Cananeeanca sau paradoxul ridicării prin coborâre

Discursul teologic ortodox nu încearcă să restrângă adevărul de credinţă, să îl circumscrie unui concept, ci, mai degrabă, contemplă măreţia lui Dumnezeu spre conştientizarea nimicniciei noastre. Deşi smerenia este înţeleasă uneori ca umilinţă, ajungând să capete chiar sens peiorativ, atunci când vorbim despre adevărata smerenie, întrevedem starea omului liber sau eliberat de patimi în faţa lui Dumnezeu. Într-o formulare corectă, Dicţionarul Explicativ al Limbii Române intuieşte această nuanţă, definind smerenia ca „o atitudine plină de bună-cuviinţă” (DEX, 1998, p. 997). Această stare corespunde unei înţelepciuni proprii firii libere, deoarece presupune privirea dincolo de orice prejudecată şi patimă şi identificarea măsurii corecte în relaţia cu Dumnezeu şi cu oamenii. Omul smerit nu este omul fără iniţiativă sau sărăcit din punct de vedere social, ci, dimpotrivă, este omul care, din iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni, nu îşi dă lui întâietate, ci se face tuturor toate, după îndemnul şi exemplul Sfântului Apostol Pavel (I Cor. 9, 22). Măsura iubirii dă măsura smereniei de care e capabil fiecare om.