Obiceiuri de Sfantul Ilie

 Sfantul Ilie, sarbatorit pe 20 iulie, este cunoscut din Scriptura ca cel ce a legat ploile trei ani si sase luni; a inmultit faina si untdelemnul vaduvei din Sarepta Sidonului, l-a inviat pe fiul acesteia; a fost hranit de corbi in pustiu; a inlaturat cultul zeului sirian Baal si a fost ridicat la cer intr-un car de foc.

Sfantul Ilie – stapanul fulgerelor si al ploilor

In credinta populara se spune ca Sfantul Ilie a fost un om de treaba, dar iute la manie. Diavolul stiind ca acesta se manie usor, l-a facut sa-si omoare parintii. Sfantul Ilie i-a cerut lui Dumnezeu sa-i daruiasca putere sa lupte impotriva demonilor. Astfel, Sfantul Ilie primeste de la Dumnezeu un car de foc cu care sa umble prin cer si un bici de foc cu care fulgera, ca sa-i omoare pe diavoli. Asa se face ca atunci cand fulgera si tuna, oamenii cred ca Sfantul Ilie a mai omorat un diavol. Tunetul este zgomotul pe care il face carul sfantului atunci cand merge prin cer. Rotile carului au zimti si, mergand, sparg cerul si aduc ploaia. Diavolii, ca sa scape de biciul Sfantului Ilie, se ascund pe pamant: prin pomi, pe sub streasina caselor, in turlele bisericilor si chiar in corpurile unor animale. In vreme de furtuna oamenii aprind tamaie in casa, ca nu cumva sa fie fulgerati si ei din cauza prezentei vreunui diavol.

Sfantul Ilie mergea atat de tare cu carul prin cer, incat cutremura si tronul lui Dumnezeu. Pentru a mai potoli mania Sfantlui Ilie, Dumnezeu i-a luat puterea dintr-o mana si dintr-un picior.

De Sfantul Ilie fetele cunosteau cu cine se vor marita

In ajunul acestei zile, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semanate cu canepa si se tavaleau prin cultura. Daca noaptea visau canepa verde, era semn ca se vor marita cu flacai tineri. In cazul in care visau canepa uscata, in popor se spunea ca vor avea parte de soti batrani.

Plantele de leac erau culese in ziua cinstirii Sfantului Ilie

In dimineata zilei in care era cinstit Sfantul Ilie, oamenii culegeau plante de leac, in special busuiocul. Aceasta planta era dusa la biserica, binecuvantata si arsa. Cenusa rezultata era folosita in scopuri terapeutice, mai ales atunci cand copiii lor faceau bube in gura.

Nu era voie sa se consume mere pana la Sfantul Ilie

Nu era voie sa se consume mere pana la 20 iulie si nu se ingaduia ca aceste fructe sa se bata unul de altul, pentru a nu bate grindina. In ziua Sfantului Ilie, femeile chemau copiii straini sub un mar, il scuturau si dadeau de pomana mere. Se credea ca asa se vor veseli mortii.

Sfantul Ilie – patronul apicultorilor

In aceasta zi, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, activitate cunoscuta sub denumirea de „retezatul stupilor”. Recoltarea mierii se facea numai de catre barbati, imbracati in haine de sarbatoare, ajutati de catre un copil. Retezatul nu se facea daca sarbatoarea cadea luni, miercuri, vineri sau duminica. Dupa recoltarea mierii, erau invitati vecinii sa guste din mierea cea noua si sa bea tuica indulcita cu miere. Era nevoie de mare atentie, ca printre cei chemati sa nu fie cineva care stie sa faca vraji. Daca erau prezente la aceasta masa festiva astfel de persoane, apicultorii erau lipsiti de belsug.

De Sfantul Ilie se organizau si celebrele targuri de fete

De Sfantul Ilie se organizau iarmaroace si balciuri, unele pastrate pana in zilele noastre. Pentru tinutul sucevean este demn de amintit renumitul balci de la Falticeni, balci care, din anul 1814, in urma hrisovului lui Scarlat Voda Calimach, era al doilea ca marime din Europa, dupa cel de la Leipzig. Tot in aceasta zi se organizau si celebrele targuri de fete, la care veneau tinerii sa se cunoasca in vederea casatoriei.

La acest sfarsit de saptamana sunt asteptati mii de oameni la Targul de Fete de pe Muntele Gaina. Este cea mai cunoscuta si cea mai veche manifestare populara din Transilvania. Acest eveniment se desfasoara la o altitudine de aproape 1.470 de metri, pe un platou situat la intretaierea judetelor Alba, Arad si Hunedoara. Targul de fete de aici este atestat documentar din anul 1816.

Cumpara icoana Sfantului Ilie oferita de Magazinul online Icoane.CrestinOrtodox.ro

Tradiţii şi obiceiuri de Sf. Gheorghe: astăzi fetele sunt stropite cu parfum

1.000.000 de români îşi serbează onomastica.

În tradiţia populară, Sf. Gheorghe marchează începutul verii pastorale, sărbătoarea de astăzi mai fiind denumită şi Sânghiorz sau Sân-George. În popor, această zi e plină de obiceiuri şi de datini ce-i marchează importanţa.

– De Sf. Gheorghe, oile sunt duse la stână, iar vitele se mână în ciurdă. Este începutul verii pentru păstori, ce durează până la 26 octombrie, de Sf. Dumitru sau Sâmedru.

– Pe vremuri, se spunea că în ajun de Sf. Gheorghe era “noaptea de Mânicătoare”, când se socotea că strigoii vii, trăitori printre locuitorii satului, încalecă pe cozi de melniţă şi caută să facă rău oamenilor. Tot în această noapte, fetele de măritat îşi pot vedea ursitul dacă se uită într-o cofă plină cu apă.

– În această zi se stropeau fetele cu apă de fântână ca simbol al purificării, dar şi al fecundităţii. În timp, apa a fost înlocuită cu parfumul.

– De Sf. Gheorghe, se spune că ard comorile îngropate prin păduri, iar cei care le văd pot merge, a doua zi, să le caute.

Flăcăii caută «iarba fiarelor»

– Flăcăii pleacă să găsească “iarba fiarelor”, planta miraculoasă ce poate să desfacă lacătele.

– De dimineaţă, capul familiei aşază ramuri verzi la stâlpii porţilor şi ai casei, la ferestre, la grajduri şi la grădini, pentru alungarea spiritelor malefice. Ramurile sunt păstrate apoi tot anul, fiind folosite ca leacuri împotriva bolilor.

– Tot de dimineaţă, fetele merg pe furiş în pădure, ca să culeagă mătrăgună şi năvalnic. Plantele sunt puse apoi în pod sau sub streaşină, în speranţa că le vor aduce peţitori bogaţi.

770.000 de aniversaţi sunt bărbaţi

Cu ocazia Sf. Gheorghe – al cărui nume înseamnă agricultor, în greacă – aproape un milion de români îşi serbează onomastica. Cei mai mulţi, peste 770.000, sunt bărbaţi. Dintre aceştia, aproximativ 600.000 se numesc Gheorghe sau Ghiorghe, iar 140.000 sunt botezaţi George. La femei, cele mai multe sărbătorite ale zilei, 139.000, poartă numele de Georgeta.

Cum se calculează Paştele

Sărbătorile creştine sunt strâns legate de mişcarea corpurilor cereşti şi evenimentele astrologice, chiar dacă puţini ştiu aceasta. În cazul Paştelui ortodox, stabilirea datei…

acestuia ţine cont de echinoxiul de primăvară şi de luna plină. Mai exact, data lui trebuie să respecte următoarele reguli:

–    cade întotdeauna într-o duminică
–    această duminică va fi cea imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară
–    dacă luna plină de după echinocţiu cade într-o duminică, Paştele se va serba în duminica următoare.

Aceste reguli au legătură cu stabilirea Paştelui la evrei. Dar cum se ştie, Iisus a intrat în Ierusalim tocmai pentru a sărbători Paştele evreiesc. Paştele creştin care celebrează crucificarea şi învierea Mântuitorului trebuie să cadă, deci, mereu după cel evreiesc, niciodată înainte.

Cel mai impresionant miracol ce se petrece anual este venirea Luminii Sfinte în Noaptea de Înviere, în Biserica Mormântului Sfânt de la Ierusalim. Oricât au încercat oamenii de ştiinţă să explice fenomenul, oricât au încercat scepticii să depisteze fraude, minunea se petrece anual, fără greş.

