Virtuțile tămăduitoare ale mugurilor de brad

Bradul cuprinde cel puțin 40‑45 de specii de conifere din familia Pinaceae și sunt răspândite preponderent în zonele muntoase ale emisferei nordice. În România, bradul alb și molidul, ce fac parte din grupa coniferelor de talie mare, cresc de asemenea în zonele de munte. Se recunosc ușor după frunzele în formă de ac, care sunt scurte și rigide, precum și după conurile cu solzi asemănători peștilor. Pe lângă valoarea economică, ecologică și estetică deosebită, aceste rășinoase ascund virtuți tămăduitoare. Bradul se mai utilizează în cosmetică, alimentație și diverse tratamente. Mugurii de brad sau de molid, care se formează primăvara devreme, se recoltează din prima jumătate a lunii mai și pânî în luna iunie în zonele mai înalte, Sunt indicate pentru recoltare zonele mai nepoluate, iar acest proces are loc când dimensiunile au ajuns la 3 cm și nu depășesc 7 cm.

Depresia ‒ un strigăt de ajutor

Poate mai puţin cunoscut este faptul că despre depresie se vorbeşte de peste 2000 de ani, prezenţa stărilor depresive fiind semnalată în scrierile biblice, în poemele lui Homer, în tragediile lui Sofocle şi Eschil. Hipocrate descria melancolia ca o tulburare a sistemului umoral, iar Araeteus de Capadochia (50-130 e.n) ca o „teamă a sufletului care se fixează într-o cugetare nelămurită, fără febră şi furie, cu tristeţe, descurajare, insomnie şi pierderea somnului reconfortant (…), iar într-un stadiu mai avansat pacienţii se plâng de inutilitate şi îşi doresc moartea”. În puţine cuvinte avem chiar din Antichitate o descriere sugestivă care, deşi a fost completată cu mii de alte noi informaţii, în esenţă, ca simptomatologie, se regăseşte în cuvintele celebrului medic, care este totodată şi primul care a presupus, în mod genial, că melancolia şi mânia sunt faze ale aceleiaşi boli.

DE CE MURIM? EXPLICATIILE pe care le DAU OAMENII DE STIINTA TE PUN PE GÂNDURI!

Facebook

Fara indoiala, cel mai infricosator gand pe care il avem este cel despre Marea Trecere. „De ce nu pot ramane oamenii vesnici pe Pamant?”, ne intrebam, naiv, poate, uneori.

Oamenii de stiinta au venit cu explicatii despre cauzele disparitiei oricarui om, animal, planta si alte vietuitoare.

 Astfel, specialistii spun ca toate organismele vii imbatranesc si mor din simplul motiv ca Natura nu poate sa le sustina la nesfarsit.

„Daca scopul primar al fenomenului vietii pe Terra este acela de a se procrea si replica cu succes (logica din spatele asa numitei Teoriei Genelor Egoiste), atunci toate organismele sunt programate sa traiasca pana genereaza urmasi si-i ingrijesc pe acestia pana cand ajung independenti. Speciile diferite de animale si plante au cicluri viata-moarte diferite doar in aparenta, caci in cele din urma ceasul biologic isi spune cuvantul in cadrul fiecarei vietati. Celulele nu se mai reinoiesc in acelasi ritm ideal, inima incepe sa dea semne de oboseala dupa ce a batut de miliarde de ori in timpul vietii, simturile se atrofiaza, creierul incepe sa dea semne de degenerescenta senila, oasele incep sa fie tot mai fragile iar organele incep sa dezvolte cancere. Trebuie sa fim constienti ca moartea incepe odata cu lungul si complexul proces de imbatranire celulara. Practic, celulele noastre ne imbatranesc si ulterior tot ele ne iau viata. In interiorul fiecarei celule, cromozomii apar cu propriile terminatiuni specializate care le dicteaza durata de viata, denumite teleomere. Si nici la ora actuala nu se cunoaste cu exactitate modul in care teleomerele sunt legate de procesul de imbatranire, dar se stie ca dupa ce telomerele ating o anumita lungime, informatia continuta de ele se pierde si implicit urmeaza degenerarea celulei, imbatranirea si moartea”, scris site-ul descopera.ro.

De ce dureaza sarcina 9 luni

Te-ai intrebat vreodata de ce dureaza sarcina 9 luni si care este cauza pentru ca care puiul de om vine pe lume dupa 9 luni de viata intrauterina? La nastere copilul este complet neajutorat si nu poate supravietuii fara ajutor. Mai mult, in momentul in care copilul vine pe lume este insuficient dezvoltat, iar o parte din procesul evolutiv continuand in afara uterului in primul an de viata.

Cert este ca sarcina nu poate sa depaseasca momentul celor 9 luni pentru ca dimensiunea bazinului feminin nu poate permite evolutia sarcinii, peste acest moment. In plus, exista si o capacitate maxima pe care metabolismul matern nu o poate depasi, stiut fiind ca in cursul sarcinii rata metabolismului creste cu peste 50%. Cand acest nivel maxim este atins, mecanismele fine care regleaza si controleaza sarcina, declanseaza nasterea.

Prin comparatie cu alte primate puiul omului vine pe lume nedezvoltat. Spre exemplu creierul omului, la nastere, reprezinta doar 30 la suta din dimensiunea pe care o va avea la varsta adulta. La cimpanzei, la nastere creierul reprezinta 50 la suta din dimensiunea creierului de la varsta adulta. Pentru a atinge acest grad de dezvoltare si in cazul omului sarcina ar trebui sa dureze 16 luni, in loc de noua luni, se arata intr-un studiu realizat la Columbia University. Dar intr-o astfel de situatie apare asa numita „dilema obstetricala”, adica o circumferinta a craniului copilului mai mare decat capacitatea anatomica a pelvisului feminin de a se dilata.

Antropologii mai spun ca in cursul evolutiei omului s-a realizat un compromis intre perioada de dezvoltare a creierului, pentru un maximum de sanse de supravietuire la nastere si pelvisul ingust al femeii, si omului, in general, ca efect al mersului biped, astfel ca puii omului s-au nascut mai devreme decat ar fi fost ideal.

Interesant este ca daca perioada de gestatie a femeilor ar fi cu doar doua luni mai lunga, diferenta pentru corectarea „dilemei obstreticale” ar fi de doar trei centimetri, chestiunea care ar fi putut fi rezolvata in cursul evolutiei speciei umane. Cu toate acestea durata sarcinii a ramas de 9 luni.

O explicatie posibila se regaseste in rata metabolismului uman si in temperatura maxima normala a omului. Astfel incepand din a sasea luna de sarcina, femeile consuma permanent de doua ori mai multa energie pentru procesele metabolice de baza, adica corpul femeii se comporta vreme de trei luni de sarcina ca si cum al alerga pe bicicleta cu o viteza constanta de 20 de kilometri pe ora. Biologic organismul nu poate rezista la un astfel de efort daca sarcinii ar depasi cele 9 luni.

O ultima explicatie pentru care mama natura a oprit la 9 luni durata de sarcina a femeii este faptul ca, in cursul evolutiei, uriase ca timp fata de perioada moderna, femeia insarcinata trebuia sa se descurce singura si sa se achite de obligatiile pe care le aveau in comunitatea din care faceau parte. In concluzie, o sarcina care ar fi durat mai mult de 9 luni de zile punea in pericol si fatul, dar si pe mama si, in final, specia.

Una peste alta este remarcabil cum durata sarcinii a fost setata astfel incat sa ofere tuturor cele mai mari sanse de supravietuire.

Părintele Iosif Vatopedinul – 10 recomandări pentru bărbați

1. Într-o căsnicie, dragostea trebuie să vină, îndeosebi dinspre bărbat spre femeie. Acest lucru l-a făcut şi Hristos faţă de Biserica Sa. S-a dat pe Sine Însuşi ca să o facă slăvită.

2. Bărbatul să nu înceteze să-i arate soţiei dragostea sa, precum şi faptul că toata truda şi toată strădania lui au un singur scop: ca ea să fie fericită.

3. Soţul ar trebui să fie pentru soţie – în funcţie de împrejurări – uneori tată, alteori frate, altădată prieten şi întotdeauna bărbat al ei. Dacă va face asta, va avea parte de o atitudine netulburată şi armonioasă din partea soţiei, care, de multe ori este mai binevoitoare şi mai jertfelnică, dar alteori, în faţa unor evenimente neînsemnate, se descurajează şi se teme.

4. Bărbatul, care este cap familiei, să nu trădeze dragostea şi legătura cu soţia, deoarece diavolul şi slujitorii lui nu vor înceta niciodată să-i războiască, pentru a lovi însăşi rădăcina vieţii.

5. Bărbatul „Să trăiască în înţelepciune cu femeia sa, ca fiind făptură mai slabă”, (1Pt. 3,7). Asta înseamnă că înstrăinarea femeii se vindecă prin iubire şi prin delicateţe, nu prin dojană şi mânie.

6. Firea femeii este atât de slabă, încât îndată ce vede că soţul arată o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colegă de serviciu, fie prietenă, în sufletul femeiii se aprinde invidia. Nu pentru că ar fi o pornire pătimaşă ci, din pricina dragostei ce i-o poartă soţului. De aceea soţul trebuie, prin tandreţe, să găsească „butonul” de îmblânzire a soţiei.

7. Femeia, după naşterea primului copil, nu mai doreşte atât rolul sexual al soţului, cât tandreţea şi afectivitatea acestuia. De aceea soţul trebuie să cunoască acest lucru şi să fie tandru cu soţia sa.

8. Niciodată nu trebuie ca soţul să-i facă observaţie soţiei în prezenţa altora, pentru că de multe ori, din egoism, soţii îşi mustră soţiile mai ales în prezenţa propriilor rude.

9. Sau, dacă soţia dă telefon soţului la serviciu, acesta să nu-i răspundă răstit: „Lasă-mă, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci să-i spună: „Iubito, am treabă acum, însă te voi suna eu puţin mai târziu”. Când soţia va înţelege şi se va convinge că soţul o iubeşte, atunci devine de bunăvoie aşternut picioarelor lui, gata de orice jertfă.

10. Soţiei nu trebuie să-i ascundeţi nimic, pentru că va veni vremea când veţi fi descoperiţi. Să-i spuneţi totul şi să vă consultaţi cu ea în toate. Nu e bine ca soţia să afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi, ori de la prieteni.

Dacă femeia nu simte tandreţea soţului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea părinţilor, nici a propriilor copii. Atât de mare e taina căsătoriei, încât golul creat în inima femeii de lipsa afectivităţii soţului nu poate fi umplut nici măcar de dragostea propriilor copii!

Așadar, cea mai mare responsabilitate pentru orice rău care intervine în căsătorie o au bărbaţii, deoarece nu îşi manifestă dragostea faţă de soţiile lor. Iubesc femeile, dar, din nefericire, nu pe ale lor. Aceasta este rădăcina răutăţii.  Atunci apar gelozia şi bănuiala.

Extras din „Mărturie athonită în România”,  lucrare editată de Sfânta Mănăstire Vatopedi, 2004 

Uriasii

Uriasii au existat. Acest lucru este confirmat atat de Sfanta Scriptura, cat si de arheologi, care au descoperit unele oase umane uriase. Uriasii nu erau nici extraterestri, nici o combinatie intre ingerii cazuti si oameni, precum se afirma uneori. De asemenea, gresesc si aceia care spun ca uriasii nu ar fi existat deloc, ci ca ei sunt doar mituri si legende antice.

Uriasii nu erau acei oameni mai inalti decat ceilalti, ci un neam aparte, a carui origine ramane inca tainica. Astfel, in tratarea acestui subiect se cade sa venim cu multa smerenie, iar nu cu o iscodire vicleana a tainelor lui Dumnezeu, lipsita de folos si primejdioasa.

Uriasii din vechime, in Sfanta Scriptura

Uriasii sunt amintiti in prima carte a Sfintei Scripturi, unde gasim scris: „In vremea aceea s-au ivit pe pamant uriasi, mai cu seama de cand fiii lui Dumnezeu incepusera a intra la fiicele oamenilor si acestea incepusera a le naste fii: acestia sunt vestitii viteji din vechime” (Facerea 6, 4). Cine erau „fiii lui Dumnezeu” si cine erau „fiicele oamenilor” vom vedea mai jos.

Uriasii erau vestiti datorita vitejiei lor si iscusiti la razboi, insa si necinstitori de Dumnezeu, precum citim: „Cat este de mare templul lui Dumnezeu si cat de intins locul stapanirii Lui. Mare este si n-are sfarsit, inalt si nemasurat! Acolo au fost uriasii cei vestiti, inalti la statura si iscusiti in razboi. Nu pe acestia i-a ales Dumnezeu, nici calea stiinţei nu le-a dat; pierit-au, pentru ca n-au avut intelepciune; pierit-au prin nebunia lor” (Baruh 3, 24-28).

Cartea lui Enoh, apocrifa care vorbeste despre uriasi

Enoh este al saptelea patriarh, de la Adam, fiind fiul lui Iared. „Zilele lui Enoh au fost trei sute saizeci si cinci de ani. Si a placut Enoh lui Dumnezeu si apoi nu s-a mai aflat, pentru ca l-a mutat Dumnezeu” (Facere 4, 23-24). Enoh nu a cunoscut moartea trupeasca, urmand a veni iarasi pe pamant, impreuna cu Sfantul Prooroc Ilie, mai inainte de sfarsitul lumii.

„Cartea lui Enoh”, scriere apocrifa nerecunoscuta de Biserica, scrisa in limba ebraica-aramaica, undeva in secolul III i.Hr, este una dintre scrierile ce stau in legatura cu dreptul Enoh, fiind insa lipsita de autoritatea canonica a scrierilor biblice. Cartea, impartita in 105 capitole, contine relatarea pe care ar fi facut-o Enoh despre calatoriile sale, precum si sfaturile pe care acesta le da fiului sau, Matusalem. Cartea aminteste si despre aparitia uriasilor pe pamant.

„Venise o vreme cand copiii oamenilor se inmultisera si in acele zile li se nascusera fiice frumoase si pline de gratie. Si ingerii, copiii cerului, le-au vazut si au poftit dupa ele, si si-au spus intre ei: „Veniti sa ne alegem femei dintre oameni si sa avem copii cu ele.” Si Semiazaz, care era capetenia lor, le-a spus: „Eu ma tem ca voi nu veti consimti sa infaptuiti aceasta, si numai eu voi suferi pedeapsa unui mare pacat.” Si ei toti i-au raspuns astfel: „Sa facem cu totii un juramant si sa ne legam cu totii cu blestem, ca nu vom parasi acest gand si ca vom faptui lucrul acesta.” Apoi au jurat cu totii si s-au legat cu blestem de acesta. „Si erau cu totii doua sute care au coborat in zilele lui Iared, pe varful muntelui Hermon, si ei l-au numit muntele „Hermon”, caci au jurat si s-au legat cu blestem pe acesta. Si toti si-au luat neveste, fiecare si-a ales cate una, si au inceput sa se impreuneze cu ele si sa traiasca cu ele, si acestia le-au invatat farmece si descantece, si culegerea radacinilor, le-au facut cunoscute plantele. Si ele au ramas grele, si au nascut uriasi a caror statura ajungea la trei sute de coti, care au inceput sa infulece toata agoniseala oamenilor. Si cand oamenii nu au mai putut sa-i sature, uriasii s-au intors impotriva lor ca sa-i manance. Si apoi au inceput sa porneasca dupa pasari, dupa dobitoace, dupa taratoare, dupa pesti, si sa-si sfasie carnea unul altuia, si sa bea sangele. Si atunci, pamantul i-a invinuit pe nelegiuiti.”

„Fiii lui Dumnezeu” si „fiii oamenilor”

Pornind de cartea apocrifa pusa pe seama dreptului Enoh si de la cuvintele „fiii lui Dumnezeu”, multi au inceput sa rataceasca in mintea lor, cugetand ca este vorba despre ingerii din cer, care, in urma impreunarii trupesti cu oamenii, au cazut, devenind diavoli.

Sfantul Ioan Gura de Aur previne aceasta ratacire, spunand clar ca „fiii lui Dumnezeu” nu sunt ingeri, ci oameni: „Unii spun ca nu-i vorba de oameni, ci de ingeri; pe acestia i-ar fi numit Scriptura „fii ai lui Dumnezeu”. Mai intai, sa-mi arate ei in care loc din Scriptura ingerii au fost numiti „fii ai lui Dumnezeu”? Dar nu vor putea sa-mi arate. Oamenii, da, au fost numiti „fii ai lui Dumnezeu”, dar ingerii, nu. Nicaieri in Scriptura ingerul nu-i numit fiu, nici fiu al lui Dumnezeu.”

Acelora care spun ca acum au cazut o parte din ingerii cei buni, devenind diavoli, acelasi sfant parinte, le spune: „Unii spun ca „fiii lui Dumnezeu” au fost ingeri, care, pentru ca s-au pogorat spre a savarsi aceasta nelegiuita fapta, au pierdut vrednicia lor. Ei spun ca ingerii acum au cazut si ca aceasta e pricina caderii lor. Scriptura, insa, ne invata altfel, ca diavolul si ingerii lui si-au pierdut vrednicia lor inainte de crearea celui intai-zidit, pentru ca s-au gandit sa ajunga mai mari decat erau, precum se si spune: „Prin invidia diavolului a intrat moartea in lume” (Intelepciunea lui Solomon 2, 24). Daca n-ar fi cazut inainte de crearea omului, cum ar fi invidiat pe om, ca isi avea vrednicia lui? Ce motiv ar fi avut ingerul, care este netrupesc si incarcat de atata cinste, sa invidieze pe om, care este imbracat in trup?” N-ar fi, oare, curata nebunie sa spui ca ingerii s-au pogorat din cer ca sa se impreuneze cu femeile, ca firea aceea fara de trup s-a unit cu trupurile femeilor? Nu-i cu putinta ca firea aceea fara de trup sa aiba vreodata o astfel de pofta!”

„Fiii lui Dumnezeu” erau urmasii celor drepti, iar „fiii oamenilor” erau urmasii celor pacatosi, precum spune acelasi sfant parinte: „Este obiceiul Scripturii sa numeasca si pe oameni „fii ai lui Dumnezeu”. Acestia se coborau din Set si din fiul sau, Enos, de aceea urmasii acestuia au fost numiti de dumnezeiasca Scriptura „fii ai lui Dumnezeu”, pentru ca au mers pe urmele virtutii stramosilor lor, pe cand urmasii lui Cain si ai fiului acestuia au fost numiti de Scriptura „fii ai oamenilor”.

Despre uriasii care au rezultat in urma apropierii lor, Sfantul Ioan Gura de Aur spune doar atat: „Dupa parerea mea, dumnezeiasca Scriptura numeste aici uriasi pe oamenii puternici la trup. Din aceia, spune Scriptura, s-a inmultit neamul lor.”

Potopul si disparitia uriasilor

Cuvantul folosit pentru a ii desemna pe uriasi, in originalul ebraic, este „nefilim”. Acesta este un derivat al verbului „nafal”, care inseamna „a cadea”. Astfel, uriasii sunt „cei cazuti” sau „cei degenerati”. Potrivit marturiei Sfintei Scripturi, uriasii au fost mari, atat in dimensiunile trupesti, cat si in pacatele savarsite.

Datorita uriasilor si pacatelor fara de numar pe care ajunsesera sa le faca oamenii, Dumnezeu a hotarat sa piara toti, prin potop, afara de dreptul Noe si de neamul sau, precum citim: „Vazand insa Domnul Dumnezeu ca rautatea oamenilor s-a marit pe pamant si ca toate cugetele si dorintele inimii lor sunt indreptate la rau in toate zilele, I-a parut rau si s-a cait Dumnezeu ca a facut pe om pe pamant. Si a zis Domnul: „Pierde-voi de pe fata pamantului pe omul pe care l-am facut! De la om pana la dobitoc si de la taratoare pana la pasarile cerului, tot voi pierde, caci Imi pare rau ca le-am facut.” Noe insa a aflat har inaintea Domnului Dumnezeu” (Facere 6, 4-8).

Uriasii au murit in urma potopului, precum citim si in alta parte: „Ca Tu esti Cel Care ai facut toate si toate le stapanesti. Doamne, drept esti, Cel care judeci pe cei care cu semetie si cu trufie se poarta. Tu, pe cei care mai inainte au facut strambatate, intre care si uriasi erau, care intru vitejie si intru indrazneala nadajduiau, i-ai pierdut, aducand peste ei apa nemasurata” (III Macabei 2, 3-4).

Uriasii au existat insa si dupa potop

Uriasii au existat si dupa potop, probabil tot din aceeasi cauza, a inmultirii pacatelor si a decaderii oamenilor. Dupa potop insa, Dumnezeu a fagaduit omului ca nu va mai pierde niciodata pe oameni prin potop, zicand: „Nu voi mai pierde tot trupul cu apele potopului si nu va mai fi potop, ca sa pustiiasca pamantul” (Facere 9, 11). Pentru aceasta, uriasii au mai trait inca o vreme, fara a mai fi omorati de Dumnezeu.

Un neam de uriasi, amintit dupa potop, era cel al „refaimitilor”, precum citim: „Numai Og, regele Vasanului, mai ramasese din Refaimi. Iata patul lui, pat de fier, si astazi este in Rabat-Amon: lung de noua coti si lat de patru coti, coti barbatesti” (Deuteronom 3, 11). Un pat lung de aproape patru metri si jumatate, cu o latime de un metru si jumatate, nu putea fi decat al unui barbat urias.

In cartea „Facerea”, neamul „refaimitilor” este amintit intre popoarele care locuiau in Canaan. Alaturi de acest neam de uriasi, in Canaan mai existau si alte neamuri de uriasi, precum neamul lui Anac, despre care citim: „Pamantul (din Canaan) pe care l-am strabatut noi, ca sa-l vedem, este un pamant care mananca pe cei ce locuiesc in el si tot poporul pe care l-am vazut acolo sunt oameni foarte mari. Acolo am vazut noi si uriasi, pe fiii lui Enac, din neamul uriasilor; si noua ni se parea ca suntem fata de ei ca niste lacuste si tot asa le paream si noi lor” (Numerii, 13, 33-34).

Unul dintre uriasii cei mai vestiti a fost Goliat, pe care l-a infrant viitorul rege David. Despre acest urias, gasim scris: „Atunci a iesit din tabara filistenilor un luptator cu numele Goliat, din Gat. Acesta era la statura de sase coti si o palma; pe cap avea coif de arama si era imbracat cu platosa in solzi; greutatea platosei lui cantarea cinci mii de sicli de arama; in picioare avea cizme cu tureci de arama si la umar purta un scut de arama; coada sulitei lui era ca sulul de la razboaiele de tesut, iar fierul sulitei era de sase sute sicli de fier” (I Regi 17, 4-7). Goliat avea aproximativ trei metri inaltime si o greutatea corporala de cel putin 250 de kilograme. Platosa avea peste saptezeci de kilograme, iar sulita avea aproape opt kilograme. Pe acesta l-a omorat David, care slujea lui Dumnezeu.

Cand poporul lui Israel a ocupat Canaanul, popoarele din aceasta regiune au fost distruse, de la mic si pana la mare, caci Domnul le-a dat in mana lor, precum citim: „Asculta, Israele, de acum tu vei trece Iordanul, ca sa intri si sa cuprinzi popoare mai mari si mai puternice decat tine si cetati mari, cu ziduri pana la cer, precum si pe poporul cel mare, mult la numar si inalt la statura, pe fiii lui Enac, de care tu ai auzit, spunandu-se: Cine se va impotrivi fiilor lui Enac?” (Deuteronom 9:1-2). Cu siguranta, majoritatea uriasilor au pierit in acest moment, doar o parte dintre ei scapand in tarile din jur; urmele lor constituie astazi un subiect mult cercetat de antropologi.

Urme ale acestor uriasi au fost descoperite, de-a lungul vremii, in multe colturi ale lumii. Astfel, in anul 1911, in urma unor sapaturi efectuate in situl arheologic din Lovelock Cave, Nevada, au fost descoperite o serie de oase foarte mari, printre care si o mandibula umana enorma. Mai tarziu, in anul 1950, in timpul construirii unei autostrazi, in sud-estul Turciei, pe valea raului Eufrat, au fost descoperite cateva morminte antice, cu oase umane foarte mari, printre care si un femur lung de un metru si douazeci de centimetri; intregul schelet ar fi avut patru metri si jumatate. In cadrul Muzeului National din Bagdad, Iraq, sunt expuse cateva topoare imense, lungi de aproape patru metri si grele de peste o suta de kilograme. Acestea, putand fi folosite doar ca niste topoare normale, aveau nevoie sa fie manuite de niste oameni uriasi.

Uriasii din zilele noastre. Cazuri de gigantism.

Uriasii au disparut cu mult timp in urma. Oamenii foarte mari de astazi nu sunt asemenea uriasilor de demult, care ajungeau la niste dimensiuni enorme prin insasi gena lor, iar nu in urma unor boli. Astazi, cei care cresc enorm, sunt cazuri nefericite, ei suferind de boli precum gigantismul sau acromegalia. In cazul acestora, glanda pituitara perturba secretia hormonilor de crestere, ducand la o dezvoltare fizica anormala.

