Mintea și lucrările ei

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Epistola 233, I-II, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, pp. 372-373

„(…) Bun lucru este mintea omului și că tocmai prin ea suntem chip al Creatorului. «Să mai spunem apoi» că și lucrarea minții este un lucru tot atât de bun, dar că, aflându-se în continuă mișcare, mintea adeseori plăsmuiește și imagini fantastice despre lucruri inexistente ca și cum ele ar exista, după cum adeseori mintea reușește să ajungă direct la adevăr. După concepția noastră, care credem în Dumnezeu, în mintea omului sunt prezente două puteri, una rea și demonică, în stare să ne atragă spre cădere, iar cealaltă dumnezeiască și bună, în stare să ne ridice spre asemănare cu Dumnezeu. Când mintea rămâne acasă la ea, atunci e în stare să sesizeze până și lucrurile cele mai mici, însușindu-și-le; în schimb, dacă se dă pe mâna seducătorilor, atunci își pierde puterea de judecată și se îndeletnicește cu închipuiri nebunești. În astfel de situație ea poate crede că lemnul nu-i lemn, ci e Dumnezeu, după cum poate spune că aurul nu-i ban, ci obiect de adorație divină. Dacă însă rațiunea se îndreaptă spre lucruri dumnezeiești și primește în sine din darurile Duhului, atunci ajunge să înțeleagă adevărurile dumnezeiești în măsura în care îi îngăduie acest lucru puterile firii.