Dacă am fi avut norocul să nu primim o apostrofare pedagogică, de la noi înşine sau din afara noastră, am fi stat poate mai mult în prezenţa unui simţ, numit uneori a fi chiar al şaselea simţ şi cunoscut sub numele de „copilul minunat“.
Citește în continuare ‘Copilul interior şi saltul spre adevărata maturizare’
Eu cred că numai oamenii maturi pot să iubească. Dragostea adevărată va veni la tine într-un singur caz: dacă vei putea să te maturizezi. A te maturiza înseamnă să-ți învingi trufia, autocompătimirea excesivă, autodivinizarea, iar uneori și excesiva înjosire de sine – când nu suntem capabili să-i spunem „nu” egoismului omului drag pentru a-l ajuta să se schimbe.
Pe mulţi i-am auzit grăind: „cutare s-a făcut mai înstărit după nuntă, sărac fiind (mai înainte), şi fiindcă şi-a luat femeie bogată s-a înavuţit şi se desfătează acum”. Ce zici, omule?! Pofteşti câştig de pe urma femeii şi nu te ruşinezi, nici nu roşeşti, nici nu intri în pământ pentru că te frămânţi pentru asemenea chipuri de câştig? Unde sunt aceste cuvinte (vrednice) de un bărbat: „Un singur lucru este al femeii: să păstreze cele adunate, să păzească ceea ce intră în casă, să se îngrijească de gospodărie”? Căci şi pentru aceasta ne-a dat-o Dumnezeu, ca întru acestea să ne ajute, şi în toate celelalte.
Relaţiile copilului cu tatăl modelează şi relaţiile lui cu Dumnezeu. Dacă tatăl a fost rece, distant, înstrăinat, dacă nu s-a ocupat de educaţia copilului, copilul Îl va percepe şi pe Dumnezeu la fel, în mod inconştient. Fără să îşi dea seama, tatăl aspru a pus în sufletul copilului baza perceperii lui Dumnezeu ca fiinţă aspră, pedepsitoare.
Citește în continuare ‘Tatăl pune baza relației cu Dumnezeu’
Dacă rațiunea îți spune că nu e bine să te îndrăgostești de cineva, e bine să te lași ghidat de inimă?
Aceasta este menirea unei familii, ca cei doi să se modeleze unul pe celălalt. Femeia trebuie să se mântuiască prin bărbat și bărbatul prin femeie. Ăsta e scopul căsătoriei.
Castitatea cuplului conjugal înseamnă inima curată, conștiința liberă de orice urmă de dorință nepotrivită. Sau, mai bine spus, castitatea conjugală înseamnă pentru un soț a nu avea decât o singură femeie în care să-și oglindească chipul, cea pe care și-a ales-o și care concentrează în sine toată feminitatea. Același lucru este valabil și pentru soție, care toată viața va încerca să-și împroprieze taina iubirii conjugale cucerindu-l spiritual pe bărbatul pe care și l-a ales. Cunoașterea reciprocă totală a două ființe de care vorbește Biblia este o comunicare de la suflet la suflet, de la duh la duh, în care trupul este un vehicul al celor spirituale. De aceea se spune „stăpâniți-vă vasul în sfințenie și cinste” (I Tesaloniceni 4,4) și de aceea Apostolul Pavel poate vorbi despre mântuirea oricărei mame prin castitate, ceea ce poate fi un nonsens, nu? (cf. I Timotei 2,15).
Citește în continuare ‘Castitatea conjugală este posibilă ?’
Cel mai des, noi gândim castitatea din perspectiva relaţiilor trupeşti. Castitatea vine însă mult mai devreme decât începutul oricăror relaţii trupeşti dintre soţ şi soţie. Castitatea stă în a vedea în omul pe care îl priveşti frumuseţea pe care Dumnezeu a pus-o în el, a vedea chipul lui Dumnezeu, pe care nu este îngăduit să îl întinăm. Să-l vedem pe om în frumuseţea aceasta şi să slujim creşterii ei necurmate şi nepătate de nimic.
Citește în continuare ‘Curăţia în căsnicie – când vezi frumusețea celuilalt ca pe ceva sfânt’
Când băiatul creşte, pregăteşte-i nunta chiar înainte de stagiul militar. Dacă vede că-i aduci repede o nevastă şi că nu mai rămâne mult până la însurătoare, va putea rezista flacării dorinţei. Dacă, însă, te vede nepăsător, vede că mai amâni şi tot aştepţi să câştige mai întâi mulţi bani şi apoi faceţi nuntă, disperat, va aluneca repede spre defrâu.
Citește în continuare ‘Vrei ca fiul tău să aibă o căsătorie curată și cinstită ?’
Cu toţii ştim că la tineri pofta trupească este puternică şi stăruitoare. Aşadar dacă sunteţi părinţi, înainte de vremea căsătoriei să-i înfrânaţi pe copiii voştri cu poveţe, cu făgăduieli, cu frică, cu orice mijloc posibil. Şi atunci când vor creşte, să nu amânaţi căsătoria lor. Nu lăsați anii să treacă. Chiar și înainte ca fiul vostru să meargă în armată, chiar înainte de a se împlini profesional, îngrijiți-vă să se însoare. Căci atunci când știe că nu va întârzia să se afle împreună cu mireasa lui, flacăra trupului se va potoli. Însă dacă vede că voi faceți ca nunta să întârzie, așteptând să strângă bani, va deznădăjdui și va aluneca în desfrâu.
Citește în continuare ‘Învățați-vă copiii să-și păstreze curăția înainte de căsătorie’
Se cuvine ca tinerii ce vin în fața Sfântului Altar să fie feciori, curați sufletește și trupește. Ce alt dar mai de valoare pot aduce tinerii miri decât neprihănirea? Tinerii care își păstrează fecioria până la cununie pot fi asemănați cu mucenicii. Spun aceasta pentru că, în zilele noastre, războiul acesta nevăzut împotriva ispitei curviei este foarte dur și trebuie tărie, pricepere, curaj, răbdare și dorința de a fi plăcut lui Dumnezeu ca să îl poți duce până la sfârșit.
O mamă bună îşi creşte copilul în cântec sfânt şi rugăciune.
Citește în continuare ‘Primele două daruri pe care mama le face copilului ei’
Mare lucru este să-ţi asumi răspunderea pentru aceste vieţi tinere şi fragede, care pot să îmbogăţească lumea cu frumuseţe, cu bucurie, cu putere, dar care pot cu uşurinţă să şi piară; mare lucru este să le cultivi, să le formezi caracterul: iată la ce trebuie să te gândeşti atunci când îţi aranjezi casa. Aceasta trebuie să fie o casă în care copiii vor creşte pentru viaţa cea adevărată şi nobilă, pentru Dumnezeu.
Citește în continuare ‘Casa – element important în educația unui copil’
Oh, binecuvântare de mamă! Binecuvântarea care iese din străfundurile inimii mamei, adăpată de harul lui lui Dumnezeu, este o putere creatoare în viața copiilor ei. Binecuvântarea mamei ne este necesară pentru reușita în lucrările noastre și pentru dobândirea fericirii în viață.