Încăperea Sfântului Mormânt, care e foarte mică şi conţine doar lespedea de piatră pe care a fost întins trupul lui Iisus, este verificată în amănunt şi sigilată cu o pecete mare înaintea marii sărbători ortodoxe.

Pe acea lespede este întins un material textil, ca vata. În timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, patriarhul ortodox intră în acea încăpere, după ce este verificat până la piele.

El intră singur înăuntru şi se roagă cu o rugăciune numai de el ştiută. Sute sau chiar mii de credincioşi se roagă alături de el, în biserica ce conţine Sfântul Mormânt. Şi la un moment dat, imposibil de anticipat, o lumină asemănătoare unui fulger intră în Biserică şi aprinde în mod spontan vata întinsă pe lespedea de piatră.

Spre uluirea şi minunarea celor prezenţi, înainte de a intra prin deschizătura din tavanul micuţei încăperi care conţine Mormântul Sfânt, lumina mai aprinde, fulgerător, din lumânările celor prezenţi. Cum îi alege, numai Dumnezeu ştie! Dar toţi credincioşii aşteaptă, având în mână un mănunchi de 33 de lumânări.

După ce Patriarhul iese cu Lumina şi o dă mai departe credincioşilor (celor n-au fost printre norocoşii care au primit-o direct) se constată un fenomen de asemenea uluitor. Lumina NU ARDE! Timp de câteva minute după apariţia ei, este lumină pură, lucru probat de credincioşii care îşi pun flacăra pe mâini, pe faţă sau prin păr, fără să se ardă!

De ce acest fenomen are loc doar cu ocazia Paştelui ortodox, e de asemenea un semn de întrebare. Povestea spune că acum câteva sute de ani patriarhul Bisericii Armene, cât şi cel catolic l-au împiedicat pe cel ortodox să intre la data stabilită, calculată în felul prezentat mai sus, în încâperea Mormântului Sfânt, convinşi că acesta face un truc în interior pe care îl prezintă apoi ca minune.

Patriarhul ortodox a fost nevoit să rămână în biserica exterioară, în dreptul coloanelor de marmură care străjuiesc intrarea. Lumina a venit şi în acel an, însă în loc să intre unde o aştepta patriarhul armean, a aprins coloana DE MARMURĂ din imediata apropiere a celui ortodox.

Cât de adevărată este această poveste, nu ştim. Dar coloana crăpată şi cu urme de funingine există şi azi în Biserica Sfântului Mormânt!

Paşte fericit!

Taierea Capului – Traditii si obiceiuri romanesti

In aceasta luna in ziua a douazeci si noua, pomenirea taierii cinstitului cap al cinstitului slavitului Prooroc Inainte-mergator si Botezator Ioan.
Acest sfant a fost marturisit de Hristos ca este mai presus decat toti cei nascuti din femeie si mai mult decat proorocii. Acesta este cel care mai inainte a saltat in pantecele maicii sale si a propovaduit pe Hristos si celor de pe pamant si celor din iad. A fost fecior lui Zaharia arhiereul si al Elisabetei, nascut fiind din fagaduinta lui Gavriil; i s-a taiat cinstitul cap de Irod Antipa, pentru impreunarea fara de lege cu Irodiada. Acesta care din pantece era imbracat cu sfintenie si avea in sine salasluita curatia, a iubit intelepciunea, nu s-a ingrijit de hrana, ci, departat de toata amestecatura si vorba omeneasca, a locuit in pustie ca in cer. A petrecut cu fiarele, acoperit cu par de camila si incins cu brau de curea; si hrana lui era ca a pasarilor. Pururea cugeta in Legea lui Dumnezeu si toate cele de jos mai mici le socotea decat paza Legii dumnezeiesti. El a trecut peste hotarele firii, si a botezat pe Hristos cel neintinat si mai presus decat toata firea.
Dar Irod, cel lipsit de minte si neastamparat, biruitor fiind peste a patra parte de Iudeea, si-a luat lui femeie pe sotia fratelui sau Filip. Pentru aceasta pornindu-se Proorocul din dumnezeiasca ravna si intemeindu-se cu armele adevarului, a zis catre tiranul: „Nu-ti este iertat a tine pe femeia lui Filip fratele tau”. Din cauza aceasta a pornit impotriva sa pe acea femeie turbata si pe indragitorul sau, care l-a bagat legat in temnita. Deci facandu-se veselie pentru ziua nasterii lui Irod, si pornind bautura multa si impletita cu dragoste desfranata spre nebunie si tulburare pe mai-marele ospatului, a venit si fata Irodiadei si a jucat inaintea imparatului. Iar ca plata pentru necinstitul ei joc i s-a dat, vai! moartea Proorocului. Si numaidecat a fost adus capul Proorocului pe tipsie si l-a dat acelei necurate si mult desfranatei femei, inca sangele curgand. Si s-au facut acesteia in cetatea Sevastiei ce este departe de Ierusalim cale de o zi, unde si case imparatesti a facut al IV-lea biruitor ce a domnit dupa acesta, si s-a facut ospatul cel ucigator de prooroc, acolo acoperindu-se proorocescul si sfantul acel trup, de ucenicii lui s-a ascuns.

