În clipa înveșnicită a călătoriei noastre pământești, sufletul omenesc se definește și se redefinește prin adâncimea trăirilor noastre, care ne asigură urcușul duhovnicesc, pentru a ne împlini scopul suprem al vieții dăruite de Dumnezeu: mântuirea. Dar singuri sau însingurați nu vom putea să ne conturăm orizontul propriu spre a ajunge la finalitatea drumului călător, nu vom putea înlătura iraționalitatea hăţișurilor obstrucţioniste care ne împiedică să ne desfășurăm în lumină, pentru a vedea Lumina.
Citește în continuare ‘Maica Domnului, Acoperământul veșniciei noastre’
În Biserica Ortodoxă, învăţătura despre Maica Domnului ocupă un loc important, deoarece stă în strânsă legătură cu învăţătura despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi despre mântuirea neamului omenesc. Sfânta Fecioară Maria se bucură în Ortodoxie de o deosebită cinstire, de o „preacinstire” sau „supravenerare”, adică de o cinstire care o întrece pe cea a tuturor sfinților, chiar şi pe a Apostolilor. Cinstirea Maicii Domnului trebuie să aibă un corespondent real în viața noastră, noi fiind chemați să-L întrupăm duhovniceşte pe Mântuitorul în sufletul nostru.
În Vinerea Săptămânii Luminate sau a Paştilor săvârşim pomenirea Izvorului tămăduitor din preajma Constantinopolului, apărut în chip minunat şi ocrotit de Maica Domnului. Mântuitorul Hristos spune despre cel ce crede în El că „râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”. Acest izvor tămăduitor a apărut datorită Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi cei care-i cer mijlocirea au parte de ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu. Sfinţirea apei în această zi aminteşte tocmai de acest râu de apă vie datorat credinţei adevărate.
După perioada de pocăință a Postului Mare, care a pregătit sărbătoarea Învierii prin cântările și rugăciunile rostite în smerenie, Biserica se bucură pentru că „acum toate s-au umplut de lumină, și cerul, și pământul, și cele de sub pământ, deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos întru care S-a preamărit”.
Biserica a cinstit-o dintotdeauna pe Maica Domnului numind-o: Preasfânta, Preacurata, Preabinecuvântata şi Pururea Fecioara Maria.
În Tradiția Bisericii Ortodoxe, persoana Maicii Domnului are o importanță deosebită datorită rolului și contribuției ei la planul de mântuire și de îndumnezeire al creației și al umanității. În viața fiecărui credincios, Maica Domnului se descoperă atât ca mijlocitoare, cât și ca ocrotitoare în urcuşul nostru duhovnicesc.
Suntem în Postul Adormirii Maicii Domnului, când Biserica ne pune înainte virtuţile alese ale Sfintei Fecioare Maria şi ne arată locul pe care îl ocupă în cinstirea noastră ortodoxă, despre care spunem în cântările religioase că este mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L‑a născut. În acelaşi timp, ne amintim şi de tradiţia conform căreia Sfânta Fecioară Maria, înainte de trecerea la cele veşnice, a postit.
Maica Domnului este pururea rugătoare pentru poporul dreptcredincios. Ea mijloceşte pentru noi pe lângă Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos. Părintele arhimandrit Cleopa Ilie spune despre Sfânta Fecioară Maria: „Câtă slavă are Maica Domnului! Auziţi ce spune în Acatistul Sfântului Acoperământ: «Bucură-te, acoperământul lumii, cel mai lat decât norul!». Un nor poate să acopere un oraş, o ţară, dar Maica Domnului cu acoperământul şi cu mila ei acoperă toate popoarele lumii, că atâta putere a primit de la Mântuitorul. Oricine şi oriunde o cheamă: în pădure, în pustie, la câmp, în cetate, în casă, la închisoare, oriunde ar fi, ea aude, pentru că este pusă acoperitoare şi mijlocitoare a întregii lumi către Dumnezeu”.
A patra mare sărbătoare a verii (după Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, precum și Schimbarea la Față a Domnului) este legată de pomenirea trecerii de pe pământ la cer a Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, praznic numit în limbaj liturgic Adormirea Maicii Domnului. Prin mutarea Sa în Împărăție, Maria, Maica Luminii, se află dincolo de moarte și judecată, dar omenește, ea rămâne infinit maternă, întoarsă către toți oamenii, rostind pentru întreaga umanitate rugăciune spre mântuirea tuturor.
Sinaxarul Învierii ne aduce în atenţie un lucru de o importanţă covârşitoare pentru înţelegerea corectă a textelor evanghelice care relatează despre Învierea Domnului, în ceea ce priveşte prezenţa Maicii Domnului în faţa mormântului gol şi întâlnirea ei cu Fiul său înviat. În acest sens, din sinaxar aflăm că: „Învierea a cunoscut-o întâi Maica lui Dumnezeu, care, după cum grăieşte Evanghelia de la Matei, şedea la mormânt împreună cu Maria Magdalena. Dar spre a nu se arunca îndoială asupra Învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliştii că Domnul S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena”.
Unul dintre cele mai evidente detalii, pe care le observam atunci cand citim pericopele evanghelice ce ne descriu evenimentele legate de Invierea Domnului, este faptul ca Maica Domnului nu apare nicaieri amintita in mod expres. Nu exista o referire clara, care sa ne precizeze, „fara drept de apel”, legatura dintre persoana sa si Invierea Domnului. Evenimentele sunt relatate in asa maniera de catre cei patru evanghelisti, incat daca am ramane doar la textul Sfintei Scripturi, fara a apela la Traditia Bisericii, am fi tentati sa credem ca Maica Domnului s-ar fi numarat printre ultimele persoane care au aflat despre Inviere.
De la început Dumnezeu a creat pe om cu această puternică şi mult discutată însuşire – “voinţă liberă”. Aceasta ni se cere mai întâi: să vrem să biruim ispitele. Şi, mişcând, va veni neîntârziat harul.
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente