevoința noastră.

Pocăința este cea mai minunată lucrare a omului cu Dumnezeu

Dorirea este puterea sufletului prin care Îl căutam pe Dumnezeu… În clipa în care eu doresc orice altceva, mă despart de Dumnezeu.

Bucuria mea nu stă în ceea ce-mi fac cei din jur, ci în darul lui Dumnezeu

Ca să mă învrednicesc de aceasta, trebuie să mă deschid Lui, să-L las să lucreze El în mine. Sfântul Apostol Pavel zice să ne cercetăm dacă suntem vrednici. Ce-i această vrednicie? Este lepădarea de neputința noastră și cerința de a ne învrednici de El.

Cugetul evlavios este stăpânitor patimilor !

Cugetul evlavios stăpânește gândurile care curg, prin cercetarea și condamnarea lor, pentru ca, prin cugetul care stăpânește, să se vădească trupul și patimile mișcate în trup. 

Nu te îndoi de vindecarea sufletului !

Printr-un singur cuvânt, prin pocăință, i-a vindecat pe toți, zicând: „Nu am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință” și nu trebuie să fie oamenii necredincioși prin deznădejde, avem loc de iertare de la Stăpânul.

Domnul Însuși poartă de grijă celor care caută Împărăția Cerurilor

Dacă purtăm de grijă pentru fiecare trebuință, datori suntem și pentru fiecare să ne rugăm.

Cei nedreptățiți de oameni scapă de păcat

Cel ce se roagă pentru oamenii care fac nedreptate sfărâmă pe draci.

Păcatul e un întuneric și o ceață a sufletului ce se lasă din gânduri

Păcatul se naște așa, că diavolul ispitește pe om printr-o momeală care nu-l forțează și îi arată începutul păcatului, iar omul intră în vorbă cu el din pricina iubirii de plăcere și a slavei deșarte.

Când vine și pleacă harul lui Dumnezeu ?

Întrucât și vasul devine mai curat prin venirea repetată a Harului, făcându-se mai încăpător pentru primirea dumnezeieștii luminări, el începe să-l cerceteze mai des și să rămână mai mult ca de obicei. Atunci omul începe să prindă curaj, crezând că Harul i s-a dat ca o răsplată a ostenelii sale.

Să ne îngrijim de mântuirea noastră !

Să curățim trupul nostru, să izbăvim conștiința noastră de legăturile nevăzute ale păcatelor și atunci, cu harul lui Dumnezeu, vom reuși lucrul care trebuie!

Cum să ne îngrijim de sufletul nostru ?

„Iar tu, postind, unge capul tău şi faţa ta o spală” (Matei 6, 17). Cu atât mai mult se cade să ne curăţim sufletul care se întinează din pricina păcatelor.

Grija pentru mântuirea sufletelor noastre

Grija noastră pentru mântuirea sufletelor noastre trebuie să fie neîntreruptă, ca și rugăciunea și mulțumirea noastră.

Ascultarea este eliberatoare

Cel mai mare egoist este acela care se ia după gândurile lui și nu întreabă pe nimeni. Unul ca acesta se autodistruge.

Cel ce păzește poruncile este păzit de porunci

Porunca are rost să ne disciplineze, să ne ducă către Dumnezeu, să ne ducă în fața lui Dumnezeu, să ne apropie de Dumnezeu și, în măsura în care ne apropiem de Dumnezeu, ne și asemănăm cu El.

Zece lucrări ale Sfintei Împărtășanii în viața credinciosului

„Tămăduirea sufletului și a trupului” este prima lucrare pe care o avem noi în vedere în această înșirare. „Alungarea a tot potrivnicului” – toată răutatea să fie alungată prin primirea Sfintei Împărtășiri, primirea Trupului și Sângelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Setea și foamea de Dumnezeu

În fiecare dintre noi există o sete și o foame de Dumnezeu, pe care greu ni le însușim.

Preacinstirea Maicii Domnului, un privilegiu al omenirii

Pe Cruce, Hristos ne-a încredințat Maicii Domnului. Iisus i-a zis Sfântului Ioan Evanghelistul, de pe Cruce: „Fiule, iată mama ta”, iar prin el, noi toți am devenit fiii Ei. Ce privilegiu, Maica lui Dumnezeu să fie și Maica noastră!

Una poate spune părintele duhovnic și altceva putem înțelege noi

În Viața Sfântului Pahomie ni se povestește un caz când sfântul a primit un oas­pete și a zis unui frate: „Du-te și prăjește două ouă, că am un oaspete”. La care fratele s-a dus și s-a apucat să taie lem­ne. După ce termină, sfântul îl cheamă și-i zice: „Frate, ce ți-am zis eu să faci?”. „Să tai lemne, avva!”. Și zice acolo: „A înțeles cuviosul că este lucrarea vrăjmașului și nu s-a tulburat”.

