Cum ne păzește un „Doamne, miluiește !”

Mergeam într-o zi de-a lungul unui câmp, ducându-mă de la tabăra Ustiijorsk, unde staţiona batalionul nostru de geniu, spre satul Kolpino, ca să pun la poştă nişte bani pe care voiam să-i trimit la Sfântul Munte; dar pe drum s-a repezit drept spre mine un câine turbat şi, când a ajuns aproape de mine, am spus numai: „Doamne, miluieşte!”, şi la aceste cuvinte o putere nevăzută a împins câinele deoparte, ca şi cum s-ar fi izbit de ceva şi, ocolindu-mă, s-a îndreptat spre Kolpino. Acolo a muşcat pe mulţi şi a pricinuit mult rău la oameni şi la oi.

Gândul de mândrie – norul care ne întunecă sufletul

Gândurile rele hărţuiesc sufletul mândru şi, cât timp el nu se smereşte, nu va cunoaşte odihnă de la ele. Când gândurile năvălesc asupra ta, strigă către Dumnezeu ca Adam: „Doamne, Făcătorul şi Ziditorul meu, Tu vezi că sufletul meu e chinuit de gânduri rele… Miluieşte-mă!”. Şi când stai înaintea feţei Stăpânului, adu-ţi aminte cu tărie că El ascultă toate cererile tale şi, dacă îţi sunt de folos, le împlineşte.

Războiul sufletului cu vrăjmaşii ţine până la mormânt

Războiul sufletului cu vrăjmaşii ţine până la mormânt. Şi dacă la războiul obişnuit este omorât numai trupul, războiul nostru e mult mai chinuitor şi mai primejdios, pentru că însuşi sufletul poate pieri în el.

Nu vorbesc nimănui despre Hristos fără să mi se ceară

Trebuie ca omul însuși să vrea să împlinească ceva. Îmi amintesc iar vorbele Părintelui Porfirie: „Măi, eu nu vorbesc despre Hristos fără să mi se ceară!”. N-o spunea în mod egoist, ci din respect pentru libertatea altora.

„Am să-l ocărăsc mâine”

Era un pustnic foarte sporit şi trebuia să treacă printr-o cetate. S-a strâns lume multă, să le dea cuvânt de folos. El s-a întors cu faţa către ei şi le-a zis aşa: „Cea mai fericită viaţă ortodoxă o au creştinii şi călugării, dar un singur lucru îi strică pe ei: «Mi-a zis şi-am să-i zic!» (M-a ocărât şi-am să-l ocărăsc!]). Prin răzbunare, aşa se depărtează Duhul Sfânt de noi.

Diavolul nu lucrează dintr-o dată, ci treptat

Atunci când vor să ademenească pe cineva, demonii nu se grăbesc. Nu-l îndepărtează de la litera Evangheliei, ci de la duhul ei.

Să fii rotund cu toţi şi vei avea pace

În viaţa de obşte, când intri, eşti ca o cărămidă cu colţuri; iar prin mănăstire încep a se roade colţurile. Când te ocărăşte cineva, dacă nu te-ai mâniat, înseamnă că s-au mai ros din colţuri. Cât timp eşti biruit de mânie, colţurile nu-s roase şi a sta retras nu dă rezultat. Atunci vine călugărul la o pace mare duhovnicească, când s-au ros colţurile; atunci nu te mai tulburi şi nu mai doreşti veacul acesta, îl cauţi pe celalalt. Dar astea treptat, treptat …

Pocăinţa ne renaşte

Prin pocăinţă se naşte în noi un anume har: o durere pentru tot ce am făcut în toată viaţa noastră de zi cu zi. Pocăinţa trebuie să fie singura noastră cale către Dumnezeu. Pocăinţei îi este propriu să ne renască şi să ne facă asemenea lui Hristos Însuşi. Însă, la măsura Lui noi nu ajungem. Şi astfel pocăinţa pe pământ nu are sfârşit.

Să ne spovedim cât mai des !

Să ne spovedim cât mai des, ca să fim cât mai apropiaţi de Dumnezeu. Dacă avem o patimă oarecare în sufletul nostru şi ne ţinem de ea că e bună, atuncea-i dărâmare!

Domnul este de față pretutindeni

Rugându-te, să înţelegi mărirea Lui și să-L iubeşti şi să cinsteşti acest nume, căci Acesta este Dumnezeu Cel cu totul desăvârşit, frumos mai mult decât toţi fiii oamenilor, prea bun, mult îndurat, înfricoşat şi drept, încă şi Părinte iubitor de fii, făcător de bine prea bogat, izbăvitor şi mântuitor mult milostiv. Şi când Îl vei socoti cu aceste numiri, vei cunoaşte cu câtă inimă trebuie să te închini şi să cinsteşti un asemenea Stăpân, adică să te închini ca unui Dumnezeu prea slăvit; să-L lauzi ca pe un frumos şi prea bun; să-L iubeşti ca pe un drept şi înfricoşat şi ca unui împărat a toată lumea să te supui. Ca unui făcător de bine să-I mulţumeşti, şi ca pe un Dumnezeu să-L slăveşti. Ca unui Ziditor şi Făcător a toate să te jertfeşti, şi toate câte stăpâneşti, fiind minunate dăruiri ale Lui, să-I ceri ajutor în rugăciunea ta, ca la un mântuitor şi izbăvitor.

De ce nu se lasă diavolul de răutatea sa ?

Pentru că mândria nu-l lasă. Este însă și viclean. Acum încearcă să câștige toată lumea. Își spune: „Dacă am cât mai mulți următori, Dumnezeu va fi nevoit ca la sfârșit să-I fie milă de toate făpturile Sale și voi intra și eu în planul Lui”.

Nu prin nelucrare se odihnește sufletul în Rai

Caracterul dominant al vieţii fericite a sufletului în rai, în această perioadă, este odihna după ostenelile săvârşite pe pământ pentru Împărăţia Cerurilor (Apocalipsa 14, 13; Evrei 4, 3). Însă aici, sub numele de odihnă nu trebuie a se înţelege nelucrarea, căci lucrarea este expresia vieţii sufletului, iar sufletul fiind nemuritor, lucrarea sa este fără de sfârşit.