Citește în continuare ‘Mamelor, binecuvântați-i pe copiii voștri, ca să le fie bine în viață’
Termeni precum ascultare sunt interpretaţi în prezent în strânsă corelaţie cu dominarea, cu raporturile de forţe, cu relaţii în care singura raţiune este a demonstra că eşti mai bun, mai valoros, mai puternic. Denaturarea acestor sensuri reflectă într-o anumită măsură denaturarea relaţiilor interumane, cu impact asupra relaţiilor din cadrul familiei. În momentul în care rolurile soţului şi ale soţiei nu sunt definite, acceptate şi asumate, lupta pentru dominare îşi face loc şi se manifestă atât la nivel subtil, cât şi în mod deschis. „Cine are mai multă dreptate”, „Cine are ultimul cuvânt”, „Cine reuşeşte să îşi impună punctul de vedere” devin scopuri în sine, iar lupta pentru atingerea acestora scot în evidenţă şi dezvoltă la ambii soţi aspecte de personalitate care le dăunează lor înşişi, partenerului, cât şi relaţiei de căsătorie în sine.
Citește în continuare ‘Armonie în căsnicie sau luptă pentru supremaţie ?’
Mai multe studii științifice internaționale au demonstrat recent faptul că prezența tatălui în familie este un element indispensabil pentru o dezvoltare sănătoasă a copiilor, anunță http://www.liveaction.org, știre preluată de http://www.stiripentruviata.ro.
Citește în continuare ‘Implicarea tatălui, element esențial în dezvoltarea sănătoasă a copiilor’
Din punct de vedere material, adică al instinctului, ea nu se deosebeşte deloc de căsătoria ateilor, sau a necreştinilor. Pentru motivele pentru care vin toți oamenii la căsătorie, pentru aceleaşi motive vin la „împărtăşirea nunţii” şi creştinii. Aceste motive se raportează la îndemnuri ce există în om: în cerinţa satisfacţiei trupului, în nevoia împreună-petrecerii şi în dorinţa dobândirii de urmaşi. Vine acum Biserica şi binecuvântează prin Taina Căsătoriei unirea fiilor ei. Desigur, nu se schimbă nimic din ceea ce este firesc, instinctual, din îndemnurile firii lui, însă căsătoria se sfinţeşte. Adică o aşază în cadrele vieţii în Hristos a soţilor, care nu e nimic altceva decât numai o călătorie spre mântuire şi sfinţenie.
Citește în continuare ‘Căsătoria – călătorie în doi spre mântuire’
Ca „Maică a Vieţii”, Sfânta Fecioară este şi modelul desăvârşit pentru toate mamele, de pretutindeni şi de totdeauna. Femeile creştine nu sunt şi nu trebuie să fie simple „fiice ale Evei”; chemarea lor este de a se sili să devină fiice ale Maicii Domnului, atât prin împărtăşirea de darurile Fiului ei, Iisus Hristos, cât şi prin imitarea virtuţilor ei.
Citește în continuare ‘Maica Domnului este modelul desăvârşit pentru toate mamele’
Mamele știu cum să-și exprime stresul, cum să dea sfaturi și cum să vorbească neîncetat, dar nu au învățat să se și roage. Cele mai multe sfaturi și critici fac o mare rană copiilor. Nu este nevoie să spună multe copiilor.
Citește în continuare ‘Rugăciunea mamei merge direct la inima copilului’
Rugăciunea oricărui creştin pentru semenul său ajută mult, însă, în special, rugăciunea preotului sau ruga preotului săvârşită cu adunarea Bisericii. Toţi creştinii care au credinţă puternică şi îndrăzneală mare în faţa lui Dumnezeu pot să săvârşească minuni.
Fiecare dintre voi scrieți pe hârtie o listă cu trăsăturile pozitive și negative ale propriei persoane, și o listă cu trăsăturile pozitive și negative ale celuilalt.
Este important ca familia şi căsnicia noastră să fie întemeiate pe fundaţii trainice. E mult mai costisitor să vii mai târziu, după ce casa a fost construită, şi să repari o fundaţie şubredă. La fel, temeliile slabe ale căsniciei şi ale familiei nu pot fi refăcute decât cu preţul unui mare consum emoţional, care implică multă energie şi efort.
Unii, în mod greşit, confundă curăţia cu fecioria. Şi, pentru faptul că fecioria nu este obligatorie, ei socotesc şi curăţia ca pe un lucru neobligatoriu pentru toţi oamenii. „Monahii şi monahiile au făcut legământul fecioriei – spun ei – şi trebuie, prin urmare, să se afierosească unei vieţi de curăţie, însă noi, oamenii trăitori în lume şi cu familie, suntem slobozi de îndatorirea de a ne nevoi întru această virtute”.
Citește în continuare ‘Să nu confundăm curăţia cu fecioria !’
Odată cu creşterea copilului, va creşte şi rânduiala rugăciunii.(…)
Citește în continuare ‘Pentru o familie unită, rugați-vă împreună !’
Rugăciunea este convorbirea noastră cu Dumnezeu și cel mai bun mod de a ne apropia de El. Este prima și cea mai mare îndatorire a vieții noastre de creștini. Așa încât, este foarte important să-i învățăm pe copii să se roage.
Citește în continuare ‘Șapte lucruri de care să ții cont atunci când înveți copilul să se roage’
Cum îi putem obişnui pe copii să se roage în fiecare zi?
Citește în continuare ‘Cum îi putem obişnui pe copii să se roage în fiecare zi ?’
Vedeţi voi înşivă cum în familie facem înţelegere sau dezbinare după cum ne sunt gândurile şi dorinţele. Dacă stăpânul casei este copleşit de griji, de gânduri sau de vreo greutate, prin acestea el pricinuieşte tulburare nu numai lui, ci şi întregii sale familii. Toţi cei ai casei sunt mâhniţi, nu au pace, nici mângâiere. El, ca stăpân al casei, trebuie să răspândească bunătate şi să o împărtăşească tuturor celorlalţi din casă. Aşa suntem noi, „aparat cugetător”.
Citește în continuare ‘În familie facem înţelegere sau dezbinare, după cum ne sunt gândurile’
Referindu-se la educaţia sufletului copilului, Sfântul loan Gură de Aur consideră că „nu este o artă mai mare decât aceasta”, iar cel ce o practică „trebuie să fie mai priceput şi mai talentat decât un pictor şi decât un sculptor”.
Citește în continuare ‘Educaţia copilului – cea mai înaltă artă’
Sfântul Porfirie Kafsokalivitul ne-a lăsat numeroase cuvinte duhovnicești în care îi învață pe părinți cum să se pregătească și cum să primească venirea copiilor pe lume, cum să îi crească și să îi educe. Astfel, găsim între îndemnurile sale cuvinte de prețuire față de viitoarea mamă și de responsabilizare a ei asupra darului nașterii de prunci, prin care părinții se aseamănă lui Dumnezeu, Cel ce a creat lumea, din infinita Sa iubire. Dacă Dumnezeu le-a adus pe toate de la neființă la ființă, în calitatea Sa de Creator principal, părinții care dau naștere la copii sunt creatori secundari, continuând și ducând mai departe opera Lui de creare, perpetuând viața primită în dar.
