„E ruşine să ne mai numim fiii acestei sterpe din fire”

În teologia ortodoxă se face distincție între cu­noaș­terea rațională, care se întemeiază pe puterile naturale ale omului, și cunoașterea duhovnicească, ce are loc în urma experienței nemijlocite și directe a omului cu Dumnezeu. Sunt două feluri de cunoașteri. Una care semețește pe om și alta numită mântuitoare. Când Domnul Hristos spune tânărului bogat să se lepede de toată avuția lui și să-I urmeze, Părinții Bisericii au spus că această avuție se referă și la toată știința lumească dobândită de el. Rugăciunea este calea prin care omul are acces la vederea sau experiența lui Dumnezeu. Dar nu numai rugăciunea, ci ea este în legătură strânsă cu poruncile pe care Domnul ni le-a transmis. Importanța poruncilor este ilustrată și de Sfântul Grigorie Palama, care este fidel tradiției Părinților: „Căci, iată, Dionisie cel Mare spune limpede, cum am arătat şi în «Cuvântul despre cunoştinţa mântuitoare», că «asemănarea şi unirea noastră cu Dumnezeu se săvârşeşte numai prin păzirea poruncilor dumnezeieşti»” (Filocalia, volumul 7, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2013, p. 317).