Familia creştină, valoare milenară a credinței noastre

Valorile pe care ni le-au predat strămoșii noștri sunt credința în Dumnezeu și dragostea de patrie. În timpurile pe care le trăim suntem datori cu apărarea valorilor milenare ale poporului român și ale credinței creștine pe care o mărturisește nea­mul nostru de 2.000 de ani. Într-o societate în care diverse ideologii încearcă descreștinarea Europei, noi suntem datori, mai ales din respect față de cei care au făurit această țară creștină, să mărturisim valorile credinței, adânc înrădăcinate în ființa neamului nostru, în care la loc de cinste se află familia creştină.

Familia creştină

Prin Taina Nunţii se naşte familia creştină alcătuită din bărbat şi femeie. Scopul şi sensul căsătoriei creştine se împlinesc în desăvârşirea sufletelor, în Taina Iubirii în Hristos şi în dobândirea Împărăţiei cerurilor; iar sensul unirii lor conjugale se împlineşte în naşterea de prunci şi creşterea lor în Duhul Evangheliei.

Familia creștină, chipul Bisericii în societate

Familia se constituie prin căsătorie, adică prin însoțirea de bunăvoie și pentru toată viața dintre un bărbat și o femeie. Conviețuirea prin căsătorie a unui bărbat și a unei femei reprezintă cea mai veche instituție a uma­nității.

Familia creştină

În Biserica Ortodoxă familia se întemeiază prin căsătorie, adică prin legătura dintre bărbat şi femeie, binecuvântată de Dumnezeu în Taina Sfintei Cununii oficiate de preot în biserică.

Familia creștină

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXXII, VI, în Părinți și Scriitori Bise­ricești, vol. 21, p. 419

„Atunci este cu adevărat căsnicie, când cei doi soți se înțeleg nu numai atunci când le merge bine, ci și când trec prin primejdii. Prin asta se vădește dragostea adevărată!”

Familia creştină, poem de dragoste care nu moare niciodată …

Se spune că cel mai frumos au vorbit despre viaţa de familie monahii şi cel mai înălţător au aşezat în rânduri despre viaţa monahală cei căsătoriţi. Un paradox luminos printre multe altele. Căsătoria și monahismul nu se exclud reciproc, ci sunt intim complementare, așa cum spunea Paul Evdokimov, și monahul și mireanul fiind datori să atingă aceeași țintă, sfințenia, şi un drum şi celălalt ne ajută să intrăm „în odihna lui Dumnezeu”, „întru bucuria Domnului”.