Cu Dumnezeu niciodată să nu vă purtați la întâmplare

Pentru rugăciune nu există un timp aparte: ea trebuie săvârșită tot timpul, în tot ceasul și în orice clipă.

Maica Domnului – pururea rugătoare şi mijlocitoare

Dacă am sta la picioarele Domnului, ca Maica Domnului în Sfânta Sfintelor, dacă am petrece în rugăciune şi gândire de Dumnezeu ca dânsa, nu ne-ar hrăni pe noi oamenii, ci îngerii şi serafimii din cer.

Maica Domnului – mijlocitoarea tuturor bucuriilor noastre

Bucuria din Sfânta Liturghie pe care ne-a lăsat-o Domnul Hristos, bucuria din sfânta împărtășire cu Sfintele Taine, cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, toate acestea, într-un fel, vin prin Maica Domnului.

Circuitul binelui în natură

Cufundată în cugetarea la cactus, femeia a călcat pe picior în metrou un bărbat cu înfățișare mohorâtă, dar nu a reacționat cu enervare când acesta i-a făcut observație (de pildă, ar fi putut spune „dacă sunteți atât de delicat, trebuia să mergeți cu taxiul”), ci i-a zâmbit: „Pentru numele Domnului, nu vă supărați: n-am avut de ce să mă țin. Dacă vreți, călcați-mă și dumneavoastră pe picior și o să fim chit”.

Nimic altceva nu poate stinge setea de apă vie

Așa dorim și noi ca să gustăm o dată, poporul să guste din apa vieții dată de creștinism și să nu mai înseteze, să nu mai meargă la lume, la puțuri, ca să scoată apă cu funia, ci să primească această apă o dată pentru totdeauna, să cunoască adevărul în Iisus Hristos.

Între singurătatea slăbănogului și setea samarinencei

Singurătatea nu înseamnă doar lipsa companiei, ci sentimentul părăsirii în viață de toți și de toate. A fi singur înseamnă a vedea în cel de lângă tine o lume aparte, zăvorâtă în ea însăși. Singur în viață – ce cumplit nonsens.

Omul căzut în akedie n-are putere de nimic, nici de lupta cu răul

Akedia este favorizată de părăsirea pravilei de rugăciune și a lecturilor ortodoxe folositoare pentru suflet, legarea de lucruri pământești și vremelnice, uitarea poruncilor lui Hristos. Visările sterpe, statul degeaba, bucuriile lumești, după care oamenii simt inevitabil o anumită pustiire lăuntrică – toate acestea duc la păcatul akediei.

Unde-i bucuria de a trăi? De ce trăim la întâmplare și atât de mărginit?

Oamenii mari, toți oamenii care au strălucit în această lume, au purtat în ei spiritul creator și o rațiune superioară de a exista și de a trăi. Bucuriile lor de aici s-au desprins din poziția și sensul ce le-au știut găsi, din forțarea proprie, semnificativă pentru întreaga existență ce au știut-o impune.

„Nimeni nu vine să mă vadă, nimeni nu mă iubește, nimeni nu se interesează de mine !”

Oftăm și gemem: „Nimeni nu vine să mă vadă, nimeni nu mă iubește, nimeni nu se interesează de mine!”. Dar ce, oamenii sunt datori să ne distreze pe noi, cei pasivi și indiferenți?

Dumnezeu a făcut inima ca să poată sta și El în ea

Inima asta, pe care o avem noi și bate și punem mâna pe ea, este un simbol al inimii. Inima este dincolo de ea. Are o profunzime dincolo de conștiință.

Creștinul poate simți Raiul prin Împărtășanie

Raiul, această dragoste dumnezeiască, Pâinea cea cerească, se revarsă în inimile noastre ori de câte ori ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos, în Sfânta Împărtăşanie. Şi fiecare, după vrednicia lui, simte mai mult sau mai puţin mireasma acestui Rai, pe care ni-l dăruieşte Domnul prin Sfânta Împărtăşanie.

Cum capătă putere diavolul în viața omului

Diavolul poate avea, pe drept, pretenția că cei păcătoși sunt ai lui, pentru că lucrează ca robi ai săi. Iar atunci când acesta, cerându-și drepturile asupra jertfei aduse lui odinioară, pătrunde în sufletul omului și vede că nu mai are nimic al lui într-însul, nici o agoniseală, îl părăsește rușinat.

Cine este diavolul și cum lucrează el ?

Diavolul, din înger de lumină a devenit și va rămâne totdeauna întuneric, minciună și pierzanie, chiar cu un anume scop vădit – împotrivirea față de tot ce aparține lui Dumnezeu și față de tot ce Dumnezeu rânduiește bun, în special pe om.

Nu te lăsa învins, ci mai bine tu însuți să învingi ura prin dragoste !

Dragostea față de semeni nu se exprimă doar prin gânduri bune, ci și prin rugăciune. Rugăciu­nea este cea care leagă cu puternice legături, care durează punți, care împrietenește, întărește, mân­gâie, tămăduiește și ajută. Ea este expresia celei mai desăvârșite – dacă putem spune așa – și celei mai dezinteresate iubiri. Sfântul Maxim Mărturi­sitorul spune: „Nu te lăsa învins, ci mai bine tu însuți să învingi ura prin dragoste! Și așa să bi­ruiești: rugându-te pentru fratele tău Domnului, cu deplină sinceritate!”.

Nu dați prilej de ceartă, nu vă mai răniți sufletește !

Părinte, simt din partea unei persoane o apăsare, nu știu de ce mă urăște!

De ce au creștinii mare evlavie la Maica Domnului ?

În Maica Domnului a locuit toată sfințenia; din moment ce Dumnezeu se sălășluiește în ea, Fecioara Maria devine, după Dumnezeu, a doua persoană plină de Dumnezeire. Nici îngerii, nici oamenii n-o vor putea ajunge în sfințenie pe Maica Domnului.

Egoismul, piedică în calea sporirii duhovnicești

Ce sfat ne dați nouă, mirenilor, privind rugăciunea inimii? Ce să facem noi ca să ne rugăm?

Mulțumește tuturor celor care-ți pun bețe-n roate !

„Când se abat asupra ta clevetiri, jigniri și învinuiri, nu lua aminte la cât sunt de nedrepți cei care ți le aduc – ne recomandă Sfântul Nicodim Aghioritul. Spre binele tău îngăduie Dumnezeu asta, și te vei lipsi de acest bine dacă îți vei îngădui să fii nerăbdător, întărâtat și neliniștit… Și nu iscodi de ce anume a îngăduit Dumnezeu să pățești asta.”

„Nu lăsați frica să vă frâneze… priviți-o ca pe un detector de incendiu”

Dacă totul e altfel decât am vrea și simțim că puterile noastre sunt pe sfârșite, trebuie să tragem la două vâsle: efortul și rugăciunea. În ce-l privește pe primul, de obicei nu există obiecții, dar cea de-a doua îi stârnește omului lumesc nedumerirea: „De ce să pierd vremea?”. Păi, încercați să vâsliți cu o singură vâslă. Barca o să se învârtă pe loc!

După ce se poate recunoaște o icoană ortodoxă a Maicii Domnului ?

Mi-ai pus lângă scrisoare o imagine de femeie care e răspândită în popor sub numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Imaginea înfăţişează o femeie tânără, veselă, cu părul revărsat pe umeri, cu faţa durdulie, cu buzele rumenite, cu hainele pestriţe. Fără prunc în braţe. Ai văzut şi singur că este o imagine ne-ortodoxă a Maicii Domnului, şi întrebi: „După ce poate omul să recunoască o icoană ortodoxă a ei?”

Lucrarea lui Dumnezeu la Facerea lumii

Sfinții Părinți care au scris despre Facere, au subliniat un lucru în mod deosebit: lucrarea ziditoare a lui Dumnezeu în cele Șase Zile este spontană, are loc dintr-o dată.

Atunci când există dragoste, pe toate le suportă omul

Să ne străduim să cultivăm dragostea. Dacă vom citi Evanghelia Sfântului Ioan Teologul în fiecare zi, mult ne vom folosi. Să arătăm multă dragoste față de Sfântul Ioan Teologul și să-l ținem de mânecă. Unde merge Sfântul Ioan? Unde merge el să mergem și noi împreună cu el, să fim aproape de el, să-l ținem de mână. Să-i arătăm evlavie și, în rugăciunea noastră, să-l rugăm cu căldură să ne dea nerăutate și să ne ajute să ajungem la dumnezeiasca nepătimire.

Vizitarea unui prieten bolnav

Știm că, după cum ne învață Evan­ghelia, a vizita bolnavii este un act de vir­tute. Dar tot atât de bine știm că aplicarea poruncilor din Evanghelie cere să ai mult bun simț și să te lași călăuzit de iubire. Astfel că, de multe ori, iubirea pe care dorim să o arătăm unui bolnav, mergând să-l vizităm, s-ar manifesta cu mai mult folos dacă am lăsa bolnavul să se odih­nească în pace. Mi s-a întâmplat să fiu bolnav și, pentru a nu cădea victimă milosteniei prietenilor mei, am atârnat la ușă o pancartă care a avut darul de a stăvili orice intenție de acest fel. Pe ea scrisesem așa: „Iată o întâmplare din viața Sfântului Arsenie cel Mare: O doamnă din înalta societate călători de la Constantinopol până în pustie pentru a-l întâlni pe vestitul călugăr. Ea îi spuse: Părinte, spune-mi un cuvânt, și-l voi păzi în tot restul vieții mele! Sfântul Arsenie i-a răspuns atunci: Iată sfatul meu, și amintește-ți că ai promis să nu calci acest cuvânt: atunci când vei auzi că Arsenie se află într-un loc, fugi și du-te în alt loc…”.

