Archive for the 'Editorial' Category

30
ian.
23

Harul preoției

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XV, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 23, pp. 185; 187

„Minunat este că au ajuns atât de doriți și atât de dragi tuturora (apostolii) nu prin lingușeli, nici prin slugărnicii, ci prin asprime, așa cum lucrează sarea. Să nu vă mirați, le spune Hristos, dacă las la o parte pe ceilalți și vă grăiesc vouă și vă atrag spre primejdii atât de mari! Gândiți-vă la câte orașe, la câte popoare, la câte neamuri am să vă trimit ca păstori! De aceea vreau să nu fiți numai voi înțelepți, ci să faceți și pe alții înțelepți. Trebuie să fiți foarte pricepuți, pentru că în mâinile voastre stă mântuirea celorlalți. Trebuie să aveți atâta belșug de virtute, pentru ca folosul ei să se împrăștie și la alții. Dacă nu veți fi așa, nu vă veți fi nici vouă îndestulători. Nu vă întristați, le spune Hristos mai departe, că sunt împovărătoare cele ce vă spun. Dacă ceilalți oameni se strică, pot, prin voi, să se mai întoarcă la starea lor de mai înainte; dar dacă voi vă veți strica, împreună cu voi veți pierde și pe ceilalți. Deci cu cât vi se încredințează lucruri mai mari, cu atât aveți nevoie de multă râvnă. Pentru aceea spune: Dacă sarea se va strica cu ce se va săra? De nimic nu mai este bună decât să fie aruncată afară și călcată de oameni (Matei 5, 13). Ceilalți oameni, de-ar păcătui de mii de ori, pot dobândi iertare. Dar dascălul, dacă păcătuiește, e lipsit de orice apărare și va primi cea mai mare pedeapsă. (…) Hristos le spune ucenicilor Săi: Eu am aprins lumina; grija voastră este ca lumina să rămână aprinsă nu numai pentru voi, ci și pentru cei ce se vor bucura de strălucirea ei și vor fi conduși la adevăr. Bârfelile și defăimările nu vor putea umbri strălucirea voastră, dacă veți duce o viață desăvârșită, ca unii ce veți aduce la învățătura Mea întreaga lume. Arătați, deci, o viață vrednică de harul ce-ați primit; după cum harul se propovăduiește pretutindeni, tot astfel și vestea faptelor voastre bune merge împreună cu el. Apoi, împreună cu mântuirea oamenilor Hristos le mai dă și un alt câștig, îndestulător să-i facă să lupte și să le insufle râvnă. Dacă veți trăi drept, le spune Hristos, nu numai că veți îndrepta lumea, dar veți face ca și Dumnezeu să fie slăvit.”

Citește în continuare ‘Harul preoției’

29
ian.
23

„Mare este credința ta; fie ție după cum voiești !”

untitÎn vremea aceea a venit Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și, iată, o femeie cananeeancă, din acele ținuturi, ieșind striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol. Iisus însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; și, apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești! Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela. Matei 15, 21-28 Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei) 

Citește în continuare ‘„Mare este credința ta; fie ție după cum voiești !”’

28
ian.
23

Iartă și vei fi iertat !

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia XXVII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 21, pp. 346-347

… Dacă nu iertați fiecare fratelui său din inimile voastre păcatele lor  (Matei 18, 35). „Uită-te, că vrea ca inima noastră să ajungă liniștită și potolită, cugetul nostru netulburat și liber de orice patimă; vrea să arătăm multă bunătate semenilor noștri. Și în altă parte Îl putem auzi pe Hristos spunând iarăși: Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, vă va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Matei 6, 14). Să nu socotim că facem bine altuia atunci când iertăm cuiva păcatele sau că-i facem aceluia mare har! Nu! Noi suntem cei care ne bucurăm de binefacere și mult folos ne pricinuiește nouă fapta aceasta; și iarăși, după cum, dacă nu-i iertăm pe cei ce ne greșesc, pe aceia cu nimic nu-i putem păgubi, dar nouă înșine ne pregătim mai dinainte osânda de nesuferit a gheenei. De aceea, rogu-vă, socotind toate acestea, să nu căutăm nicicând să ne răzbunăm pe cei care ne supără sau care ne fac în alt chip vreun rău sau care se poartă cu dușmănie față de noi; dimpotrivă, gândindu-ne de câtă binefacere ne suntem nouă înșine pricinuitori dacă iubim pe dușmanii noștri și câtă îndrăznire dobândim înaintea Stăpânului, dar mai înainte de toate gândindu-ne că împăcarea cu cei care suntem certați șterge păcatele noastre, să ne sârguim și să ne silim să iubim pe dușmanii noștri. Gândindu-ne, dar, la câștigul ce-l avem din această purtare, să arătăm celor ce ne urăsc tot atât de mare dragoste ca și cum ne-ar fi cu adevărat prieteni. Dacă ne gândim bine, nu ne pot fi de atât folos prietenii și cei care caută să ne ajute în orice chip, cât ne poate fi de folos dragostea pe care o arătăm celor ce ne dușmănesc și ne fac rău! Dragostea aceasta ne face vrednici de bunăvoința cea de sus și ne ușurează povara păcatelor.”

Citește în continuare ‘Iartă și vei fi iertat !’

27
ian.
23

Puterea rugăciunii pentru adormiți

untitActele martirice, Martiriul Sfintelor Perpetua și Felicitas, VII-VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 11, pp. 119-121

„Pe când ne rugam cu toții, mi-a scăpat pe neașteptate, în mijlocul rugăciunii, un cuvânt și am numit pe Dinocrate. (…) Și am început să mă rog îndelungat pentru el și să plâng către Domnul. Îndată, chiar în noaptea aceea, mi s-a arătat aceasta: Văd pe Dinocrate ieșind dintr-un loc întunecos, unde erau mulți, foarte aprins de căldură și însetat, cu fața murdară și palid la culoare, purtând pe față rana pe care o avea când a murit. Acest Dinocrate era fratele meu după trup, de șapte ani, și a murit de o boală care-i cancerase rău fața. (…) Era, apoi, în locul acela, unde se afla Dinocrate, o fântână plină cu apă, având marginea mai înaltă decât statura copilului. Și se întindea Dinocrate ca și cum ar fi vrut să bea. Eu sufeream, fiindcă fântâna aceea avea apă și, totuși, din cauza înăl­țimii marginii, el nu putea să bea. M-am deșteptat și am înțeles că fratele meu se chinuiește. (…) Și m-am rugat pentru el ziua și noaptea, gemând și lăcrimând, ca să mi se împlinească rugăciunea. În ziua în care am rămas în butuci mi s-a arătat aceasta: Văd locul pe care-l văzusem mai înainte și pe Dinocrate cu trupul curat, bine îmbrăcat și răcorit; iar unde era rana, văd doar un semn. Și fântâna pe care o văzusem mai ­înainte avea acum marginea mic­șo­rată până la mijlocul copilului. Curgea fără încetare apă din ea și pe marginea ei se afla un vas plin cu apă. Dinocrate s-a apropiat și a început să bea din el, iar apa din vas nu se împuțina. Și, săturându-se, s-a depărtat de apă ca să se joace, bucurându-se, în felul copiilor. Și m-am deșteptat. Am înțeles atunci că el a scăpat de pedeapsă.”

Citește în continuare ‘Puterea rugăciunii pentru adormiți’

26
ian.
23

Există fapte mai mari decât minunile

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXII, VII-VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 404

„Cereți, oare, să fac minunile pe care le făceau apostolii când intrau în cetele credincioşilor, să curăț leproşii, să alung demonii, să înviez morții? Dar cea mai mare dovadă a nobleței şi dragostei voastre este tocmai aceea că ați crezut în Dumnezeu fără aceste probe. Şi pentru această pricină, şi pentru alta, Dumnezeu a pus capăt minunilor. Dacă acum, când nu se mai fac minuni, oamenii înzestrați cu alte însuşiri, de pildă cu înțelepciunea sau cu cuvioşia, se laudă atâta, se mândresc şi se dezbină unii de alții, ce prăpăstii nu s-ar face între oameni dacă ar mai săvârşi şi minuni? Că spusele mele nu sunt un simplu gând al meu o mărturisesc corintenii, care erau împărțiți în mai multe partide, tocmai din această pricină (I Corinteni 1, 10-13). Nu căuta, dar, minuni, ci sănătatea sufletului! Nu căuta să vezi un mort înviat; ai aflat doar că toată lumea va învia. Nu căuta să vezi orb tămăduit, ci uită-te că acum toți oamenii văd mai bine şi mai cu folos. Caută şi tu să vezi la fel cu ei şi îndreaptă-ți ochiul tău! Dacă toți am trăi cum trebuie, păgânii ne-ar admira mai mult decât pe făcătorii de minuni. Minunile sunt luate de multe ori drept năluciri şi mai au şi altă faimă rea, deşi minunile făcute de sfinți nu sunt ca acestea; viața curată însă nu poate fi niciodată defăimată aşa; că virtutea închide gurile tuturora. Să ne îngrijim dar de virtute! Mare e bogăția ei şi e mare minune.”

Citește în continuare ‘Există fapte mai mari decât minunile’

25
ian.
23

Dreapta credință și viața neîntinată

untitSfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 457-458

„Căci cel ce voiește să-și dăruiască sufletul și trupul lui Dumnezeu, potrivit legii dreptei credințe, și să-I aducă Lui jertfa cea fără de sânge și curată, trebuie să-și ia drept călăuză a vieții credința cea dreaptă pe care ne-o grăiesc glasurile sfinților prin toată Scriptura. Pe temeiul acesteia conducându-și sufletul bine ascultător și bine strunit pe căile virtuții și dezlegându-se pe sine în chip curat de lanțurile vieții acesteia și eliberându-se de robia celor de jos și deșarte, pe de altă parte predându-se întreg credinței și vieții după Dumnezeu, va cunoaște limpede că acolo unde există dreapta credință și viața neîntinată, acolo este și puterea lui Hristos, iar unde este puterea lui Hristos, de acolo pleacă și orice patimă și moartea care ne fură viața. Căci nu au cele rele în ele puterea să se împotrivească puterii Domnului, ci ele se pot ivi numai prin călcarea poruncilor. E ceea ce a pățit cel dintâi om plăsmuit, iar acum toți cei ce imită prin hotărâre de bunăvoie neascultarea aceluia. Dar pe cei ce vin cu voia nevicleană la Duhul și au credința întru toată adeverirea, neavând nici o pată pe conștiință, această putere a Duhului îi cură­țește, potrivit celui ce a zis că Evanghelia noastră cea către voi nu s-a vestit numai în cuvânt, ci și întru putere și întru Duh Sfânt și întru adeverire multă, precum bine știți (I Tesaloniceni 1, 5). (…) Căci mare este, fraților, mare este Sfântul Botez spre dobândirea bunurilor duhovnicești de către cei ce-l primesc cu frică. Pentru că din Duhul cel bogat și îmbel­șugat curge pururea harul în cei ce-l primesc. De acest har umplându-se, Sfinții Apostoli au arătat Bisericilor lui Hristos rodirile plinătății și ale adeveririi. Acest Duh rămâne sălășluit în cei ce au primit darul Lui, împreună-lucrător, după măsura cre­dinței fiecăruia din cei ce s-au îm­părtășit de El, zidind în fiecare binele spre sârguința sufletului în faptele credinței, după cuvântul Domnului, Care zice că cel ce a primit talantul l-a primit spre lucrarea a ceea ce i s-a dat (Luca 19, 13), adică harul Sfântului Duh i s-a dat fiecăruia, spre sporirea și creșterea lui. Căci sufletul care s-a născut din nou prin puterea lui Dumnezeu trebuie să crească până la măsura vârs­tei duhovnicești în Duhul, adăpat neîncetat cu sudoarea virtuții și cu dărnicia harului.”

Citește în continuare ‘Dreapta credință și viața neîntinată’

24
ian.
23

Ce este credința ?

untitClement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VI, 28.1-28.2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 128

„Credința este o presupunere pe care o accepți de bunăvoie, este o supoziție judicioasă înainte de înțelegere, este așteptarea unui lucru pe care îl dobândești în viitor – așteptarea altor lucruri, în afară de cele ale credinței, este o părere cu privire la lucruri nesigure – iar încredințarea este convingerea sigură că ai să primești lucrul pe care îl aștepți. De aceea credem, pentru că suntem încredințați de ceea ce credem. Și este spre slava lui Dumnezeu și mântuirea noastră. Avem încredere în singurul Dumnezeu, despre Care știm că nu-și va călca făgăduințele bune pe care ni le-a făcut, nu ne va refuza acele bunătăți create în virtutea făgăduințelor Sale, dăruite nouă cu bunăvoință.”

Citește în continuare ‘Ce este credința ?’

23
ian.
23

Credința ne descoperă cele ce nu se văd

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LXIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 298

„Atunci avem credință, când nu ne mărginim numai la ochii trupului, ci vedem cu ochii minții cele ce nu se văd. Mai cu seamă pe acelea pe care le vedem cu ochii minții trebuie să le socotim mai vrednice de credință decât pe cele pe care le vedem cu ochii trupului.”

Citește în continuare ‘Credința ne descoperă cele ce nu se văd’

22
ian.
23

Cu Hristos, acasă

untitÎn vremea aceea trecea ­Iisus prin Ierihon și, iată, un om bogat cu numele Zaheu, care era mai-mare peste vameși, căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulțime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Și când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta. Și a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se. Și, văzând, toți murmurau, zicând că a intrat să găzduiască la un om păcătos. Iar Zaheu, stând înaintea Domnului, I-a zis: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am ne­dreptățit pe cineva cu ceva, întorc împătrit. Și a zis către el Iisus: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că și acesta este fiu al lui Avraam. Căci Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut. Luca 19, 1-10 Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu)

Citește în continuare ‘Cu Hristos, acasă’

21
ian.
23

Bogăția nedreaptă

untitSfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 336-337; 341

„Am învățat de la Scriptură că sunt două bogății: una vrednică de năzuit și una vrednică de osândit. E vrednică de năzuit bogăția virtuților, e osândită cea materială și pământească, pentru că cea dintâi e o avuție a sufletului, iar a doua duce la înșelăciunea simțu­rilor. De aceea, Domnul oprește adunarea ei, ca una ce e supusă mâncării viermilor și uneltirii furiilor. Dar ne poruncește să ne sârguim pentru bogăția celor înalte, de care puterea nimicitoare nu se poate atinge. Iar prin vierme și fur, a arătat pe jefuitorul comorilor și sufletului. (…) Voiești să știi cine e cel sărac cu duhul? Cel ce a dat bogăția trupească în schimbul bogăției sufletului, cel ce s-a sărăcit pentru duh, cel ce s-a scuturat ca de o povară de bogăția pământească, încât a ajuns ușor și aerian, e răpit la cele de sus, cum zice Apostolul călătorind împreună cu Domnul în nor (I Tesaloniceni 4, 16).”

Citește în continuare ‘Bogăția nedreaptă’

20
ian.
23

Cum să ne îmbogățim ?

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia IX, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 118

Citește în continuare ‘Cum să ne îmbogățim ?’

19
ian.
23

Ce este viața veșnică ?

untitSfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Fragmente din Cărțile 7 și 8, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 727-728

„Iar prin viața veșnică nu înțe­legem o mare durată temporală, de care se vor împărtăși toți după înviere, buni și răi, ci viețui­rea în fericire. Putem înțelege prin viața veșnică și binecuvântarea tainică prin care Hristos ne sădește viața Lui, prin împărtășirea de trupul Său, dată credincioșilor, după spusa: Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică (Ioan 6, 54).”

Citește în continuare ‘Ce este viața veșnică ?’

18
ian.
23

Despre educația fetelor

untitFericitul Ieronim, Epistole cu privire la educația tinerelor fete, Epistola 107, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 16, pp. 401-402

„În acest fel se cade a fi instruit un suflet care va deveni templul lui Dumnezeu. Se cuvine să învețe a nu asculta și a nu grăi nimic alt­ceva în afară de cele care țin de frica de Dumnezeu. Să nu priceapă vorbele rușinoase, să nu știe cântecele lumești, ci limba [Paulei], încă tânără, să se îmbibe cu dul­ceața psalmilor. Departe de ea necuviința copiilor! Fetițele și însoțitoarele ei să fie ținute departe de amici lumești, ca nu cumva răul pe care l-ar deprinde astfel să-l predea mai departe și mai rău. Să i se întocmească litere din lemn de cimișir ori din fildeș, care să fie denumite potrivit numelui fiecăruia. Să se joace cu acestea, astfel încât instruirea ei să fie joacă.