Citește în continuare ‘Educația copiilor – sensul vieții părinților’
Părinților, doriți să aveți copii cuminți și ascultători, care să vă cinstească și să vă prețuiască jertfa pe care o faceți pentru ei? Atunci, sfințiți-vă gândurile și viața și rugați-vă mai mult pentru copiii voștri, încredințându-i în grija Maicii Domnului, a Sfintei sau a Sfântului al cărui nume îl poartă și a îngerului păzitor primit de ei la botez. Îngrijiți-vă de hrana lor duhovnicească cel puțin la fel de mult cât vă îngrijiți de hrana cea trupească, și nu lăsați să treacă duminica fără să-i duceți la biserică, pentru a primi Sfânta Împărtășanie. Cât sunt mici, vorbiți-le mai mult despre Dumnezeu, iar când cresc, vorbiți-I mai mult lui Dumnezeu despre ei.
Citește în continuare ‘Vreți să aveți pace, bună înțelegere și iubire în familie ?’
Naşterea primului copil întăreşte şi uşurează comuniunea de trăiri, deoarece fapta ziditoare a plămădirii în comun a unei noi făpturi cultivă mai mult sentimentul unităţii. În toate situațiile, sarcina creează soţilor nevoia de a se schimba și de a crește emoţional. Multor soți sarcina le readuce în memorie sentimente vechi din copilărie, care pot provoca soţiei o anumită îndoială în legătură cu maternitatea sa, iar soţului, care acum este soţ al mamei unui copil, o anume răceală şi îndepărtare de soţie, exact în clipele în care ea are mai mare nevoie de sprijinul lui. Sunt mulţi soţi care vin mai aproape unul de altul atunci când pot împărtăşi experienţele sarcinii şi pregătirile psihologice şi de altă natură pentru aşteptarea copilului.
Citește în continuare ‘Cum se schimbă relația dintre soți odată cu nașterea primului copil ?’
Iată ce vă spun: Dacă diavolul vă necăjeşte prin aprige tulburări şi necazuri, ori dacă vă vedeţi soţul ori soţia supărată, să ştiţi că nu trebuie să-l luaţi la rost atunci. Trebuie să spuneţi, aşa cum am mai spus: „Lasă pe mâine, nu îi spune nimic acum. Îi voi spune mâine ce am de spus”. Doar aşa veţi reuşi să nu vă mai agitaţi, să nu vă mai certaţi, să fiţi mai liniştiţi şi nu veţi mai ajunge la supărări pe care mulţi le cunoaşteţi mai bine decât mine.
Citește în continuare ‘Cum se pot învinge ispitele vieţii în familie’
Cred că nu e forţat deloc să asemănăm căsnicia cu o călătorie cu avionul. Similitudinile sunt evidente. Mă voi referi, în cele ce urmează, la patru măsuri de siguranţă pe care trebuie să ni le luăm în călătoria existenţială numită căsnicie.
Citește în continuare ‘Patru măsuri de siguranță pentru familia ta’
În camera de consultaţie am auzit o mulţime de femei plângându-se de o mulţime de lucruri, însă printre primele pe listă este lipsa de comunicare. De ceva timp am început să adun o colecţie de ceea ce eu numesc „relatările unor neveste singure”. Iată trei exemple, dintre cele mai relevante:
Citește în continuare ‘Secretul căsniciei care durează o viață’
Dacă e de la sine înţeles care sunt materialele constitutive ale unei temelii imobiliare – cimentul, piatra, fierul, te întreb: pe ce se fundamentează o căsnicie de succes. Permite-mi să-ţi spun părerea mea. Pe patru piloni.
Citește în continuare ‘Patru piloni pentru o familie solidă’
Dumnezeu este prezent în toată viaţa noastră, inclusiv în intimitatea noastră. Dacă prin parc te întâlneşti cu doi tineri care se ţin de mână şi îi întrebi „Este Hristos între voi?”, atunci ei imediat îşi dau drumul de mână, imediat nu se mai ţin de mână. De ce? Pentru că li se pare că întrebarea se referă numai la poziţia lor la plimbare.
Citește în continuare ‘Ce legătură are Dumnezeu cu relația noastră de iubire ?’
Iubirea fără Hristos nu are nici un gust. Şi mai mult, vă spun că iubirea se consumă şi nu mai are acel gust, în care să vezi în fiecare clipă o veşnicie întreagă, alături de celălalt. Nu mai are gust, pentru că este fără Hristos. Dar dacă este cu Dumnezeu, atunci este prospeţime în fiecare clipă şi nu există derapaje… Mireasa care intră fecioară în biserică la Taina Cununiei, fecioară în suflet rămâne toată viaţa – chiar după ce naşte prunci – şi mirele la fel, bineînţeles doar dacă sunt şi rămân în Hristos.
Citește în continuare ‘Iubirea dintre soți, fără Hristos, nu are nici un gust’
Prima minune săvârşită în public de Mântuitorul a fost cea de la nunta din Cana Galileei (cf. Ioan 2, 1). Conform Părinţilor, Hristos este de faţă la fiecare nuntă creştină, binecuvântând noua viaţă în comuniune a cuplului. Căsătoria creştină nu este un simplu contract legal; este o relaţie în care partenerii lucrează împreună pentru mântuirea lor. De asemenea, este o icoană vie a relaţiei lui Hristos cu Biserica.
Citește în continuare ‘Taina iubirii – să înțelegem puterea transfiguratoare a căsătoriei’
A-ţi iubi aproapele aşa cum Dumnezeu ne iubeşte pe fiecare – iată modelul singurei adevărate iubiri, atât în privinţa căsătoriei, cât şi a iubirii aproapelui. Dumnezeu însuşi deosebeşte iubirea divină de sentimentele omeneşti: ,,cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Acest avertisment al Domnului e de neînţeles, dacă nu ne e cunoscut faptul că în limba greacă, în care a fost scrisă Evanghelia, există mai multe cuvinte care denumesc iubirea, fiecare având o semnificaţie proprie. Aici, cu privire la sentimentele umane de prietenie şi afecţiune, Iisus foloseşte cuvântul phileo, care traduce ebraicul reitri. Astfel, Hristos ne pune în gardă împotriva unei afecţiuni sentimentale excesive, care întunecă adevărata iubire divină. În general, iubirea divină e tradusă în greceşte prin agape, ceea ce corespunde ebraicului ahîhîh. ,,Dumnezeu este iubire” , „dragostea lui Dumnezeu”, dragostea pe care Dumnezeu o are pentru noi, dar şi porunca: ,,să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău, […] iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi” sau „poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii precum Eu v-am iubit pe voi, aşa să vă iubiţi unii pe alţii” – peste tot, în aceste locuri, e folosit cuvântul agape.
