Pildă de nevinovăție

Iată o pildă: „Au venit odată tâlharii – se povestește în Pateric – la chilia unui oarecare stareț și i-au spus: «Am venit să-ți luăm toate câte ai în chilia ta!». Iar acesta le-a spus: «Tot ceea ce vă e de folos, fiilor, e al vostru!».

Ignoranța face casă bună cu necredința

Cine citește romanul lui Dostoievski „Frații Karamazov” va întâlni spre finalul lui un dialog între Alioșa, cel mai mic dintre Karamazovi, și Kolea, un puști teribilist, în vârstă de 13 ani.

Măi copile, de unde vii tu ? – Din iad vin! (întâmplare adevărată)

Un preot, mergând pe stradă, întâlnește un copilaș, ca de cinci-șase ani, cu picioarele crăpate de glod, parul încâlcit în cap, zoios, nespălat, cu mâinile crăpate, și-l întreabă:

Pastorație și păstorire

Anul 2020 este dedicat în Patriarhia Română mai ales pasto­rației părinților și copiilor. Termenul pastorație sună astăzi pentru mulți prea teologic. Acum, conceptul de pastorație și-a pierdut prospețimea pe care o avea în vremea Vechiului Testament și a Noului Legământ. El înseamnă, în fapt, păstorire, cuvânt care ne trimite la relația vie dintre păstor și turma de care are grijă el, mai simplu spus, la legătura pe care el o avea cu oile încredințate lui. În ancestralul românesc, ciobanul și oaia au un loc bine definit.

Păcate inofensive ?

Săvârșim în viață păcate de tot felul, lăcomie, mândrie, clevetire și câte mai găsim scrise în canoanele Sfinților Părinți. Ele pot fi încadrate în mai multe categorii strigătoare la cer, păcate de moarte, păcate împotriva Duhului Sfânt și așa mai departe. Atunci când un pustnic a fost întrebat care e cel mai mare păcat, el a răspuns: „Cel pe care ești gata să-l săvârșești cât mai curând”. Desigur, spunea asta ca să poată evita orice cădere duhovnicească.

Pilda unui om recunoscător

Am primit lunga dumneavoastră scrisoare, în care îmi descrieţi viaţa dumneavoastră. 

Atitudinea

Dar ar fi să analizăm cauzele succesului în viață, de orice natură ar fi acesta, observăm că la baza lui stă atitudinea. Atitudinea exercită o influență covârșitoare asupra existenței noastre, ea are un impact extraordinar asupra relațiilor dintre oameni, le colorează viziunea pe care o au asupra eșecului și le definește noțiunea de succes.

Deznădejdea nu e mântuitoare

„Dumnezeul meu, ia-mă!” Câți oameni nu zic aceasta în clipe grele! Însă cei mai mulți nu cunosc că aceasta este păcat și că înseamnă lipsă de răbdare și de nădejde în ajutorul lui Dumnezeu. Dar istorioara care urmează o va adeveri cu limpezime. A povestit-o cu multă smerenie și simțire un ieromonah cuvios grec, care are fii duhovnicești în Atena.

Tatăl nostru și șaua calului

Ne amăgim crezând că a ne ruga este totuna cu a citi rugăciuni dintr-o carte sau a rosti pe de rost lucruri învățate din Ceaslov sau Psaltire. În urmă cu 11 ani, mă aflam în Athos și i-am vorbit părintelui Petroniu Tănase despre risipirea minții în timpul rugăciunii. Mi-a spus cu fermitate: „A nu fi cu mintea la Dumnezeu, a nu fi atent la cuvintele rugăciunii înseamnă să-L nesocotești pe Însuși Cel Căruia I te adresezi. Fapta asta e un păcat și nu unul dintre cele mici”. Și am mai primit un avertisment: „Dacă te vei obișnui să-ți faci canonul de rugăciune așa, cu neatenție, mecanic, automat, fără simțire, cu greu vei putea să trăiești rugăciunea ca pe ceva care te însuflețește, care te face viu și te face să simți că stai înaintea lui Dumnezeu”. Despre atenția în rugăciune, în pilda care urmează.

Judecătorul şi călugărul

Creștinătatea a prăznuit sărbătoarea Botezului Domnului. De Bobotează, Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, a intrat în lumea cuprinsă de păcat și moarte, S-a botezat pentru mântuirea oamenilor, pentru a arăta fiecărui om că are nevoie de curățire și de schimbare. Trebuia ca omul cel vechi al păcatului să moară, ca să se nască omul cel nou, care trăiește veșnic în comuniune de ascultare și iubire cu Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Iisus Hristos a luat liber, nu din constrângere sau necesitate, asupra Sa păcatul lumii și a împlinit dreptatea, adică voia lui Dumnezeu Tatăl ca Fiul Său să fie Mântuitorul lumii. Când Mântuitorul S-a botezat, cerurile s-au deschis și Duhul Sfânt a coborât peste umanitatea Lui. Prin aceasta, în Hristos întreaga fire umană a dobândit acces la harul dumnezeiesc și fiecare om care crede și se botează în numele Sfintei Treimi este introdus în viața de sfințenie a Împărăției cerurilor. Despre diferența dintre rob și fiu întru cele duhovnicești relatăm în pilda care urmează.

Orbul din Leeds

O problemă foarte complicată pentru orice om care trece în viață prin încercări este aceea a gestionării lucrurilor neplăcute care ni se întâmplă. Minusurile se transformă uneori, dacă și noi vrem, în plusuri. Totul depinde de modul în care interpretăm evenimentele. De aceea, trebuie să nu cârtim atunci când suferim căderi, unele cu repercusiuni pentru tot restul exis­tenței noastre pământești.