Citește în continuare ‘Despre educația fetelor’

17
ian.
23

Divorțul sau despărțirea trupului

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 224-225

„Bărbatul care-și lasă femeia se face pe sine însuși vinovat de păcat, chiar dacă nu ia altă femeie, tocmai pentru că a făcut-o să săvârșească adulter; iar cel care-și ia altă femeie săvârșește și el adulter. Să nu-mi spui că a lăsat-o acela! Chiar dacă a lăsat-o, rămâne totuși femeia celui care a lăsat-o. Apoi, ca să nu o facă pe femeie mai obraznică, pentru că toată vina a fost aruncată pe bărbatul care a lăsat-o, Hristos îi închide și ei ușa unei noi căsătorii, spunând: Iar cel care ia pe cea lăsată face adulter. Prin aceste cuvinte Hristos o duce pe femeie pe drumul cel bun, chiar fără voia ei: o oprește de a se mai căsători și nu-i îngăduie să aibă vreun prilej de micime sufletească. Într-adevăr, dacă femeia știe că vrând-nevrând trebuie sau să trăiască cu bărbatul pe care l-a avut de la început, sau, dacă pleacă din casa bărbatului ei, să nu mai aibă nicăieri nici o scăpare, atunci va fi nevoită, chiar fără voia ei, să-și iubească soțul. Să nu te miri, dar, că Hristos nu Se adresează femeii când dă aceste porunci. Femeia este mai slabă. De aceea o și lasă la o parte, dar o pune pe calea cea bună, amenințându-l pe bărbat. Hristos a făcut ceea ce face un tată care are un copil rău. Tatăl îl lasă la o parte pe copilul său și-i mustră pe cei care i-au stricat copilul, interzicându-le să mai aibă legături cu el, să se mai apropie de el. Dacă ți se pare grea porunca aceasta, atunci adu-ți aminte de poruncile date de El mai înainte, în care i-a fericit pe ascultătorii Săi, și vei vedea că și această poruncă este cu putință de îndeplinit, fiind ușoară. Da, cum să-ți alungi femeia din casă când ești blând, făcător de pace, smerit, milostiv? Cum să te cerți cu soția ta când tu îi împaci pe alții? Nu numai prin asta, dar și în alt chip a făcut Hristos ușoară porunca aceasta. Prin cuvintele în afară de cuvânt de desfrânare, Hristos lasă bărbatului numai un singur caz când își poate lăsa femeia; că altfel s-ar fi ajuns iarăși la același lucru.”

Citește în continuare ‘Divorțul sau despărțirea trupului’

16
ian.
23

Pacea le împlinește pe toate

untitSfântul Grigorie de Nyssa, Despre fericiri, Cuvântul VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 388-389

„Căci, ce este mai dulce între cele năzuite de oameni în viață, decât o viețuire pașnică? Pentru că orice ai numi între cele dulci în viață are nevoie de pace ca să fie dulce. Căci, dacă le-ai avea pe toate câte se prețuiesc în viață: bogăție, sănătate, soție, copii, casă, părinți, slujitori, prieteni, pământ și mare, dintre care fiecare se îmbogățește prin cele proprii, grădini ca raiul, vite, băi, locuri de joc, de sport, locuri de desfătare pe seama tinerilor, și toate câte se născocesc pentru plăceri, dacă s-ar mai adăuga la acestea spectacolele plăcute, concertele muzicale și orice altceva prin care se îndulcește viața celor ce umblă după desfătări – dacă le-ai avea pe toate acestea, dar bunul păcii ar lipsi, ce folos a-i avea de ele odată ce războiul te-ar împiedica de la bucuria de aceste bunătăți? Deci pacea însăși este dulce celor care se împărtășesc de ea și îndulcește cele prețuite în viață.”

Citește în continuare ‘Pacea le împlinește pe toate’

15
ian.
23

Slavă lui Dumnezeu pentru vindecarea neaşteptată

untitÎn vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne! Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. Și răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit! Luca 17, 12-19 Duminica a 29-a după Rusalii (a celor 10 leproși) 

Citește în continuare ‘Slavă lui Dumnezeu pentru vindecarea neaşteptată’

14
ian.
23

Cel ce se smerește pe sine se va înălța

untitSfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhov­ni­cești, omilia XXVII, 5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 216

„Venind harul îi învață să nu țină (în mare) cinste sufletul lor, (să nu creadă despre ei) că au progresat, ci să se considere în mod firesc de disprețuit. (Așa se face că), pe când sunt (plini) de cinste înaintea lui Dumnezeu, sunt (de disprețuit) înaintea (ochilor) lor; pe când progresează (în virtute) și în cunoașterea lui Dumnezeu, (se arată) ca și când n-ar ști nimic; pe când sunt bogați înaintea lui Dumnezeu, (sunt săraci) înaintea (ochilor) lor. Pentru că dacă Hristos, luând chip de rob (Filipeni 2, 7), a învins pe diavol prin smerenie; șarpele, la început, prin îngâmfare și mândrie a nimicit pe Adam. Același șarpe, ascunzându-se acum înlăuntrul inimilor, surpă și pierde neamul crești­nilor prin mândrie.”

Citește în continuare ‘Cel ce se smerește pe sine se va înălța’

13
ian.
23

Cum să luptăm cu slava deșartă

untitViața Sfântului Macarie Egipteanul – Epistola Sfântului Macarie Egipteanul, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 75-76

„Să nu ne înfumurăm cu darurile Domnului, atunci când să­vârșim virtutea, nici să nu cugetăm lucruri mari despre noi, îna­inte de a ajunge la locurile sperate; un astfel de cuget ne slăbește avântul, face fără folos osteneala noastră și ne face nedemni de harul care ni s-a dat. Se cuvine să fim smeriți și mereu să ne temem ca nu cumva să ne aflăm departe de cele promise și de iubirea desăvârșită a lui Hristos. Cel îndrăgostit de acestea, cel ce privește la promisiunea cea de sus, nu se oprește la post, la priveghere și la cele asemenea lor, ci, plin fiind de dor divin și privind neîncetat către Cel ce-l cheamă, socotește puțin lucru luptele și în orice lucru se nevoiește, numai să dobândească promisiunea; până la sfârșitul acestei vieți se luptă să adauge ostenelilor (noi) osteneli, virtu­ților (noi) virtuți, să devină (vas) cinstit al lui Dumnezeu, prin fapte, având mereu conștiința că nu este vrednic pentru Dumnezeu. Acest fapt este cea mai mare reușită a filosofiei: fiind mare prin fapte, să te smerești cu inima și să te dis­prețuiești, să îndepărtezi de la tine mândria și să ai frică de Dumnezeu, să dobân­dești promisiunea nu ca și când ai obține-o prin fapte, ci prin credință. Că atât de mari fiind darurile, nu există osteneli care să le răsplătească. Răsplata lor nu stă în osteneli, ci în credință și nădejde. Iar esența credinței este sărăcia cu duhul și iubirea nemăsurată către Dumnezeu.”

Citește în continuare ‘Cum să luptăm cu slava deșartă’

12
ian.
23

Hristos este ascuns în poruncile Sale

untitSfântul Ciprian, Despre rugăciunea domnească, XXVII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 480-481

„Când Cuvântul lui Dumnezeu, adică Domnul nostru Iisus Hristos, a venit pentru toți și, adunând la un loc deopotrivă pe toți, învățați și neînvățați, de ambele sexe și de orice vârstă, le-a spus învățăturile mântuirii, a făcut un tot unitar și succint al învățăturilor Sale, pentru ca să nu încarce memoria celor ce-și însușesc învățătura cerească, ci pentru ca ei să prindă repede ce e necesar din domeniul credinței. Astfel, pe când arăta ce e viața eternă, a exprimat foarte pe scurt sfințenia vieții zicând: Aceasta este viața veșnică, ca să Te cunoască pe Tine ca singurul și adevăratul Dumnezeu și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis (Ioan 17, 3). De asemenea, pe când dădea pe scurt primele și cele mai însemnate învățături despre lege și despre profeți, a zis: Ascultă, Israel: Domnul Dumnezeul tău este Domnul singur și: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din tot sufletul tău și din toată puterea ta. Aceasta e prima poruncă; iar a doua este următoarea acesteia: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Aceste două porunci sintetizează toată legea și prorocii (Marcu 12, 29-31) și, de asemenea: Binele pe care voiți să vi-l facă oamenii faceți-l și voi lor, căci aceasta este legea și prorocii (Matei 7, 12).”

Citește în continuare ‘Hristos este ascuns în poruncile Sale’

11
ian.
23

Taina unui singur trup

untitSfântul Vasile cel Mare, Epistole, Epistola 160, III-IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 250

„Așa zice și Sfântul Apostol Pavel: Desfrâu și orice necurăție nici să nu se pomenească între voi, cum se cuvine sfinților (Efeseni 5, 3) cuprinzând sub noțiunea de «necurăție» și poftele bărbaților și ale femeilor unii față de alții, care nici măcar nu se pot exprima. De aceea, trecerea sub tăcere nu înseamnă numaidecât libertatea pentru orice fel de plăceri nesătule. Or eu spun că, chiar dacă această nelegiuire a fost trecută sub tăcere, totuși, ea a fost interzisă cu asprime de legiuitor, căci tot acolo se spune: Nimeni să nu se apropie de vreo rudenie de sânge a sa ca să-i descopere rușinea (Levitic 18, 6), iar prin aceasta se oprește și acest fel de intimități. Într-adevăr, ce ar putea fi mai apropiat pentru un bărbat decât soția lui, parcă chiar mai mult și decât trupul lui propriu, încât ei nu mai sunt două trupuri, ci un singur trup (Matei 19, 5; Efeseni 5, 31). În urma acestui fapt, sora soției ajunge și ea înrudită cu bărbatul ei. După cum dar nu se cade s-o ia nici pe mama soției aceleia, pentru că nu-i îngăduit să le aibă nici pe mama soției și nici pe fiica ei, tot așa n-are voie s-o aibă nici pe sora soției, după cum n-o poate lua nici pe sora lui proprie. Și, dimpotrivă, nu se îngăduie nici să locuiască soția împreună cu rudele soțului, pentru că drepturile amândurora sunt comune. Tuturor celor care discută problema căsătoriei eu le aduc aminte că chipul acestei lumi trece și vremea s-a scurtat (I Corinteni 7, 29, 31), de aceea și cei care au femei să fie ca și cum nu ar avea (I Corinteni 7, 21). Iar dacă cineva mi-ar aduce aminte de porunca creșteți și vă înmulțiți (Facerea 9, 1), îmi vine să-i râd în nas, pentru că nu poate face deosebire între vremurile la care se referă legiuirile. Căsătoria a doua este un leac împotriva desfrânării, iar nu provizie pentru desfrâu. Dacă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească (I Corinteni 7, 9), zice Scriptura, dar nu zice să calce în picioare căsnicia.”

Citește în continuare ‘Taina unui singur trup’

10
ian.
23

Educația copiilor. Sfaturi pentru părinți

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Despre slava deșartă și despre cum trebuie să își crească părinții copiii, 23-27; 22, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 16, pp. 353-354

„Închipuie-ți că ești un împărat care are sub conducerea sa un oraș: sufletul copilului. Căci, într-adevăr, sufletul este un oraș. După cum în oraș unii fură, alții fac fapte de dreptate, unii muncesc cum trebuie, iar alții fac toate de mântuială și la întâmplare, tot astfel și în suflet sunt cugete și gânduri. Unele se luptă împotriva celor care nedreptățesc, cum sunt soldații în oraș; altele se îngrijesc de buna stare a trupului și a casei, cum sunt oamenii de stat dintr-un oraș; altele poruncesc, cum sunt conducătorii orașului; altele povestesc lucruri de rușine, cum sunt destrăbălații din oraș; altele povestesc lucruri cuviincioase, cum sunt oamenii cumpătați și înțelepți din oraș; altele iubesc o viață plină de moleșeală, ca femeile de la noi; altele spun prostii, precum copiii; unora li se poruncește ca unor sclavi, cum sunt servitorii în oraș; altele sunt nobile, cum sunt oamenii liberi din oraș.
Avem deci nevoie de legi ca să alunge gândurile rele, să le aprobe pe cele bune și să nu îngăduie ca gândurile rele să pună stăpânire pe cele bune. Dacă într-un oraș n-ar fi legi care să îngrădească libertatea hoților, viața în oraș ar fi grozav de tulburată; dacă soldații n-ar face uz cum trebuie de puterea lor, s-ar distruge totul; dacă fiecare cetățean și-ar părăsi starea și funcția sa și ar urmări-o pe a altuia, ar nimici buna rânduială prin ambiția lui. Tot așa este și cu sufletul copilului. Sufletul unui copil este deci aidoma unui oraș: oraș de curând zidit și întemeiat, oraș care are cetățeni străini ce n-au încă experiența nici unui lucru. Astfel de cetățeni sunt mai cu seamă ușor de format. Cei care au fost crescuți într-un fel rău de viețuire, când sunt bătrâni, sunt greu de schimbat, deși nu cu neputință, căci, dacă vor, pot și ei să se schimbe. Cei [tineri] însă, care n-au încă experiența vieții, vor primi cu ușurință legile tale. Dă, așadar, legi acestui oraș, legi înfricoșătoare și aspre pentru cetățenii orașului! Fii apărătorul legilor ce se încalcă! Nu-i de nici un folos să dai legi dacă nu cauți ca aceste legi să fie puse în aplicare. Dă deci legi! Ai multă grijă de ele! Legiuirea noastră este pentru bunul mers al întregii lumi.”

Citește în continuare ‘Educația copiilor. Sfaturi pentru părinți’

09
ian.
23

Prietenia care te smintește

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 222-223

„- Pentru ce, deci, Hristos a vorbit de ochiul drept și a mai adăugat și mâna? (Matei 5, 30)
– Ca să afli că nu e vorba de mădularele trupului, ci de cei care sunt în strânsă legătură cu noi, cu prietenii noștri. Hristos îți spune: Dacă iubești pe cineva atât cât îți iubești ochiul cel drept sau socotești că-ți este tot atât de folositor cât de folositoare ți-i mâna, tai-o, dacă-ți vatămă sufletul! Uită-te la tăria cuvintelor Lui. N-a spus: Îndepărtează-te, ci vrea o despărțire totală. De aceea spune: Scoate-l și-l aruncă de la tine! Apoi, pentru că porunca Sa este neîndurătoare, arată folosul pentru amândouă părțile: și pentru cei buni, și pentru cei răi, întărind comparația:
Că mai de folos îți este să piară unul din mădularele tale și nu tot trupul să fie aruncat în gheenă (Matei 5, 30).
Când prietenul tău nu se mântuie, ba te mai duce și pe tine la pieire, ce fel de dragoste de prieten este aceea să pieriți amândoi, când e cu putință să se mântuie unul dacă sunteți despărțiți?
– Atunci pentru ce Pavel dorea să fie anatema? (Romani 9, 3)
– Nu dorea să fie anatema pentru ca să nu câștige nimic, ci ca să-i mântuie pe alții. Aici, însă, paguba este pentru amândoi. De aceea n-a spus: Scoate-l, ci și: Aruncă-l de la tine!, pentru ca să nu-l mai poți lua înapoi dacă rămâne așa. Făcând aceasta, îl scapi și pe el de păcat mai mare și te scapi și pe tine de pieire.
Dar ca să vezi mai bine folosul acestei porunci, să cercetăm, dacă vrei, spusele Domnului, aplicându-le chiar la mădularele trupului. Dacă ar fi vorba de ales și ai fi silit sau să rămâi cu ochii teferi, dar să te arunce într-o groapă și să pieri, sau să ți se scoată ochii și să-ți mântui sufletul, oare n-ai alege a doua cale?”

Citește în continuare ‘Prietenia care te smintește’

08
ian.
23

Hristos, Lumina lumii, aduce biruința asupra diavolului

untitÎn vremea aceea, auzind că Ioan a fost întemnițat, Iisus a plecat în Galileea. Și, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin Isaia prorocul, care ­zice: „Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; ­poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit”. De atunci a ­început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor. Matei 4, 12-17 Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului) 

Citește în continuare ‘Hristos, Lumina lumii, aduce biruința asupra diavolului’

07
ian.
23

Botezul întru Hristos

untitSfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap.15, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, pp. 49-50

„Imitând prin botez îngroparea lui Hristos, pentru că trupurile celor care se botează sunt ca îngropate în apă. Prin urmare, la botez (are loc) simbolic lepădarea de faptele trupului, după spusa Apostolului, care zice: Ați fost tăiați împrejur cu o tăiere nefăcută de mână, (care constă) în dezbrăcarea de trupul păcatului; cu tăierea-împrejur a lui Hristos, întrucât v-ați îngropat împreună cu El în botez (Coloseni 2, 11-12). Botezul este ca un medicament care curăță sufletul de murdăria pe care a contractat-o, cugetând la cele ale trupului, aşa cum s-a scris: Spăla-mă-vei şi mai alb decât zăpada voi fi (Psalmi 50, 9). De aceea, nu ne îmbăiem în felul iudeilor, după fiecare întinare, ci cunoaştem un singur botez mântuitor. Pentru că una este moartea (suferită de Fiul lui Dumnezeu) pentru (mântuirea) lumii şi una este Învierea din morți, al cărei tip este botezul. De aceea, Domnul, Iconomul vieții noastre, ne-a lăsat ca testament botezul, care este tip al morții şi al vieții. Chipul morții este apa (care ne acoperă), iar arvuna vieții ne-o dă Duhul.