Cum să biruim răul care ne amenință

Există un mijloc de a birui răul, pe care l-aţi încercat şi dumneavoastră cu succes. Văduvă săracă fiind, prin muncă cinstită vă întreţineţi pe dumneavoastră şi cei patru copii… Dar pentru chiria neplătită a venit gazda să vă ia lucrurile. Tremuraţi toată, copiii plângeau. Când gazda a văzut că toate lucrurile nu acopereau chiria datorată, s-a supărat şi a început să ţipe. Atunci aţi luat de la gât salba pe care v-o dăruise soţul la cununie şi aţi scos ceasul pe care tatăl îl lăsase cu limbă de moarte celui mai mare dintre fii, ca acesta să-l primească atunci când va termina şcoala. „Luaţi şi astea!” – i-aţi spus gazdei. Acesteia i s-a frânt inima – doar este şi ea om… – şi a plecat mormăind: „Staţi… şi când o să plătiţi, o să plătiţi!”. Aţi făcut după porunca lui Hristos: „Nu vă împotriviţi răului!”.

Doamne, ajută sufletului meu să ajungă la libertate și lumină !

Tu nu ceri mult de la mine, Iubirea mea. Cu adevărat, oamenii cer mai mult. Sunt învăluit într-un înveliș gros de nonexistență care-mi acoperă ochii sufletului meu. Tu, Doamne, îi ceri doar sufletului meu să-și scoată învelișul cețos și să-și deschidă ochii spre Tine, puterea mea și adevărul meu. Oamenii îmi cer să-mi învelesc sufletul din ce în ce mai mult cu învelitori din ce în ce mai groase…

Să nu faci din Tatăl nostru un biet furnizor de pâinea „ta” !

În vecinătatea dumneavoastră locuieşte un muncitor „vrednic, cinstit, cumpătat” – după propriile dumneavoastră spuse –, dar care este acum şomer şi, prin urmare, lipsit de pâine. Întrebaţi dacă poate primi ajutor de aici, din Ohrida. Poate –, și probabil va primi. Ohrida îi va ajuta cu frumuseţea ei. Dar de ce nu-i ajutaţi dumeavoastră cu bogăţia pe care o aveţi? Vi se dă un minunat prilej de a-l hrăni pe cel flămând şi a împlini astfel porunca evanghelică. De ce lăsaţi acest minunat prilej altuia şi îmbiaţi pe altul cu mântuirea sufletului, cu care vă îmbie Dumnezeu pe dumneavoastră? Omul acela se află la o mie de kilometri depărtare de Ohrida, iar de la casa dumneavoastră până la el nu sunt nici o sută de metri. „Mă agasează venind şi cerând”, spuneţi. Credeţi-mă, şi pe Dumnezeu îl agasează să-i rabde pe bogătaşii care doar primesc fără să dea nimic. Iar pe sărmanul acela îl rod şi necazul şi ruşinea – care este mai chinuitoare decât necazul – că e silit să vină la poarta altuia şi să ceară. Oare nu citim în fiecare zi Tatăl nostru şi cerem de la Tatăl Ceresc pâinea noastră? Dar unii dintre noi, primind, zic: „pâinea mea”! Oare acesta este Creştinism?…

Diavolul pe toate le amestecă şi le răstoarnă

O,voi, care pe toate le răsturnaţi! Care vă împreunaţi bărbaţi cu bărbaţi, de parcă ar fi femei şi pe femei le trimiteţi să lupte în război, de parcă ar fi bărbaţi.

Cu cât „vânăm” lucrul pe care îl dorim, cu atât el se îndepărtează

De vreme ce credem în buna Sa pronie, de vreme ce credem că El cunoaşte toate ale vieţii noastre şi voieşte totdeauna binele, de ce să nu arătăm încredere? Să ne rugăm simplu şi lin, fără patimă şi constrângere.

De ce îngăduie Dumnezeu să trecem prin necazuri ?

Trebuie să cunoaştem experienţial ce înseamnă să fii slab, dacă dorim să cunoaştem tăria lui Dumnezeu, aşa cum Hristos şi exemplifică, şi afirmă: „Puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Corinteni 12, 9).

Trăiţi taina luptei vieţii duhovniceşti lin şi fără zbucium !

Aşa să vă luptaţi în viaţa duhovnicească: simplu, lin, fără siluire. Acesta este un chip mai sfânt al vieţii duhovniceşti, dar nu este cu putinţă să-l înveţi aşa, pe de rost. Trebuie să pătrundă în chip tainic înlăuntrul tău, aşa încât sufletul tău să-l îmbrăţişeze prin harul lui Dumnezeu. Însă, de multe ori, deşi vrem să-l izbândim, prinde de veste potrivnicul şi ne împiedică. Atunci să punem în faptă acel să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta (Matei 6, 3). Când îl vrei, când sileşti lucrul dumnezeiesc, nu vine. Va veni în ziua când nu se aşteaptă şi în ceasul pe care nu-l cunoaşte. (Cf. Matei 24, 50; Luca 12, 46). Aici e o taină; nu pot să v-o lămuresc. Aşa cum mi s-a întâmplat în Patmos.

Cele trei puteri ale sufletului

Urmând unei vechi tradiţii platonice încă de mult încreştinate, Evagrie consideră că sufletul raţional are trei părţi; acesta are trei facultăţi sau puteri: înţelegătoare sau raţională (logistikon),  poftitoare sau concupiscentă (epithymetikon)  şi mânioasă sau irascibilă (thymikon).

Să nu te laşi înşelat de saţul pântecelui

„Gândului care caută să se ghiftuiască cu mâncare şi băutură şi nu se uită la stricăciunea ce răsare din ghiftuirea pântecelui: «Când vei mânca şi te vei sătura, atunci ia seama să nu-L uiţi pe Domnul Cel ce te-a scos din ţara Egiptu­lui, din casa robiei»” (Deuteronomul 6, 11b-12).

Munca unită cu frica de Dumnezeu este binecuvântată

Adevărul este că credinţa creştină i-a învăţat dintotdeauna pe oameni să muncească.

„Nu te teme, Dumnezeu e şi mai aproape !”

În vremea războiului a fost trimis în recunoaştere un soldat fricos. Toţi îl ştiau de fricos.

Cine ajunge deprimat ?

Păcătoşii care nădăjduiesc în mila lui Dumnezeu nu sunt deprimaţi.

Cârtim sau ne smerim în fața crucii pe care o avem de purtat ?

Ce cruci sunt pregătite pentru cei mai mulţi dintre noi? Cruci simple – nu dintr-acelea pe care le-au dus mucenicii, nu dintr-acelea pe care până la sfârşitul vieţii le-au purtat nevoitorii din pustie. Viaţa noastră – viaţa tuturor oamenilor – este amar, întristare şi pătimire. Și toate aceste amaruri, întristări şi pătimiri ale vieţii noastre lumeşti, sociale şi familiale, alcătuiesc crucea noastră. Oare puţine suferinţe pricinuiesc căsnicia nereuşită, alegerea neinspirată a profesiei, bolile grave, înjosirea, confiscarea averii, clevetirile care ne urmăresc? Tot răul pe care ni-l fac oamenii, gelozia conjugală – oare nu sunt acestea crucea noastră?

Când mănânci cu recunoștință, orice mâncare e ca bucuria pe pâine !

Plăcerea pe care o dă mâncarea simplă este mai mare decât cea pe care o dau cele mai bune mâncăruri.

Dacă posteşte, omul devine blând ca un mieluşel

Dacă posteşte, omul se face ca un mieluşel. Iar atunci când devine ca o fiară, înseamnă că asceza pe care o face ori este mai presus de puterile lui, ori o face din egoism, şi de aceea nu primeşte ajutorul dumnezeiesc.

Șase motive pentru care aprindem lumânări în biserică

Unul dintre primele lucruri pe care o persoană care intră pentru prima dată într-o biserică ortodoxă îl observă sunt lumânările pe care credincioșii le aprind înaintea icoanelor. Unii și-ar putea pune întrebarea: De ce aprindem lumânări în biserică, atunci când ne rugăm?

Milostenia ne aduce cu un pas mai aproape de Dumnezeu

Sfântul Simeon al Tesalonicului (†1429) a dus mai departe această concepție, arătând că filantropia este o modalitate de iertare a păcatelor și de îmbunătățire a stării sufletului după moarte. El notează: „Prin slujbe de pomenire, rugăciuni și Sfânta Împărtășanie și prin acte filantropice față de săraci, iertarea păcatelor devine posibilă pentru cei care, chiar dacă au greșit pe pământ, au murit în pocăință… Să știe fiecare credincios că, dacă își iubește ruda decedată, îi face acesteia mult bine atunci când dă de pomană pentru ea. Filantropul devine un izvor de multă fericire pentru ruda sa trecută la cele veșnice, când dă de pomană săracilor și plătește răscumpărarea pentru prizonierii de război…”.

Demonii se înfricoșează chiar și de umbra semnului Crucii

Crucea este în Hristos şi Hristos este pe Cruce.

Toate inimile din Cer și de pe pământ își au izvorul în Fecioara și în Duhul

Ceea ce puritatea Tatălui este în Cer, fecioria Maicii este pe pământ. Ceea ce reprezintă lucrarea Sfântului Duh în Cer, tot astfel lucrează El și pe pământ. Așa cum este nașterea înțelepciunii în Cer, la fel este și nașterea ei pe pământ.

Chemați-o mereu cu credință pe Împărăteasa Cerurilor !

Fiecare ştie din experienţă cum uneori amărăciunea vieţii îi copleşeşte sufletul din toate părţile, inima îi este chinuită de tristeţe şi durere şi fără voie îi curg uneori lacrimi din ochi. Greu îi este omului să rabde nenorocirea şi cade uneori în deznădejde, şi sentimentul tristeţii îl stăpâneşte. Însă, dragii mei, cel mai important este să nu deznădăjduiţi, să vă îmbărbătaţi!

Dacă Hristos a biruit lumea şi noi suntem chemaţi la aceasta

E înfricoşător să ne gândim că oamenii preferă orice lucru din această lume, slavei veşnice pe care Fiul Cel împreună veşnic cu Tatăl ne-o oferă El Însuşi. Să fie oare slăbiciunea inimii cea care ne împiedică să credem în înalta noastră chemare? Să fie oare firea noastră ce suferă zilnic stricăciune înaintea ochilor noştri, cu adevărat în stare să simtă acea sublimă şi sfântă veşnicie? Da. Cel Ce ne-a creat dă mărturie pentru aceasta. El a luat forma fiinţei pe care El Însuşi a creat-o, ca să ne arate ca om în trupul nostru desăvârşirea Tatălui la care suntem cu toţii chemaţi.

Pe Hristos nu-L vom putea cunoaşte dacă El nu ne cunoaşte

Hristos stă afară de uşa sufletului nostru şi bate ca să-I deschidem, nu intră înăuntru. Nu vrea să ne siluiască libertatea pe care El Însuşi ne-a dat-o. O spune în Apocalipsă: Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu mine (Apocalipsa 3, 20). Hristos este nobil. Stă afară de uşa sufletului nostru şi bate lin. Dacă Îi deschidem, va veni înlăuntrul nostru şi ne va dărui totul, pe Sine, tainic, fără zgomot.

Pentru Maica Domnului, lauda oamenilor nu e mai prejos decât lauda îngerilor

Iubiţi fraţi şi surori, într-una dintre cântările bisericeşti se spune: „Nu se pricepe nicio limbă a te lăuda după vrednicie, ci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume să cânte ţie, de Dumnezeu Născătoare. Însă, fiind bună, primeşte credinţa; că ştii râvna noastră cea dumnezeiască; pentru că tu creştinilor eşti ocrotitoare, pe tine te mărim!” (Irmosul Cântării a 9-a a Canonului întâi de la sfânta şi dumnezeiasca arătare a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos).

Nu pot ţine piept pornirilor mele şi nici vrăjmaşului: Tu, Doamne, ajută-mă !

Nimeni nu poate tămădui boala mea în afa­ra Celui care cunoaşte adâncul inimii.

Aruncă neputința ta în adâncul milostivirii lui Dumnezeu

Vedeţi în aşezarea dumneavoastră duhovnicească două lucruri care se bat cap în cap: semeţirea şi deznădejdea. Bineînţeles, vă daţi seama că aceasta vine de la vrăjmaşul, dar nu vă puteţi lupta cu ele, şi amândouă sunt foarte apăsătoare pentru suflet. Poate că înţelegeţi pricina lor? După cum scriu Sfinţii Părinţi, ele vin din trufia duhovnicească, şi din pricina puţinătăţii smereniei ne şi vine greu să le ţinem piept: împotriva amândorura trebuie să ne smerim.

Noi suntem ostaşi ai Duhului şi avem vrăjmaşi nevăzuţi

Noi suntem ostaşi ai Duhului şi avem vrăjmaşi nevăzuţi, de neînduplecat, mereu treji, înrăiţi, străduindu-se să pustiască cetatea sufletului nostru; pentru aceasta, nici noi nu trebuie să continuăm să vieţuim în lene şi toropeala păcatelor, ci, chemând în ajutor pe Dumnezeu, să ne împotrivim duşmanului nostru. El are putere asupra noastră numai atunci când gândim despre noi înşine cu mândrie şi încredere, iar dacă ne purtăm în toată vremea cu dreaptă judecată, atunci toată puterea şi cursele vrăjmaşilor se risipesc.

Rugăciunea este armă împotriva războiului văzut și nevăzut

Mare mijloc spre mântuire este credinţa şi mai ales rugăciunea neîncetată, din inimă. Pildă ne este Sfântul Proroc Moise. Mergând în rândurile cetelor lui Israel, se ruga în tăcere cu inima, şi Domnul i-a zis lui Moise: „Moise, Moise, ce strigi către Mine?”. Iar când Moise şi-a ridicat mâinile la rugăciune, atunci l-a biruit pe Amalec. Iată ce înseamnă rugăciunea! Este nebiruită biruinţă! Sfântul Proroc Daniel spune: „mai bine să mor, decât să las rugăciunea fie şi pentru o clipită”. Prin rugăciune, prorocul Daniel a astupat gurile leilor, iar cei trei tineri au stins cuptorul cel de foc.

Cu mila Domnului, ne vom reîntâlni în viața veșnică !

Iată cum istoriseşte preafericita Teodora intrarea sa în Rai: „Îndată ce mă văzură, toţi se bucurară de mântuirea mea, veniră întru întâmpinarea mea, mă îmbrăţişară şi lăudară pe Domnul, care mă scăpase din cursele vrăjmaşului”. (Viaţa Sfântului Vasile cel Nou, 26 martie)

Sufletul biruiește întunericul prin flacăra credinței și a dragostei

Fetiţa unei văduve sărace s-a îmbolnăvit grav. O lună de zile nu a ştiut de ea, nici n-a scos vreun cuvânt. Toată nădejdea era deja pierdută. Şi mama întristată începuse să împrumute bani să cumpere lucruri de înmormântare. Într-o seară, şedea mama lângă patul fiicei sale şi plângea încetişor. Dintr-o dată, fetiţa, fără să deschidă ochii, a deschis gura şi a vorbit: „Nu plânge, mămico, mai bine du-mă mâine la Kalişte, şi o să mă fac bine. Asta mi-a spus Mama mea din ceruri, care e aici, lângă mine!” – Mama, uimită, s-a cutremurat toată. A doua zi de dimineaţă a dus-o pe fetiţă la mănăstirea Sfintei Născătoare de Dumnezeu din Kalişte, şi a adus-o acasă sănătoasă.

Poruncile lui Hristos repre­zintă dezvăluirea celor bune şi de folos

În rugăciune cerem – şi rugăciunea noastră este toată filosofia vieţii noastre – „cele bune şi de folos su­fletelor noastre”. Aşadar, poruncile lui Hristos repre­zintă dezvăluirea celor bune şi de folos. Şi deci, omul nu mai trăieşte, spun, tabu; toate sunt permise, dar nu toate sunt de folos şi încercăm să ajungem la o trăire potrivit căreia, în toate circumstanţele, din toată inima, din tot sufletul nostru, iubim ce iubeşte Dumnezeu şi urâm ce urăşte Dumnezeu.

Nu este nimic mai primejdios şi mai perfid ca mândria

Nu este nimic mai primejdios şi mai ascuns ca mândria, continuă Sfântul Tihon. Mândria se tăinuieşte adânc în inima noastră, şi nu o pu­tem vedea fără ajutorul lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi o recunoaştem mai bine la aproa­pele nostru decât la noi înşine. Alte patimi, cum ar fi beţia, curvia, hoţia şi aşa mai departe, le vedem, fiindcă ne ruşinăm deseori de ele, însă mândria nu ne-o vedem; încă nu mi s-a întâm­plat să văd pe cineva care să recunoască, din ini­mă, că e mândru.

Ascultarea în lume și în mănăstire

Iubirea creştină, prin care ne unim cu lumea în­treagă, fără a ne cunoaşte chiar, vine din ascultare. De altfel, toate virtuţile creştine nu le putem înțelege decât prin căutarea către aceste două porunci ale Domnului: să iubeşti pe Dumnezeu şi pe aproapele, ca pe tine însuţi (Matei 22, 39).

Ce reprezintă epitimia ?

Epitimiile reprezintă canonul pe care duhovnicul îl dă peni­tentului. Originea epitimiilor ţine de începuturile Bisericii. Vă amintiţi de „încercarea” la care erau supuşi pri­mii creştini, după mărturisirea lor publică (plângătorii, îngenunchetorii, ascultătorii ş.a.)? Încercarea aceasta era parte inseparabilă a Spovedaniei. Prin consacrarea Mărturisirii tainice, toată această procedură a fost înlo­cuită prin „epitimii”, prin „canoane” (postire, rugăciune, mătănii, oprirea de la Sfânta împărtăşanie) (Canoanele 6 şi 7 ale Sfântului Ioan Postitorul).

Rugăciunea – rostită din gură sau din inimă ?

Cât despre rugăciunea începătorului rostită cu vo­ce tare, ea este amestecată cu alte gânduri, nu este curată. Aşadar, cum să se numească a inimii? Cu toate acestea, şi rugăciunea rostită cu gura este a inimii. Aceasta o înţelege David când spune: „Dintru adâncuri am strigat” (Psalmul 129, 1).

Rugăciunea lui Iisus stând în picioare

Mă întrebi de ce eu te sfătuiesc să rosteşti rugă­ciunea stând în picioare, în timp ce în cărţile Sfinţilor Părinţi scrie că mai uşor se adună mintea, atunci când stai pe un scăunel. Scăunelul este bun, dar nu este pentru tine. Nici chiar pentru mine, care mă apropii de bătrâneţe. Văd că atunci când fac rugă­ciunea stând în picioare, ea curge repede şi curat. Ea aduce atunci umilinţă, lacrimi, contemplaţie şi altele pe care nu poţi acum să le înţelegi.

