Căsătoria, taină dumnezeiască

De la început voia lui Dumnezeu a fost ca unirea dintre bărbat şi femeie în vederea procreaţiei (Facerea 1, 28: „Şi Dumnezeu i-a binecu­vântat, zicând: «Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!»“) să fie exclusiv în cadrul căsătoriei monogame. În această idee, relatarea creării primei familii (Facerea 2, 21-24: „Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam. Şi a zis Adam: «Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup»”) propune căsătoria monogamă ca fiind singura ce corespunde voii lui Dumnezeu. 

Casatoria

Dumnezeu l-a creat pe om «bărbat şi femeie». Intre bărbat şi femeie există o atracţie naturală reciprocă, care duce la comuniune şi unire. Unirea iubitoare nu constituie abatere de la planul creator al lui Dumnezeu, ci conformare cu acesta. Chestiunea aceasta este limpede în Vechiul Testament. Dar şi Hristos, invocând respectiva învăţătură din Vechiul Testament şi confirmând-o, observă: «N-aţi citit că Cel ce i-a făcut, de la început i-a făcut bărbat şi femeie şi a zis „pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup”? Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup».

Căsătoria, Taină a Bisericii

Cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos: „Dar de la începutul făpturii, «bărbat și femeie i-a făcut» Dumnezeu. «De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup»; așa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Evanghelia după Marcu, capitolul 10, versetele 6-9).

Căsătoria, act sfânt de origine dumnezeiască

Taina Cununiei este cea mai veche instituție de drept divin, fiind instituită de Dumnezeu încă din rai prin însuși actul creării omului ca bărbat și femeie.

Căsătoria, legământ sfânt

Prin căsătorie, adică prin legă­tura dintre bărbat şi femeie, binecuvântată de Dumnezeu în faţa Sfântului Altar, se întemeiază o familie creştină. Deosebirea din­tre căsătoria civilă şi cea reli­gioasă rezidă în faptul că prima este o însoţire între un bărbat şi o feme­ie, prin liber consimţă­mânt în condiţiile legii, adică are la bază un contract plecând însă de la afecţiunea reciprocă, iar cea reli­gioasă este o însoţire sfântă, fă­cută cu binecuvântarea lui Dumnezeu în Biserică prin Taina Nun­ţii, care sfinţeşte iubirea şi legă­tura celor însoţiţi.

Căsătoria, instituție cu importante efecte juridice

Propunerea de modificare a articolului 48, alin. 1 din Constituție potrivit căruia „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi” a generat în media o serie de dezbateri juridice cantonate pe invocarea încălcării prin modificare a dispozițiilor art. 26 din Constituție, pe de o parte, iar pe de altă parte, a jurisprudenței CEDO în materia vieții de familie. Premisa de la care se pornește în susținerea acestor încălcări este viciată de o dublă confuzie.

Căsătoria, așezământ dumnezeiesc

Unicitatea relației umane de dragoste curată dintre un el și o ea, descrisă magistral prin misterul poetic al Sfintei Scripturi în Cântarea Cântărilor și, de altfel, cântată în diverse moduri de către omenire dintotdeauna, în toate locurile și timpurile, ca o reminiscență ancestrală a străfundurilor sufletului zidit, conform credinței creștine – dimpreună cu trupul – „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, nu ține doar de o opțiune la dispoziția omului, într-un plan mai degrabă etic sau social, și eventual codificată la nivel juridic într-un mod conform convingerilor proprii, ci ea reprezintă, pe lângă toate acestea, și o realitate profund ontologică, având resorturi dincolo de deliberare conștientă sau voință lucidă. În fond, iubirea survine, cheamă, atrage și se impune atât de diafan, încât scapă răcelii unei reflecții lucide, dar nu se confundă nici cu atitudinea laxistă, scăpată de sub orice control, față de patimile proprii sau ale altora.

Casatoria

Dumnezeu l-a creat pe om «bărbat şi femeie». Intre bărbat şi femeie există o atracţie naturală reciprocă, care duce la comuniune şi unire. Unirea iubitoare nu constituie abatere de la planul creator al lui Dumnezeu, ci conformare cu acesta. Chestiunea aceasta este limpede în Vechiul Testament. Dar şi Hristos, invocând respectiva învăţătură din Vechiul Testament şi confirmând-o, observă: «N-aţi citit că Cel ce i-a făcut, de la început i-a făcut bărbat şi femeie şi a zis „pentru aceasta va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup”? Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup».

Căsătoria, un dar de la Dumnezeul …

Trebuie s-o începi nu după, nu până, ci s-o începi la timp, adică să te căsătoreşti la timp, când eşti pregătit pentru asta, fără să te pregăteşti exagerat de mult, fără să stabileşti mii de principii, bazându-te pe sinceritatea ta şi pe sinceritatea celuilalt. Urmează să avem în vedere următorul lucru: prezentarea cât mai amănunţită a defectelor noastre, pentru că obişnuim să ne prezentăm numai calităţile. Calităţile pe care le avem –este bine că le avem – acelea nu au cum să fie decât admirate de celălalt.