Apostolul Zilei: 2018-03-24

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A SFÂNTULUI ŞI MARELUI POST

Ap. Evrei

(IX, 24-28)

raţilor, Hristos n-a intrat într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mâini, închipuire a celei adevărate, ci chiar în cer, ca să Se înfăţişeze, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu. Iar nu ca să Se aducă pe Sine însuşi jertfă de mai multe ori – ca arhiereul care intră în Sfânta Sfintelor cu sânge străin, în fiecare an. Altfel, ar fi trebuit să pătimească de mai multe ori, de la întemeierea lumii; ci acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o dată, spre ştergerea păcatului, prin jertfa Sa. Şi precum este rânduit oamenilor, o dată să moară, iar după aceea să fie judecata, tot aşa şi Hristos, după ce a fost adus o dată jertfă, ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce cu stăruinţă Îl aşteaptă spre mântuire.