Roagă pe fraţi să te ajute să te vindeci

Judecătorul vrea să te miluiască şi să-ţi împărtăşească din îndurările Lui.

Părerea de sine și gândurile de umilință

Sunt bucuros că aţi început să intraţi pe propriul făgaş. Grăbiţi-vă! Dar, vedeţi, nu vă îndulciţi prea mult cu fantasmele părerii de sine şi nu alungaţi gândurile de umilinţă. Aceasta este pentru noi cea mai cuviincioasă haină. Bateţi-vă sufletul cât mai des, ca să nu se înalţe prin ceva, căci nu are de ce. Aşezaţi-vă şi faceţi socoteală: Ce aţi făcut până acum? Şi dacă din ceea ce aţi făcut rezultă vreo învăţătură sau totul este doar sclipire amăgitoare? Doamne, miluieşte-ne! Vă repet acelaşi lucru: cândva va trebui să ne înfăţişăm la Judecată, unde toate ne vor fi socotite: şi cuvântul, şi fapta, şi privirea, şi gândul.

Cum să vorbim despre Dumnezeu

Despre Dumnezeu să vorbeşti cu toată căldu­ra, mai ales despre bunătatea şi dragostea Lui, dar totuşi cu frică, gândindu-te să nu păcătuieşti cumva şi în aceasta, zicând ceva necuvenit despre cele dumnezeieşti şi tulburând inimile ascultătorilor simpli. De aceea, mai degrabă să iei aminte la împreună-vorbirile altora despre lucrurile acestea, punând cuvintele lor în vistieriile cele mai dinlă­untru ale inimii tale – iar dacă se va vorbi despre altceva, numai sunetul glasului să se lipească de auzul tău, însă noima să nu se lipească de mintea ta, care trebuie să tindă nestrămutat către Dumnezeu. Chiar şi atunci când trebuie să-l asculţi pe vorbitor ca să pricepi despre ce e vorba şi să dai răspunsul ce se cuvine, să nu uiţi ca între ceea ce auzi şi ceea ce spui să-ţi înalţi ochiul minţii spre Ceruri, unde e Dumnezeul tău, gândindu-te la mărirea Lui şi la faptul că El nu te scapă din ochi, ci caută spre tine ba cu bunăvoinţă, ba cu neplăce­re, potrivit celor ce se întâmplă în cugetele inimii tale, în vorbele, în mişcările şi în faptele tale.

Cine nu știe că sfinții sunt persoane vii ?

Când cineva ne respinge sau este supărat pe noi, ne apropiem de el, îl întrebăm de ce e supărat, nu cumva are ceva cu noi, îi facem un dar ca să-l îmbunăm, să-l înveselim, urmărim ce vrea ca să ne iubească mai mult sau ca să-l iubim; și este un om muritor, poate chiar păcătos. Cu mult mai mult trebuie să facem așa ceva cu un sfânt. Trebuie să intrăm în legătură cu el, ca să putem avea tihna și ușurința de a-i cere ce vrem. Sfântul s-a luptat în viață, a trăit într-un anume loc, s-a ostenit pentru Hristos și, de aceea, nu îngăduie să-i răpim tainele fără să ostenim.

Cum te poţi vindeca de deznădejde ?

E o cale foarte complexă procesul acesta de ieşire din deznădejde. El cere smerenie şi cere credinţă. Din necredinţă deznădăjduim. Nu-L credem pe Dumnezeu, Care zice: „Pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară, cel ce cheamă numele Meu se va mântui, n-am venit pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi”. Nu-L credem. Dar când vine diavolul şi zice: „Nu te vei mântui, că ai făcut cutare şi cutare treabă! Dumnezeu nu te mai iubeşte!”, îndată-l credem.

Toate problemele se rezolvă prin rugăciune

Cine se roagă devine un centru de iradiere în care este prezent Dumnezeu. El poate avea o influenţă spirituală asupra celorlalţi, nu numai asupra duhului, ci şi a trupului. Dumnezeu lucrează asupra trupului prin duhul omului. Dumnezeu poate face totul prin rugăciunea credinciosului plină de încredinţare. Sfântul care se roagă nu spune: „Vom vedea, vom căuta o soluţie”. Niciodată sfinţii nu spun aşa ceva. Sfinţii sunt plini de convingere şi se roagă. Fiecare om poate dobândi această încredinţare, această certitudine. Astfel, adeseori problemele se rezolvă prin rugăciune.

Gândurile bune aduc sănătatea duhovnicească

Toată viaţa duhovnicească este sprijinită pe gând.

La oamenii de astăzi găseşti orice în afară de gânduri bune, care sunt atât de rare.