Mă plictisește viața pământească. Ce să fac ?

Te plictisește viața pământească? Dar ai uitat ce îi așteaptă pe oamenii păcătoși în viața de după moarte? Căci acolo de un milion de ori este mai greu și mai trist decât pe pământ, iar în Raiul lui Dumnezeu nu sunt primiți cei ce trăiesc aici la întâmplare. (Sfântul Iosif de la Optina)

Adevăratul post include și faptele milostivirii față de aproapele

„Strigă tare”, îi zice Domnul Sfântului Proroc Isaia, „nu te opri”, dând în vileag nelegiuirile poporului Meu. Dar ce făcea poporul? „Ei Mă caută, doresc apropierea de Dumnezeu.” Dar este asta, oare, un păcat? Tocmai asta era dator să facă. Da, așa este, dar necazul este că nu o fac așa cum se cuvine, ci așteaptă să își atingă țelul numai prin post, fără a se îngriji de faptele dreptății și dragostei. „Și postul îmi e plăcut”, grăiește Domnul, „însă postul (adevărat este cel) la care oamenii, smerindu-și trupul, adaugă și iertarea jignirilor, a datoriilor, hrănirea celor flămânzi, găzduirea celor lipsiți de adăpost, îmbrăcarea celor goi.

Fericiți sunt cei ce aduc neîncetat cinste Maicii Domnului !

Câtă slavă și cinste nu are ea acolo sus, iar noi păcătoșii pe pământ ne lenevim s-o chemăm în ajutor, pentru că nu știm câtă durere o să aibă sufletul nostru în ceasul morții. De aceea, fericiți și de trei ori fericiți sunt creștinii aceia din casa cărora nu lipsește icoana Maicii Domnului și au candelă la icoana ei, și citesc în fiecare zi măcar un acatist sau un paraclis al Maicii Domnului.

Omul, dacă este sincer și smerit, este plin la măsura lui

Există pahar mic, pahar mare și pahar foarte mare, care sunt pline toate. Paharul mic nu-i supărat că nu încape în el cât cuprinde paharul mare. Paharul mic este satisfăcut că este plin. La măsura lui, el a luat premiu, și-a umplut paharul. Este în funcție de har și harul nu se dă decât dacă este omul smerit. Omul, dacă este sincer și smerit, este plin la măsura lui. Este atât de satisfăcut încât nu-și mai bate capul că altul ar fi mai fericit decât el.

Pe Iov averea nu l-a biruit, nu l-a despărțit de Dumnezeu

De aceea a spus cu dreptate satana: Cutreierat-am pământul, Doamne, și toate cele de sub cer și iată sunt de față. Și ce-l întreabă Dumnezeu: Fost-ai pe la robul meu Iov? Că nu este nimeni asemenea pe pământ ca Iov, om temător de Dumnezeu și care foarte viețuiește cu dreptate. Apoi, când zice asta, Cel ce a făcut cerul și pământul, Cel ce cercetează inimile tuturor, când laudă pe un om, cine poate să zică ceva împotrivă? Că nu este nimeni pe pământ ca Iov, temător de Dumnezeu și foarte drept înaintea Mea. Ai auzit? Și nu pentru că era sărac sau necăjit, ci foarte bogat. Ce spune Scriptura? Era foarte bogat, cel mai bogat om de la răsăritul soarelui. Dar averea nu l-a biruit, nu l-a despărțit de Dumnezeu. Fiindcă iubea pe Dumnezeu mai tare decât averea. Nimic nu era la dânsul averea. Ca o cârpă lepădată era. Și aceasta a arătat-o istoria lui Iov.

Maica Domnului este persoana cea mai dragă tuturor aghioriților

Monahul are o legătură directă cu Preasfânta, este un vas primitor al dumnezeirii, fiindcă Dumnezeu a stătut în adunarea sfinților[1], Dumnezeu stă acolo unde stăm noi toți.

Dumnezeu îl iubește pe cel care dă cu bucurie

Deseori, când facem vreo colectă, îi silim pe oameni, facem presiuni să dea chiar dacă nu doresc. Este posibil ca aceștia să aibă și să poată dărui, însă această milostenie nu este luată în socoteală de Dumnezeu, pentru că o fac fiind siliți. Ea este milostenie de nevoie.

Făcând milostenie, Îl împrumutăm pe Dumnezeu

Cum să înțelegem: „Cel ce miluiește pre sărac, dă împrumut lui Dumnezeu” (Pilde 19, 17)?