Dumnezeu revarsă bunătăți asupra celor ce-L iubesc pe El

Frații mei iubiți, mari și negrăite sunt bunătățile sfinților, covârșind orice minte și cuvânt, căci ei sunt moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori ai lui Hristos. Căci le-a gătit lor Stăpânul slava Ierusalimului celui de sus, sălașurile cerurilor cele nestricăcioase și celelalte bunătăți care sunt greu de tâlcuit și greu de povestit celor de pe pământ. Nici nu le-a primit pe acestea auzul, nici nu ne-a bănuit sau văzut duhul.

„Iar­tă-mă, Doamne, şi iartă şi pe aproapele meu, pentru că eu l-am iertat !”

Părintele Selafiil, duhovnicul nostru de la Noul Neamţ, repeta obsedant aces­te cuvinte simple ale Evangheliei, cuvin­te pe care le-a repetat Mântuitorul şi, mai ales, Sfântul Evanghelist Ioan în Epistole­le sale, în Evanghelia sa. Toată nevoinţa Părintele Selafiil o concentra aici: „Iartă, ca şi Dumnezeu să te ierte. Când ajungi seara, spune Doamne, iartă-mi tot ce am greşit eu azi cu cuvântul, cu lucrul şi cu gândul ca un om, iartă pe toţi părinţii şi fraţii şi mă iartă şi pe mine, păcătosul! Uită-te în inima ta şi, dacă vezi că ai vreo mânie asupra cuiva, iartă, ca să nu te culci mânios. Şi dacă ai iertat, poţi să-I spui Domnului: acuma şi Tu iartă-mă, pentru că eu i-am iertat, că Tu ai zis. Şi, cu acest târg sfânt şi copilăros, dă-ţi sufletul în mâna lui Dumnezeu, iar dacă mori în noaptea aceea, Dumnezeu te ia la Dânsul”.

Prin iubire dovedim că suntem urmași ai lui Hristos

Cei ce caută cele duhovnicești să considere necesar să urmărească dragostea, precum și Domnul a zis că ne dă poruncă nouă „să vă iubiți unul pe altul”. Căci „întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii mei”. Iar cei care stăruie în mândrie și care socotesc că Îl pot avea pe Dumnezeu pe degeaba, fără ca cenușa dragostei să fie depusă pe inima lor, sunt îngropați de cuvântul care zice: „Și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, dar dragoste nu am, nimic nu sunt”.

Să avem curajul să-i spunem răului pe nume

Luaţi aminte la Sfântul Ioan Botezătorul care a stat împotriva fărădelegii! În loc să stea în pustie, acolo unde îi era locul şi acolo unde-i era rostul, s-a dus la regele Irod şi i-a spus: trăieşti în nelegiuire, nu faci bine! Noi nu putem face ceea ce a făcut Sfântul Ioan Botezătorul. Nici pentru cei din apropierea noastră, pentru cei din familia noastră. De multe ori lăsăm să se întâmple nişte lucruri pe care ştim sigur că nu le binecuvântează Dumnezeu.

Brațele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor

Brațele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor și ale preafericitelor tronuri. Deci pe cine ține Fecioara Maria în brațe? Voi știti pe cine ține? Pe Cel ce a făcut cerul și pământul și toate cele văzute și nevăzute. Știti voi cine este Maica Domnului și câtă cinste, câtă putere și câtă milă are? Este Mama noastră, că are milă și de săraci și de văduve și de creștini. Pururea se roagă Mântuitorului Hristos pentru noi toți.

Mult pot şi sfinţii lui Dumnezeu, dar nici unul cât Maica Domnului

Să aveţi mare evlavie, fraţilor, la Fecioara Maria şi fericită este casa şi familia aceea care are în casă icoana Maicii Domnului şi în fiecare dimineaţă îi citeşte Acatistul şi cinstitul ei Paraclis şi toţi ştiu rugăciuni către Maica Domnului. Mult pot şi sfinţii lui Dumnezeu, dar niciunul cât Maica Domnului. Dacă nu era Maica Domnului în ceruri, între Sfânta Treime şi noi, lumea asta se pierdea de mult. Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi.

Cele două judecăţi ale lui Dumnezeu – cea vremelnică şi cea definitivă

Ai auzit de la cineva că viaţa aceasta este deja judecata lui Dumnezeu şi că altă judecată nu va mai fi. Gândul acesta te-a apăsat ca o povară pe care nu poţi nici să o duci, nici să o lepezi.

Tragedia omului constă în ignorarea vieții veșnice

Tragedia vremurilor noastre stă în absenţa aproape desăvârşită a conştiinţei că există două împărăţii, cea vremelnică şi cea veşnică. Vrem să construim Împărăţia Cerurilor pe pământ, respingând orice idee de înviere sau veşnicie. Învierea e un mit. Dumnezeu a murit.

Atotînţeleptul Dumnezeu apără şi mântuieşte prin mii de mijloace pe cei ce I se roagă

Când tu, ca fost necredincios, ai simţit cum intră Cel Preaînalt în viaţa omenească, cu cât mai mult o simţi acum, când eşti credincios şi evlavios?

Râvna pentru a afla cele duhovnicești

Dusu-s-a odinioară Avva Pimen, pe când era mai tânăr, către un stareţ, ca să-l întrebe trei gânduri; iar dacă a venit către bă­trân, a uitat unul şi a întrebat numai despre cele două şi, auzind cuvântul, s-a întors în chilia sa; şi, cum a pus mâna ca să deschidă cu cheia, şi-a adus aminte de gândul pe care-l uitase; şi a lăsat cheia şi s-a întors către bătrânul; şi, văzându-l bătrânul pe el, a zis: „Te-ai grăbit să vii, frate”.

Ce voi face sufletului meu, că nesimţitor este şi nu se teme de Dumnezeu ?

Zis-a Avva Pimen: „A întrebat oarecine odinioară pe Avva Paisie, zicând: «Ce voi face sufletului meu, că nesimţitor este şi nu se teme de Dumnezeu?». Şi i-a răspuns lui bătrânul: «Du-te de te lipeşte de omul ce se teme de Dumnezeu; şi întru apropierea ta de acela te vei învăţa şi tu de la dânsul să te temi de Dumnezeu»”.

Când este bună avuția ?