Tot in aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Teodora, cea din Tesalonic, care era cu neamul din Egina.

Ce se spune in popor despre aceasta zi:
• Sf. Ioan de Toamna (Sf. Ioan cap taiat) aduce cu sine o seama de interdictii asupra taiatului fructelor si legumelor ce au forma rotunda, sau alimentelor ce amintesc de sangele varsat.
• Crucea mica este rea de friguri, caci atunci de regula incep frigurile a prinde pe oameni
• “Sf. Ion taie capul pe curechi”; “Irod i-a taiat capul pe curechi”. De aceea se posteste, nu se mananca poama rosie si curechi ros, nici fiertura. Unii mananca numai struguri sau ajuneaza. Nu se mananca din blid sau tipsie. Oamenii impart mere, pere, castraveti.
• In aceasta zi nu se taie nimic cu cutitul, ci totul se rupe cu mana; nu se mananca varza, caci Sfantului Ioan de sapte ori i-au taiat capul pe varza si iar a inviat. Nu e bines a se manance fructe rotunde, care seamana cu un cap (mere, pere, nuci, capatani de usturoi) sau cu o cruce (nuci, pepene), nu se bea vin rosu, nu se mananca fructe sau legume rosii.
• Sf. Ioan era un tanar sarac, cuminte si foarte frumos, si tocmai pentru aceasta frumusete o femeie bogata isi puse ochii pe dansul. Intr-o zi se intalneste si-i spune chiar ca peste noapte il va astepta la dansa acasa. Sa vina dar, ca va fi bine de el, sa vina, ca, de nu va veni, vai si amar va fi de capul lui. Sf. Ioan care stia din ce pricina il paste acest greu pacat, se intrista adanc si se ruga lui Dumnezeu sa-i ia ceea ce-i casuneaza atata scarba – frumusetea cea ademenitoare – si sa-l faca urat. In acest chip socotea el ca femeia aceea isi va intoarce fata si gandurile cele rele de la dansul. Dumnezeu se milostivi de fecior si-l invata, se zice, ca sa scoata cutitul si sa-si taie capul. Sf. Ioan facu intocmai in aceasta zi de toamna si in locul capului sau se pomeni cu un cap de oaie. Astfel a plecat spre casa femeii care il chemase. Cand aceasta l-a vazut, s-a cutremurat de spaima si cu ocari l-a dat afara. In acest chip Sf. Ioan a fost scutit de pacat. Frumosul lui cap a fost aflat tocmai mai tarziu, la 25 mai, cand biserica porunceste si poporul serbeaza chiar Aflarea capului Sfantului Ioan Botezatorul.

Adormirea Maicii Domnului – obiceiuri si superstitii

Adormirea Maicii Domnului – obiceiuri si superstitii

Maica Domnului in Calendarul popular

Trecerea de la vara la toamna pastreaza in Calendarul popular amintirea unui stravechi inceput de an, marcat de moartea si renasterea Zeitei Muma, peste care parintii Bisericii crestine au suprapus moartea (Adormirea) si nasterea Fecioarei Maria. Inversand evenimentele care deschid si inchid viata sfintei, mai intai moartea (15 august) si apoi nasterea (8 septembrie), Biserica crestina a preluat, de fapt, modelul preistoric: moare mai intai reprezentarea mitica ajunsa la varsta senectutii, in cazul de fata Santamaria Mare, si apoi se naste Santamaria Mica. Textele religioase indeamna sa ne bucuram la nasterea Fecioarei Maria: Sa trambitam duhovniceste…; Ioachim se veseleste si Ana praznuieste; Sa dantuiasca toata faptura, sa se veseleasca si David… etc. (Mineiul pe septembrie, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 1984, p. 98 – 116). Cu toate acestea, romanii intampina cu mai mare bucurie celebrarea mortii, Santamaria Mare (15 august), nu a nasterii, Santamaria Mica (8 septembrie).

Fecioara Maria este identificata in Panteonul romanesc in mai multe ipostaze: Santamaria Mare (15 august), Santamaria Mica (8 septembrie) si cu sinonimele Maicii (Precesta Mare si Precesta Mica). Importanta calendaris­tica a Santamariei Mari este subliniata de postul de doua saptamani care o prefateaza (1-14 august), de pelerinajele organizate la manastirile cu acelasi hram, de deschiderea unui important sezon de nunti (16 august – 14 noiembrie), de inceperea targurilor si iarmaroacelor de toamna, de praznicele de pomenite a mortilor si pomenile date pentru cei in viata. Perioada dintre cele doua Santamarii, numita Intre Santamarii, se considera timp optim pentru semanaturile de toamna, „campanie de semanat” determinata de batrani prin observarea, incepand cu noaptea de Sanziene 23 / 24 iunie, evolutiei pe cer a constelatiei Gainusei. Acum se incheia varatul oilor la munte (La Santamaria Mare / Tulesc oile la vale!), barbatii isi schimba palaria cu caciula (A venit Santamarie / Te-ai p…in palarie!), se interzice scaldatul in apa raurilor spurcata de cerb si dormitul pe prispa sau in tarnatul casei, in sudul tarii se angajau pandarii la vii si se luau masuri de protectie magica a podgoriilor impotriva pasarilor, se „bateau” (culegeau) nucii. Santamaria Mare este cea mai indragita divinitate feminina a Panteonului romanesc, invocata si astazi de fete pentru grabirea casatoriei, de femei pentru usurarea nasterii, de pagubiti pentru prinderea hotilor, de descantatoare pentru vindecarea bolilor etc. Ea are trasaturile Nas­catoarei, a Marii Zeite neolitice, invocata in momentele de grea cumpana ale omului. In basme ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand ii incalca ordinele, vindeca boli grele, reda vederea fiicei orbite de mama vitrega, inzestreaza fecioara vrednica si ascultatoare si o casatoreste cu fiul de imparat etc. In unele traditii Maica Domnului, adesea identificata cu astrul noptii, Luna, sau cu Pamantul, se roaga de Dumnezeu sa nu prapadeasca lumea, sa nu izgoneasca vanturile cu avantajele care le aduc acestea oamenilor.

Conform traditiei crestine, Fecioara Maria a fost nascuta miraculos. Parintii ei, Ioachim, descendent al unui neam imparatesc, si Ana, descendenta din neamul lui David, erau defaimati si huliti ca nu aveau copii. Ioachim se roaga lui Dumnezeu in munti iar femeia lui, stearpa si neroditoare, in gradina sa le dea rod sfant pantecelui. Dupa unele traditii populare, Ana ar fi ramas insarcinata mirosind sau sarutand o frunza de par sau o floare, credinta care avea sa genereze si sintagma copil din flori pentru nasterea nelegitima. Dupa alte traditii s-ar fi nascut din durere de inima, dintr-o mama de sapte ani si un tata de saptezeci si sapte. Pruncul Iisus, el insusi zamislit miraculos, din sarutul unei icoane gasite intr-o fantana, este nascut de Maica Domnului in grajdul Mosului Craciun, zeu la varsta senectutii care se opune venirii Fiului pe lume. Venirea Fiului, prin nastere, insemna, in mentalitatea celor vechi, plecarea (moartea) Mosului. Maica Domnului binecuvanteaza boii, vacile, oile si porcii pentru ca au incalzit-o si hranit-o in timpul nasterii, randunelele pentru ca au dat vestea ca va invia Iisus, ciocarlanul schiop pentru ca l-a vazut pe Mantuitor rastignit, el insusi fiind lovit cu o piatra. In schimb, a blestemat calul pentru ca a rontait si tropait in timpul nasterii sau ca a mancat fanul in care a fost ascuns Pruncul, paianjenul pentru ca a intrecut-o la tors, lemnarul pentru ca i-a facut lui Iisus crucea grea, iar pe feciorul agresiv, numit Navalnicul, care a speriat-o cand mergea la molifta, la 40 de zile de la nastere, il transforma in buruiana folosita in farmecele de dragoste etc.