Citește în continuare ‘Botezul întru Hristos’

06
ian.
23

Efectele Botezului în Hristos

untitSfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 292, Către Palladios*, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 461

„Jumătate din dorințele mele mi le-a împlinit Dumnezeu Cel Sfânt, rânduind lucrurile în așa fel încât să o întâlnesc pe distinsa noastră soră, soția ta. El e în stare să-mi împlinească și cealaltă jumătate, încât să ajung să o văd și pe Exce­lența Ta, iar apoi să aduc deplină mulțumire lui Dumnezeu. Pentru că mare mi-e această dorință mai ales acum, când am auzit că ai fost ridicat la o mare cinste, când ai îmbrăcat haina nemuritoare care, acoperind omenitatea, a nimicit în trup moartea, iar ceea ce era muritor a fost înghițit în îmbrăcămintea nemuririi. Așadar, întrucât prin harul Său Domnul te-a făcut casnic al Său (Efeseni 2, 19), te-a îndepărtat de orice păcat, ți-a deschis Împărăția cerurilor și ți-a arătat calea care duce la fericirea de acolo, te rugăm, ca pe un bărbat care întrece atât de mult pe alții prin înțelepciune, să primești acest dar cu toată înțele­gerea și să te faci paznic credincios al acestei comori, dându-ți toată râvna ca să asiguri paza acestui depozit împărătesc. Și astfel, după ce vei fi păstrat intactă această pecete, să te înfățișezi înaintea Domnului, strălucind în lumina sfinților, fără ca să pricinuiești vreo pată sau cută pe îmbrăcămintea curată a nemuririi (Efeseni 5, 27), ci păstrând sfințenia în toate mădularele, ca unul care s-a îmbrăcat în Hristos, întrucât câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați îmbrăcat (Galateni 3, 27). Să fie dar sfinte toate mădularele, pentru a se învrednici să se acopere cu îmbrăcămintea cea sfântă și luminoasă.”

* În această epistolă de felicitare, Sfântul Vasile exprimă bucuria că Palladios a primit botezul creștin. Soția sa i-o luase înainte. După felul cum i se adresează, Palladios era un mare demnitar al imperiului.

Citește în continuare ‘Efectele Botezului în Hristos’

05
ian.
23

Conștiința curată

untitClement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a VI-a, Cap. XIV, 113.2-113.3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 448

„Conștiința curată te face să fii cuvios față de Dumnezeu și drept față de oameni; păstrează curat sufletul și are gânduri sfinte, cuvinte curate și fapte drepte. În acest chip, sufletul, primind putere de la Domnul, se străduiește să fie cu Dumnezeu; socotește că nu este alt rău decât ignoranța și faptele săvârșite împotriva dreptei ra­țiuni; mulțumește totdeauna lui Dumnezeu pentru toate prin auzire corectă, prin lecturi dum­ne­zeiești, prin discuții adevărate, prin prinosuri sfinte, prin rugăciune fericită, lăudând și cântând lui Dumnezeu, binecuvântând și cântând psalmi. Un suflet ca acesta nu se desparte în nici o împrejurare de Dumnezeu.”

Citește în continuare ‘Conștiința curată’

04
ian.
23

Învierea Domnului ne-a dăruit viață

untitSfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. 12, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1064

„Desființând prin înviere stăpânirea morții, nu Și-a procurat învierea Sieși, întrucât este Cuvântul și Dumnezeu, ci ne-a dat această binecuvântare nouă, prin Sine și în Sine (căci toată firea omului era în Hristos, strânsă de legăturile morții).”

Citește în continuare ‘Învierea Domnului ne-a dăruit viață’

03
ian.
23

Când suntem orbi ?

untitSfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a III-a, A treia convorbire cu părintele Theonas, Cap. VI, 5, Cap. VII, 1-3, Cap. VIII, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 710-711

„Iar aceia care își acoperă ochii inimii lor cu veșmântul gros al viciilor și, potrivit învățăturii Mântuitorului, «ochi au și nu văd, urechi și n-aud și nu înțeleg» abia dacă văd în adâncul inimii lor acele crime care sunt mari și aducătoare de moarte, fără să-și dea seama cum se strecoară gândurile vinovate, sau acele porniri ascunse și necurate, care ațâță mintea prin ușoare și tainice ispite. (…) Pricina care ne împinge în această greșeală este că, necunoscând în adâncime virtutea de a nu greși, socotim că nu putem cădea deloc în nici o vină prin aceste rătăciri alunecoase și vinovate ale gândurilor. Stăpâniți de supărare, ca și cum ochii ne-ar fi fără vedere, nu luăm în seamă decât păcatele de moarte și credem că trebuie să ne ferim de cele care sunt condamnate de asprimea legilor vremii acesteia. Credem că dacă nu călcăm aceste legi suntem în afara oricărui păcat. Astfel, fiind despărțiți de numărul celor care văd bine lucrurile, nu vedem multele josnicii mărunte, care sunt îngrămădite în noi, n-avem nici un fel de remușcare binefăcătoare dacă tristețea ne copleșește sufletul. Nu ne doare că suntem ispitiți de gloria deșartă, nu plângem dacă ne facem rugăciunile mai târziu și mai fără tragere de inimă, nici nu socotim o vină dacă, în timp ce cântăm psalmi sau ne rugăm, ne gândim la altceva decât la rugăciune. Nu ne îngrozim că multe nu pot fi făcute sau vorbite în fața oamenilor, nu roșim să le gândim, deși știm că acestea sunt cunoscute de Dumnezeu. Nu ne cură­țăm cu lacrimi de tina viselor urâte. Nu plângem că în însăși evlavia milosteniei, când ajutăm frații sau când împărțim pomană săracilor, cu întârzierea zgârceniei um­brim seninătatea bucuriei noas­tre. Nu credem că suntem lo­viți de vreo daună când, uitând de Dumnezeu, gândim la cele vremelnice și necurate. Astfel încât ni se potrivesc destul de bine aceste cuvinte ale lui Solomon: «M-au lovit, nu m-a durut. M-au bătut, nu știu nimic». Dimpotrivă, cei ce așază numai în contemplarea celor divine și duhovnicești partea cea mai de preț a plăcerii, bucuriei și fericirii lor, dacă sunt sustrași puțin și fără voia lor de la această așezare prin gânduri nesăbuite, socotesc că au săvârșit o nelegiuire, pe care o pedepsesc prin căință neîntârziată.”

Citește în continuare ‘Când suntem orbi ?’

02
ian.
23

Învierea noastră

untitSfântul Clement Romanul, Omilie, numită a doua Epistolă către Corinteni, Cap. IX, 1-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 116

„Să nu spună cineva dintre voi: Trupul acesta nu va fi judecat, nici nu înviază. Cunoașteți doar în ce ați fost mântuiți, în ce ați văzut din nou lumina! Nu oare fiind în acest trup? Trebuie, dar, să păstrăm trupul ca pe un templu al lui Dumnezeu. Precum ați fost chemați în trup, tot așa în trup veți și veni. Dacă Hristos Domnul, Care ne-a mântuit, fiind mai întâi Duh, S-a făcut trup și așa ne-a chemat, tot așa și noi în acest trup vom primi răsplata.”

Citește în continuare ‘Învierea noastră’

01
ian.
23

A opta zi – semnul mântuirii

Sf. Iustin Martirul și Filozoful, Dialogul cu iudeul Tryphon, PSB, vol. 2, IBMBOR, București 1979, cap. 24, p. 117

„De altfel, o, bărbaţi, ne-ar fi cu putinţă să dovedim, am zis eu, că ziua a opta avea o taină mai mare decît cea de a şaptea, iar această taină a fost vestită prin acestea de către Dumnezeu. Dar, pentru ca să nu vi se pară că trec acum la alte chestiuni, înţelegeţi aceea ce vă spun, că sîngele circumciziunii aceleia a fost desfiinţat şi că noi credem acum într-un singur mîntuitor. Acum există o altă alianţă, iar din Sion a ieşit o altă Lege, Iisus Hristos circumcide pe toţi care vor, după cum s-a arătat mai sus, cu cuţite de piatră, pentru ca ei să devină un neam drept, un popor care păzeşte credinţa, care înţelege adevărul şi care păstrează pacea. Veniţi cu mine, voi toţi, care vă temeţi de Dumnezeu, cei care voiţi să vedeţi bunătăţile Ierusalimului. Veniţi să umblăm în lumina Domnului, căci El a lăsat să meargă în această lumină pe poporul Său, casa lui Iacov. Veniţi toate neamurile să ne adunăm în Ierusalimul care nu va mai fi atacat din cauza fărădelegilor popoarelor”.

Citește în continuare ‘A opta zi – semnul mântuirii’

31
dec.
22

Împărăția lui Dumnezeu

untitSfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Moise, Cap. XIII, 3-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 316

„Cum este împărăția Acestuia arată apostolul zicând astfel: «Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare sau băutură, ci dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt». Așadar, dacă împărăția lui Dumnezeu este în noi și dacă această împărăție a lui Dumnezeu este dreptate, pace și bucurie, înseamnă vă acela care trăiește în acestea este în împărăția lui Dumnezeu și, dimpotrivă, cei ce trăiesc în nedreptate, dezbinare și tristețea aducătoare de moarte, se găsesc în împărăția diavolului și în iadul morții. Prin aceste arătări se deosebește împărăția lui Dumnezeu de cea a diavolului. Și la drept vorbind, dacă luăm în considerare acea stare de contemplație, prin care se obțin virtuțile trebuitoare pentru împărăția lui Dumnezeu, în ce altceva să ne încredem, dacă nu într-o stare de bucurie fără de sfârșit? Ce altceva se potrivește cu adevărata fericire, decât liniștea neîncetată și bucuria veșnică?”

Citește în continuare ‘Împărăția lui Dumnezeu’

29
dec.
22

Cum ajungem în Împărăția lui Dumnezeu

untitSfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia V, 6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 113

„Cei mai mulți dintre oameni voiesc să dobândească Împărăția (cerurilor) și să moștenească viața veșnică, dar urmează înclinărilor voinței lor și nu renunță la ele, semănând deșertăciuni. Vor să moștenească viața veșnică, fără să se lepede de sine, lucru care este imposibil. Adevărat este cuvântul Domnului: Aceia trec prin viață nevătămați, care, potrivit poruncii Domnului, se leapădă de toate poftele lumii, de plăcerile, preocupările și legăturile ei, care numai pe El Îl au înaintea ochilor, care doresc să împlinească poruncile Lui, care nu-și îngăduie să pună alături de acea iubire ceva din poftele sau dorințele acestui veac, aceia dobândesc Împărăția lui Dumnezeu.”

Citește în continuare ‘Cum ajungem în Împărăția lui Dumnezeu’

28
dec.
22

Hristos suferă alături de martiri

untit

Actele martirice, Martiriul Sfintelor Perpetua și Felicitas, XV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 11, pp. 125-126

„(…) Felicitas s-a bucurat și ea de harul Domnului. Fiindcă se afla în luna a opta de sarcină (căci fusese arestată însărcinată), iar ziua spectacolului se apropia, ea era în mare frământare, ca nu cumva, din cauza sarcinii, să fie amânată (de la pătimire). Căci nu se îngăduia (după legile romane) ca femeile însărcinate să fie condamnate la moarte. Apoi (…) să nu-și verse sângele ei sfânt și nevinovat printre alți nelegiuiți (mai în urmă). Dar și însoțitorii ei de mucenicie erau adânc în­tristați de a lăsa o așa de bună tovarășă și în­so­ți­toare singură pe calea aceleiași spe­ran­țe. De aceea, cu trei zile înaintea muceniciei, uniți cu toți în aceeași întristare, au făcut rugăciune către Domnul. Îndată, după rugăciune, au cuprins-o du­rerile (nașterii). Și pe când suferea, plân­gân­du-se de greutatea firească a unei nașteri în luna a opta, unul dintre paznicii celor închiși i-a zis:
– «Dacă acum tu suferi atât de mult, ce vei face atunci când vei fi aruncată fiarelor, pe care le-ai disprețuit, fiindcă n-ai voit să jertfești zeilor?».
Și ea a răspuns:
– «Acum eu sufăr ceea ce sufăr. Acolo, însă, un Altul (Hristos) va fi în mine, Care va pătimi pentru mine, fiindcă și eu voi pătimi pentru El».
Astfel, a născut o fetiță pe care a crescut-o o soră (creștină) ca pe o fiică a ei.”

Citește în continuare ‘Hristos suferă alături de martiri’

27
dec.
22

Păziți-vă de cei răi !

untitSfântul Ignatie Teoforul, Epistole (către filadelfieni), Cap. III, 1-3, Cap. IV, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 179

„Feriți-vă de buruienile rele, pe care nu le cultivă Hristos, pentru că nu sunt sădite de Tatăl (Matei 15, 13). Nu grăiesc așa pentru că am găsit dezbinare la voi; dimpotrivă, curăție. Că toți câți sunt ai lui Dumnezeu și ai lui Iisus Hristos, sunt cu episcopul; și toți câți se vor pocăi și vor veni la unitatea Bisericii, vor fi și ei ai lui Dumnezeu, ca să fie vii după Iisus Hristos. Nu vă înșelați, frații mei, dacă cineva se duce după cel ce dezbină, nu va moșteni Împă­răția lui Dumnezeu (1 Corinteni 6, 9, 10). Dacă cineva umblă în învățături străine, acela nu este în acord cu patimile lui Hristos.
Căutați, dar, să participați la o singură euharistie; că unul este trupul Domnului nostru ­Iisus Hristos și unul este potirul spre unirea cu sângele Lui; unul este jertfelnicul, după cum unul este episcopul împreună cu preoții și diaconii, cei împreună cu mine robi; pentru ca ceea ce faceți, s-o faceți după Dumnezeu.”

Citește în continuare ‘Păziți-vă de cei răi !’

26
dec.
22

„Să căutăm deci să fim şi noi ca magii !”

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, PSB 23, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1994

„Să ne eliberăm de obiceiurile cele păgâneşti, să ne depărtăm mult de ele, ca să vedem pe Hristos; că şi magii nu L-ar fi văzut dacă nu s-ar fi depărtat de ţara lor. Să ne depărtăm de lucrurile pământeşti, că şi magii, atâta vreme cât erau în Persia, vedeau numai steaua; dar când s-au depărtat de Persia, au văzut pe Soarele dreptăţii; dar mai bine spus, nici steaua nu ar fi văzut-o dacă nu s-ar fi ridicat de acolo cu râvnă. Să ne ridicăm şi noi! Lasă-i pe toţi ceilalţi să se tulbure! Noi să alergăm la casa Pruncului! Să nu ni se potolească dorul chiar dacă împăraţi, popoare şi tirani ne-ar tăia drumul. Aşa, vom depărta din calea noastră toate greutăţile. Că şi magii n-ar fi scăpat de primejdia care venea din partea împăratului, dacă n-ar fi văzut Pruncul. Înainte de a-L vedea, erau înconjuraţi din toate părţile de frică, de primejdii, de tulburări; după ce I s-au închinat, linişte şi siguranţă! Acum, nu-i mai primeşte steaua, ci îngerul, că prin închinare ajungând preoţi, I-au adus şi daruri.”

Citește în continuare ‘„Să căutăm deci să fim şi noi ca magii !”’

25
dec.
22

O putere nevazută a luat chip de stea

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 78-79

„Steaua care i-a condus pe magi n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, după părerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevăzută, care a luat chip de stea, se vede în primul rând din mer­sul ei. Nu este vreo stea care să meargă pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem că şi soarele şi luna şi toate celelalte stele merg de la răsărit la apus; steaua aceasta, însă, mergea de la miază­noapte la miazăzi, că aşa se află Palestina faţă de Persia.