Orice avuţie, fie în ştiinţă, fie în avere, câştigată fără trudă şi în depărtare de Dumnezeu, măreşte setea după avuţie. Chiar câştigată cu trudă, însă departe de Dumnezeu, o astfel de avuţie este păcat. Iar fiecare păcat întăreşte pofta spre un păcat nou.

De ce-i amară pocăința ?

Când ne pocăim, ne întoarcem cu toată ființa către Dumnezeu, deși suntem copleșiți de durere. La început durerea aceasta este amară, căci purtăm în noi rănile păcatului, dar odată ce ni se tămăduiesc rănile, pocăința devine dulce.

A mea este strădania, iar a lui Dumnezeu este reușita

Oamenii învăţaţi n-au descoperit multe taine cu mintea lor, ci cu dorinţa fierbinte şi cu străduinţa lor au bătut la uşa tainelor, iar Dumnezeu le-a descoperit. Oamenii au dorit cunoaşterea lucrurilor şi a legilor, şi Dumnezeu le-a descoperit aceasta, după dorinţa şi străduinţa lor. Dacă oamenii învățaţi ar fi căutat cu aceeaşi dorinţă şi străduinţă cunoaşterea lui Dumnezeu, Dumnezeu S-ar fi descoperit pe Sine în acelaşi fel cum le-a descoperit radiul şi gravitaţia.

Nu este nimic mai neplăcut înaintea lui Dumnezeu decât mândria

Un pustnic s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere multe taine. Și, ieșind din chilia sa ca să meargă într-un sat, pe drum s-a întâlnit cu un Înger, însă nu și-a dat seama că este Înger, ci credea că este om. Pe drum au întâlnit un cal mort. Pustnicul și-a pus mâna la nas, dar Îngerul n-a făcut niciun gest. Au mers mai departe și au întâlnit un bou mort, care mirosea urât. Din nou pustnicul și-a pus mâna la nas. Au continuat drumul și au întâlnit un câine mort. Pustnicul și-a pus iarăși mâna la nas. De fiecare dată când pustnicul își punea mâna la nas, Îngerul nu a făcut nimic.

Dumnezeu este pretutindeni şi ne vede

Nu se găseşte niciun loc, nici cât ochiul unui purice, de unde să lipsească Dumnezeu. Se cade ca şi noi, atunci când facem un păcat, să ne gândim că Dumnezeu e de faţă pretutindeni. Să ne ruşinăm şi de îngeri când facem păcatul, mai cu seamă de îngerul păzitor, dar şi de sfinţi, ba să ne ruşinăm şi de noi înşine, cum ne ruşinăm de oameni şi de un copilaş mic.

Dimineața, nu uitați de „micul dejun” sufletesc

În fiecare zi se cade să citim câte un capitol din Evanghelie. Este o lecţie a Sfintei Biserici pentru copiii ei. Trebuie să studiaţi… Dimineaţa, când sufletul este neîntinat de impresii străine, rugându-vă să vă înţelepţească Dumnezeu, pătrundeţi cu luare-aminte în această tainiţă a judecăţilor dumnezeieşti şi vedeţi ce grăieşte Domnul Cel de-a pururi Viu prin acest cuvânt, în aparenţă lipsit de viaţă…

Tot ce ai este de la Dumnezeu

Aleargă, făptuieşte, osteneşte-te, dar nu te gândi la roade. Roada este darul lui Dumnezeu pentru osteneala ta, iar a dărui este treaba Dăruitorului. De aceea, orice ai face, să nu spui „am ajuns” sau „voi ajunge”, ci „dacă voi ajunge”.

Spune-mi, de ce a murit Hristos ?

Eram încă tânăr și trăiam o viață lumească. Eram înconjurat de zgomotul lumii și de înghesuiala mulțimilor. Îmi făceam cu greu drum. Apoi am văzut un nebun. „Păcatele sunt cele ce m-au făcut cerșetor!” – striga el, tânguindu-se. „Păcatele mele m-au dezbrăcat de slava lui Dumnezeu! Fărădelegile mele m-au îmbrăcat în haina ocărilor!”, striga el. Voiam să trec mai departe, dar el m-a apucat de mână, străpungându-mă cu privirea ochilor săi umflați. „Tinere”, a zis el, „răspunde-mi la această întrebare”. Din privirile lui nebunești am socotit că întrebarea va fi la fel de nebunească. În jur se învârtea zgomotul mulțimii. Deodată, glasul nebunului s-a întins peste zgomotul și forfota lumii: „Spune-mi, de ce a murit Hristos?”. Această întrebare prețuia cât toată lumea, tot universul, tot pământul și toate stelele, toată istoria omenirii, totul și toate.

Sfințenia nu este o virtute a omului, ci un dar al Duhului Sfânt, la care toți suntem chemați

De vreme ce viața monahicească este viața evanghelică, iar Evanghelia este un dar făcut tuturor oamenilor, înseamnă că și mirenii, mădularele Bisericii care au ales să se căsătorească și viețuiesc în lume, au, de asemenea, putința de a păzi poruncile lui Hristos și de a trăi în duhul Evangheliei. Firește, altele sunt măsura și chipul lepădării de sine și urmării lui Hristos, potrivit cu pilda talanților, întrucât fiecare primește de la Dumnezeu diferiți talanți, felurite harisme. În istorisirile Sfântului Grigorie Dialogul întâlnim mireni care nu luaseră schima monahicească și viețuiau în orașe, oameni ce se învredniciseră de stări duhovnicești pline de har. Vom reda o seamă de exemple pilduitoare, fără a putea acoperi însă prin acestea întreaga bogăție a temei de care ne ocupăm.

Omul este menit să nu se oprească din drumul spre Cer

Vorbim despre Bunul Dumnezeu, ne raportăm la Bunul Dumnezeu, dorim să fie buni oamenii din jurul nostru, ne silim să fim noi înşine buni, numai că lucrul acesta nu vine de la sine. Adică, omul este o fiinţă făcută de Dumnezeu în aşa fel încât să nu se oprească niciodată din înaintare. Sfântul Apostol Pavel, în Epistola întâi către Corinteni, vorbeşte despre o luptă hotărâtă pentru bine, pentru înaintare, se prezintă pe sine ca pe un alergător în stadion. Şi în Epistola către Efeseni vorbeşte despre armele Duhului, despre mijloacele de îmbunătăţire sufletească, aşa că chestiunea aceasta a depăşirii este o chestiune esenţială în viaţa fiecărui om şi în viaţa fiecărui creştin.

