Există o minte trupească, dar și o minte duhovnicească

Orațiune se deosebește de altă rațiune, iar un om e mai de cinste decât altul. Și mi se pare că toate realitățile văzute sunt opuse și străine față de cele raționale. Și, într-adevăr, există o minte care călătorește și aleargă până la Cer, înaintând pe calea gândurilor curate și prin acestea atinge cărările și drumurile pregătite sfinților în Ceruri. Și există o altă minte care înaintează târându-se pe pământ și tăvălindu-se pe căile mlăștinoase ale poftelor trupești. Există o minte trupească, dar și o minte duhovnicească. Diferă însă mult rațiunea duhovnicească de aceea trupească.

Sufletul e același la bărbat, ca și la femeie

Măicuța D. a venit la Părintele Lavrentie și i-a povestit cu frică acestuia că a visat că s-a lepădat de dreapta credință. Părintele i-a spus că așa ceva se întâmplă atunci când greșești cu ceva, te-ai certat cu cineva, ai supărat pe cineva sau n-ai primit pe cineva când era în necaz să doarmă la tine. La care ea i-a răspuns:

„Voi nu-i puteți vedea pe cei din iad, dar dacă i-ați vedea, vi s-ar rupe sufletul de durere”

Părintele tot timpul ne repeta că sufletele merg în iad, așa cum merg oamenii duminica de la biserică la chefuri, iar în Rai precum oamenii merg la biserică în zilele de lucru. Spunând aceste lucruri, Părintele plângea amarnic, gândindu-se la sufletele ce se pierd:

Suportă orice necaz având nădejde

Dacă vrem să suportăm ușor tot necazul și toate ispitele, să dorim moartea pentru Hristos și s-o avem totdeauna înaintea ochilor.

Inima ta este o groapă și un mormânt

Inima ta este o groapă și un mormânt. Pentru că atunci când începătorul răutății și îngerii lui se cuibăresc în om, fac drumuri și cărări pe care puterile lui satan intră și se plimbă în mintea și în cugetele tale, care atunci nu este un iad, o groapă și un mormânt, iar tu nu ești mort pentru Dumnezeu? Acolo în suflet a ascuns satan argintul cel fără de preț. Pe acesta l-a dospit cu aluatul cel vechi și l-a făcut izvor de apă murdară.

Dragostea învinge moartea – sufletele care se iubesc vor fi veșnic împreună

Sfântul Atanasie cel Mare, în „Cuvântarea despre repausați”, zice: „Dumnezeu a dăruit celor ce sunt mântuiți să rămână împreună până la ziua învierii și să se bucure, așteptând să li se facă pentru totdeauna dreptatea dumnezeiască. Însă păcătoșii vor fi lipsiți chiar și de această bucurie, căci ei nu se vor mai cunoaște între ei. Deci, la acea judecată obștească, toate faptele lor vor fi descoperite în fața tuturor, după care va fi despărțirea din urmă și fiecare va merge în locul pregătit. Drepții vor merge toți împreună cu Dumnezeu, pe când păcătoșii, depărtați de Dumnezeu și de prietenii lor, se vor duce în muncile veșnice deopotrivă împreună, dar necunoscându-se unii pe alții, căci ei vor fi lipsiți chiar și de această mângâiere. Ce rușine pentru păcătoși, ale căror fapte vor fi cunoscute de toți, căci rușinea este mare pentru acela ce o poartă în fața altora. Este un adevăr neîndoielnic că noi ne vom recunoaște toți cu desăvârșire unii pe alții, și atunci vinovăția celor ce au trăit rău pe pământ va fi cunoscută de toți”.

De vei greși doar cu un picior

Cel ce nu face voile lui Dumnezeu este în cursa diavolului. Că, precum o pasăre, chiar dacă nu cu tot trupul, ci numai de un picior s-ar prinde într-o cursă, se află în întregime în stăpânirea celui ce a pus lațul, așa și noi, prin viață și prin credința cea rea, cădem în stăpânirea diavolului.

Iubirea de argint aduce cu ea întotdeauna pizma

Vrăjmașul este biruit mai mult în cazul celui neagonisitor. Căci nu are cu ce-l vătăma. Cele mai multe necazuri și ispite se fac prin pierderea averilor. Dar ce poate să facă celor neagonisitori? Nimic. Să le ardă ogoarele? Nu le au. Să le strice animalele? Dar nu au nici din acestea. Să se atingă de cei dragi? Dar și de la aceștia și-au luat rămas bun de mult. Așadar, neagonisirea este cea mai mare pedeapsă împotriva vrăjmașului și comoară de mult preț a sufletului.

Prin rugăciune vom vindeca și rana fratelui nostru

Când nu avem mintea noastră la Dumnezeu, ci la „de ce”, atunci este de vină când unul, când celălalt. Dar de fapt noi suntem de vină și nimeni altul. Nu avem o stare duhovnicească bună. Aceasta este pricina. Cel care urmărește Rugăciunea ca pe aur și exploatează fiecare minut, toate le depășește, toate le primește și le rabdă. Atunci Dumnezeu și Maica Domnului îl acoperă. Atunci va lua aminte la clevetire, la neascultare, la cele nebinecuvântate. Cel care vede lăuntrul său, pe toate cele din jurul său le va vedea bune. Când omul Îl are pe Dumnezeu în sufletul său, nu vorbește de rău, iar când vede pe cineva că suferă, suferă și el și plânge împreună cu acela, implorându-L pe Dumnezeu să-l miluiască.

Ajutând aproapele, ne ajutăm pe noi înșine

Cu cât mai multe bunuri dobândesc oamenii de astăzi, cu atât mai multe probleme au. Nu mulțumesc nici lui Dumnezeu pentru facerile Lui de bine, și nici nu văd nefericirea semenilor lor, pentru ca să facă vreo milostenie.