Citește în continuare ‘O putere nevazută a luat chip de stea’

24
dec.
22

Comoara cerească

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, pp. 269-270

„Dacă dorești într-adevăr bogățiile, atunci mută-le acolo unde pot rămâne întregi și nevătămate. Ce faci acum nu-i fapta unui om care iubește averile, ci a unuia care iubește robia, asuprirea, paguba și necontenita suferință. Dacă un om ți-ar arăta pe pământ un loc neștiut de nimeni și ți-ar făgădui că acolo este cel mai sigur loc pentru păstrarea banilor, n-ai pregeta, n-ai șovăi, chiar dacă te-ar duce în pustie, ci te-ai încrede în cuvântul lui și ți-ai pune acolo banii. Când, însă, în locul unui om îți făgăduiește Dumnezeu același lucru, propunându-ți nu pustia, ci cerul, tu faci tocmai contrariul. Chiar dacă locul acela de pe pământ ar fi fost sigur, totuși niciodată n-ai fi lipsit de griji. Dar dacă-ți pui averile tale în cer, aceste griji nu te mai frământă. Ba, ceva mai mult, nu-ți îngropi banii, ci-i răsădești.”

Citește în continuare ‘Comoara cerească’

23
dec.
22

Cum Îi plătim impozitul lui Dumnezeu

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXVI, IV-V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 767

„Să-ți fie de ajuns banii din venituri care curg ca din izvor! Fă-i părtași la ele pe cei săraci și fii un bun econom al darurilor date ție de Dumnezeu.
– Dar plătesc impozite! mi-ar spune cineva.
– De aceea, dar, nu dai săracilor, pentru că nu vine nimeni la porțile tale să-ți ceară cum vine strângătorul de bani? Acestuia însă, care ia cu sila și te torturează, nu îndrăznești să i te împotrivești, fie că-ți rodesc ogoarele, fie că nu; dar lui Hristos, Care-ți cere cu atâta blândețe, și numai atunci când îți rodesc ogoarele, nu-I răspunzi nici cu cuvântul. Cine te va scoate din muncile cele nesuferite ale iadului? Nimeni! Dacă ești atât de grabnic la plata impozitelor, pentru că știi ce cumplită pedeapsă vine peste cei care nu și le plătesc, gândește-te că-s mai cumplite pedepsele celor care nu dau celor săraci. Nu-i vorba să te lege, să te bage la închisoare, ci să te arunce în focul cel veșnic. Pentru toate aceste pricini, dar, să plătim în primul rând acest impozit, impozitul către cei săraci. Ușurința e mare, răsplata mai bogată, câștigul mai frumos; dar și pedeapsa e mai aspră, dacă ne purtăm ca niște nerecunoscători. Vin peste noi chinurile iadului, care n-au sfârșit.
(…) Când ei (săracii – n.n.) primesc milostenie din mâinile tale, se roagă lui Dumnezeu și-L fac pe Dumnezeu milostiv cu tine; iar când Îl fac milostiv pe Dumnezeu (…) resping uneltirile demonilor. Nu-l lasă pe cel rău să se înverșuneze împotriva ta, nici să te asalteze mereu, ci îi frâng puterea.
Văzând, dar, pe acești ostași că luptă pentru tine în fiecare zi împotriva diavolului prin rugăciunile lor către Dumnezeu, plătește-ți și tu acest frumos impozit, hrana celor săraci. Blândul nostru Împărat n-a pus niște oameni anumiți ca să strângă acest impozit pentru săraci, ci vrea ca tu să-l dai de bunăvoie.”

Citește în continuare ‘Cum Îi plătim impozitul lui Dumnezeu’

22
dec.
22

Fericit este bărbatul care se teme de Domnul !

untitSfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, Cuvânt înainte, Cap. III-IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, pp. 214-215

„Căci noi ne abatem de la rău, fie că ne înfricoșăm de pedepse, și (atunci) suntem în situația sclaviei, fie că împlinim poruncile, urmărind câștigurile din leafă pentru folosul nostru propriu și prin aceasta suntem la fel cu lefegiii, fie (că împlinim poruncile) pentru binele ca atare din dragostea față de Cel care ne-a dat legea, bucurându-ne că ne-am învrednicit să slujim lui Dumnezeu, Cel atât de glorios și bun, și astfel suntem în situația de fii. Și, fără îndoială, cel care împlinește poruncile lui Dumnezeu din teamă și gândește neîncetat la pedeapsa pentru neglijență nu va observa numai câteva din aceste (porunci), iar pe altele le va neglija, ci va socoti pedeapsa pentru fiecare greșeală la fel de îngrozitoare pentru el. De aceea se fericește cel care din evlavie se îngrozește, dar rămâne tare în adevăr, putând să spună: Pururea văd pe Domnul îna­intea mea, fiindcă Se găsește de-a dreapta mea, ca să nu mă clatin (Psalmi 15, 8), pentru că nu vrea să se neglijeze ceva din cele ce se datorează. Și fericit este bărbatul care se teme de Domnul. Pentru ce? Fiindcă în poruncile Lui se va bucura mult (Psalmi 111, 1). Deci, nu este propriu celor care se tem să disprețuiască vreo poruncă pe care au primit-o sau s-o împlinească cu neglijență; însă nici lefegiul nu va voi să calce vreo poruncă. Căci cum își va lua plata muncii lui în vie fără să fi împlinit cele convenite? Căci chiar numai un singur lucru de ar lipsi din cele necesare, acesta face fără folos pentru stăpânul viei tot ce s-a lucrat. Căci cine va plăti salariu pentru pagubă celui care a pricinuit-o? Al treilea fel de serviciu este cel făcut din dragoste. Așadar, care fiu, dorind să placă tatălui său, după ce l-a bucurat cu lucruri mai importante, ar vrea să-l mâhnească din cauza unor lucruri de mai puțină însemnătate?”

Citește în continuare ‘Fericit este bărbatul care se teme de Domnul !’

21
dec.
22

Puterea de a lega și dezlega păcatele

untitSfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Cap. 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 1156-1158

„Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute (Ioan 20, 22-23) După ce i-a făcut strălucitori prin marea demnitate a apostoliei și, precum am spus adineauri, i-a arătat iconomi și slujitori ai sfintelor altare, îi sfințește îndată, dându-le Duhul Său printr-o suflare văzută, ca să credem și noi cu tărie că Sfântul Duh nu e străin de Fiul, ci e de o ființă cu El și purcede din Tatăl prin El. A arătat că celor chemați prin El să fie Apostoli ai lui Dumnezeu li se dă în mod necesar Duhul. Și pentru care pricină? N-ar putea lucra ceva din cele ce plac lui Dumnezeu, nici n-ar putea scăpa din lanțurile păcatului, neîmbrăcându-se mai îna­inte cu putere de sus (Luca 24, 29) și nepreschimbându-se în altceva decât ceea ce fuseseră înainte. De aceea s-a și spus către careva dintre cei vechi: Atunci Duhul Domnului se va coborî peste tine și vei proroci și tu cu ei și te vei face alt om (I Regi 10, 6). Dar și Prorocul Isaia ne-a vestit că cei ce vor primi pe Dumnezeu își vor înnoi puterea. Iar preaînțeleptul Pavel, spunând că s-a ostenit mai mult decât alții în lucrarea apostolică, a adăugat îndată: Dar nu eu, ci harul lui Hristos care este cu mine (I Corinteni 15, 10). Pe lângă aceasta, mai spunem și că ucenicii n-ar fi înțeles deloc taina despre Hristos, nici nu s-ar fi făcut învățători adevărați, dacă n-ar fi fost călăuziți de lumina Duhului spre descoperirea celor mai presus de minte și cuvânt, spre a învăța, astfel, cele la care trebuie să se urce. Căci se zice: Nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus, după cuvântul lui Pavel, decât în Duhul Sfânt (I Corinteni 12, 3). Deci, deoarece aveau să spună că Iisus este Domn, adică să-L propovăduiască pe El ca Dumnezeu și Domn, era necesar să primească, unit cu demnitatea apostoliei, harul Duhului, dăruindu-L Hristos pe El, nevenind din dărnicia altcuiva, ci dăruind pe Duhul din Sine. Căci Duhul nu străbate la noi altfel de la Tatăl decât prin Fiul.”

Citește în continuare ‘Puterea de a lega și dezlega păcatele’

20
dec.
22

Păcatul ascuns – invidia

untitSfântul Ciprian, Despre gelozie și invidie, VIII-XI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 498-500

„Invidiosul are înfățișarea ame­nințătoare, privirea piezișă, fața palidă, buzele îi tremură, dinții îi scrâșnesc, cuvintele îi sunt furioase, ocările fără frâu.

Citește în continuare ‘Păcatul ascuns – invidia’

19
dec.
22

Jertfa de laudă

untitSfântul Iustin Martirul și Filozoful, Apologia Întâi în favoarea creștinilor, XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 44

„El (Dumnezeu) nu are trebu­ință de jertfe sângeroase, de li­bațiuni și de tămâieri, noi Îl lăudăm, pe cât ne stă în putință, cu cuvinte de rugăciune și de mulțu­mită pentru toate cele ce ni se oferă, primind învățătura că singura cinstire vrednică de El este aceea ce cele ce ne-au fost date de El spre hrană să nu le consumăm prin foc, ci să ni le oferim nouă și celor ce au trebuință de ele, fiindu-I recunoscători prin adresarea de omagii și prin înălțarea de imne, pentru viața pe care ne-a dat-o, pentru toate posibilitățile de a ne păstra sănătatea și, deopotrivă, pentru calitățile lucrurilor și schimbarea anotimpurilor, ca și pentru a putea, prin cererile pe care I le adresăm, datorită cre­dinței pe care o avem în El, să ajungem la nemurire.”

Citește în continuare ‘Jertfa de laudă’

18
dec.
22

„Numele” din genealogia lui Hristos sunt mesaje mântuitoare

untitCartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iesei; Iesei a născut pe regele David; David a născut pe Solomon, din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amos; Amos a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon; După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Ahim; Ahim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos. Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, Mama Sa, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase, în ascuns. Şi, cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, căci Cel zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a spus de Domnul prin proorocul, care zice: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu”. Şi, deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi, fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus. Duminica dinaintea Naşterii Domnului (a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului)  Matei 1, 1-25

Citește în continuare ‘„Numele” din genealogia lui Hristos sunt mesaje mântuitoare’

17
dec.
22

Numele vostru …

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXI, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 249

„Prin numele pe care-l dădeau copiilor lor, părinții de altădată îi învățau pe copiii lor să-şi alipească sufletul de virtute; nu făceau ca părinții de acum care pun nume la întâmplare copiilor lor. «Să punem copilului numele bunicului sau al străbunicului», spun aceştia de acum. Cei vechi nu făceau aşa! Îşi dădeau toată silința când puneau nume copiilor; iar numele dat copiilor nu era numai un îndreptar spre virtute pentru cei ce îl purtau, ci era şi învățătură de mare înțelepciune şi pentru ceilalți, şi pentru generațiile viitoare. (…) Deci nici noi să nu dăm nume întâmplătoare copiilor noştri, să nu le dăm numele bunicilor, ale străbunicilor sau ale celor care au strălucit în neamul nostru, ci numele sfinților bărbați care au strălucit în virtute, al celor care au avut multă îndrăznire înaintea lui Dumnezeu. Dar mai bine spus, nu trebuie să se bizuie numai pe numele acestora nici părinții, nici copiii care primesc acest nume! Numele nu foloseşte la nimic dacă cel ce poartă numele este lipsit de virtute; nu trebuie să se laude cu numele ce-l poartă, nici cu înrudirea cu sfinții bărbați, nici cu alt­ceva, ci cu îndrăznirea ce le-o dau propriile lor fapte. Dar mai bine spus, nici cu acestea să nu ne lăudăm, ci mai cu seamă atunci să ne smerim şi să fim modeşti, când putem aduna mare bogăție de virtute.”

Citește în continuare ‘Numele vostru …’

16
dec.
22

Lanțurile bogăției

untitSfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul LXI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 570

„Bogăția de-ar curge, nu vă lipiți inima de ea! (Psalmi 61, 10). Dacă vezi pe vreunul din cei foarte bogați, nu-i ferici viața! Dacă ți-ar curge banii de pretutindeni și din izvoare îmbelșugate, nu primi mulțimea lor! Bogăția de-ar curge! Minunat este cuvântul! Curgătoare este firea bogăției. Trece pe lângă cei ce o au mai repede ca torentul. Obișnuiește să treacă de la unul la altul.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia IX, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 118

„Îndrăgostește-te de altceva! În­drăgostește-te de bogăția cea din ceruri! Cine se îndrăgostește de Împărăția cerurilor disprețu­iește lăcomia; cine-i rob al lui Hristos nu mai este rob al lui mamona, ci stăpân. Că bogăția obișnuiește să meargă după cel ce o alungă, dar fuge de cel ce o urmărește. Nu cinstește atât pe cel ce-o urmă­rește, cât pe cel ce o disprețuiește. De nimeni nu-și bate atâta joc cât de cel ce o dorește; și nu numai că-și bate joc, ci-l mai și înlănțuiește cu mii și mii de lanțuri. Să rupem, dar, odată, aceste îngrozitoare lanțuri! Pentru ce-ți robești sufletul tău, înzestrat cu rațiune, unei materii fără rațiune, mamă a mii și mii de răutăți?”

 

Ziarul Lumina

15
dec.
22

Profețiile și profeții

untit

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia X, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 119

„Să nu te uimească, iubite, cuvântul meu. Acesta este obiceiul tuturor profeților: vorbesc de cele ce nu s-au întâmplat ca şi cum s-ar fi întâmplat. Profeții vedeau cu ochii cei duhovniceşti cele ce aveau să se întâmple după un mare număr de ani; de aceea priveau acele fapte ca şi cum s-ar afla înaintea ochilor lor; şi aşa vorbeau de toate. Şi ca să vezi lămurit lucrul acesta, ascultă ce spune fericitul David, profețind îna­inte cu atâtea generații de crucea lui Hristos, strigând: Străpuns-au mâinile Mele şi picioarele Mele (Psalmi 21, 18); şi iarăşi: Împărțit-au hainele Mele loruşi (Psalmi 21, 20). Vezi că vorbeşte mai dinainte de nişte fapte viitoare, care aveau să se întâmple după multă vreme ca şi cum s-ar fi şi întâmplat?”

Citește în continuare ‘Profețiile și profeții’

14
dec.
22

Exemplul pruncilor

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 722-723

„Hristos, ca să-i învețe pe ucenici să fie smeriți și să calce în picioare mândria lumească, îi ia în brațe pe copii, îi îmbrățișează și făgă­duiește unora ca aceștia Împărăția cerurilor. Făgă­duin­ța aceasta o făcuse și mai înainte. Și noi, dar, dacă voim să moște­nim Împărăția cerurilor, să căutăm cu toată râvna a dobândi aceas­tă virtute. Că aceasta este definiția filozofiei: să fii cu pricepere curat la suflet. Aceasta este viața îngerească. Da, sufletul copilului este lipsit de orice patimă. Nu se răzbună pe cei care l-au supărat, ci se duce ca la niște prieteni, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Oricât l-ar bate maică-sa, pe ea o caută, pe ea o preferă tuturora. De i-ai arăta o împărăteasă cu coroană pe cap, nu o va prefera mamei sale îmbrăcate în zdrențe. (…) Copilul nu judecă ce-i al său și ce-i străin pe temeiul sărăciei și bogăției, ci pe temeiul prieteniei. Nu caută mai mult decât îi este de neapărată trebuință; când s-a săturat de supt, lasă la o parte sânul mamei. Copilul nu se întristează de cele ce ne întristăm noi, de pildă, de paguba de bani și de altele ca acestea; și iarăși, nu se bucură de cele ce ne bucurăm noi, de aceste lucruri pieritoare, nici nu-l uimește frumusețea trupurilor. De aceea, spunea Hristos: Că a unora ca aceștia este Împărăția cerurilor, ca să săvârșim cu voința acelea pe care copiii le fac prin fire. Pentru că fariseii din nici o altă pricină nu făceau ceea ce făceau decât numai din răutate și mândrie, de aceea Hristos porun­cește necontenit ucenicilor să fie cu inima curată; face aluzie la farisei, dar îi învață pe ucenici. Pentru că nimic nu îngâmfă pe om atât de mult ca slujbele înalte și ca scaunele cele de frunte și pentru că apostolii aveau să se bucure de multă cinste în toată lumea, de aceea Hristos le pregătește mai dinainte sufletul; nu-i lasă să fie stăpâniți de josnice simțăminte omenești, nu le îngăduie să ceară onoruri de la oameni, nici să facă pe grozavii în fața lor. (…) Să fim și noi cum sunt copiii; să fim prunci față de păcat. Altfel nu este cu putință, nu este cu putință să vedem cerul.”