Dumnezeu încearcă, dar și răsplătește

De ajuns este să mărturisim că pe oricare dintre noi ne-a învrednicit de nenumărate dumnezeieşti faceri de bine. Toate se reduc la dragostea şi binefacerile lui Dumnezeu. Oriunde ai privi, ori încotro ţi-ai îndrepta mintea, toate mărturisesc dragostea şi binefacerile lui Dumnezeu faţă de noi. Însăşi gheena, despre care Domnul Însuşi ne-a vestit, ne face bine, căci ne înspăimântă: ne vom pocăi şi vom plânge înaintea Domnului, Care ne-a făcut pe noi, ca să Se milostivească şi să ne izbăvească de ea. Ziditorul nostru îl îngăduie pe însuşi diavolul, spre folosul nostru. Cât îl îngăduie, atâta este spre folosul nostru şi cât ne ispiteşte acest vrăjmaş, atât ne este nouă de folos. Cum adică ne este de folos? Pentru că ne trezeşte din lenevire, ne îndeamnă la rugăciune. Simţind prezenţa acestui vrăjmaş, alergăm la Dumnezeu şi cerem de la El ajutor şi apărare.

Sufletul este cel datorită căruia suntem unici

Ochii noştri, prin ei înşişi, văd atât cât văd şi ochelarii noştri.

Urechile noastre, prin ele însele, aud tot atât cât aude şi receptorul metalic.

Limba noastră, prin ea însăşi, vorbeşte cât vorbeşte şi limba clopotului.

Unde este comoara inimii tale ?

Cât de minunat este adevăratul Fiu al lui Dumnezeu, Cel Care nu este din umbră, ci din lumină. Cel Care reprezintă Triada existentă şi nu triada nonexistentă.

Când te lupți împotriva lui Dumnezeu, lupți împotriva propriei fericiri

Cine se luptă împotriva lui Dumnezeu nu sfârşeşte niciodată bine.

Zidirea de biserici transformă iadul în Rai

Într-o zi, ne-am întâlnit în locul unde începuse să se zidească noua biserică, iar părintele a zis: „Este greu lucru să ridici o biserică astăzi, îţi stau împotrivă toţi demonii”. Şi mi-a zis o anecdotă pe care o auzise în Rusia:

În suferință suntem cercetați de Hristos

Omul care nu trece prin încercări, care nu vrea să-l doară nimic şi să sufere ceva, care nu vrea să fie mâhnit sau să i se facă vreo observaţie, ci vrea să trăiască bine, este în afara realităţii duhovniceşti. „

Dumnezeu permite unei demonizate să întoarcă un călugăr de la păcat

Era odată un călugăr care căzuse în multă nepăsare, încât nu își mai făcea nici canonul, și voia să se întoarcă în lume. Deci s-a dus în locul lui natal, Kefalonia, unde se știe că aleargă cei demonizați, datorită vindecărilor făcute de Sfântul Gherasim.

„Gheronda, cum să ajung s-o iubesc pe Maica Domnului ?”

‒ Gheronda, cum să ajung s-o iubesc pe Maica Domnului?

Care a fost cel mai mare dar al Maicii Domnului ?

Toate darurile Preasfintei Fecioare Maria au atras mult asupra ei mila şi îndurarea lui Dumnezeu. Dar care i-a fost ei mai mult ca toate pricină de slavă şi de înălţare duhovnicească? Care credeţi că a fost cel mai mare dar al Maicii Domnului?

Merele Maicii Domnului

În cele din urmă au ajuns cu bine pe vârful Athonului şi au intrat în Paraclisul Schimbării la Faţă. Toată bisericuţa era plină de bună-mireasmă care izvora de la două mere roşii ce se aflau înaintea icoanei Maicii Domnului. Frunzuliţele lor erau încă proaspete şi verzi, de parcă le-ar fi tăiat cineva chiar atunci.

Pildele Mântuitorului

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat vă spun vouă că Împărăția lui Dumnezeu se va lua de la voi și se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va zdrobi. Iar arhiereii și fariseii, ascultând pildele Lui, au înțeles că despre ei vorbește. Și căutând să-L prindă, s-au temut de popor, pentru că Îl socotea proroc.” Matei 21, 43-46

Nu binecuvântezi tu … Eu binecuvântez !

Preoţia lui Hristos este un dar pentru om, în vederea mântuirii lumii şi a răspândirii Împărăţiei Sale pe pământ. Aşadar preotul se oferă în totalitate pe sine însuşi, trup şi suflet, pentru a împlini această înaltă slujire. Nu devine preot oricine doreşte, ci doar acela pe care îl cheamă Dumnezeu. Toţi cei care devin preoţi fără a avea sfânta chemare, cu toate că Tainele săvârşite de ei sunt valabile şi lucrătoare, vor da socoteală pentru păcatele lor personale şi vor fi judecaţi cu asprime.

Cum să ne mântuim ? Prin răbdare şi cu rugăciune

Cum să ne curăţim, părinte, de gândurile cele rele?

Și tu ești ales între aleși

Cu toţii suntem aleşi. De vreme ce cuvântul adevărului s-a atins de urechea noastră, înseamnă că suntem aleşi… ne cheamă Domnul şi suntem iresponsabili dacă nu mergem pe calea Sa. Priviţi cum s-au convertit alţii: unul a auzit: „Nu vă adunaţi comori pe pământ” – şi a lăsat totul…; altul a citit: „în deşert se zbate omul! Strânge comori, şi nu tot cel ce strânge mănâncă” – şi a părăsit deşertăciunea, păşind pe calea cea trainică a bineplăcerii Domnului; altul a privit Răstignirea cu o inscripţie deasupra ei: „Iată ce am făcut Eu pentru tine; tu ce faci pentru Mine?…” – şi s-a predat Domnului cu toată inima sa…

Care este cea mai bună hrană pentru suflet ?

De ce ne plictisim la biserică? Fiindcă n-am simţit lucrarea rugăciunii.

Dăruiţi-vă inima lui Dumnezeu ca un dar, Dătătorului de Daruri !

Luaţi aminte ca nu cumva ceea ce aţi fost de la început să devină ceea ce aţi posedat până ieri. Cu adevărat vă spun, veţi deveni robi ai întunericului şi lumina vă va uita.