Citește în continuare ‘Taina iubirii dintre soți în lumina iubirii dumnezeiești’
Aceasta nu înseamnă că nu veţi avea conflicte, că nu veţi trece prin momente de criză, că nu veţi trăi sentimente de însigurare, că nu vă veţi simţi uneori lipsiţi de energie pentru relaţia voastră, întrucât toată energia voastră este absorbită de grijile, îngrijorările şi tensiunile zilnice. Nu înseamnă că nu veţi trăi sentimente de mânie, dezamăgire, tristeţe în relaţia voastră de cuplu.
Citește în continuare ‘Îngrijindu-ţi sufletul, ai grijă de căsnicia ta’
În general, războiul, indiferent de forma, fizionomia, amploarea şi gravitatea sa, constituie una dintre cele mai serioase şi îngrijorătoare probleme ale omului, de fapt, ale întregii omeniri. Experienţa celor două războaie mondiale, conflictele armate de ieri şi de azi, terorismul, precum şi armele nucleare, care pot face să dispară cu totul, atât neamul omenesc dar şi orice fel de formă de civilizaţie de pe pământ, ne arată deodată proporţiile problemei şi starea spirituală în care ne aflăm. Filosoful grec presocratic Heraclit din Efes susţinea faptul că războiul este „părintele tuturor”. Pentru Biserică dimpotrivă, „Părintele tuturor” nu este războiul, ci Însuşi Dumnezeul păcii, deoarece războiul este o urmare sau consecinţă a înstrăinării omului de Dumnezeu, de sine însuşi şi de aproapele. De asemenea, Heraclit afirma oarecând că „nici un om nu poate să intre în apa aceluiași râu de două ori, deoarece nici râul și nici omul nu mai sunt la fel”. Extrapolând ideea filosofului la problematica războiului, putem spune că nimeni nu poate să intre în război şi să mai iasă la fel cum era mai înainte.
Citește în continuare ‘Războiul, înstrăinare a omului de Dumnezeu, de sine însuşi şi de semeni’
Constaţi cu durere că nu îl mai cunoşti pe omul lângă care ai pornit plin/ă de entuziasm şi alături de care ţi-ai făcut atâtea vise, că parcă nu mai aveţi aceleaşi priorităţi. Te simţi rănit/ă, înşelat/ă în aşteptările tale şi în pragul unui mare eşec – acela al căsătoriei. Durerea este cu atât mai mare cu cât ţi-ai spus, cu siguranţă, că tu nu ai să treci prin asta, că relaţia ta va rămâne, şi după 20 de ani, ca în prima zi.
Citește în continuare ‘Momentele dificile din căsnicie – cauze și soluții’
Conţinutul şi formele rugăciunilor soţilor pot fi destul de variate. Ele se stabilesc conform necesităţii sufleteşti, experienţei religioase a soţului şi a soţiei, evenimentelor prin care au trecut membrii familiei sau cei apropiaţi ei.
Citește în continuare ‘Rugăciunea comună a soților poate fi scurtă, dar să fie din toată inima’
1.Problemele sunt recunoscute şi rezolvate.
Citește în continuare ’10 semne ale unei familii sănătoase și armonioase’
Cum trebuie să reacționez atunci când actualul prieten îmi reproșează trecutul? Ce trebuie să îi spun ca a doua oară să nu mai aibă curajul să-mi mai zică ceva? Ce părere aveți despre gelozia într-o relație? Citește în continuare ‘Vindecați-vă de suferințele din trecut înainte de a intra într-o nouă relație de iubire’
Maică, cum îmi pot ajuta viitoarea soție să se detoxifieze de gelozia la care a ajuns în urma experiențelor anterioare?
Citește în continuare ‘Cum îmi pot ajuta viitoarea soție să se detoxifice de gelozie ?’
Gelozia este un vierme, un vierme foarte rău. Ea există pentru că, în loc să ne vedem de treaba noastră, ne uităm mereu la ceilalți și la toate detaliile. „De ce trebuie acesta să facă asta? De ce se descurcă celălalt mai bine decât mine? De ce primește acela distincții și nu eu?” Dacă, totuși, ne smerim, vom fi surprinși atunci când primim onoruri…
Citește în continuare ‘„Gelozia este un vierme, un vierme foarte rău”’
Familia este şi ea o mica comunitate a lui Hristos şi, după lege, la fel, se bazează pe ascultare – a soţiei faţă de soţ şi a copiilor faţă de părinţi. „Copii, ascultaţi pe părinţii voştri în Domnul” (Efeseni 6, 1), spune Apostolul Pavel, punând astfel această poruncă drept prima şi cea mai importantă pentru copii. Iată de ce ascultarea este împărăteasa virtuţilor unui copil şi, dăinuind în el, vor lua apoi naştere şi celelalte virtuţi duhovniceşti.
Citește în continuare ‘Ascultarea – fundamentul viitoarelor calități ale unui copil’
În primele luni de viaţă, pruncul e aproape în întregime dependent de mama sa, dar la fel de important pentru el este să cunoască încă de la început iubirea plină de afecţiune a tatălui său. Acest lucru e vital din punct de vedere psihologic, dar şi duhovnicesc. Una din tragediile timpului nostru este că prea mulţi copii cresc lipsiţi de prezenţa tatălui, chipul tatălui fiind de multe ori pentru ei o imagine negativă sau absentă. Şi această stare de lucruri afectează relaţia lor cu Dumnezeu, Părintele ceresc. Taţii ar trebui să facă efortul de a petrece mai multă vreme împreună cu copiii lor.
Citește în continuare ‘Primii ani de viață ai copilului au o importanță vitală’
Multora dintre noi li s-a spus la un moment dat că e ceva normal pentru copii să nu îşi amintească mai nimic din ceea ce li se întâmplă până în jurul vârstei de 2 ani. Experienţele emoţionale dureroase din copilăria timpurie nu vor avea, deci, nici un efect pe termen lung. Aceste cuvinte ar fi cumva liniştitoare, dacă nu ar sugera şi faptul că micuţii noştri nu îşi vor aminti nici dragostea pe care le-o oferim… aşa că nici dragostea aceasta nu are un impact pe termen lung. Pe măsură ce ştiinţa începe să dezvăluie tot mai multe din misterele creierului şi memoriei, sfaturi precum cele de mai sus îşi pierd încet relevanţa. Fiecare experienţă emoţională importantă – fie că este plină de bucurie sau de durere – este stocată în memorie şi are un impact durabil asupra sistemului nervos al unui bebeluş ori copil. Modul în care simţim lumea ca bebeluşi ne influenţează, pe termen lung, personalitatea în dezvoltare, stilul emoţional şi de relaţionare. Există mai multe tipuri de „memorie”, pe lângă poveştile pe care ni le putem aminti conştient. Şi mai trebuie să ştim că ne „amintim” mult mai multe decât ne dăm seama.
Reacţia impulsivă este tentantă pe termen scurt, dar nu este o soluție pe termen lung.
