Este datoria noastră să împărtășim Adevărul lui Dumnezeu

Când este vorba de fapte, nu trebuie să recomandăm înlesniri. Cu vorbele obişnuite ne mai jucăm, treacă-meargă, dar Adevărul lui Dumnezeu nu avem voie să-l strâmbăm.

Adevărul este cea mai bună armă și apărare a omului

Ne spune Apostolul să luăm „sabia Duhului care este Cuvântul lui Dumnezeu”; iar puterea acestei săbii ne-o arată Scriptura în altă parte, unde zice: „Cuvântul Meu nu este oare ca focul – zice Domnul – și ca un ciocan care sfărâmă stânca?”.

Dreptul Simeon și Prorocița Ana – martorii Întâmpinării Domnului

Simeon i-a binecuvântat pe Părinții Pruncului și i-a spus Maicii Domnului înfricoșătoarea profeție că „Acesta este spre căderea și înălțarea multora din Israel, și ca semn de împotrivire”, apoi că „prin inima Maicii Domnului va trece sabie”, adică suferință înfricoșătoare (Luca 2, 34-35) pentru că va vedea, așa cum s-a și întâmplat, pe Fiul ei răstignit.

Cu ce te mândrești tu, omule ?

De ce te mândrești, dar, omule? Coboară din înălțimile trufiei tale și vezi-ți sărăcia. Ești pământ și cenușă, umbră și fum, iarbă și floare a câmpului. Ce motiv este acesta de mândrie? Ai putere peste mulți oameni? Și la ce-ți folosește să ai putere peste mulți oameni, dacă patimile au putere asupra ta? Sau poate ești din aceia care acasă la ei sunt călcați în picioare de slujitorii săi, iar când iese în piață, se arată mândri, pentru că sunt stăpâni asupra mai multor oameni. Bine ar fi să fii stăpân peste patimile tale, sau măcar asemenea celor pe care-i întâlnești în piață. Dacă este vrednic de osândă cel care se laudă cu virtuțile sale, nu este, oare, ridicol cel care se laudă cu lucruri de nimic?

Celor smeriți, Dumnezeu le dă har

Ai dobândit multe virtuți? Toate acestea sunt zadarnice dacă nu ești un om smerit. Orice izbândă este fără valoare dacă nu este însoțită de smerenie.

O cale pe care unul o pierde, iar altul o află

Să nu ne facem, fraților, păreri prea mari despre viața și trecerea noastră prin lume, nici să nu ne mândrim cu puterea, nici să nu ne înălțăm cu bogăția, ci să supunem poftele trupești și să ne îngrijim de sufletele noastre. Luați aminte unde sunt părinții noștri, unde Prorocii și unde Apostolii? Sau ce au luat cu ei cei ce au strâns pe lume avuții? Oare nu precum goi s-au născut așa au și murit, neavând nimic în mână? Ci numai dreptatea drepților este cu ei și pomenirea lor cu laude, precum și păcatele păcătoșilor sunt cu ei. Căci toți suntem din țărână și în pământ ne vom întoarce. Și tot omul ca o haină se învechește. Hrana vieții lui este pâinea și apa și zilele omului numărate sunt ca un pumn de nisip și degrabă curg spre sfârșit ca apa unui râu.

Pe virtutea sărăciei cu duhul se construiește casa mântuirii

Temelia este cel mai important lucru la înălțarea unei construcții. Constructorii marilor clădiri toarnă la temelie materiale scumpe – fier și beton – ca să o facă pe aceasta rezistentă și capabilă să poarte greutatea întregii zidiri.

Boala de a te crede învățat

Boala asta, de a te crede învățat când nu ești, este vrednică de lacrimi și de suspine mai mult decât orice altă boală. Adeseori am deplâns boala asta, pentru că știu bine că pretenția aceasta îți pierde și bruma de învățătură ce-o mai ai, iar umbletul după slava deșartă este pentru om mare piedică în calea virtuții.

Orice virtute este o cale care duce la mântuire

Frumoasă este vederea, meditația, plăcută la vedere este și fapta, prima pentru că ne înalță de la cele pământești, ne conduce în Sfânta Sfintelor și readuce mintea la starea naturală de la început și a doua, pentru că Îl primește pe Hristos, Îl slujește și-I arată iubirea prin fapte.

„Așa de mărinimoși suntem cu păcatul !”

Ne iscodim unii altora păcatele, nu ca să le plângem, ci ca să le bârfim; nu ca să ne vindecăm, ci ca să ne rănim și mai mult și ca să ne acoperim păcatele noastre cu păcatele semenilor noștri.

Adevărata dragoste ne inspiră să facem sacrificii pentru aproapele nostru

Despre dragostea față de aproapele, Bătrânul zicea: „Când fratele nostru face o greșeală, noi trebuie să-i suportăm ispita. Adevărata dragoste ne inspiră să facem sacrificii pentru aproapele nostru.

Înlăturarea cauzelor care provoacă gândurile rele

Pe lângă trezvie și liniștea minții, o altă cale de a evita tulburarea minții este înlăturarea cauzelor care provoacă gândurile rele. Sfântul Maxim Mărturisitorul exemplifică felul în care trebuie să ne luptăm pentru a ne păstra curăția inimii. După cum am spus deja, demonii patimilor sau ne întărâtă „partea poftitoare a sufletului” sau ne tulbură rațiunea, „partea irascibilă”: „Din această pricină monahul, și mai ales cel ce se liniștește, este dator să ia aminte la gânduri și să cunoască și să taie pricinile lor. Astfel poate cunoaște, de pildă, cum partea poftitoare a sufletului e ațâțată de amintirile pătimașe ale femeilor și cum pricina acestora este necumpătarea la mâncări și băuturi și întâlnirea deasă și nerațională cu femeile înseși. Dar le taie pe acestea foamea, setea, privegherea și retragerea în singurătate. Iuțimea e tulburată de amintirile pătimașe ale celor ce ne-au supărat. Iar pricina acestora este iubirea de plăcere, slava deșartă și iubirea de cele materiale. Căci pentru acestea se supără cel pătimaș, fie că le-a pierdut, fie că nu le-a dobândit. Și le taie pe acestea disprețuirea și nesocotirea lor, pentru dragostea de Dumnezeu”.

Să păstorim turma „cu voie bună, nu cu silnicie” !

Preotul trebuie să atragă pe credincioși pe calea virtuții prin covârșirea virtuții sale. Preotul nu trebuie să-i păstorească prin silnicie, ci să-i aducă la el prin convingere.

Unde Îl găsim pe Iisus

La două feluri de oameni le-a zis Dumnezeu nebuni: la cei ce zic că nu este Dumnezeu (Psalmul 13, 1-2) și la bogații care nu se gândesc decât la stomacul lor (Luca 12, 20).