Învierea lui Hristos este temelia credinței noastre

Paradoxul dintâi al creștinismului este că, în timp ce toți ceilalți se închină la ceva plin, noi ne închinăm la un mormânt gol. Din golul acesta, din vidul acesta de viață normală se naște toată puterea creștinismului de a naște tot timpul viața suprafirească.

Să nu ne complicăm viața !

Încercați să vă comportați normal. Să vă spun un lucru: e nefiresc vara să mergi cu paltonul și cu căciulă rusească pe cap. Că suntem tineri și ne îmbrăcăm mai ușor. La bătrânețe e altfel. Deja eu simt că trebuie să-mi înfășor picioarele, că-mi îngheață. Mă doare un rinichi.

Iubirea te face asemenea cu Dumnezeu

Iubirea te aseamănă cu Dumnezeu, care este Dragoste. Fiind asemenea cu Dumnezeu, ajungi la cunoștința lui Dumnezeu și a purtării lui de grijă. De aici izvorăște răbdarea și negrija cea bună. Un astfel de om nu se tulbură zădarnic pentru păcatele altora, ci îi vede pe toți sfinți, știind că Dumnezeu poate să-i preschimbe pe toți cu harul Său, dacă nu acum, pe viitor.

Cele patru trepte ale nepătimirii

Atunci când spunem că suntem „nepătimitori” nu înseamnă că nu mai suntem „războiţi de draci”. Vrăjmaşul vieţii noastre continuă să-i atace chiar şi pe cei nepătimitori. Nu este el cel care a încercat să-L ispitească de trei ori pe Domnul Hristos Însuşi, în pustie? Cu adevărat nepătimitori suntem atunci când, „războiţi fiind” de diavol, „rămânem nebiruiţi” de el (Sfântul Diadoh).

Cum putem ajunge la cunoștința lui Dumnezeu ?

Cum putem ajunge la cunoștința lui Dumnezeu? Care este cea mai înaltă cale de cunoaștere duhovnicească?

Să devenim asemănători lui Hristos

Ce este mănăstirea?

Cum citim și tâlcuim Sfânta Scriptură și pe Sfinții Părinţi

1.  Căutăm adevărul. Trebuie să avem suficient respect pentru Cartea Facerii spre a recunoaște că ea cuprinde adevărul, chiar dacă acel adevăr ne poate părea neobișnuit sau surprinzător. Dacă el pare să intre în contradicție cu ceea ce credem a cunoaște din știință, să ne aducem aminte că Dumnezeu este Autorul întregului adevăr, și orice este adevăr curat în Scriptură nu poate să contrazică cu nimic ceea ce este adevăr curat în știință.

Puterea exemplului părintelui duhovnicesc

Deși părintele duhovnicesc nu încetează el însuși a învăța și a spori în cunoașterea duhovnicească, totuși pentru a putea primi sarcina îndrumării celorlalți în încercările lor, trebuie ca el însuși deja să le fi experi­mentat și să le fi depășit: „Bine facem” – învăța Avva Antonie pe ucenicii săi – „să ne îndemnăm unii pe alții în credință și să ne întărim prin cuvinte. Deci voi aduceți ale voastre ca niște fii părintelui, spunând cele ce știți. Și eu, ca mai bătrân decât voi, vi le dau pe ale mele, pa care le știu și le-am cercat” (Sf. Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Petru Antonie, traducere de Pr. Dumitru Stăniloae, PSB16, EIBMBOR, București, 1988, p. 202).

Păzirea de duhul deprimării

Să-ți faci semnul crucii mai des, fiindcă te păzeș­te ca un lacăt pe ușă. Mântuiește-te și te apără cu puterea cinstitei și de viață dătătoarei Cruci.

Suntem femei – ce să facem ca să ne mântuim ?

În prezent, fiecare inimă de femeie care dorește să verse dragostea asupra lui Hristos, are posibilitatea să facă aceasta. Oricare dintre voi poate să reverse dragostea sa, darurile sale asupra fraților mai mici ai lui Hristos. Aceasta va fi la fel cu slujirea pe care au dus-o sfintele femei mironosițe. Ele duceau vasele de alabastru cu mir, ele duceau aromatele ca să ungă trupul mort al Domnului Iisus Hristos. De aceea sunt numite: mironosițe.

