Practica rugăciunii este mai înaltă decât teologhisirea

Zaheu vameşul este cel ce vămuieşte zidirea lui Dumnezeu pentru propria plăcere. Dar aude Cuvântul Care trece pe acolo şi se urcă într-un sicomor, când se naşte în el cuvântul pocăinţei. Atunci îl convinge să urce mai presus de cugetul trupului, căci aceasta înseamnă sicomorul. De acolo va privi nestingherit Cuvântul şi îl va auzi pe El zicându-i: „Coboară-te repede”, adică dacă însetezi să Mă primeşti întreg în casa ta, nu socoti că este de ajuns numai să fii mai presus de cugetul trupesc, ci croieşte drum către Mine prin lucrarea virtuţilor. Iar faptul că a întors împătrit, aceasta arată fie că se foloseşte de fiecare dintre cele patru virtuţi naturale pentru împlinirea faptelor bune, fie că depărtează de la sine lucrarea păcatului, învoirea cu fapta, preocuparea cu amintirile şi închipuirile deşarte.

Biblia este singura tradiţie religioasă a umanităţii care vorbeşte despre o creaţie ex nihilo

Dacă Dumnezeu a creat lumea, pe Dumnezeu cine L-a creat? De unde provine El?­

Făcând semnul Sfântei Cruci, mărturisim credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos

Când ne însemnăm cu Sfânta Cruce, facem oare şi o mărturisire de credinţă?

Postul și consumul de lichide

Un accent deosebit pune avva Evagrie şi asupra măsu­rii în ce priveşte consumul de lichide, fapt care ar putea surprinde la prima vedere în contextul torid al Orientului: „Mult contribuie la cuminţenie lipsa apei; să te con­vingă de aceasta cei trei sute de israeliţi care împre­ună cu Ghedeon au supus pe Madian” (cf. Jd 7, 5-7).

Postirea să-ţi fie cât îţi stă în putere înaintea Dom­nului

Mai întâi un cuvânt despre sensul noţiunii de enkrateia tradusă în aceste pagini prin „înfrânare”. Avem de-a face aici cu una din acele noţiuni filozofice tehnice, care în vocabularul primilor monahi cuprind o multitudine de aspecte şi de aceea cel mai bine ar fi să rămână netraduse. Verbul krateo, care stă la rădăcina sa, în ­ seamnă a stăpâni, a învinge, a ţine tare etc. Enkrateia este astfel în general domnia asupra noastră înşine, stăpânirea de sine care poate fi dobândită prin biruirea de sine şi prin „reţinerea de sine”. Concret această stă­pânire de sine se exprimă prin reţinerea de sine de la tot ceea ce ne-ar putea smulge această stăpânire, cum sunt şi poftele stomacului. Mijlocul folosit în acest scop este în general limitarea nevoilor, măsura în toate, cu alte cuvinte postirea. Cum anume se leagă între ele toate aceste elemente o spune următoarea maximă:

Mâncărurile scumpe desfată gâtlejul, dar hrănesc viermele neadormit al desfrânării

Regula general valabilă este că dieta (diaita) trebuie să fie frugală, ieftină, uşor de preparat şi de calitate redusă. Trebuie evitate acele mâncăruri care necesită preparări costisitoare şi îndelungate. Şi nu fără motiv: „Mâncărurile scumpe desfată gâtlejul, dar hrănesc viermele neadormit al desfrânării”.

Sufletul sănătos trăieşte darurile Sfântului Duh

Dacă-L iubim pe Hristos, toate sunt uşoare. Eu n-am izbândit încă. Acum mă străduiesc să-L iubesc. La Hristos sunt toate; toate cele frumoase, cele sănătoase. Sufletul sănătos trăieşte darurile Sfântului Duh, care sunt dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea (Galateni 5, 22-23). Omul lui Dumnezeu trăieşte încă şi toate câte le spune Apostolul Pavel în imnul dragostei: Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare… nu gândeşte răul… toate le suferă, toate le crede… dragostea nu cade niciodată (I Corinteni 13, 4-8).