Citește în continuare ‘Exemplul pruncilor’

13
dec.
22

Consecințele păcatelor

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XVIII, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 220

„Nu vom putea da vina pe neștiința noastră. Dacă acesta, Cain, care n-a avut înainte de el pe cineva care să fi făcut o astfel de faptă, a îndurat o pedeapsă atât de grozavă, cunoscută de cei de după el, ce vom îndura noi, care facem aceleași păcate, ba chiar și mai grele, atunci când harul s-a revărsat din belșug asupra noastră? Nu ne va aștepta, oare, focul cel veșnic, viermele cel neadormit, scrâșnetul dinților, întunericul cel mai dinafară, gheena focului și celelalte pedepse groaznice? Nu ne va rămâne nici un cuvânt de apărare, dacă suntem tot așa de trândavi și molatici. Putem spune, oare, că nu știm ce trebuia să facem și ce nu trebuia? Cei ce fac fapte bune vor avea întâile cununi, iar cei ce cad în păcate vor avea cele mai grozave chinuri.”

Citește în continuare ‘Consecințele păcatelor’

12
dec.
22

Calea către Împărăție

untitSfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XL, 7-8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 254

„Întrebare: Cum pot să coexiste în inimă două elemente diferite: harul și păcatul? Răspuns: După cum atunci când este foc sub o căldare, dacă se pun lemne în el, vasul se încălzește și mai tare se roșește și conținutul lui fierbe și clocotește; – iar dacă din neglijență, nu se adaugă lemne, focul scade și parcă se stinge -, tot așa se întâmplă cu harul, focul cel ceresc. El este înlăuntrul tău (și în afara ta). Dacă te rogi să-ți îndrepți gândurile și iubirea spre Hristos, este ca și cum ai pune lemne (pe foc); gândurile tale se fac de foc și se afundă în dorirea lui Dumnezeu. Chiar dacă Duhul se retrage (uneori), ca și când ți-ar deveni ceva exterior, deși se vede în afara ta, El este și înlăuntrul tău. Atunci, însă, când cineva este neglijent și se lasă furat, fie și puțin, de treburile lumești și de visări, numaidecât vine răutatea, pătrunde în suflet și începe să strâmtoreze pe om în întregime. În mod firesc, sufletul își aduce aminte de tihna de mai înainte, începe să se întristeze și să sufere continuu. Iar dacă mintea se îndreaptă iarăși către Dumnezeu, (iarăși) începe să-și recapete tihna de mai înainte. (Văzând aceasta), ea caută cu și mai mult zel pe Dumnezeu și începe a spune: Te implor Doamne, (nu mă părăsi). Atunci focul care aprinde și dă odihnă sufletului crește în el, puțin câte puțin, (îl atrage către el), așa cum puțin câte puțin undița scoate peștele din adânc. Pentru că, dacă n-ar fi așa, dacă omul n-ar fi gustat și din amărăciune, și din moarte, cum ar fi putut să distingă ceea ce este amar de ceea ce este dulce, moartea de viață, și cum ar fi putut să mulțumească Tatălui Celui ce dă viață și Fiului și Sfântului Duh?”

Citește în continuare ‘Calea către Împărăție’

11
dec.
22

Chemările lui Dumnezeu și refuzurile oamenilor

untitZis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc ca să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci, și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea. Luca 14, 16-24 Duminica a 28-a după Rusalii (Pilda celor poftiți la cină)

Citește în continuare ‘Chemările lui Dumnezeu și refuzurile oamenilor’

10
dec.
22

Cum să-L urmăm pe Hristos

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LV, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 633-634

„Dacă vrea cineva, să vină după Mine. Nu silesc, nu constrâng, ci las pe fiecare să fie stăpân pe voința sa. De aceea şi spun: Dacă vrea cineva. Chem la bine, nu la rău şi la greu; nu la pedeapsă sau osândă, ca să constrâng. Însăşi natura lucrului spre care vă chem este în stare să vă atragă. Grăindu-le acestea, Hristos îi atrăgea la El şi mai mult. Cel care întrebuințează sila de multe ori îndepărtează; dar cel care-l lasă pe ascultător să fie el stăpân pe el însuşi îl atrage mai mult. Cuvântul bun e mai puternic decât constrângerea. De aceea şi Hristos spunea: Dacă vrea cineva. Mari sunt bunătățile pe care vi le dau, le spune Hristos. Sunt atât de mari, încât voi, de buna voastră voie, veți alerga spre ele! Dacă cineva i-ar da aur, dacă i-ar oferi comori, n-ar avea nevoie să întrebuințeze sila ca să te cheme. Dacă pentru ca să te cheme la aur şi la comori nu-i nevoie de silă, apoi cu mult mai mult atunci când Hristos te cheamă la bunătățile cele din ceruri. Dacă natura lucrului nu te sileşte să alergi după el, atunci nici nu eşti vrednic să-l primeşti; iar dacă l-ai primit, atunci nici nu-ți dai seama bine ce-ai primit. De aceea nu ne sileşte Hristos, ci ne îndeamnă, având grijă de noi.”

Citește în continuare ‘Cum să-L urmăm pe Hristos’

09
dec.
22

Vai de cel care smintește !

untitSfântul Vasile cel Mare, Regulile mari, Cap. II, Î. 22, R. III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 18, p. 259

„Căci cele necuviincioase și necinstite nu apar în același fel la oamenii de rând și la aceia care ocupă locuri importante. Căci dacă un cetățean sau un oarecare dintre oamenii de rând bate sau este bătut în mod public, scapă vorbe necuviincioase, petrece prin cârciumi și face alte asemenea fapte rușinoase, (acesta) nu va fi băgat în seamă ușor, socotindu-se că cele întâmplate corespund întregului său mod de viață; însă pe cel care a promis o viață perfectă, dacă va neglija și pe cea mai mică dintre îndatoririle sale, toți îl observă și-i impută aceasta ca o rușine, făcându-se ceea ce s-a spus: întorcându-se, să vă sfâșie pe voi (Matei 7, 6).”

Citește în continuare ‘Vai de cel care smintește !’

08
dec.
22

Cercetarea duce la înțelepciune

untitSfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Doua, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 210

„Începutul învățăturii este cercetarea, și rădăcina înțelegerii celor necunoscute este nedumerirea în privința lor.”

Citește în continuare ‘Cercetarea duce la înțelepciune’

06
dec.
22

Cine se poate considera fericit

untitFericitul Augustin, Confessiones – Mărturisiri, Cartea a IV-a, XII, (18), în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1985), vol. 64, p. 110

„Căutați ceea ce căutați, dar nu este acolo. Căutați viața fericită într-un ținut al morții. Nu este acolo. Căci cum poate fi viață fericită acolo unde nu este viață?”

Citește în continuare ‘Cine se poate considera fericit’

05
dec.
22

Milostenia îndreaptă

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia V, în Părinți și Scrii­­tori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 73-74

„Când Domnul a spus: Faceți-vă prieteni, nu s-a oprit numai la aceste cuvinte, ci a adăugat: din mamona al nedreptății (Luca 16, 9), ca să ajungă iarăși faptă bună a voastră. Că la nimic altceva n-a făcut aici aluzie Hristos decât la milostenie. Și minunat lucru este că Dumnezeu nu ne mai ia la bani mărunți, dacă ne despărțim de bogăția strânsă pe nedrept. Ți-ai strâns bogăția în chip rău? Cheltuiește-o bine! Ai adunat averi în chip nedrept? Împrăștii-le drept!
– Dar ce virtute mai este aceea de a face milostenie din niște bogății ca acestea?
Totuși Dumnezeu, fiind iubitor de oameni, Se pogoară până la a socoti virtute o astfel de milostenie. De facem așa, ne făgăduiește multe bunătăți. Noi, însă, am ajuns la atâta nesimțire că nu dăm nici din averile strânse pe nedrept, ci răpim și furăm cu nemiluita; iar dacă dăm câțiva bănuți, socotim că am făcut totul. N-ai auzit pe Pavel spunând că cel care seamănă cu zgârcenie, cu zgârcenie va și secera (II Corinteni 9, 6)? Pentru ce te zgârcești? Nu cumva milostenia-i risipă? Nu cumva e cheltuială? Nu, ci câștig, afacere bună! Iar unde-i afacere bună acolo-i și câștig; unde-i sămânță, acolo-i și seceriș. De-ai avea de lucrat o țarină cu pământ bun și gras, pe care trebuie să arunci multă sămânță, și n-ai mai avea sămânță, ai mai și împrumuta de la alții; ei bine, zgârcenia într-o treabă ca aceasta ai socoti-o pagubă; dar, când e vorba să semeni în cer, unde nu te poți aștepta la timpuri neprielnice, ci culegi rod îmbelșugat de pe urma semințelor aruncate, șovăi, pregeți și nu te gândești că pierzi de te zgârcești și câștigi de nu te zgârcești. Împrăș­tie-ți, dar, bogăția, ca să n-o pierzi! N-o ține la tine, ca s-o ai! Arunc-o, ca s-o păstrezi! Cheltuiește-o, ca s-o câștigi!”

Citește în continuare ‘Milostenia îndreaptă’

04
dec.
22

O vindecare ce ne îndeamnă la iubire şi bunătate

untit

În vremea aceea Iisus învăța într-una din sinagogi sâmbăta. Și, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputință și care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o și i-a zis: Femeie, ești dezlegată de neputința ta! Și Și-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. Atunci, mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulțimii: Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniți în aceste zile și vă vindecați, iar nu în ziua sâmbetei! Domnul însă i-a răspuns și a zis: Fățar­nicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul sau asinul său de la ­iesle și nu îl duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua ­sâm­betei? Și, zicând El acestea, s-au rușinat toți cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele ­slăvite, săvârșite de Dânsul. Luca 13, 10-17 Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove) 

Citește în continuare ‘O vindecare ce ne îndeamnă la iubire şi bunătate’

03
dec.
22

Diavolul poate fi înfrânt

untitSfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a IX-a, IX-X, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, pp. 446-447

„Dregătoria lui este de conducător, tot potrivit cuvintelor apostolului: Lupta noastră este împotriva începătoriilor, împotriva conducătorilor întunericului acestuia (Efeseni 6, 12). Locul în care-și are sediul conducerea lui este aerian, după cum spune același apostol: Împotriva conducătorului, care stăpânește în văzduh, a duhului, care lucrează acum în fiii neascultării (Efeseni 2, 2). De aceea se numește și conducător al lumii, deoarece conducerea lui se exercită în jurul pământului. Așa spune Domnul: Acum este judecata lumii acesteia; acum conducătorul lumii acesteia se va izgoni afară (Ioan 12, 31) și iarăși: Vine conducătorul lumii acesteia și în Mine nu va găsi nimic (Ioan 14, 30).

Citește în continuare ‘Diavolul poate fi înfrânt’

02
dec.
22

Binecuvântarea Domnului în unirea și dragostea dintre frați

untitSfântul Ioan Gură de Aur. Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul 132, Doxologia, Iași 2011, pp. 580-582

Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună! Aceasta este ca mirul pe cap, care se coboară pe barbă, pe barba lui Aaron, care se coboară pe marginea veşmintelor lui. Aceasta este ca roua Ermonului, ce se coboară pe munţii Sionului, că unde este unire acolo a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac (Ps. 132).

În acest verset, și plăcerea, și frumusețea sunt reunite. Pe acestea le-a dobândit dragostea (…) Pe aceasta o cântă aici. Căci nu a vorbit simplu despre faptul de a locui într-o casă, ci de a locui împreună în comuniunea (unirea) dragostei. (…) Acestea nu sunt spuse în van, ci fiindcă mai înainte de robie cele zece seminții și celelalte două erau dezbinate – fapt care a fost pricină de multă fărădelege și care i-a dus la răzvrătiri, la ceartă și la războaie. Ca nu cumva acestea să se întample iarăși, (psalmistul) îndeamnă poporul și îl sfătuiește să nu se mai dezbine, ci să locuiască împreună, să se adune laolaltă, să se supună unui singur conducător și rege și dragostea să curgă de la început până la sfârșit ca roua care se coboară și se răspândește pretutindeni.

Citește în continuare ‘Binecuvântarea Domnului în unirea și dragostea dintre frați’

01
dec.
22

Profeții și demnitatea lor

untitSfântul Iustin Martirul și Filozoful, Dialogul cu iudeul Tryfon, Partea Întâi, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 129

„Cu mult mai înainte de acești așa-ziși filozofi, au fost niște oameni fericiți, drepți și iubitori de Dumnezeu, care au vorbit în Duhul Sfânt și care au arătat cele viitoare, care se întâmplă acum: aceștia sunt profeții. Numai aceștia au văzut și au spus oamenilor adevărul, netemându-se și neascultând de nimeni. Ei nu au fost învinși de dorința de slavă, ci au spus numai ceea ce au auzit și au văzut, fiind plini de Duhul Sfânt. Scrierile lor se păstrează chiar și acum și, îndeletnicindu-se cineva cu ele, dacă crede în ele, poate folosi foarte mult: atât cu privire la începuturi, cât și cu privire la sfârșit și la toate cele ce trebuie să știe un filozof. Ei nu vorbesc cu dovezi, căci sunt niște martori vrednici ai adevărului mai presus de orice dovadă. Cele ce s-au întâmplat, însă, sau se întâmplă și acum, silesc pe orișicine să fie de acord cu cele grăite de ei. Chiar și numai pentru minunile pe care le-au săvârșit, ei pot fi socotiți drepți, atunci când au slăvit pe Făcătorul tuturor, Dumnezeu și Tatăl, și au vestit pe Hristos, Care avea să vină de la El și Care avea să fie Fiul Lui.”

Citește în continuare ‘Profeții și demnitatea lor’

30
nov.
22

„Buna” neînțelegere

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXV, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 430-431

„Domnul (…) spune: N-am venit să aduc pace pe pământ. Pentru ce atunci le-a poruncit ucenicilor să spună pace în fiecare casă în care vor intra, pentru ce şi îngerii spuneau la naştere: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, pentru ce toți profeții au binevestit pacea? Pentru că, atunci mai cu seamă este pace, când se taie ce este bolnav, când e îndepărtat ceea ce dă naştere la răzvrătire. Că aşa e cu putință să se unească cerul cu pământul! Şi doctorul tot aşa salvează restul trupului, când taie partea care nu se poate vindeca, iar generalul, când seamănă discordie între conspiratori. Tot aşa şi la Turnul Babel; o bună neînțelegere a pus capăt unei păci rele şi a făcut pace. La fel şi Pavel a împărțit în mai multe tabere pe cei care se uniseră împotriva lui. Iar înțelegerea dintre Ahaav şi Izabela, împotriva lui Nabute, a fost mai cumplită decât orice război. Nu totdeauna înțelegerea este un lucru bun, pentru că şi hoții se înțeleg între ei. Războiul, însă, nu este o urmare a voinței lui Hristos, ci a voinței oamenilor. Hristos voieşte ca toți oamenii să se unească în credință; dar, pentru că se despart unii de alții, ia naştere războiul. Şi totuşi Domnul n-a grăit aşa! Dar ce a spus? N-am venit să aduc pace. Prin aceste cuvinte, Domnul îi mângâie pe ucenicii Săi, spunân­du-le: Să nu socotiți că voi sunteți pricina dezbinării dintre oameni; Eu sunt Cel Ce fac aceasta, pentru că sufletul oamenilor e aşa! (…) Nu vă tulburați, dar, dacă pământul este plin de războaie şi de intrigi. Când va fi dat la o parte ceea ce-i mai rău, atunci cerul se va uni cu ceea ce-i mai bun.”

Citește în continuare ‘„Buna” neînțelegere’

29
nov.
22

Judecata înțeleptului

untitSfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a V-a la Mucenița Iulita, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 105-106

„Dacă ești chibzuit, nu trebuie să te întristezi din pricina despăr­țirii, ci să mulțumești lui Dumnezeu. (…) Și pentru că nu mulțumim lui Dumnezeu pentru bunătățile ce ni le-a dat, pierdem neapărat pe cei dragi nouă, spre a le simți lipsa. După cum ochii nu pot vedea obiectele când acestea sunt așezate foarte aproape de ei, ci au nevoie de o anumită distanță, tot așa și sufletele cele nemulțumitoare, numai când pierd bunurile simt harul pe care l-au avut. Când se bucurau de cele mai mari daruri, nu știau să dea mulțumire Dătătorului; după ce le-au pierdut, laudă ce-au avut. Nimeni dintre noi, dacă vrea să fie socotit înțelept, să nu uite să mulțumească pentru tot ce i se întâmplă în viață. Dacă am cerceta adânc viața noastră, am vedea că este plină de farmec; dar pentru a-i vedea farmecul, trebuie să acceptăm să ne uităm la cei ce sunt în urma noastră; și astfel, din compararea vieții noastre cu a lor, vom putea să ne dăm seama ce valoare au bunurile pe care le avem. Ești slugă? Este un altul într-o stare mai umilă decât a ta! Mulțu­mește lui Dumnezeu că ești mai sus decât altul, că nu ești osândit să învârți piatra morii, că nu ești bătut. Dar nici unuia ca acesta nu-i lipsesc pricinile de a mulțumi lui Dumnezeu. Nu poartă lanțuri, nu-i sunt picioarele puse în butuci. Cel întem­nițat are îndestulătoare pricină să mulțu­meas­că: trăiește, vede soarele, respiră aerul! Să mulțumească pentru aceasta! Ai fost osândit pe nedrept? Bucură-te, cu nădejdea bună­tă­ților viitoare! Ai fost osândit pe bună-drep­tate? Și acum mulțumeș­te! Ești pedepsit aici pe pământ pentru cele ce-ai făcut, și nu vei mai fi păstrat pentru pedeapsa veșnică, pentru toate păcatele tale! Astfel, cel înțelept poate să înal­țe binefăcătorului Dumnezeu nenumărate mulțumiri în întreaga sa viață și în orice stare s-ar găsi.”

