Nu fiţi supăraţi amândoi în acelaşi timp.
Nu strigaţi unul la celălalt. Dacă unul vrea neapărat să învingă în ceartă, acceptaţi-i victoria! Dacă trebuie să reproşaţi ceva, faceţi-o cu dragoste.
Nu-i amintiţi celuilalt de greşelile din trecut.
Nu mergeţi la culcare fără să vă împăcaţi. Dacă aţi spus ceva fără să vă gândiţi prea mult, jignind astfel, cereți imediat iertare.
Citește în continuare ‘Regulile universale ale vieții de familie’
Soțul este capul duhovnicesc, întreținătorul și dătătorul de bunătăți, cel care apără de răutatea lumii exterioare.
Citește în continuare ‘Care este rolul celor doi soți în cadrul familiei ?’
Ai putea crede că o căsnicie este alcătuită din cei doi soţi şi sentimentele lor de iubire, ataşament, prietenie. În timp vei descoperi că o căsnicie este o identitate aparte, are nevoile ei, dincolo de nevoile celor doi puse la un loc. Multe aspecte se dezvoltă prin punerea în comun din partea soţilor (fel de a fi, obiceiuri dinaintea căsătoriei, valori, preferinţe), la care se adaugă elementul de armonizare, în momentul în care vin în contact unele cu altele.
Citește în continuare ‘Prospețimea căsătoriei se păstrează îngrijind-o zilnic’
Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre creșterea copiilor, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001
„Pricina tuturor relelor din lume provine din principiul pe care îl punem la temelia educaţiei copiilor noştri” (p. 39) Citește în continuare ‘Educarea copiilor’
Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, Discursul II: Teofila, VI, Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 10, p. 56
„Cine transformă seva inițială în sânge și lutul în carne, dacă nu Dumnezeu, Cel mai strălucit dintre meșteri? El ne creează pe noi, oamenii, chipul Său rațional și însuflețit, modelându-ne ca pe o ceară, în pântecele mamei, din infime semințe lichide. Cine este cel ce poartă de grijă ca embrionul să nu fie asfixiat de lichid și de strânsoarea pereților (între care stă)? Și cine transformă după naștere (pe copilul) firav și mic într-un (om) mare, (dându-i) frumusețe și putere, dacă nu – precum am zis – Dumnezeu, Cel mai strălucit dintre meșteri, Care își transpune (în fapt) ideile prin Hristos, puterea Sa creatoare? Iată de ce, ne spun Scripturile de Dumnezeu inspirate, că copiii, chiar dacă se nasc din desfrâu, sunt încredințați îngerilor păzitori.”
Când va accepta purtarea darnică – regulă de viață față de persoanele pe care le iubește –, consecința logică va fi să dea dovadă de o dărnicie fără vreun interes, de un comportament măriminos și față de prietenii săi.
Citește în continuare ‘Cum să învățați copilul să fie darnic’
Nu este însă o regulă ca toţi copiii unici să se comporte egoist, lacom ori să fie zgârciţi. Sfântul Stelian Paflagonul a fost singurul copil al părinţilor săi şi de mic împărţea ce avea cu tovarăşii săi de joacă, iar mai apoi a devenit ocrotitor al copiilor.
Citește în continuare ‘A învăța să împartă cu alții poate fi o sarcină dificilă pentru copil’
Sunt sfințite toate: osteneala pentru întreținerea familiei, treburile de zi cu zi, tandrețea dintre soți; după cuvântul Apostolului.
Citește în continuare ‘Prin rugăciune, familia devine casă a lui Dumnezeu’
Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv sunt cunoscuţi între creştinii ortodocşi ca ocrotitori ai căsniciei şi fericirii familiale.
Nu trebuie să vedem crizele şi greutăţile din căsnicie ca pe nişte rele dezastruoase, ci ca pe un prilej de a ne îndrepta pe noi şi legătura noastră, pentru ca astfel să primească şi copiii noştri un model de urmat – de cum putem dialoga, de cum să ne recunoaştem greşelile, de cum să ne luptăm pentru relaţia noastră, de cum să convieţuim cu cei care ne deranjează sau ne supără, de cum putem ierta.
În viaţa fiecărei familii există momente în care tendința soţilor de a fi foarte apropiaţi trece pe plan secund. Tocmai atunci este necesară forţa autentică a dragostei: „Îl voi privi la fel ca atunci când l-am luat”. Dragostea creştină iubeşte până la sfârşit, nu doar pentru un timp. Ea este statornică şi durabilă.
Citește în continuare ‘Dragostea adevărată este statornică şi durabilă’
Este nevoie de atenţie în faţa înrâuririi, ca să nu spun impunerii, părinţilor şi a mediului, de unde şi socrii au primit un nume rău. După căsătorie, îi sfătuim pe bărbaţi şi pe femei să înlăture amestecurile părinţilor sau influenţa oricăror altora, care este pornită spre distrugere.
Citește în continuare ‘Nu permiteți intervenţiile altora în căsnicia voastră !’
Dragostea este o fericire, ea umple viaţa noastră de sens şi de bucurie, însă această fericire o facem doar cu propriile noastre mâini.
Citește în continuare ‘Ce trebuie să facem pentru ca dragostea să țină o viață ?’
Dacă veţi face loc în inimile voastre pentru neîncredere şi pentru închiderea în sine, vor apărea între voi o mulţime de neplăceri. Nu îngăduiţi să vină asupra voastră necazurile care vin din neînţelegeri.
Voi începe acest articol cu concluzia: avem nevoie de blândețe – faţă de noi înşine, de ceilalți, în faţa durerii. Este necesară blândeţea cu toate procesele integrării, vindecării și devenirii, care alcătuiesc viața. Este nevoie de blândeţe în stabilirea identităţii şi rolurilor, fie că suntem femei, fie bărbaţi. Blândeţea determină echilibrul în relaţiile de cuplu.
Citește în continuare ‘Blândețea în procesul devenirii noastre’
Se invocă tot mai mult condiţiile sociale şi sărăcia împotriva naşterii de prunci. Este justificată această atitudine?
Prima și cea mai importantă sarcină în calitate de soț sau soție (și mai târziu ca părinte) este menținerea propriei unități personale cu Hristos. Nu faceți asta numai pentru dumneavoastră, ci și de dragul soțului sau soției și al copiilor voștri.