„Copilul meu vrea doar să-mi atragă atenţia!” Este o temă pe care o aud foarte des. Şi, desigur, părinţii o invocă drept ceva negativ. Dacă unii copii îşi fac de cap fiindcă vor să se uite toată lumea la ei, aş sugera că, de cele mai multe ori, vor să ne câştige afecţiunea, nu doar să ne atragă atenţia.
Citește în continuare ‘Copiii caută să ne câştige afecţiunea, nu doar să ne atragă atenţia’
Majoritatea comportamentelor nedorite ale copiilor sunt adecvate vârstei lor dacă ne gândim că a creşte mare constă exact în dobândirea virtuţilor şi în a învăţa deprinderi şi comportamente noi. Copiii nu au nevoie să li se spună ce urmări îi aşteaptă, dacă au şase ani şi Ie plac bălţile.
Citește în continuare ‘Copiii nu ar trebui să fie pedepsiţi pentru comportamente „copilărești”’
Încă din copilărie suntem familiarizaţi cu expresii precum „bătaia este ruptă din rai” sau „unde dă mama/tata creşte”, care este interpretată şi pusă în aplicare în mod diferit, de la familie la familie. Cert este că de multe ori se consideră că „o palmă sau o urechială” fac ca argumentele celor mari să fie mai bine ascultate, să aibă o greutate mai mare. Unii dintre copii ascultă în mod conformist, de frică, alţii se revoltă, un lucru este însă cert… bătaia este asociată cu sentimente de umilinţă, revoltă, resentimente. În timp, copiii pot ajunge să considere că este normal ca în relaţiile cu ceilalţi să te simţi sau să îi faci să se simtă umiliţi, revoltaţi sau să fie acumulate resentimente. Aceasta cu atât mai mult cu cât anumite porniri agresive native ale copiilor este necesar a fi educate şi nicidecum stimulate prin modele din familie.
Citește în continuare ‘Forme subtile de abuz în familie – cauze și soluții’
Părinții sunt datori să organizeze viața copilului lor în așa fel încât acesta, pe de o parte să simtă că este liber, iar de cealaltă parte, să aibă conștiința profundă că nu trebuie să facă tot ceea ce vrea. Nu pentru că va fi pedepsit sau amenințat, ci pentru că nu le știe pe toate, pentru că este posibil să facă greșeli. Trebuie să știe că există cineva care are multă experiență, îl iubește, îi vrea binele, îl îngrijește, îl îndrumă și îl conduce acolo unde trebuie să ajungă.
Citește în continuare ‘Viața copilului – între libertate și organizare’
În relaţiile dintre ginere/noră şi soacră, o mare piedică este prejudecata, părerea preconcepută despre aceasta din urmă – aici o mare înrâurire o poate avea masa stereotipurilor, anecdotelor, istoriilor auzite. Această prejudecată trebuie depăşită.
Poate aţi prins şi voi ideea aceasta, că uneori perioada sărbătorilor se transformă uneori într-o aniversare în care uităm chiar de „aniversat”. Dacă nu v-aţi pus până acum această întrebare, vă invit să vă gândiţi: ce-ar fi să faceţi petrecere de ziua voastră, să vă invitaţi prietenii, cunoscuţii, toţi să se bucure şi să se distreze în lumina beculeţelor, a artificiilor, să mănânce toate bunătăţile pregătite, dar să uite chiar de voi? Cam către asta ne îndeamnă toată cultura de consum a zilelor noastre, chiar dacă, încă, se mai aud colindele ce cântă Naşterea Domnului în difuzoare.
Jucăriile cele mai bune nu sunt (neapărat) şi cele mai sofisticate şi scumpe. Jucărie poate fi orice obiect care îl mobilizează pe copil la o activitate vioaie, antrenantă, care îi pune la muncă gândirea, imaginaţia creatoare, abilităţile şi priceperile dobândite, memoria, spiritul de observaţie. O cutie de carton, un beţişor, un pumn de lut, o bucată de hârtie, o cârpă, toate sunt jucării în mâinile copilului. Exact ca şi un pisoi care se joacă cu orice obiect pe care îl poate arunca în aer şi rostogoli, tot aşa şi un copil se joacă cu orice îi stârneşte imaginaţia. Cu cât o jucărie este mai sofisticată, cu cât redă mai fidel realitatea, cu atât adaosul de imaginaţie al copilului va fi mai redus.
Citește în continuare ‘Cele mai bune jucării nu sunt cele mai sofisticate’
Nu contribuie la dezvoltarea iniţiativei copilăreşti nici noua tendinţă de a crea o lume întreagă a personajelor jucării. Cel mai strălucit exemplu este „imperiul Barbie” Pentru ea poţi procura din magazine totul, începând de la rochii şi terminând cu automobilul sau iahtul. E bine, numai să fie bani. Dar pe cel care se pricepe la psihologia copiilor acest fapt nu-l va impresiona. Ca să se dezvolte, copilul trebuie să depună oarecare eforturi: să gândească, să imagineze, să înveţe să facă multe cu mâinile sale.
Citește în continuare ‘Copiii au nevoie de jocuri și jucării care dezvoltă creativitatea’
Dacă femeia nu simte tandreţea soţului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea părinţilor, nici de a propriilor copii. Atât de mare e taina căsătoriei, încât golul creat în inima femeii de lipsa afectivităţii soţului nu poate fi umplut nici măcar de dragostea propriilor copii! Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi, ori de la prieteni. Să ştiţi că firea femeiască este pururea bănuitoare, suspicioasă. Tot timpul se îndoieşte şi se întreabă: „Oare mă iubeşte soţul?” Iar dacă va găsi motive de suspiciune, devine fiară. De aceea, trebuie să ştiţi că singurul lucru care o poate cuceri şi poate uni familia este tandreţea. Soţul ideal nu o strigă pe soţie pe nume. După căsătorie, adevăratul nume al soţiei trebuie să fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevărat trup şi suflet.
Disciplina adevărată, autentică nu este în esenţa sa nimic altceva decât stăpânirea de sine lăuntrică inerentă omului disciplinat. Ea nu este nici „mecanism” sufletesc, nici „reflex condiţionat”; ea este prezentă în om din interior, sufleteşte, în mod organic – aşa încât, dacă există în ea un element de „mecanism” sau „mecanicitate”, acela este legat de faptul că omul este cel care şi-o prescrie sieşi în mod organic.