Haina primită în noaptea Crăciunului

Vederea este simţul cel mai perceptiv, ea îţi dă experienţa cea mai stabilă. Nu spunem fiecare dintre noi, atunci când vrem să convingem pe cineva de un lucru, cuvintele: „Am văzut cu ochii mei!”? În Vechiul Testament, Moise a cerut pe Muntele Sinai să vadă faţa lui Dumnezeu. Iar în Noul Legământ, chiar după Înviere, Apostolul Toma a replicat celor care doreau să-l încredinţeze de ridicarea din morţi a Mântuitorului şi care-i spuneau: „Am văzut pe Domnul!”, zicându-le: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, nu voi crede”. Şi ce este credinţa? Credinţa, spunea un părinte grec îmbunătăţit, Nicolae Koghionis, înseamnă să vezi soarele în miezul nopţii. Povestea de Crăciun ne vorbește în acest an despre convertirea unui tânăr din Belarusul comunist al secolului trecut.

Pitonul și licuriciul

De la părintele Arsenie Papacioc, duhovnicul de la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, ne-au rămas o mulțime de cuvinte memorabile. Sentințele sale sunt pe cât de adevărate, pe atât de necruțătoare. Mi-a rămas în minte una foarte dură, care sună astfel: „Niciodată nu te va răbda cineva cu o viață mai slabă decât a ta”. 

Porcarul cel înțelept

Ștefan cel Mare a iubit Biserica mai mult decât orice pe lume. Iar această iubire nu e dovedită doar de ctitoriile sale din Moldova mileniului trecut, ci și de grija față de clericii din timpul său. Întâmplările mai puțin știute din viața voievodului, la care au fost prezente și fețe bisericești, merită să fie aduse la cunoștința publicului. Iată una dintre ele. După moartea Episcopului de Rădăuți, Domnul Ștefan căuta un vrednic urmaș al acestuia. Nu era mulțumit de propunerile venite nici din partea oamenilor Bisericii, nici din cea a boierilor.

Când nu te vede nimeni, te vede totuși Cineva

În după-amiaza unei zile de toamnă, un preot stătea pe o bancă din curtea bisericii, citind o carte. În apropiere se juca un grup de adolescenţi. Preotul a observat cu coada ochiului că o fată s-a oprit nu departe de el şi privea fără să spună nimic. Avea o mică dizabilitate şi de aceea rămânea izolată de grup. Terminată lectura, preotul a ridicat privirea şi a întrebat-o pe acea fată dacă are nevoie de ceva. Ea i-a răspuns: „Da, aştept să mă priveşti”.

Mai bogat decât Bill Gates

Cunoașteți cu toții episodul petrecut în templul din Ierusalim al cărui personaj central a fost o văduvă sărmană care a oferit ca danie doi bănuți. Femeia, discretă, nebăgată în seamă de oamenii prezenți în loca­șul de cult, a fost sesizată de Fiul lui Dumnezeu, de Hristos, Care le-a spus ucenicilor: „Adevărat grăiesc vouă: Această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi. Pentru că toţi au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuţia sa” (Mc. 12, 43-44). Generozitatea bogaților, oricât de largă ar fi, poate fi întrecută de milostenia, de ofranda săracilor. Povestea de astăzi ne-o dovedește cu prisosință. Un lucru este însă cert: dăruind, vom dobândi. Ce vom dobândi? Aten­ția, grija lui Dumnezeu asupra noastră. Ceea ce nu e puțin.

Creștem în iubire față de Dumnezeu pe nesimțite

În urmă cu câțiva ani, la adresa unui ziar creștin din Occident, la secțiunea „Scrisori către director” a sosit un plic care conținea un răvăș cu opinia unui bărbat anonim. Mesajul lui era unul scurt. Iată ce scria: „Am fost timp de 30 de ani în fiecare duminică la Liturghie. Am ascultat cam 1.500 de predici, însă nu-mi pot aminti nici măcar una dintre ele. Mă gândesc că mi-am irosit tot acest timp, iar preoții care au slujit Liturghia, pe al lor, eu ascultând, iar ei rostind rugăciuni și cuvântări în zadar. De ce să mai merg la biserică?”

A ști să ceri

Nu există om pe pământ care să nu se fi rugat niciodată. Și când spun asta nu mă refer numai la rugăciunea către Dumnezeu, ci și la rugămintea către alți oameni. De la regi și împărați la obișnuiții muncitori, de la generali la țăranii care muncesc cu mâinile lor pământul pentru hrana de toate zilele, de la miniștri la cei care stau pe câmp în arșița soarelui și păzesc animalele, cu toții chemăm mila lui Dumnezeu asupra noastră și ajutorul celor de lângă noi când nu putem dovedi singuri sarcinile care ne stau în față.

Propășirea spirituală și respirația cutanată

Pentru a spori duhovnicește, dar și în general, în viața noastră de aici, de pe pământ, e nevoie să nu lăsăm nici o cale de acces prin care vrăjmașul să ne poată jefui de har. Fiindcă de multe ori ne întrebăm: postesc, dau milostenie, mă rog, încerc pe cât pot să-mi conformez viața cuvintelor Evangheliei. De ce totuși lucrurile nu merg bine?

Ce putem învăța de la o surdo-mută oarbă

La 27 iunie 1880 se năștea în orașul Tuscumbia din Statele Unite o fetiță: Hellen Keller. La un an și opt luni distanță ea s-a îmbolnăvit de tifos, iar când s-a însănătoșit, a rămas cu sechele serioase de pe urma bolii: nu mai vedea, nu mai auzea și nici nu mai putea vorbi.

Fii bun ca să fii fericit !