Îndepărtarea din mijlocul lumii – declarație de dragoste față de Dumnezeu

Dragostea mare de Dumnezeu nu suferă lumea, nu iubește tovărășia, caută însingurarea. Această dragoste a mânat mii de suflete să se depărteze de la calea cea largă a lumii în adâncul pustiei. Ca să se vadă singuri cu Domnul lor iubit. Ca să aibă întâlnire de taină cu Făcătorul lor, Care este întreg dragoste, și după nume și după ființă. Dar, mai înainte de toate, ca să se învrednicească de această vedere și de această întâlnire.

Să nu ne rugăm mecanic

Dacă Rugăciunea inimii nu reușește, este bine să continuăm, adică să o spunem mecanic?

Nu este păcat mai urât înaintea lui Dumnezeu decât mândria

Mândria este o boală sufletească de temut, ca­re se vindecă foare greu. Nu este păcat mai urât înaintea lui Dumnezeu decât mândria. Sfinții Pă­rinți o numesc „sămânța satanei”.

Cum să ne ordonăm gândirea ca s-o ferim de ignoranță

Dacă rămânem numai cu suspiciunea de noi și nădejdea în Dumnezeu, așa de necesare în acest război, nu numai că nu vom învinge, dar vom și cădea în multe rele. Deci, pe lângă acestea, mai e nevoie și de formarea și de instrucțiunea noastră, cum am spus la început. Acesta-i al treilea lucru. Ea se adresează minții și voinței. Trebuie să ferim mintea de neștiință. Ignoranța este un mare dușman al minții. O întunecă și o oprește de la orice cunoaștere a adevărului, obiectul ei de preferință.

Care este distincția dintre minte și inimă ?

Distincția este ușor de făcut, pentru că sunt două locuri speciale în care sunt cuprinse aceste două centre. Mintea e în cap și celălalt centru este inima, unde este sentimentul, unde este voința. Și în cap este inteligența și memoria.

Câștigul ascultării e mare și răsplata de la Dumnezeu, bogată

Unde e mai multă putere, ca în această poruncă? Unui pahar de apă îi urmează răsplata cerească. Ia seama la nemărginirea iubirii de oameni. Întrucât ați făcut, zice, unuia din aceștia, Mie ați făcut (Matei 25, 40).

Când simți că te apasă crucea e semn că mergi în urma Domnului

Nu poți merge fără cruce în urma Domnului Purtător de Cruce; și toți cei care merg în urma Lui merg, negreșit, cu crucea.

Vorbirea deșartă este prilejul multor păcate

„Din vorbă multă nu vei scăpa de păcat” (Pilde 10, 19). Creștinii trezvitori numesc toate simțurile „ferestre ale sufletului”, prin care, dacă le deschizi, fuge toată căldura lăuntrică. Cea mai cuprinzătoare deschizătură, o ușă larg deschisă, care lasă această căldură să se scurgă în valuri, este limba, căreia i se dă voie să vorbească ce și cât vrea.

Milostenia ta folosește cel mai mult celor care se rușinează s-o ceară !

În 1958, când am mers la Sfânta Mănăstire Stomiu, în Koniţa, era acolo un protestant pe care îl susţineau economic din America şi care câştigase de partea lui 80 de familii. A zidit şi o clădire unde să se adu­ne. Sărmanii oameni aveau mare nevoie şi din prici­na sărăciei lor, au fost nevoiţi să se facă protes­tanţi, pentru că aceia îi ajutau economic.

Dumnezeu știe mai bine cui și ce boală îi este de folos

De te vei ruga în scârbe lui Dumnezeu, acestea se vor depărta de la tine, iar boala nici cu toiagul n-o alungi.

Rugăciunea pentru aproapele – intrarea în lumea lui Hristos

În realitatea ei veșnică, Liturghia este Paștile Domnului prezent în permanență împreună cu noi.

Smerenia și înțelepciunea Sfântului Teodosie

Sfântul Teodosie (este numit și „începătorul vieții de obște”; este prăznuit de Biserică la 11 ianuarie), ajungând la o vârstă înțelepțească, zămislind dor de viață filosoficească (în context: „călugărească”), plecând din țara sa, a venit la Ierusalim. Și, închinându-se celor sfinte cu sfințenia cuvenită, era întorcând gândul întru sineși: oare cum să înceapă a filosofa și pe care cărări din cele două să o aleagă – pe cea foarte singuratică și neamestecată [cu grijile lumești] sau pe cea împreună cu alți cucernici deopotrivă la scop cu dânsul? Însă, precum era atunci, n-a cercat a se liniști de­osebi, judecându-l ca pe un lucru fără temei, neiscusit fiind el a se lupta singur de sineși cu duhurile vicleșugului.

Creștinismul poate fi înțeles doar de inima rugătoare

Se poate spune cu un anume temei că adevăratul creștinism nu a fost propovăduit aproape nicăieri. Creștinismul întrece atât de mult înțelegerea obișnuită, că inima rugătoare nu îndrăznește să predice cuvântul Evangheliei. Oamenii caută Adevărul. Ei Îl iubesc pe Hristos. Dar, mai cu seamă astăzi, ei încearcă să-L reducă la propriile lor dimensiuni, coborând Evanghelia la nivelul unei învățături moraliste. Însă Hristos a declarat: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Marcu 13, 31; Luca 21, 33).

Atunci când ești bolnav și nu poți merge la biserică

Sunteți țintuiți la pat și de aceea nu puteți să mergeți la biserică și la mănăstire pentru slujbele dumnezeiești. Mă rog să zidiți în voi, cu ajutorul Domnului, o biserică nefăcută de mână omenească, duhovnicească, unde sufletul vostru va aduce neîncetat „jertfa bineplăcută lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos”(I Petru 2, 5), prin rugăciunea minții și a inimii. (…)

„Priviți cu veselie în ochii bolii !”