Citește în continuare ‘Judecata înțeleptului’

28
nov.
22

Cum scăpăm de griji

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLVIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 790

„Hristos a spus: Căutați Îm­părăția lui Dumnezeu și toate acestea se vor adăuga vouă (Matei 6, 33). Dacă suntem fără de grijă când vedem că alții își neglijează treburile lor și se ocupă de ale noastre, cu mult mai fără de grijă vom fi când Dumnezeu Se îngri­jește de treburile noastre și poartă grijă de ele. Nu te îngriji, dar, de treburile tale, ci lasă-le în grija lui Dumnezeu! Dacă te îngrijești tu de ele, te îngrijești ca om; dar dacă Dumnezeu poartă grijă de ele, poartă grijă de ele ca Dumnezeu. Nu te îngriji de ele, neglijând treburile de mai mare însemnătate, pentru că atunci nici Dumnezeu nu va purta multă grijă de treburile tale. Ca să aibă multă grijă de ele lasă-I-le pe toate în seama Lui! Dacă neglijezi însă pe cele duhovnicești și te îndelet­nicești cu treburile tale, Dumnezeu nu va purta multă grijă de treburile tale. Deci, dacă vrei să-ți meargă bine treburile tale și să scapi de orice grijă, îndelet­ni­cește-te cu cele duhovnicești, disprețuiește pe cele lumești! Făcând așa, vei avea și pământul odată cu cerurile și vei dobândi și bunătățile cele viitoare.”

Citește în continuare ‘Cum scăpăm de griji’

27
nov.
22

Iubirea avuțiilor pământești ne deșartă de cele cerești

untitÎn vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus şi L-a întrebat, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Ştii poruncile: «Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta». Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; apoi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat. Şi, văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu. Luca 18, 18-27 Duminica a 30-a după Rusalii (Dregătorul bogat – păzirea poruncilor)

Citește în continuare ‘Iubirea avuțiilor pământești ne deșartă de cele cerești’

26
nov.
22

Frica de Dumnezeu

untitClement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VIII, 39.4.-39.5., 40.1.-40.3., în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, pp. 134-135

„Dacă Domnul a spus că îndepărtarea de rele aduce lipsa de teamă, pe care o lucrează frica de Domnul, atunci teama este bună; iar teama pe care ți-o dă legea nu numai că este dreaptă, dar e și bună, pentru că nimicește răul. Aducând prin frică lipsa de frică, nu aducem, prin o pasiune, lipsa de pasiune, ci sădim în suflet, printr-un mijloc educativ, micșorarea pasiunilor. Când auzim: Cinstește pe Domnul și te vei întări și în afară de El nu te teme de altcineva (Proverbe 7, 2), înțelegem că a cinsti pe Dumnezeu înseamnă a te teme de păcat și a urma poruncile date de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu este frică plină de respect. Dar chiar dacă frica ar fi patimă, după cum vor unii, apoi nu orice frică este patimă. Frica de zei este patimă, pentru că este frica de demoni; frica aceasta te scoate din fire prin tulburarea pe care o creează. Frica de Dumnezeul cel nepătimaș este dimpotrivă o frică lipsită de patimă; că nu te temi de Dumnezeu, ci te temi să nu cazi din harul lui Dumnezeu; iar cel care-i cuprins de această teamă se teme să nu cadă în păcate, se teme de păcat; iar cel care se teme de cădere vrea să fie fără stricăciune și fără patimă. Scriptura spune: Înțeleptul care se teme se ferește de rău, iar cel fără de minte, încrezându-se în sine, se amestecă (Proverbe 14, 16); și iarăși spune Scriptura: În frica Domnului nădejde de tărie (Proverbe 14, 28).”

Citește în continuare ‘Frica de Dumnezeu’

25
nov.
22

Ferește-te de omul eretic !

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XXIII, III, în Părinți și Scriitori Biseri­cești (1994), vol. 23, pp. 296-297

(…) Pavel spune că viața stricată este de vină că nu sunt primite învățăturile cele desăvârșite. De aceea Domnul ne poruncește să nu deschidem ușile unor astfel de oameni, că ajung mai obraznici după ce ne cunosc învățăturile. Pentru cei înțelepți și cu judecată sunt sfinte când le descoperim lor; dar pentru cei fără de minte, atunci sunt de preț, când nu le cunosc. Pentru că oamenii aceștia fără de minte, spune Hristos, nu pot cuprinde cu mintea lor învățăturile Mele, să nu le fie descoperite, ca să le prețuiască și să le respecte tocmai pentru că nu le cunosc. Nici porcul nu știe ce-i mărgăritarul; și pentru că nu știe, nici să nu-l vadă, ca să nu calce în picioare ceea ce nu știe. Niște oameni ca aceștia nici nu au vreun câștig dacă aud învățăturile Mele, ci mai multă pagubă. Cele sfinte sunt batjocorite de ei pentru că nu știu ce sunt; și aceștia, mai cu seamă, se ridică și se înarmează împotriva noastră. Asta vrea să spună Domnul prin cuvintele: Ca nu cumva să le calce în picioare și întorcându-se să vă sfâșie.

Citește în continuare ‘Ferește-te de omul eretic !’

24
nov.
22

Postul se ține ascuns

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XX, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 261

„Iar când postiți nu fiți ca fățarnicii triști, că își smolesc fețele lor ca să arate oamenilor că postesc (Matei 6, 16). Bine ar fi ca la auzul acestor cuvinte să suspinăm și să plângem cu amar! Că nu numai că îi imităm pe fățarnici, dar îi și întrecem. Cunosc, cunosc mulți oameni care nu postesc și arată lumii că postesc; își pun mască de postitori deși nu postesc; iar apărarea lor este mai rea chiar decât păcatul, că spun: Fac asta ca să nu smintesc mulți­mea! Ce spui, omule? Dumnezeiască e legea care ți-a poruncit să postești, și tu vorbești de sminteală? Păzind-o, socotești că smin­tești, iar călcând-o, nu smintești? Poate fi, oare, o prostie mai mare decât aceasta? Nu încetezi odată să fii mai rău ca fățarnicii și de două ori fățarnic? Nu te rușinezi de tăria cuvintelor Domnului la gândul cât de mare e păcatul ce-l săvârșești? Domnul nu S-a mărginit să spună numai atât că aceia care arată lumii că postesc sunt niște fățarnici, ci, voind să-i mustre mai mult, le spune că-și smolesc fețele lor, adică și le strică și le pocesc.”

Citește în continuare ‘Postul se ține ascuns’

23
nov.
22

Iubirea cuprinde toate virtuțile

untitSfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, pp. 27-29

„Fiindcă nimic nu e atât de mult în chipul dumnezeiesc ca dumnezeiasca iubire, nici atât de tainic și de înalt lucrător spre îndumnezeirea oamenilor. Căci cuprinde în sine toate bunătățile câte le prezintă cuvântul adevărului în chipul virtuții și e despărțită și ruptă de toate câte se cuprind în chipul răutății (al păcatului) ca plinirea legii și a prorocilor (Romani 13, 10). Căci lor le urmează taina iubirii care ne face pe noi, din oameni, dumnezei și-i adună pe cei împărțiți în rațiunea generală a poruncilor și, cuprinzându-i pe toți în chip unitar prin bunăvoire, e puterea din care pornesc toți în purtările lor diferite prin iconomie. Căci ce chip al bunătăților nu are iubirea? Nu dă ea credința ca temelia cea dintâi, care încredin­țează pe cel ce o are despre existența lui Dumnezeu și a celor dumnezeiești și dăruiește mai mult decât ochiul, care privește la cele ce se arată simțurilor, cunoș­tința despre acelea celor ce le contemplă? Nu dă nădejdea, care face să subziste pentru ea binele care subzistă ca existență adevărată și prinde mai mult decât prinde mâna grosimea materiei ce cade sub pipăitul ei? Nu procură ea gustarea celor crezute și nădăjduite, având prin ea însăși cele viitoare ca prezente prin simțire? Nu dă smerenia, cea dintâi temelie a păzirii virtuților, prin care putem să ne cunoaștem pe noi înșine. (…) Nu ne dă ea liniștea, datorită căreia chiar pătimind rămânem neschimbați față de cei ce ne fac rele, nelăsându-ne în dispoziție dușmănoasă? Nu naște ea în noi mila, prin care ne însușim cu voia nenorocirile altora și ea nu ne lasă să uităm pe cel înrudit și de același neam? Nu susține în noi înfrânarea, răbdarea, înde­lun­ga-răbdare, bunătatea, pacea și bucuria, prin care potolim cu ușurință iuțimea și pofta și arderea fierbinte și înfocată a lor? Și, ca să spun simplu și pe scurt, iubirea este sfârșitul tuturor bunătăților (virtuților), ca cea care duce «la» și apropie «de» Dumnezeu, Cel mai înalt vârf al bună­tăților și cauza a tot binele, pe cei ce umblă în ea, ca una ce este ea însăși credincioasă și nu cade și rămâne (I Corinteni 13, 8).”

Citește în continuare ‘Iubirea cuprinde toate virtuțile’

22
nov.
22

Lumina din tine

untitSfântul Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole și Capitole, Ed. Deisis (2001), p. 201

„Privegherea nu este negreșit numai a monahilor, ci și a oamenilor din popor ce se îndeletnicesc cu felurite munci, iar femeile care țes, topitorii și turnătorii de aur priveghează mai mult decât cei mai mulți monahi; de aceea spunem că nici una din toate aceste fapte virtuoase nu e lumină. Nici chiar adunate la un loc toate faptele și virtuțile nu sunt în chip neștirbit Lumina dumnezeiască, căci toate faptele oamenilor sunt departe de ea, iar faptele împlinite de noi față de cei ce viețuiesc în răutate se numesc lumină ca unele care-i călăuzesc pe aceia spre cele bune, și atunci ceea ce în mine e întuneric și mă face orb devine pentru aproapele meu lumină și-i luminează pe cei ce mă văd. Și ca să nu bănuiești că-ți spun paradoxuri, ascultă și-ți voi spune dezlegarea enigmei: postesc poate pentru tine, ca să mă arăt postind (Matei 6, 16), și acest lucru mi se face negreșit pentru ochii mei un ac împlântat ca o bârnă (Matei 7, 3) în mijlocul lor; tu însă te luminezi văzându-mă, dacă nu mă osândești, ci te ocărăști pe tine însuți ca unul stăpânit cu totul de lăcomia pântecului, fiindcă plecând de aici ești călăuzit spre înfrânarea pântecelui și înveți să nesocotești în chip vădit desfătarea. Sau, iarăși: mă îmbrac umil și zdrențăros și, plimbându-mă într-o singură haină, mă gândesc să vânez slavă și laudă de la cei ce mă văd și să mă arăt lor ca un alt nou apostol, și de aceea, acest lucru mi se face pricină de toată vătămarea, de întuneric și pâclă groasă în sufletul meu; însă pe oamenii care mă văd, acest lucru îi luminează și îi învață să disprețuiască găteala, să disprețuiască bogăția și să se țină de o haină umilă și aspră, care e cu adevărat veșmântul apostolilor. Așa și toate celelalte făptuiri ale virtuților sunt făptuiri fără lumină, fapte fără rază, căci atunci când toate faptele virtuoase sunt adunate împreună, precum spuneam mai înainte, și se fac una, ele se aseamănă unui sfeșnic lipsit de lumină.”

Citește în continuare ‘Lumina din tine’

21
nov.
22

Pururea fecioria Maicii Domnului

untitSfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LVI-a, 3-6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 236-237

„Nu pot spune că n-a fost pe drept învinuit (episcopul Bonosus – n.n.) în legătură cu fiii Mariei și că nu fără pricină a fost supărarea sfin­țiilor voastre, cum că din aceleași pântece de Fecioară din care S-a întrupat Hristos s-ar mai fi născut și alți copii. Căci Domnul Iisus n-ar fi ales să Se nască din Fecioară dacă ar fi judecat-o atât de nestăpânită, încât acel sălaș de naștere trupească a Domnului, acel palat al Împărăției veșnice să-l murdărească primind sămânță omenească. Cine afirmă aceasta nu afirmă altceva decât necredința iudeilor, care spun că Iisus nu S-a putut naște dintr-o fecioară. Iar dacă se răspândește această învățătură de la preoți, că Maria a născut mai mulți copii, se atacă și mai puternic adevărul credinței. Într-adevăr, așa cum este scris, zice Domnul către Mama Sa despre Ioan Evanghelistul: Femeie, iată fiul tău (Ioan 19, 26) și, de asemenea, către Ioan despre Maria: Iată mama ta (Ioan 19, 27). Dar ce vrea să însemne altceva decât că a vorbit și despre nevinovăția mamei Sale, atunci când Domnul, răstignit pe Cruce, ridica păcatul lumii? Sau ce altceva se spune decât ca necre­dința să-și închidă gura și să amu­țească, să nu îndrăznească să aducă Maicii Domnului vreo ocară? Așadar, martor este același judecător fără părtinire, același doveditor al cinstei feciorelnice, că ea a fost logodită numai cu Iosif și că totuși nici cu acesta n-a fost împreună prin dreptul de căsătorie (Matei 1, 18). Căci n-ar fi voit s-o despartă de tovărășia cu Iosif, dacă ar fi urmat să aibă fii cu el. Dar, dacă este puțin acest lucru, evanghelistul adaugă o altă mărturie când zice: Ucenicul a luat-o la sine (Ioan 19, 27). Dar de ce a făcut această despărțire? De ce a luat-o și a despărțit-o de bărbat? Cine citește această Evanghelie de ce se clatină, de ce-și pierde cumpătul ca un împotmolit? Așadar, fiindcă există această mărturie a Fiului despre desăvârșirea Mamei, aceasta este o vrednică moștenire a cinstei întregi a Mariei, acesta este felul oricărei desăvârșiri. Aceasta a zis El și Și-a dat duhul (Ioan 19, 30), închizând toată taina în hotarul adevăratei evlavii.”

Citește în continuare ‘Pururea fecioria Maicii Domnului’

20
nov.
22

Comorile esențiale sunt întru Dumnezeu

untitZis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu. Luca 12, 16-21 Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina)

Citește în continuare ‘Comorile esențiale sunt întru Dumnezeu’

19
nov.
22

Cât har și câtă libertate deține omul

untitSfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a II-a, A treia convorbire cu părintele Cheremon, Cap. XI, 4-5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 540

„(…) Acestea două – harul lui Dumnezeu şi libertatea voinței noastre – par potrivnice între ele, dar şi una, şi cealaltă lucrează unite, şi noi înțelegem că şi pe una, şi pe cealaltă din datoria evlaviei trebuie să le socotim deopotrivă. Când Dumnezeu vede că ne îndreptăm spre bine, ne întâmpină, ne conduce şi ne întăreşte: «La vocea glasului tău, îndată ce te va auzi, îți va răspunde» şi: «Cheamă-mă în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi». Şi dimpotrivă, dacă ne vede că ne împotrivim, sau că suntem călduți, aduce în inimile noastre îndemnuri mântuitoare, prin care să reapară şi să se întărească în noi bună­voința.”