Alexandru Vlahuță a fost un scriitor român care s-a născut în 1858 și a murit imediat după încheierea Primului Război Mondial, în 1919. Originar din Moldova, mai exact din județul Vaslui, Vlahuță a rămas în memoria posterității mai ales prin lucrarea „România pitorească”, „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”, cum o definea criticul literar Dumitru Micu. Alexandru Vlahuță nu este studiat în școala românească de astăzi. Iar sufletul său generos și credința sa în Dumnezeu au rămas și mai puțin cunoscute celor care i-au urmat. Pe ele le vedem însă descoperite într-o scrisoare adresată de Vlahuță fiicei sale, Margareta. Scrisoarea sună astfel: Fiica mea dragă, să fii bună, să fii bună ca să poţi fii fericită!

Mândria și mântuirea

Despre împlinirea propriei voințe în viața noastră și despre căutarea voii lui Dumnezeu s-au spus și scris multe. De câte ori omul a preferat voia sa celei dumnezeiești, de tot atâtea ori a greșit. Plasa noastră de siguranță pentru a nu greși în viață rămâne urmarea voii lui Dumnezeu. Deși voia Sa nu coincide mereu cu ceea ce ne place, ci cu ceea ce este spre folosul real al cererilor noastre. Domnul este cârmuitorul vieții noastre. El știe mai bine decât noi cele de care avem nevoie. Acesta este motivul pentru care nu e cazul să ne ridicăm împotriva lui Hristos. Să primim cu iubire ceea ce ne dă. Iar voia sa o vom vedea mai devreme sau mai târziu că a fost mântuitoare prin rezultatele, prin roadele ei.

Carul fermecat

Eu chiar umblu câteodată pe cer. De-adevăratelea, și nu cu Carul Mare, cum poetizez adesea, văzând că acesta n-a plecat în nici o noapte de dea­supra casei în care am venit pe lume, ci cu un car ce nu se dez­lipește niciodată de pământ. Îl știu de când eram copil. Copii, mai precis, pentru că a avut și el vârsta aceasta cândva. S-a născut cu 14 ani înaintea mea, la doar opt ani după nașterea mamei. Pot spune că l-am prins amândoi când încă era copil. Tataie Gheorghe îi ceruse meșterului care i-l făcuse să-i împodobească blănile cu flori și să treacă și anul 1942 pe el, mare, cu vopsea albastră, ca să se știe ce vechime are. Spre deosebire de căruța cu care pleca zilnic la câmp, carul ieșea rareori din curte, când avea de mers la oraș sau la cimitir, cu vreuna dintre rudele căreia-i sunase ceasul. Sau când se întâmpla să fie vreo nuntă în familie, așa cum fusese atunci când se însurase Florea, fratele mamei, și chiar atunci când se măritase mama, care nu făcuse nuntă, dar tataie nu-și lăsase fata să meargă pe jos la bărbatu-său, care trăia în alt sat, dincolo de pădure, și-o dusese până acolo cu carul cel nou, ducându-i, totodată, și zestrea, adică o plapumă, două perne și câteva macate țesute de mamaie la război. Pe urmă a făcut același drum cu Vica, sora mai mică a mamei, care-și alesese un bărbat din același sat. Apoi în direcția opusă, spre Puțintei, unde ajunsese Aritina. Același număr de perne și de macate și câte o plapumă pentru fiecare. Ar fi încăput mai mult în car, dar nu era de unde.

Conștiința lui Sașa

Uneori, omul devine necredincios pentru faptul că acesta este unicul său scut împotriva propriei conștiințe. Astăzi vă prezint povestea unui preot foarte inteligent, fin și cultivat din Paris, așa cum am găsit-o la fostul Mitropolit Antonie Bloom al Londrei. Cândva personajul a fost „ateu”, adică trăia fără Dumnezeu și se considera prea elevat și inteligent pentru a-și permite să gândească despre convertirea la credință. A discutat mai apoi cu alt preot. Preotul fiind de la țară, fără cine știe ce studii deosebite, care a emigrat din Rusia, după ce l-a ascultat mult timp, i-a spus doar două lucruri: „În primul rând, Sașa, nu este chiar atât de important faptul că tu nu crezi în Dumnezeu – Lui nu I se poate întâmpla nimic de la asta, minunat însă este că Dumnezeu crede în tine”. Iar în al doilea rând, i-a zis: „Tu, Sașa, mergi acasă și gândește-te când anume ai pierdut credința, anume când ai avut nevoie ca Dumnezeu să nu existe?”

Singura certitudine din viața noastră

E sâmbătă şi Biserica face în această zi pomenirea morţilor. Atunci când suntem tineri credem că moartea se află departe de noi, deşi ea este mai aproape decât ne-am putea închipui. O dovedeşte şi plecarea din această viaţă a părintelui Marius Bărăscu, un preot din satul Parava, judeţul Bacău, care urma să aniverseze 35 de ani, decedat în urma unui accident de maşină pe drumul de întoarcere de la mănăstirea Sihla spre casă.

Hitler și Gobineau

Moartea nu înseamnă sfârşitul a toate. Binele pe care l-am făcut continuă să dăinuie după noi şi dă roade în viaţa celorlalţi. Din nefericire şi contrariul, adică răul pe care l-am făcut în viaţă, contaminează existența celor cu care ne-am intersectat. Un cuvânt urât pe care ţi l-a adresat fără remușcări soţia în prima săptămână de la nuntă nu spune doar că ai făcut o alegere cam proastă în căsătorie, ci va rămâne ca un cui în inimă, a cărui amintire te va urmări până când vei închide ochii.

Adevărata bogăție

A fi bogat se confundă de mulți cu a poseda averi, a trăi o viață fără griji, în lux și bani. Adevărata bogăție înseamnă să știi să te bucuri de lucrurile simple pe care viața ți le oferă gratuit. 

Feţele răului

Într-o lume ce a pierdut busola moralităţii printr-un relativism sub toate formele, există, totuşi, o mare nevoie de a fi vindecaţi de toate „relele” ce ne bântuie. Simţim acut nevoia de a ierta şi de a fi iertaţi, de a ne ridica după ce am căzut ca şi nevoia unei autentice pocăinţe.”

Încrederea unui copil

În anul 1989, în Armenia a avut loc un puternic cutremur de pământ. În urma acestei catastrofe şi-au pierdut viaţa mii de oameni. Imediat după cataclism, un tată care a supravieţuit s-a îndreptat spre şcoala unde se afla fiul său. El promisese acestuia că va fi mereu alături de el. Când a ajuns la şcoală, tatăl a observat că totul era făcut una cu pământul. Dar nu a disperat, ci s-a apucat să sape printre dărâmături. Lumea încerca să-l oprească, spunându-i că toată truda lui este în zadar. Însă, împotriva tuturor opreliştilor şi a îndemnurilor descurajante, tatăl a continuat să-şi caute fiul. După 38 de ore de muncă, neobosit, tatăl continua să-şi strige fiul. Deodată a venit răspunsul: „Tată, sunt aici!” Copilul căutat scăpase ca prin minune deoarece plafonul clădirii formase cu peretele lateral un triunghi salvator. După ce a fost scos din moloz şi şi-a mai revenit, copilul i-a spus părintelui său: „I-am asigurat pe colegii mei de clasă să nu se înspăimânte, fiindcă, dacă tu trăieşti, vei veni să mă salvezi şi, împreună cu mine, îi vei salva şi pe ei. Ştiam că nu vei uita promisiunea făcută!”

„Vreau să văd și eu o minune”

Odată cu instalarea comunismului în România după cel de-al Doilea Război Mondial, politica autorităților de stat a fost una fățiș persecutoare față de Biserica Ortodoxă.

Călugărul cel înţelept

De multe ori, atunci când cădem în vreun păcat, cel pe care dăm vina cel mai uşor este trupul nostru cu neputinţele lui. Uităm însă că toate cele păcătoase se zămislesc mai întâi în minte şi păstrarea lor acolo, convorbirea noastră cu ele ne pot aduce într-o ipostază riscantă, periculoasă. De aceea scoaterea gândurilor care ne-ar putea dezorienta duhovniceşte este indispensabilă pentru păstrarea curăţiei sufleteşti şi trupeşti.

„De Dumnezeu nu mă tem și de oameni nu mi-e rușine”

Ideologia umanismului fără Hristos, care propune ca model omul secular, nu a apărut în secolul XXI, ci este, programatic, rodul ideilor Comunei din Paris, adică vine de pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Lozinca Re­voluției franceze, `Libertate, egalitate, fraternitate sau moarte~, căci acesta este sloganul com­plet de la 1789, are nevoie de nuanțări obligatorii. Altfel, el reprezintă doar cuvinte fără sens. Stau și mă întreb cât de egal este în lumea de astăzi un președinte de stat cu un lucrător de la salubritate? Primul are imunitate, servicii de securitate care-l însoțesc permanent pentru a nu i se întâmpla nimic rău, beneficiază de facilități cărora poate nici el nu le știe numărul. Un măturător nu are decât un amărât de salariu și își numără la sfârșitul fiecărei luni cu atenție orele suplimentare muncite, certându-se cu șeful lui de echipă pentru o pontare corectă. Sunt oare ei egali, sunt ei frați, conform sloganului revoluționar? Orice minte sănătoasă ar da răspunsul fără echivoc: nu.

Prea marea încredere duce la eșec

Contrar a ceea ce crede majoritatea oamenilor, nu ai nici un beneficiu când gândești că ești bun și în fapt nu ești. La fel cum există suficiente avantaje atunci când îți dai seama de propriile limitări și îți conștientizezi slăbiciunile. Dacă trăiești cu impresia că ești mai bun decât în realitate, începi să crezi că ți se cuvin mai multe, pe când dacă îți subestimezi abilitățile, vei obține efectul pozitiv, deoarece efortul depus te va ajuta să ajungi unde îți dorești și te va face mai puternic. Pilda de astăzi ne vorbește despre supraestimarea abilităților și dezamăgirea pe care o trăim atunci când nu avem o încredere în noi moderată și realistă.

Diavolul, o alegorie ?

Cum am putea să ne îndoim de existenţa diavolului de vreme ce ştim din Evanghelie că Domnul Însuşi le-a poruncit demonilor să intre în turma de porci? Şi totuşi, mulţi oameni, unii chiar pe posturile de televiziune, atunci când încerci să le explici despre faptul că răul este real şi evident în persoana diavolului, neagă cu o nonşalanţă dezarmantă. Răspunsul lor la întrebare este următorul: „Asta este doar o alegorie”. Atunci şi porcii sunt doar o alegorie şi nici ei nu există.

Ce fel de aripi putem avea

Prin puterile și cu mijloacele proprii înălțarea noastră din preocupările cotidiene sau din existența la nivel biologic este imposibilă. Dar după cum Dumnezeu a lăsat legi ale naturii ce permit păsărilor să zboare, la fel ne-a dat aripi și nouă, aripi duhovnicești, care să ne ajute a ne ridica deasupra păcatelor și slăbiciunilor noastre, pentru a ne îndeplini chemarea dată de Dumnezeu în această viață.

„Îţi doresc destul !”