Însuflețiți-vă! Priviți cu veselie în ochii bolii! Lăsați-vă însă mai puțin în voia închipuirilor… Vă vor veni în cap multe nimicuri de tot felul… Vă veți certa cu toată lumea… toate astea în gând – după aceea va trece totul.

Oare Îl putem vedea pe Dumnezeu ?

Prietenul meu, Ascetul Nicodim, părea că se născuse ca să nu moară. Mai mult, părea că s-a născut pentru Viață. Era neprihănit ca și culoarea galbenă a feței lui. Și fiindcă răsărise „ca un crin al văilor” în mijlocul spinilor, ocrotitoarea neprihănirii, Preacurata Maria, l-a atras pe Pustnic încă din fragedă vârstă, în „grădina ei”, „Sfântul Munte”, ca el să nu-și întineze hainele.

Dragostea de aproapele a transformat un tâlhar în monah

Pafnutie monahul, alegându-și viața pustnicească, niciodată nu gusta vin. Iar umblând el odată prin pustie, a aflat niște tâlhari, și aceștia beau vin.

Războiul împotriva pornirilor năpraznice ale pasiunilor

Apoi, dacă nu ești obișnuit, iubite, a lupta cu mișcările ascunse, cu năvala ocărilor ori cu alte nenorociri ce s-ar abate peste tine, te sfătuiesc să procedezi totdeauna astfel.

Inima noastră e în mâna lui Dumnezeu

Mai stă scris în Cartea Vieții: inima împăratului este în mâna lui Dumnezeu. Dacă împărățești asupra patimilor, atunci ești un împărat adevărat. Atunci inima ta este în mâna lui Dumnezeu. Iar această mână conduce fără greșeală inima ta și o îndreaptă spre Împărăția luminii și a vieții veșnice. Deprinde-te cu lupta vitejească pentru neîntinarea și curăția inimii tale, pentru a putea întoarce acest dar Celui Care ți-a dăruit toate.

Nu doctorul însuși tratează, ci Dumnezeu tratează prin el

Avă trata sora sau a alerga la sfinți sunt două lucruri care nu se exclud reciproc. Pe doctor Dumnezeu l-a făcut și doctoriile sunt creațiile lui Dumnezeu. Doctorul nu el însuși tratează, ci Dumnezeu tratează prin el. Dumnezeu îi insuflă doctorului și el prescrie medicamentul potrivit. Dar, când Dumnezeu nu îi ajută pe doctori, nu știu dacă atunci vreunul dintre ei ajunge să prescrie medicamentul potrivit.

Maica Domnului – părtașă la taina mântuirii

Desigur că Hristos este singurul mântuitor al oamenilor. Însă Dumnezeu a voit ca toată lucrarea de mântuire înfăptuită de El să depindă de consimțământul dat de Fecioara Maria la închinarea Arhanghelului Gavriil, în ziua Bunei Vestiri. Pentru aceasta, slujbele ortodoxe ne-o prezintă pe Maica Domnului, în nenumărate imne poetice, ca fiind părtașă la lucrarea mântuirii noastre.

Dumnezeu, din veșnicia Lui, vine la noi, în acest „astăzi” al timpului nostru

Trăim Nașterea Domnului și, din plinătatea acestui dar, lumea, istoria primesc necontenit înțeles și sens înnoitor zidirii lor. Ascultăm inspiratul Imn al sărbătorii cu aceeași emoție genuină, sfântă: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc și magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci”.

„Crăciunul înseamnă moartea deznădejdilor noastre”

La hotarul dintre anii 1999 și 2000, în sânul unui pelerinaj, m-am aflat la Betleem, solicitat să rostesc o mărturie, vestind Praznicul Nașterii Iubirii lui Dumnezeu în lume. După cuviinciosul și smeritul meu mesaj, luând cina într-un restaurant palestinian din Betleem, privesc pe unul dintre pereții localului și văd pictată această imagine: un cort în chipul unei case. Pe pragul ușii lui, o femeie cu un copilaș de mână. De-a lungul cortului, la marginea lui, o altă femeie, tot cu un copil de mână. Cele două femei căutau una către alta. Fețele și privirile lor exprimau fiecare taina, tâlcul, dorul ei. Am înțeles: erau Sara și Agar. Precum se știe, Sara, soția lui Avraam, neavând copii, după o veche datină a îngăduit soțului ei să aibă copil cu slujnica Agar; și așa s-a născut Ismael. Agar, născând copil stăpânului ei, a început a o disprețui pe Sara. Dumnezeu a dăruit lui Avraam, însă, și prin Sara un copil – pe Isaac. Acum, învrăjbindu-se și mamele, și fiii, Agar a plecat cu fiul ei (Facerea 21, 9-14); și durerea despărțirii a rămas. O priveam în imaginea zugrăvită în acel loc… Duhovnicește mă rugam: Doamne, Tu ai zis: Avraam a fost bucuros să vadă ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat (Ioan 8, 56). Doamne, Tatăl Ceresc Te-a trimis pe Tine, Fiul Său, Care ai luat și chipul jertfei lui Isaac, pe care Avraam vroia să-l sacrifice; ai luat și chipul lui Ismael: Dumnezeu fiind, Te-ai smerit, chip de rob luând (Filipeni 2, 6-7).

Hristos, în iesle, a fost Împărat și Cerșetor

Hristos în iesle, a fost Împărat și Cerșetor. Pentru cine S-a întrupat Cuvântul, pentru îngeri? Pentru noi, oamenii! Ce mai așteptăm? Ți se cere o trăire simplă de tot și o relație cu ceilalți. Pe contul tău.