Femeile Mironosițe s-au dus la mormântul Domnului cu mir material și mir duhovnicesc

La Sfintele Paști am sărbătorit Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, și-am sărbătorit Învierea Domnului nostru Iisus Hristos în întreaga Săptămână Luminată prăznuind omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice. În Duminica următoare, în legătură cu Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, am făcut amintire de încredințarea despre Învierea Domnului a Sfântului Apostol Toma, și la aceasta ne-am gândit în toată săptămâna următoare. În Duminica aceasta facem pomenire despre Iosif din Arimateea și Nicodim, care împreună au înmormântat pe Domnul nostru Iisus Hristos cu cinste, și mai facem pomenire despre Sfintele Femei Mironosițe sau purtătoare de mir, cele care i-au arătat cinstire Domnului nostru Iisus Hristos și s-au învrednicit să fie și martore ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Mironosițele și Apostolii închipuie cele două laturi ale vieții noastre

Femei neobosite! N-au dat somn ochilor lor, nici genelor lor dormitare, până ce n-au aflat pe Cel Preaiubit! Iar bărbații parcă se împiedică în picioare: merg la mormânt, îl văd pustiu si rămân în nedumerire: ce putea să însemne faptul că nu-L vedeau pe Domnul? Nu, aici e vorba de dragoste chibzuită, care se teme de greșeală din pricina înaltului preț al dragostei și al țintei sale. Atunci când au văzut și au pipăit și ei, fiecare dintr-înșii a mărturisit nu cu limba, asemenea lui Toma, ci cu inima: „Domnul meu și Dumnezeul meu”, și de-acum nimeni n-a mai putut să-i despartă de Domnul.

Patimile nu dispar odată cu moartea trupului, ci îl chinuie pe om și în veșnicie

Cel mai cumplit lucru este acela că patimile nu dispar odată cu moartea trupului. Trupul, ca instrument prin care omul săvârșește cel mai frecvent păcatul, moare, dispare, și imposibilitatea satisfacerii patimilor îl va chinui arzător pe om după moarte.

Sfânta Scriptură – scrisoarea lui Dumnezeu către om

Dumnezeu are o carte în care vorbeste despre El si despre planurile Sale. Aceasta carte este Sfânta Scriptură. E adevarat că oamenii au scris această carte, dar au scris-o insuflați de Dumnezeu. Când însă cineva ia în mâna Biblia, trebuie să o ia ca pe o carte, ca pe o scrisoare a lui Dumnezeu.

Sfinții Părinți ne învață cum să evităm capcanele vieții

Lumea este frumoasă: natura, păsările, animalele, oamenii, florile, aromele, culorile, formele, luminile, podoabele, băuturile, hainele, banii, petrecerile, dansurile, dragostea, călătoriile, locurile frumoase, sărbătorile, științele, artele, prieteniile, cunoștințele, lucrurile de slavă, de cinste, desfătările și câte și mai câte. Toate acestea alcătuiesc o lume frumoasă, cu o mulțime de frumuseți. Însă este nevoie de multă atenție! Căci apropierea de aceste frumuseți poate provoca stricăciune. Dedesubtul lor se pot găsi capcane, gropi adânci, catastrofe, moartea. Este nevoie de multă atenție!

Contactați satelitul „Doamne!”

Părinte Rafail, cum să mă păzesc de gândurile cele rele care îmi vin în minte?

„Omul este o biserică tainică”

Omul, spune Sfântul Maxim, „este o biserică tainică”.

Te rogi încet, te rogi tainic, dar roagă-te din inimă !

Suferințele îți aduc niște înțelepciuni adânci și te fac să te gândești serios la mântuirea ta. Dar vă dați seama cine ne păzește pe noi? Îngerul păzitor îl face praf și țăndări pe drac, care nu mai are nicio misiune, este un apostat. Îngerul păzitor este în misiune. Lupta este între ei și câștigă acela de partea căruia suntem noi cu faptele noastre. Și nu ne-ar fi rușine să-l părăsim pe îngerul păzitor, să-i dăm câștig de cauză diavolului, dușmanul îngerului, dușmanul nostru, cu nepăsarea, ba și cu căderi directe? Și totuși Dumnezeu, în mila Lui, ne-a dat putința să ne ridicăm prin spovedanie.

Sfinții, cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se văd mai păcătoși

La Avva Dorotei a venit odată un cetățean de vază al orășelului Gaza, și Avva l-a întrebat:

De ce se convertesc oamenii ?

Oamenii sunt convertiți la Dumnezeu nu pentru că cineva a putut să le dea explicații strălucite, ci pentru că au văzut în El că lumina, bucuria, profunzimea, seriozitatea și iubirea sunt singurele care dezvăluie prezența și puterea lui Dumnezeu în lume.

„Miluiește-mă, o, Maica milostivirii!”

Un păcătos și-a rânduit ca pravilă, în fiecare zi, să se roage de câteva ori către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, repetând cuvintele Arhanghelului Gavriil: „Bucură-te, ceea ce ești plină de har!”. Odată, pregătindu-se să meargă la lucrul său lumesc, s-a îndreptat către icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ca, mai înainte, să se roage după obiceiul său, iar apoi să meargă la lucrul său. Și iată, când a început să se roage după obicei, deodată l-a cuprins frica – mai presus de firea sa, vede cum chipul de pe icoană se mișcă și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i se arată vie împreună cu Fiul Său, pe Care Îl ține în preacuratele ei mâini…

Cel mai mare dictator pe care-l avem înăuntrul nostru

Ascultă la mine, deșteptul, care îi luam mătușii banii din pensie ca să cumpăr lapte pentru copiii mei. Este posibil vreodată ca acest lapte să fie binecuvântat? Acestă pâine poate să fie binecuvântată? Și totuși, când cineva slujește păcatului, vrea de multe ori să-i epuizeze toate posibilitățile.

Domnul și Dumnezeul lui Toma

Ceilalți ucenici văzuseră urmele cuielor și coasta lui Iisus. Deci n-aveau motiv să mai spună cuvinte ca ale lui Toma, chiar dacă nici ei nu ajunseseră la credința neclintită.

Duminica Tomei s-ar cuveni să se numească a tuturor apostolilor bântuiți de necredință

Ne-am obișnuit să vorbim despre Toma necredinciosul și despre duminica lui Toma, adică a lui Toma cel necredincios.

Cea mai cinstită decât heruvimii

Să aveți mare evlavie, fraților, la Fecioara Maria și fericită este casa și familia aceea care are în casă icoana Maicii Domnului și în fiecare dimineață îi citește Acatistul și cinstitul ei Paraclis și toți știu rugăciuni către Maica Domnului.

Păcatele care izvorăsc din iubirea de sine

Părintele Cleopa spunea fraţilor: „Izvorul a toată răutatea şi a tot păcatul şi rădăcina tuturor răutăţilor este iubirea de sine, care este iubire neraţională faţă de trup şi este cea mai grea şi mai subţire dintre toate patimile care robesc firea omenească”. De aceea Mântuitorul, când a spus să urmăm Lui, a pus această condiţie: Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine… Lepădarea de sine este cea mai mare virtute care-l duce pe om la sfinţenie şi la Rai.

Boala însingurării și autoizolării nu are nicio legătură cu pustnicia

Una este izolarea aceasta, închiderea aceasta, plecarea cuiva de lângă celălalt, care este boală și este caracterizată astăzi de către psihologi – de ce nu și din latura duhovnicească? – ca boală a omului contemporan. Așadar, una este aceasta, și alta este ceea ce fac asceții, pustnicii, sau chiar ceea ce face cineva care este în lume și se străduiește să trăiască precum pustnicii și asceții.

„Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34)

„Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34). Prin aceste cuvinte, Domnul a arătat, în primul rând, mila Sa față de ucigași, a căror răutate nu L-a lăsat nici în chinurile de pe cruce; iar în al doilea rând, a proclamat de pe vârful stâncii Golgotei un adevăr dovedit, dar niciodată băgat la cap, și anume: că făcătorii de rele nu știu niciodată ce fac. Omorându-l pe cel drept, ei se omoară în fapt pe sine, în vreme ce pe drept îl proslăvesc. Călcând legea lui Dumnezeu, ei nu văd piatra de moară ce se pogoară nevăzut asupra lor ca să îi macine. Batjocorindu-L pe Dumnezeu, ei nu văd cum își preschimbă propria față în bot de animal, îmbătați de rău, ei niciodată nu știu ce fac.

Fiecare dintre noi suntem vinovați pentru răstignire

Două precizări cu privire la răstignire:

Ce să nu cerem de la Dumnezeu ?

Va împlini Domnul orice rugăciune a ta, însă numai de un lucru să te păzești, bucuria mea, ca să nu ceri de la Dumnezeu ceva de care nu ai neapărată nevoie.

Metaniile – antrenament pentru smerenie

S-ar putea ca cineva să spună: „Iubirea o am în inimă”. Da, dar metaniile şi toate nevoinţele sunt de trebuinţă, fiindcă sunt forme, dar prin mijlocirea acestor forme izbutim să ajungem la esenţă. Dacă nu ajungem acolo, toate astea sunt zero. Aşa este. Să fac acum tumbe, să vadă Dumnezeu, să fie mulţumit? Nu prin astea este Dumnezeu mulţumit. Nici nu adăugăm ceva lui Hristos prin slăvirea pe care I-o aducem. Noi rodim, noi suntem cei care avem această nevoie. Acum au apărut o mie şi o sută de erezii. Aţi văzut de ce sunt în stare? Ajung la exerciţii gimnastice, cu picioarele drept în sus şi se străduiesc să influenţeze prin ele sufletul. Noi nu spunem aşa, ci atunci când metaniile se fac pentru Hristos, harul lucrează nemijlocit în suflet, aduce pocăinţă, aduce linişte, pace şi bucurie. Dar acestea vin prin dumnezeiescul har şi apoi se foloseşte şi trupul.