Sfânta Împărtășanie se ia cu pregătire, nu din obișnuință

„Când mergi să te împărtășești cu Preacuratele Taine, să fii cu mare băgare de seamă”, i-a spus Părintele Porfirie unui frate. „Să te pregătești intens, prin cumințenie, înfrânare, post și multă iubire pentru Hristos. Și să nu treacă mai mult de două săptămâni până la următoarea Împărtășanie!”

Desigur, această din urmă povață era valabilă în cazul acelui frate. Fiecărui creștin în parte îi dădea sfatul care i se potrivea mai bine.

Cum să ținem un post care să ne ajute: nici prea aspru, nici delăsător

Spuneți-ne cum să ținem un post care să ne liniștească și să fie bun. Nici prea aspru, nici prea delăsător.

De ce Domnul nu ascultă rugăciunile noastre ?

„Cel ce-și astupă urechile sale ca să nu audă pe cel sărman va striga și el și nu va fi cine să-l audă” (Pilde 21, 13). Și ne mai minunăm adesea: „De ce Domnul nu ascultă rugăciunile noastre?”. Iată pricina! Pentru că s-a întâmplat, pesemne, să ne astupăm urechile când ne ruga vreun nevoiaș: iată că nici Domnul nu ne ascultă pe noi.

Omul este chipul lui Dumnezeu

Ce să le spunem celor care nu cred în viața de după moarte?

Când suntem în neputințe, să strigăm către Mijlocitorul nostru !

„Nu am Om care să mă arunce în Scăldătoare” (Ioan 5, 7). Iată drama omului ce zace neputincios în hotarul limitelor sale, ca pe o cruce la hotarul Veșniciei. Dar însăși această neputință, însăși această slăbiciune extremă sensibilizează, ajută omul să strige după un Mijlocitor, să se arunce spre Hristos cu toată ființa sa, să se adune pe sine din puținătatea iubirii sale, făcând din însuși trupul său Crucea, Altarul duhovniceștii prefaceri.

Împărăția lui Dumnezeu e dreptate, nevoință și sfințenie

–Nu cumva, părinte, a zis teologul, pentru Părinții menționați asceza formează un obiect care corespundea temperamentului lor, neputând fi aplicat de aceea tuturor Părinților?

Aici avem libertate, dar în viața viitoare nu va mai fi așa

Aici, pe lumea asta, Dumnezeu a dăruit fiecărui om libertate. Aici, omul poate să asculte cântări, desfătându-se cu ele, poate să-I cânte și să-L slăvească pe Dumnezeu cu gura și cu inima, dar în viața viitoare nu va mai fi așa.

Postul este sporul casei, cheia sănătății și amintirea Raiului

„Nu ne-ați vorbit despre reținerea de la mâncăruri”, a observat teologul.

Să cerem ajutorul Domnului în neputința noastră !

Nu este destul să lupți doar împotriva păcatelor mari, a celor grave, ci chiar și împotriva celor mai mici gânduri necurate. Un singur gând greșit va roade ca un vierme mintea omului și sufletul se va strica pe nesimțite.

Cum lucrează în sfinți feluritele harisme și lucrări ale Sfântului Duh

Cei ce au fost învredniciți să fie fii ai lui Dumnezeu și cei ce s-au născut de sus din Duhul Sfânt, și care Îl au pe Hristos strălucind în ei înșiși, și odihnindu-i pe ei în felurite chipuri, sunt călăuziți de Duhul și chivernisiți în chip nevăzut de har în inima lor în odihna duhovnicească. Să aducem înainte câteva chipuri din desfătările cele văzute în lume, ca să arătăm purtările harului din câteva exemple.

Prin ce se deosebesc adevărații creștini de tot neamul oamenilor

Așa cum un vânt scutură toți pomii și semințele și toate plantele pământului sau așa cum un singur întuneric al nopții se întinde peste toată lumea, tot așa și căpetenia răutății, fiind întunericul răutății și al morții, precum un vânt cumplit și ascuns și sălbatic înviforează orice neam al oamenilor pe pământ și aduce gânduri nestatornice și pofte ale lumii, amăgind inimile oamenilor, și umple de întunericul necunoștinței, de împietrire și uitare orice suflet care nu este născut de sus și care nu este schimbat cu cugetul și cu mintea la o altă lume, precum s-a spus: „Petrecerea noastră este în Ceruri” (Filipeni 3, 20).

Postul este depărtarea de orice lucru rău, nu doar grija la ce mâncăm

1. Să iubim tare postul. Fiindcă mare pază este postul și rugăciunea și milostenia. Acestea îl izbăvesc pe om din moarte. Așa cum prin mâncare și neascultare Adam a fost aruncat din Rai, tot astfel iarăși prin post și prin ascultare poate cineva intra în Rai. Prin această virtute împodobește trupul tău, o, fecioară, și vei plăcea Cerescului Mire! Căci femeile care sunt legate de lume își împodobesc trupurile lor cu miruri și miresme și parfumuri și cu veșminte scumpe, ca să placă oamenilor, dar lui Dumnezeu nu pot să placă. Dar Hristos nimic dintre acestea nu cere de la tine, decât numai inimă curată și trup neprihănit, mortificat prin post. Dar dacă vin unii și îți zic ție „nu posti des, altminteri te vei îmbolnăvi”, să nu crezi lor, nici să asculți de ei. Căci vrăjmașul îi sfătuiește pe ei. Adu-ți aminte de ceea ce este scris, când cei trei tineri și Daniel au fost robiți de Nabucodonosor, regele Babilonului, și alți tineri cu ei, și le-a rânduit lor regele să mănânce de la masa lui și să bea din vinul lui. Dar Daniel și cei trei tineri nu au voit să se pângărească de la masa regelui, ci îi zic eunucului care îngrijea de ei: Dă-ne nouă din semințele pământului și vom mânca. Și le zice lor eunucul: Mă tem numai de rege care v-a rânduit mâncărurile și băuturile, ca nu cumva să se arate fețele voastre trase înaintea regelui mai mult decât ale tuturor tinerilor care mănâncă de la masa regelui și să mă osândească. Dar i-au spus lui: Încearcă pe robii tăi ca la zece zile și dă-ne nouă semințe. Și le-a dat lor să mănânce semințe și să bea apă și i-a adus pe ei înaintea regelui și s-au arătat chipurile lor alese mai mult decât ale tinerilor care mâncau masa regelui.

Dorința avuției peste măsură împiedică mântuirea

Cei ce nu sunt mulțumiți cu cele ce le au la îndemână pentru trai, ci poftesc mai mult, se fac robi patimilor, care apoi tulbură sufletul și îi insuflă gânduri și închipuiri că cele ce le au sunt rele.

