Posts Tagged ‘Mărturisirea credinței în Dumnezeu este definiția necesară pentru mântuirea noastră

18
oct.
21

Mărturisirea credinței în Dumnezeu este definiția necesară pentru mântuirea noastră

Ne-am referit cândva la virtuțile care constituie trăsăturile asemănării noastre cu Dumnezeu și treptele care ne înalță la sfințenie. Când nu există aceste virtuți, în mod necesar, vor exista păcatele contrare acestora. Viciile, adică patimile care constituie legea și lumea pervertirii contra firii, se află deja în omul căzut și sunt numite printr-un singur cuvânt: omul cel vechi. Acum, deci, așa cum am purtat omul cel vechi, cum spune Pavel, trebuie să-l purtăm și pe cel nou, pe cel înnoitpe cel zidit după Dumnezeu, Care este Domnul nostru Iisus. Ne naștem cu moștenirea aceasta a omului vechi și deși prin credința noastră și prin Botez, de eliberăm de această moștenire, cu toate acestea înclinația către rău rămâne. De aceea trebuie să luptăm să ne eliberăm de aceasta și in actu, în lucrare, prin lucrarea dumnezeieștilor porunci.

Citește în continuare ‘Mărturisirea credinței în Dumnezeu este definiția necesară pentru mântuirea noastră’




Blog Stats

  • 325.018 hits
ianuarie 2022
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhive

Top click-uri

  • Niciunul

Adormirea Maicii Domnului Arhiepiscopul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Arhiepiscopul Mirelor Lichiei Biserica Buna Vestire Capul Sfantului Ioan Botezatorul Ce-i de făcut când soţii nu se mai înţeleg? cel intai chemat cinstit de musulmani Cred Crucea ... Cunoașterea lui Dumnezeu Căsătoria Doamne DUMNEZEU episcopul Antiohiei [ TRINITAS TV ] episcopul Gortinei [ TRINITAS TV ] Episcopul Nicomidiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Prusiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Romei [ TRINITAS TV ] Episcopul Sevastiei [ TRINITAS TV ] Episcopul Tomisului [ TRINITAS TV ] Episcopul Trimitundei Familia Familia creştină Focsani fraților! făcătorul de minuni (Dezlegare la peşte) făcătorul de minuni [ TRINITAS TV ] Hristoase Hristos Icoana Iertarea Iisus Hristos Inaltarea Domnului Inaltarea Sfintei Cruci - zi de post Intampinarea Domnului Izvorul Tamaduirii Izvorâtorul de mir Mitropolitul Moldovei [ TRINITAS TV ] Mitropolitul Țării Românești [ TRINITAS TV ] Mântuirea Nasterea Maicii Domnului Noi oamenii omule Ortodoxia Patriarhul Constantinopolului [ TRINITAS TV ] Piata Unirii Pocainta Postul Postul Adormirii Maicii Domnului Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Predica la duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci Preot Tudor Marin Rugăciunea Rugăciune către Maica Domnului Saptamana Alba Sf. Ioan Botezatorul Sfantul Ierarh Nicolae Sfantul Pantelimon Sfintii 40 de Mucenici Sfintii Petru si Pavel Sfinţenia Sfânta Cruce Sfântul Mare Mucenic Dimitrie smerenia Triodul Urmarea lui Hristos Îngerii “Maica Domnului “Miluiește-mă „Femeie „Iartă-mă „Părinte