Familia creştină şi pericolul „contracepţiei naturale”

Una dintre metodele contraceptive vehiculate astăzi, chiar şi în sânul familiilor de credincioşi practicanţi, o reprezintă aşa numita „contracepţie naturală”. Adepţii acestei metode consideră că, întrucât există o perioadă lunară în care femeia este natural infertilă, Dumnezeu a rânduit posibilitatea manifestării relaţiilor conjugale fără scop procreativ. Însă perioade infertile din viaţa unei femei se regăsesc şi la menopauză, în timpul sarcinii sau în perioada menstruației, când Biserica descurajează relaţiile sexuale. Spre exemplu, Sfinţii Părinţi credeau că în timpul menstruaţiei femeia este natural infertilă şi tocmai de aceea, urmând Sfânta Scriptură, relaţiile sexuale desfăşurate în această perioadă erau întinate: „Să nu te apropii de o femeie în timpul necurăţiei ei, când este la soroc, ca să-i descoperi goliciunea” (Levitic 18).

Copiii nu sunt nici scopul căsătoriei, nici cei care omoară romantismul

Biserica a dat o atenție deosebită organizării familiei, pentru a corespunde, din toate punctele de vedere, scopului pentru care a fost întemeiată. Prin binecuvântarea cu care Biserica însoțește încheierea căsătoriei, aceasta primește, prin puterea Duhului Sfânt, sfințirea legăturii conjugale și întărirea soților, ca să poată îndeplini scopul lor. Unul dintre scopurile căsătoriei îl reprezintă nașterea de prunci.

Scopul ultim al căsătoriei – concentrarea în întregime asupra lui Dumnezeu

Unirea nupțială este imaginea unirii între Hristos şi suflet, între Hristos şi Biserică. De aceea, unirea nupțială, cu implicația ei sexuală, îşi găseşte împlinirea în comunitatea eclesială. Binecuvântată în Biserică, ea stă în slujba Bisericii, continuând lucrarea de creație a lui Dumnezeu prin procreere, reflectând iubirea eternă a lui Dumnezeu pentru Biserică şi prin aceasta pentru lume, şi fiind un martor al iubirii între soți, care poate să‐i ducă la viața veşnică.

Adevărata dragoste ne inspiră să facem sacrificii pentru aproapele nostru

Despre dragostea față de aproapele, Bătrânul zicea: „Când fratele nostru face o greșeală, noi trebuie să-i suportăm ispita. Adevărata dragoste ne inspiră să facem sacrificii pentru aproapele nostru.

Căsătoria, loc de întâlnire cu Dumnezeu

De multe ori, chiar mesajele transmise în mod bine intenţionat de către cei din jur vin să întărească visurile celor doi şi să contribuie la conturarea unei imagini idilice.

Căsătoria nu este un scop în sine, ci o cale de mântuire

Căsătoria a reprezentat o trăsătură centrală a vieții umane încă din cele mai vechi timpuri – un mijloc de a găsi sfat, companie, securitate și sprijin pe măsură ce înaintează în viață și de a oferi copiilor siguranța și dragostea de care au nevoie pentru a înflori și crește ca adulți sănătoși și fericiți.

10 semne ale unei familii nesănătoase și disfuncționale

Să vedem cum vorbesc psihologii despre o familie cu probleme. Caracteristicile şi formularea vor varia uşor, dar esenţa rămâne aceeaşi. Mai jos listez zece semne ale familiilor disfuncționale din cartea lui John Bradshaw (Bradshaw on the Family: a Way of Self Discovery).

Divorțul sau despărțirea trupului

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 224-225

„Bărbatul care-și lasă femeia se face pe sine însuși vinovat de păcat, chiar dacă nu ia altă femeie, tocmai pentru că a făcut-o să săvârșească adulter; iar cel care-și ia altă femeie săvârșește și el adulter. Să nu-mi spui că a lăsat-o acela! Chiar dacă a lăsat-o, rămâne totuși femeia celui care a lăsat-o. Apoi, ca să nu o facă pe femeie mai obraznică, pentru că toată vina a fost aruncată pe bărbatul care a lăsat-o, Hristos îi închide și ei ușa unei noi căsătorii, spunând: Iar cel care ia pe cea lăsată face adulter. Prin aceste cuvinte Hristos o duce pe femeie pe drumul cel bun, chiar fără voia ei: o oprește de a se mai căsători și nu-i îngăduie să aibă vreun prilej de micime sufletească. Într-adevăr, dacă femeia știe că vrând-nevrând trebuie sau să trăiască cu bărbatul pe care l-a avut de la început, sau, dacă pleacă din casa bărbatului ei, să nu mai aibă nicăieri nici o scăpare, atunci va fi nevoită, chiar fără voia ei, să-și iubească soțul. Să nu te miri, dar, că Hristos nu Se adresează femeii când dă aceste porunci. Femeia este mai slabă. De aceea o și lasă la o parte, dar o pune pe calea cea bună, amenințându-l pe bărbat. Hristos a făcut ceea ce face un tată care are un copil rău. Tatăl îl lasă la o parte pe copilul său și-i mustră pe cei care i-au stricat copilul, interzicându-le să mai aibă legături cu el, să se mai apropie de el. Dacă ți se pare grea porunca aceasta, atunci adu-ți aminte de poruncile date de El mai înainte, în care i-a fericit pe ascultătorii Săi, și vei vedea că și această poruncă este cu putință de îndeplinit, fiind ușoară. Da, cum să-ți alungi femeia din casă când ești blând, făcător de pace, smerit, milostiv? Cum să te cerți cu soția ta când tu îi împaci pe alții? Nu numai prin asta, dar și în alt chip a făcut Hristos ușoară porunca aceasta. Prin cuvintele în afară de cuvânt de desfrânare, Hristos lasă bărbatului numai un singur caz când își poate lăsa femeia; că altfel s-ar fi ajuns iarăși la același lucru.”

Soții trebuie să își poarte poverile unii altora

Cu toţii avem de păzit următoarea poruncă de a ne purta poverile unii altora. Cu atât mai multă plăcere trebuie să împlinească această poruncă unul faţă de celălalt oameni atât de apropiaţi cum sunt soţii. Atunci când omul nu vrea să rabde, neplăcerile se înteţesc, iar fleacurile se adună unul câte unul până ia naştere un zid despărţitor. De ce ne-a fost dată mintea? Ca să netezim calea vieţii.

Iubirea jertfelnică – temelia familiei

Bucurii şi suferinţe comune

Familia îşi are rădăcinile în sentimentul iubirii dintre doi oameni care devin mai apoi soţ şi soţie, iar dragostea şi afecţiunea sunt elementele ce constituie temelia acestei mari clădiri. Din această iubire, izvorăsc dragostea părintească și iubirea copiilor  faţă de părinţi și între ei. Iubirea aceasta înseamnă să te dăruieşti celuilalt, să îţi faci griji pentru el, să-l protejezi, să te bucuri de bucuria lui şi să plângi durerea lui ca şi cum ai plânge propria-ţi durere. Omul este „obligat” să împărtăşească necazurile şi bucuriile celuilalt nu numai prin sentimente, ci şi concret, prin gesturile impreună-vieţuirii. În căsătorie, durerea și bucuria devin comune. Nașterea unui copil, eventuala îmbolnăvire a acestuia sau chiar moartea, îi apropie pe soți, întărind și aprofundând sentimentul de iubire.

Și omului căsătorit i se cere înfrânare și măsură în toate

Sfinţind căsătoria şi patul mirilor („nuntă cinstită şi viaţă neîntinată”), Biserica învaţă şi înfrânarea de la relaţiile intime. Înainte de masă, creştinul ortodox rosteşte rugăciunea, dar dacă alături este un preot, acesta se roagă: „Doamne, binecuvântează mâncarea şi băutura robului Tău”, însă ştim că Biserica condamnă lăcomia şi beţia, şi le numeşte păcate. La fel, binecuvântând căsătoria, Biserica condamnă soţii care îşi întemeiază relaţiile exclusiv pe cele intime. Când într-o căsnicie predomină sexul, putem vorbi despre desfrânare; când bărbatul, după ce a strigat la soţie, cere de la ea satisfacerea propriilor pofte trupeşti, vorbim la fel, despre desfrânare.

Un proces care începe prin Botez

Creștinismul este religia mântuirii, nu o religie între celelalte. Mântuirea este actul prin care Dumnezu a restabilit starea de comuniune personală cu El a firii umane căzute în păcat și înstrăinate de El. Dumnezeu, prin Hristos, a readus la normalitate firea umană afectată de consecințele căderii în păcat. Participarea fiecărui om în parte la ceea ce Hristos a realizat în firea sa umană este un proces care începe prin botez – poarta intrării în Biserică – și se împlinește în Biserică.

Naşterea de prunci, binecuvântarea iubirii lui Dumnezeu

L-a întrebat cineva pe părintele Paisie: Gheronda, astăzi mulți tineri nu vor să facă copii pentru că se gândesc la ce fel de lume îi așteaptă pe copiii lor: poluare de la substanțe chimice, radiații de la armele nucleare, viață plină de neliniște, o societate sălbatică, războaie, foamete, ucideri, violențe de tot felul, răpiri. Dacă deja suntem în vremea lui Antichrist, mă gândesc și eu că poate nu merită ca cineva să se mai căsătorească și să mai facă copii.

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să-l aveți în vedere când vă întemeiați o familie

În lumea noastră se vorbeşte din ce in ce mai rar despre căsătorie, şi atunci când se vorbeşte, cel mai adeseori se vorbeşte doar despre dragostea dintre soţ şi soţie. Aceasta dragoste poate fi într-adevăr o binecuvântare şi un dar de la Dumnezeu, dar ţelul principal al căsătoriei este creşterea de copii creştini, de noi fii şi fiice ale lui Dumnezeu. Această lucrare sfântă ar trebui avută în vedere cu maximă seriozitate încă de la începutul căsătoriei. Cuplul trebuie să trăiască cu conştiinţa faptului că au primit binecuvântarea de a deveni împreună-lucrători cu Dumnezeu în lucrarea de creare a unei noi persoane.

„Căsătoria trebuie să se facă ori bine, ori deloc”

Dacă doi tineri se iubesc, dar sunt necredincioşi, în dragostea lor mai este prezent Hristos?

Sunt necredincioşi unul faţă de altul sau necredincioşi faţă de Dumnezeu?

Față de Dumnezeu.

Moștenirea din familie în relația de cuplu

Pe măsură ce am acumulat tot mai multe experiențe, am realizat că modelele teoretice sunt derivate din trăirea empirică. Astfel, am descoperit că în relație recreezi mediul de referință, adică familia de origine. De regulă, vedem problema în exteriorul nostru: am intrat în relație într-un moment de vulnerabilitate, a fost o chestiune de circumstanță, o decizie rapidă, aveam o vârstă… Acestea sunt mai degrabă invenţii pentru a ne justifica decizia mai mult sau mai puţin potrivită.

Concubinajul – iluzie a fericirii maritale

Societatea în care trăim, caracterizată de laxism şi relativism moral, este una de consum, în care însăşi fiinţa umană a devenit un bun, care trebuie să astâmpere pofte şi să procure plăcere, de natură fizică sau trupească şi nicidecum spirituală, şi acestea într-o progresie nebună. Persoana însăşi nu este percepută ca un „cineva”, adică o fiinţă cu bucuriile sau încercările sale sufleteşti, căutând ajutor şi alinare, ci un „ceva”, adică un obiect, ce trebuie să împlinească dorinţe şi cerinţe materiale, trupeşti şi trecătoare. 

Căsătoria şi monogamia – factor al împlinirii, fericirii şi mântuirii

Concluzia fericită a specialiştilor care s-au aplecat asupra problemelor familiei contemporane este aceea că efectul căsătoriei asupra fericirii sau a stării de bine, este de 3,4 ori mai important decât impactul coabitării. Totodată, Gottman a constatat, în baza cercetărilor care s-au întins pe mai multe zeci de ani, că bărbaţii căsătoriţi îşi lungesc viaţa, în medie cu opt ani, iar femeile căsătorite, cu patru ani. Însă la acestea, condiţia este de a fi împlinite în familia în care trăiesc.

„Să nu-i mai vorbeşti niciodată despre post !”

Despre post l-am auzit spunând nişte lucruri care m-au impresionat foarte mult. Într-un cuplu de proaspăt căsătoriţi, soţul ţinea toate posturile cu regularitate, în timp ce soţia nu era obişnuită din familia ei să postească. Nu avea nimic împotriva postului, dar pur şi simplu nu era obişnuită cu el. Când soţul a expus această problemă Părintelui Porfirie, el i-a sfătuit în felul următor:

Cum să nu fii singur, chiar dacă ești celibatar

Dacă o persoană nu simte nevoia să se căsătorească, dar nici nu crede că ar face față vieții monahale, e bine să aleagă viața de celibatar?

Paradoxul convieţuirii

Sper să nu uitaţi acest interesant paradox al convieţuirii.

Ce reprezintă familia pentru noi ?

Este o temă care privește România, care privește întreaga lume, familia, și care pune mari probleme la ora actuală în Biserica Ortodoxă, pentru duhovnici în mod special. Tot ce vedem rău este din lipsă de trăire duhovnicească în familie. Noi ne-am obişnuit să condamnăm numai răul, mai precis numai efectul răului, nu şi cauza răului.

„Și pe cei din familie, şi pe cei din mănăstire, Dumnezeu vrea să-i facă sfinţi mari”

Preacuvioase Părinte, în familie, dragostea pe care omul ar trebui să i-o dea întreagă lui Dumnezeu nu este împărţită?

Sunt mai potrivit pentru viața de familie sau pentru călugărie ?