Citește în continuare ‘Să îi învățăm pe copii disciplina autentică’
Ocaracteristică a familiei sănătoase şi fericite este disciplina calmă şi demnă.Citește în continuare ‘Disciplina adevărată nu se folosește de teroare’
Acest instrument sau proces de programare este învăţat de majoritatea copiilor destul de devreme în viaţă, uneori încă de la vârsta de 5 ani. Pe toată durata şcolii elementare, această capacitate timpurie de a amâna satisfacţia este exersată zilnic, în special prin rezolvarea temelor pentru acasă. Pe la vârsta de 12 ani, unii copii sunt capabili să se aşeze la masa de lucru fără vreun îndemn părintesc şi să-şi termine temele pentru acasă înainte de a se uita la televizor. Spre vârsta de 15-16 ani ne aşteptăm ca un adolescent să aibă un astfel de comportament şi să-l considere normal. Şi totuşi, pentru profesori este clar că un număr substanţial de adolescenţi sunt departe de a atinge această normă. Aceştia sunt elevii cu probleme, care, în ciuda inteligenţei lor medii sau peste medie, au note mici pentru că pur şi simplu nu muncesc. Ei sar peste un curs sau altul sau peste toată şcoala din cauza unui capriciu de moment.
Citește în continuare ‘Disciplina şi amânarea satisfacţiei în procesul de educație al copiilor’
Disciplina trebuie să fie cu rost şi să slujească dreptăţii. Scopul disciplinării copiilor este să-i învăţăm ce-i bine şi ce-i rău. Copiii au un foarte acut simţ al dreptăţii şi se tulbură când părinţii se mânie din nimic sau când le fac reproşuri neîntemeiate. Dacă le atragem atenţia asupra unei greşeli înainte de a-i pedepsi, e bine să ţinem avertismentele în limitele lucrurilor pe care suntem gata să le punem în practică.
Citește în continuare ‘Cum disciplinăm copiii în mod corect’
Creşterea copiilor nu constă în pedepsirea lor, ci în a-i disciplina. Disciplină înseamnă să răspunzi adecvat, în orice clipă, la purtările urâte ale copiilor şi, în acest fel, să le sprijini creşterea şi procesele de învăţare. Aceasta include stabilirea unor limite şi confruntarea cu urmări negative atunci când sunt încălcate. Pentru copii e nevoie de consecinţe ale comportamentelor lor greşite. De pedepse însă nu au nevoie şi reacţionează negativ la ele. Copiii au nevoie de disciplină şi o primesc foarte bine, chiar şi o disciplină strictă. Disciplina se concentrează pe formarea copiilor pe termen lung.
În ce fel poţi ajuta copiii să simtă realitatea lui Dumnezeu, cum să vorbeşti cu ei despre Dumnezeu?
Citește în continuare ‘Cum poţi ajuta copiii să simtă realitatea lui Dumnezeu’
Obiectivul părinţilor este să pregătească cea mai potrivită cale pentru ca frumuseţea sufletelor copiilor lor să poată străluci din nou. Sfinţenia este un dar divin, dar omul nu e pasiv, ci trebuie să facă multe Citește în continuare ‘Blândețe și fermitate, pentru binele copiilor’
Sunt părinţi care îşi tratează copiii ca pe nişte adulţi în miniatură, ca de la egal la egal. Ei simt nevoia să negocieze, să se justifice în faţa copilului pentru decizia luată. Este ca şi cum şi-ar refuza dreptul la control. Şansele de a se face ascultat de către copil sunt minime.
Citește în continuare ‘Ezitarea părinţilor duce la tirania copiilor’
Este o grijă întâlnită frecvent în rândul părinților. Ne întrebăm: Vor ajunge oare copiii noștri să se descurce în viață, să treacă peste necazurile și încercările pe care viața ni le pune înainte, să reușească să se întrețină singuri și să-și păstreze credința ortodoxă strămoșească? Copiii trebuie educați, dar odată cu dezvoltarea lor fizică și emoțională trebuie să le stabilim câteva limite, care trebuie înțelese și respectate; ei trebuie să participe la treburile casnice și mai ales să asculte de sfaturile părinților. Noi, ca părinți, trebuie să alegem de multe ori între a-i face fericiți pe copiii noștri, pentru un timp scurt, și a-i învăța lecțiile de viață, mult mai importante.
Cedarea, permisivitatea, aşteptările prea modeste şi atitudinea îngăduitoare sunt reacţii care subminează obiectivele noastre pe termen lung. Uneori părinţii se tem nu fie prea stricţi sau să nu îi lase prea mult pe copii să se lupte singuri. Unii părinţi se simt prea obosiţi să facă faţă strădaniei ce urmează stabilirii unor limite sau le e dificil să îşi vadă copilul supărat ori furios pe ei. Unii părinţi au aşteptări mai mici de la copiii lor sau sunt atât de capabili, încât se ocupă ei de toate nevoile copiilor lor.
Citește în continuare ‘Copiii au nevoie să înveţe că nu pot primi mereu ceea ce vor’
Mai important este ca ei să te vadă trăind în mod real o viaţă după voia lui Dumnezeu, încercând cu simplitate să faci ceea ce ţine de tine, ca să împlineşti poruncile. Dacă vei face asta, cu siguranţă copiii tăi vor învăţa ce înseamnă credinţa în acţiune în mijlocul realităţii lumii acesteia. Vor putea observa în realitate felul în care cineva poate gestiona ispitele şi cum se poate trece prin cele mai grele întâmplări cu credinţă.
Împlinirea prin iubire este scopul principal al căsătoriei, şi după aceea naşterea de fii, iar după aceea într-ajutorarea.
Citește în continuare ‘Împlinirea prin iubire este scopul principal al căsătoriei’
La spovedanie, părintele (Sfântul Teofil cel Nebun pentru Hristos) a dat sfat unui tânăr să se cunune cu o văduvă, iar tânărul nu l-a ascultat şi s-a însurat cu cea pe care o voia. „Ce să ascult eu de moşneag! Oricum, monahul n-o să afle”, le-a zis el prietenilor.
Citește în continuare ‘Când ceri sfat de căsătorie, urmează-l până la capăt !’
Referindu-se la problemele familiei contemporane, moraliștii observă o alterare a valorilor care i-au dat, altădată, stabilitate și trăinicie. Se vorbește, tot mai des, despre un „conflict între generații”, despre lipsa de comunicare sau „apocalipsa comunicării” și „singurătatea în doi” dintre soți, iar unele dintre rănile tot mai grave și mai des întâlnite ale familiei actuale sunt: violența fizică și psihică, infidelitatea, avortul, divorțul.
Citește în continuare ‘„Familia digitală” – comunicare vs comuniune ?’
Sfântul Apostol Pavel a numit familia creştină biserica din casă, în care se găseşte o singură credinţă, un singur duh, o singură rânduială de viaţă. În familie, ca şi în biserică, trebuie să existe o ierarhie strictă. Familia este nu numai oază în pustiul lumii, unde omul ‒ călător pe drumurile vieţii ‒ primeşte odihnă şi bucurie şi îşi adună puteri pentru viitoarea călătorie; familia este un lucru de mare răspundere, care solicită multă osteneală şi băgare de seamă.
Citește în continuare ‘Familia ‒ cea mai bună școală a vieții și a dragostei’
Dacă înveţi toate câte ţi-a poruncit să le păzeşti, prin aceasta îi vei avea pe mulţi care să-ţi urmeze cu sârg. Căci după cum lumânarea, când este luminoasă, poate să aprindă mii de alte lumânări, dar fiind stinsă nici sieşi nu-şi va da lumină, nici pe alte lumânări nu va putea să le aprindă, aşa este şi cu viaţa curată: dacă lumina din noi este strălucitoare, vom face mii de ucenici şi de învăţători, punându-ne înaintea lor ca un model. Căci nu vor putea atât să folosească vorbele noastre, cât viaţa noastră.
