Fecioria, virtutea închinată Mirelui

Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, Discursul VIII: Thecla, II-III, Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 10, pp. 88-89

„Aripile fecioriei duc în mod firesc spre cer și nu spre pământ, duc spre eterul pur și în vecinătatea îngerilor. De aceea, la semnalul (învierii) de după strămutarea noastră de aici, cele ce și-au dus viața corect și au stăruit în feciorie pentru Hristos, acelea, primele, înaintea tuturor, vor primi răsplata victoriei și vor fi încununate de El cu florile nestricăciunii. Pentru că s-a zis: îndată ce sufletele fecioarelor părăsesc lumea, îngerii vin în întâmpinarea lor și le însoțesc cu cântări de laudă până la pajiștile despre care am vorbit, pajiștile în care mai înainte au dorit să intre, pe care și le-au imaginat atunci când, locuind încă în trupuri, au îmbrățișat acest mod de viață. Odată sosite aici, ele contemplă frumuseți minunate, pe care oame­nii cu greu le pot descrie. Fiindcă acolo se află Dreptatea însăși, Cumpătarea însăși, Dragostea însăși, Adevărul însuși, Prudența însăși și celelalte flori și răsaduri strălucite ale Înțelepciunii; aici, jos, noi vedem cu închipuirea, ca un vis, doar umbrele acestora, iar contururile lor ne apar neclare și întunecate. Nimeni n-a văzut cu ochii trupului măreția, forma și frumusețea dreptății însăși, a adevărului și a păcii; acolo, însă, sunt văzute cu adevărat așa cum sunt, în toată plenitudinea lor. Pentru că există un pom al înțelepciunii, unul al iubirii și altul al priceperii, la fel cum pe pământ există vița purtătoare de struguri și pomi purtători de fructe, de rodii și de mere.”