Despre ură, cu dragoste

Ura, sentimentul „negru”. Responsabilă pentru toate răutățile și faptele reprobabile, întunecând asemenea smoalei tot ceea ce atinge. Distrugătoare de suflete, măcinătoare de inimi, cea care alungă orice lumină spirituală. Dar care se află, culmea, deasupra indiferenței, nepăsării. Pentru că ura pornește tot din adâncul inimii omului, asemenea iubirii, în timp ce indiferența a „îmbălsămat” de mult inima, transformând-o într-o piatră asemenea granitului. Și așa cum ura arde și distruge totul în jur, din clipa în care este lovită mortal de iubire se poate transfigura în cea mai aprinsă dragoste. Cel care urăște mult poate să și iubească mult. Dar aceasta se întâmplă numai dacă se pocăiește de ceea ce face, învață să se lepede de părerea de sine și să nu-și mai acorde o dreptate pe care, de fapt, nu o are.