Hristos, Lumina cea mare

În vremea aceea, auzind că Ioan a fost întemnițat, Iisus a plecat în Galileea. Și, părăsind Nazaretul, a venit să locuiască în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon și Neftali, ca să se împlinească ceea ce s-a zis prin Isaia prorocul, care zice: „Pământul lui Zabulon și pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit”. De atunci a început Iisus să propovăduiască și să spună: Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor. Matei 4, 12-17 (Începutul propovăduirii Domnului) 

Hristos, împlinirea profeţiilor

În data de 3 ianuarie Biserica săvârşeşte pomenirea Sfântului Proroc Maleahi, profeţia căruia încheie şirul cărţilor profetice ale Vechiului Testament şi ne aşază în aşteptarea venirii lui Mesia. Profeţii scriu despre împlinirea rânduielii lui Dumnezeu în venirea lui Mesia, care va reaşeza pacea între oameni şi Dumnezeu. Astfel, Hristos este împlinirea tuturor profeţiilor şi aşteptărilor umanităţii în privinţa împlinirii acestora.

Hristos, al doilea Adam, ne cheamă prin post în rai

Înainte de a începe Postul Mare, la capătul Săptămânei brânzei se află Duminica Izgonirii lui Adam din rai. Ea ne arată că primii oameni au pierdut raiul pentru că nu au respectat porunca postului, iar noi prin postire putem recâştiga ceea ce ei au pierdut. Această duminică este numită şi a Lăsatului sec de brânză pentru că din această zi nu se mai consumă lactate şi ouă până la Paşti. După această duminică începe Postul Mare, în atmosfera căruia suntem introduşi prin Vecernia iertării ce se oficiază în seara acestei zile a Domnului.

Hristos, Piatra pe care să ne zidim întreaga viață

Credința dătătoare de viață constă într-o încredere totală, lipsită de întrebări și îndoieli în Hristos ca Dumnezeu. Numai atunci când Hristos e primit ca Dumnezeu desăvârșit și Om desăvârșit, devine cu putință plinătatea experienței duhovnicești descrise de Apostoli și Părinți.

Hristos, în iesle, a fost Împărat și Cerșetor

Hristos în iesle, a fost Împărat și Cerșetor. Pentru cine S-a întrupat Cuvântul, pentru îngeri? Pentru noi, oamenii! Ce mai așteptăm? Ți se cere o trăire simplă de tot și o relație cu ceilalți. Pe contul tău.

Hristos, „singurul lucru nou sub soare”

Sfântul Ioan Damaschin spune că Hristos este „singurul lucru nou sub soare”, adică singurul lucru nou după crearea lumii. Aceasta înseamnă că, după facerea lumii şi a omului, nimic nu mai este nou în univers, toate se repetă.

Hristos, Pâinea de-a pururi a drept-măritorilor creștini

În vremea aceea Iisus a văzut mulțimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulțimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuință să se ducă; dați-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi pești. Şi El a zis: Aduceți-Mi-le aici. Şi poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi pești şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulțimilor. Şi au mâncat toți şi s-au săturat şi au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe țărmul celălalt, până ce El va da drumul mulțimilor. Matei 14, 14-22