Mi s-a întâmplat să aud un schimb de cuvinte între un tată și fiica lui în ultimele momente ale despărțirii pe aeroport. Tocmai se anunța plecarea. Lângă poarta de securitate, s-au îmbră­țișat și tatăl i-a spus „Te iubesc și îți doresc destul”. Fata, zâmbind, i-a răspuns: „Tăticule, via­ța noastră împreună a fost mai mult decât destul. Dragostea ta a fost tot ce mi-am dorit vreodată. Îți doresc de asemenea destul, tată”.

Încrederea unui copil

În anul 1989, în Armenia a avut loc un puternic cutremur de pământ. În urma acestei catastrofe şi-au pierdut viaţa mii de oameni. Imediat după cataclism, un tată care a supravieţuit s-a îndreptat spre şcoala unde se afla fiul său. El promisese acestuia că va fi mereu alături de el. Când a ajuns la şcoală, tatăl a observat că totul era făcut una cu pământul. Dar nu a disperat, ci s-a apucat să sape printre dărâmături. Lumea încerca să-l oprească, spunându-i că toată truda lui este în zadar. Însă, împotriva tuturor opreliştilor şi a îndemnurilor descurajante, tatăl a continuat să-şi caute fiul. După 38 de ore de muncă, neobosit, tatăl continua să-şi strige fiul. Deodată a venit răspunsul: „Tată, sunt aici!” Copilul căutat scăpase ca prin minune deoarece plafonul clădirii formase cu peretele lateral un triunghi salvator. După ce a fost scos din moloz şi şi-a mai revenit, copilul i-a spus părintelui său: „I-am asigurat pe colegii mei de clasă să nu se înspăimânte, fiindcă, dacă tu trăieşti, vei veni să mă salvezi şi, împreună cu mine, îi vei salva şi pe ei. Ştiam că nu vei uita promisiunea făcută!”

Timp de pierdut

„Timpul este moneda vieţii tale. Este singura monedă pe care o ai şi numai tu poţi hotărî cum o vei cheltui. Fii atent ca nu cumva să-i laşi pe alţii s-o cheltuie pentru tine“, spunea în secolul trecut Carl Sandburg, un scriitor american. În privinţa timpului, cea mai mare greşeală a noastră este că ne închipuim că-l putem trage pe sfoară. Să nu ne păcălim. Odată trecut, timpul nu se mai întoarce înapoi.

Când începe educația copiilor ?

Odată, în Grecia antică, cineva l-a întrebat pe filosoful Socrate de când trebuie copilul să aibă lângă el un învățător care să-l îndrume spre cele bune. De ce mă întrebi, ai odrasle?, i-a răspuns Socrate. „Da, am un băiat de șase luni”, i-a replicat omul venit la înțeleptul Atenei. Atunci Socrate i-a răspuns: „Ai pierdut deja șase luni!”.

Despre frica de Dumnezeu

Cu greutate realizăm în inima noastră că modelul uman pe care îl propune Hristos lumii – omul desăvârşit – nu este o realitate pământească, efemeră, ci omul unit cu Dumnezeu, care nu mai trăieşte pentru sine, ci pentru şi prin Dumnezeu. Pentru a putea ajunge la această conştiinţă a relaţiei cu Creatorul nostru e nevoie de o anumită pregătire. Nu mulţi îşi dau seama că e nevoie de o disciplină a spiritului, a sufletului, că în căutarea lui Dumnezeu trebuie să pornim de la treapta cea mai de jos, urcând spre cele înalte.

Profesorii educă pentru viaţă

Suntem în vârful perioadei când se susțin cele mai multe examene din cursul anului școlar. De curând s-a încheiat evaluarea celor care au terminat gimnaziul, în urmă cu câteva zile a început examenul de bacalaureat al absolvenților de liceu și va urma admiterea la facultăți.

Cea mai bună ocazie

Regele Alfonso al XII-lea, care a condus regatul Spaniei timp de 10 ani, între 1875 și 1885, a fost într-o zi la vânătoare lângă un sat din provincia Andaluzia. După ce au prins vânatul, regele și suita sa au luat prânzul în casa unui agricultor din acele ținuturi, vestit pentru soiurile de vin pe care le comercializa pe piețele din Spania.

Sfântul Petru şi albinele

De multe ori, şi asta mai ales la începutul drumului nostru spre dobândirea celor duhovniceşti, ne dăm cu părerea şi socotim că Dumnezeu nu a creat lumea asta cum trebuie. Iar noi, cu mintea noastră deşteaptă, i-am da un alt mers, altfel le-am aranja pe toate. Desigur, e o cugetare nechibzuită, dar, treptat, treptat, ne venim în fire şi gândul rău ne părăseşte. Pilda de astăzi tocmai despre acest fapt ne vorbeşte, despre modul omenesc de a vedea lucrurile şi cum sunt privite ele de Dumnezeu.

Dreapta socoteală, o raritate !

După slujbă, un tânăr s-a apropiat de preot și l-a întrebat:

Neîncrederea în celălalt

În topul neajunsurilor de care suferă românii, pe primul loc se situează lipsa de încredere. De încredere în cel de lângă noi. Nu e o tară ancestrală, transmisă prin ereditate, ci ea s-a dezvoltat și a culminat în anii comunismului, care a ridicat la rang de virtute delațiunea, denunțarea cu rea intenție a celuilalt, pentru profit personal.

Poruncile lui Dumnezeu

S-a spus adesea că poruncile lui Hristos sunt dificil de împlinit şi că, în consecinţă, creştinismul este ceva inaccesibil şi complicat pentru oameni.