În toate zilele se cuvine să ai pe Dumnezeu și pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu în inima ta

În toate zilele se cuvine să ai pe Dumnezeu și pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu în inima ta, căci toate bunătățile vin de la Domnul și de la Preacurata Maica Sa pentru cei ce nădăjduiesc spre dânșii.

Răbdați suferința trimisă vouă prin boală !

Dumnezeu să vă învrednicească și pe voi, ca semn de mulțumire către Dânsul, să vă cuceriți voii Lui sfinte și să răbdați suferința trimisă vouă prin boală.

„Voi răbda aceasta pentru Iisus Hristos !”

Orice supărare te-ar cuprinde, orice neplăcere ţi s-ar întâmpla, spune: „Voi răbda aceasta pentru Iisus Hristos!”. Îndată ce vei spune aceasta, vei simţi uşurarea. Căci numele lui Iisus Hristos este puternic, în prezenţa lui toate neplăcerile se domolesc şi dracii dispar. Atunci când vei repeta preadulcele Lui nume, supărarea ta se va potoli şi descurajarea ta se va linişti. „Doamne! Dă-mi răbdare, mărinimie şi blândeţe! Doamne! Dă-mi să văd păcatele mele şi să nu osândesc pe nimeni!”. Împreună cu acestea e bine să citim mai des Cuvântul 20 al Sfântului Isaac Sirul, care-l ajută pe cititorul lipsit de curaj.

Dacă sfinţii au răbdat, cu atât mai mult al nostru este să răbdăm !

Ce putem face? Aşa a rânduit Domnul, ca viaţa noastră vremelnică să nu treacă fără scârbe, precum se zice: fiecărui cap, durere şi, fiecărei inimi, scârbă.

Cum înțeleg cei mai mulți păcatul ?

Povestea un preot misionar din Grecia că mergând odată către un sat (aproape de Tesalonic) s-a întâlnit cu un ţăran care se întorcea de la câmp. Ca să-l încerce pe om de răbdare, a zis către el preotul: „Bună seara, păcătosule!”. La vorba asta i-a sărit omului ţandăra, răspunzând preotului cu mânie: „Eu păcătos? De unde ştii asta? Eu sunt cel mai bun creştin din sat, că nu mă ştiu pătat deloc întru păcate!”.

Ce să fac ?

Dincolo de impresia de libertate absolută pe care o afișează noua generație, cea mai frecventă întrebare pe care o auzim este: Ce să fac? Indecizia care îi caracterizează pe tinerii de azi, dar nu numai pe tineri, nu are nicio legătură cu virtutea creștină a ascultării și tăierii voii, ci este rezultatul inevitabil al iureșului informațional în care trăiește omul contemporan.

Ce vrea Dumnezeu de la mine ?

Societatea de consum a educat generația în care persoana se poate eschiva de la responsabilitate și poate comite orice faptă dacă are pentru aceasta o hârtie: un contract, un regulament al firmei sau al companiei, un vinovat pe care să dea vina.

Orice ți s-ar întâmpla, amintește-ți: toate trec !

Întotdeauna se întâmplă, în viaţa duhovnicească, ca necazul să vină înaintea mângâierii, sau invers. Aceste schimbări nasc nădejdea şi smerenia.

Să ne întrebăm mereu: „Dacă Hristos ar fi aici, lângă mine, oare cum m-aş comporta ?”

Maică, la ce vă referiţi atunci când spuneţi „Dumnezeu şi eu pe pământ”?

Împărtăşirea cu Sfintele Taine ne face sănătoşi, împăcaţi, înnoiţi

Împărtăşirea cu Sfintele Taine la fiecare Liturghie ne face sănătoşi, împăcaţi, înnoiţi. Câte daruri din cele mai mari sunt ascunse în Liturghie! Să mulţumim Domnului, Care ne dă viaţă prin minunatele Sale taine!

Evanghelia este oglinda vieții noastre

„Cântarul strâmb este urâciune înaintea Domnul, iar cântărirea dreaptă este plăcută Lui” (Pilde 11, 1). Iubirea firească aduce doar cele pământeşti celui iubit al său; la cele cereşti ea nici nu se gândeşte.

Pentru liniște sufletească, avem nevoie să trăim curat

Sufletele curate sunt gata să-şi recunoască şi vinovăţii pe care nu le au. Sunt gata să-şi ceară iertare şi pentru păcatele pe care nu le-au făcut; sunt gata să-şi spele şi ceea ce nu şi-au întinat, fiindcă smerenia lor îi face să creadă că oricând ar putea să facă şi ei aşa ceva şi nu tăgăduiesc niciodată că nu ar putea fi în stare să cadă.

Adu-I lui Hristos darul dragostei – conștiința curată

De vrei să nu cazi din dragostea cea după Dumnezeu, să nu laşi pe fratele să se culce, mâhnit fiind asupra lui, ci mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău (Matei 5, 24) şi, venind, adu-I lui Hristos, prin stăruitoare rugăciune, darul dragostei: conştiinţa curată.

Ce se întâmplă când se va întări în inimă Iisus ?

Mai bine decât toate cruciuliţele, mai bine decât toate tablouaşele şi originalele lor, să desenezi în inima tânără şi proaspătă Preadulcele Nume, rugăciunea purtătoare de lumină: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa”. Atunci când se va întări în inimă Iisus, nu vei mai vrea nici Roma, nici Ierusalimul, pentru că Însuşi Împăratul, împreună cu atotcântata sa maică şi cu toţi îngerii şi sfinţii vor veni ei înşişi la tine şi vor trăi în tine. 

Rugăciunea lui Iisus să o rosteşti împotriva cugetelor

Rugăciunea lui Iisus să o rosteşti împotriva cugetelor – este singura cale de împotrivire; dar suntem obligaţi să o avem pururea pe buze, chiar şi în chip tainic. Rugăciunea minţii nu o putem face fără îngăduinţa şi îndrumarea unui învăţător.

Ce trebuie să fac pentru ca rugăciunea să se întărească ?

Rugăciunea se poate întrerupe doar din cauza unor mari păcate. Sau pentru că cineva nu se căieşte şi nu se mustră pe sine. Cine se căieşte are nevoie de această rugăciune. Trebuie, doar, să te menţii pe tine în profunzimea smereniei şi a nimicniciei… Pentru ca rugăciunea să se întărească, cel mai bun mijloc este „să rabzi necazurile şi dispreţul”.