Și după cum hainele mai mari decât măsura împiedecă la mișcare pe cei ce se luptă, așa și dorința avuției peste măsură, împiedică sufletele să lupte sau să se mântuiască.

Cum să-I plac lui Dumnezeu ?

Omul cu adevărat rațional are o singură grijă: să asculte de Dumnezeul tuturor și să-I placă; și numai la aceasta își deprinde sufletul său: cum să-I placă lui Dumnezeu, mulțumindu-I pentru o așa de mare purtare de grijă și pentru cârmuirea tuturor, orice soartă ar avea el în viață.

Cum îți dai seama dacă ești rațional

Oamenii se socotesc raționali. Însă pe nedrept, căci nu sunt raționali. Unii au învățat cuvintele și cărțile vechilor înțelepți. Dar raționali sunt numai aceia care au sufletul rațional, care pot să deosebească ce este binele și ce este răul, se feresc de cele rele și vătămătoare sufletului și toată grija o au spre cele bune și folositoare sufletului; iar aceastea le săvârșesc cu multă mulțumire către Dumnezeu. Numai aceștia trebuie să se numească oameni raționali.

Câtă frumusețe e în lumea aceasta !

Adesea ne întrebăm dacă are vreun sens viața și dacă merită să fie trăită. Desigur, sunt atâtea lucruri neplăcute legate de existența noastră aici. Le întâlnim zilnic ca pe obstacole și încercări de neînlăturat. Răul este pretutindeni prezent.

Totuși avem motive să ne și bucurăm. Viața ne dăruie o seamă de frumuseți care, dacă le știm culege, ne încântă ființa, învingem urâtul și poverile.

Lepra duhovnicească piere îndată ce omul cade la Domnul cu credință, pocăință și mărturisire

A căzut leprosul înaintea Domnului, rugându-se: „Doamne! Dacă voiești, poți să mă curățești”. Domnul a zis: „Voiesc, fii curățat. Și îndată s-a dus lepra de pe el”. Așijderea și lepra duhovnicească, de orice fel ar fi ea, piere îndată ce omul cade la Domnul cu credință, pocăință și mărturisire – cu adevărat piere și își pierde orice putere asupra lui. Dar de ce lepra se întoarce câteodată? Din aceleași pricini pentru care se întorc și bolile trupești. Celui care s-a însănătoșit după o astfel de boală i se spune: „Asta să nu mănânci, asta să nu bei, acolo să nu mergi”. De nu ascultă, boala prinde putere iar.

Fără adevărata credință ortodoxă în Dumnezeu, fără smerenie și dragoste, nimeni nu a ajuns la mântuire

Cu credință, smerenie și dragoste s-au mântuit și se mântuiesc drepții și păcătoșii, învățații și oamenii simpli, bogații și săracii. Însă fără adevărata credință ortodoxă în Dumnezeu, fără smerenie și dragoste, nimeni nu a ajuns la mântuire.

Jertfa aduce bucurie ?

Părinte, jertfa aduce bucurie?

Rugăciunea din inimă primește răspuns imediat

Atunci când rugăciunea se face din inimă, cu durere pentru problemele lumii, oamenii care cer în vremea aceea ajutor de la Dumnezeu, îl primesc imediat.

Credința abolește rațiunea

Credința abolește rațiunea, care ne face să ne îndoim de toate, și ne dăruiește cunoștința duhovnicească. Rațiunea, după Bătrânul Iosif, nu este opusă credinței, dar cu aripile sale scrutează și fură profunzimile tainelor.

Dumnezeu ne poate mântui și pe patul de moarte ?

Cât de ușor și repede ne poate mântui Domnul! Într-o clipită, pe neașteptate, fără să îți dai seama. Adeseori s-a întâmplat ca în timpul zilei să păcătuiesc mult, însă noaptea, după rugăciunile de seară, m-am retras în liniște iertat, cu o adâncă pace și desfătare în inimă, asemenea zăpezii albite de harul Duhului Sfânt!

Rugăciunea este putere și tărie a sufletului și trupului

Rugăciunea este simțirea neîncetată a neputinței noastre, altfel spus a sărăciei noastre duhovnicești, sfințire a sufletului, pregustare a fericirii ce va să fie, fericire îngerească, ploaie cerească, ce împrospătează, adapă și face să rodească pământul sufletului, putere și tărie a sufletului și trupului, împrospătare și curățire a văzduhului gândit, luminare a feței, veselie a duhului, legătură de aur care unește făptură cu Făcătorul, curaj și bărbăție în toate necazurile și ispitele vieții, reușită în lucrurile noastre, vrednicie deopotrivă cu cea a îngerilor, întărire a credinței, nădejdii și dragostei.

„Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților și scrierile Părinților sunt lumina care împrăștie întunericul din suflet”

O casă închisă stă în întuneric. Dacă tu deschizi fereastra, vei vedea lucrurile importante; dacă deschizi și mai mult, lumina va intra și tu poți distinge cele mai mici lucruri. Și dacă soarele va intra în interior, vei vedea și firicelele de praf ce zboară în aer. Te găsești într-­o cameră întunecată și dai din mâini pentru a împrăștia întunericul care, bineînțeles, nu dispare. Dacă deschizi fereastra și lumina intră înăuntru, întunericul dispare. Așa și cu lectura. Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților și scrierile Părinților sunt lumina care împrăștie întunericul din suflet. Așa este și cu sufletul care primește lumina Evangheliei: vede și păcatele lui cele mai mici.

„Trupul nu este pentru desfrânare, ci pentru Domnul, și Domnul este pentru trup”

Creat cu potențialul de a deveni dumnezeu-om, omul se străduie, în cadrul trupului hristocentric al Bisericii, să-și facă mintea asemenea celei a lui Dumnezeu, să ajungă la transfigurarea minții sale proprii prin Hristos. „Noi avem mintea lui Hristos” (I Corinteni 2, 16).

Egoismul e cea mai mare blestemăție înaintea lui Dumnezeu

La toți cei care au făcut înlesnirile astea ome­nirii, ele nu s-au făcut fără Dumnezeu. Însuși Mân­tuitorul zice: „Fără de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5). A binecuvântat Dumnezeu omenirea ca să poată scoa­te înlesnirile acestea pentru ca lumea să poată trăi altfel, mai bine. Dar niciunul dintre cei care au izvo­dit înlesnirile astea nu zice: „Mi-a ajutat Dumnezeu și am descoperit lucrul acesta”. Nu! „Eu!… Eu am făcut! Ce Dumnezeu?”. Și vezi, omul a luat locul lui Dumnezeu. „Eu!… Eu!…” Egoismul e cea mai mare blestemăție înaintea lui Dumnezeu, cea mai neiertată patimă, nu numai înaintea lui Dumnezeu, ci și înaintea oamenilor.