Căsătoria este calea normală a vieţii. De la începuturile lumii a existat o pereche de oameni. Ştim că prima pereche, strămoşii noştri, au fost Adam şi Eva. Ei au avut această poruncă de la Dumnezeu, să crească şi să se înmulţească. Deci familia este în primul rând rânduită la temelia societăţii omeneşti şi este izvorul vieţii. Prin această formulă de viaţă, prin căsătorie, omul devine creator, bărbatul şi femeia înmulţind neamul omenesc. Este o chemare generală a neamului omenesc prin acest mod de viaţă.

Am soț și copii, dar tânjesc după viața de mănăstire. Ce să fac?

Dacă apare dorul nebun de Dumnezeu atunci când eşti legat prin Taina Cununiei şi ai copii, ce este bine să faci, cum poţi să-ţi astâmperi dorul nebun şi să-ţi faci totuşi da­toria de mamă şi de soţie?

Se poate trăi duhovniceşte și în familie

Vin la mine mulţi şi doresc să înveţe lucrarea rugăciunii minţii. Atunci eu îi întreb: „Te-ai mărturisit vreodată? Te împărtăşeşti regulat? Vieţuieşti creştineşte?”. Dacă răspunde „Da”, atunci înaintăm. Dacă zice „Nu”, nu pierd timpul în zadar cu el. Aşadar, fiule, mai întâi începem cu pocăinţa şi mărturisirea. Apoi urmăm sfaturile unui povățuitor iscusit în lucrarea rugăciunii minţii.

Ce părere aveți despre contracepție ?

Maică, ce părere aveți despre contracepție?

Sfaturi pentru buna viețuire a femeii

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a IV-a, Cap. XIX-XX, 123.2-128.1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 289-291

„Femeia înțeleaptă va căuta, mai întâi, să convingă pe bărbatul ei să fie alături de ea în treburile care duc la fericirea căsniciei; iar dacă asta nu e cu putință, atunci ea singură să se străduiască să fie virtuoasă, să se supună în toate bărbatului ei, să nu facă nimic fără voia lui, în afară de acelea care privesc virtutea și mântuirea. Dar dacă un bărbat împiedică pe soția sa sau pe slujnica sa, care împlinesc fără fățărie aceste stări sufletești, un bărbat ca acela nu pare să facă altceva decât că preferă să alunge din casa sa dreptatea și castitatea și vrea să aducă în locul lor nedreptatea și desfrâul. Este cu neputință ca un bărbat sau o femeie să se distingă în ceva dacă nu s-a folosit de învățătură, de studiu sau de exercițiu; afirmăm însă că vir­tutea nu stă în altele, ci înainte de toate în puterea noastră. Pe celelalte le poate cineva împiedica să ni le însușim dacă dă luptă împotriva noastră, dar pe cele care stau în puterea noastră, nicidecum, chiar dacă cineva s-ar strădui s-o facă. Că cele ce stau în puterea noastră sunt dar dat de Dumnezeu și nu cad sub puterea altuia. De aceea, desfrânarea nu poate fi socotită un rău pentru altcineva decât pentru cel desfrânat, iar castitatea este un bine pentru cel ce poate fi cast. (…) E lămurit, socot, că soția trebuie să caute să-și potolească cu convingere și cu judecată orice necaz, care i-ar veni în căsnicie din partea soțului ei. Dacă soțul ei nu înțelege, atunci să caute, atât cât îi este cu putință firii omenești, să ducă o viață fără de păcat, să fie credincioasă Cuvântului, fie de trebuie să moară, fie de trăiește; să-i fie în minte gândul că ajutător și prieten într-o faptă ca aceasta îi este Dumnezeu, Cel Ce este într-adevăr paznic și mântuitor, atât în viața de aici, cât și în cea viitoare; să și-L facă pe Dumnezeu general și conducător, socotind ca sarcină a ei cumințenia și dreptatea și făcându-și scop al vieții sale dragostea de Dumnezeu. Apostolul spune în chip înțelept în Epistola către Tit (2, 3-5): Bătrânele trebuie să fie la înfățișare de o sfântă cuviință, să nu fie clevetitoare, să nu fie robite de mult vin, ca să înțelepțească pe cele tinere să-și iubească bărbații, să-și iubească copiii, să fie cuminți, curate, gospodine, bune, supuse bărbaților lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu.”

Un secret al căsniciilor fericite – evidențierea calităților

Unul din cele mai fericite cupluri, pe care totdeauna le-am admirat sunt Elena şi George. Nu păreau, în exterior, să aibă prea multe puncte comune. El este vânzător, iar ea este pensionară. George este sufletul întrunirilor la care ia parte. Elena rămâne la periferia vieţii sociale. Şi totuşi, iradiază dragoste. I-am observat, pentru prima dată, la o masă oficială, în timp ce un participant îşi citea discursul. Din când în când, unul prindea mâna celuilalt şi schimbau priviri cu un zâmbet complice, ca şi cum ar fi purtat o discuţie a lor tacită.

Ingredientele unei căsnicii reușite

Există multe lucruri care fac o căsnicie să reușească, dar vom puncta doar trei ca fiind unele din cele mai importante:

Naşterea de prunci nu depinde numai de om, ci şi de Dumnezeu

Soţii trebuie să fie totdeauna pregătiţi să primească voia lui Dumnezeu în viaţa lor. Pe cel care se încrede în Dumnezeu, El nu-l va lăsa. Noi nu facem nimic pentru Dumnezeu, iar El face atâtea pentru noi. Cu câtă dragoste şi dărnicie ni le dă pe toate! Există oare ceva pe care Dumnezeu să nu-l poată face?

În spatele unui bărbat de succes stă o soție credincioasă, care-l susține în toate

Orice soţie credincioasă se pătrunde de interesele soţului. Când acestuia îi e greu, ea se străduie să-l îmbărbăteze prin înţelegerea sa, prin manifestările iubirii sale. Susţine cu interes toate planurile lui. Nu îi este povară. Este puterea din inima lui, care-l ajută să devină tot mai bun. Nu toate soţiile sunt o binecuvântare pentru soţii lor. Uneori, femeia este ca o plantă agăţătoare ce înfăşoară puternicul stejar care e soţul său.

Iubirea dintre soți leagă totul

O problemă mai intimă care trebuie lămurită este că cei mai mulţi tineri se gândesc la o căsătorie pentru plăceri, mai întâi, ceea ce este o mare greşeală. Aceste lucruri ţi le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie să te mai preocupe. Naşterea de copii este o consecinţă, nu e un scop suprem al căsătoriei. Scopul este stimularea reciprocă pentru mântuire. Aşadar, este o greşeală să construieşti o relaţie pe nişte motive imediate – să fie o lună de miere şi o viaţă de amar. Trebuie gândit dacă rezistă la toate greutăţile binecuvântate ale căsătoriei. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită, de la început, când poţi să judeci – pentru că, dacă te-ai îndrăgostit, nu mai judeci – nişte lucruri pentru viitor, până la sfârşitul vieţii. Deci este dezavantajul celui care se îndrăgosteşte prost, pentru că a văzut ceva superficial. El nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii.