Iubirea Tatălui Ceresc se descoperă și se trăiește prin venirea lui Hristos în lume

Lumea însăși a fost creată din veșnica iubire a Tatălui, prin Fiul, în Duhul Sfânt. Iubirea divină e creatoare: „toate prin Dumnezeu-Cuvântul s-au făcut” (Ioan 1, 3). Iar iubirea în care Tatăl din veci naște pe Fiul e aceeași în care creează și lumea iubirii Lui, în care creează pe tot omul „nou-născut ce vine în lume”; orice copil, prunc, e o noutate, un unic, inedit, irepetabil, după icoana Unicului Său Fiu divin. E o taină a creației dumnezeiești, ca un „astăzi” fără de sfârșit, cunoscând, simțind cum cântă poporul nostru: „Pe Fiul Cel din vecie/ Mi L-a trimis Dumnezeu Mie,/ Să se nască și să crească,/ Să ne mântuiască”. Să ne mântuiască pe noi pururea, cu fiece copil și om trăitor în lume. Mântuitorul, Fiul iubirii părintești, zice: „Tatăl Meu până acum lucrează și Eu lucrez” (Ioan 5, 17).

Cuvântul – un dar dumnezeiesc pentru om

Postul este vremea de a controla cuvintele noastre. Lumea noastră este incredibil de verbală, iar noi suntem permanent inundați de cuvinte care și-au pierdut sensul și, deci, puterea. Creștinismul descoperă sacralitatea cuvântului – un adevărat dar dumnezeiesc pentru om. Din această cauză, cuvintele noastre sunt înzestrate cu puteri uriașe, fie pozitive, fie negative. Din această cauză, vom fi judecați și după cuvintele noastre: „Vă spun că pentru orice cuvânt deșert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua Judecății. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept și din cuvintele tale vei fi osândit” (Matei, 12, 36-37).

Răspunsul dat unui om ce voia să știe cum poate afla viitorul

Un țăran, fiind curios să afle cum poate fericitul să prezică viitorul și să pătrundă în tainele sufletului omenesc, s-a apropiat de el și l-a întrebat:

Maica noastră nu ne părăsește niciodată

Dragii mei, să credeți din toată inima și din tot sufletul că Împărăteasa Cerească niciodată nu ne părăsește, niciodată nu ne uită, ci este pururea cu noi ‒ și în necazuri, și în bucurii; și când ne naștem, și când murim; și aici, pe pământ, și dincolo, în Cer. Și tuturor ne arată aceeași dragoste și milă ‒ și celor drepți, și celor păcătoși, și acum și pururea până la sfârșitul veacului. Căci ea este Maica noastră, neschimbată, iubitoare și mântuitoare.

Lepădarea de sine, adevărata înțelepciune

Intrând în Biserică, leapădă mintea ta și vei deveni înțelept cu adevărat; leapădă lucrarea voii tale și vei începe să lucrezi cu adevărat; leapădă-te și de tine însuți și vei deveni cu adevărat propriul stăpân.

Sufletul nostru este asemenea unui pom

Ca să poată crește, pomul trebuie să fie adăpat cu apă. Tot așa și sufletul trebuie să fie adăpat cu harul Duhului Celui Sfânt, ca să fie sănătos și puternic. Sfântul Antonie spune: „Pomii, de nu se vor adăpa cu apă, nu vor putea crește: nici sufletul nu poate crește dacă nu soarbe din dulceața cea cerească. Cresc numai sufletele care au primit Duhul și sunt udate cu dulceața cea cerească”.

„Monahismul rămâne și există pentru lume”

Monahismul rămâne și există pentru lume, pentru popor. Este un suport și o realitate la care aleargă poporul dreptcredincios. Iar ceea ce trăiește monahul, poporul, credincioșii cred ceea ce trăiește el. Ei cred ceea ce părinții monahi propun, adică Tradiția Bisericii.

La Dumnezeu, nici un singur pas nu e trecut cu vederea

Un bătrân oarecare ședea în pus­tie; acesta avea chilia la douăsprezece mile depărtare de apă. Și ducându-se într-o zi ca să ia apă, s-a împuținat și a zis:

Ce înseamnă să lucrezi virtuțile ?

Când vei pune început virtuții, să nu te miri dacă izvorăsc asupra ta, din tot locul, necazuri aspre și tari. Că nu se numește virtute aceea, care nu e însoțită de greutăți în lucrarea ei.

Semnul Sfintei Cruci, o rugăciune fără cuvinte

Mărturisește deschis dragostea ta către Domnul Cel blând, sărută crucea și icoanele, împodobește-le cu flori; doar cele rele trebuiesc înăbușite cu tăcerea, cele bune să respire liber.

Experiențe trăite după Sfântul Botez

La 25 decembrie 2005 s-a botezat o familie cu patru copii. Erau foști catolici. Au primit numele de Atanasie și Maria.

Când este silit omul să-și aducă aminte de Dumnezeu

Si cel mai rău om este silit să-și aducă aminte de Dumnezeu de trei ori în viață:

Cum putem lupta împotriva păcatului ?

Ajutoarele întru nevoință împotriva legii trupești sau împotriva trupului sunt următoarele:

Ușa spre pocăință este deschisă. Grăbește-te !

Iar păcătosul se tot gândește că nimeni nu îl vede și, ascunzându-se de ochii oamenilor prin întunericul nopții sau pustietatea locului, socoate că nu e zărit de nimeni.

„Cine va crede acum din inimă în cuvântul Tău, Doamne ?”

„Doamne, cine a crezut celor ce noi am auzit?” (Isaia 53, 1) Așa se tânguie, mirându-se, prorocul Isaia. Se cade să strigăm și noi: „Cine va crede acum din inimă în cuvântul Tău, Doamne?”. Aproape toți s-au clătinat. Limba multora încă nu grăiește împotriva credinței; însă puține inimi nu s-au abătut pe cărări străine.