Citește în continuare ‘Practici duhovnicești care țin familia unită’
Atunci când două persoane se căsătoresc, ele înființează un nou avanpost al Bisericii, al Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Asemenea bisericii la care participați în zi de duminică, noua dumneavoastră casă necesită efort conștient și purtare de grijă iubitoare, dacă vă propuneți să fie ceea ce voi și Dumnezeu vă doriți să fie. În mijlocul acestei mici biserică din căminul vostru, la fel ca în mijlocul Bisericii, se află relația persoanei cu Dumnezeu.
Este îmbucurător să aud că petreceţi în sănătate şi bunăstare împreună cu soţul. Să dea Dumnezeu ca nimic să nu tulbure vieţuirea voastră paşnică. Rugaţi-vă zilnic pentru aceasta. Luptaţi-vă cu gândurile bănuitoare referitoare la soţ. Astfel de gânduri, adesea neîntemeiate, doar tulbură pacea sufletească şi întunecă mintea.
Citește în continuare ‘Rugați-vă zilnic pentru bunăstare împreună cu soțul’
Botezul copiilor reprezintă o practică ce își are rădăcini atât în Sfânta Scriptură, cât și în tradiția apostolică și patristică. În demersul nostru, avem intenţia de a arăta, în ordine cronologică, pe baza mărturiilor post-apostolice și patristice, a istoriei Bisericii vechi, că există numeroase indicaţii că nou-născuţii erau încă de atunci botezaţi.
Citește în continuare ‘Ce spun Sfinții Părinți despre practica botezării copiilor ?’
Rânduiala botezului propriu-zis este precedată de rânduiala catehumenatului sau a facerii catehumenului. Cu alt cuvinte, candidatul la botez, înainte de a fi botezat, este făcut catehumen, adică este trecut prin treapta intermediară dintre starea de necreștin și cea de creștin. Această treaptă de tranziție dura odinioară un timp mai mult sau mai puțin îndelungat, timp în care cel ce voia să treacă la creștinism trebuia să învețe adevărurile fundamentale de credință și să se pregătească sufletește pentru intrarea în Biserică prin botez.
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. XXIII, 139.5, 140.1-140.2, 141.1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 183
„Omul trebuie să se căsătorească și de dragul patriei și de dragul de a avea copii, care s-o moștenească, și de dragul desăvârșirii lumii, atât cât îi stă în putință; de altfel și poeții deplâng căsătoriile care sunt desăvârșite pe jumătate, căsătoriile fără copii, și fericesc căsătoriile cu mulți lăstari. Dar mai ales bolile trupești arată necesitatea căsătoriei. Că purtarea de grijă a femeii și marea ei statornicie mi se pare că depășesc atențiile celorlalte rude și prieteni, cu cât ea se deosebește de ceilalți prin simpatia ei față de bărbat și prin aceea că vrea să stea lângă el mai mult decât toți. Este, într-adevăr, așa cum spune Scriptura, un ajutor (Facerea 2, 18) necesar. Poetul comic Menandru, deși este pornit să atace căsătoria, totuși recunoaște folosul ei, pentru că celui care i-a spus:
Nu-mi place căsătoria,
îi răspunde:
O înțelegi greșit!;
apoi adaugă:
Vezi în ea numai greutățile și supărările,
Dar ceea ce este bun în ea nu vezi!”
În vechime, botezul se săvârșea la început în orice apă curgătoare, uneori în catacombe ori în casele particulare care, în primele trei secole, erau folosite ca biserici (locașuri de adunare și de rugăciune); iar în epoca de masivă convertire a păgânilor la creștinism și de înflorire a disciplinei catehumenatului (secolele IV-VI), botezul se săvârșea în locașuri anume destinate petru aceasta, construite pe lângă biserici și numite baptisterii.
Sfânta Biserică acordă o importanţă desăvârşită cinstirii celor şapte Sfinte Taine instituite de Mântuitorul Iisus Hristos, deoarece prin acestea primim harul sfinţitor al Duhului Sfânt.
Citește în continuare ‘De ce Mirungerea se face imediat după Botez ?’
Botezul se încheie odată cu îmbrăcarea neofitului, a proaspătului botezat, în haina albă, la rostirea cuvintelor „Îmbracă-se robul lui Dumnezeu (N) în lumina dreptății”. Însă, după cum Biserica l-a pregătit pe catehumen pentru a fi demn de primirea Sfântului Botez, sau pe nașii acestuia în cazul în care cel botezat este un prunc, tot așa îl pregătește și pentru chemarea sa decreștin.
Citește în continuare ‘Mirungerea, taină a Bisericii – Semnificaţii teologice’
Taina Botezului poate fi primită de către orice om, indiferent de vârstă (fie prunc, fie adult), care n-a mai fost botezat o dată cu botezul creștin valid; de exemplu, când e vorba de adulți, orice necreștin (evreu sau păgân); precum și membrii confesiunilor și ai sectelor creștine care nu recunosc botezul sau care nu cred în Sfânta Treime (în vechime, de exemplu, adepții lui Pavel de Samosata, astăzi socinienii și unitarienii). Toți aceștia, înainte de a fi botezați, trebuie să fie catehizați sau instruiți în credința ortodoxă.
Precum la Taina Sfântului Botez, mirii ce urmează a se cununa sunt însoțiți de nași sau nuni. Aceștia asistă pe finii lor la Logodnă și la Cununie, implicându-se și participând activ la săvârșirea acestor două slujbe, îndeplinind împreună cu preotul anumite gesturi sau acte liturgice, între care punerea inelelor în degetele mirilor, la Logodnă, și punerea și luarea cununiilor de pe capetele mirilor, la Cununie. De asemenea, ei țin lumânările, de o parte și de alta a mirilor, nașul în partea dreaptă a mirelui și nașa în partea stângă a miresei. Aceste lumânări sunt un simbol al luminii sau al căii celei adevărate pe care trebuie să meargă viitorii soți, nașii angajându-se să le fie garanți sau chezași ai seriozității și trăiniciei vieții de familie pe care cei doi tineri o încep.
Citește în continuare ‘Rolul şi semnificaţia naşilor în Taina Sfintei Cununii’
Ce calităţi creştine trebuie să aibă naşii de cununie şi cine nu poate cununa?
Sfântul Ioan Hrisostom ne învaţă că nu numai soţul şi soţia beneficiază de multiplele daruri ale căsătoriei – una din cele mai puternice forţe care asigură coeziunea vieţii societăţii. Iată ce afirmă el în Omilia XX la Efeseni: „Nimic nu uneşte viaţa noastră atât de strâns şi de puternic, ca iubirea dintre bărbat şi femeie […]. Dacă bărbatul şi femeia trăiesc în armonie, şi copiii cresc bine, şi casa este ţinută în rânduială, şi vecinii se împărtăşesc de aroma ce emană din acea casă, şi prietenii, şi rudele. Astfel se produc mari binefaceri şi pentru familie şi pentru state”.