Majoritatea celor care sufera de gigantism prezinta afectiuni neurologice, musculare si scheletice. Cel mai adesea, acestia nu ajung pana la varsta de 40 de ani. Robert Pershing Wadlow, nascut in ziua de 22 februarie 1918, in localitatea Alton, Illinois, si mort in ziua de 15 iulie 1940, la varsta de 22 de ani, a avut o inaltime de 2.72 metri si o greutate de aproximativ 200 de kilograme. Suferind de gigantism, el nu poate fi numit urias, chiar daca a fost numit de presa drept cel mai inalt om din lume.

Uriasii din vechime au ajuns astfel in urma pacatelor, fiind prin fire uriasi, iar pentru ca „n-au avut intelepciune, au pierit prin nebunia lor” (Baruh 3, 28). La randul lor, oamenii „uriasi” ai zilelor noastre au ajuns astfel in urma unui dezechilibru hormonal, iar nu prin firea lor, dovada stand numeroasele efecte secundare de slabanogire si neputinta ale acestora, care nu erau prezente in cazul uriasilor din vechime, care erau razboinici.

Strugurii care vindeca sterilitatea

 Manastirea Hilandar este una dintre cele mai mari manastiri din Sfantul Munte Athos, ea fiind asezata in extremitatea nordica a peninsulei. Manastirea a fost infiintata in anul 1198, de domnitorul sarb Stefan Nemanja, care a si intrat, mai apoi, in obstea acesteia (Cuviosul Simeon), impreuna cu fiul sau, Rastko (Cuviosul Sava).

Stefan Nemanja s-a nascut in jurul anului 1113, in localitatea Ribnica, din regiunea Zeta, actuala Podgorica, din Muntenegru. El a fost foarte iubit de poporul sarb, ca un conducator drept si iubitor de Dumnezeu.

Stefan Nemanja (Sfantul Simeon) si sotia lui, Ana (Sfanta Anastasia), au primit de la Dumnezeu sase copii, trei fii si trei fiice: Vukan, Vuka (Cuvioasa Eftimia), Stefan, alte doua fiice si Rastko (Cuviosul Sava). Acesta din urma, a fost primit in urma multor rugaciuni, dupa o perioada in care printesa Ana nu a mai putut naste. Cuviosul Sava, nascut in anul 1175 si trecut la cele vesnice in ziua de 14/27 ianuarie 1235, la varsta de 60 de ani, a fost intaiul arhiepiscop al Serbiei.

In anul 1196, dupa infiintarea statului sarb, voievodul Stefan Nemanja a stabilit regulile noii organizatii statale, in cadrul Consiliului de la Ras si, la putina vreme dupa aceasta, a cedat conducerea unuia dintre fiii sai, Stefan.

Scriind tatalui sau despre maretia vietii monahale, Cuviosul Sava (Rastko Nemanja) l-a chemat pe acesta la sine, in Sfantul Munte Athos. Indata, voievodul Stefan a mers in Manastirea Hilandar, unde a primit tunderea in monahism, cu numele Simeon.

In anul 1198, cu aprobarea imparatului bizantin Alexie al III-lea Anghelos, Manastirea Hilandar a fost recunoscuta ca independenta si apartinand calugarilor sarbi. Acum, fericitii Simeon si Sava Nemanja au inceput renovarea ruinelor si extinderea complexului monahal.

Dupa oarecare vreme, Sfantul Sava (Ratsko) a fost chemat in Serbia, unde a fost hirotonit episcop, iar Sfantul Simeon (Stefan Nemanja) a ramas in Manastirea Hilandar, unde s-a nevoit – in post si rugaciune – pana la sfarsitul vietii.

Strugurii care vindeca sterilitatea

Cuviosul Simeon a trecut la cele vesnice in ziua de 13 februarie 1199, inaintea icoanei Maicii Domnului „Indrumatoarea”, adusa de acesta din Serbia. Dupa adormirea sa, el a fost inmormantat in biserica mare a Manastirii Hilandar. La numai un an dupa adormirea sa, Cuviosul Simeon a fost cinstit ca sfant, de monahii din Sfantul Munte. Canonizarea oficiala a Cuviosului Simeon, din partea Bisericii Ortodoxe a Serbiei, a avut loc tot in anul 1200.

Prin minunata lucrare a lui Dumnezeu si pentru vrednicia Sfantului Simeon, din trupul sau a inceput sa curga mir binemirositor, multi bolnavi capatand vindecare la mormantul sau. Pentru aceasta minune, el mai este numit si „Izvoratorul de Mir”.

Astazi, mormantul sau (din piatra) se afla ferecat in intregime in argint. Din lespedea de piatra a mormantului a incoltit o vita de vie, care a trecut prin zid, in afara bisericii. Si astazi, dupa mai bine de opt secole, aceasta vita de vie creste si rodeste in fiecare an.

Strugurii din vita de vie care creste din mormantul Sfantului Simeon de la Hilandar vindeca sterilitatea, fiind leac pentru parintii care nu pot avea copii. Multe familii s-au bucurat de nasterea de prunci in acest chip minunat, iar in arhiva manastirii se pastreaza o lista cu aceste fapte minunate.

Randuiala cu strugurii Cuviosului Simeon !

Se iau boabe de struguri din Manastirea Hilandar. Acestea nu costa, dar este nevoie de un om care sa ajunga in Sfantul Munte Athos si sa ceara calugarilor din Manastirea Hilandar acesti struguri. Parintii vor da, odata cu strugurii, si o randuiala duhovniceasca ce trebuie urmata de cei doi soti care doresc sa primeasca de la Dumnezeu prunci.

Randuiala, care se intinde pe 40 de zile, este aceasta:

– sa se spovedeasca sincer la un preot duhovnic;

– sa savarseasca acasa slujba Sfestaniei; dupa sfintire si binecuvantare, preotul sa afunde in aghiasma, in semnul crucii, crenguta de vita de vie daruita de manastire;

– sa posteasca timp de patru zeci de zile;

– sa bea din aghiasma in fiecare dimineata, pe nemancate;

– sa faca 25 de metanii mari in fiecare dimineata, zicand: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!”;

– sa faca alte 25 de metanii mari in fiecare seara, dupa rugaciune, zicand: „Cuvioase Parinte Simeon, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!”;

– daca e putere, sa faca inca 50 de metanii, zicand: „Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!”;

– sa nu se apropie trupeste pe toata durata postului, vreme de 40 de zile;

– in a patruzecea zi, sotii sa se spovedeasca iarasi la duhovnic;

– cu dezlegarea preotului, sa se impartaseasca cu Sfintele Taine;

– sa manance boabele de struguri – sotia ia doua, iar sotul numai una;

– sa se apropie trupeste, dupa randuiala firii.

Dupa credinta lor, prin mijlocirea Sfantului Cuvios Simeon, Dumnezeu le va darui celor doi soti rodul cel mult-dorit al pantecelui. Apoi, odata primit acest mare dar, cei doi trebuie sa nu se apropie trupeste pe toata durata sarcinii.

Dupa nastere, in semn de multumire, cei doi Ii fagaduiesc lui Dumnezeu ca vor asculta de Canoanele Bisericii, care nu ingaduie ca sotii sa se apropie trupeste in duminci si in sarbatorile insemnate in calendar cu cruce rosie, precum nici in zilele de post (miercuri, vineri si in cele patru posturi de peste an).

*

Doi soti cu frica lui Dumnezeu, fara a se feri vreodata de zamislire, nu au putut sa aiba copii vreme de peste patru ani. In cele din urma, ei au aflat despre minunile savarsite prin strugurii din Manastirea Hilandar si s-au hotarat sa urmeze randuiala mai sus pomenita. Dupa cele 40 de zile, sotia a ramas insarcinata si, la vremea potrivita, a nascut o fetita. Dupa aceea, in urmatorii cativa ani, cei doi soti au mai primit de la Dumnezeu inca alti trei copii.

Importanta rugaciunii pentru altii

 In lumea zilele noastre se vorbeste tot mai des de lipsa timpului. Si din aceasta cauza omul gaseste o scuza pentru lipsa rugaciunii sale. Faptul ca el nu mai reuseste sa-si vada caderile si sa I le comunice lui Dumnezeu, sa-I ceara ajutor pentru a se ridica din ele, rugaciunea pentru altii devine un nonsens. Cum sa ma rog pentru altii, cand nu am timp pentru mine? Asta isi spune omul zilelor noastre.

Dar orice crestin care participa la slujbele Bisericii cunoaste ca ea se roaga „pentru pacea a toata lumea”, „pentru imbelsugarea roadelor pamantului” etc, deci nu se roaga doar pentru ea, ci pentru toti oamenii.

Ar fi minunat daca am vedea realizarile din viata noastra si ca pe un rod al rugaciunii altora pentru noi. Asa am fi feriti de caderea in mandrie pentru ceea ce am infaptuit. Mai mult, atunci cand ni s-ar cere un sfat, am cunoaste ca cea mai buna sfatuire sta in rugaciunea pentru altii catre Dumnezeu, Cel care „cunoaste inimile si cele dinlauntru ale omului”. Nu ne-am mai da cu parerea si cel lipsit de ajutor va primi cele potrivite.

Mult timp m-am intrebat cum de reusesc anumite persoane ca si in suferinte cumplite sa nu ramana lipsite de zambet si bucurie? Raspunsul il putem gasi si in rugaciunile pe care altii le fac pentru ei. Chiar daca nu au primit vindecare datorita rugaciunii lor, sa fim siguri ca Dumnezeu nu a ramas nepasator. A revarsat asupra lor iubirea Sa datatoare de bucurie.

Sunt persoane care duc o viata bine placuta lui Dumnezeu, incat au ajuns sa participe la lucrarea lui Dumnezeu. In Pateric se spune la un moment dat ca niste frati incepatori au mers la un parinte si i-au cerut sa le vorbeasca despre credinta. Acesta le-a raspuns: „De veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui: Muta-te de aici…” si zicand acestea, muntele din apropiere a inceput sa se miste. Atunci parintele a grait: „Stai, munte, ca nu vorbeam cu tine!” Iata ca omul unit cu Dumnezeu este capabil sa lucreze dumnezeieste. De aceea este bine sa cerem sa fim pomeniti de cat mai multe persoane.

Sunt multe cazuri in Scriptura cand Dumnezeu tamaduieste pe cineva datorita credintei altora. E de ajuns sa ne amintim de slabanogul din Capernaum. Acest slabanog este adus de patru persoane in fata lui Hristos pentru a fi vindecat. Si Evanghelia ne spune ca Mantuitorul, „vazand credinta lor, i-a zis slabanogului: indrazneste fiule, ti se iarta pacatele tale” (Matei 9,2).

Nu trebuie sa ne rugam pentru cineva bolnav gandind ca si noi am putea fi candva intr-o asemenea situatie. Ci trebuie sa avem constiinta ca facem parte din trupul tainic al lui Hristos – Biserica. Stim ca un madular bolnav din trupul nostru aduce durere intregului trup. Acelasi lucru trebuie sa simtim ori de cate ori ne intalnim cu suferinta altcuiva. Fara aceasta simtire, nu vom putea sa ne rugam pentru altii asa cum ne rugam pentru noi. Nu vom avea puterea sa vedem in bolile lor propriile noastre boli.

A-i pomeni in rugaciune pe semenii nostri, e dovada cea mai clara ca ei exista pentru noi, ca ne sunt frati. Asa nu ne aratam mincinosi atunci cand Il numim pe Dumnezeu a fi „Tatal nostru”. Lipsa rugaciunii pentru altii ne face sa-L numim pe Dumnezeu „Tatal meu” ca si cand doar eu si El am exista.