Să ne ferim de împrejurările și oamenii care trezesc în noi gânduri pătimașe

Pe lângă lupta împotriva împătimirii inimii, trebuie să vorbim și despre lupta împotriva trupului. Creștinul trebuie să se îndepărteze de tot ceea ce îndeamnă trupul spre plăcere sau comoditate: „Dacă se predă cineva pe sine de bunăvoie dulcii pătimiri a trupului, e dus cu sila și fără să vrea la asirieni ca să robească lui Nabucodonosor” (Avva Dorotei). Cel ce nu se opune cu fermitate satisfacerii patimilor, nu va dobândi sau nu-și va păstra libertatea lăuntrică.

Adu-te jertfă pe tine lui Dumnezeu

Orice greutate a ta afierosește-o lui Dumnezeu. Să-L iubești și să-I predai toată inima ta fără a mai sta deloc pe gânduri sau a te teme. Iar El va afla chip să-ți dezlege toate nedumeririle tale și să te ridice, dacă ai căzut. Într-un cuvânt, dacă-L iubești pe Dumnezeu, vei primi de la El tot binele. Încredințează-te pe tine cu totul jertfă lui Dumnezeu, în pace și în liniștea duhului.

Omul simplu are numai gânduri bune

Omul simplu este fără răutate și fără viclenie. El transformă în bine și răul, și urâtul. Are întotdeauna gânduri bune pentru ceilalți. Nu este prost, dar consideră că așa cum gândește el, tot astfel gândesc și ceilalți.

Un proces care începe prin Botez

Creștinismul este religia mântuirii, nu o religie între celelalte. Mântuirea este actul prin care Dumnezu a restabilit starea de comuniune personală cu El a firii umane căzute în păcat și înstrăinate de El. Dumnezeu, prin Hristos, a readus la normalitate firea umană afectată de consecințele căderii în păcat. Participarea fiecărui om în parte la ceea ce Hristos a realizat în firea sa umană este un proces care începe prin botez – poarta intrării în Biserică – și se împlinește în Biserică.

Orice întristare, pentru orice motiv, este un „laborator” al morții

Arhimandritul Emilianos Simonopetritul ‒ Bucuria, nimicirea întristării

Precum este o ierarhie a valorilor, tot așa este un Ierarh al lor

Toate valorile, talentele, ar trebui să se negustorească între oameni, în favoarea lui Dumnezeu, căci precum este o ierarhie a valorilor, tot așa este un Ierarh al lor.

Foarte puțini pot cunoaște cu de-amănuntul greșelile lor

Sufletul care nu s-a izbăvit de gri­jile cele mirenești, nici pe Dumnezeu nu va iubi curat, nici de diavolul nu se va îngrețoșa precum se cuvine; căci are grija vieții drept acoperământ împovărător. Drept aceea, mintea nu poate cunoaște într-unele ca acestea județul ei (lit. curtea judecătorească; fig. judecata sau puterea ei de judecată. În Filocalie, Vol. 1, Diadoh al Foticeii, Cuvânt ascetic, 18, avem redat mai liber: „Mintea nu-și poate cunoaște dreptul de judecată asupra acestor fel de lucruri”. Frumoasă și plină de adevăr metaforă pentru minte, privită, cum am mai zis, de Părinți ca parte socoti­toare sau hotărâtoare a sufletului), ca astfel de la sineși să cerce hotărârile judecății; deci, prin toate e bună depărtarea de lume.

Care este deosebirea dintre a mântui și a izbăvi ?

„Mântuiește-mă de toți cei ce mă prigonesc și mă izbăvește, ca nu cumva să răpească, ca un leu, sufletul meu” (Psalmul 7, 1-2)

Dacă ne-am judeca pe noi înșine, n-am mai fi judecați

„Domnul va judeca pe popoare” (Psalmul 7, 8). În multe locuri ale Scripturii este presărată învățătura despre judecată, deoarece pentru învățarea bunei credințe este foarte necesară și foarte potrivită celor care au crezut în Dumnezeu prin Iisus Hristos.

La ce le folosea faptul că aveau tăierea împrejur? Inima lor era netăiată împrejur

La ce le folosea faptul că aveau tăierea împrejur, tipicul, Legea? Inima lor era netăiată împrejur, iar ei tari în cerbice. Cum să-și plece cineva capul, să se smerească înaintea lui Dumnezeu, să se căiască și să se întoarcă la Acesta? Omul este făptură semeață, își ține capul sus, nu a învățat să și-l plece, în semn de smerenie și de pocăință.

„Timpul nu e ultima realitate !”

Dacă timpul ar fi singura formă de existență, învăluită din toate părțile de moarte, atunci n-ai putea spera nimic cu adevărat. Căci speranțele pentru scurte plăceri viitoare, care trec, nu merită acest titlu. „Nu spera și nu ai teamă” ar fi cel mai înțelept sfat ce s-ar putea da omului. Anticipează moartea de acum, fă-te apatic față de toate, dacă în curând nu ne așteaptă altceva decât nimicul! Sau îneacă-ți gândurile acestea neplăcute în zgomotul petrecerii, în uitarea amețelii alcoolice și în paroxismul simțurilor periferice dezlănțuite!

Ce rol joacă antinomia în Sfânta Scriptură ?

Ce rol joacă antinomia în Sfânta Scriptură?

Lozinca diavolească: Amână, ai vreme să te pocăiești!

Cursa acestei lozinci diavolești: „Ai vreme să te pocăiești!” constă în următoarele aspecte:

Magii înaintea lui Hristos

Călătoria celor trei magi spre Hristos constituie un subiect și o reprezentație atrăgătoare de-a lungul veacurilor pentru literatură, pictură, pastorală, teologie, chiar și pentru studiile istorice.

Mântuitorul vine și aduce mântuirea, încălzi­ți-vă sufletele cu dorința de mântuire !

Dintre toate învățăturile care descriu în mod strălucitor Nașterea lui Hristos și relația noastră cu Cel de curând născut, cea care ni se potriveste cel mai bine, dragi surori, este descrisă în următoarele cuvinte: „Hristos din Ceruri, întâmpinați-L!”. Spun aceste cuvinte pentru a le adapta la pilda celor zece fecioare, întrucât și aco­lo o voce s-a auzit la miezul nopții: „Iată, Mirele vine, ieșiti să-L întâmpinați!”. Singura diferență este că acolo vine Judecătorul și aici vine Mân­tuitorul. Acolo le-a gasit pe fecioare în felul în ca­re erau și le-a hotărât soarta pentru totdeauna: ce­le înțelepte au rămas înțelepte, iar cel nebune, ne­bune; acolo nu au mai avut niciun prilej de a li se schimba soarta. Dar aici nu este la fel: dacă unele dintre fecioare s-au arătat nebune la vremea veni­rii Sale, mai este încă timp pentru ele să devină înțelepte: și, în același timp, cele înțelepte sunt încă în primejdia de a deveni nebune. De aceea trebu­ie să fim cu mare băgare de seamă și să ne pregă­tim să-L întâmpinăm cu vrednicie pe Nou-Născu­tul Domn, Care de dragul nostru, al oamenilor, și pentru mântuirea noastră a venit din Ceruri.