Citește în continuare ‘O familie fericită începe cu doi soți care se înțeleg bine’
Care a fost începutul căsătoriei? Căderea în păcat a omului. Înainte de aceasta, nu era căsătorie – nu în înţelesul de astăzi. Abia după cădere, după ce Adam şi Eva au fost izgoniţi din rai, Adam a „cunoscut” pe Eva (Facere 4, 1) şi s-a pus început căsătoriei. De ce atunci? Pentru ca să-şi amintească de căderea lor şi de izgonirea din Rai, şi să caute să se întoarcă acolo. Căsătoria este, prin urmare, o întoarcere în raiul duhovnicesc, Biserica lui Hristos. „Sunt căsătorit” înseamnă, aşadar, că sunt un împărat, un mădular credincios şi adevărat al Bisericii.
Citește în continuare ‘În căutarea raiului pierdut – căsătoria e o călătorie spre veşnicie’
Nou-născută, familia are un ritm de creștere care se cuvine să fie respectat și înțeles în toată complexitatea și particularitățile lui.
Citește în continuare ‘Familia are nevoie de timp și efort pentru a se desăvârși’
O prietenie adevărată este o construire şi o auto-construire, în care fiecare dintre cei doi parteneri trebuie să se definească pe sine, însuşindu-şi de la celălalt tot ceea ce ar putea ajuta relaţia lor şi descoperindu-i, în mod similar, culmile personalităţii sale, în speranţa unei prietenii împlinite.
Citește în continuare ‘Prietenia stă la baza unei relații de iubire fericite’
Arată-i că-ţi place mult să stai cu ea, că preferi să rămâi acasă de dragul ei, decât să te întâlneşti cu prietenii tăi.
Eu cred că aceste probleme vin din lipsa de smerenie. Noi refuzăm să ne smerim: bărbaţii faţă de Dumnzeu, femeile faţă de soţi şi copiii faţă de părinţi. Când fiecare membru al familiei va realiza acest lucru, ele vor dispărea.
Citește în continuare ‘Una din cauzele problemelor din familie’
Căsătoria este una dintre cele şapte Taine ale Bisericii. Pentru un creştin, legătura cu o femeie în afara căsătoriei bisericeşti poate fi comparată cu săvârşirea Liturghiei de către o persoană care nu a primit darul preoţiei: prima este socotită desfrânare, iar a doua ‒ profanare a unui lucru sfânt. Când în timpul cununiei se rostesc cuvintele: „Se cunună cu slavă şi cu cinste”, de fapt se slăveşte viaţa neprihănită a tinerilor până la căsătorie, iar Biserica se roagă pentru o căsnicie slăvită şi cinstită, pentru încununarea drumului vieţii pe care ei îl vor urma.
Citește în continuare ‘Doi pași esențiali înainte să faci „pasul cel mare” al căsătoriei’
Ai văzut o mamă bună? Chiar dacă are copii mai mulți și dacă unul o supără, o necăjește în fel și chip, ea are milă de toți. Dacă vede că un copil de-al ei a căzut în apă și se îneacă, sau în foc, și strigă: „Mamă, nu mă lăsa!”, ea uită tot. Uită că a supărat-o și se duce după dânsul și-l scapă, chiar cu riscul vieții.
Citește în continuare ‘Adevărata mamă nu mai ține minte răul’
Ca să vă dați seama cât de mult iubește o mamă pe fiii săi, am să vă spun o întâmplare care s-a petrecut în China.
Citește în continuare ‘Jertfa unei mame – definiție a iubirii’
În urmă cu câteva zile, ieșiți să ne facem aprovizionarea pentru iarnă, am zărit undeva în târg, în locul unui magazin cu produse de uz casnic, un altul.
Citește în continuare ‘Despre pariuri sportive și jocurile de noroc’
Să ai bani și să faci cu ei tot ce îți dorești, fără să dai socoteală nimănui, este ceea ce visează foarte mulți tineri. Pentru unii, a avea suficient de mulți bani înseamnă să ai case, mașini și să te distrezi cât mai mult cu prietenii, să bei și să mănânci în localuri la modă. Pentru alții, să călătorești în diferite colțuri ale lumii, de preferat în țări cât mai exotice.
Răspunsul la întrebarea despre ce trebuie să facă o femeie în timpul naşterii nu trebuie să-l dea un preot, ci un medic înţelept. Aceasta ar trebui să ştie cum să se pregătească, cum să nu-i facă rău pruncului în timpul naşterii şi chiar cum sa ajute să se nască mai repede. Dar aceste întrebări sunt legate de lumea fizică, nu de cea duhovnicească.
Citește în continuare ‘Rugăciunea este de un real folos mamei în timpul nașterii’
Ce înţelegeţi prin pregătire cu calcul şi precizie a căsniciei? Adică să începi să gândeşti. Cât durează căsnicia ta? Dacă dă Dumnezeu, 75 de ani de acum încolo. Ce faci în perioada asta, cum o abordezi, este om de nădejde, nu este omul potrivit? Asta înseamnă precis, să nu te iei după orice. Azi am întâlnit o fată la Piteşti, pe care am întrebat-o:
Citește în continuare ‘Dacă eziți, mai bine nu te căsătorești’
În multe dintre situaţiile de viaţă, oamenii s-au obişnuit să ia propriile hotărâri, să acţioneze conform acestora şi abia apoi, în momente de cumpănă, să ceară ajutorul lui Dumnezeu. Ne-am obişnuit din păcate să credem că noi ştim ce e mai bine pentru noi, ce ne dorim şi ce nu, şi Îl chemăm pe Dumnezeu doar ca să ne ajute să ne împlinim propria voie. „Facă-se voia Ta” s-a transformat din ce în ce mai mult în „Ajută-ne să facem voia noastră”. Şi ajungem să ne mirăm, să fim răniţi, dezamăgiţi, să cădem în deznădejde pentru faptul că Dumnezeu nu ne ajută să împlinim planurile, despre care nu ne-am întrebat dacă fac parte dintre planurile Lui pentru noi. În general, noi suntem animaţi în acţiunile şi alegerile noastre de ceea ce apreciem a fi binele nostru imediat, caracterizat prin obţinerea recompensei – fie de ordin material, fie de ordin psihologic – şi evitarea sancţiunii. De multe ori ne este dificil să tolerăm chiar şi o amânare în obţinerea recompensei, considerând că ştim cel mai bine cum şi când trebuie să se întâmple lucrurile.