Schimbarea – şansa omului

Orice fiinţă umană are în fiecare clipă libertatea să se schimbe. De aceea putem să-i prezicem viitorul doar în cadrul larg al unui studiu statistic care se referă la un anumit grup de oameni. În orice caz, personalitatea unui individ rămâne în mod esenţial impredictibilă. Pentru că una din caracteristicile existenţei umane este capacitatea omului de a se ridica deasupra acestor condiţii, de a creşte dincolo de ele. Omul este capabil să schimbe în mai bine lumea, dacă acest lucru este posibil, şi totodată are tăria să se schimbe pe sine însuşi în bine, dacă este, şi este nevoie.

Ce-ți dorești cu adevărat în viață

Atunci când vine vorba să definim scopul nostru în viață suntem într-o totală confuzie. De obicei, știm ce nu vrem, dar înțelegem oare ce ne trebuie? Să reflectăm puțin la aforismul: „Oamenii fericiți nu posedă în viață tot ce e mai bun, dar ei scot tot ce-i mai bun din ceea ce au”. Cu alte cuvinte, dacă ar fi să transpunem aceasta în termeni religioși, am spune: „Fă rai din ce ai!”

Omul şi lumea

Sfântul Serafim de Sarov are un cuvânt memorabil pe care l-a adresat celor din timpul său şi prin ei, nouă. El sună aşa: „Dobândeşte pacea şi mii de oameni se vor mântui în jurul tău“. Cu alte cuvinte, fii întreg, fii deplin. Nu lăsa ca ura, egoismul, patimile să-ţi fragmenteze interiorul. Pentru că atunci nu doar unitatea sufletului tău va fi pusă în primejdie, ci chiar a întregii lumi.

Binele şi răul

Am citit cândva pe internet următoarele cuvinte: în vremurile din urmă se vor mântui nu cei care vor face binele, se subînţelege că ei vor fi inexistenţi atunci, ci cei care, având posibilitatea de a face mult rău, nu l-au săvârşit. Vorbele acestea m-au pus pe gânduri.

Şoimul şi monahul

Cu prea multă uşurinţă considerăm că noi suntem cei care trebuie întotdeauna să primim de la alţii. Hristos spune însă în Noul Testament altceva: „Mai fericit este a da decât a lua“. Asta înseamnă că El vrea ca noi să fim în primul rând cei care dăruim, nu cei care primim.

Bucuria de a dărui

Este frumos să dăruieşti! Îţi oferă probabil una din cele mai mari satisfacţii pe care le poţi avea ca om. Momentul în care vezi bucuria sinceră din ochii celui căruia i-ai dăruit e suficient pentru a te face să te simţi împlinit şi e greu să substitui cu altceva această trăire.

Viața pe gratis

Vine o vreme când se termină totul. Când plecăm într-o clipă. Fără telefon mobil, fără casă, fără mașină, fără o scrisoare de rămas bun, fără să luăm cu noi banii din cont sau altceva. Plecăm fără cuvinte, fără planuri de viitor, fără iluzii, fără să primim like-uri pentru isprava de a părăsi acest pământ. Plecăm fără nimic. Plecăm singuri. Mai devreme sau mai târziu, la fel ca pe facebook când unora nu le mai place de noi, toți primim block de la viață.

Dorința de a fi apreciat și cupa eșecului

Un psiholog occidental spunea că fiecare persoană în parte nutrește, din leagăn până la mormânt, dorința acerbă de a fi apreciat. Însă dorința aceasta în viața de zi cu zi se lasă destul de mult acceptată. Pentru că se întâmplă să și greșim. Și, prin urmare, să fim considerați incapabili, fără posibilitatea de a reuși într-o anume direcție. Un singur lucru ar trebui să ne motiveze: mai toți oamenii de succes au băut din cupa eșecului, dar nu s-au considerat niciodată niște ratați. Exemplele sunt multe, dar comparația cu ele e necesar să fie făcută păstrând proporțiile.

Omul deştept nu ia muntele în piept

Suntem adesea înclinaţi să considerăm confuzie, piedică sau nereuşită supărătoare tot ce nu se înscrie în scenariul nostru, în modul nostru de a programa viaţa şi viitorul. Mintea trufaşă s-a obişnuit să calculeze şi să planifice totul dinainte, iar în situaţiile neprevăzute ne îndeamnă să ne opunem activ pentru a adapta situaţia la calculul nostru. Rezultatul este că adunăm singuri o mulţime de piedici în calea noastră. Cu adevărat, nu există dificultăţi pe care să nu ni le putem crea singuri.

Cruciulița de pe limbă

În arhicunoscuta parabolă despre Pilda vameșului și a fariseului întâlnim un fapt interesant și paradoxal. Vameșul, un păcătos învederat, notoriu, cu păcate grele la activ, pleacă mai îndreptat la casa sa decât fariseul, un virtuos, la prima vedere.

Cu sufletul deschis

Evanghelia pe care o vom asculta la Liturghia din Duminica a 7-a după Paşti ne surprinde prin felul foarte personal și apropiat în care Hristos Se roagă Tatălui. Este vorba despre prima parte a capitolului al 17-lea din Evanghelia după Ioan, unde este relatată ceea ce teologii numesc rugăciunea arhierească a lui Iisus.

„Iubește și fă ce vrei !”

Foarte mulți părinți se plâng în ziua de astăzi de copiii lor că sunt neascultători și că astfel se supun unor riscuri inimaginabile pentru viața lor. Ce ar trebui să facă primii în fața propriilor odrasle? Să-i lase să învețe din greșeli? Sau să folosească autoritatea lor și să le spună direct: atâta timp cât stai în casa asta și eu te îmbrac și hrănesc, mie să nu-mi faci figuri? Greu de luat o hotărâre.