Citește în continuare ‘Bărbatul bun îi poate schimba pe ceilalți prin exemplul propriei vieți’
Bucuria și fericirea permanentă și neschimbătoare există doar în ceruri. Aici pe pământ toate sunt în permanentă schimbare. De multe ori bucuria este doborâtă de tristețe, așa cum s-a întâmplat în familia binecuvântată și fericită a dregătorului din Antiohia, Secundus, și a soției sale, Antuza. Din bucurie familia a căzut în durere, în tristețe, a trecut de la starea de fericire la starea de doliu. Tatăl familiei a murit pe neașteptate, la puțină vreme după nașterea lui loan. Comandantul Secundus a murit! Și Antuza a primit fulgerător o grea lovitură. A ars-o flacăra durerii! Și a plâns mult și amar în fața soțului ei mort, a bunului ei tovarăș, în casa lor împodobită de marmură. (…)
Citește în continuare ‘Sfânta Antuza, mama Sfântului Ioan Gură de Aur – model pentru soțiile văduve’
„Fii bărbat!” îndemnul acesta îl aud destul de des ieșind din gura părinților sau a prietenilor, dar și în mass-media. Dar dacă, de exemplu, în gura tatălui meu sună destul de firesc și așteptat (părinților le place adesea să arate că odraslele lor nu sunt așa cum le-ar plăcea lor), în ceea ce privește celelalte surse, apare o întrebare cât se poate de logică: ce înseamnă la urma urmei să fii un bărbat adevărat?
Citește în continuare ‘Bărbatul adevărat iubește și se jertfește’
Uneori, oamenii nu realizează că nu-l iubesc pe celălalt în sine, ci iubesc senzaţiile plăcute legate de el, şi când senzaţiile acestea trec (de pildă, când omul se schimbă lăuntric sau exterior, ori când, din oarecare motive, încetează să le mai aducă bucurii) îşi pierd interesul faţă de el.
Citește în continuare ‘Să nu confundăm dragostea cu senzațiile plăcute’
Poate că ești adolescent și negi, ascunzi de conștiința ta că te atrag fetele, dacă ești băiat sau băieții, dacă ești fată. Și că ai fiori. Da, negi pentru că ți s-a spus că e păcat. Dar nu e păcat să ai fiori sau sentimente, ci să le trăiești fără Dumnezeu și fără să ceri de la El harul de care ai nevoie să nu cazi în păcat. Fiorii nu sunt păcat. Dorințele nu sunt păcate. Ci ținerea lor în minte și lucrarea minții cu eleDe cele mai multe ori, relaţia concretă nu este mai bună sau mai rea decât aşteptările, visurile clădite anterior, ci pur şi simplu diferită. Constatarea acestor diferenţe, la sfârşitul „lunii de miere”, poate reprezenta o sursă de tristeţe şi dezamăgire. Este puţin probabil însă ca partenerul, oricât de mult ar încerca, să se conformeze în cele mai mici detalii imaginii mentale, uneori minuţios elaborată de noi. Dacă ai petrecut timpul, înainte de căsătorie sau chiar înainte de a-ţi întâlni partenerul/partenera visând la cât de bine vă veţi înţelege din priviri, cât de uşor veţi reuşi să comunicaţi în toate momentele, indiferent de situaţiile dificile pe care le trăiţi, cât de puţin vor conta detaliile, micile diferenţe în faţa dragostei voastre, acum este momentul să vă treziţi…
Citește în continuare ‘Viaţa de cuplu, între tandreţe şi tensiune’
Sadismul, precum ştii, este oricum rău. Una dintre formele lui grave este să reproşezi celorlalţi lucruri pe care nu le pot schimba sub nicio formă. Chiar şi cea mai uşoară critică are nevoie de o anumită diplomaţie. Dacă o adresezi cu mânie, este posibil să-l determini pe celălalt să reacţioneze astfel încât să nu-l ajute ci, din contră, să-i dăuneze. În interiorul nostru se ascunde un mecanism de autoapărare care se declanşează de îndată ce ne ofensează cineva. Mulţi bărbaţi iau lecţii de autostăpănire de la soţiile lor. Dacă reuşeşti să-ţi controlezi limba, chiar dacă el nu poate, este posibil ca Petre să iasă din cearta voastră cu amintirea împrospătată despre nemaipomenita lui soţie, care-i dă lecţii, prin tăcerea ei.
Citește în continuare ‘„Niciodată” şi „tot timpul” – dușmanii comunicării în căsnicie’
Căsătoria în credinţa ortodoxă este una din căile cele mai importante pentru mântuirea noastră. În căsnicie cei doi soţi se pot susţine unul pe celălalt în drumul spre mântuire; o altă cale importantă este viaţa monahală. Amândouă sunt recunoscute de Biserica Ortodoxă ca două căi importante care ne ajută în mântuirea noastră.
În primii ani ai căsătoriei perechea înfruntă una din cele mai mari greutăţi. Încercarea de bază a soţilor în această perioadă este de a crea fundamentul unei noi familii, distinctă de familiile lor. Fiecare soţ este nevoit să aducă curaj şi susţinere celuilalt, o susţinere reală, care să se substituie susţinerii părinţilor. Când soţii fac aceasta bine, fiecare devine pentru celălalt izvorul esenţial de satisfacere a celor mai importante nevoi personale. Doar când fiecare soţ găseşte susţinerea într-o crescândă unire şi încredere poate părăsi dependenţa de legătura cu părinţii. Din nefericire însă, mulţi soţi, în loc să ofere partenerului lor înţelegerea şi căldura ce ar micşora cu mult puterea pe care o au părinţii asupra acestuia, nasc o atmosferă de tensiune şi de răceală, care măreşte nostalgia după relaţia părintească şi dependenţa de ea.
Citește în continuare ‘Cum depășim obstacolele care apar în primii ani de căsnicie ?’
Specialiştii consideră că iubirea autentică are mai multe forme: dorinţă, pasiune şi angajament. Multe dintre părutele iubiri, mor înainte de a se maturiza, adică din primele lor faze.
Citește în continuare ‘Diferența dintre pasiune și iubire matură’
Citește în continuare ‘Mulţi confundă iubirea cu atracţia trupească sau cu un sentiment pozitiv’
„Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 10, 14). Aceste cuvinte sunt fundamentul copiilor în dezvoltarea lor, căci prin ele se arată libertatea și dreptul de a-L cunoaște pe Dumnezeu, iar această descoperire este o adevărată bucurie când este prezentă în cea mai pură și frumoasă perioadă din viață, și anume copilăria.