Citește în continuare ‘„Alege cu inima!” – un sfat bun de urmat sau o capcană?’
Abordarea pe care o sugerăm pentru a descoperi daca sunteţi compatibil cu partenerul dumneavoastră poate părea puţin prea logică sau prea lipsită de sentimente pentru unii. Nu negăm importanţa emoţiilor şi a iubirii romantice pentru celălalt, dar sugerăm că doar astfel de emoţii nu ar putea forma cea mai bună fundaţie pentru o relaţie ce va dura o viaţă întreagă. De fapt, dacă emoţiile sunt foarte puternice, ele chiar vă pot face să nu vedeţi că nu sunteţi potriviţi unul pentru celălalt în câteva aspecte foarte serioase.
Citește în continuare ‘„Ne iubim” nu înseamnă întotdeauna și că „ne potrivim”’
La Sfântul Isaac Sirul găsim acest cuvânt minunat. „Silește-te, zice, să întâmpini pe aproapele tău cu o dragoste care să întreacă măsura cuvenită lui. Laudă-l chiar pentru lucrurile pe care nu le are… Prin aceasta semeni sămânța virtuții în el. Îl silești să se întoarcă spre bunătate și dacă are unele scăderi, se va tămădui de ele, rușinându-se de cinstea pe care i-o arăți” (Cuvânt 5).
Citește în continuare ‘Prin dragoste semeni sămânța virtuții în aproapele tău’
Știm cu toții ce se întâmplă uneori cu picturile marilor maeștri, sau cu icoanele, sau cu orice operă de artă, cu orice formă de frumusețe: orice frumusețe poate fi mutilată ‒ indiferența, împrejurările, răutatea pot mutila chiar și cel mai frumos obiect.
Citește în continuare ‘Dragostea adevărată e atunci când iubim nu „pentru că”, ci „cu toate că”’
Abordarea pe care o sugerăm pentru a descoperi daca sunteţi compatibil cu partenerul dumneavoastră poate părea puţin prea logică sau prea lipsită de sentimente pentru unii. Nu negăm importanţa emoţiilor şi a iubirii romantice pentru celălalt, dar sugerăm că doar astfel de emoţii nu ar putea forma cea mai bună fundaţie pentru o relaţie ce va dura o viaţă întreagă. De fapt, dacă emoţiile sunt foarte puternice, ele chiar vă pot face să nu vedeţi că nu sunteţi potriviţi unul pentru celălalt în câteva aspecte foarte serioase.
Citește în continuare ‘Să nu cauți „jumătatea perfectă”, ci persoana compatibilă’
Preasfinţitul Moussa, Episcopul Ortodox pentru Tineret (din America, n. r.), îşi împărtăşeşte experienţa îndelungată în consilierea cuplurilor tinere într-o formulă succintă şi surprinzător de eficientă cu ajutorul căreia puteți afla dacă dumneavoastră şi partenerul sunteţi compatibili:
În acest an, Duminica Părinților și a Copiilor coincide cu sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, Duhul Adevărului, al unității și al comuniunii. Cu acest prilej, ne amintim cu recunoștință de părinții și bunicii noștri care ne-au transmis dreapta credinţă și dragostea jertfelnică, învățându-ne că doar prin rugăciune, viaţă curată şi fapte bune putem face roditoare darurile Duhului Sfânt, primite la Botez, spre a ajunge la asemănarea cu Dumnezeu Cel sfânt şi milostiv.
Care este însemnătatea duhovnicească a familiei pe pământ?
Citește în continuare ‘Familia – izvor divin al vieţii pe pământ’
Concluziile patristice legate de greutăţile pe care le reprezintă căsătoria, precum şi analiza lor aici nu au deloc intenţia de a subestima căsătoria sau de a-i descuraja pe cei care o doresc, dimpotrivă, tind să protejeze căsătoria de acea aparentă atmosferă de bunăstare romantică, pe care o poate comporta pregătirea pentru căsătorie şi care asigură pe deplin eşuarea ei.
Citește în continuare ‘Căsătoria presupune o dramatică transformare a sinelui’
Nimeni nu își dorește să eșueze în căsnicie. Dar o căsnicie fericită nu se obține fără strădanie. Asemenea unui dans elaborat, căsnicia este arta prin care două persoane învață să danseze grațios prin viață, în același ritm. Pentru a deveni un dansator desăvârșit, e nevoie de foarte multe lecții, timp de mai mulți ani. A învăța să te miști plin de grație prin viață, în același ritm cu soțul sau soția, presupune un efort săptămânal, dacă nu chiar zilnic. Nu e niciodată prea târziu să înveți să dansezi. Și nici să ajungi să stăpânești arta căsniciei. Lecțiile vor dura toată viața, dar exact asta înseamnă căsnicia: o viață întreagă prin care să te miști cu grație, în același ritm cu perechea ta. (…)
În perioada de curtare, ambii încearcă să se vândă cât mai bine celuilalt, aşa că au o purtare plină de bunătate şi de curtoazie. Însă odată intraţi în rutina vieţii de zi cu zi, dovezile de bunătate şi de curtoazie, datorită cărora afecţiunea şi dragostea dintre ei ar trebui să crească şi să devină mai solide, încep să se rărească.
La fel ca personajul lui Jim Carrey din The Mask (Masca), cu toţii purtăm o mască. Aceasta întruchipează persoana publică prin intermediul căreia vrem să fim cunoscuţi. Dar, în acelaşi timp, ea ne camuflează, ne ascunde adevărata personalitate.
Una dintre metodele contraceptive vehiculate astăzi, chiar şi în sânul familiilor de credincioşi practicanţi, o reprezintă aşa numita „contracepţie naturală”. Adepţii acestei metode consideră că, întrucât există o perioadă lunară în care femeia este natural infertilă, Dumnezeu a rânduit posibilitatea manifestării relaţiilor conjugale fără scop procreativ. Însă perioade infertile din viaţa unei femei se regăsesc şi la menopauză, în timpul sarcinii sau în perioada menstruației, când Biserica descurajează relaţiile sexuale. Spre exemplu, Sfinţii Părinţi credeau că în timpul menstruaţiei femeia este natural infertilă şi tocmai de aceea, urmând Sfânta Scriptură, relaţiile sexuale desfăşurate în această perioadă erau întinate: „Să nu te apropii de o femeie în timpul necurăţiei ei, când este la soroc, ca să-i descoperi goliciunea” (Levitic 18).