Despre pacat si boala

Vindecarea slabanogului din Capernaum: Si intrand iarasi in Capernaum, dupa cateva zile s-a auzit ca este in casa. Si indata s-au adunat multi, incat nu mai era loc, nici inaintea usii, si le graia lor cuvantul. Si au venit la El, aducand un slabanog, pe care-l purtau patru insi. Si neputand ei, din pricina multimii, sa se apropie de El, au desfacut acoperisul casei unde era Iisus si, prin spartura, au lasat in jos patul in care zacea slabanogul. Si vazand lisus credinta lor, i-a zis slabanogului: Fiule, iertate iti sunt pacatele tale! Si erau acolo unii dintre carturari, care sedeau si cugetau in inimile lor: Pentru ce vorbeste Acesta astfel? El huleste. Cine poate sa ierte pacatele, fara numai unul Dumnezeu? Si indata cunoscand lisus, cu duhul Lui, ca asa cugetau ei in sine, le-a zis lor: De ce cugetati acestea in inimile voastre? Ce este mai usor a zice slabanogului: Iertate iti sunt pacatele, sau a zice: Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla? Dar, ca sa stiti ca putere are Fiul Omului a ierta pacatele pe pamant, a zis slabanogului: Zic tie: Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi la casa ta. Si s-a sculat indata si, luandu-si patul, a iesit inaintea tuturor, incat erau toti uimiti si slaveau pe Dumnezeu, picand: Asemenea lucruri n-am vazut niciodata. (Marcu 2, 1-12. Duminica a doua din Postul Mare, a Sfantului Grigorie Palama)

R. Radulescu: La Mantuitorul Hristos este adus un slabanog pentru a fi vindecat. Un paralizat tintuit la pat, caruia Hristos ii ofera iertarea pacatelor. Parinte Constantin, de ce Se indreapta Hristos, in primul rand, spre acest tip de neputinta, si nu spre ceea ce oamenii voiau imediat, adica vindecarea lui trupeasca? Isi pusesera nadejdea ca-l vor duce inapoi pe picioarele lui, adica vindecat. De ce nu raspunde direct dorintei lor?

Pr. Coman: Din cel putin doua motive. Mantuitorul Hristos nu Se poate identifica cu viziunea, cu optiunea, cu perspectiva omeneasca, care atunci cand nu este ratacita, este cel putin limitata. In al doilea rand, pentru ca oamenii nu intelegeau lucrul esential, si anume ca suferinta fizica, boala, este provocata de suferinta duhovniceasca, de pacat. Mantuitorul Hristos o spune in nenumarate randuri, iar marele teolog al Bisericii primare, Pavel, dezvolta aceasta tema in epistolele sale. La fel si Biserica, aceasta propovaduieste de-a lungul veacurilor si isi randuieste intreaga activitate avand la baza acest adevar fundamental, conform caruia cauza suferintei si a bolii trupesti este boala sufleteasca, adica pacatul. De aceea, Hristos nu numai ca nu evita sau nu ocoleste implinirea cererii lor, dar merge mai adanc, adica vindeca mai intai cauza neputintei trupesti, pacatul, si dupa aceea ridica si suferinta trupeasca.

R. Radulescu: Parinte profesor, legatura dintre pacat si suferinta umana este o idee tot mai respinsa astazi. Cand spun aceasta, am in vedere un fapt real. De curand, un preot catolic din Austria, care urma sa fie promovat episcop, a fost retras de la aceasta promovare, pentru ca a afirmat ca in America uraganul a fost pedeapsa divina pentru pacatele care se intamplau in zona afectata. Declaratia lui a scandalizat o lume intreaga, intreaga lume catolica a reactionat, nefiind de acord cu legatura dintre nenorocirile care se intampla in lume si pacatele oamenilor. Oamenii refuza aceasta viziune. De ce am ajuns aici?

Pr. Coman: Explicatia este simpla: Biserica, sau mai bine zis oamenii Bisericii, au inceput sa se rusineze de propria Evanghelie in fata ofensivei si presiunii civilizatiei materialist-rationaliste, in fata unei lumii care se amageste pe sine, nu numai legitimand pacatul, ci mandrindu-sc cu el, ridicandu-l la rang de filozofie de viata. Masura in care cedeaza acestei presiuni si renunta la perspectiva teologica asupra lumii, este masura in care Biserica se secularizeaza. Caderea morala este consecinta a caderii teologice. O sa ajunga sa se rusineze cumplit oamenii Bisericii, daca nu au ajuns deja, constatand ca oamenii de stiinta si analistii realitatilor politice sau economice recurg la explicatii morale pentru a dezlega cauzele crizei prin care trece lumea in anii acestia, iar dansii se jeneaza de ele.

In numele Evangheliei Mantuitorului Hristos si consecventi cu viata Bisericii, noi nu putem sa nu vedem si sa nu marturisim faptul ca degradarea morala – pacatul – este cauza crizelor de orice fel. Evanghelia se pozitioneaza evident si ferm in opozitie cu tendintele majore dominante in lumea de astazi: fie ca este vorba despre supralicitarea obsesiva a placerilor materiale si trupesti, fie a suficientei de sine a sistemelor de organizare si asigurare economica, fie de creditarea solutiei financiare pana la subjugarea asfixianta fata de ea, fie de alunecarea spre un individualism atroce si sinucigas, fie de exacerbarea mizei vizibilitatii, prin publicitate si propaganda, adica printr-o desantata si fara limite lauda de sine, etc.

In aceste conditii, mai ales cand lumea despre care vorbeam mai sus pare ca traieste semnalele puternice ale zgaltairii din temelii a propriului edificiu, pare cu totul ciudat ca Biserica sa se afle investind furibund in intarirea institutional-organizatorica, in solutia financiara si economica, in eficienta aparatului administrativ si in profesionalismul individual, in vizibilitate si in propaganda.

Din lumea stiintifica, profunda si serioasa, ne vin mesaje care confirma relatia dintre lumea duhovniceasca si lumea materiala, dintre suportul duhovnicesc al vietii umane si expresia ei materiala, care confirma unitatea indestructibila intre cele doua. Confirma mai ales faptul ca suportul ultim al lumii este unul energetic, informational, ca tot ceea ce se intampla la nivel duhovnicesc provoaca lumea din afara si influenteaza mersul lumii din afara.

Miza cea mare este la nivelul atitudinii, al duhului launtric, al gandului, al intentiei celei mai intime. Acolo este totul. Iar daca ne jucam cu dedublarea, adica una avem in inima si in gand, si alta aratam celorlalti, avem de-a face cu cel mai grav pacat sau esec, pe care-l infiereaza Mantuitorul Hristos, de la un capat la altul al Evangheliei Sale, adica ipocrizia. Mantuitorul nu se ocupa de pacatele grosiere, de care ne ocupam noi: furtul, minciuna, bautura, lacomia, ci se ocupa de fatarnicie, adica, de neconcordanta intre ce este in sufletul nostru si ceea ce se manifesta in afara.

Lumea s-a dezvoltat pe o baza ipocrita. Saptamanile trecute m-am intalnit cu un prieten grec, care traieste in Anglia si se misca in lumea finantelor. Imi spunea ca sistemul a cazut pentru ca este ipocrit, pentru ca este un sistem mincinos. Pozeaza in ceva, dar este de fapt altceva. Sugereaza incredere deplina, dar increderea nu are suport, sugereaza respect pentru cetateni, dar, de fapt, slujeste exclusiv propriile interese, sugereaza cultivarea valorilor inalte ale omenirii, dar se inchina, de fapt, celor mai josnice dintre valori.

Starea pe care o edificam inlauntrul nostru, aceea conteaza. Aceea este lumea reala. Ce vedem noi este chipul ipocrit al lumii. Dincolo de faptul ca nu edifica pe nimeni o astfel de atitudine, mai devreme sau mai tarziu, ea iese la suprafata.

Daca noi zidim in noi rautatea, oricat am tine-o ascunsa sau am infrumuseta-o, ia un moment dat se va manifesta. Dimpotriva, daca edificam blandetea, rabdarea, bunatatea, iertarea, intelegerea, pacea, jertfelnicia, oricat ar parea ca nu au succes in lumea aceasta ofensiva, vor birui. De aceea spune Hristos ca nu vor mosteni pamantul oamenii rai si ofensivi, rapace si inteligenti, ci cei blanzi. In ciuda tuturor evidentelor!

Pr. Prof. Dr. Constantin Coman

Extras din volumul „Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor”, Ed. Bizantina

Complementaritate contradictorie

 Trecand de la conceptele filozofice la realitatea cotidiana, de la lumea ideilor care pot fi uneori contradictorii la viata noastra plina si ea cu lucruri amestecate, putem observa ca traim intr-o lume in care raul si binele, frumosul si uratul nu sunt doar 2 ingrediente aflate impreuna in malaxorul vietii ca principii contrare, ci constatam surprinsi ca, ele exista si intr-o relatie contradictorie de complementaritate.

Aceste tipuri de perechi bipolare vor sa enunte un adevar, un fel de „tert ascuns” al realitatii nevazute, care defineste formele acestea complementare de convietuire si anume ca in orice bine este si un picut de rau, si in intunecimi putem afla iluminare, si uratul are o estetica a lui si asa mai departe. Mintea ascutita a “tertului exclus” a spart aristotelic straturile realitatii si a ajuns cu ajutorul “tertului inclus”, la miez…sau la “tertul ascuns”(vezi Basarab Nicolescu). Este vorba, aici si de conceptul de “complementaritate contradictorie”, reiterat de Stefan Lupascu, care opereaza si in acest gen de abordare cu “terti” in decriptarea realitatii.

Translata la oameni, aceasta realitate ascunsa, nevazuta, vrea sa spuna ca si cel mai mare pacatos are ceva frumos in suflet, ca si sfintii au avut pacate, ca si geniile au momentele lor de prostie, de asemenea ca sunt si calugari necalugari si mireni nemireni, ca sunt bogati saraci si saraci bogati, ca multi din oamenii frumosi sunt urati adesea si oameni care nu sunt inzestrati cu calitati fizice au o frumusete interioara, ca si cei puternici au slabiciuni, asa cum si cei firavi au puteri ascunse, nebanuite.

Putem merge mai departe cu aceasta enumerare si sa observam ca, in lumea in care traim „neghina ” este amestecata cu „graul”, bunii cu raii, dreptii cu nedreptii si nu stim cei mai multi dintre noi, cum sunt toate lucrurile pe dinauntru, nu ajungem intotdeauna la miezul lor, la „tertul ascuns”.

Unii par rai de la distanta, insa de aproape nu sunt asa defel, unele par frumoase din departare, dar privite de aproape observi o sumedenie de uraciuni si minusuri de care nu sunt constiente nici ele.

Nimic din ceea ce pare, nu este asa tot timpul, oamenii se schimba, lumea este intr-o continua prefacere. Omul este prins in devenirea lui trecand printr-un sir de metamorfoze.Toate au o desfasurare sinuoasa cu caderi in cascada, dar si cu inaltatoare si repetate spiritualizari.

Din acest motiv este prematur si indecent sa analizam fragmentar, aici pe pamant si inainte de vreme, urcusurile si coborasurile oricui, oricum si oricand. Este o vreme a coacerii, a rodirii fiecaruia, precum este si un timp al germinarii, al devenirii dureroase sau chiar al mortii, urmat de cel al invierii, al renasterii din propria cenusa.

Momentele acestea se succed sau alterneaza, apar si dispar, cu reabilitari, cu revirimente, cu decandente iarasi, urmate si de alte numeroase resuscitari…

Putem intui un declin intr-o etapa a vietii, putem anticipa un esec de moment, precum de asemenea, putem intrezari si o propensiune spre succes, spre biruinta, insa toate aceste intuitii raman doar niste prejudecati omenesti, care nu poarta marca unor certitudini de destin.

Radiografiile acestea grabite nu vor devoalua niciodata destinul intreg al omului, ci vor constitui doar blituri superficiale ale unor intervale foarte mici din traseele personale ale semenilor nostri, episoade dintr-un film mult mai lung, care nu-l poate cuprinde nimeni cu vederea sa marginita.

Pana nu s-a scurs si ultima farama de nisip din clepsidra vietii, nu avem dreptul sa rostim judecati finale despre destinele celor de langa noi. Miopia noastra de creaturi limitate in vedere si intelegere nu ne ajuta sa vedem la distanta de timp si sa patrundem in universul tainic al persoanei umane decat cu presupozitii relative la stadiile vietii.

Ceea ce nu este de inteles este de ce noi oamenii ne pronuntam atat de categoric despre fiecare om pe care-l intalnim inainte de a-l cunoaste? Facem acest lucru fara a exista in prealabil un timp de convietuire, de acomodare, de dialog, de cunoastere efectiva si directa.

Desigur ca, fara iubire si reciprocitate nu exista nici cunoastere intre oameni. Iubirea patrunde pana in duhul omului, patimile raman la suprafata.

Doar Creatorul nostru care a asezat cu multa dragoste in fiecare framantatura a Sa daruri si potentialitati are un orizont de asteptare si de prestiinta.

In rest prezicerile noastre raman doar niste simple probabilitati. A priori unui demers al cunoasterii nu este corect sa formulam doar ipoteze fara o necesara aprofundare a lucrurilor si apoi sa ne pronuntam cu etichetari si banalitati.