Hristos, Fiul lui David

„În vremea aceea au venit la Iisus unii dintre saduchei, care zic că nu este înviere, și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris: «Dacă moare fratele cuiva, având femeie, și el n-a avut copii, să ia fratele lui pe femeia văduvă și să ridice urmaș fratelui său». Erau, deci, șapte frați. Și cel dintâi, luându-și femeie, a murit fără de copii. Și a luat-o al doilea și a murit și el fără copii. A luat-o și al treilea; și, tot așa, toți șapte n-au lăsat copii și au murit. La urmă a murit și femeia. Deci, la înviere, a căruia dintre ei va fi femeia, căci toți șapte au avut-o de soție? Și le-a zis lor Iisus: Fiii veacului acestuia se însoară și se mărită; dar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela și învierea cea din morți, nici nu se însoară, nici nu se mărită. Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că morții înviază a arătat chiar Moise la rug, când numește Domn pe «Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov». Dumnezeu, deci, nu este Dumnezeu al morților, ci al celor vii, căci toți sunt vii în El. Iar unii dintre cărturari, răspunzând, au zis: Învățătorule, bine ai zis. De aceea nu mai cutezau să-L întrebe nimic. Iar El i-a întrebat: Cum se zice, dar, că Hristos este Fiul lui David? Căci însuși David spune în Cartea Psalmilor: «Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». Deci, David Îl numește Domn; atunci, cum este Fiu al lui?” Luca 20, 27–44

Hristos, capul Bisericii

Descoperirea dumnezeiască din Sfânta Scriptură ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos este capul Bisericii, iar Biserica este trupul Lui, cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel: „… şi L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Efes. 1, 22-23); „Şi El este capul trupului, al Bisericii; El este începutul, Întâiul-Născut din morţi, ca să fie El cel dintâi întru toate. Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălăşluiască toată plinirea. Şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale” (Col. 1, 18-20). Acelaşi Apos­tol al Neamurilor, adresân­du-se romanilor şi corintenilor, prezintă Biserica în calitatea ei de comunitate concretă de credincioşi, organizată ierarhic, prin imaginea unui trup cu multe mădulare, fiecare dintre acestea avându-şi vocaţia şi lucrarea proprie: „Precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare, aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădu­lare unii altora, şi avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat…” (Rom. 12, 4-6). În Biserică, credin­cioşii formează un singur trup, subliniază Sfântul Apostol Pavel: „Iar voi sunteţi trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte” (I Cor. 12, 27), „pentru că într-un Duh ne-am botezat noi toţi, ca să fim un singur trup, fie iudei, fie elini, fie robi, fie liberi, şi toţi la un Duh ne-am adăpat. Căci şi trupul nu este un mădular, ci multe” (I Cor. 12, 12-13). „Mădu­larele trebuie să se îngrijească deopotrivă unele de altele” (I Cor. 12, 25). Sfânta Tradiţie susţine şi ea de la început că Hristos e capul Bisericii, iar aceasta, trupul Lui.

Hristos, hrana noastră

În vremea aceea Iisus a văzut mulţimea de oameni şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: Locul este pustiu şi vremea, iată, a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate să-şi cumpere mâncare. Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulţimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. Matei 14, 14-22

Hristos, condamnat pe nedrept la moarte

Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat ca sa ne mantuiasca. Faptul ca oamenii au indraznit sa-L judece si sa-L condamne la moarte pe Cel care va judeca intreg neamul omenesc este absurd. Mantuitorul ne atrage atentia ca nu trebuie sa osandim pe nimeni din cauza pacatelor in care noi insine ne aflam. Inainte de a face acest lucru, spune Hristos, trebuie sa ne cercetam pe noi insine daca suntem lipsiti de pacat. Iar Ioan Evanghelistul spune „Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi” (I Ioan 1, 8).

Hristos, fantana cu apa vie

Dacă la vindecarea Slăbănogului de la Ierusalim viaţa şi lucrarea Mântuitorului erau semnificate ca „scăldătoarea tămăduirii trupeşti, dar mai ales a învierii cu duhul, astfel în Evanghelia Duminicii a V-a de după Paşti El are semnificaţia „fântânii cu apă vie”, pe care El o dă şi din care cine bea nu mai însetează niciodată, deoarece se face în el izvor de apă vie spre viaţa veşnică (Ioan 4, 14).

