Posts Tagged ‘Fiul lui Dumnezeu

24
mart.
20

Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face

Ne pregătim să întâmpinăm ziua cea mult aș­teptată, aducătoare de bune nădejdi, praznicul Bunei Vestiri, moment de a ne fortifica lupta cu păcatul, de a ne întrema sufle­tește și trupește pe calea Postului Mare, ca urcuș lăuntric către înviere, din păcat la virtute. Sfânta Biserică ne-a rânduit un popas duhovnicesc bine-venit, hrănindu-ne din viața și lumina aproape nepământeană a vieții Fecioarei Maria, care, acum, la sărbătoarea Blago­veșteniei, primește veste de la înger că va zămisli în pântecele ei pe Dumnezeu-Cuvântul, împlinin­du-se astfel prorocia vechi testamentară: „Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanoil” (Isaia 7, 14).

Citește în continuare ‘Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face’

20
ian.
20

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă !

„În vremea aceea, pe când ieșea Iisus din Ierihon, împreună cu ucenicii Săi și cu mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului și cerea milostenie. Și, auzind că este Iisus Nazarineanul, a început să strige și să zică: Iisuse, Fiul lui David, miluiește-mă! Și mulți îl certau ca să tacă; el însă cu mult mai tare striga: Fiule al lui David, miluiește-mă! Și Iisus, oprindu-Se, a zis: Chemați-l! Și l-au chemat pe orb, zicându-i: Îndrăznește, ridică-te! Te cheamă. Iar orbul, lepădând haina de pe el, s-a ridicat și a venit la Iisus. Și l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voiești să-ți fac? Iar orbul I-a răspuns: Învățătorule, să văd iarăși. Atunci Iisus i-a zis: Mergi, credința ta te-a mântuit! Și îndată a văzut și I-a urmat lui Iisus pe cale.” Marcu 10, 46-52

Citește în continuare ‘Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă !’

17
oct.
18

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu

Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu (Matei 7, 21; 10, 32; 12, 50; 15, 13; 16, 17) și Dumnezeu adevărat (Ioan 10, 30; 17, 22), a doua Persoană din Sfânta Treime, alături de Dumnezeu Tatăl și de Duhul Sfânt, Cuvântul sau Logosul (Ioan 1, 1) întrupat pentru mântuirea neamului omenesc de la Duhul Sfânt și din Sfânta Fecioară Maria (Matei 1, 18, Luca 1, 35). Așa mărturisim în Simbolul credinţei (Crezul): „Și într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om”.

Citește în continuare ‘Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu’




Blog Stats

  • 323.283 hits
noiembrie 2021
L M M J V S D
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului răbdare Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte