Iubirea față de Dumnezeu-omul Iisus Hristos a fost resortul care le-a făcut pe femei, pe purtătoare de miruri, să facă ceva ce ar putea fi considerat la prima vedere lipsit de sens, neverosimil: să ia miruri și noaptea, înainte de ivirea zorilor, să meargă la mormântul care era închis cu o piatră mare, ce nu putea fi ușor urnită din loc, iar pe deasupra era și pecetluită pentru a nu intra nimeni, iar soldații plătiți de iudei păzeau intrarea peșterii-mormânt, în condițiile în care ucenicii Mântuitorului se ascundeau, de frica iudeilor, și stăteau închiși în casă. Istoricul Titus Livius, într-o epocă în care femeia era privată de drepturi fundamentale, afirma: „De îndată ce femeile ajung egale cu noi, ele ne sunt deja superioare” (Ab urbe condita, XXXIV, 3). Nici întunericul nopții, nici locul unde trebuiau să ajungă, nici soldații, nici șansele reduse de a reuși să intre nu le-au împiedicat să cumpere miruri și să meargă la mormânt.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 