Hristos, condamnat pe nedrept la moarte

Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat ca sa ne mantuiasca. Faptul ca oamenii au indraznit sa-L judece si sa-L condamne la moarte pe Cel care va judeca intreg neamul omenesc este absurd. Mantuitorul ne atrage atentia ca nu trebuie sa osandim pe nimeni din cauza pacatelor in care noi insine ne aflam. Inainte de a face acest lucru, spune Hristos, trebuie sa ne cercetam pe noi insine daca suntem lipsiti de pacat. Iar Ioan Evanghelistul spune „Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intru noi” (I Ioan 1, 8). Si cu toate acestea, El este judecat de oameni si condamnat la moarte.

Hristos, o usa care se deschide, dar se si inchide

Hristos S-a definit pe Sine drept usa spre mantuire. „Eu sunt usa. De va intra cineva prin Mine, se va mantui…” (Ioan 10, 9). In aceasta situatie, usa nu mai este un obiect, ci o persoana. Trecerea prin ea neputandu-se realiza in chip mecanic, ci numai prin dialog. Fiind o usa vie, ea nu are nevoie de un afis cu privire la modul ei de intrebuintare. Fiecare o poate deschide intr-un mod propriu. Unul o deschide prin cuvinte de multumire, de iertare, altul prin fapte de milostenie etc.

Se poate intampla ca unii sa bata in aceasta usa si sa nu li se deschida. In astfel de situatii nu usa e cauza nedeschiderii, caci ea nu este selectiva. Cauza neintrarii sta in cel care bate. Acesta bate in ea ca in orice alt obiect. Nu o vede ca fiind total diferita de tot ce exista. Gestul acestuia e asemanator cu cel care desi se roaga lui Dumnezeu, nu primeste raspuns la cereri, pentru ca doreste cele ce nu ii sunt necesare pentru mantuire.

Altii aleg sa traiasca in necunoasterea lui Hristos. Acestia sunt cei care singuri isi incuie usa spre Imparatie. La judecata universala vor primi raspunsul cu care s-au amagit pe pamant: „Nu va stiu nici Eu pe voi; duceti-va de la Mine…” (Matei 25, 12 si 41).

In fiecare om – luat la intamplare – se afla cheia care deschide aceasta usa. Ochii vad si urechile aud ceea ce vrea posesorul lor. Unii dintre noi ne plasam in indoielnici, suspiciosi, neincrezatori si potrivnici fata de cuvintele Mantuitorului. Nu credem in ceea ce vesteste Biserica, motiv pentru care cerem semne si argumente. Insa aceasta stare nu este una care sa ne ajute sa intelegem ce ni se spune. Pentru a dobandi capacitatea de a fi intelegator, trebuie sa ne dorim cu tot dinadinsul acest lucru si vom primi darul intelegerii.

Sa nu ramanem doar la simturile noastre, sa luam in calcul si lucrarea lui Hristos in noi ca factor determinant pentru ca vederea sa fie vedere si auzul sa fie auz. E adevarat ca Scriptura ne cere sa batem in usa ca sa ni se deschida: „Bate si ti se va deschide!” (Matei 7, 7), dar trebuie ca atunci cand batem sa fim locuiti de Hristos. Sa nu uitam ca fecioarele nebune din „Pilda celor zece fecioare” bat in usa, insa nu sunt primite pentru ca Hristos nu se regaseste in ele. Hristos ne deschide numai in masura in care si noi i-am deschis. Putini mai iau seama la faptul ca Mantuitorul, inainte sa ne ofere intrarea, o solicita: „Iata, Eu stau la usa si bat; de-Mi va auzi cineva glasul si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20).

Noi oamenii suntem neputinciosi. Din acest motiv Hristos doreste pe de o parte sa ne aduca la cunostinta limitelor noastre, iar pe de alta parte sa ne deschida spre puterile nelimitate ale dumnezeirii.

Luati seama la voi insiva si veti auzi glasul chemarii lui Hristos. El nu face parte din categoria celor care ne cheama o singura data spre fericirea vesnica. Daca nu L-ati auzit ieri, Il puteti auzi astazi. Si tot astazi, puteti deschide usa spre fericirea vesnica.