Bucuria de a iubi

Iubirea ți-l arată pe aproapele ca pe un alt sine al tău, te învață să te bucuri pentru fericirea lui, ca și cum ar fi fericirea ta, și să te întristezi la necazurile lui, ca și cum ar fi necazurile tale. Iubirea face din mulți un trup și din sufletele lor vase ale Sfântului Duh.

Rugăciunea pogoară pacea și bucuria în familie

Rugăciunea făcută cu evlavie și lacrimi sporeşte credinţa, smereşte inima, aduce căinţă pentru păcate, alungă diavolii din inimi şi din casă, împacă pe soţi şi copii, stinge ura şi aduce în familiile creştine harul Duhului Sfânt.

Rugăciunea are mare putere în familie

Părinte, rugăciunile de seară trebuiesc făcute de către toţi membrii familiei împreună?

Rugăciunea comună a soților – o necesitate ?

Care sunt obiecţiile care se aduc la adresa rugăciunii comune a soţilor? Prima: mulţi spun că atunci „când unul din soţi citeşte cu voce tare pravila, mintea celuilalt zboară departe de la rugăciune”. Dar şi la biserică, mintea noastră „zboară departe”, ceea ce nu înseamnă însă că nu mai trebuie să mergem la biserică, ci să ne străduim să ne adunăm gândurile. În timpul rugăciunii comune unul din soţi rosteşte rugăciunea cu voce tare, iar celălalt o repetă în gând şi împreună se adresează lui Dumnezeu cu o singură strigare, cu slavoslovii şi mulţumiri, cerând de la El bunuri duhovniceşti, sufleteşti şi trupeşti.

Fiecare om are o jumătate a lui ?

Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu ești tot, ea e tot.

Vrednicia, cinstea și noblețea miresei depind de mire

Vrednicia, cinstea și noblețea miresei depind de mire. La fel și cinstea, noblețea și vrednicia sufletului creștinesc depind de Hristos. Cu cât mai vrednic este mirele, cu atât mai vrednică este și mireasa logodită cu el. Dar așa cum nu este nimeni mai cinstit, mai nobil, mai vrednic decât Hristos, Fiul lui Dumnezeu, la fel și pentru sufletul creștinesc nu poate fi cinste și vrednicie mai mare decât să fie mireasă logodită cu Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Într-o familie fericită, soţii se întrec în a se iubi şi a se dărui unul altuia

Emoţiile pozitive sunt generatoare de atitudini şi fapte extraordinare. Numai un om cu o lume interioară frumoasă şi cu inima caldă poate să aibă răbdare cu persoana iubită în momente grele ori să o aştepte cu drag acasă, fără să se afunde în iadul suspiciunii. În relaţia dintre soţ şi soţie, emoţiile preponderente sunt: iubirea, fericirea generată de atenţie şi de apreciere din partea fiinţei iubite, nevoia de siguranţă, surprinderea şi – nu în ultimul rând – emoţia rugăciunii comune.

Îndrumări în căsnicie pentru soție

E nevoie să fim cu băgare de seamă să ne păzim soțul/soția și să ne păzim căsnicia. Partenerul trebuie să poată avea încredere în noi pentru a ni se putea încredința. Nu putem să ne sărutăm soțul/soția în dormitor, și apoi să dezvăluim secretele căsniciei noastre colegilor de serviciu.

Îndrumări în căsnicie pentru soț

Enevoie să fim cu băgare de seamă să ne păzim soțul/soția și să ne păzim căsnicia. Partenerul trebuie să poată avea încredere în noi pentru a ni se putea încredința. Nu putem să ne sărutăm soțul/soția în dormitor, și apoi să dezvăluim secretele căsniciei noastre colegilor de serviciu.

O aplicare baptismală a rugăciunii inimii

La Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului am găsit exprimată ideea că rugăciunea inimii, „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”, este legată de Taina Sfântului Botez pe care fiecare creștin o pri­mește o dată în viața lui. Cuviosul consideră că cel mai potrivit loc unde Îl putem invoca şi ruga pe Hristos este inima. Comentând textul biblic: „Cel ce crede în Mine râuri de apă vie vor curge din pântecele lui” (Ioan 7, 39), stareţul sfânt Vasile spunea că toţi creştinii botezaţi primesc în mod tainic această „apă” în inimile lor, adică toţi primesc la Botez înlăuntrul lor pe Hristos Însuşi.

Cum trebuie să fie dragostea dintre soți ?

– Maică Stareţă, i-ai scris urări lui Dimitrie, care acum se căsătoreşte?

Dragostea care îl mistuie pe îndrăgostit

Îndrăgostirea şi implicarea într-o relaţie romantică au un efect pozitiv asupra bunăstării psihologice a oamenilor. „Atunci când ne îndrăgostim, lumea se clatină din temelii, preschimbându-se în jurul nostru, nu numai în ceea ce priveşte înfăţişarea exterioară, cât şi în tot ce înseamnă experienţa proprie care ne pune în legătură cu lumea. De regulă, această cutremurare este percepută prin mijlocirea noilor perspective luminoase pe care le deschide, înfăţişându-ne un minunat cer şi pământ nou, pe care iubirea, prin miracolul şi taina ei, parcă le recreează dintr-odată” (părintele Filothei Faros). În pofida tiparului emoţional unic al fiecărei relaţii romantice, ele au în comun dinamica dintre forţele care atrag spre simbioză, în idea de a reveni la siguranţa primară cu mama şi cele care atrag spre individualizare, pentru a realiza ceva unic, total personal, ce va da semnificaţie vieţii. Relaţiile romantice ce păstrează aprinsă scânteia îndrăgostirii au mereu un echilibru viu între nevoia de intimitate, siguranţă şi cea de individualizare proprie.

Îndrăgostirea este obligatorie în căsătorie ?

Este obligatorie îndrăgostirea reciprocă între soţ şi soţie?

Îndrăgostirea e totuna cu dragostea ?

Vremea când eşti îndrăgostit este o vreme minunată, şi de regulă lasă în suflet amintiri foarte plăcute. Îmi amintesc cum eu şi soţia mea uitam de tot ce este pe lume, de părinţi, de prieteni, de învăţătură, de treburi, şi petreceam împreună zile întregi, discutam pe diverse teme, comunicam. Puteam să stăm ore întregi la telefon fără să simţim frigul, ploaia, şi să ne tot plimbăm pe străzile Moscovei la ceas de seară. Cu adevărat, „cei fericiţi nu observă cum trece timpul”.

Educație pentru sănătate în spirit moral

Cuviosul Paisie Aghioritul (1924-1994) a fost unul dintre cei mai mari povățuitori duhovniceşti ai veacului trecut. De la Panaguda, chilia sa din Sfântul Munte Athos, sau din Mănăstirea Suroti, din apropierea Tesalonicului, pe care a ctitorit-o și de unde povățuia maicile și mul­țimile nenumărate de creștini, a reflectat profund și a oferit răspunsuri practice frământărilor lumii actuale și sufletului omului contemporan.