În Sfântul Potir străluceau raze luminoase

Catehetul Irineu mi-a istorisit următoarea întâmplare:

Rugăciunea care unește mintea și inima

Este cunoscut că aerul pe care-l inspirăm se duce prin plămâni către inimă. Așază-te deci, adună-ți gândul și îndreaptă-ți-l pe căile respirației înlăuntrul tău, silește-l ca să intre împreună cu aerul inspirat în însăși inima ta și reține-l acolo, nu-i da frâu liber, ci dă-i aceste sfinte cuvinte: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă! Și fă-l să repete cuvintele zi și noapte.

Dacă fac pace în mine, pot înțelege inima celuilalt

Dacă întrebați ce este cultura, aș putea spune într-un cuvânt: armonie! Dacă m-ar întreba cineva ce este Scriptura, aș răspunde „Armonie, domnule!”. Adică să fiu mereu în situația să păstrez pacea, pentru că raportul dintre dreptate și pace este de la doi la opt. Deci, faci dreptate și câștigi doi, dar pierzi opt. Faci pace, câștigi opt, dar pierzi doi. Deci, pacea este de patru ori mai mare decât dreptatea. Numai atunci poți să faci armonie. Deci, tu trebuie să fii un erou al armoniei, un erou al păcii, cu orice chip. În felul acesta poți avea dezvoltat discernământul de a putea înțelege inima cuiva. Orice om care are o pace sufletească are o valoare nemaipomenită în sufletul lui și o armonie în unitatea în care trăiește el.

Rugăciunea este o adevărată lucrare

Rugăciunea este lucrare: a te ruga înseamnă a fi lucrător cu adevărat. Pentru fiecare lucrare se cere străduință: o limbă străină se învață vorbindu-o, rugăciunea se învață rugându-te. Nici să nu te gândești că ai putea afla ceea ce cauți fără de rugăciune. Rugăciunea este temelia și începutul doririi de Dumnezeu.

Să nu ne grăbim în rugăciune !

Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Doamne, Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul! Doamne, miluiește!

Dumnezeu săvârșește minuni chiar și cu animalele și fiarele pământului

Dumnezeu săvârșește minuni chiar și cu animalele, și cu fiarele, El cunoaște exact numărul lor, le îngrijește, le hrănește, le adapă și le îndrumă cu Duhul Lui acolo unde voiește:

Cei care nu acceptă minunile, resping puterea rugăciunii

Cei care nu acceptă minunile lui Dumnezeu resping două lucruri. În primul rând, rugăciunea, deoarece în rugăciune oamenii cer intervenția lui Dumnezeu, adică minunea Lui în necazurile și strâmtorările lor.

De ce Biserica noastră este numită sobornicească ?

Prin cuvintele „Biserică sobornicească”, noi arătăm că Biserica noastră are menirea de a se răspândi în toată lumea, cuprinzând pe credincioșii din toate locurile, din toate timpurile și de la toate popoarele, ca o încununare a poruncii Mântuitorului, Care a zis: „Mergând, învățați toate neamurile…” (Matei 28, 19).

Fără preot nu este iertare și dezlegare !

Numai prin Biserică se poate face iertarea păcatelor; numai Biserica are putere, prin preoții și arhiereii săi, să lege și să dezlege păcatele lumii. Nu vă înșelați de nebunii aceia care vă învață că pot ei ierta păcatele afară de preot și de episcop! Niciodată să nu credeți minciunile lor!

Vrei putere să le faci pe toate bine ?

Când plecăm la treabă, să avem pe Hristos în minte; și când venim de la treabă iar, și când ne odihnim iar. Și când ne sculăm din somn, prima simțire, primul cuvânt acesta să fie: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!, Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului...

„Bucuria monahului este să pătrundă în iubirea lui Dumnezeu”

Viața monahală este o viață dăruită. Monahul trebuie să se îndulcească de rugăciune, să fie atras de iubirea dumnezeiască. Nu poate rămâne în monahism dacă nu se îndulcește de rugăciune. Dacă asta nu se întâmplă, gata, nu poate sta în mănăstire.

Când unii trec prin momente grele, răul profită și-i pune să facă lucruri oribile

Măi, nu toți care fac crime sunt criminali sau ticăloși; sunt fără stare, nu luptă, nu se spovedesc, nu se roagă, nu se străduiesc, și, chiar dacă au un fond sufletesc bun, rămân așa, ca dobitocul, cum se spune în popor, și, astfel, răul pune stăpânire pe ei și-i domină. Și le vine să facă atâtea și atâtea răutăți, dar, mai apoi, le regretă, mâhnindu-se și simțindu-se ca-n iad.

Făptuind, vom afla mântuirea

De vrei să-ți mântuiești sufletul și să capeți viața veșnică, scoală-te din lâncezeală, fă-ți semnul crucii pe fața ta și zi: „În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh. Amin”. Credința nu o vei afla meditând, ci făptuind. Nu cuvintele și speculațiile ne învață ce este Dumnezeu, ci trăirea.

La un pas de Dumnezeu

Aici trebuie să ajungem totuși fiecare creștin, în afară de pravilă, la Rugăciunea inimii. Trebuie să prinzi un pic de curaj s-o spui. Pe urmă te obișnuiești s-o spui mereu. Apoi vezi că te ascultă Dumnezeu. Simți că te ascultă Dumnezeu.

Să fim mereu atenți la inima noastră

Inima este gata să sară și să împlinească îndată orice pornire ce vine în ea, căci inima nu are ochi, dar mintea are. O, cât de mult trebuie să fie omul atent asupra inimii lui, fiindcă prin poarta aceasta omul este totdeauna mai slab și aici cedează mai ușor.