Ceea ce putem sti este poate o parte din trecut, o particica de prezent si nici o farama de viitor…

Trecutul este cea mica farama de timp din viata omului, prezentul este vaporos si schimbator, iar despre viitorul fiecaruia nu cunoastem aproape nimic… si acesta este cat o vesnicie…

De aceea, nici Dumnezeu care nu seamana cu oamenii „la ganduri”, iar “judecatíle Lui nu sunt ca ale noastre”, nu se grabeste sa dea sentinte pripite si definitive despre nimeni aici pe pamant. Cata vreme, inca facem parte din Biserica Sa, fiecare dintre noi ne luptam pana la capat cu pacatul, cu neputintele si cu ispitele vietii. Judecata o va face Domnul cu dreptate si fara partinire in Ziua cea de Apoi, cand va desparti pentru totdeauna oile de capre si binele de rau.

Acela este momentul adevarului, aceea va fi ziua edificarilor, a adeveririlor, acolo va fi cernerea ultima a graului de neghina…

Pana atunci toti avem doar pareri, potrivit judecatilor si prejudecatilor noastre, unele rostite cu indrazneala, altele ascunse in taceri si in stare de indiferenti; multora ni se pare ca stim ceva, suntem amagiti adesea cu inchipuiri, totul e ca-nghicitura, privim realitatea ca prin oglinda, de multe ori prin altii, insa o vedem doar la suprafata si nu in adancimi…

“Adanc pe adanc cheama in glasul caderilor apelor Tale” (Ps. 41, 9).

Ajuta-ne, Doamne, sa Te cunoastem si sa ne iubim!

Pr. Alin-Cristian Preotu

20 de exemple MORTALE care arată LOGICA IMBATABILĂ A FEMEILOR !

Cultura populară, internetul, mass-media, bărbații, cu toții au investit o mulțime de timp încercând să descifreze ceea ce se întâmplă în mintea persoanelor de sex feminin: Ce le place femeilor? Ce le face furioase? De ce fac ele toate lucrurile pe care le fac? De ce spun una și procedează invers?

Cum sa arati bine dupa o noapte alba

O noapte pierduta nu te iarta si isi pune amprenta asupra tenului tau. Dimineata, te trezesti cu cearcane adanci, palida si cu o expresie care tradeaza semnele oboselii. Daca ai si consumat alcool, e cu atat mai grav. Sub efectul alcoolului, vasele sanguine devin poroase, iar sistemul limfatic, lenes. Iata cateva trucuri care te pot ajuta sa-ti revii si sa arati ca si cum ai fi dormit opt ore.

 

Daca te culci fara sa aplici pe fata vreun produs de ingrijire, lasi tesuturile sa se descurce singure in fata radicalilor liberi care fac ravagii. Solutia? Aplica o crema de noapte si 2-3 picaturi de ser regenerant, care sa-ti hidrateze si sa-ti hraneasca fata.
Cand te ridici din pat, spala-te pe fata cu apa calduta, apoi cu apa rece, in mai multe reprize, iar inainte de a-i acorda tenului zece minute de odihna, sterge-te cu un prosop absorbant. Continua sa stimulezi microcirculatia cutanata, folosind un produs de ingrijire pentru luminozitate.
Maseaza-ti fata cu un prosop umed si caldut (pentru a se incalzi, baga-l sub jet de apa fierbinte), pentru a deschide porii si a activa microcirculatia sanguina. Fa-ti cu prosopul un gomaj, clateste cu apa calduta si aplica, la final, o lotiune fara alcool sau o apa florala.
Florile de tei sunt un remediu impotriva cearcanelor cauzate de lipsa de somn sau de oboseala. Se prepara o infuzie din flori de tei uscate si apoi se aplica, sub forma de comprese, pe pleoape, tinand ochii inchisi. Acest tratament decongestioneaza pleoapele umflate, elimina roseata ochilor si atenueaza cearcanele.

Scapă de atacurile cibernetice care îţi distrug computerul – 10 programe antivirus gratuite

În secolul vitezei, utilizarea calculatorului e inevitabilă. Internetul a devenit indispensabil, ajutându-ne să aflăm cât mai multe informaţii, în timp record. Numai că, odată cu accesarea lumii virtuale, ne lovim şi de atacurile cibernetice care ne pot avaria grav computerul. Incont.ro ne arată care sunt cele mai bune 10 programe antivirus gratuite.

1. BitDefender Free Antivirus Edition – Ediţia gratuită a BitDefender verifică la cerere computerul, pe baza aceluiaşi mecanism utilizat în versiunea profesională. Aşadar, protecţia este totală şi programul fără bani este la fel de bun ca şi cel contra cost.

2. ClamWin Free Antivirus – Acest program are un sistem de detecţie performant, care se actualizează automat. Găseşte orice ameninţare, de la spyware (n.r. – program “spion”) la viruşi. Este programul ideal pentru începători.

3. Blink Personal – Programul este o suită multifuncţională, care conţine un firewall (n.r. – zid de protecţie), alături de Identity Protection şi protecţie în faţa atacurilor maliţioase. Ca defect, Blik nu detectează prea bine spyware-ul.

4. Microsoft Security Essentials – Cu o interfaţă extrem de simplă, dar în acelaşi timp modernă, Microsoft Security Essentials se mândreşte cu o rată de detecţie foarte bună.

5. Avira AntiVir Personal Edition – Oferă protecţie împotriva “viermilor” şi a Troienilor (n.r. – o formă de virus), antiphishing (n.r. – un virus care fură date din calculator) şi antirootkit (n.r. – virus care îţi distruge hardul calculatorului).

6. Avast! Home Edition – Protejează împotriva ameninţărilor venite prin mesaje instantanee şi prin alte activităţi pe web. Are numeroase caracteristici de securitate care îl transformă într- un pachet complet, punând la dispoziţie un serviciu de suport tehnic prin telefon, în cazul în care ai probleme cu softul.

7. AVG Anti-Virus Free Edition – Cu peste 70 de milioane de download-uri, AVG este unul dintre cele mai populare programe antivirus. Îţi protejează computerul în timp real împotriva diverselor tipuri de malware (n.r. – virus) şi nu ocupă mult spaţiu pe hard.

8. Comodo AntiVirus – Comodo beneficiază de update automat, astfel încât eşti protejat non-stop. Îţi verifică e-mailul şi trimite în carantină orice fişier compromis.

9. PC Tools Antivirus Free Edition – Cu protecţie încorporată împotriva “viermilor” şi Troienilor, programul îţi ţine computerul la adăpost de toate tipurile de malware.

10. Rising AntiVirus Free Edition – În afară de protecţia împotriva atacurilor maliţioase obişnuite, programul se ocupă şi de informaţiile personale, cum ar fi cele de pe conturile de onlinebanking sau de Yahoo. Partea proastă este că motorul său de scanare nu este avizat, aşa că are o rată de detecţie mai scăzută.

Orgasmul anal: mit sau adevăr

Având în vedere procentul scăzut al femeilor care ating orgasmul vaginal, nu ne-ar deranja varianta orgasmului anal. Totuşi, el este un subiect controversat.

Unii specialişti susţin că orgasmul anal nu există, în timp ce alţii au elaborat deja tehnici care să te ajute să îl obţii.

Fiziologia orgasmului anal

Specialiştii s-au pus de acord şi susţin că plăcerea anală este de sine stătătoare. În jurul orificiului anal, dar şi intraanal există terminaţii nervoase care, dacă sunt stimulate, îţi produc o senzaţie de plăcere, fără să fii stimulată vaginal sau clitoridian în acelaşi timp.

În ceea ce priveşte fiziologia orgasmului anal feminin există însă mai multe teorii. Una dintre ele spune că stimularea anală creşte plăcerea orgasmului vaginal şi clitoridian, dar fără declanşarea unui orgasm anal propriu-zis. La baza acestei teorii stă faptul că prin penetrarea anală, stimulezi indirect clitorisul, punctul G şi punctul PS, ultimul găsindu-se pe peretele recto-vaginal, peretele comun al vaginului şi anusului. Cât despre clitoris, se consideră că suprafaţa erectilă a clitorisului se întinde până la anus.

Alţi specialişti se bazează pe faptul că în timpul oricărui orgasm experimentat de o femeie se produc contracţii ale anusului, pe lângă cele vaginale şi ale uterului. Ei bine, dacă în timpul contracţiilor există o stimulare anală, deci sfincterul este împiedicat de un anumit obiect să se contracte la maxim, senzaţia din timpul oricărui tip de orgasm se intensifică.

Unii experţi consideră însă orgasmul anal o senzaţie unică, independentă de orgasmele deja consacrate. Peretele recto-vaginal, cel care reprezintă puntea de legătură între anus şi vagin este un ţesut erectil, capabil de excitare până la atingerea climaxului. Orgasmul anal ar fi varianta omoloagă a orgasmului vaginal, doar că penetrarea se face anal. Astfel, trăieşti un orgasm de sine stătător, consideră unii sexologi. Teoria aceasta este susţinută şi de femeile care reuşesc să experimenteze orgasmul doar prin stimulare anală şi susţin că senzaţia este diferită.

Cum să ai orgasm anal

Cu alte cuvinte, penetrarea anală intensifică orgasmele deja consacrate sau îţi provoacă un orgasm de sine stătător. Indiferent care este adevărul, e cazul să afli cum poţi beneficia şi tu de senzaţiile intense oferite de penetrarea anală.

Orgasmul anal pare a fi o necunoscută în principiu pentru că intraanal nu te lubrifiezi natural, precum intravaginal, atunci când eşti excitată. Mai mult, excitarea o simţi mai degrabă la nivelul clitorisului şi vaginului. Cu tactica potrivită însă poţi simţi plăcere în zona anală.

Sexologii nu recomandă sexul anal ca punct de pornire, ci stimularea manuală sau cu o jucărie erotică special confecţionată pentru această zonă. Poţi face acest lucru în timp ce te masturbezi sau cu ajutorul iubitului tău.

Înainte de a începe stimularea anală, este indicat să fii deja excitată, căci astfel reduci din stres sau încordare, care pot diminua drastic plăcerea anală. Îl poţi ruga pe iubitul tău să îţi facă sex oral şi să înceapă mai apoi penetrarea anală folosind un deget sau o jucărie erotică.

Sexologii susţin că majoritatea femeilor obţin acea plăcere maximă anală, dacă sunt stimulate clitoridian sau vaginal în mod simultan. Acest lucru nu înseamnă că orgasmul anal nu există, argumentul sexologilor fiind că de multe ori avem nevoie de o stimulare clitoridiană pentru a atinge orgasmul vaginal.

Dacă primeşti stimulare concomitentă, dar penetrarea anală devine incorfortabilă, e cazul să te opreşti. Comunică cu iubitul tău, spune-i ce fel de mişcări îţi plac şi cât de mult ar trebui să înainteze când te penetrează anal. Este important să ai un partener grijuliu, care să îţi asculte indicaţiile, căci, în cazul stimulării anale de la plăcere la durere, şi invers, nu e decât un pas!

Nu uita să respiri adânc, lucru care te ajută să rămâi cât mai relaxată, lucru vital în obţinerea plăcerii anale.

Ideal este să nu ţintiţi neapărat la sexul anal, care presupune inserarea penisului, deci o penetrare poate prea brutală, mai ales dacă nu eşti obişnuită cu stimularea anală. Inserând un obiect de mici dimensiuni destinat zonei anale, concomitent cu o stimulare clitoridiană sau vaginală, ai cele mai mari şanse să atingi orgasmul anal şi să testezi chiar tu legătura lui cu celelalte tipuri de orgasme.

Bătrâneţea poate fi învinsă

Să nu fumezi, să mănânci un măr pe zi, să faci câteva exerciţii fizice şi să ai circumferinţa abdominală sub 95 de centimetri. Sunt câteva lucruri simple, despre care câţiva specialişti americani spun că cresc speranţa de viaţă cu minimum 10 ani.

Un stil de viaţă sănătos reprezintă „lozul” cu care, jucându-l zi de zi, câştigăm ani frumoşi de tinereţe. De cele mai multe ori, însă, sub presiunea stresului zilnic, uităm să dedicăm puţin timp şi propriului bine, iar din buget tăiem adesea banii pentru sănătate, preferând să-i cheltuim pe produse de care nu avem neapărat nevoie. Din nefericire, ajungem tardiv să ne dăm seama că ne-am bătut joc de propriul trup când, şi atunci doar când ne-a lovit vreun infarct, am fost diagnosticaţi cu diabet sau cu cine ştie ce altă boală gravă.

Cum îţi aşterni, aşa dormi, spune o vorbă din bătrâni. Cum îţi îngrijeşti sănătatea la tinereţe, aşa o vei folosi la bătrâneţe, am putea parafraza. Doctorul Adrian Stănescu, medic primar geriatrie şi gerontologie, crede că, aplicând un set de principii simple de viaţă sănătoasă şi ascultând sfaturile medicilor, putem să ne bucurăm de tinereţe chiar şi la vârsta pensiei. Doctorand în demenţa Alzheimer, dr. Stănescu a avut iniţiativa de a deschide primul centru din România pentru pacienţii suferinzi de această maladie, centrul Oxxygene. În lupta împotriva îmbătrânirii creierului sub acţiunea stresului – care este principalul factor declanşator al demenţei Alzheimer, specialistul a deschis un nou front pe care l-a botezat, simplu, Sansage (în franceză, „fără vârstă”). Sansage este prima şi singura clinică antiaging din România.

„Îmbătrânirea este un proces fiziologic şi ireversibil. Orice materie a Universului, fie aceasta vie ori moartă, este distrusă într-un final de entropie. Cel mai important este să avem un confort bun atât timp cât trăim, să ne simţim bine în pielea noastră şi mai ales să nu fim o povară pentru generaţia care vine după noi. Prevenţia îmbătrânirii este o idee lansată de Ana Aslan, cu ocazia Convenţiei de la Karlsruhe, din 1952. Ea a anunţat atunci că a inventat Gerovitalul, un medicament eutrofic care îmbunătăţeşte foarte mult metabolismul celular. La vremea aceea, descoperirea a fost primită foarte bine. Tot Ana Aslan este cea care a înfiinţat primul institut geriatric din lume”, ne-a introdus în temă doctorul Adrian Stănescu.

CÂŞTIGI 10 ANI DE VIAŢĂ CU 6 LUNI DE TRATAMENT ANTIAGING
Dar dacă Institutul de Geriatrie Ana Aslan ameliorează bătrâneţea după ce aceasta s-a instalat, specialiştii de la clinica Sansage lucrează la întârzierea declanşării declinului fizic. Veţi spune „Am doar 30 de ani! Cum să fiu bătrân la vârsta asta?” Ei bine, bătrâneţea începe să-şi facă loc în corpul omenesc chiar de la această minunată vârstă de 30-35 de ani. Practic, de îndată ce corpul termină procesul de evoluţie, trece în faza de îmbătrânire. De aceea trebuie să prevenim declinul când încă mai putem face ceva!

„Îmbătrânirea nu o putem opri, dar o putem întârzia mult – spune dr Adrian Stănescu. Cu un program de şase luni pe care îl alcătuiesc specialiştii noştri, şi dacă pacientul respectă toate prescrierile noastre, se poate obţine o întinerire de 10 ani. Când vă cumpăraţi o maşină, vă gândiţi că 15.000 de euro e o sumă mare? Dacă trebuie să dai banii pentru sănătatea ta ţi se pare o sumă prea mare. Dar dacă te lasă inima la 40 de ani, în timp ce-ţi conduci maşina scumpă?”

Doctorul Stănescu a creat o echipă de şoc care să ajute orice pacient ce calcă pragul clinii sale să lupte împotriva îmbătrânirii. Un specialist antiaging, un chirurg estetician, un psiholog, un nutriţionist, un chirurg estetician dentar şi, atunci când este nevoie, orice medic specialist care poate contribui la punerea unui diagnostic corect.

Aceeaşi echipă de medici stabileşte care este cea mai bună atitudine terapeutică. Aceasta include pe de o parte regimul alimentar, care urmăreşte scăderea în greutate, caruia i se asociază proceduri de kinetoterapie, exerciţii de fitness şi aquagym, dar şi de estetică – facială, corporală şi dentară. Clinica foloseşte Eximia – un aparat revoluţionar atât pentru tratamentele anticelulitic şi de scădere în greutate, cât şi pentru estetica facială, în tratamentul pungilor de sub ochi, refacerea fermităţii pielii, refacerea fermităţii sânilor, mesoterapie corporală fără ac etc. Tratamentul antiaging cu Eximia nu are reacţii adverse şi nu doare, ca în cazul chirurgiei estetice clasice.

CE VÂRSTĂ AI?
Vârsta nu se stabileşte doar după aspectul fizic. Analizele medicale şi evaluările făcute de geriatru, nutriţionist şi psiholog stabilesc vârsta metabolică, cea psihologică şi cea biologică. Media lor reprezintă vârsta reală a pacientului, care de cele mai multe ori diferă de vârsta cronologică.

Animale rare cu arme neconvenţionale

Maimuţa năsoasă devine mai sexi în perioada împerecherii datorită protuberanţei sale faciale. Peştele undiţar îşi omoară prada cu un spin dubios aflat între ochi, iar cârtiţa cu tentacule şi-a câştigat deja renumele de cel mai iute carnivor de pe Pământ.

De ce ar avea nevoie o primată de un nas „cât o zi de post”? Răspunsul – spun cercetătorii – este simplu: „Pentru a atrage femelele în dansul împerecherii”. În momente de tandreţe, nasul acestei specii (denumită ştiinţific Nasalis larvatus) se umflă şi se alungeşte. La masculi, înfăţişarea se schimbă vizibil, semn că momentul mult-aşteptat este foarte aproape. La femele, însă, „ornamentul facial” – mult mai mare decât nasul oricărei alte specii de maimuţe – nu suferă modificări deosebite. Ciudatele creaturi trăiesc doar în grupuri mari, doar în apropierea pădurilor de mangrove din insula Borneo, şi sunt conduse de un mascul bătrân.

Mult mai neconvenţională este însă înfăţişarea peştelui undiţar (denumit ştiinţific Lophius americanus). În ciuda denumirii sale hilare, acest peşte se poate înscrie fără probleme în topul celor mai urâte specii din lume. Trăieşte în mări tropicale şi subtropicale şi beneficiază de toate atuurile pentru a putea fi numit „cameleonul apelor”. Lophius americanus sunt înotători proşti, dar sunt vânători înnăscuţi – cu ajutorul gurii uriaşe şi al dinţilor foarte mari şi ascuţiţi, peştele undiţar îşi digeră iute prada. Dar ritualul vânătorii este complicat: îşi urmăreşte victima cu atenţie şi o momeşte cu trei spini lungi aflaţi între ochi. Una dintre aceste excrescenţe este prevăzută cu un mic depozit de bacterii fosforescente, hrana preferată a altor specii subacvatice – calamari şi crustacei.

Un vânător la fel de temut – de data aceasta pe uscat – este o specie de cârtiţă, al cărei nas are formă de stea în mai multe colţuri. Condylura cristata îşi foloseşte acest organ „cu tentacule” nu pentru a direcţiona sunetul către suratele ei, comunicând mai uşor cu ele, şi nici pentru a lua urma pradei mirosindu-i miresmele din aer. Ciudatul nas de culoare roz, care seamănă cu o floare deschisă, funcţionează ca un instrument… de atingere. Cu ajutorul celor 22 de „tentacule”, această cârtiţă detectează imediat larvele şi animalele mici şi gustoase de sub apă. „Vânătoarea” durează doar câteva secunde. De altfel, Condylura cristata este considerată cel mai rapid carnivor din lume.

Deşi nu e iute de picior, leneşul este… şmecher. Îi place să doarmă şi să stea degeaba, dar de lipsa lui de activitate beneficiază nişte populaţii mărunte, cum ar fi moliile şi căpuşele, care se adăpostesc în blana animalului şi trăiesc acolo. Cercetătorii au descoperit că pe fiecare fir de păr al leneşului există câte patru tipuri de alge, motiv pentru care, în timpul ploilor, culoarea blănii acestei specii este verde, iar în sezonul uscat – maro. Moliile, căpuşele şi algele îl ajută pe leneş să se camufleze în eventualitatea unui pericol.

Natura s-a dovedit darnică în cazul mai multor specii. Cum este, de pildă, Rousettus aegyptiacus, o specie de liliac egiptean, cu creier mic, dar testicule de două ori mai mari. Oamenii de ştiinţă spun că anomalia a apărut din cauza (sau datorită) femelelor, care îşi schimbă partenerii în mod constant. De aici, s-a născut o competiţie acerbă între masculi, care trebuie să ţină pasul cu mofturile femelelor cu care se împerechează.

Aflat în pericol de dispariţie, rechinul-ciocan are, potrivit unor studii, cel mai ciudat cap de vietate subacvatică din câte se cunosc pe Terra. Cu cât ciocanul este mai mare, cu atât masculul acestei specii este mai puternic şi mai căutat pentru împerechere. Datorită formei capului, ochii electro-receptori sunt poziţionaţi la distanţă rezonabilă şi eficientă.

Ştiaţi că în Africa trăieşte o specie de mamifer care creşte până la maximum 1,5 metri lungime şi care se poate hrăni cu aproximativ 50.000 de insecte pe zi? Porcul termitelor, căci despre el este vorba, nu a fost fericit cu o înfăţişare atrăgătoare. Din contră. Are pielea roz şi în straturi, nu este acoperit cu păr şi pare o încrucişare între porcul mistreţ, porcul domestic şi un şobolan. Oamenii de ştiinţă spun însă că această specie nu are legătură genetică cu nici o altă specie de mamifer din lume. Mai degrabă cu o fosilă demult dispărută…

S-a descoperit cum părăseşte aura trupul, atunci când murim

Omul de ştiinţă rus Konstantin Korotkov, care ani de-a rândul s-a ocupat cu studierea efectului Kirlian a reuşit să descopere cum aura, care ne înconjoară trupul în timpul vieţii, dispare în momentul în care murim.

Cu ajutorul tehnicii GDV, care măsoară nivelul energiei din corp, şi a fotografiei Kirliene (wikipedia: Fotografia Kirlian constă în înregistrarea unui obiect expus într-un câmp electric de înaltă tensiune şi frecvenţă. În imaginile astfel obţinute, obiectul fotografiat este înconjurat de un halou luminos, policrom), Korotkov a reuşit să surprindă momentul în care aura dispare, atunci când murim.

Astfel, potrivit site-ului life.ru, în cazul persoanelor care mor într-un mod calm, care se sting încet, aura dispare mai întâi din zona stomacului – coşul pieptului -, apoi din zona capului, urmată de zona inimii şi în final de zona abdominală.

În cazul morţilor violente, aura „se întoarce” noaptea în trup

În cazul în care o persoană a suferit o moarte violentă, aura dispare brusc, parcă se disipează. Mai mult, timp de câteva zile, aura „se întoarce” în jurul trupului, mai ales în timpul nopţii. Este vorba, bineînţeles, despre energie neconsumată, care a rămas blocată în trupul neînsufleţit şi care dispare încet.

Oare de ce plângem?

Fie că plângem de supărare sau de fericire, cu toţii ne întrebăm: care este scopul plânsului?

Oren Hasson, cercetător la Universitatea din Tel Aviv, Israel, propune o teorie inovatoare, din care reiese că plânsul reprezintă o modalitate de a arăta că eşti vulnerabil, că nu reprezinţi un pericol, potrivit site-ului livescience.com.

„Din analiza mea reiese că lacrimile sunt un semn de scădere în activitatea funcţiilor defensive, un semn de supunere, un strigăt de ajutor sau chiar un semn de ataşament”, afirmă Hasson.

Plânsul este unic speciei umane. În trecut, se credea că rolul lacrimilor este de a elimina unele chimicale din organism sau pur şi simplu, pentru că ne face să ne simţim bine. La bebeluşi acest comportament reprezenta boală.

Se pare că plânsul ne înceţosează privirea, punându-ne astfel piedici în calea unui comportament agresiv.

„De exemplu, prin plâns îi poţi arăta unui atacator că eşti supus, cerând astfel îndurare duşmanului sau poţi atrage simpatia celor din jur, fiind şi aceasta o strategie de apărare”, adaugă cercetătorul.

Tigarile vor ucide in 2010 sase milioane de persoane

Cel putin sase milioane de persoane vor muri anul viitor de cancer, boli de inima sau alte afectiuni aparute ca urmare a consumului de tutun, avertizeaza Asociatia Americana impotriva Cancerului

„Consumul de tutun duce la moartea unei persoane din zece. Numai anul acesta numarul celor care vor deceda din cauza fumatului se ridica la 5,5 milioane de persoane. Daca actuala tendinta de crestere a numarului de fumatori se mentine, in 2020 tutunul va face sapte milioane de victime”, releva un studiu al expertilor oncologi din cadrul World Lung Foundation din America, citat de Adevarul.

Alte statistici sumbre:
La fiecare opt secunde, un fumator moare din cauza a cel putin unei boli cauzate de acest viciu;
Cinci din 10 fumatori mor in urma bolilor cauzate de tutun, precum cancerul, care este pe primul loc, dar si infarctul miocardic, ateroscleroza sau accidentele vasculare cerebrale;
Doi din 10 fumatori se imbolnavesc de cancer (cancerul la plamani este pe primul loc, dar nu trebuie uitate cancerele cu localizare bucala, cancerele esofagiene, cancerele uterine;
Tutunul ucide pana la jumatate din fumatori;
Tutunul este responsabil de moartea a 250 de milioane de copii si adolescenti la nivel mondial;
100 de milioane de persoane au decedat in secolul XX, ca urmare a consumului de tutun, iar in conditiile in care nu se iau masuri urgente, secolul XXI va inregistra circa un miliard de decese cauzate de consumul de tigari;
Riscul de a dezvolta o forma incurabila de cancer la plamani este de 23 de ori mai mare in randul barbatilor care fumeaza, fata de nefumatori si de 13 ori mai mare in cazul fumatoarelor.

Fumatul dauneaza grav economiei mondiale

Anual, economia mondiala pierde circa 500 de miliarde de dolari, bani ce acopera costul serviciilor medicale pentru fumatorii care ajung pe patul de spital. Faptul ca fumatorii sunt mai putin productivi este un alt factor ce duce la scaderea productivitatii din punct de vedere economic.

In ultimele patru decenii, numarul fumatorilor s-a redus in tarile bogate, precum Statele Unite, Marea Britanie si Japonia, insa a crescut in tarile aflate in curs de dezvoltare. Cei mai mari producatori de tutun sunt China, Statele Unite, Rusia si Japonia.

*9am

Violul mutilează sufletul pe viaţă

Deşi sunt victimele unei agresiuni, femeile violate ajung să trăiască o viaţă întreagă culpabilizându-se. Victimele violurilor sunt, de cele mai multe ori, tăcute. Temându-se de „ce-o să zică lumea“, ele îi lasă violatorului calea deschisă spre o nouă agresiune.

S-a întâmplat în urmă cu câţiva ani, într-o primăvară, pe când Alina avea doar 16 ani. „Alina“ e numele la adăpostul căruia persoana din poveste vorbeşte astăzi liber, chiar dacă, pentru început, doar pe un site al victimelor abuzurilor.

„Într-o seară, am mers la un interviu pentru o slujbă cu jumătate de normă. Salariul era tentant. Eram bucuroasă; mă gândeam că acest job – urma să fiu menajeră de weekend – era tocmai bun pentru mine. Am găsit un anunţ în ziarul local, am sunat, a răspuns un bărbat şi am stabilit data şi ora pentru interviu“.

Odată ajunsă la locul de întâlnire – o parcare -, bărbatul a invitat-o în maşina lui pentru a parcurge mai uşor drumul spre casa în care Alina ar fi trebuit să lucreze. Au vorbit vrute şi nevrute. Fata recunoaşte că nu a fost atentă la drum.

„El doar a zâmbit. Cu răutate“

„L-am întrebat despre serviciu şi despre program. I-am dat de înţeles că sunt încă la şcoală şi că aceasta e pe primul loc, aşa că puteam lucra doar cu o jumătate de normă. Răspunsurile lui erau scurte.“

La un moment dat, fără nicio explicaţie, bărbatul a tras maşina într-un loc ferit: o altă parcare foarte întunecată.„L-am întrebat ce facem aici. El nu mi-a răspuns. A oprit motorul maşinii şi s-a întors spre mine. Mi-a pus câteva întrebări de natură sexuală. Am înţeles foarte repede că eram în necaz. (…) Am încercat să deschid uşa maşinii, dar nu am reuşit. El doar a zâmbit. Nu era un zâmbet de bucurie, ci de răutate…“

După ce bărbatul a obţinut ce-a vrut, şi-a lăsat victima pe asfalt, plângând şi cu hainele rupte. Înţepenită şi în stare de şoc, fata a ajuns acasă. „Am mers la duş, m-am tot spălat şi frecat până ce apa s-a făcut rece ca gheaţa. Însă, tot nu mă puteam curăţa“. Nu a spus nimănui, niciodată, ce s-a întâmplat în acea seară de primăvară. S-a retras în sine – când nu era la şcoală, era în camera ei -, şi-a continuat viaţa, dar recunoaşte acum că făcea totul mecanic şi fără vlagă.

În pat cu duşmanul

Magda, o altă victimă la adăpostul unui nume de împrumut, povesteşte pe un forum cum de cinci ani soţul ei o obligă să facă sex de câte ori vrea şi cum vrea el. Dintr-o asemenea întâmplare, din care s-a ales şi cu un obraz tumefiat, a apărut şi fiul ei de trei ani.

Femeia spune că face zilnic atacuri de panică atunci când aude trântindu-se uşa de la intrare, semn că soţul ei se întoarce de la serviciu. Nici ea nu a vorbit vreodată cu cineva. Şi cine ar lua-o în seamă? E “datoria” ei de femeie măritată.

Femeia, un bun al bărbatului

„Violenţa sexuală împotriva femeilor este răspândită în toată lumea, în forme manifeste, dar şi latente, făcând parte din practicile sociale şi culturale. În acest fel capătă aspectul de «normalitate»“, explică directorul executiv al Fundaţiei Sensiblu, Cristina Horia.

Cauzele neraportării acestei agresiuni sunt multiple. Cea mai importantă vizează societatea românească şi modul în care le stigmatizează pe victimele agresiunilor sexuale. Acesta este motivul cel mai des invocat de victimele care aleg să nu meargă la poliţie pentru a depune plângere.

„Una dintre cele mai importante cauze ale tăcerii rezultă din ideologia omniprezentă în majoritatea culturilor care consideră «femeia un bun al bărbatului». Acest aspect este responsabil pentru neputinţa femeii de a analiza obiectiv abuzurile exercitate asupra ei şi, mai mult, de a se autoînvinovăţi şi a se autoculpabiliza“, mai spune reprezentanta Fundaţiei Sensiblu.

Dovezi de virilitate

Dacă soţii îşi forţează soţiile să întreţină relaţii sexuale, chiar utilizând violenţa fizică, avem de-a face cu un viol? „Răspunsul la o astfel de întrebare nu putea fi admis decât făcându-se apel la definiţia şi analizarea conceptului de viol. Violul reprezintă orice act forţat de a întreţine relaţii sexuale exercitat de o persoană asupra altei persoane“, mai spune Cristina Horia.

În societatea românească, agresivitatea masculină este un indicator al virilităţii, iar confirmarea constantă a superiorităţii bărbatului se realizează prin exprimarea forţei asupra partenerei. Chiar şi în dormitor.

Sunt însă asemenea incidente raportate la poliţie?„În România, jurisprudenţa în materie de viol marital este absentă – nu sunt cunoscute cazuri de violenţă domestică în care soţia să-şi fi acuzat soţul de viol marital“, spune reprezentanta Fundaţiei Sensiblu.

Cum se comportă agresorii

În literatura de specialitate apar cel puţin trei tipuri de agresori sexuali. Prădătorul este cel care obţine plăcerea sexuală doar prin umilirea şi hărţuirea femeilor. Victimele care nu rezistă psihic sunt ţinte veritabile pentru viol. Dominatorul – cel mai des întâlnit tip de hărţuitor – se comportă agresiv cu femeile pentru a-şi alimenta orgoliul masculin. Teritorialul sau strategicul caută să obţină mereu privilegii prin hărţuirea sistematică a femeilor.

Există, de asemenea, şi o tipologie a „violatorilor maritali“. Sociologii David Finkelhor şi Kersti Yllö au identificat trei tipuri: violatori care maltratează (battering rapists), care doar folosesc forţa pentru a-şi atinge scopul (force-only rapists) şi violatori obsedaţi (obssesive rapists).

Aceştia din urmă sunt influenţaţi de pornografie, furnizorul principal de fantezii sexuale. „Soţiile unor astfel de persoane sunt obligate să întreţină cu aceştia mai multe acte sexuale pe zi. În acest fel, partenerii ating satisfacţia maximă“, adaugă Cristina Horia.

Agresiunea sexuală trebuie raportată la poliţie

Datele furnizate de reprezentanţii Poliţiei Române arată că numărul infracţiunilor privitoare la viaţa sexuală sunt în creştere în statistici. Aceasta ar putea însemna chiar faptul că persoanele agresate sunt mai deschise să reclame faptele la poliţie.

Numărul violurilor în statistici a crescut de la 957 în 2004 la 1.116 în 2006. Anul acesta, în primele şapte luni, au fost reclamate deja peste 580, comparativ cu 522 – reclamate în perioada similară a anului trecut.

Sărăcie şi lipsă de educaţie

Conform unui Raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite, cele mai vulnerabile în faţa violatorilor sunt femeile cu vârste între 14 şi 44 de ani. În societăţile slab dezvoltate, incidenţa acestei infracţiuni este mai mare.

„Ca lucrător în poliţie cu experienţă vă pot spune că majoritatea cazurilor se constată în mediul rural şi survin din cauza lipsei de educaţie, din cauza consumului de băuturi alcoolice, a lipsei de pregătire a minorelor care nu ştiu cum să se comporte în preajma unor indivizi susceptibili de un comportament deviant“, ne-a declarat un reprezentant al IPJ Iaşi.

Pedepse cu închisoarea

Conform articolului 197 din Codul Penal, violul este o infracţiune. Aceasta se defineşte ca „actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa“. Fapta se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi cu interzicerea unor drepturi.

Pedeapsa este închisoarea de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi dacă victima este membru al familiei.

Urme pe viaţă

În rândul femeilor violate au fost semnalate efecte posttraumatice precum anxietatea, starea de şoc, frica şi panica intensă, depresia. Victimele violului marital sunt mult mai predispuse la dificultăţi de relaţionare, diminuarea respectului de sine, sentimente de ruşine şi autoblamare, insomnie, disfuncţii alimentare de tip anorexic sau bulimic.

Terapie pentru încredere

Reprezentanţii Centrului de consiliere Casa Blu susţin că, în procesul terapeutic, femeile abuzate sexual sunt sprijinite pentru depăşirea traumei, a anxietăţii legate de relaţia cu un bărbat, pentru reconstruirea imaginii de sine şi recăpătarea încrederii în propria persoană şi în propria sexualitate.

Modele de univers

Încă de la ieşirea sa din peşteră sau poate chiar de mai înainte, Omul şi-a dorit să pătrundă în secretele universului din jurul său. Curiozitatea Omului s-a dovedit, de-a lungul istoriei, fără limite.Un lucru este clar. Universul nu poate fi definit. Este un postulat. Îl luăm ca atare.Vorbim, în cele ce urmează, despre modelele de Univers imaginate de Om până acum.O lecţie de astronomie
Universul este un concept sinonim cu „tot ceea ce există”, independent de voinţa noastră. Este alcătuit din materia în continuă mişcare care se prezintă sub cele două aspecte – substanţa şi câmpul fizic. În privinţa substanţei, ea reprezintă aspectul granular al materiei şi se prezintă sub formă de aştri, atomi, particule elementare, care constituie „cărămizile” Universului. Cât priveşte câmpul fizic, acesta este forma continuă a materiei prin care se transmit interacţiunile gravitaţionale, electrice, magnetice şi nucleare.

Cercetarea materiei în ansamblul ei se face în două direcţii diferite: cosmosul şi microcosmosul, un loc aparte aparţinând studiului materiei vii a cărei figură centrală este reprezentată de om. În antichitate, cosmosul reprezenta ordinea şi armonia perfectă. Păstrând această direcţie, oamenii au aflat treptat că materia din cosmos este organizată în anumite structuri ierahice – stele şi planete, stele multiple, roiuri de stele; galaxii, roiuri de galaxii, galaxii multiple, metagalaxii. În ceea ce priveşte metagalaxia, trebuie amintit faptul că materia conţinută de această difuză în mod haotic norii de praf şi de gaze interstelare, radiaţii cosmice şi altele.

La nivel micro, peste tot în jurul nostru şi, deci, şi în Universul invizibil cu ochiul liber de pe Terra, materia este formată din atomi, din particule elementare şi din rezonanţe (particule elementare cu durată de viaţă foarte scurtă).

În antichitate apar primele idei ale fomării Universului, sub forma unor reprezentări metaforice întâlnite în mituri şi legende. Biblia prezintă „Geneza”, punând accent pe transformarea şi mişcarea lucrurilor raportate la un centru predefinit (Dumnezeu): „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. Şi a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!». Şi a fost lumină. Şi a văzut Dumnezeu că este bună lumina şi a despărţit lumina de întuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua întâi. Şi a zis Dumnezeu: «Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape!». Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei. Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a doua. Şi a zis Dumnezeu: «Să se adune apele cele de sub cer la un loc şi să se arate uscatul!». Şi a fost aşa. Şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat uscatul. Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Apoi a zis Dumnezeu: «Să dea pământul din sine verdeaţă: iarbă, cu sămânţă într-însa, după felul şi asemănarea ei, şi pomi roditori, care să dea rod cu sămânţă în sine, după fel, pe pământ!». Şi a fost aşa. Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă, care face sămânţă după felul şi după asemănarea ei, şi pomi roditori, cu sămânţă, după fel, pe pământ. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a treia. Şi a zis Dumnezeu: «Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii şi să slujească drept luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pământul». Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii şi stelele. Şi le-a pus Dumnezeu pe tăria cerului, ca să lumineze pământul, să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a patra. Apoi a zis Dumnezeu: «Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!». Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăşesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: «Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ!». Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea. Apoi a zis Dumnezeu: «Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor». Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor şi animalele domestice după felul lor şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Şi a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!». Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!». Apoi a zis Dumnezeu: «Iată, vă dau toată iarba ce face sămânţă de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă în el. Acestea vor fi hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viaţă, le dau toată iarba verde spre hrană. Şi a fost aşa. Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi iată erau bune foarte. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a şasea. Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea Sa, pe care a făcut-o; iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut. Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială. Iată obârşia cerului şi a pământului de la facerea lor, din ziua când Domnul Dumnezeu a făcut cerul şi pământul. (…)”Teoria geocentrică
Cu aproximativ 300 de ani înaintea scrierii Genezei şi după o sută şi ceva de ani de la naşterea lui Iisus, Aristotel (384-322 î.Hr.), Hiparh (190-120 î.Hr.) şi Ptolemeu (87-165 d.Hr.) au constituit primul model ştiinţific despre Univers. Ei nu au fost însă singurii savanţi care considerau că Pământul este situat în centrul lumii, iar Soarele şi planetele se află în rotaţie în jurul Terrei. Despre stele se considera că sunt aşezate toate la aceeaşi distanţă pe o sferă numită „sfera stelelor fixe”.

Teoria Heliocentrică
Heraclid (sec al IV-lea î.Hr.) şi Aristarch (310-230 î.Hr.) au dezvoltat o teorie, argumentată ulterior riguros de către Copernic, care presupune că Soarele se află în centrul Universului, iar Pământul şi celelalte planete se află în rotaţie în jurul Soarelui. În cadrul acestei teorii se păstrează noţiunea de „sferă a stelelor fixe”, deoarece încă nu se puteau face determinări de distanţe până la stele.

Modelul S:O:E.
O dată cu descoperirea faptului că stelele duble se rotesc în jurul centrului comun de masă (astronomul britanic de origine germană William Herschel a enunţat această idee în 1803) şi că stelele se află la diferite distanţe (matematicianul şi astronomul german Friedrich Wilhelm Bessel a determinat distanţa de 600.000 u.a. până la steaua a Cygni, iar scoţianul Thomas Henderson a calculat 260.000 u.a. până la steaua a Centauri), este desfiinţat mitul „sferei stelelor fixe”. (De menţionat că „u.a.” este „unitatea astronomică” şi reprezintă distanţa dintre Pământ şi Soare, care are valoarea medie de 150 de milioane de kilometri).Ulterior Herschel a descoperit structura de galaxie a stelelor din preajma noastră şi astfel a apărut idera unui Univers infinit în spaţiu (considerat euclidean), format dintr-o pluralitate de galaxii distribuite unifom (omogen) şi invariabil în timp (staţionar). Modelul S.O.E. (staţionar, omogen şi euclidean) capătă şi o reprezentare matematică prin binecunoscuta lege a atracţiei universale a lui Isaac Newton.Pentru a înţelege acest model – S.O.E. – trebuie specificate paradoxurile sale. În primul rând, vorbim despre aşa-numitul „Paradox al lui Olbers” – în 1826, Heinrich Wilhelm Matthäus Olbers enunţa următoarea idee: dacă Universul este infinit, omogen şi staţionar, atunci în oricare direcţie am privi ar trebuim să vedem o stea şi cerul ar fi alb. Deoarece o astfel de imagine nu există, înseamnă că fie densitatea stelelor nu este omogenă, fie Universul este finit. Un alt paradox al modelului S.O.E. poartă denumirea de „Moartea termică a Universului”. Dacă Universul este staţionar, atunci conform legilor termodinamicii toate corpurile ar fi avut suficient timp să ajungă la aceeaşi temperatură.

Pentru că acest lucru nu se constată, înseamnă că Universul primeşte energie din exterior. În al treilea rând, trebuie amintit şi „Paradoxul lui Seeliger”. Astronomul german Hugo von Seeliger susţinea, spre sfârşitul secolului al XIX-lea, că dacă numărul corpurilor din Univers este infinit, atunci fiecare corp este supus la o infinitate de forţe de atracţie gravitaţională, ceea ce ar duce la distrugerea sa. Deoarece acest lucru nu se constată, înseamnă că teoria newtoniană a gravitaţiei ori nu este aplicabilă la întregul Univers, ori trebuie modificată.

Modelul lui Einstein
Pentru „a desfiinţa” cele trei paradoxuri, fizicianul german Albert Einstein a modificat la începutul secolului trecut teoria newtoniană a gravitaţiei, introducând două postulate: în orice sistem de referinţă inerţial, indiferent unde s-ar afla în Univers, legile fizicii sunt aceleaşi; în orice direcţie, viteza luminii în vid este aceeaşi, respectiv, egală cu 300.000 km/s. Teoria generalizată a relativităţii a lui Einstein se baza pe calcule potrivit cărora geometria Universului nu este euclidiană, ci curbă (ceea ce înseamnă că Universul este finit, având o rază de curbură) şi Universul poate fi nestaţionar (adică evoluează în timp prin modificarea densităţii).

Einstein optează pentru un model de Univers neeuclidean (finit, cu o anumită rază de curbură, omogen – „umplut” uniform cu materie şi invariant în timp – având densitate constantă). Valorile calculate de Einstein atunci sunt:
Raza Universului R= 1028 cm
Masa totală M = 2×1056 g
Densitatea r = 10-29 g /cm3
(În acest model, Universul ar conţine 1023 stele şi 1012 galaxii).

Modele de univers nestaţionar
În perioada 1922-1924, Alexander Alexandrovich Friedman a demonstrat că ecuaţiile teoriei relativităţii generalizate corespund unui spaţiu omogen în care toate distanţele dintre aştri şi densitatea de materie se modifică în timp. Universul se dilată, iar densitatea de substanţă scade. Pornind de la această concluzie, ulterior se elaborează trei modele de univers nestaţionar.

„Modelul Einstein-de Sitter” (1932) presupune spaţiul euclidian în care distanţa dintre repere creşte neîncetat. „Modelul spaţiului sferic cu curbură pozitivă” prevede faptul că mai întâi Universul se dilată, apoi se contractă din nou, iar lumina parcurge distanţa dintre două corpuri pe o traiectorie sub formă de arc de cerc. Într-un astfel de Univers putem spune că un om are capacitatea să-şi vadă ceafa. „Modelul spaţiului sferic cu curbură negativă” precizează că Universul se dilată nelimitat, iar între două corpuri lumina parcurge un drum sub formă de arc de parabolă.

Deplasarea spre roşu
În 1929, astronomul american Edwin Hubble a descoperit, în urma unui experiment, faptul că poziţia liniilor spectrale ale luminii provenite de la galaxiile îndepărtate este deplasată spre partea roşie faţă de spectrul luminii provenite de la Soare sau de la laboratoarele terestre. În plus, a constatat că această deplasare este cu atât mai mare cu cât lumina provine de la galaxiile mai îndepărtate şi a ajuns astfel la concluzia potrivit căreia galaxiile mai îndepărtate au o viteză de recesiune mai mare. În consecinţă, Hubble a stabilit o formulă care oferă legatura între viteza de recesiune „v” şi distanţa „R” până la o galaxie (v = HR, unde „H” este o constantă numită constanta lui Hubble).

Teoria Big-Bangului
Dacă toate galaxiile se îndepărtează după cum rezultă din deplasarea spre roşu, înseamnă că a existat un moment când toată materia Universului era adunată la un loc într-un atom primordial fără dimensiuni şi cu energie nedefinită. În 1931, abatele belgian George Lemâtre, unul dintre primii savanţi care au utilizat Teoria relativităţii generalizate a lui Einstein, a presupus că în trecutul îndepărtat întreg Universul a fost comprimat într-un mic obiect numit „oul cosmic”. Acest „ou cosmic” ar fi explodat, nu se ştie din ce cauze, şi astfel a fost declanşată expansiunea Universului. Ulterior această idee a fost dezvoltată, în 1940, de către de fizicianul de origine rusă George Gamov şi de către asistenţii săi Ralph Alphen şi Robert Herman. Zece ani mai târziu, fizicianul britanic Fred Hoyle a inventat noţiunea de „Big Bang”.

În loc de concluzie
Momentul de la care fizicienii au putut elabora un scenariu de evoluţie a Universului are punctul de plecare la 10-34 s. Oamenii de ştiinţă se lovesc însă de aşa-numitul „zid al lui Planck” (după numele fizicianului german Karl Ernst Ludwig Marx Planck), un concept care reprezintă de fapt existenţa limitelor minime fizice ale cunoaşterii. Una dintre aceste limite poartă denumirea de „quantumul de acţiune” sau constanta lui Planck (h = 6626,11-34 joule/secundă), care reprezintă cea mai mică cantitate de energie existentă în lumea noastră. Prin analogie, există cea mai mică unitate de măsură a distanţei denumită „lungimea Planck” (10-33cm) şi cea mai mică unitate de timp denumită „timpul Plank” (10-34 s). Se presupune că înainte de 10-34 s a existat un ocean de energie infinită, perfecţiunea Universului, simetrie absolută înainte de Creaţie, atemporalitate. Astrofizicienii care au ca punct de plecare 10-34 s de la Big Bang consideră că la această vârstă tot Universul era conţinut într-o sferă cu raza 10-33 cm (nucleul unui atom are raza de 10-14 cm) şi temperatura de 1032 grade Celsius. După marea explozie au urmat câteva etape pe scara timpului în apariţia treptată a diverselor categorii de obiecte cosmice despre care vom vorbi într-un articol viitor.

Primele secunde
Potrivit unor calcule astronomice, vârsta Universului este de aproximativ 13,73 miliarde de ani (plus/minus 0,12 miliarde de ani). Atunci a fost momentul pe care astăzi îl numim Big Bang – după acest eveniment astronomic, se presupune că Universul s-a extins în proporţii greu de înţeles de omul modern. De altfel, cercetătorii spun că în prima fracţiune de secundă de după explozie, Universul s-a extins în proporţii de milioane de ori mai mari decât starea iniţială, iar în următoarea fracţiune de secundă, extinderea a devenit mai înceată pentru că Universul începuse deja să se răcească şi să lase loc particulelor de materie să se formeze. Universul are un diametru de cel puţin 93 de miliarde de ani lumină, chiar dacă s-a presupus, în tot felul de afirmaţii lansate de-a lungul timpului, că el este infinit în spaţiu. (A.A.)

Sistemul solar
În primele o mie de secunde de la Big Bang s-au format protonii, nucleii de deuteriu, litiu, beriliu şi heliu. În primul milion de ani de existenţă a Universului, protonii şi nucleii s-au combinat cu electronii şi au format atomii. Schimbările ulterioare au fost uimitoare. Potrivit unor observaţii astronomice, se crede că, până la „vârsta” de patru milioane de ani a Universului, s-au format quasarii. Prima populaţie de stele constituită în interiorul Universului poartă numele de Populaţia I şi a fost formată, în mare parte, din hidrogen şi heliu. Treptat, stelele formate din gaz şi praf interstelar au evoluat, creând obiecte mai grele şi ducând la apariţia fuziunilor nucleare şi, pe cale de consecinţă, a supernovelor. În urmă cu cinci miliarde de ani, a luat naştere Populaţia II şi sistemul nostru solar. (A.A.)

În urmă cu 13,73 miliarde de ani, Big Bangul a provocat apariţia Universului în care trăim noi astăzi. Miliarde de ani mai târziu, în perioada pe care noi o numim antichitate, au început să fie enunţate primele teorii cu privire la formarea Universului. Cunoştinţele în domeniu şi instrumentele pe care le deţineau savanţii acelor vremuri erau rudimentare, dacă luăm în calcul tehnica şi bagajul de cunoştinţe la care avem acces în zilele noastre. Termenul latin „universum” provine din varianta poetică „unvorsum”, folosită pentru prima dată de Lucretius în Cartea a IV-a din volumul De rerum natura (Despre natura lucrurilor). Poetul se referea la faptul că orice devine un tot, se combină şi formează un tot.