Citește în continuare ‘Cât har și câtă libertate deține omul’

18
nov.
22

De ce îl îngăduie Dumnezeu pe diavol

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia XXIII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 283

„Să nu dați niciodată vina pe diavol, ci pe voința noastră trândavă. Când spun lucrul acesta, nu vreau să scutesc de vină pe diavol – Doamne ferește! – că el vine răcnind ca un leu, căutând să răpească și să înghită pe cineva (I Petru 5, 8), ci vreau să vă întăresc, ca nu cumva să ne socotim fără de vină și așa să ne îndreptăm cu ușurință spre păcat și să grăim acele cuvinte deșarte: Pentru ce a lăsat Dumnezeu o ființă atâta de rea, ca să ne pună piedici și să ne doboare? Cuvinte ca acestea sunt semn de cea mai mare înțelepciune. Dimpotrivă, să ne gândim că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol tocmai pentru ca noi, cuprinși de frică, în așteptarea atacului dușmanului, să fim mereu cu multă luare aminte și cu mintea trează și pentru ca să ne ușurăm ostenelile pentru virtute cu nădejdea plății viitoare și cu răsplata bunătăților celor veșnice. Pentru ce te minunezi că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol purtător de grijă al mântuirii noastre? L-a lăsat tocmai pentru ca să ne trezească din trândăvia noastră, să ne fie temei de cununi. Însuși iadul pentru acesta l-a pregătit, ca frica de pedeapsă și grozăvia chinurilor să ne împingă spre împă­răție. Ai văzut cât de iscusită e iubirea de oameni a Stăpânului? Face și isco­dește totul, nu numai ca să mântuie pe cei creați de El, ci și ca să-i învrednicească de bună­tățile cele nespuse. De asta ne-a dăruit și voință liberă, de asta a sădit în firea și în conștiința noastră cunoștința păcatului și vir­tuții, de asta a îngăduit să existe diavol și ne-a amenințat cu iadul, pentru ca să nu facem cunoș­tință cu iadul și să dobândim Împă­răția. Pentru ce te minunezi că Dumnezeu a izvodit în acest scop toate acestea și altele mii? Pentru noi și mântuirea noastră, Cel Ce este în sânul Tatălui a primit să ia chip de rob, să îndure toate celelalte suferințe trupești, să se nască din femeie, să se nască din Fecioară, să stea nouă luni în pântece, să fie înfășat, să fie socotit Iosif, logodnicul Mariei, tată al Său, să crească trupește puțin câte puțin, să se taie împrejur, să aducă jertfă, să flămânzească, să înseteze, să obosească și în sfârșit să sufere moartea, și nu o moarte oarecare, ci una socotită de ocară, adică moartea pe cruce; și pe toate acestea pentru noi și pentru mântuirea noastră le-a primit Creatorul universului.”

Citește în continuare ‘De ce îl îngăduie Dumnezeu pe diavol’

17
nov.
22

Cum să ne rugăm

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIX, IV, în Pă­rinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 250

„Deci, așa vă rugați: Tatăl nostru, Care ești în ceruri (Matei 6, 9). Vezi că îndată a deșteptat luarea aminte a ascultătorilor, amintind, chiar, prin cel dintâi cuvânt al rugăciunii, de toate binefacerile lui Dumnezeu. Cel care numește Tată pe Dumnezeu, prin această singură numire, a mărturisit: iertarea păcatelor, ridicarea pedepsei, dreptatea, sfințenia, răscumpărarea, înfierea, moștenirea, însușirea de frate cu Unul-Născut, dăruirea Duhului. Că nu-i cu putință să nu­mești Tată pe Dumnezeu, dacă n-ai dobândit toate aceste bunătăți. Hristos, deci, deșteaptă luarea aminte a ascultătorilor Lui prin două lucruri: și prin vrednicia Celui pe Care Îl numesc Tată, și prin măreția bunătăților de care se bucură. Când spune: Care ești în ceruri, nu o spune ca să închidă pe Dumnezeu în cer, ci ca să îndepărteze de pământ pe cel ce se roagă și să-l ridice la locurile cele înalte și la lăcașurile cele de sus. Tot prin aceste cuvinte ne mai învață să facem rugăciune de obște pentru toți frații. Că n-a spus: Tatăl meu care ești în ceruri, ci: Tatăl nostru, poruncindu-ne să înălțăm rugăciuni pentru toți oamenii și să nu urmărim niciodată folosul nostru, ci totdeauna folosul aproapelui. Prin asta stârpește dușmă­nia, doboară mândria, alungă invidia, aduce dragostea, mama tuturor bună­tă­ților, izgonește inegalitatea dintre oameni, arată că este de aceeași cinste și împăratul, și săracul, pentru că participăm cu toții, în comun, la cele mai mari și mai necesare bunuri. Ce pagubă avem de pe urma obârșiei noastre de jos, când, de pe urma obârșiei noastre de sus, toți suntem la fel, nimeni nu are ceva mai mult decât altul, nici bogatul mai mult decât săracul, nici stăpânul mai mult decât sluga, nici domnul mai mult decât supusul, nici împăratul mai mult decât ostașul, nici filozoful mai mult decât barbarul, nici înțeleptul mai mult decât prostul? Tuturor ni s-a dăruit aceeași noblețe, învrednicindu-ne pe toți la fel să-I zicem lui Dumnezeu: Tată.”

Citește în continuare ‘Cum să ne rugăm’

16
nov.
22

Numele diavolului

untitSfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a IX-a, IX-X, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 172-174

„Se numește Satan pentru că se împotrivește binelui. Acest sens îl are în limba ebraică, după cum cunoaștem din Cărțile Regilor: Și a ridicat Domnul satan (potrivnic) lui Solomon pe Hadad, regele sirienilor (III Regi, 11, 14). Se numește diavol pentru că este în același timp și colaborator al păcatului nostru, și acuzator; se bucură de pierderea noastră, dar și denunță faptele noastre. Firea lui este necorporală, potrivit cuvintelor apostolului: Lupta noastră nu este împotriva sângelui și trupului, ci împotriva (…) duhurilor răutății (Efeseni 6, 12). Dregătoria lui este de conducător, tot potrivit cuvintelor apostolului: Lupta noastră este împotriva începătoriilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestuia (Efeseni 6, 12). Locul în care-și are sediul conducerea lui este văzduhul, după cum spune același apostol: Potrivit stăpânitorului puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării (Efeseni 2, 2). De aceea se numește și conducător al lumii, deoarece conducerea lui se exercită în jurul pământului. Așa spune Domnul: Acum este judecata lumii acesteia; acum conducătorul lumii acesteia se va izgoni afară (Ioan 12, 31); și iarăși: Vine conducătorul lumii acesteia, și în Mine nu va găsi nimic (Ioan 14, 30). Dar pentru că s-a spus despre oastea diavolului că sunt duhuri ale răutății întru cele cerești (Efeseni 6, 12), trebuie să se știe că Scriptura numește de obicei văzduhul cer, ca în următoarele texte: Păsările cerului (Matei 6, 26) și: Se suie până la ceruri (Psalmi 106, 26), adică se suie până în ținuturile cele mai înalte ale văzduhului. Pentru aceea și Domnul a văzut pe Satan ca un fulger căzând din cer (Luca 10, 18), adică a căzut din propria sa conducere și a ajuns jos, ca să fie călcat în picioare de cei care nădăjduiesc în Hristos.”

Citește în continuare ‘Numele diavolului’

14
nov.
22

Cunoașterea lui Dumnezeu înfrânge puterea răului

untitSfântul Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole și Capitole, Ed. Dei­sis (2001), pp. 199-200

„Lumină este Tatăl, Lumină este Fiul, Lumină este Duhul Sfânt! Vezi ce spui, frate! Vezi să nu greșești călcând pe lângă! Căci Cele Trei sunt o Singură Lumină, nu separată, ci unită fără contopire în Trei Persoane. Fiindcă Dumnezeu e cu totul indivizibil prin fire, iar prin ființă e cu adevărat mai presus de orice ființă; nu e tăiat în putere, în formă, în slavă, în înfățișare, căci Se vede întreg o Lumină simplă. În acestea Una sunt Persoanele, Una Cele Trei Ipostaze, căci Cele Trei sunt în Una și Una sunt Cele Trei, Cele Trei sunt o singură putere, Cele Trei sunt o singură slavă, Cele Trei sunt o singură fire, ființă și Dumnezeire. Ele sunt și Lumina cea Una Care luminează lumea (Ioan 1, 9; 18, 2); nu lumea aceasta văzută – să nu fie! – căci nu L-a cunoscut, nici nu poate să-L cunoască (Ioan 1, 10; I Corinteni 2, 14) lumea văzută, nici prietenii lumii, deoarece cine iubește lumea e vrăjmaș al lui Dumnezeu (Iacov 4, 4) -, ci numim lume (kosmos) omul pe care l-a făcut după chipul Său și asemănarea Lui (Facerea 1, 26), pentru că e împodobit (kosmeitai) cu virtuți, stăpânește peste cele pământești și, așa cum Acela are putere peste toate, tot așa și el împărățește peste patimi, aceasta înseamnă a fi după chip (ul lui Dumnezeu; kat’eikona Theou), supune pe demonii (Luca 10, 17) care meșteșugesc răutatea, calcă în picioare balaurul cel vechi și mare (Psalmi 90, 13; Fapte 12, 9) ca pe o vrabie umilă. Cum? Ascultă, copile! Stăpânitorul acesta, care a căzut pentru că a pierdut lumina, a ajuns în întuneric unde este împreună cu toți care au căzut împreună cu el din cer în întuneric (Luca 10, 18; Isaia 14, 2) și împă­rățește în el, adică în întuneric, peste demonii și peste oamenii ținuți întru el. Orice suflet care nu vede lumina vieții care strălucește zi și noapte e pedepsit, rănit, îmblânzit, dus, legat și străpuns de el în fiecare zi cu săgețile plăcerilor. Chiar dacă i se pare că se împotrivește, chiar dacă i se pare că nu cade, el are pururea război neîmpăcat cu acesta cu sudoare și multă osteneală, chin și durere. Dar orice suflet care vede Lumina dumnezeiască de unde a căzut acela, îl disprețuiește și, luminat de însăși Lumina cea neapropiată, calcă în picioare pe stăpânul întunericului ca pe niște frunze care au căzut la pământ dintr-un pom înalt; căci acesta își are puterea și stăpânirea în întuneric, iar în lumină se face un stârv mort cu totul.”

Citește în continuare ‘Cunoașterea lui Dumnezeu înfrânge puterea răului’

13
nov.
22

Omul contra omului, omul pe lângă om și omul pentru om

untitÎn vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti în ea? Iar el, răspunzând, a zis: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău, ca pe tine însuţi”. Atunci Iisus i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei fi viu. Dar el, voind să se îndreptăţească pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat lăsându-l aproape mort. Din întâmplare, un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc, venind şi văzând, a trecut pe alături. Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin; apoi, punându-l pe asinul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţând doi dinari, i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. Deci, care dintre aceştia trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? Iar el a răspuns: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. Luca 10, 25-37 Duminica a 25-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv) 

Citește în continuare ‘Omul contra omului, omul pe lângă om și omul pentru om’

12
nov.
22

Voința omului și puterea Domnului

untitSfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XXXVII, 10-11, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 248-249

„Întrebare : Deci ce poruncește Scriptura omului ca să facă ?

Citește în continuare ‘Voința omului și puterea Domnului’

11
nov.
22

Păstorul duhovnicesc

untitSfântul Ioan Casian, Așezămin­tele mănăstirești, Cartea a IV-a, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bise­ri­cești (1990), vol. 57, pp. 145-146 

„(…) Necontenit sunt învățați tinerii (monahi din Egipt și Tebaida – n.n.) să nu ascundă, dintr-o rușine primejdioasă, absolut nici un gând care le frământă inimile, ci de îndată ce s-au ivit să le descopere bătrânului. În judecarea acestora să nu se bizuie niciodată pe propria lor so­co­tință, ei să fie convinși că este bun sau rău tot ceea ce a decis analiza bătrânului după o lungă chibzuință. Așa se face că iscusitul vrăjmaș în nici o privință nu-l poate împresura pe tânăr, ca pe unul fără experiență și neștiutor, și nici să-l prindă cu vreun vicleșug pe cel pe care-l vede sprijinindu-se, nu pe judecata lui, ci pe cea a bătrânului. El nu-l poate convinge să ascundă bătrânului îndemnurile de orice fel pe care i le-a aruncat în inimă ca pe niște săgeți de foc. Diavolul atât de dibaci în nici un alt chip nu l-ar putea înșela și aduce la poticnire pe tânăr decât dacă l-ar momi prin îngâmfare sau pofta de mărire să-și ascundă gândurile. De altfel, bătrânii declară că îndeobș­te semnul știut și vădit al gândurilor diavolești este rușinea de a le mărturisi bătrânului.”

Citește în continuare ‘Păstorul duhovnicesc’

10
nov.
22

Scopul Întrupării Mântuitorului

untitBarnaba, Epistola, Cap. V, 10- 14, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, pp. 141-142

„Dacă n-ar fi venit în trup, cum ar fi putut oamenii rămâne vii uitându-se la El, odată ce nu pot să se uite cu ochii liberi la razele soarelui, care este lucrul mâinilor Lui și care are să înceteze de a fi? Așadar, Fiul lui Dumnezeu pentru aceasta a venit în trup ca să umple măsura păcatelor celor care au prigonit de moarte pe prorocii Lui. Deci pentru aceasta a suferit. Că zice Dumnezeu că de la ei vine rana trupului Lui: când vor bate pe păstorul lor, atunci vor pieri oile turmei. El Însuși a voit să pătimească așa; că trebuia să pătimească pe lemn. Profetul care a prorocit despre El spune: Izbăvește sufletul meu de sabie; și: Pironitu-mi-au trupul, că adunările celor răi s-au ridicat asupra mea.”

Citește în continuare ‘Scopul Întrupării Mântuitorului’

09
nov.
22

Cum să dobândim puritatea ?

untitSfântul Clement Romanul, Omilie, numită a doua Epistolă către Corinteni, cap. XIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1979), vol. 1, p. 118

„Să ne pocăim odată, fraților! Să fim cu mintea trează spre bine! Că suntem plini de multă nebunie și răutate. Să ștergem de pe noi păcatele cele de mai înainte și să ne mântuim, pocăindu-ne din suflet.”

Citește în continuare ‘Cum să dobândim puritatea ?’

08
nov.
22

Firea îngerilor

untitSfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, pp. 455-456

„Prin Duhul s-a întărit toată puterea cerească, adică tot ce este viguros, statornic și sigur în sfințenie și în toată virtutea cuvenită puterilor celor sfinte, care își au ajutorul de la Duhul Sfânt. În acest psalm (32) este scris: Duhul gurii Lui, în altă parte este spus: Cuvântul gurii Lui, ca să se înțeleagă că Mântuitorul și Duhul Cel Sfânt al Lui sunt din Tatăl. Așadar, pentru că Mântuitorul este Cuvântul Domnului, iar Duhul Cel Sfânt, Duhul gurii Lui, și pentru că și Unul și Altul au conlucrat la zidirea cerurilor și a puterilor din ele, de aceea s-a spus: Prin Cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și prin Duhul gurii Lui toată puterea lor. Căci nimic nu se sfințește decât prin prezența Duhului. Desigur, aducerea îngerilor la existență a făcut-o Cuvântul, Creatorul tuturor, dar sfințenia din ei a adus-o Duhul Cel Sfânt. Căci îngerii n-au fost creați mai întâi prunci și apoi, prin exercițiu, s-au desăvârșit puțin câte puțin și așa au ajuns vrednici de primirea Duhului, ci de la cea dintâi facere a lor și, ca să spunem așa, de la plămădirea ființei lor, au avut așezată în ei sfințenia. De aceea sunt și greu de întors spre răutate: au fost dintru început pătrunși de sfințenie, ca de o vopsea anume, și au avut prin darul Sfântului Duh statornicia în virtute.”

Citește în continuare ‘Firea îngerilor’

07
nov.
22

Cine este Fiul Omului ?

untitSfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Despre Întruparea Domnului, Cartea a II-a, Cap. VI, 3-6, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1990), vol. 57, pp. 786-787

Citește în continuare ‘Cine este Fiul Omului ?’

06
nov.
22

Credința: îndrăzneală și curaj

untitÎn vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair și care era mai-marele sinagogii. Și, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Iar, pe când se ducea Iisus şi mulţimile Îl împresurau, o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Și a zis Iisus: Cine s-a atins de Mine? Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează, şi Tu întrebi: Cine s-a atins de Mine? Iar Iisus a zis: S-a atins de Mine cineva, căci am simţit o putere care a ieşit din Mine. Atunci femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce pricină s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată. Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace! Pe când încă vorbea El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Iisus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi, venind în casă, n-a lăsat pe nimeni să intre cu El decât numai pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob, pe tatăl copilei şi pe mamă. Și toți plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Și râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea copilei să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat. Luca 8, 41-56 Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)

Citește în continuare ‘Credința: îndrăzneală și curaj’

05
nov.
22

Fiul Omului – Domn al sâmbetei

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XL, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 483

„Uită-mi-te însă cât de felurite şi de potrivite dovezi aduce Domnul pentru desființarea sâmbetei. Când a făcut tină şi a vindecat pe orbul din naştere într-o sâmbătă nici nu-Şi îndreptățeşte fapta Sa (Ioan 9, 1-41), deşi L-au învinuit fariseii şi atunci; era însă de ajuns chipul în care a creat ochii orbului, ca să arate că El este Stăpânul legii. Când a vindecat pe slăbănogul de la Vitezda, când slăbănogul şi-a luat patul (Ioan 5, 1-18) şi când fariseii L-au învinuit, Domnul Îşi justifică fapta şi ca om, şi ca Dumnezeu; ca om, când spune: Dacă omul primeşte tăiere împrejur sâmbăta, ca să nu se strice legea – şi n-a spus ca să se folosească omul -, pe Mine vă mâniați că am făcut sâmbăta pe un om întreg şi sănătos (Ioan 7, 23); ca Dumnezeu, când spune: Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu lucrez (Ioan 5, 17). Când fariseii i-au învinuit pe ucenici că nu păzesc sâmbăta, le-a spus: N-ați citit ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei dimpreună cu el? Cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi a mâncat pâinile punerii înainte? (Matei 12, 3-4), şi le-a adus ca martori şi pe preoți (Matei 12, 4). Şi acum iarăşi îi întreabă: Este îngăduit sâmbăta a face bine sau a face rău? (Marcu 3, 4); (…) Domnul cunoştea dragostea lor de bani; ştia că sunt mai mult iubitori de bani decât iubitori de oameni.”