Pe drumul spre Ceruri, avem trei însoțitori

Era un mirean foarte evlavios în viața lui și a venit la avva Pimen. S-au mai întâmplat la bătrân și alți frați, cerând de la dânsul să audă vreun cuvânt. Și zicea bătrânul mireanului celui credincios: „Grăieşte fraţilor vreun cuvânt”. Iar el se ruga, zicând: „Iartă-mă, avva, eu ca să mă învăţ am venit”. Şi, silit fiind de bătrân, a zis: „Eu sunt mirean, vânzând şi neguţătorind verdeţuri; dezleg şi fac legăturile mai mici, cumpăr cu puţin şi vând cu mult. Însă din Scriptură nu ştiu să spun. Dar o pildă vreau, totuşi, să zic:

Omul credincios știe că la Dumnezeu se duce și toată viața pentru asta se pregătește

În toate zilele sale și în toate faptele sale, omul credincios știe că se duce la Dumnezeu și, pentru că știe, nu numai că nu se mândrește cu aceasta către nimeni, dar plin de cutremur și de grijă, totdeauna se străduiește să poată face fiecare pas spre Dumnezeu, în așa fel încât atunci când va ajunge în fața Lui, să nu-i fie rușine de niciun pas de pe tot drumul făcut până aici. Se străduiește neîncetat ca, în tot ce face pe drumul luminos spre fața Domnului, nicio faptă și nicio clipă să nu-i fie umbrită de ceva care nu ar fi plăcut înaintea ochilor Aceluia cu Care se va întâlni în curând.

Toți suntem chemați la Viață

Toți suntem condamnați la moarte și mai nimeni nu crede că va muri; vorbesc de-o credință care să-ți transforme viața în vederea morții, în vederea Vieții.

„Dumnezeu din toate m-a scos”

Niciodată să nu deznădăjduiți, pentru că în cea mai grea împrejurare Dumnezeu te scapă. Aș putea să vă spun sute de cazuri din viața mea personală, când în momentul în care tot orizontul părea închis, când nimic nu se mai deschidea pentru mine, în clipa aceea Dumnezeu deschidea o poartă. De zeci de ori în viața mea, în special în închisoare, Dumnezeu m-a scos din păcat și din lumea aceasta.

Cuvânt pentru tot omul ce voiește să se mântuiască

„Se cuvine, dar, ca episcopul să fie fără de prihană, bărbat al unei singure femei, veghetor, înțelept, cuviincios, iubitor de străini, destoinic să învețe pe alții, nebețiv, nedeprins să bată, neagonisitor de câștig urât, ci blând, pașnic, neiubitor de argint, bine chivernisind casa lui, având copii ascultători, cu toată bună-cuviința; căci dacă nu știe cineva să-și rânduiască propria lui casă, cum va purta grijă de Biserica lui Dumnezeu?” (I Timotei 3, 2-5)

Cei care suferă cu Hristos, cu El se vor preaslăvi

Hristos a înviat! Ce te-ai întristat? Ori nu crezi în Dumnezeu, care a venit la noi? Care a murit pentru tine şi care te iubeşte mult? Tu Lui încă nu I-ai arătat nici un fel de dragoste, iar El ţi-a dovedit şi prin cuvânt şi prin faptă şi prin legământ; El Însuşi ne-a învăţat să îndurăm necazurile şi a mers pe drumul suferinţelor şi a murit pentru noi cu moarte de ocară. Şi le-a lăsat celor iubiţi ai Săi următorul testament: „În lume necazuri veţi avea. Însă necazul vostru se va preschimba în bucurie. Şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi“. Dar bucuriile ocazionale sunt trecătoare. De aceea, bucură-te că suferi împreună cu Mirele tău, Iisus.

Dumnezeu suferă cu cei ce sunt în suferință

În momentul în care am fost în temniță și am văzut oameni care mureau cu rugăciunea pe buze, oameni care erau chinuiți și se rugau pentru cei care-i chinuiau, oameni care stăteau în închisori și copiii lor, și părinții lor sufereau și ei se rugau pentru toți, am înțeles că într-adevăr Hristos este Cel care suferă în noi.

Să faci în așa fel încât fiecare om care îți iese în cale să simtă că-i vrei binele

Fii blând și bun cu toți, ne îndeamnă Părintele Serghie, că toți sunt în nevoi, bolnavi cu toții. Nu-i nimeni sănătos la suflet. Deși ne pare că le merge bine, de stai să cugeți ce i-a fost hărăzit omului să fie, și ce-a ajuns, nu poți decât să plângi de mila lor, și-a ta. Pe lângă asta, sunt necazurile vieții; numai citește ziarul și-ai să vezi cum omenirea se zbate în chin și suferință.

Lasă lumea aceasta și mântuiește-te !

De când eram copil mi-aduc aminte de niște ouă la care se plinise vremea să dea pui. Ouăle erau în casă și vedeam cum ies, rând pe rând, puii din ele. Dar dintr-un ou, puiul nu putea ieși. Se zbătea să iasă și nu putea. Oul se mișca cu puiul prin casă și noi, copiii, râdeam. Puiul din ou era viu. Dădea semne de viață, dar îi lipsea viața cea adevărată, fiind închis în găoacea oului.

Care este cea mai mare jertfă a noastră pentru Dumnezeu ?

Cea mai mare jertfă pe care I-o putem aduce Domnului suntem noi înșine. Aceasta n-o putem face fără să lepădăm voirea noastră. Ascultarea ne învață cum să facem acest lucru. La ascultare ajungem prin sârguință, și cea mai bună sârguință pe care ne-a predat-o Biserica sunt posturile prescrise de ea. Pe lângă post, mai avem și alți învățători cărora să le dăm ascultare. Ei ne întâmpină la fiecare pas în viața de toate zilele, numai de le-am lua voile în seamă.

Adâncul proniei lui Dumnezeu

Greu este câteodată și pentru cei mai înțelegători să înțeleagă de ce un om este așa, iar altul altfel; de ce un tânăr doritor de viață moare, în vreme ce un bătrân doritor de moarte trăiește; de ce cucernicul se chinuie, iar cel fără de Dumnezeu o duce bine.