Dupa aproximativ un ciclu lunar scurs de la moartea Fecioarei, crestinii ii celebreaza nasterea. Unele din obice­iurile specifice Santamariei Mici au fost preluate de sarbatoarea vecina, inaltarea Sfintei Cruci (14 septembrie) numita in Calendarul popular Ziua Crucii si, local, Ziua Sarpelui. La aceste sarbatori se faceau observatii astronomice si pronosticuri meteorologice, se culegeau plante de leac si altele. Foarte interesante sunt credintele romanesti despre sarpe, unul dintre cele mai vechi simboluri calendaristice ale omenirii. Sarpele este una din primele divinitati ale omenirii, atestata de arheologi inca din paleolitic. Semnificatia exclusiv malefica este relativ tarzie si este legata de mitul biblic. Omorarea lui se pedepsea cu moartea unei persoane, femeie daca murea serpoaica, barbat daca murea sarpele, iar aparitia sarpelui in pragul casei ara considerat semn de moarte: Oamenii mai cred ca „Sarpe este la toata casa; unde este sarpe e noroc in casa, merge bine si nici un rau, nici un farmec nu se prinde. Fereasca Dumnezeu sa-1 omori, ca indata moare unul din gospodari. Acela se cheama sarpe de casa. S-au vazut astfel de serpi band lapte din strachina, de-a valma cu copiii. Copiii le dadeau cu lingura peste cap, plangand ca le mananca laptele, dar serpii mancau inainte, nu se suparau” (Moldova, Muntenia).

Unele credinte se refera la Sarpele blestemat de Dumnezeu: „Sarpele nu a fost de la inceput sarpe. A fost om si locuia la Dumnezeu in cer, dar l-a blestemat si l-a facut sarpe cand a inselat-o pe Eva”; „in cer, la Dumnezeu, sunt de toate lighioanele, numai serpi nu. Sarpele dintai era zburator, avea aripi si picioare, sedea in cer si era bun la Dumnezeu. Dar, el a primit duh rau intr-insul si a invatat-o pe Eva de au pacatuit. Dumnezeu s-a maniat si i-a dat afara din Rai, atat pe dansii (Eva si Adam), cat si pe sarpe. Sarpelui i-a luat picioarele, i-a taiat aripile si l-a aruncat pe Pamant blestemandu-l sa se taraie ca funia, iar cand il va durea capul sa iasa la drum, ca va veni popa si ii va face agheasma sa-i treaca. De aceea iese sarpele la drum, iara omul merge cu maciuca de-i da in cap si-l omoara”; „Sarpele e degetul Diavolului. Avea el un deget mai surubar si s-a gandit oare ce ar putea face dintr-insul? „Ia sa-l tai sa-mi fac mie un ajutor” zise el, si cum l-a aruncat pe pamant a inceput a umbla. S-a facut sarpe” (Bucovina).

Relatiile dintre om si natura erau reglementate dupa reguli care aveau ca efect mentinerea unui echilibru intre componentele mediului geografic. Spre deosebire de Calendarul bisericesc, dedicat Sfintei Treimi si catorva mii de sfinti, omul satului traditional isi impartea zilele Calendarului popular cu plantele (Nunta Urzicilor, Ziua Graului), pasarile (Ziua Cucului, Dragobete, Constantin Graur, Martea Ciorilor etc.) si animalelor (zile ale ursului, lupului, calului, sarpelui etc). Iata o credinta despre interdictia de a omori sarpele: „Daca gasesti sarpe dupa Ziua Crucii n-ai voie sa-l omori. Numai pana in aceasta zi se poate omori, pe urma e pacat. La Ziua Crucii intra dihaniile in pamant, iar sarpele care a muscat pe cineva, om sau vita, nu-l primeste pamantul sa intre inapoi, si umbla ratacind in toate partile, iese la drum sa-l omoare omul”.

Cele doua Santamarii incadreaza calendaristic Anul Nou Biblic (1 septembrie), presupusa Facere a lumii (anul 5508 i. H.). Multe din trasaturi specifice Anului Nou Biblic si ale mitului creatiei paterne a Lumii au fost preluate de Santamariile romanesti, purtatoare ale mitului creatiei materne a Lumii.