Femeia din spatele bărbatului puternic

Dacă judecăm lucrurile strict din perspectiva forței fizice, da, bărbatul reprezintă sexul tare, iar femeia sexul slab. Dar dacă gândim în ansamblu, femeia nu merită deloc această etichetare injustă. Prin puterea sa de sacrificiu, de suferinţă în tăcere, de smerenie și chiar umilință, de credinţă, ea trece înaintea bărbatului. Medical este dovedit că rezistența femeii la suferința fizică o întrece de departe pe cea a bărbatului. Nu vreau să merg mai departe cu comparațiile fiindcă bărbații ar ieși ușor în inferioritate. Pentru că ne aflăm în luna martie, tema istorioarei noastre tratează despre puterea femeii și spiritul ei nobil.

Nejudecarea aproapelui

În Evanghelia unde se relatează întâlnirea Mântuitorului cu tânărul bogat, la un moment dat, dându-și seama de dificultatea mântuirii, Apostolii Îl întreabă pe Hristos: Atunci, cine poate să se mântuiască?

Izvorul Tămăduirii – Părintele Calistrat 03.05.2019

În brațele Maicii

O numim pe Fecioara Maria Maica Domnului fiindcă ea L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu. Dar cea din care a luat trup Hristos are multe apelative. O parte din ele se întâlnesc în rugăciunile de la sfârșitul Acatistelor închinate ei.

Pilda celor 3 copaci

Odată, pe creasta unui munte, creşteau trei copaci visând la lucrurile măreţe pe care le vor face.
Primul, privind la cerul înstelat, a spus: Când voi creşte mare aş vrea să fiu transformat într-un cufăr care să ţină cele mai de preţ comori ale lumii.

Predică la Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci – crucea vieții noastre

 „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. (Marcu 8, 34).

Mândria este un păcat cumplit care poate să piardă orice dreptate a omului

Cineva dintre părinți avea un frate în lume și, când a murit el, a lăsat un fiu care era în vârstă de trei ani. Și, ducându-se bătrânul, a luat copilul și l-a adus pe el în pustie și era împreună cu el mâncând finice și legume. Nu a văzut niciodată vreun alt om de când a venit în pustie, nici soție, nici sat, nici pâine. Nu știa cum este petrecerea cea din lume, ci era totdeauna cu bătrânul postind și cântând psalmi și rugându-se. Și făcând astfel vreme de optsprezece ani, a murit și a fost îngropat de bătrân.

Predica la invierea fiului vaduvei din Nain

Iata o intamplare usor de memorat, care pare a fi si foarte usor de inteles: „Si dupa aceea s-a dus intr-o cetate numita Nain si cu El impreuna mergeau ucenicii Lui si multa multime. Iar cand s-a apropiat de portile cetatii, iata scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, si ea era vaduva, si multime mare din cetate era cu ea. Si, vazand-o Domnul, I s-a facut mila de ea si i-a zis: Nu plange! Si apropiindu-se s-a atins de sicriu, iar cei care-l duceau s-au oprit. Si a zis: Tinere, tie iti zic, scoala-te! Si s-a ridicat mortul si a inceput sa vorbeasca, si l-a dat mamei lui. Si frica i-a cuprins pe toti si slaveau pe Dumnezeu, zicand: Prooroc mare s-a ridicat intre noi si Dumnezeu a cercetat pe poporul Sau. Si a iesit cuvantul acesta despre El in toata Iudeea si in toata imprejurimea” (Luca 7, 11-17).

Cât costă o minune?

O fetiță și-a luat pușculița și a golit conținutul ei. A numărat de trei ori mărunțișul, ca să nu facă vreo greșeală. Era un dolar și 11 cenți. A luat banii și a plecat la farmacia din apropiere.

Întâlnirea cu moartea

O străveche legendă arabă istorisește trista poveste a ienicerului sultanului din Bagdad. Într-o zi, tânărul ienicer se aruncă plin de tristețe la picioarele stăpânului său care îl îndrăgea mult, cerându-i cu împrumut minunatul său cal care părea că zboară, într-atât era de iute.

Îngerii poştaşi …

Dumnezeu a rânduit doi îngeri poştaşi. Unul dintre ei se odihnea mereu pe un nor, iar celălat era mereu în mişcare între Pămînt şi Dumnezeu. Odată îngerul care şedea fără treabă îl întrebă pe cel ce se afla veşnic în zbor:

Cele 4 piersici

O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:

Cerul, pământul şi lumea (pildă ortodoxă)

Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viaţa sa curată, a fost întrebat de un vecin:

”Of, Adame, de ce ai greșit?” (o pildă în care te vei regăsi)

Într-un sat, un țăran și femeia sa aveau grijă de mica lor grădină. Omul se tot plângea și zicea:

Vai de cei ce cred că pot înainta cu hoția!

Doi ţărani aveau o arie comună pe care îşi semănau grânele. Unul dintre ei era necinstit, iar celălalt era plin de bunătate.

Vindecarea slabanogului din Capernaum

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.
Dreptmaritori crestini in Sfanta Biserica a Domnului nostru Iisus Hristos,

Să zidim biserici pentru a transforma iadul în rai …

Părintele Sofronie a făcut următoarea observație unui ucenic de-al său în timp ce erau împreună în curtea mănăstirii îngrijindu-se de construcția noii biserici: „Este un lucru anevoios să zidești astăzi un altar de jertfă. Aceasta va asmuți toți demonii”. A continuat apoi cu o anecdotă pe care o știa din Rusia:

Prezenta gandurilor rele

Un frate a venit la avva Pimen si a spus: „Avva, am multe ganduri rele si ma pun in primejdie“.