Sacralitatea cinstirii aduse părinților noștri trupești !

Când pătimirile de pe cruce sfâșiau sufletul și trupul Mântuitorului, când El atârna atât de greu pe piroane cu mădularele străpunse, între viață și moarte, iar pe El întreaga lume atârna deasupra pierzării așteptând mântuirea, nici chinurile întregului iad, nici grija pentru întreaga lume, pentru toate vremurile și pentru veșnicie nu au înăbușit în El simțămintele legiuitei îndatoriri față de Maica Sa.

Să ne aducem aminte de dragii noștri părinți

Cea de-a cincea poruncă din Decalog prescrie următoarele îndatoriri față de părinți:

Ai dobândit bogăție, dar știi ce să faci cu ea ?

În cunoscuta parabolă despre bogatul fără de minte (Luca 12, 16), se spune că pământul a rodit foarte mult în anii aceia. Întrucât ogoarele bogatului au dat rod bogat, acesta a început să-și facă probleme cum va reuși să-și pună la adăpost cerealele. Observați cum nu doar săracii sunt munciți de gânduri sau neliniști – cazul celor din urmă este explicabil pentru lipsa celor de neapărată trebuință. Au și bogații multe neliniști: unde și cum să-și păzească cele pe care le au. Felurite amenințări plutesc asupra avuțiilor, după cum spune Domnul, din multe părți: „Nu adunați vouă comori pe pământ, unde moliile și rugina le strică, și unde furii le sapă și le fură” (Matei 6, 19).

Timpul, lumea și mântuirea

Timpul este în strânsă legătură cu nevoia noastră de creștere.

Pocăinţa sinceră aduce iertare şi bucurie

Care este prima treaptă a spovedaniei? Să conştientizezi păcatul.

Care este a doua? Căinţa.

Ce spune Evanghelia? Căci şi fiul risipitor a conştientizat, şi-a dat seama unde se află, şi-a dat seama că mănâncă roşcove cu porcii, s-a căit şi a zis aşa: „Mă voi duce la tatăl meu şi îi voi zice: «Tată, am greşit la cer şi înaintea Ta. Primeşte-mă ca pe ultimul, ca pe un argat, dar primeşte-mă la tine în casă»”.

Bunătatea naște bunătate, răutatea naște răutate

Chiar dacă ni se pare că avem dreptul să nu iertăm, atunci trebuie să iertăm. Bunătatea naște bunătate. Răutatea naște răutate. Iertarea naște iertare. Răzbunarea naște răzbunare.

Să îndurăm focul poftelor și, cu adevărat, se vor stinge

Să fugim de cursele diavolului, să luptăm cu vitejie împotriva lui, să îndurăm focul poftelor și, cu adevărat, se vor stinge. Căci nu ne lasă Dumnezeu să fim dogoriți multă vreme, ci ajutorul lui va schimba văpaia focului poftelor în roua curățeniei și noi vom lăuda pe Dumnezeu împreună cu sfinții trei tineri.

„Pe acela numesc înțelept, care are viață curată și neîntinată, măcar de ar fi și neînvățat”

Se socotește înțelepciune, bucurie, știință și cunoștință desăvârșită, să ai viață lăudată și curată spre plăcerea lui Dumnezeu, precum zice și un oarecare filozof elin: „Pe acela numesc înțelept, care are viață curată și neîntinată, măcar de ar fi și neînvățat”.

„Când te vei întoarce și vei suspina, vei cunoaște rătăcirea ta și te vei mântui”

Fiecare, ca un ostaș al lui Hristos, să poarte război pentru a fi încununat cu lauri, nu pentru a fi osândit.

Să suferim aceste puține zile, ca să purtăm cununa dreptății

Să suferim aceste puține zile, ca să purtăm cununa dreptății. Cât s-au ostenit părinții noștri cu posturi, cu denii, cu lacrimi, cu rugăciuni și cu tot felul de chinuri pustnicești!

Nu judeca ceea ce nu cunoști

Avea fericitul Ioan, mai mult decât altele, multă grijă să nu osândească pe nimeni, pentru orice fel de greșeală și, mai ales, pe călugări, de vreme ce a greșit o dată cu unul dintre aceștia și de atunci niciodată nu osândea pe călugări în grabă, căci i se întâmplase lui, în adevăr, un lucru ca acesta:

Cum fac diavolii ca să te lase fără folos la rugăciune

Când demonii văd că cineva are râvnă să se roage așa cum trebuie, îi insuflă (nu în timpul rugăciunii) gânduri despre ceva oarecum necesar și pleacă, iar după puțin timp îi stârnesc amintirea despre acel lucru, ducând și mintea în căutarea lui (dacă este o problemă, căutând rezolvarea, iar dacă este un lucru, căutând dobândirea); și, negăsind ceea ce caută (rezolvarea problemei sau mijlocul dobândirii lucrului), omul se supără și se întristează.

Exemple de bărbăție duhovnicească și de înfruntare de către sfinți a vrăjmașului

Sfântul Nil ne dă câteva pilde de monahi sfinți, care au suferit războaie înfricoșate din partea vrăjmașului și l-au biruit, făcându-l de râs.

Al optulea cin îngeresc: Arhanghelii

Acest cin, zice Sfântul Dionisie, este rânduit să învețe. Arhanghelii sunt învățători cerești. Ce învață ei? Îi învață pe oameni cum să își rându­iască viața așa cum place lui Dumnezeu, dupa voia lui Dumnezeu.

Îngerii Domnului sunt neînchipuit de frumoși

În veacul ce va să fie, fericirea noastră va odrăsli din uimirea de a-i vedea dintr-o dată pe Sfinți, pe îngerii Domnului, neînchipuit de frumoși, strânși în miriade de cete, alcătuite perfect, în ordinea ierarhiilor cerești.