Potirul muceniciei și crucea vieții de familie

Și uite-așa, la ceas de seară, într-o bucurie sfioasă, Hristos pășește zvelt la nunta din Cana Galileii, însoțit de maica Sa, dar și de ucenicii Lui. Fuseseră invitați! Tânăr, ca și mirii, participă la bucuria vieții în doi, înveșnicindu-le iubirea, pentru viața în Împărăție. Este senin, chipu-I radiază pace și încredere. Îi privește admirativ pe cei doi. Știe că ar fi putut eșua, fie unul, fie celălalt, fie amândoi păcăliți, fie de obsesia pasiunii, asemeni fiului risipitor, care, sătul de canoanele cumințeniei casnice, „împrumută” o indiferență morală noilor idealuri, fie de reprimarea sentimentelor în care celălalt devine ori rival, ori piedică. Dar nu, soțul și soția nu sunt singuri. Hristos este împreună cu ei. La nunta din Cana Galileii.

Ce înseamnă pierderea feminității ?

Multe fete încearcă să facă impresie asupra bărbatului doar prin aspectul exterior: cosmetică, bluzițe cât mai frumoase, fustițe cât mai scurte. Ele cred că la ele nu se vor uita nimeni dacă nu se vor găti cât mai strident. În societate precumpănește părerea potrivit căreia idealul feminin este „fata de pe coperta revistei”, care le place tuturor de la prima vedere – și toate fetele se străduie să se conformeze acestui ideal, acestei forme lipsite de conținut, fiindcă aproape nimeni nu se străduie să-și cultive lumea lăuntrică. Toate eforturile sunt orientate doar spre aspectul exterior, puțini se îngrijesc de frumusețea lăuntrică. Aceasta este miopie, e o falsificare a valorilor și a idealurilor.

În atenţia familiei contemporane

Soţilor contemporani le lipseşte în primul rând cavalerismul, mărinimia, tandreţea, bunăvoinţa, gentileţea – tocmai acele trăsături care alcătuiesc pentru femeie atmosfera de cămin, de „cuib”. Foarte des uităm că este de datoria noastră să ne purtăm atent cu jumătatea noastră, măcar în lucrurile mărunte. După cum recunosc chiar femeile, lor nu le trebuie mult. Soţia iubitoare se bucură de orice mărturie, cât ar fi ea de microscopică, a faptului că ocupă un anumit loc în gândurile şi în inima soţului. Pe cine iubim, la acela ne şi gândim; pe cine îndrăgim, pentru acela ne şi rugăm. (…)

Cum ar putea femeia de astăzi să o aibă ca model pe Maica Domnului ?

O femeie adevărată, în lumina învățăturii creștin-ortodoxe, cum este?

Pledoarie pentru sănătatea feminină

În general scriu despre sănătatea emoțio­nală, relații, psihoeducație și prevenție a ­tulburărilor psihice, dar scrisul este și un mix de expe­riențe proprii și doze de vulnera­bilitate, care deseori mă fac să îmi concentrez atenţia și pe alte aspecte, cum ar fi impor­tanța sănă­tă­ții fizice feminine.

Îmbrăcămintea fetelor, între decenţă şi feminitate

Adaptarea la ritmul actual şi sentimentul că eşti o femeie a timpurilor noastre presupune uneori ajustări ale propriei personalităţi. Creşterea gradului de activism, viteza şi promptitudinea în reacţii, ocuparea unui număr din ce în ce mai mare de roluri în societate duce, la unele femei, pe lângă împlinirea şi dezvoltarea unor aspecte ale personalităţii, la negarea, inhibarea, înăbuşirea feminităţii. Nu de puţine ori vedem femei care, prin îmbrăcăminte şi atitudine, degajă un aer dinamic, sport, dar cu tentă masculinizată.

Este nevoie de o educaţie a feminităţii

După mine, problema principală în educaţia fetelor din zilele noastre o constituie educaţia feminităţii. Pare un fleac: de ce să educi ceva ce este sădit în însăşi natura lor?

Povara bunătății mamei

Era atât de mare bunătatea mamei că nu se cunoștea deloc atunci când luai din ea. Chiar ea lua, de fapt, și le dădea tuturor, fără să se teamă c-ar putea să se termine cândva. N-avea cum, pentru că bunătatea mamei creștea la loc, oricâte grămezi ai fi smuls din ea, întocmai cum cresc timpul și cerul, ce nu se împuținează niciodată, deși luăm cu toții din ele. Și luăm, nu de puține ori, mai mult decât avem nevoie.

Femeia trebuie să rămână femeie

Femeia nu este atotprezentă; nu este potrivită pentru orice profesie, pentru orice loc, pentru orice post. Ea este întotdeauna potrivită acolo unde poate, unde are dreptul şi unde trebuie să rămână femeie. Asta înseamnă că tehnic şi mecanic ea e în stare de mult mai mult decât e în stare organic şi spiritual.

Adolescentele au nevoie să primească modele de viață și romantism de calitate

În ultimii 20 de ani, am avut destul de puţină literatură destinată fetelor. Condamnăm pe bună dreptate serialele de televiziune latino-americane, dar nu le oferim fetelor modele de romantism de calitate.

Comunicarea și romantismul sunt importante în toți anii de căsnicie

Este foarte bine când nu numai activitatea profesională a soţului stârneşte interes şi sprijin din partea soţiei, ci şi interesele lui. Asta ajută mult la dezvoltarea comunicării dintre soţ şi soţie, căci orice om discută cu maxim interes temele care îl interesează, care îl atrag pe el personal.

Dezvoltarea atenției interioare a copiilor

În cazul adulţilor, luarea-aminte ne păzeşte neîncetat de pericolul căderii în păcat, păstrându-ne trezvia duhovnicească. Atunci când ne păzim sufletul, ştim de fiecare dată când e necesar să ne căim.

O familie puternică, pregătită pentru orice

Primul lucru pe care trebuie să-l regăsească familia post-modernă este dulceața rugăciunii făcute împreună și a rugăciunii colective din biserică. Câteva minute de rugăciune dimineața și seara, mersul la biserică duminica cu toată casa, ar fi salutare. Familia creștină trebuie să se roage împreună, să cânte împreună, să facă lectură religioasă împreună. Nu se poate exprima în cuvinte cât de mare este folosul unei vieți duhovnicești în cadrul familiei. Roadele acestei vieți sunt: sentimentul de liniște și siguranță, statornicia, dreapta judecată, armonia și maturizarea spirituală.

Să ne facem timp să fim împreună, în familie !

Îmi amintesc o caricatură răutăcioasă dintr-o revistă, în care o tânără mamă, înstărită, le spunea copiilor ei povestea de seară înainte de culcare: „Şi cum spuneam, copii, tatăl vostru are 1,70 m înălţime, are părul negru, mustaţă subţirică şi plăcută, este sportiv şi bronzat şi adoră pescuitul”.