Hristos S-a făcut om păstrându-Și firea dumnezeiască

Se naște Hristos Dumnezeu, făcându-Se om prin zămislirea trupului, având suflet inteligibil, Cel care dă naștere celor ce sunt din cele ce nu sunt, pe Care Fecioara născându-L mai presus de fire, nu a dezlegat cu nimic dovada fecioriei. Căci El Însuși S-a făcut om nu schimbându-Și firea, nici alterând puterea. Astfel, pe ceea ce L-a născut o face și Maică și o păzește și Fecioară. Astfel tâlcuiește o minune prin altă minune, totodată ascunzând-o pe una prin cealaltă, fiindcă Dumnezeu este în Sine taină prin fire și într-atât iese din ascunzimea Lui naturală, cât să o facă și mai ascunsă prin arătarea Lui, și atât o face Maică pe Fecioara care L-a născut, cât prin naștere să facă nedezlegate legăturile fecioriei.

Să miluim și pe oamenii răi și leneși ?

Dacă celălalt este escroc, om rău și leneș, trebuie să îi dau milostenie?

Puneți mâna și munciți! Împărăția Cerurilor se ia cu asalt

Spuneți-mi, vă rog, ceva despre răbdare și înțelegere. Eu nu am nici una, nici alta, și-mi dau seama că pierd atâtea din această cauză.

„Singură smerenia”

Unii Sfinți Părinți consideră că smerenia e cea mai mare virtute. Ați putea să ne spuneți care sunt criteriile de apreciere?

Este de neconceput pocăința fără post

Rugăciunea este oxigenul vieții sufletești. Așa cum trupul moare fără oxigen, tot așa și sufletul nu poată trăi fără rugăciune. Sfinții Părinți numesc rugăciunea „înălțarea minții către Dumnezeu”, „convorbire cu Dumnezeu”. Dar cine nu știe că omul îngreuiat cu mâncare și băutura nu are mintea sprintenă nici pentru cele pământești, necum pentru înălțarea către Dumnezeu în rugăciune. Și dimpotrivă, mintea celui ușurat cu înfrânare și post este sprintenă și ușor se înalță pe aripile rugăciunii. Rugăciunea și postul sunt strâns legate împreună și toți cuvioșii și sfinții, care au fost mari rugători, au fost și postitori.

Prin post putem obține înfrânarea trupului

Cum poate fi câștigată și menținută înfrânarea trupului?

Să primim postul cu bucurie

Mulți creștini, nedând o prea mare importanță postului, îl țin fără tragere de inimă sau nu îl țin deloc. Și totuși, trebuie să primim postul cu bucurie, nu cu frică și părere de rău, căci nu este înfricoșător pentru noi, ci pentru diavoli.

Să ne apărăm de ispitele diavolești prin rugăciune !

Nici nu se stă de vorbă cu dracul. E o greșeală mare când mai spun unii: „L-am certat pe dracul!”, pentru că dracului îi convine foarte mult dialogul cu omul. Să te rogi! El fuge de rugăciunea pe care o faci tu.

Vrăjmașul ne îmbie să neglijăm păcatul

Noi cunoaștem puterea postului și însemnătatea lui și din faptul că este atât de urât de vrăjmașul. Vin la mine după un sfat și să se spovedească și, între altele, îi îndemn să păzească sfintele posturi. Sunt de acord cu toate, dar când vine vorba de post auzi: nu vreau, nu pot și altele. Vrăjmașul îi îmboldește să nu vrea, să nu păstreze sfintele posturi.

Postul este o virtute, dar mai cu seamă un ajutor spre virtute

Eu am văzut creștini care, în postire, i-au întrecut pe călugări! Știu eu câțiva care țin până sâmbăta. Vine o femeie la mine să se mărturisească, Fevronia o chema. Și vine la mine într-o miercuri – eram duhovnic tânăr pe vremuri, că am tot mărturisit cât am putut în viața mea –, și îi zic:

Postim ca să ne amintim de Cerul pe care îl purtăm în noi

De ce ne este rânduit postul? Cred că pentru a ne aminti mai bine obârșia noastră. Ca să ne amintim că nu suntem doar rodul pământului, ci al Cerurilor – mai întâi de toate al Cerurilor. Ca să ne aducem aminte că suntem neam ales și că Tatăl nostru e Însuși Împăratul cerurilor și pământului.

„Postind trupește, fraților, să postim și duhovnicește !”

„Postind trupește, fraților, să postim și duhovnicește!” Să pătrundem în tâlcul acestor cuvinte, fiindcă ele lămuresc scopul și însemnătatea postului. De ce au fost rânduite posturile? Ca să ne învețe înfrânarea. Ce înfrânare? În chip nemijlocit, înfrânarea de la mâncarea sățioasă și gustoasă.

„Ce bine m-am simțit la Liturghie !”

„Ce bine m-am simțit la Liturghie!” Întâi de toa­te, Liturghia nu este o simțire. Adevărul Liturghiei este independent de propria noastră simțire. Astăzi slujba mi s-a părut de nesuferit, seacă, n-am înțeles nici măcar ce Evanghelie s-a citit, dar asta nu înseamnă că nu am fost la Liturghie. Astăzi m-am împărtășit, dar nu am simțit nimic, nu înseamnă însă că nu m-am împărtășit. Dum­nezeiasca Liturghie nu depinde de starea sentimentală a omului, pentru că aceasta este înșelătoare.

Trupului trebuie să i se dea cele de care are nevoie în mod real, nu cele care îi stârnesc poftele

Replicile scripturistice, care pentru avva Evagrie dețin întâietatea, deconspiră iarăși înșelăciunea sugestiilor demonice. Trupului trebuie să i se dea cele de care are nevoie în mod real, nu cele care îi stârnesc poftele. Legume și alte „mângâieri” – în sine lucruri rare și scumpe în deșert – nu vor fi refuzate celui care este cu adevărat slab. Pentru Evagrie și pentru Părinții pustiei în general, îmbolnăvirile și slăbiciunile reale nu consti­tuie, așa cum am văzut, o problemă. Dar dacă până și „atleții” lumii de atunci, sportivii profesioniști din acele timpuri, urmau o dietă severă pentru câștigarea unor premii trecătoare, cu atât mai mult are nevoie „atletul lui Hristos”, care se luptă pentru cununa netrecătoare a nepătimirii.