Cei șapte arhangheli care stau înaintea lui Dumnezeu

„Avenit unul dintre cele șapte duhuri care stau înaintea lui Dumnezeu”. Aceștia poartă numele Dumnezeului Celui viu: Mihail, Gavriil, Rafail, Varahil, Gudiil, Salateil și Uriil. Toți au terminația „il”. Știți ce înseamnă? Înseamnă Dumnezeu! Știți care este adevăratul nume al Arhanghelului Mihail? „Miha” înseamnă putere și „il”, Dumnezeu, El se tălmăcește „puterea lui Dumnezeu”.

Cum se întâmplă că unii oameni credincioși ajung la ateism ?

Părinte, cum se întâmplă că unii oameni credincioși ajung la ateism?

„Păcatul îl face pe om foarte încurcat sufletește”

Mai demult, oamenii erau într-o stare primitivă, nu aveau nici case, nimic. Intrau în peșterile fără ferestre, închideau și intrarea cu pietre și crăci, așa încât să nu pătrundă aerul. Nu înțelegeau că afară este viața, oxigenul. În peșteră, omul se strică, se îmbolnăvește, se nimicește, în vreme ce afară prinde viață. Poți să înțelegi adevărul? – atunci ești în soare, în lumină, vezi toate mărețiile; altfel, ești în peșteră întunecoasă. Lumină și întuneric. Ce este cel mai bine? Să fii blând, smerit, liniștit, să ai înlăuntrul tău iubire sau să fii nervos, necăjit, certat cu toți? Fără îndoială, cea mai înaltă este iubirea. Religia noastră are toate aceste bunătăți și este adevărul. Însă mulți se călăuzesc după altceva.

„Să se facă lumină !”

Și a zis Dumnezeu: Să se facă lumină; și s-a făcut lumină.

Se cuvine să îi respectăm pe povățuitorii noștri

Zis-a Avva Isidor: „Se cuvine ca cei uceniciți, pe adevărații învățători să-i iu­bească ca pe niște părinți și să se teamă de ei ca de niște dregători și nici pentru dragoste a dezlega frica, nici pentru frică a înnegri dra­gostea”.

Falsa cale a auto-îndumnezeirii

Primul păcat al omului și cauza fundamen­tală a condiției sale nefericite din toate timpurile a fost că a dat ascultare ispitei șarpelui din Rai: „Veți fi ca Dumnezeu!”. Ceea ce Nietzsche numește Supraom, iar Dostoievski, omul-dumnezeu este de fapt același dumnezeu al sinelui cu care diavolul a ispitit atunci și-l ispitește me­reu pe om; el este singurul dumnezeu căruia oa­menii i se pot închina după ce adevăratul Dumnezeu a fost respins.

„Smerenia nu se face cunoscută și nu este băgată în seamă de oameni”

Smerenia mincinoasă orbește omul în așa hal, că îl silește nu numai să creadă că e smerit și să dea de înțeles celorlalți că este astfel, ci să o spună deschis propovăduind-o cu mare glas. („Urmarea lui Hristos”, cartea III, cap. 2). Amarnic își bate joc de noi minciuna atunci când, amăgit fiind de ea, o recunoaște drept adevăr.

Prin cuvintele Sfintei Scripturi, Îl întâlnim pe Dumnezeu Însuşi

Cuvintele Sfintei Scripturi au putere asupra noastră atunci când le simțim drept cuvinte ale lui Dumnezeu care ni le adresează în momentul citirii. Atunci prin ele Îl întâlnim pe Dumnezeu Însuși, ne simțim atinși de chemarea Lui potrivit cu împrejurările și nivelul nostru duhovnicesc. Atunci în aceste cuvinte descoperim o mare putere și un sens mereu nou. Astfel citirea se unește cu rugăciunea.

Citirea Bibliei – prilej de a primi darul lui Dumnezeu

Consumarea Scripturii de către noi, împărtășirea noastră de Cuvântul lui Dumnezeu în Sfânta Biblie este o împărtășire uhovnicească. Hristos ne umple de prezența Sa, de energiile Sale. Este un alt fel de Euharistie. Toate darurile sunt o împărtășire de Hristos. Iar acest lucru se aplică și lecturii făcute în stare de rugăciune. Toate darurile vin, așadar, dacă suntem în stare de rugăciune și în comuniunea Bisericii. Trebuie să cerem, să ne deschidem acestor daruri, și atunci ele vor veni.

Să nu credeți orice auziți

Nu credeți ușor cele ce le auziți, pentru că sunt unii care le spun așa cum le înțeleg ei. Odată a mers cine­ va la Hagi-efendi (așa-l numeau pe Sfântul Arsenie Capadocianul locuitorii Farasei) și i-a spus: „Să am binecuvântarea Sfinției Tale, Hagi-efendi, acolo sus s-au adunat o sută de șerpi”. „O sută de șerpi? Cum de s-au aflat acolo?” s-a mirat Sfântul Arsenie. „Ei, să nu fi fost o sută, dar cincizeci sigur erau”. „Cincizeci de șerpi?!”. „Douăzeci și cinci erau sigur”. „Ai auzit vreodată să se adune do­uăzeci și cinci de șerpi?” îi spune Sfântul. Apoi acela îi spune că trebuie să fi fost neapărat zece. „Bine”, îi spu­ne Sfântul, „dar ce, au avut conferință de s-au adunat zece șerpi? încetează! Nu este cu putință!”. „Să fi fost vreo cinci”, spune atunci acela „Cinci?” „Doi tot au fost”. După aceea îl întreabă Sfântul Arsenie: „I-ai vă­zut?” „Nu”, spune acela, „i-am auzit cum făceau ssss….printre crengi”. Se poate să fi fost și vreo șopârlă… Eu din câte aud, niciodată nu trag concluzii fără să cerce­tez. Unul poate spune ceva ca să judece, altul o spune numai ca să se afle în treabă, iar altul cu scop.