Să implicăm copiii în slujirea bisericească

Copiii au nevoie – mi se pare mie, şi nu insist deloc, fiindcă este o experienţă aflată deocamdată în stadiul tatonărilor – de lucruri serioase. Trebuie să încercăm să creăm nu un model ludic, încât copiii să se joace şi în această joacă a lor să imite viaţa adultă, ci să le dăm ceva adevărat de făcut.

Dragostea dintre părinți – temelia educației copiilor

Cum v-aţi educat copiii? Aţi aplicat vreo metodă de pedeapsă?

Rugăciunea comună – ingredient de bază pentru educația religioasă a copilului

Pentru a-i învăţa pe copii să asculte cu luare-aminte ceea ce se citeşte şi se cântă în biserică, este bine ca părinţii să-i pună după slujbă pe copii să povestească ce au înţeles din cele ce s-au citit – de pildă, din Evanghelie, din Apostol, din predică – iar asta nu numai cu copiii mici, ci şi cu cei mai mari. Iar pentru ca strădaniile voastre să nu rămână neroditoare, ci să aibă greutate şi putere, este neapărată nevoie să le daţi voi înşivă exemplu.

Zece lucruri pe care copiii au nevoie să le audă de la părinți

Cuvintele și frazele pe care să le folosim în fiecare zi și sistematic, în funcție de împrejurare, pentru a consolida încrederea în sine și respectul de sine al copiilor, precum și sentimentul prețios al relației și al comuniunii în familie, sunt următoarele:

„Mama se supără pe mine – înseamnă că sunt rău, nu merit să fiu iubit !”

Enervarea provoacă sentimentul vinovăției nu numai la părinți, ci și la cei asupra cărora este îndreptată, după principiul: „Dacă mama se supără pe mine, înseamnă că sunt rău, că nu merit să fiu iubit!”. În continuare, toate acestea pot să ducă la scăderea nejustificată a prețuirii de sine la copil. În plus, părinții încep să explice numeroase probleme ale copiilor și adolescenților prin faptul că au țipat cândva la ei, (…) că au fost nejustificat de duri cu ei și, în consecință, i-au timorat.

Rugaţi-vă zilnic pentru bunăstare împreună cu soțul

Este îmbucurător să aud că petreceţi în sănătate şi bunăstare împreună cu soţul. Să dea Dumnezeu ca nimic să nu tulbure vieţuirea voastră paşnică. Rugaţi-vă zilnic pentru aceasta. Luptaţi-vă cu gândurile bănuitoare referitoare la soţ. Astfel de gânduri, adesea neîntemeiate, doar tulbură pacea sufletească şi întunecă mintea.

Viața în doi este o permanentă mucenicie

Fiecare fată, cu puţine excepţii, îşi doreşte un cămin. Cuvântul „cămin” exprimă mai mult decât căsnicie. Cuvântul „cămin” exprimă o stare intimă de comunicare cu ceilalţi, dar mai întâi este locul unde există un soţ, o soţie, copii, unde există probleme, dar unde există şi bucurii. De aceea la nuntă avertizăm în ocolişul mesei şi în sfârşitul slujbei (la otpust): „Sfinţilor mucenici, care bine v-aţi nevoit”. Sfântul Mare Mucenic Procopie îi avertizează pe cei doi miri ce au fost încununaţi că de acum pot duce cu binecuvântarea lui Dumnezeu o viaţă în doi, dar că această viaţă este o permanentă mucenicie.

Controlul şi dominarea în relația de cuplu

Ceea ce face însă diferenţa între o relaţie sănătoasă şi una patologică, „toxică“, este modul în care partenerii încearcă să îşi acopere, să îşi îndeplinească nevoia de apreciere, valorizare, iubire, ataşament. Ţinem sau nu cont de nevoile partenerului? Îi respectăm opiniile, libertăţile, demnitatea?

Să luăm cununile căsătoriei cu vrednicie !

„Dificilă este tinereţea, căci se agită, se înşală, alunecă şi foarte greu primeşte frâul; este un rug… ce arde uşor şi repede”, spune Sfinţitul Gură de Aur (Migne, P.G., 49, 21). Acestea sunt valabile nu numai pentru tineretul din afara Bisericii, ci şi pentru cel dinăuntrul ei. Şi el, adică tineretul credincios şi încins în Hristos, are caracteristicile de mai sus, şi mai ales alunecarea.

Cununia nu e doar o simplă „tradiție”, e Taină dumnezeiască

Taina Cununiei lucrează şi asupra oamenilor necredincioşi? Pentru că astăzi oamenii se cunună fără să aibă habar ce înseamnă cununia sau chiar relaţia cu Dumnezeu.

Câți dintre noi mai conștientizăm harul primit prin Taina Sfintei Cununii ?

Învăţătura tradiţională şi consacrată a Bisericii Ortodoxe este aceea că harul dumnezeiesc sfinţitor şi desăvârşitor, unul în fiinţa sa, se împărtăşeşte asupra lumii într-o multitudine sau plenitudine de daruri duhovniceşti. Prin fiecare dintre cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii, Dumnezeu oferă, din iubire şi în mod absolut gratuit, harul şi darurile. Prin urmare, fiecare dintre aceste lucrări sfinţitoare împărtăşesc acelaşi har, roditor în variate daruri.

Harul primit la cununie trebuie păzit cu grijă

Unirea dintre soţi primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu prin Taina Căsătoriei. Săvârşind Taina aceasta, Biserica ÎI roagă pe Domnul să-i păzească în pace şi înţelegere pe cei ce se însoţesc, să-i izbăvească de ispite, să le ajute în naşterea şi creşterea copiilor. Căsătoria religioasă se deosebeşte de cea civilă (juridică) prin faptul că este harică.

În primul an de viață al copilului, contactul fizic cu mama este extrem de important

În familia contemporană, ce se întâmplă adeseori? Mama, orientată pe carieră, se grăbeşte să-l „paseze” pe copil bunicilor, dădacelor, bonelor, educatoarelor. În decurs de câţiva ani, el poate să treacă prin mâinile câtorva bone, aşa că nu va apuca să se deprindă şi să se lege afectiv de niciuna. Copilul ori nu este hrănit deloc la sân, ori este înţărcat devreme, drept care este perturbat primul contact fizic cu mama − iar în timpul primului an de viaţă acest contact este extrem de important, pierderea lui este ireparabilă.

Copilul are nevoie să petreacă foarte mult timp în brațele mamei

Ce altceva se mai petrece în primul an de viaţă al copilului?

Instinctul matern este un dar extraordinar de la Dumnezeu

A treia menire a femeii este cea de a fi tămăduitoare. Aceasta vine în ea tot de la natură: o mamă bună simte instinctiv ce îi trebuie pruncului ei care plânge, când, unde şi cum trebuie să-l ajute. Şi legătura aceasta, care se produce din momentul acestei identificări tainice, o impulsionează pe femeie să folosească în viitor această capacitate, instinctul matern, şi asupra altor oameni.

Familia mai are astăzi o viață de familie adevărată ?

Ce tradiții trebuie păstrate în familie?

Rugăciunea soților unul pentru altul

Doamne, Iisuse Hristoase, Dum­ne­­­­zeul nostru, Cel ce ne-ai învățat ca totdeauna să ne rugăm unul pentru altul, căci așa vom împlini legea Ta și ne vom arăta vrednici de mila Ta, caută cu îndurare și păzește de vrăj­mașii văzuți și nevăzuți pe soțul meu (soția mea), pe care mi l-ai dă­ruit (mi-ai dăruit-o) a petrece împreună până la moarte. Dăruiește-i sănătate și deplină înțelepciune, ca să-și poată îndeplini datoriile după voia și po­runcile Tale. Ferește-l (o) de ispitele pe care n-ar fi în stare să le poarte. În­tărește-l (o) în dreapta credință și în dragoste desă­vâr­șită, ca să lucrăm îm­preună faptele bune și să ne tocmim viața după sfintele Tale așezări și po­runci. Că a Ta este stăpânirea și pu­terea în veci.

Viața de familie începe cu rugăciune

Un tânăr l-a întrebat pe stareţul Paisie Aghioritul: „Părinte, oare o să-mi găsesc o fată bună, ca să mă însor şi să am mângâiere?”. Stareţul i-a răspuns zâmbind: „Dacă toţi o să-şi găsească fete bune, cu celelalte ce-o să facem? O să le punem la sare?”.

Cum mi-am întâlnit marea iubire – intervenția minunată a Sfântului Mina

Sfântul Mina îmi este drag de când am început să merg la biserică în mod constant, în vremea liceului. Biserica de care aparțineam și la care mergeam îl avea ca ocrotitor pe acest Mare Sfânt! Îmi plăcea să cânt la toate slujbele ce aveau loc acolo, dar mai ales la Sfânta Liturghie și la acatistul Sfântului Mina. Așa m-am apropiat de el și l-am cunoscut mai bine.

De alegerea omului potrivit depinde viața ta și a viitorilor tăi copii

Când apare întâlnirea adevărată și începe calea împreună spre viața nouă, toată experiența anterioară a tinerilor intră în sistemul căsniciei. Se poate spune că se apropie două mari insule. Câteodată, în această etapă apar probleme din pricina lipsei de sensibilitate și a neatenției, când forța de atracție a anumitor împrejurări exterioare duce la situații dureroase. Momentul începerii relației este foarte palpitant, complicat. De alegerea omului depinde soarta lui și soarta copiilor lui. Cum se săvârșește această alegere? Aproape niciodată la modul: „Hai, tata și mama, să analizăm. Hai să ne sfătuim cu duhovnicul!” Nu! Alegerea o facem din mers, în fuga vieții, duși de val, într-o reacție instantanee. Problema nu este nici măcar aceea că relația începe prea repede. Cei doi se pot întâlni mult timp, dar însuși momentul de cotitură, foarte important și hotărâtor, se înfăptuiește pe fugă.

Orfanii nu rămân ai nimănui

Iubiţi fraţi şi surori, fericit este omul care are o mamă bună, iubitoare! Totdeauna are parte de iubire sinceră, alinare şi vorbe calde spuse din inimă. Totdeauna are lângă el un îndrumător şi un păzitor bun al vieţii lui curate, neprihănite. Şi ce rugăciuni fierbinţi, pline de ardoare şi osârdie înalţă buzele mamei la Tronul Celui Preaînalt pentru copilul său! Chiar şi atunci când ea se desparte de viaţa sa, principala ei grijă rămâne cea pentru copii. În persoana mamei, fiecare are o comoară scumpă, faţă de care nimic nu este mai preţios pe lume. Şi, dimpotrivă, cei ce rămân de timpuriu fără mamă sunt nevoiţi să sufere, simţind o mare lipsă în viaţa lor.

Rugăciunea soţilor ‒ temelia bisericii din casă

Biserica nu poate să existe fără rugăciunea comună şi fără comuniunea euharistică a membrilor ei. Fără rugăciunea comună, fără viaţa religioasă şi a trăirilor duhovniceşti, nu se poate vorbi despre întemeierea unei „biserici din casă”, pe care o formează familia creştină, cea mai mică celulă din trupul Bisericii lui Hristos. Acest lucru este sesizat de mulţi preoţi duhovnici. Dacă preotul se roagă pentru întreaga Biserică, pentru toţi cei care participă la Liturghie, pentru o singură gură şi o singură inimă, pentru comuniunea rugătoare şi euharistică cu Sfânta Treime, cu atât mai mult o singură inimă şi o singură gură trebuie să aibă cei care formează „un singur trup”. Cum atunci este posibil ca acest trup să nu înalţe Domnului rugăciuni comune pentru nevoile personale, să nu aducă mulţumiri şi să nu-şi întărească unitatea prin împărtăşirea comună cu Dumnezeu?

Cele trei scopuri ale căsătoriei sunt interconectate

Tradiţional, primul scop al căsătoriei este procrearea şi educarea copiilor. Acest scop este împlinit prin unirea într-un singur trup dintre soţ şi soţie şi, desigur, prin iconomia lui Dumnezeu, Făcătorul vieţii. Al doilea scop al căsătoriei este unirea dintre soţi. Acesta este scopul persoanei soţului şi soţiei în relaţia lor reciprocă.

Adevăratul scop al familiei creştine

Familia este celula vieţii pe pământ, cel dintâi aşezământ între Dumnezeu şi om, cea mai veche comunitate umană întemeiată de Tatăl Ceresc, după modelul tainic al Preasfîntei Treimi. Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el (Facere 2,18).

Femeia nu trebuie să poarte singură greutățile familiei

Unele soţii îşi asumă singure povara peste puteri a tuturor grijilor domestice, trag „carul” familiei singure, irosindu-şi forţele şi sănătatea. Din păcate, soţii se deprind repede cu starea aceasta de lucruri şi încetează să aprecieze ceea ce fac pentru ei soţiile. Ei iau ca pe ceva ce li se cuvine faptul că femeia îndeplineşte o muncă mai presus de forţele ei fizice, întrucât în exterior liniştea e deplină: soţia tot trage în jug şi nu se plânge de viaţă.

Cât de compatibile sunt studenția și căsătoria ?

Decât să ajungem la lucruri care nu-I plac lui Dumnezeu, mai bine ne căsătorim de tineri. Ştim că se face facultatea greu, foarte greu, căsătorit fiind, dar decât să punem o temelie proastă, mai bine ne căsătorim din timp. Iar părinţii au datoria să avertizeze copiii asupra a ceea ce urmează să fie căsnicia, şi doar după aceea au datoria să zică „da”.

Cele cinci etape ale unei relaţii de iubire

Oricât de mult durează logodna şi indiferent cum se desfăşoară, este probabil ca relaţia să treacă prin anumite etape normale. Există cinci astfel de trepte şi tind să fie evidente în aproape toate relaţiile. Cuplurile trec prin etape distincte cu viteze diferite şi se vor deplasa înainte şi înapoi, de la o fază la alta, însă ambii parteneri vor fi în general în aceeaşi etapă în acelaşi timp. Aceste stadii nu sunt un proces liniar – sunt mai mult ca un arc elicoidal sau un izvor, un cerc spiralat în sus. Stagnaţi în anumite etape şi vă maturizaţi în acest proces – în orice moment, vă aflaţi într-o etapă sau alta având frânturi din ceilalţi. Cunoaşterea acestor trepte vă ajută să treceţi printre ele.

Stresul în viața tinerilor

Mai de mult, stresul nu era cunoscut între tineri. Aceștia trăiau firesc, fără presiuni deosebite. Stresul era prezent numai la adulții prinși de grijile vieții. În prezent, sunteți stresați și voi. Stresul a devenit a doua voastră natură. Viteza cu care se desfășoară toate, societatea de consum, lipsa credinței precum și o anumită predispoziție genetică ne conduc spre boala contemporană care ne afectează pe toți, numită stres. Acum viața s-a schimbat. A devenit îngrozitoare… Stresantă. Și pe voi vă trage spre vâltoarea stresului. Vă stresați zi și noapte din cauza serviciului, a relațiilor de dragoste, a banilor, a nereușitei familiale. Deși sunteți tineri, vă stresați foarte tare. Vă este frică de viitor, de ceea ce veți face și de atâtea probleme pe care abia începeți să le conștientizați. Mulți dintre voi vă întrebați ce o să îndurați atunci când problemele se vor înmulți, iar stresul odată cu ele. Consider că în asemenea situație, puteți face trei lucruri:

Copilul interior şi saltul spre adevărata maturizare

Dacă am fi avut norocul să nu primim o apostrofare pedagogică, de la noi înşine sau din afara noastră, am fi stat poate mai mult în prezenţa unui simţ, numit uneori a fi chiar al şaselea simţ şi cunoscut sub numele de „copilul minunat“.

Dragostea adevărată va veni într-un singur caz: dacă vei putea să te maturizezi

Eu cred că numai oamenii maturi pot să iubească. Dragostea adevărată va veni la tine într-un singur caz: dacă vei putea să te maturizezi. A te maturiza înseamnă să-ți învingi trufia, autocompătimirea excesivă, autodivinizarea, iar uneori și excesiva înjosire de sine – când nu suntem capabili să-i spunem „nu” egoismului omului drag pentru a-l ajuta să se schimbe.

Nu faceți din nuntă prilej de târguială, ci bucurați-vă de legătura de iubire !

Pe mulţi i-am auzit grăind: „cutare s-a făcut mai înstărit după nuntă, sărac fiind (mai înainte), şi fiindcă şi-a luat femeie bogată s-a înavuţit şi se desfătează acum”. Ce zici, omule?! Pofteşti câştig de pe urma femeii şi nu te ruşinezi, nici nu roşeşti, nici nu intri în pământ pentru că te frămânţi pentru asemenea chipuri de câştig? Unde sunt aceste cuvinte (vrednice) de un bărbat: „Un singur lucru este al femeii: să păstreze cele adunate, să păzească ceea ce intră în casă, să se îngrijească de gospodărie”? Căci şi pentru aceasta ne-a dat-o Dumnezeu, ca întru acestea să ne ajute, şi în toate celelalte.

Tatăl pune baza relației cu Dumnezeu

Relaţiile copilului cu tatăl modelează şi relaţiile lui cu Dumnezeu. Dacă tatăl a fost rece, distant, înstrăinat, dacă nu s-a ocupat de educaţia copilului, copilul Îl va percepe şi pe Dumnezeu la fel, în mod inconştient. Fără să îşi dea seama, tatăl aspru a pus în sufletul copilului baza perceperii lui Dumnezeu ca fiinţă aspră, pedepsitoare.

Să ne lăsăm ghidați de inimă ?

Dacă rațiunea îți spune că nu e bine să te îndrăgostești de cineva, e bine să te lași ghidat de inimă?

Scopul familiei creștine

Aceasta este menirea unei familii, ca cei doi să se modeleze unul pe celălalt. Femeia trebuie să se mântuiască prin bărbat și bărbatul prin femeie. Ăsta e scopul căsătoriei.

Castitatea conjugală este posibilă ?

Castitatea cuplului conjugal înseamnă inima curată, conștiința liberă de orice urmă de dorință nepotrivită. Sau, mai bine spus, castitatea conjugală înseamnă pentru un soț a nu avea decât o singură femeie în care să-și oglindească chipul, cea pe care și-a ales-o și care concentrează în sine toată feminitatea. Același lucru este valabil și pentru soție, care toată viața va încerca să-și împroprieze taina iubirii conjugale cucerindu-l spiritual pe bărbatul pe care și l-a ales. Cunoașterea reciprocă totală a două ființe de care vorbește Biblia este o comunicare de la suflet la suflet, de la duh la duh, în care trupul este un vehicul al celor spirituale. De aceea se spune „stăpâniți-vă vasul în sfințenie și cinste” (I Tesaloniceni 4,4) și de aceea Apostolul Pavel poate vorbi despre mântuirea oricărei mame prin castitate, ceea ce poate fi un nonsens, nu? (cf. I Timotei 2,15).

Curăţia în căsnicie – când vezi frumusețea celuilalt ca pe ceva sfânt

Cel mai des, noi gândim castitatea din perspectiva relaţiilor trupeşti. Castitatea vine însă mult mai devreme decât începutul oricăror relaţii trupeşti dintre soţ şi soţie. Castitatea stă în a vedea în omul pe care îl priveşti frumuseţea pe care Dumnezeu a pus-o în el, a vedea chipul lui Dumnezeu, pe care nu este îngăduit să îl întinăm. Să-l vedem pe om în frumuseţea aceasta şi să slujim creşterii ei necurmate şi nepătate de nimic.

Vrei ca fiul tău să aibă o căsătorie curată și cinstită ?

Când băiatul creşte, pregăteşte-i nunta chiar înainte de stagiul militar. Dacă vede că-i aduci repede o nevastă şi că nu mai rămâne mult până la însurătoare, va putea rezista flacării dorinţei. Dacă, însă, te vede nepăsător, vede că mai amâni şi tot aştepţi să câştige mai întâi mulţi bani şi apoi faceţi nuntă, disperat, va aluneca repede spre defrâu.

Învățați-vă copiii să-și păstreze curăția înainte de căsătorie

Cu toţii ştim că la tineri pofta trupească este puternică şi stăruitoare. Aşadar dacă sunteţi părinţi, înainte de vremea căsătoriei să-i înfrânaţi pe copiii voştri cu poveţe, cu făgăduieli, cu frică, cu orice mijloc posibil. Şi atunci când vor creşte, să nu amânaţi căsătoria lor. Nu lăsați anii să treacă. Chiar și înainte ca fiul vostru să meargă în armată, chiar înainte de a se împlini profesional, îngrijiți-vă să se însoare. Căci atunci când știe că nu va întârzia să se afle împreună cu mireasa lui, flacăra trupului se va potoli. Însă dacă vede că voi faceți ca nunta să întârzie, așteptând să strângă bani, va deznădăjdui și va aluneca în desfrâu.