Ne înfrânăm cu post pentru a dobândi curăția inimii

Se știe că ne înfrânăm trupește pentru a dobândi prin postire curăția inimii. Înfrânarea trupească este însă deșartă dacă nu putem ajunge la scopul pentru care întreprindem ostenelile înfrânării, căci dacă atunci când, postind trupește, viețuim așa cum ne mână patimile, întinăm cea mai bună parte a noastră, întrucât spurcăm locul unde trebuie să sălășluiască Duhul Sfânt, a Cărui locuință, după cum se știe, este nu trupul stricăcios, ci sufletul curat.

Caută timp pentru a-l dărui lui Dumnezeu

Tu împarți, cel puțin ceasurile zilei, între Dumnezeu și lume. Caută timp pentru a-l dărui lui Dumnezeu când nu poți face cele ale lucrului. Dedică-te rugăciunii, mai ales când se lasă noaptea. Și din zori de zi grăbește-te la biserică și adu Domnului înainte cele ascunse încă ale zilei tale. Ca urmare, dacă te cheamă obligațiile lumești, poți mereu zice: „Deschis-am ochii mei dis-de-dimineață, ca să cuget la cuvintele Tale” și, astfel, te poți duce la lucrul tău cu conștiința curată și împăcată. Ce minunat este să începi ziua cu imnurile și cântările și binecuvântările ce le citești în Evanghelie!

Domnului Îi place să lase liberă credința noastră

Domnului, Care ne-a dăruit libertatea, Îi place să lase liberă credința noastră. Se bucură să fie iubit, El, Care a venit în lumea aceasta tocmai pentru că a iubit-o. Dorește să fie iubit, El, Care iubște pe tot omul care vine în lume, pentru că este Iubire.

Cele opt gânduri din care vine tot ce-i rău

Cele opt gânduri din care vine tot ce-i rău și din care omul nostru lăuntric se îmbolnăvește adânc și de moarte sunt următoarele: lăco­mia pântecelui, curvia, iubirea de arginți, mânia, întristarea nepotrivită, trândăvirea, slava deșartă, trufia. Tocmai acestea poartă război cu fiecare om.

Sfântul Nicolae ne ocrotește și ne îndrumă pe calea spre mântuire

Sfântul Ierarh Nicolae este cinstit ca un mare sfânt. Pe cei care au nevoie de ajutorul său îi sprijină nu doar cu cuvântul, ci și cu fapta. Nu-i trece cu vederea pe cei îndurerați, pe cei care sunt ispitiți și pe cei care plâng și pier. Dumnezeu săvârșește prin el minuni mari, al căror număr nu poate fi socotit.

A pune zăvor tendințelor distructive ale egoismului – aceasta este înfrânarea

Pentru a o spune dinainte, postitul nu este nici o formă subtilă de sinucidere lentă, adică o autotorturare ma­sochistă, dar nici o măsură cosmetică sau dietetică de îngrijire a corpului, chiar dacă nu poate fi negat faptul că postitul are consecințe pozitive și în această ultimă privință. Câteva texte ne vor pune numaidecât în direcția corectă: „Folosește-te de toate cele trebuincioase trupului cum se cuvine, împotrivindu-i-te [trupului] în toate”.

Diavolul stă și el la ușă, întocmai ca Domnul

Aflați, domnilor, că dracul stă și el la ușă, întocmai ca Domnul. Numai că în loc să i se aplice Apocalipsa 3, 20 adică discretul și nobilul „iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva și va deschide…”, i se aplică Facerea 4, 7 adică grosolanul: stă la pândă la ușa ta. Iar nebunia – care e plecarea Duhului, a suflării divine –, fiică dreapta a diavolului, stă și ea cu geamantanul făcut ori, după caz, cu traista-n băț, gata oricând să intre – posomorâtă ori deșănțată, erinye ori paparudă – în casă, în minte, în membre. Hap țup. Pape Satan, pape Satan aleppe.

A ști să ierți, a ști să dăruiești, a ști să uiți

La diavolul-contabil nu încape nici ștersătura cea mai mică. Hristos, dintr-odată, șterge un întreg registru de păcate.

Să ne întărim în dragostea cea adevărată între noi !

Dacă nu ne vom osârdui să cerem cu smerită cugetare de la Bunul Dumnezeu să ne lumineze mintea, să ne întărim în dragostea cea adevărată între noi, să știi că ne dărâmăm. Dacă fiecare vrea să-și facă voia, n-o să ajungem bine. Ispitele sunt multe, și noi, dacă căutăm să ne facem voia noastră, suntem dărâmați. O dată, de două ori, de trei, de o sută de ori n-o să ne răstoarne, dar dacă nu ne osârduim, cerând ajutorul lui Dumnezeu prin smerita cugetare ca să ne îndreptăm, atuncea e rău de noi. Să ne osârduim să avem dragoste între noi, că dacă n-ai dragoste…

Cu ce va veni poporul român în fața lui Hristos ?

În Apocalipsă se vorbește despre slava și cinstea pe care fiecare neam le aduce înaintea Tronului Mielului. Cu ce va veni poporul român în fața lui Hristos? Care este darul specific al acestui neam, deosebit de al altora?

Ce înseamnă să fii român ?

Ce înseamnă a fi român? Că de multe ori am cu­noscut, și în pribegie, și aici, în țară, bucuria oameni­lor de a fi născuți în România. Pentru mine a însemnat nespusa binecuvântare de la Dumnezeu de a pri­mi din naștere botezul ortodox și a fi pecetluit cu da­rul Preasfântului Duh. Și asta mai presus de toate. Și acum vreau să vă amintesc cuvântul Domnului prin care ne poruncește să căutăm mai presus de toate Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui (Matei 6, 33).

Patimile ocrotite de înălțarea minții și voia proprie luptă împotriva dragostei lui Hristos

Cea mai importantă este smerita cugetare. Toate celelalte datorii călugărești trebuie îndeplinite: metanii, pravilă, biserică etc., dar smerita cugetare apără sufletul de toate primejdiile. Sfânta Carte spune: „Smeritu-m-am și m-am mântuit”. Înălțarea minții risipește toate bunătățile adunate și toate faptele cele bune.

Văzând Dumnezeu rugăciunile lor împletite cu post, Și-a întors iarăși fața Sa spre ei și i-a iertat

Când locuitorii cetății Ninive au ajuns la cele mai mari fărădelegi, Dumnezeu a trimis la ei pe prorocul Iona, să le spună că peste 40 de zile cetatea lor va fi dis­trusă pentru fărădelegile lor.

Egoismul e ca războiul atomic pentru călugăr

Este foarte simplu, cum spun grecii – „Kalo gheros”, adică bătrân bun. Adică trebuie să ai bunătate. Deci noi, ca și călugări, am ieșit din lumea asta ca să avem bunătate, să nu mai fim ca lumea. Egoismul e ca războiul atomic pentru călugăr.