Usa inimii

Pictorul terminase tabloul, care il reprezenta pe Iisus in fata unei usi. Si-a chemat prietenii pentru a le auzi parerea. Toti au admirat tabloul, frumusetea si blandetea chipului lui Iisus, atitudinea lui solemna in fata usii intunecate. Toti erau incantati si aveau numai cuvinte de lauda, cand unul a spus:

Cum sa mori fericit

Un om s-a dus odata la Sfantul Macarie, in pustie, si i-a cerut sa-i arate un mijloc de a muri fericit.

Lepadarea de Hristos

„In timpul prigoanelor, cand prigoneau si omorau pe crestini pentru credinta in Hristos, au prins si pe doi frati calugari sa-i munceasca si i-au aruncat in temnita pana a doua zi, ca a doua zi sa-i scoata, sa-i munceasca si sa-i omoare.

De ce nu mai vedem minunatia lumii

Intr-o zi avva Evloghie, nereusind sa-si ascunda tristea, a fost intrebat de un batran:

 

Cursele vrajmasului

Avva Nichita povestea despre doi frati ca voiau sa locuiasca impreuna.

Pacatele facute din obisnuinta

„Obiceiul face ca pacatul savarsit astfel sa para mai putin grav, iar omul sfarseste prin a crede ca ceea ce face nici nu mai poate fi considerat pacat; el s-a invartosat si a pierdut sensul pocaintei, al regretului pentru ce a facut.

Cand un membru al corpului nostru este complet cangrenat, el nu mai doare, dar absenta suferintei nu poate fi interpretata ca semn de insanatosire, ci de moarte”. (Fericitul Augustin)

Judecata lui Dumnezeu

Un pustnic a murit mancat de fiare. A murit si un bogat, tiran, si a fost ingropat cu cinste.

Sa-L lasi pe Dumnezeu sa-ti vorbeasca

O femeie ajunge la vladica Antonie al Surojului si i se plange: „Vladica, citesc acatiste in fiecare seara, canoane, nici o bucurie n-am, ma irita, nu stiu ce sa mai fac, pentru ca nu-L simt pe Dumnezeu, nici un semn n-am”.

Ispita

Sfantul Antonie a fost chemat de episcopul sau sa vina din pustie spre oras. Trecand el pe langa o cetate inconjurata de zid si avand el puterea de a vedea duhurile necurate, datorita vietii lui dumnezeiesti, l-a vazut pe diavol in chip de demon. Acesta dormea pe zidul cetatii, la poarta, si sforaia.

Ateul si existenta lui Dumnezeu

Un oarecare om de stiinta, dupa destula argumentatie in a arata ca nu exista Dumnezeu, a spus:

Inseland pe altul, te poti insela pe tine

Un om instarit, bun la suflet, l-a chemat intr-o zip e vecinul sau si i-a spus:

Sa nu cerem ceva peste puterile noastre

Un pastor stia ca un animal salbatic ii ucide oile si hotari sa-l omoare. Ajuns in fata grotei in care acesta se afla, incepu sa spuna:

Partea frumoasa a lucrurilor

O persoana nelinistita s-a dus la un calugar si l-a intrebat de ce nu este multumita de viata sa. Calugarul a luat o sticla si dupa ce a umplut-o jumatate, l-a intrebat:

 

Nu avem dreptul sa judecam

Intr-o pustie, un parinte era impartasit de un oarecare ins, un cleric, dar netraitor.

Intarzierea in casatorie

Un preot l-a intrebat pe un tanar necasatorit:

Pacatul este asemenea unui cui batut

Sfintii Parinti marturisesc ca pacatul este asemenea unui cui pe care cineva il bate intr-un lemn tare.

Pocainta

„Un frate l-a intrebat pe Avva Pimen: „Am savarsit un mare pacat si voiesc sa ma pocaiesc trei ani”.

Ai gresit adresa

Unui oarecare frate i s-a aratat diavolul intr‑o noapte, in chip de inger luminat, si i‑a zis: „Eu sunt Gavriil si sunt trimis sa‑ti spun ca vei ajunge negresit in rai”.

Un bun crestin

Intr-o dimineata, inainte de a pleca la camp, un taran i-a chemat pe cei patru fii ai sai si i-a dat fiecaruia cate o piersica. Cand s-a intors de pe camp, i-a intrebat ce au facut cu darul primit dimineata.

Nemultumit de viata

Un tanar se plangea tuturor de lipsa bogatiei materiale. Intr-o zi a fost auzit de un intelept.

Ispita apare pretutindeni

„Se zicea despre un frate, care mai demult petrecea intr-o obste, ca era mereu tulburat si framantat; adeseori era cuprins de furie. Astfel, si-a spus el siesi: «Voi pleca de aici si voi petrece in singuratate. De nu voi mai vedea pe nimeni, voi afla linistea, iar patimile mele se vor potoli.» Si s-a dus fratele in pustie, vietuind intr-o crapatura din munte.

Noi nu spunem niciodata adevarul

Într-o seară, chilia Sfântului Siluan Atonitul s-a umplut cu o lumină deosebită. A trecut prin întreg trupul său, astfel încât a devenit transparent şi el a putut să vadă totul înăuntrul pieptului său.

Dumnezeu vede pretutindeni faptele oamenilor

Ziceau despre avva Ghelasie, ca adesea fiind bantuit de gandul sa mearga in pustie, a zis ucenicului sau intr-una din zile: frate, fii bun, si ingaduie orice as face, si nu vorbi cu mine saptamana asta.

Doi muncitori

Pe un ogor, erau doi muncitori: unul plin de credinta, iar celalalt necredincios.