Citește în continuare ‘Importanța şi actualitatea educației religioase în viaţa copiilor’
Din ritmul săptămânal fac parte frecventarea regulată a bisericii şi participarea la slujbele săvârşite în casă. Ritmurile anuale din familie trebuie să corespundă cu ciclurile slujbelor bisericeşti. Fiecare membru al familiei trebuie să conştientizeze faptul că face parte din Biserica Ortodoxă.
Sfinţind Taina Căsătoriei, Domnul le dă soţilor, în chip nevăzut, atotputernica Sa ocrotire de cursele răutăţii, care se străduiesc să întineze şi să distrugă dragostea omenească. În lumea căzută, căsătoria harică permite biruirea singurătăţii – a duhului dezbinării şi vrajbei, cu care diavolul a molipsit omenirea amăgită de către el.
Citește în continuare ‘Prin căsătorie, soții se împotrivesc dezbinării și răului din lume’
Mai există un rău, pe care i-l faci dacă nu te deschizi în faţa ei la momentul potrivit şi în felul potrivit. Dacă îi ascunzi problema şi o rezolvi singur, îi răpeşti bucuria de a fi participat la acest succes, care îţi aparţine acum numai ţie. Bineînţeles că te bucuri atunci când cineva reuşeşte să facă ceva, bravo lor! Dar este cu totul altceva, atunci când ai participat şi tu, câtuşi de puţin, la acel succes.
În slujba Logodnei, într-una dintre rugăciuni, ne adresăm lui Dumnezeu cu aceste cuvinte: „Care pe cele despărțite le aduni întru unire și ai pus dragostea legătură neîntreruptă”. Căderea primilor oameni, a protopărinților Adam și Eva, a însemnat nu doar ruperea lor de Creator, ci și dezbinarea acestora și a urmașilor lor. Prima crimă din istoria umanității a fost săvârșită asupra unui frate.
Primul sfat în lupta cu gândurile de desfrânare este evitarea oricărei participări la conversații „piperate” și la bancuri. Dacă nu reușiți să întrerupeți interlocutorii, să nu-i încurajați cu nimic, nici măcar cu un zâmbet. În aceste clipe spuneți în gând Rugăciunea lui Iisus. Am cunoscut soldați care de fiecare dată cum auzeau o vorbă urâtă spuneau în gând această rugăciune și cât timp a durat războiul nu au înjurat niciodată. Trebuie să vă comportați în așa fel, încât cel de lângă voi să se rușineze să povestească bancuri și istorii indecente. Pentru aceasta nu e neapărată nevoie să-i spuneți că sunteți o persoană credincioasă, ci numai să păstrați curăția sufletească și starea permanentă de rugăciune. În asemenea situații, Rugăciunea lui Iisus nu numai că vă îngrădește de toată necurăția, dar chiar și pe cei din jur îi luminează. Ea este o armă care se folosește în războiul nevăzut, este un război al Lui Hristos pentru curăția noastră și pentru curăția celor din jur.
Citește în continuare ‘Cum pot rezista atunci când sunt încolțit de discuții despre desfrânare ?’
Părinte, de ce Dumnezeu îi dă fiecărui om câte un înger păzitor, de vreme ce El Însuși ne poate ocroti?
Nunta în creştinătate nu este ceea ce era nunta Vechiului Legământ; este nunta noului om duhovnicesc, este o legătură intimă, duhovnicească, prin care soţii sunt legați, legătură despre care Însuşi Hristos a zis că cei ce sunt uniţi de Dumnezeu nu pot fi despărţiţi, nici pe pământ, nici dincolo de mormânt. Cei ce sunt uniţi prin iubire pe pământ nu se despart dincolo de mormânt, căci iubirea care nu moare uneşte pentru totdeauna pe cei pe care i-a legat pe pământ.
Condiţiile de întemeiere a unei familii sunt la fel, în orice moment istoric. Există amănunte de care trebuie să ţinem seama, precum sărăcia, dar nu asta împiedică valoarea trăiniciei unei familii, pentru că iubirea îmbogăţeşte orice. Ce dulce este iubirea!… Dar să nu se meargă pe instincte şi pe plăceri într-o căsnicie, ci gândind la un scop suprem: mântuirea reciprocă. Stimularea continuă reciprocă spre acest scop este obligatorie, pentru că e o mare răspundere.
Cum să-L iubesc pe Dumnezeu mai mult decât pe copilul meu, pentru că aşa s-ar cuveni? Ei bine, cu iubirea pe care o împărtăşesc copilului meu, cu iubirea pe care o împărtăşesc soţului meu, cu iubirea pe care o împărtăşesc semenilor mei, cu ea cu tot mă duc înaintea Iui Dumnezeu şi pe ea I-o ofer lui Dumnezeu, pe ea I-o dăruiesc lui Dumnezeu, iubindu-L, împreună cu ei, pe Dumnezeu. Nu există nici o incompatibilitate între iubirea de semeni şi iubirea de Dumnezeu! Dimpotrivă, spune Sfântul Ioan Evanghelistul, într-una din Epistolele sale: „Dacă zice cineva că pe Dumnezeu Îl iubeşte, dar pe aproapele lui îl urăşte, mincinos este! Cum ar putea să-L iubească pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede, de vreme ce pe aproapele lui, pe care-l vede, nu-l iubeşte?” (I Intrarea 4, 20). Cu alte cuvinte, aici ni se dă proba concretă de cât de mult Îl iubim pe Dumnezeu − iubindu-ne semenii! Atenţie, această iubire de semeni (fie ei copii, părinţi, soți, soţii) nu trebuie să meargă până la idolatrie! Ce înseamnă idolatria? Îl pui pe cel iubit mai presus de orice, îl pui în locul lui Dumnezeu! Or, Dumnezeu trebuie să aibă întotdeauna primul loc.
Citește în continuare ‘Cum să-L iubesc pe Dumnezeu mai mult decât pe copilul meu ?’
În general, viaţa este şcoala iubirii. Poţi învăţa să iubeşti în orice loc. Iar familia este acel loc dat nouă ca să avem această experienţă, acest har al iubirii. Familia este mediul în care omul poate să-şi dezvolte acest talant.
Citește în continuare ‘Familia – locul în care învățăm să iubim’
Familia este o fiinţă vie, care se naşte între eu, tu şi copiii noştri, având forme, culori, şi gusturi diferite, atât de diferite precum suntem noi, cei ce o aducem la viaţă. Dacă ar fi să te opreşti pentru o clipă şi să te întrebi: „Ce gust are familia mea acum?, Ce formă are ea?, Dar ce culoare are?”, ce lucruri noi ai afla despre ea?
Inelul a rămas pe deget, dar masa la care s-a servit viţelul cel gras s-a încheiat, oricât de îmbelşugată şi prelungită a fost. Din zilele următoare, cu toţii s-au întors la viaţa de zi cu zi, fiecare la treburile lui. La fel fac şi proaspeţii însurăţei, angajaţi de acum pe un drum pe care au hotărât să-l parcurgă împreună până la moarte.
Citește în continuare ‘Relaţia de căsătorie ‒ cel mai sigur loc de pe pământ’
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente