Posts Tagged ‘Apostolul Zilei: 2020-08-01

01
aug.
20

Apostolul Zilei: 2020-08-01

SÂMBĂTĂ
ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH

Ap. Romani
(XIII, 1-10)

raţilor, tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se împotrivesc îşi vor lua osândă. Căci dregătorii nu sunt frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Voieşti, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea. Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu spre binele tău. Iar dacă faci rău, teme-te; căci nu în zadar poartă sabia; pentru că ea este slujitoare a lui Dumnezeu şi răzbunătoare a mâniei Lui, asupra celui ce săvârşeşte răul. De aceea este nevoie să vă supuneţi, nu numai pentru mânie, ci şi pentru conştiinţă. Că pentru aceasta plătiţi şi dări. Căci (dregătorii) sunt slujitorii lui Dumnezeu, stăruind în această slujire neîncetat. Daţi deci tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste. Nimănui cu nimic nu fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; că cel care iubeşte pe aproapele a împlinit legea. Pentru că (poruncile): Să nu săvârşeşti adulter; să nu ucizi; să nu furi; să nu mărturiseşti strâmb; să nu pofteşti…, şi orice altă poruncă ar mai fi, se cuprind în acest cuvânt: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Iubirea nu face rău aproapelui; iubirea este deci împlinirea legii.



Blog Stats

  • 312.447 hits
august 2020
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Ajunul Bobotezei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat Ce simbolizeaza semnul Crucii savarsit de credinciosi? ce să fac?” cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria darul lui Dumnezeu De ce aprindem candele înaintea icoanelor? Despre pacat si boala Doamne DUMNEZEU Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Familia Familia creştină Focsani fraților! Hristoase Hristos Icoana Icoanele in cultul ortodox Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi Nu te atinge de Mine omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Purtarea crucii Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Epitaf Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Omul „Părinte