Omul nu-i zidit de Dumnezeu cu egoism într-însul

Omul nu-i zidit de Dumnezeu cu egoism într-însul. E zidit ca să fie om sfânt, de la început, dar ispititorul caută să bage egoismul. El știe și e convins că omul care are egoism nu poate să capete Împărăția Cerurilor. Dar vezi că oamenii sunt neputincioși…

Singura noastră salvare este să ne întoarcem la simplitate

Dumnezeu a dat mare har dumnezeiesc omului. Libertatea de a alege. Dumnezeu nu-l forțează să se mântuiască, nu i-a luat libertatea. Din această cauză, noi, folosind libertatea de a alege spre patimi, alungăm harul lui Dumnezeu de la noi, asta mai ales prin egoism și mândrie.

Nimic altceva nu împovărează sufletul decât roadele păcatului

Dar ce rost are fraților, vorbind despre pocăința creștinilor, să nu vorbesc despre păcatul care grabnic împresoară, care este greu de purtat. Căci nu este deșert cuvântul apostolului, care strigă limpede că nimic altceva nu împovărează [sufletul] decât roadele păcatului, adică: adulterul, curvia, uciderile, furturile, mărturia mincinoasă, clevetirile, certurile, pizmuirile, mâniile și cele asemenea acestora. Și „cel ce seamănă în trup, din trup va și secera stricăciunea”.

A plânge cu cei ce plâng

Părinte, când cineva are o problemă și vine și o spune iarăși și iarăși, chiar atunci când problema lui s-a rezolvat oarecum, ce trebuie să faci?

Iertarea – piatra de temelie pe care se zidește mai târziu dragostea

„Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc pe voi, ce răsplată mai aveți, ce răsplată așteptați? Oare nu și păgânii fac așa? Dar Eu vă zic: iubiți pe vrăjmașii voștri.” Aici este examenul iubirii. Cine sunt vrăjmașii noștri? Nu cei care ne sparg apartamentul, nu cei care ne-au furat mașina, nu cei care vin cu săbii asupra țării noastre.

Rugăciunea îl face pe om să împlinească lucruri mai presus de fire

Din toate faptele sufletului, cea mai puternică este rugăciunea care-l face pe om să împlinească lucruri mai presus de fire. Acest adevăr nu va fi înțeles de cei ce nu se roagă și mai ales care nu s-au rugat niciodată. Rugăciunea este o lucrare duhovnicească nevăzută. Nu totdeauna se pot explica faptele ce ajung pe tărâm duhovnicesc. În ce chip se întinde lucrarea rugăciunii din lumea pământească până la lumea nevăzută, a duhurilor? Cum poate rugăciunea unuia viu să facă a se naște în alt suflet simțământul dorit? Vedem în toate zilele dovezi despre acest adevăr: te rogi pentru o ființă ce-ți este scumpă, și cererea ta este ascultată, bolnavul se vindecă, primești vești de la cel plecat ș.a.

Necazurile și nenorocirile pe care le pătimești te povățuiesc spre viața cerească

Domnul a voit să fie atât de necăjită viața noastră, ca să o urâm și să o dorim pe cea fără de suferință și veșnică; că de ar fi fost aceasta fără osteneală și necazuri, atât ne-ar fi tras spre dragostea ei, încât am fi uitat desăvârșit viața cea adevărată pentru care suntem zidiți. Necazurile și nenorocirile pe care le pătimești, te povățuiesc să dorești viața cerească, cu totul veselitoare și nemărginită. Atât te necăjește și te rănește viața aceasta vremelnică, încât îți strigă și zice, să nu o dorești. (…)

Alcătuire a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț despre rugăciunea minții

Fiindcă a ajuns la auzul meu, care sunt cel mai de pe urmă, precum că unii din cinul monahal îndrăznesc să hulească dumnezeiasca, pururea pomenita și de Dumnezeu lucrătoarea Rugăciune a lui Iisus, care se săvârșește sfințit cu mintea în inimă, întemeiați fiind pe nisipul părerilor de sine, fară nicio mărturie, într-o asemenea boală de limbă a lor, la care, mă încumet a zice, vrăjmașul îi înarmează, de parcă cu unealta sa – limbile lor – ar putea prihăni această prea neprihănită și dumnezeiască lucrare, și, prin orbirea minții lor, ar putea întuneca acest soare al minții.

Să avem mai multă încredere în bunătatea lui Dumnezeu și în bunătatea Maicii Domnului

Să aveți mai multă încredere în Dumnezeu, mai multă încredere în Maica Domnului, mai multă încredere în bunătatea lui Dumnezeu și în bunătatea Maicii Domnului. „Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii întru cântări cinstind-o să o mărim!” Să o mărim cum a mărit-o Dumnezeu când a ales-o. Să o mărim cum a mărit-o Fiul său când S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc. Să o mărim cum a mărit-o îngerul binevestitor care i-a zis: „Binecuvântată ești tu între femei!” (Luca 1, 28). Să o mărim cum a mărit-o Elisabeta, plină de Duhul Sfânt, care a zis: „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău” (Luca 1, 42). Să o mărim cum a mărit-o femeia care a ridicat glas din popor și a zis către Domnul Hristos: „Fericit este pântecele care Te-a purtat și fericiți sunt sânii pe care i-ai supt” (Luca 11, 27). Să o mărim cum au mărit-o îngerii și toți sfinții, cum a mărit-o Biserica în toată vremea și să nu ne lăsăm încurcați în gândurile și în simțirile noastre de oameni care nu sunt cinstitori ai Maicii Domnului. Să-i lăsăm în pace, să ne rugăm pentru ei, să-i ocolim când ne spun că nu facem bine când o cinstim pe Maica Domnului.

Sfaturi pentru buna viețuire a femeii

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a IV-a, Cap. XIX-XX, 123.2-128.1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 289-291