Citește în continuare ‘Familia creştină şi pericolul „contracepţiei naturale”’
Biserica a dat o atenție deosebită organizării familiei, pentru a corespunde, din toate punctele de vedere, scopului pentru care a fost întemeiată. Prin binecuvântarea cu care Biserica însoțește încheierea căsătoriei, aceasta primește, prin puterea Duhului Sfânt, sfințirea legăturii conjugale și întărirea soților, ca să poată îndeplini scopul lor. Unul dintre scopurile căsătoriei îl reprezintă nașterea de prunci.
Citește în continuare ‘Copiii nu sunt nici scopul căsătoriei, nici cei care omoară romantismul’
Unirea nupțială este imaginea unirii între Hristos şi suflet, între Hristos şi Biserică. De aceea, unirea nupțială, cu implicația ei sexuală, îşi găseşte împlinirea în comunitatea eclesială. Binecuvântată în Biserică, ea stă în slujba Bisericii, continuând lucrarea de creație a lui Dumnezeu prin procreere, reflectând iubirea eternă a lui Dumnezeu pentru Biserică şi prin aceasta pentru lume, şi fiind un martor al iubirii între soți, care poate să‐i ducă la viața veşnică.
Citește în continuare ‘Scopul ultim al căsătoriei – concentrarea în întregime asupra lui Dumnezeu’
Despre dragostea față de aproapele, Bătrânul zicea: „Când fratele nostru face o greșeală, noi trebuie să-i suportăm ispita. Adevărata dragoste ne inspiră să facem sacrificii pentru aproapele nostru.
Citește în continuare ‘Adevărata dragoste ne inspiră să facem sacrificii pentru aproapele nostru’
De multe ori, chiar mesajele transmise în mod bine intenţionat de către cei din jur vin să întărească visurile celor doi şi să contribuie la conturarea unei imagini idilice.
Citește în continuare ‘Căsătoria, loc de întâlnire cu Dumnezeu’
Căsătoria a reprezentat o trăsătură centrală a vieții umane încă din cele mai vechi timpuri – un mijloc de a găsi sfat, companie, securitate și sprijin pe măsură ce înaintează în viață și de a oferi copiilor siguranța și dragostea de care au nevoie pentru a înflori și crește ca adulți sănătoși și fericiți.
Citește în continuare ‘Căsătoria nu este un scop în sine, ci o cale de mântuire’
Să vedem cum vorbesc psihologii despre o familie cu probleme. Caracteristicile şi formularea vor varia uşor, dar esenţa rămâne aceeaşi. Mai jos listez zece semne ale familiilor disfuncționale din cartea lui John Bradshaw (Bradshaw on the Family: a Way of Self Discovery).
Citește în continuare ’10 semne ale unei familii nesănătoase și disfuncționale’
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 224-225
„Bărbatul care-și lasă femeia se face pe sine însuși vinovat de păcat, chiar dacă nu ia altă femeie, tocmai pentru că a făcut-o să săvârșească adulter; iar cel care-și ia altă femeie săvârșește și el adulter. Să nu-mi spui că a lăsat-o acela! Chiar dacă a lăsat-o, rămâne totuși femeia celui care a lăsat-o. Apoi, ca să nu o facă pe femeie mai obraznică, pentru că toată vina a fost aruncată pe bărbatul care a lăsat-o, Hristos îi închide și ei ușa unei noi căsătorii, spunând: Iar cel care ia pe cea lăsată face adulter. Prin aceste cuvinte Hristos o duce pe femeie pe drumul cel bun, chiar fără voia ei: o oprește de a se mai căsători și nu-i îngăduie să aibă vreun prilej de micime sufletească. Într-adevăr, dacă femeia știe că vrând-nevrând trebuie sau să trăiască cu bărbatul pe care l-a avut de la început, sau, dacă pleacă din casa bărbatului ei, să nu mai aibă nicăieri nici o scăpare, atunci va fi nevoită, chiar fără voia ei, să-și iubească soțul. Să nu te miri, dar, că Hristos nu Se adresează femeii când dă aceste porunci. Femeia este mai slabă. De aceea o și lasă la o parte, dar o pune pe calea cea bună, amenințându-l pe bărbat. Hristos a făcut ceea ce face un tată care are un copil rău. Tatăl îl lasă la o parte pe copilul său și-i mustră pe cei care i-au stricat copilul, interzicându-le să mai aibă legături cu el, să se mai apropie de el. Dacă ți se pare grea porunca aceasta, atunci adu-ți aminte de poruncile date de El mai înainte, în care i-a fericit pe ascultătorii Săi, și vei vedea că și această poruncă este cu putință de îndeplinit, fiind ușoară. Da, cum să-ți alungi femeia din casă când ești blând, făcător de pace, smerit, milostiv? Cum să te cerți cu soția ta când tu îi împaci pe alții? Nu numai prin asta, dar și în alt chip a făcut Hristos ușoară porunca aceasta. Prin cuvintele în afară de cuvânt de desfrânare, Hristos lasă bărbatului numai un singur caz când își poate lăsa femeia; că altfel s-ar fi ajuns iarăși la același lucru.”
Cu toţii avem de păzit următoarea poruncă de a ne purta poverile unii altora. Cu atât mai multă plăcere trebuie să împlinească această poruncă unul faţă de celălalt oameni atât de apropiaţi cum sunt soţii. Atunci când omul nu vrea să rabde, neplăcerile se înteţesc, iar fleacurile se adună unul câte unul până ia naştere un zid despărţitor. De ce ne-a fost dată mintea? Ca să netezim calea vieţii.
Citește în continuare ‘Soții trebuie să își poarte poverile unii altora’
Bucurii şi suferinţe comune
Familia îşi are rădăcinile în sentimentul iubirii dintre doi oameni care devin mai apoi soţ şi soţie, iar dragostea şi afecţiunea sunt elementele ce constituie temelia acestei mari clădiri. Din această iubire, izvorăsc dragostea părintească și iubirea copiilor faţă de părinţi și între ei. Iubirea aceasta înseamnă să te dăruieşti celuilalt, să îţi faci griji pentru el, să-l protejezi, să te bucuri de bucuria lui şi să plângi durerea lui ca şi cum ai plânge propria-ţi durere. Omul este „obligat” să împărtăşească necazurile şi bucuriile celuilalt nu numai prin sentimente, ci şi concret, prin gesturile impreună-vieţuirii. În căsătorie, durerea și bucuria devin comune. Nașterea unui copil, eventuala îmbolnăvire a acestuia sau chiar moartea, îi apropie pe soți, întărind și aprofundând sentimentul de iubire.
Citește în continuare ‘Iubirea jertfelnică – temelia familiei’
Sfinţind căsătoria şi patul mirilor („nuntă cinstită şi viaţă neîntinată”), Biserica învaţă şi înfrânarea de la relaţiile intime. Înainte de masă, creştinul ortodox rosteşte rugăciunea, dar dacă alături este un preot, acesta se roagă: „Doamne, binecuvântează mâncarea şi băutura robului Tău”, însă ştim că Biserica condamnă lăcomia şi beţia, şi le numeşte păcate. La fel, binecuvântând căsătoria, Biserica condamnă soţii care îşi întemeiază relaţiile exclusiv pe cele intime. Când într-o căsnicie predomină sexul, putem vorbi despre desfrânare; când bărbatul, după ce a strigat la soţie, cere de la ea satisfacerea propriilor pofte trupeşti, vorbim la fel, despre desfrânare.
Citește în continuare ‘Și omului căsătorit i se cere înfrânare și măsură în toate’
Creștinismul este religia mântuirii, nu o religie între celelalte. Mântuirea este actul prin care Dumnezu a restabilit starea de comuniune personală cu El a firii umane căzute în păcat și înstrăinate de El. Dumnezeu, prin Hristos, a readus la normalitate firea umană afectată de consecințele căderii în păcat. Participarea fiecărui om în parte la ceea ce Hristos a realizat în firea sa umană este un proces care începe prin botez – poarta intrării în Biserică – și se împlinește în Biserică.
L-a întrebat cineva pe părintele Paisie: Gheronda, astăzi mulți tineri nu vor să facă copii pentru că se gândesc la ce fel de lume îi așteaptă pe copiii lor: poluare de la substanțe chimice, radiații de la armele nucleare, viață plină de neliniște, o societate sălbatică, războaie, foamete, ucideri, violențe de tot felul, răpiri. Dacă deja suntem în vremea lui Antichrist, mă gândesc și eu că poate nu merită ca cineva să se mai căsătorească și să mai facă copii.
Citește în continuare ‘Naşterea de prunci, binecuvântarea iubirii lui Dumnezeu’
În lumea noastră se vorbeşte din ce in ce mai rar despre căsătorie, şi atunci când se vorbeşte, cel mai adeseori se vorbeşte doar despre dragostea dintre soţ şi soţie. Aceasta dragoste poate fi într-adevăr o binecuvântare şi un dar de la Dumnezeu, dar ţelul principal al căsătoriei este creşterea de copii creştini, de noi fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Această lucrare sfântă ar trebui avută în vedere cu maximă seriozitate încă de la începutul căsătoriei. Cuplul trebuie să trăiască cu conştiinţa faptului că au primit binecuvântarea de a deveni împreună-lucrători cu Dumnezeu în lucrarea de creare a unei noi persoane.
Dacă doi tineri se iubesc, dar sunt necredincioşi, în dragostea lor mai este prezent Hristos?
Sunt necredincioşi unul faţă de altul sau necredincioşi faţă de Dumnezeu?
Față de Dumnezeu.
Citește în continuare ‘„Căsătoria trebuie să se facă ori bine, ori deloc”’
Pe măsură ce am acumulat tot mai multe experiențe, am realizat că modelele teoretice sunt derivate din trăirea empirică. Astfel, am descoperit că în relație recreezi mediul de referință, adică familia de origine. De regulă, vedem problema în exteriorul nostru: am intrat în relație într-un moment de vulnerabilitate, a fost o chestiune de circumstanță, o decizie rapidă, aveam o vârstă… Acestea sunt mai degrabă invenţii pentru a ne justifica decizia mai mult sau mai puţin potrivită.
Citește în continuare ‘Moștenirea din familie în relația de cuplu’
Societatea în care trăim, caracterizată de laxism şi relativism moral, este una de consum, în care însăşi fiinţa umană a devenit un bun, care trebuie să astâmpere pofte şi să procure plăcere, de natură fizică sau trupească şi nicidecum spirituală, şi acestea într-o progresie nebună. Persoana însăşi nu este percepută ca un „cineva”, adică o fiinţă cu bucuriile sau încercările sale sufleteşti, căutând ajutor şi alinare, ci un „ceva”, adică un obiect, ce trebuie să împlinească dorinţe şi cerinţe materiale, trupeşti şi trecătoare.
Citește în continuare ‘Concubinajul – iluzie a fericirii maritale’
Concluzia fericită a specialiştilor care s-au aplecat asupra problemelor familiei contemporane este aceea că efectul căsătoriei asupra fericirii sau a stării de bine, este de 3,4 ori mai important decât impactul coabitării. Totodată, Gottman a constatat, în baza cercetărilor care s-au întins pe mai multe zeci de ani, că bărbaţii căsătoriţi îşi lungesc viaţa, în medie cu opt ani, iar femeile căsătorite, cu patru ani. Însă la acestea, condiţia este de a fi împlinite în familia în care trăiesc.
Citește în continuare ‘Căsătoria şi monogamia – factor al împlinirii, fericirii şi mântuirii’
Despre post l-am auzit spunând nişte lucruri care m-au impresionat foarte mult. Într-un cuplu de proaspăt căsătoriţi, soţul ţinea toate posturile cu regularitate, în timp ce soţia nu era obişnuită din familia ei să postească. Nu avea nimic împotriva postului, dar pur şi simplu nu era obişnuită cu el. Când soţul a expus această problemă Părintelui Porfirie, el i-a sfătuit în felul următor:
Citește în continuare ‘„Să nu-i mai vorbeşti niciodată despre post !”’
Dacă o persoană nu simte nevoia să se căsătorească, dar nici nu crede că ar face față vieții monahale, e bine să aleagă viața de celibatar?
Citește în continuare ‘Cum să nu fii singur, chiar dacă ești celibatar’
Sper să nu uitaţi acest interesant paradox al convieţuirii.
Este o temă care privește România, care privește întreaga lume, familia, și care pune mari probleme la ora actuală în Biserica Ortodoxă, pentru duhovnici în mod special. Tot ce vedem rău este din lipsă de trăire duhovnicească în familie. Noi ne-am obişnuit să condamnăm numai răul, mai precis numai efectul răului, nu şi cauza răului.
