Şi de-aceea îţi spun: Nu te pun la pravilă de 10 ore cum au călugării de făcut. Zi o rugăciune scurtă, dar adeseori. Auzi! „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa!” Ce greutate este să zici câteva cuvinte? Şi ştiţi voi câtă putere are aceasta? Întreabă-l pe Sfântul Apostol Petru! Nu ni s-a dat nouă armă mai puternică sub cer ca numele lui Iisus Hristos.
Citește în continuare ‘„Omule, roagă-te scurt, dar adeseori”’
Adu-ţi aminte, omule, că mâine vei vedea Cerurile, vei vedea îngerii şi vei sta înaintea Judecăţii lui Hristos.
Undeva în munţii României se nevoiesc trei călugări la un schit construit recent. Au un tractor cu care îşi fac aprovizionarea, căci locul este greu accesibil.
Citește în continuare ‘Măi, omule, nu te atinge de lemnul acela …’
Ne cheamă Dumnezeu prin glasul Scripturii, ne cheamă prin glasul zidirilor ce pornesc asupra noastră cu secetă sau cu ploaie prea multă sau cu cutremur; ne cheamă Dumnezeu prin arşiţă, dar ne cheamă şi în alt fel. Cum? Prin glasul conştiinţei.
Citește în continuare ‘Omule, ai greşit. Eu te iert, dar să nu mai faci. Vino la Mine …’
Nimeni dintre noi, dacă vrea să fie socotit înțelept, să nu uite să mulțumească pentru tot ce i se întâmplă în viață. Însă cei mai mulți dintre oameni fac precum cei nemulțumitori: disprețuiesc cele ce au și doresc cele ce le lipsesc. Robul e nemulțumit că nu-i liber. Cel născut liber e nemulțumit că nu s-a născut în altă țară, mai cu vază, că nu-i dintr-o familie renumită prin noblețe, care să fie celebră. Cel de neam slăvit se plânge că nu-i putred de bogat; cel bogat se întristează că nu-i stăpân peste orașe și popoare; generalul se plânge că nu-i împărat, împăratul se plânge că nu stăpânește toată lumea de sub soare. Toate acestea îi conving pe aceștia că nu trebuie să mulțumească Binefăcătorului pentru ceva.
Citește în continuare ‘Omule, ușurează greutatea celor prezente cu nădejdea celor viitoare’
Undeva în munţii României se nevoiesc trei călugări la un schit construit recent. Au un tractor cu care îşi fac aprovizionarea, căci locul este greu accesibil.Într-o zi au chemat un taf care să le tragă doi stejari pe care-i tăiaseră şi să-i ducă la un gater pentru scândură. Pe când treceau prin satul din apropiere, s-a rupt un vârf de la un stejar şi a rămas pe marginea drumului. Părintele care venea cu tractorul în urma tafului, nu l-a observat. După plecarea lor, un om oarecare din sat, care avea casa nu departe de locul acela, văzând acel stejar, a vrut să-l taie şi să-l ducă acasă. Alt vecin, văzându-l, i-a zis: „Măi, omule, nu te atinge de lemnul acela, că aparţine părinţilor de la schit şi o să ai probleme!”. „Lasă-i încolo de popi, că ăştia au de toate”, a zis el supărat.
Apucându-se de treabă, a încercat să taie lemnul, dar de la prima încercare a eşuat, deoarece i s-a rupt lanţul de la drujbă. Ducându-se acasă, a adus altă drujbă, dar şi aceasta s-a stricat. Pe când se chinuia el acolo, tocmai apăruse un copil de-al lui şi-i zice: „Tată, hai repede acasă că moare mama!”. Întorcându-se acasă, soţia lui era pe moarte. A dus-o de urgenţă la spital şi a internat-o.
Vecinul lui, fiind un om de bună credinţă, i-a spus: „Măi, omule, dacă vrei ca toate lucrurile să fie bune şi soţia să se însănătoşească, du-te la părinţii de la schit să-ţi facă câteva rugăciuni”.
Atunci omul a urcat la schit, şi-a cerut iertare de la părinţi, i-au citit câteva rugăciuni şi l-au binecuvântat.
Întorcându-se acasă, a doua zi i-a venit şi soţia de la spital, sănătoasă.
Monah Pimen Vlad, Povestiri duhovnicești, Editura Axa, Botoșani, 2010
♱ Oastea Creștin-Ortodoxă 
Comentarii recente