„Femeia înțeleaptă va căuta, mai întâi, să convingă pe bărbatul ei să fie alături de ea în treburile care duc la fericirea căsniciei; iar dacă asta nu e cu putință, atunci ea singură să se străduiască să fie virtuoasă, să se supună în toate bărbatului ei, să nu facă nimic fără voia lui, în afară de acelea care privesc virtutea și mântuirea. Dar dacă un bărbat împiedică pe soția sa sau pe slujnica sa, care împlinesc fără fățărie aceste stări sufletești, un bărbat ca acela nu pare să facă altceva decât că preferă să alunge din casa sa dreptatea și castitatea și vrea să aducă în locul lor nedreptatea și desfrâul. Este cu neputință ca un bărbat sau o femeie să se distingă în ceva dacă nu s-a folosit de învățătură, de studiu sau de exercițiu; afirmăm însă că vir­tutea nu stă în altele, ci înainte de toate în puterea noastră. Pe celelalte le poate cineva împiedica să ni le însușim dacă dă luptă împotriva noastră, dar pe cele care stau în puterea noastră, nicidecum, chiar dacă cineva s-ar strădui s-o facă. Că cele ce stau în puterea noastră sunt dar dat de Dumnezeu și nu cad sub puterea altuia. De aceea, desfrânarea nu poate fi socotită un rău pentru altcineva decât pentru cel desfrânat, iar castitatea este un bine pentru cel ce poate fi cast. (…) E lămurit, socot, că soția trebuie să caute să-și potolească cu convingere și cu judecată orice necaz, care i-ar veni în căsnicie din partea soțului ei. Dacă soțul ei nu înțelege, atunci să caute, atât cât îi este cu putință firii omenești, să ducă o viață fără de păcat, să fie credincioasă Cuvântului, fie de trebuie să moară, fie de trăiește; să-i fie în minte gândul că ajutător și prieten într-o faptă ca aceasta îi este Dumnezeu, Cel Ce este într-adevăr paznic și mântuitor, atât în viața de aici, cât și în cea viitoare; să și-L facă pe Dumnezeu general și conducător, socotind ca sarcină a ei cumințenia și dreptatea și făcându-și scop al vieții sale dragostea de Dumnezeu. Apostolul spune în chip înțelept în Epistola către Tit (2, 3-5): Bătrânele trebuie să fie la înfățișare de o sfântă cuviință, să nu fie clevetitoare, să nu fie robite de mult vin, ca să înțelepțească pe cele tinere să-și iubească bărbații, să-și iubească copiii, să fie cuminți, curate, gospodine, bune, supuse bărbaților lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu.”

Ispitirile au un rol extrem de pozitiv

Omului nu-i este dată „cunoștința binelui și răului” în sens absolut. I se spune însă ce are de făcut în calitate de creatură: să-L lase pe Dumnezeu să fie Dumnezeu, recunoscându-L drept Creator și Domn prin ținerea poruncilor Lui. Această ascultare e însă perma­nent contestată. Ea trebuie și poate fi înfăptuită liber, în măsura în care omul se decide în permanență din nou pentru Creatorul său și împotriva sugestiilor ispititoare ale vrăjmașului. Această decizie pentru sau împotriva Cuvântului lui Dumnezeu are loc în adâncurile aproape insondabile pentru noi ale inimii noastre. Ispitirile nu fac altceva decât să scoată la lumină această stare inte­rioară:

Fericit este cel care va răbda până la sfârșit

Sfântul Ioan Botezătorul este cel despre care Hristos Însuși a spus că era „Făclia care arde și luminează” (loan 5, 35) și care avea să zacă în temniță pentru adevăr. Credinciosul, neprihănitul mărturisitor al lui Dumnezeu, l-a mâniat prin sinceritatea sa și prin modul curajos în care osândea păcatul, pe regele depravat, care l-a lipsit de libertate, aruncându-l în temniță, după ce mai înainte îl ascultase cu înțelegere. Dar, atât timp cât Ioan nu se atinsese de persoana sa, Irod fusese în stare să-l și laude; îndată ce cuvântul adevărului dumnezeiesc, cuvânt de foc și de dreaptă osândă, s-a ațintit asupra vieții sale desfrânate, Irod a devenit vrăjmașul trimisului lui Dumnezeu.

În ce duh mă aflu ?

În măsura în care un om are responsabilități mai mari în omenire, i se va cere mai mult și în fața Judecății. Este considerabilă răspunderea conducătorului ce orientează un popor, îi face o anumită educație, îi proclamă o anumită învățătură, îl angajează în anumite bătălii, îi dă anumite legi și orânduiri, îi dă o justiție dreaptă ori nedreaptă, îi păzește sănătatea trupească și sufletească, creează o societate dreaptă ori abuzivă, respectă libertatea și demnitatea oamenilor ori îi tiranizează, încurajează valorile morale ori recurge la ce e negativ în lume și, în cele din urmă, conduce lumea spre mântuire ori spre neant.

Omul lui Dumnezeu pe toate le preface în rugăciune

Toate problemele noastre, cele materiale, cele trupeşti, toate să le încredinţăm lui Dumnezeu. Precum spune în Dumnezeiasca Liturghie „şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”. Toată viaţa noastră o lăsăm în seama Ta, Doamne. Ce voieşti Tu, Facă-se voia Ta, precum în Cer aşa şi pe pământ.

Vrei să fii și tu un „om al lui Hristos” ?

Nicăieri ca în Răsăritul creștin nu se simte și nu se trăiește mai intens și mai adevărat frățietatea, conștiința că toți sunt fiii Aceluiași Tată, că împart aceeași moștenire și împărtășesc aceeași soartă, având a urma același drum, spre aceeași țintă. De aceea, nimeni nu va fi lăsat în urmă. Slăbiciunea fratelui va fi slăbiciunea mea și tăria mea va fi tăria lui. Un cuvânt al lui Dostoievski exprimă cât se poate de puternic ideea acestei responsabilități universale a oamenilor: „fiecare este vinovat față de toți, pentru toți și pentru tot”.

Sfinții Părinți au fost părtași ai pătimirilor lui Hristos

De lucrarea pocăinței toți avem mare nevoie. Cine altul ne-a mai lămurit cu atâta amănunțime parcursul nostru pe drumul acesta și a arătat cum se izbândește pocăința cu fiecare caracter, cu fiecare vârstă și cu fiecare caz în parte? Numai Părinții noștri au fost aceia care ne-au lămurit și care au rămas să ne lămurească în mod propriu și real. Întrucât L-au iubit pe Dumnezeu din tot sufletul și pe aproapele ca pe sine, de vreme ce au păzit în totalitate dumnezeieștile porunci și au devenit curați și sfințiți, ei s-au întors către lume și au asumat, după regula comuniunii, lipsurile noastre. Și așa cum Hristos al nostru, fiind fără de păcat, a pătimit și a murit pentru datoria noastră, tot așa și credincioșii Lui ucenici și iconomi, părinții, după desăvârșirea proprie, s-au întors către noi și și-au însușit ispitele noastre după regula părinților față de copiii lor.

Dumnezeu este Cel care ne ridică

Când cineva, tare nevoindu-se, s-ar birui, nici­decum să nu se necăjească, nici să obosească cu nă­ravul, ci prin graiurile prorocului Isaia să se îndrepteze și să fie cu bun suflet, unele ca acestea cântând: „Cei puternici, plecați-vă. De vă veți întări, iarăși veți fi biruiți. Și orice sfat veți sfătui, îl va risipi Domnul, și cuvântul pe care îl veți grăi nu va rămâne întru voi, căci cu noi este Dumnezeu!” (Isaia 8, 9-10).