Preacuvioase Părinte, în familie, dragostea pe care omul ar trebui să i-o dea întreagă lui Dumnezeu nu este împărţită?:format(webp):quality(80)/https://www.romaniatv.net/wp-content/uploads/2020/12/adina-alberts-sora-1096x1080.jpg)
Căsătoria este calea normală a vieţii. De la începuturile lumii a existat o pereche de oameni. Ştim că prima pereche, strămoşii noştri, au fost Adam şi Eva. Ei au avut această poruncă de la Dumnezeu, să crească şi să se înmulţească. Deci familia este în primul rând rânduită la temelia societăţii omeneşti şi este izvorul vieţii. Prin această formulă de viaţă, prin căsătorie, omul devine creator, bărbatul şi femeia înmulţind neamul omenesc. Este o chemare generală a neamului omenesc prin acest mod de viaţă.
Citește în continuare ‘Sunt mai potrivit pentru viața de familie sau pentru călugărie ?’
Dacă apare dorul nebun de Dumnezeu atunci când eşti legat prin Taina Cununiei şi ai copii, ce este bine să faci, cum poţi să-ţi astâmperi dorul nebun şi să-ţi faci totuşi datoria de mamă şi de soţie?
Citește în continuare ‘Am soț și copii, dar tânjesc după viața de mănăstire. Ce să fac?’
Vin la mine mulţi şi doresc să înveţe lucrarea rugăciunii minţii. Atunci eu îi întreb: „Te-ai mărturisit vreodată? Te împărtăşeşti regulat? Vieţuieşti creştineşte?”. Dacă răspunde „Da”, atunci înaintăm. Dacă zice „Nu”, nu pierd timpul în zadar cu el. Aşadar, fiule, mai întâi începem cu pocăinţa şi mărturisirea. Apoi urmăm sfaturile unui povățuitor iscusit în lucrarea rugăciunii minţii.
Citește în continuare ‘Se poate trăi duhovniceşte și în familie’
Maică, ce părere aveți despre contracepție? Citește în continuare ‘Ce părere aveți despre contracepție ?’
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a IV-a, Cap. XIX-XX, 123.2-128.1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 289-291
„Femeia înțeleaptă va căuta, mai întâi, să convingă pe bărbatul ei să fie alături de ea în treburile care duc la fericirea căsniciei; iar dacă asta nu e cu putință, atunci ea singură să se străduiască să fie virtuoasă, să se supună în toate bărbatului ei, să nu facă nimic fără voia lui, în afară de acelea care privesc virtutea și mântuirea. Dar dacă un bărbat împiedică pe soția sa sau pe slujnica sa, care împlinesc fără fățărie aceste stări sufletești, un bărbat ca acela nu pare să facă altceva decât că preferă să alunge din casa sa dreptatea și castitatea și vrea să aducă în locul lor nedreptatea și desfrâul. Este cu neputință ca un bărbat sau o femeie să se distingă în ceva dacă nu s-a folosit de învățătură, de studiu sau de exercițiu; afirmăm însă că virtutea nu stă în altele, ci înainte de toate în puterea noastră. Pe celelalte le poate cineva împiedica să ni le însușim dacă dă luptă împotriva noastră, dar pe cele care stau în puterea noastră, nicidecum, chiar dacă cineva s-ar strădui s-o facă. Că cele ce stau în puterea noastră sunt dar dat de Dumnezeu și nu cad sub puterea altuia. De aceea, desfrânarea nu poate fi socotită un rău pentru altcineva decât pentru cel desfrânat, iar castitatea este un bine pentru cel ce poate fi cast. (…) E lămurit, socot, că soția trebuie să caute să-și potolească cu convingere și cu judecată orice necaz, care i-ar veni în căsnicie din partea soțului ei. Dacă soțul ei nu înțelege, atunci să caute, atât cât îi este cu putință firii omenești, să ducă o viață fără de păcat, să fie credincioasă Cuvântului, fie de trebuie să moară, fie de trăiește; să-i fie în minte gândul că ajutător și prieten într-o faptă ca aceasta îi este Dumnezeu, Cel Ce este într-adevăr paznic și mântuitor, atât în viața de aici, cât și în cea viitoare; să și-L facă pe Dumnezeu general și conducător, socotind ca sarcină a ei cumințenia și dreptatea și făcându-și scop al vieții sale dragostea de Dumnezeu. Apostolul spune în chip înțelept în Epistola către Tit (2, 3-5): Bătrânele trebuie să fie la înfățișare de o sfântă cuviință, să nu fie clevetitoare, să nu fie robite de mult vin, ca să înțelepțească pe cele tinere să-și iubească bărbații, să-și iubească copiii, să fie cuminți, curate, gospodine, bune, supuse bărbaților lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu.”
Citește în continuare ‘Sfaturi pentru buna viețuire a femeii’
Unul din cele mai fericite cupluri, pe care totdeauna le-am admirat sunt Elena şi George. Nu păreau, în exterior, să aibă prea multe puncte comune. El este vânzător, iar ea este pensionară. George este sufletul întrunirilor la care ia parte. Elena rămâne la periferia vieţii sociale. Şi totuşi, iradiază dragoste. I-am observat, pentru prima dată, la o masă oficială, în timp ce un participant îşi citea discursul. Din când în când, unul prindea mâna celuilalt şi schimbau priviri cu un zâmbet complice, ca şi cum ar fi purtat o discuţie a lor tacită.
Citește în continuare ‘Un secret al căsniciilor fericite – evidențierea calităților’
Există multe lucruri care fac o căsnicie să reușească, dar vom puncta doar trei ca fiind unele din cele mai importante:
Soţii trebuie să fie totdeauna pregătiţi să primească voia lui Dumnezeu în viaţa lor. Pe cel care se încrede în Dumnezeu, El nu-l va lăsa. Noi nu facem nimic pentru Dumnezeu, iar El face atâtea pentru noi. Cu câtă dragoste şi dărnicie ni le dă pe toate! Există oare ceva pe care Dumnezeu să nu-l poată face?
Citește în continuare ‘Naşterea de prunci nu depinde numai de om, ci şi de Dumnezeu’
Orice soţie credincioasă se pătrunde de interesele soţului. Când acestuia îi e greu, ea se străduie să-l îmbărbăteze prin înţelegerea sa, prin manifestările iubirii sale. Susţine cu interes toate planurile lui. Nu îi este povară. Este puterea din inima lui, care-l ajută să devină tot mai bun. Nu toate soţiile sunt o binecuvântare pentru soţii lor. Uneori, femeia este ca o plantă agăţătoare ce înfăşoară puternicul stejar care e soţul său.