Citește în continuare ‘Fiul Omului – Domn al sâmbetei’

04
nov.
22

Căutați mai întâi Împărăția cerurilor și toate se vor adăuga

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXIX, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 797-798

„Cine pune, oare, într-o tabără de luptă temelii? Cine zidește, oare, casa pe care are s-o părăsească puțin mai târziu? Nimeni! Dimpotrivă, dacă ar încerca cineva să facă așa ceva, ar fi ucis ca trădător. Cine cumpără într-o tabără de luptă hectare de pământ? Cine încheie afaceri? Nimeni! Și pe bună dreptate. Ai venit ca să lupți, ți se poate spune, nu să faci negoț! Pentru ce te ostenești într-un loc pe care-l vei părăsi peste câtăva vreme? Fă aceasta când ne vom întoarce în țară! Aceste cuvinte ți le spun și eu acum: Fă aceasta când ne vom duce în cetatea cea de sus. Dar, mai bine spus, acolo nu trebuie să te ostenești; Împăratul cel ceresc va face totul pentru tine. (…) Așa ar trebui să trăiască creștinii. Să trăiască întocmai ca niște călători pe pământ, războindu-se cu diavolul, dezlegând pe cei ținuți robi de el; să se scape de toate grijile lumești.”

Citește în continuare ‘Căutați mai întâi Împărăția cerurilor și toate se vor adăuga’

03
nov.
22

Biserica și statul

untitSfântul Vasile cel Mare, Epistole, Epistola 94 (Către Ilie, guvernatorul provinciei Capadocia), în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, pp. 177-178

„Ultima dată când Te-am întâlnit, Preaminunatule, primul meu gând a fost să stau de vorbă cu Luminăția Ta despre toate afacerile curente, iar la urmă să discutăm și despre situația Bisericilor, pentru a nu da prilej la acuze nedrepte. Dar am renunțat atunci, crezând că aș fi părut indiscret dacă am arătat un zel atât de exagerat și oarecum egoist, provocând griji inutile unui om care și așa e peste măsură de copleșit cu o mulțime de treburi.

Citește în continuare ‘Biserica și statul’

02
nov.
22

Marea vieții

untit„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună de vânt și corabia se umplea de apă și erau în primejdie. Deci, apropiindu-se, L-au deșteptat, zicând: Învățătorule, Învățătorule, pierim! Iar El, sculându-Se, a certat vântul și valul apei și ele au încetat și s-a făcut liniște. Și le-a zis: Unde este credința voastră? Iar ei, temându-se, s-au mirat, zicând unii către alții: Oare cine este Acesta, că poruncește și vânturilor și apei, și ascultă de El?” Luca 8, 22-25

Citește în continuare ‘Marea vieții’

01
nov.
22

Marea vieții

untitSfântul Grigorie de Nyssa, Marele cuvânt catehetic sau despre învăță­mântul religios, cap. 35, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, p. 334

„Întocmai ca și cei ce s-au rătăcit prin întortocherile unui labirint și care nu mai știu ieși din numeroasele cotituri ale edificiului dacă nu se țin cu mâinile de spatele unuia care cunoaște locurile și dacă nu pășesc pe urmele aceluia până se văd afară, altfel dacă nu-l urmează, nu vor putea nicicum ieși, tot așa să ne închipuim și viața aceasta un labirint, prin care omul nu se poate descurca și din care nu putem ieși decât dacă urmăm de aproape drumul pe care a ieșit Cel ce ne-a scăpat din această închisoare.”

Citește în continuare ‘Marea vieții’

31
oct.
22

Îndemn la pocăință

untitSfântul Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole și Capitole, Ed. Deisis (2001), p. 84

„Plâng și mi se străpunge inima când îmi strălucește lumina și văd sărăcia mea și știu unde sunt și în ce fel de lume muritoare locuiesc muritor fiind; și mă încânt și mă bucur când înțeleg starea și slava date mie de la Dumnezeu și mă socotesc pe mine însumi ca un înger al Domnului împodobit întreg cu veșmânt imaterial. Așadar, bucuria îmi aprinde dorul de Dumnezeu Care mi-l dăruiește și mă schimbă, iar dorul face să țâșnească râuri de lacrimi și mă luminează încă mai mult. Ascultați voi care, ca și mine, ați păcătuit împotriva lui Dumnezeu, sârguiți și alergați cu încordare în faptele voastre să primiți și să puneți mâna pe materia focului imaterial, iar spunând «materie» ți-am arătat ființa dumnezeiască – și să aprindeți candela minții sufletului vostru ca să vă faceți sori care strălucesc în lume (Matei 14, 43; Filipeni 2, 15), chiar dacă nu sunteți nicidecum văzuți de cei din lume, ca să vă faceți ca niște dumnezei având înăuntrul vostru toată slava lui Dumnezeu, negreșit în două ființe, în două firi, două lucrări și două voințe, precum strigă Pavel (Efeseni 2, 3; Romani 7-8); căci una e voia trupului curgă­tor, alta cea a Domnului și alta cea a sufletului meu.”

Citește în continuare ‘Îndemn la pocăință’

30
oct.
22

Tirania plăcerii întunecă vederea aproapelui și împietrește inima

untitZis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi, în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, iar Lazăr, asemenea, pe cele rele; şi acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești. Şi, peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.
Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți. 
Luca 16, 19-31 Duminica a 22-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr) 

Citește în continuare ‘Tirania plăcerii întunecă vederea aproapelui și împietrește inima’

29
oct.
22

Dumnezeu nu vrea pedepsirea păcătoșilor

untitSfântul Iustin Martirul şi Filozoful, Apologia Întâi în favoarea creştinilor, XV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1980), vol. 2, p. 46

„Pentru ce am mai aminti aici de mulțimea nenumărată a celor ce şi-au schimbat viața lor de desfrâu când au aflat de această învățătură? Căci Hristos nu a chemat la pocăință nici pe cei drepți şi nici pe cei cumpătați, ci pe cei nelegiuiți, pe cei vicioşi şi pe cei nedrepți. El a zis: N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoşi la pocăință (Luca 5, 32). Căci Părintele cel ceresc vrea mai degrabă pocăința păcătosului decât pedepsirea lui.”

Citește în continuare ‘Dumnezeu nu vrea pedepsirea păcătoșilor’

28
oct.
22

Portretul adevăratului înțelept

untitSfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, Scrisoarea a XXXVII-a, 5; 29; 31-32 în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 172; 177-178

„(Înțeleptul) nu se schimbă în fața puterii altuia, nu se îngâmfă în biruințe și nu se prăbușește din pricina înfrângerilor. Unde există înțelepciunea, acolo este puterea sufletească; acolo e statornicie și bravură. Înțeleptul este același sufletește, nu-l micșorează și nu-l mărește schimbarea lucrurilor, nu privește lucrurile numai la supra­față, ca un copil, nu este purtat de orice vânt al învățăturii, ci rămâne în Hristos, având temelia harului și rădăcinile credinței. Așadar, înțeleptul nu este zguduit de unele lipsuri, nu cunoaște feluritele schimbări ale sufletului, ci va străluci ca Soarele dreptății în Împă­răția Tatălui (Matei 13, 43).

Citește în continuare ‘Portretul adevăratului înțelept’

27
oct.
22

Blândețea – mama tuturor bunătăților

untitSfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2011), vol. 4, p. 472

„Sunt numiți blânzi cei cu moravurile potolite, cei liberi de orice patimă, pentru că nu au sălășluită în sufletele lor nici o tulburare.”

Citește în continuare ‘Blândețea – mama tuturor bunătăților’

26
oct.
22

Îndrăzniți! Eu am biruit lumea

untitSfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. 2, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1007

„În lume necazuri veți avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea (Ioan 16, 33). Dacă ar vrea cineva să spună aceasta mai simplu, ar putea spune așa: Hristos S-a arătat mai presus și mai puternic decât tot păcatul și decât orice necaz din lume. Iar deoarece l-a biruit, va da și celor încercați din pricina Lui puterea să biruiască. Iar dacă ar voi cineva să arate o învățătură mai subtilă, să spună aceasta: Precum am învins stricăciunea și moartea, pentru că Hristos a înviat ca om din pricina noastră și pentru noi, făcând învierea Sa începutul stăpânirii asupra morții; și precum puterea acestui fapt a trecut și la noi, deoarece Cel ce a biruit era dintre noi, întrucât S-a arătat ca om; și precum am biruit păcatul, el fiind omorât în Hristos ca în primul Care ne-a comunicat și nouă, ca neam al Său, acest bine, la fel trebuie să îndrăznim să credem că și noi vom birui lumea, fiind­că a biruit-o Hristos, ca om, făcându-Se pentru noi început, ușă și cale prin firea omenească spre aceasta. Căci cei căzuți și biruiți odinioară am biruit, deoarece Cel ce era ca noi a biruit pentru noi. Fiindcă, dacă ar fi biruit ca Dumnezeu pentru noi, aceasta nu ar fi fost nimic; dar, fiindcă a biruit ca om, noi am biruit în El. Căci S-a arătat nouă din cer un al doilea Adam, după Scripturi (I Corinteni 4, 5).”

Citește în continuare ‘Îndrăzniți! Eu am biruit lumea’

25
oct.
22

Cum să ne îngrijim „inima”

untitSfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XV, 32-35, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 164

„Să presupunem că există un palat impunător, că acesta se pus­tiește și se umple de morți și de mult miros urât; la fel este și inima, palatul lui Hristos: geme de mare necurățire și de mulțimea duhurilor necurate. Se cuvine, deci, ca acesta să fie reconstruit și reînnoit, iar cămările sale pregătite. Pentru că Împăratul Hristos vine acolo, împreună cu îngerii și cu duhurile cele sfinte, să Se odihnească, să locuiască, să umble și să așeze Împărăția Sa.

Citește în continuare ‘Cum să ne îngrijim „inima”’

24
oct.
22

Vai vouă, bogaților !

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia L, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, p. 175

„Spune-mi pentru ce ne înnebunim de pofta de bani, când ne stau în față Împărăția cerurilor și bunătățile acelea nespuse? Pentru ce preferăm pe cele vremelnice, pe cele ce de multe ori nu ne rămân nici până seara, în locul celor veșnice, care ne rămân pururea? Poate fi, oare, o nebunie mai mare ca aceasta, să ne lipsim și de bunătățile veșnice din pricina dorinței vremelnice și nici de averi să nu ne putem bucura pe deplin? Spune-mi, te rog, ce folos ai de pe urma unei mari bogății? Nu știi, oare, că adaosul de avere nu aduce altceva decât haos de griji, bătaie de cap și privegheri? Nu vezi că aceștia, cei înconjurați de multe bogății, sunt mai mult decât toți oamenii, ca să spun așa, niște robi și că se tem în fiecare zi de umbre? Bogăția dă naștere la uneltiri, la vrăjmășii, la invidie cumplită și la mii și mii de rele. De multe ori poți vedea pe cel care are nenumărați talanți de aur fericind pe meseriașul care-și câștigă hrana din munca mâinilor lui. Unde sunt bucuria, câștigul, când nu ne bucurăm nici de bogăția ce-o avem, ba mai mult pierdem și bunătăți mai mari din dragoste de bani? Dar pentru ce vorbesc eu de bunătăți mai mari, când pe lângă relele de aici, pe lângă pierderea bunătăților de acolo, mai suntem aruncați în gheenă? Nu mai pun la socoteală miile și miile de păcate adunate odată cu bogăția, vicleniile, calomniile, răpirile, lăcomiile. Dar chiar dacă ai scăpa de toate aceste păcate, lucru foarte, foarte greu, dacă, însă, folosești numai pentru desfătarea ta banii și averile și nu le dai din belșug celor nevoiași, focul gheenei tot te paște.”

Citește în continuare ‘Vai vouă, bogaților !’

23
oct.
22

Dumnezeu vine acolo unde este o inimă care plânge

untitÎn vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Văzându-L pe Iisus, a strigat, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lanțuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este numele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Și, ieșind demonii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a înecat. Iar păzitorii, văzând ce s-a întâmplat, au fugit și au vestit în cetate și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieșiseră demonii, îmbrăcat și întreg la minte, șezând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfricoșat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demonizatul. Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ținutul Gherghesenilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieșiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus. Luca 8, 26-39 Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor)

Citește în continuare ‘Dumnezeu vine acolo unde este o inimă care plânge’

22
oct.
22

Conteneşte de a mai păcătui

untitSfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Romani

Citește în continuare ‘Conteneşte de a mai păcătui’

21
oct.
22

Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni !

untitSfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Zecea, Capitolul al Doilea, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 962

„Căci, arătându-se binele, în mod necesar răul își afirmă împotrivirea. Din această pricină iubitorilor de virtute li se opun cei ce nu râvnesc la același mod de viață. Deci nu trebuie să se întristeze ucenicii, chiar dacă se văd respinși de lume din cauza iubirii lor de virtute și a dreptei lor credințe, ci trebuie, dimpotrivă, să se bucure, primind din ura dinspre lume încredințarea că vor fi îmbrăcați în lumină de Dumnezeu și făcuți vrednici de toată cinstirea. Pri­veș­te cât de greșit ar fi fost să fi ales ucenicii să nu rabde a pătimi, așa cum se cuvenea. A fi urâți de unii nu e un lucru cu totul lipsit de primejdie, dar a refuza aceasta nu e îngăduit de Dumnezeu, ci e un mare câștig a voi cineva să pătimească astfel. Căci dacă cel urât de cei ce cugetă cele ale lumii e socotit ca aflându-se în afara lumii, cel iubit de lume trebuie cugetat ca unul ce s-a legat de relele lumii (…) Pavel (…) scrie: Căci acum caut bunăvoirea oamenilor sau a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș plăcea oamenilor, n-aș fi rob al lui Hristos (Galateni 1, 10). Nu putem plăcea și oamenilor, și lui Dumnezeu. Căci, cum s-ar împlini voia amândurora, când e o mare deosebire între voințele lor? Fiindcă una caută spre virtute, iar cealaltă, spre răutate. Deci cel ce vrea să slujească într-un unic mod lui Dumnezeu și nu vede nimic mai presus de dreapta credință în El trebuie să lupte cu cei ce iubesc lumea, când vrea să-i îndemne să părăsească întinăciunile ei. Căci le sunt greu de purtat iubitorilor de plăceri sfaturile care îi cheamă spre altceva, așa cum și celor ce-și corup trupul prin aceste patimi le sunt împovărătoare ajutoarele ce folosesc la curățirea acelorași.”

Citește în continuare ‘Fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni !’

20
oct.
22

De ce ne îndeamnă Iisus la rugăciune ?

untitSfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia VIII, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 126-127

„Intră cineva (în Biserică) să-și plece genunchiul (la rugăciune); inima i se umple de putere divină, iar sufletul i se bucură în Domnul, (ca mireasa) cu mirele, după cuvântul profetului Isaia, care zice: În ce chip se veselește mirele de mireasă, așa Se va bucura Domnul de tine (Isaia 62, 5). Cineva lucrează ziua, dar dedică o oră rugăciunii. Atunci, în rugăciune, omul său cel dinăuntru este răpit și (purtat) în adâncul cel nemărginit al acelui veac, (se împărtășește) de o mare plăcere, încât mintea lui, răpită acolo devine străină (de lumea aceasta). În acel timp uită cugetele cele pământești, pentru că mintea i se umple și este captivată de lucrurile cele divine și cerești, de lucruri nemărginite și de nepătruns, de lucruri minunate, pe care gura omenească nu le poate rosti.”

Citește în continuare ‘De ce ne îndeamnă Iisus la rugăciune ?’




Blog Stats

  • 335.309 hits
ianuarie 2023
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

15 noiembrie - Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț [ TRINITAS TV ] Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Rusaliile Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Iartă-mă „Părinte