Rugăciunea lui Iisus este o mărtu­risire a credinței despre Sfânta Treime

Este bine să încercăm practicarea Rugăciunii lui Iisus, armonizând-o cu suflul respirator? Practicarea sistemului yoga contravine principiilor tradiției creș­tine? Filosofia acestor sisteme se află în opoziție cu Ortodoxia?

Care este legătura între rugăciunea adresată Maicii Dom­nului și Rugăciunea lui Iisus ?

Auzim adesea această rugăciune adresată Maicii Domnului: „Sfânta Mărie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoşii, acum şi în ceasul morţii noastre”. Deci, care este, după părerea Dumneavoas­tră, legătura între rugăciunea adresată Maicii Dom­nului şi Rugăciunea lui Iisus?

Cum să îmi îndrept viața păcătoasă ?

Este același lucru cu a-ți reface rânduiala vieții exterioare și a preocupărilor în spiritul noii vieți. Când omul este dedat păcatului, toate puterile sufletului și toate funcțiunile trupului slujesc acestui păcat și, la fel, modul de viață de acasă și din relațiile exterioare sunt pătrunse de același duh. Dar, dacă după convertire păcătosul nu renunță la preocupările sale de dinainte și la vechiul său mod de viață, atunci acestea îl readuc cu ușurință la cele vechi. Trebuie reclădit totul și noile rânduieli trebuie introduse pretutindeni. Așadar, ochiul era obișnuit să privească ceea ce hrănea păcatul, urechea – să audă ceea ce măgulea patimile, și celelalte simțuri erau, de asemenea, unelte ale înclinațiilor vicioase. Acum trebuie, dimpotrivă, să le facem unelte ale adevărului. Fie ca ochiul să vadă, în loc de imagini mârșave, înfățișarea Înfricoșătoarei Judecăți… Fie ca urechea să audă cântări bisericești, în loc de cântece ademenitoare și altele. (…) În acest fel trebuie să-ți revezi întreaga conduită și toate preocupările și peste toate să-ți așezi ca regulă să faci tot ce îți cere spiritul noii vieți.

La rugăciune curată ajungem doar în măsura în care avem o viață curată

Deci faptul de a sta la rugăciune, dorința aceasta de limpezire sufletească e o parte pozitivă, numai că nu e foarte simplu să faci din necurat curat, nu poți să faci din rugăciune întinată rugăciune curată, decât în măsura în care îți curățești viața.

Cum să dobândim cinste și mărire ?

Cunoaște dar, și înțelege, că cei evlavioși și îmbunătățiți cu cât fug de lume, cu atât mai mult îi slăvește Domnul. Și când se află în loc neumblat și necunoscut, urând toată slava omenească, nevoindu-se pentru sufletele lor, atunci Dumnezeu trimite propovăduitori și face cunoscută în toată lumea slava lor. De ar fi slujit lumii, Cuvioasa Maria Egipteanca, în toată viața sa ca în anii cei dintâi ai vârstei sale, ar fi fost cu totul uitat numele ei; dar pentru că s-a lepădat de lume și a urât-o, și a făcut 47 de ani în pustie hrănindu-se cu verdețuri și cu apă, a arătat Domnul, în toată lumea, slava ei, și este lăudată atât, că a dobândit mai multă slavă fugind de dânsa, decât când ar fi căutat-o.

Care sunt cele mai vechi icoane creștine ?

Cele mai vechi icoane creştine au fost: Sfânta Năframă şi Icoana trimisă de Domnul lui Avgar. Aceasta din urmă avea ca inscripţie: „Dumnezeu din Dumnezeu, dumnezeiască minune”. Aceste două sfinte icoane au servit de model pentru chipul Domnului în toate timpurile. Se mai cunoaşte în Roma o icoană a Domnului descoperită într-un trunchi de copac şi care este de la sfârşitul veacului I. Este chipul de durere al Domnului.

Smerenia și ascultarea ajută la dobândirea celorlalte virtuți

Piatra cea din capul unghiului a vieţuirii monahiceşti este smerenia. Smerenia şi ascultarea ajută la dobândirea feluritelor virtuţi, mai ales în legătură cu cele trupeşti, însă dacă este mândrie, totul e zadarnic. Este la fel cum se distrug şi se nimicesc bancnotele de credit de cinci sute de ruble aruncate în foc. Câtă vreme se află în afara focului, au o valoare foarte mare, dar îndată ce nimeresc în foc se transformă în scrum, care nimic nu preţuieşte. Şi încă, omul care are mari virtuţi, dar este mândru, se aseamănă cu o corabie imensă, plină cu lucruri preţioase, dar care nu intră în port, ci se îneacă în apele mării.