O problemă mai intimă care trebuie lămurită este că cei mai mulţi tineri se gândesc la o căsătorie pentru plăceri, mai întâi, ceea ce este o mare greşeală. Aceste lucruri ţi le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie să te mai preocupe. Naşterea de copii este o consecinţă, nu e un scop suprem al căsătoriei. Scopul este stimularea reciprocă pentru mântuire. Aşadar, este o greşeală să construieşti o relaţie pe nişte motive imediate – să fie o lună de miere şi o viaţă de amar. Trebuie gândit dacă rezistă la toate greutăţile binecuvântate ale căsătoriei. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită, de la început, când poţi să judeci – pentru că, dacă te-ai îndrăgostit, nu mai judeci – nişte lucruri pentru viitor, până la sfârşitul vieţii. Deci este dezavantajul celui care se îndrăgosteşte prost, pentru că a văzut ceva superficial. El nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii.
Iubirea ți-l arată pe aproapele ca pe un alt sine al tău, te învață să te bucuri pentru fericirea lui, ca și cum ar fi fericirea ta, și să te întristezi la necazurile lui, ca și cum ar fi necazurile tale. Iubirea face din mulți un trup și din sufletele lor vase ale Sfântului Duh.
Rugăciunea făcută cu evlavie și lacrimi sporeşte credinţa, smereşte inima, aduce căinţă pentru păcate, alungă diavolii din inimi şi din casă, împacă pe soţi şi copii, stinge ura şi aduce în familiile creştine harul Duhului Sfânt.
Citește în continuare ‘Rugăciunea pogoară pacea și bucuria în familie’
Părinte, rugăciunile de seară trebuiesc făcute de către toţi membrii familiei împreună?
Citește în continuare ‘Rugăciunea are mare putere în familie’
Care sunt obiecţiile care se aduc la adresa rugăciunii comune a soţilor? Prima: mulţi spun că atunci „când unul din soţi citeşte cu voce tare pravila, mintea celuilalt zboară departe de la rugăciune”. Dar şi la biserică, mintea noastră „zboară departe”, ceea ce nu înseamnă însă că nu mai trebuie să mergem la biserică, ci să ne străduim să ne adunăm gândurile. În timpul rugăciunii comune unul din soţi rosteşte rugăciunea cu voce tare, iar celălalt o repetă în gând şi împreună se adresează lui Dumnezeu cu o singură strigare, cu slavoslovii şi mulţumiri, cerând de la El bunuri duhovniceşti, sufleteşti şi trupeşti.
Citește în continuare ‘Rugăciunea comună a soților – o necesitate ?’
Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu ești tot, ea e tot.
Vrednicia, cinstea și noblețea miresei depind de mire. La fel și cinstea, noblețea și vrednicia sufletului creștinesc depind de Hristos. Cu cât mai vrednic este mirele, cu atât mai vrednică este și mireasa logodită cu el. Dar așa cum nu este nimeni mai cinstit, mai nobil, mai vrednic decât Hristos, Fiul lui Dumnezeu, la fel și pentru sufletul creștinesc nu poate fi cinste și vrednicie mai mare decât să fie mireasă logodită cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu.
Citește în continuare ‘Vrednicia, cinstea și noblețea miresei depind de mire’
Emoţiile pozitive sunt generatoare de atitudini şi fapte extraordinare. Numai un om cu o lume interioară frumoasă şi cu inima caldă poate să aibă răbdare cu persoana iubită în momente grele ori să o aştepte cu drag acasă, fără să se afunde în iadul suspiciunii. În relaţia dintre soţ şi soţie, emoţiile preponderente sunt: iubirea, fericirea generată de atenţie şi de apreciere din partea fiinţei iubite, nevoia de siguranţă, surprinderea şi – nu în ultimul rând – emoţia rugăciunii comune.
E nevoie să fim cu băgare de seamă să ne păzim soțul/soția și să ne păzim căsnicia. Partenerul trebuie să poată avea încredere în noi pentru a ni se putea încredința. Nu putem să ne sărutăm soțul/soția în dormitor, și apoi să dezvăluim secretele căsniciei noastre colegilor de serviciu.
Enevoie să fim cu băgare de seamă să ne păzim soțul/soția și să ne păzim căsnicia. Partenerul trebuie să poată avea încredere în noi pentru a ni se putea încredința. Nu putem să ne sărutăm soțul/soția în dormitor, și apoi să dezvăluim secretele căsniciei noastre colegilor de serviciu.
La Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului am găsit exprimată ideea că rugăciunea inimii, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”, este legată de Taina Sfântului Botez pe care fiecare creștin o primește o dată în viața lui. Cuviosul consideră că cel mai potrivit loc unde Îl putem invoca şi ruga pe Hristos este inima. Comentând textul biblic: „Cel ce crede în Mine râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (Ioan 7, 39), stareţul sfânt Vasile spunea că toţi creştinii botezaţi primesc în mod tainic această „apă” în inimile lor, adică toţi primesc la Botez înlăuntrul lor pe Hristos Însuşi.
Citește în continuare ‘O aplicare baptismală a rugăciunii inimii’
– Maică Stareţă, i-ai scris urări lui Dimitrie, care acum se căsătoreşte?
Citește în continuare ‘Cum trebuie să fie dragostea dintre soți ?’
Îndrăgostirea şi implicarea într-o relaţie romantică au un efect pozitiv asupra bunăstării psihologice a oamenilor. „Atunci când ne îndrăgostim, lumea se clatină din temelii, preschimbându-se în jurul nostru, nu numai în ceea ce priveşte înfăţişarea exterioară, cât şi în tot ce înseamnă experienţa proprie care ne pune în legătură cu lumea. De regulă, această cutremurare este percepută prin mijlocirea noilor perspective luminoase pe care le deschide, înfăţişându-ne un minunat cer şi pământ nou, pe care iubirea, prin miracolul şi taina ei, parcă le recreează dintr-odată” (părintele Filothei Faros). În pofida tiparului emoţional unic al fiecărei relaţii romantice, ele au în comun dinamica dintre forţele care atrag spre simbioză, în idea de a reveni la siguranţa primară cu mama şi cele care atrag spre individualizare, pentru a realiza ceva unic, total personal, ce va da semnificaţie vieţii. Relaţiile romantice ce păstrează aprinsă scânteia îndrăgostirii au mereu un echilibru viu între nevoia de intimitate, siguranţă şi cea de individualizare proprie.
Citește în continuare ‘Dragostea care îl mistuie pe îndrăgostit’
Este obligatorie îndrăgostirea reciprocă între soţ şi soţie?
Citește în continuare ‘Îndrăgostirea este obligatorie în căsătorie ?’
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente