Ortodoxia, Biserica lui Hristos

Ortodoxia propovăduieşte învăţătura creştină curată primită de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, păstrată în Biserica întemeiată de El, transmisă prin Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor, formulată şi tezaurizată apoi de Sfinţii Părinţi ai celor şapte Sinoade Ecumenice. Astfel, ea este garant şi mărturisitoare a dreptei credinţe. Vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Atenei și al Întregii Elade Hristódoulos spunea despre Ortodoxie: „Vorbind despre Ortodoxie, înţelegem Biserica. Fără Biserică nu ar exista Ortodoxie, aşa cum fără sfinţi nu ar exista sfinţenie. Biserica înseamnă expresia Ortodoxiei şi aplicarea ei în viaţă”.

Ortodoxia, calea către viața veșnică

Întâia duminică a Sfântului și Marelui Post al Păresimilor este o zi de mare sărbătoare, ce marchează biruința Ortodoxiei în fața valurilor adeseori zbuciumate ale mării acestei vieți prin care a avut și mai are încă de trecut Biserica.

Ortodoxia, păstrătoare a identităţii naţionale

Prima duminică din Postul Mare este dedicată Ortodoxiei. Biserica Ortodoxă Română este parte a Ortodoxiei universale, care este Biserica ce îşi începe istoria la Cincizecime. Biserica Ortodoxă s-a dezvoltat de-a lungul a două milenii, mărturisind adevărul de credinţă și dovedind că este Biserica cea „una, sfântă, sobornicească şi apostolească”. Ortodoxia își mărturisește apostolicitatea sa în Crezul formulat la Sinoadele Ecumenice de la Niceea (325) și Constantinopol (381). 

Ortodoxia, credinţa Învierii

Cea mai importantă sărbătoa­re a Ortodoxiei este Învierea Domnului. Pentru un creştin ortodox Paştele este sărbătoarea sărbă­to­rilor, cea mai importantă zi din anul bisericesc, deoarece ziua Învierii Domnului este şi ziua nădejdii învierii noastre. Pentru că, în ziua Învierii, Mântuitorul a smuls tot neamul omenesc din legăturile iadului, S-a suit la cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi, după cum ne spune Sinaxarul de Paşti, şi de aceea bucurân­du-ne peste fire, prăznuim, cu strălucire, Învierea, închipuind bucuria cu care s-a îmbogățit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu.

Ortodoxia

Prima Duminică din Postul Mare este numită a Ortodoxiei pentru că în această zi sărbătorim biruinţa dreptei credinţe asupra tuturor ereziilor. Acest lucru îl mărturisesc cântările din Triod din această duminică: „Acum s-a întins lumina dreptei credinţe spre toţi, risipind ca un nor înşelăciunea păgânătăţii şi luminând inimile celor credincioşi” (condac de la Vecernie). Etimologic, Ortodoxia, înseamnă „dreapta credinţă” şi ea propovăduieşte învăţătura creştină curată primită de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, păstrată în Biserica întemeiată de El, transmisă prin Sfinţii Apos­toli şi ucenicii lor, formulată şi tezaurizată apoi de Sfinţii Părinţi ai celor şapte sinoade ecumenice. Astfel, ea este garant şi mărturisitoare a dreptei credinţe.

Ortodoxia

E bine cunoscut tuturor celor care se definesc ca fiind creștini ortodocși că Ortodoxia înseamnă dreapta-credință în Dumnezeu. Dar etimologia ne propune și alte înțelesuri: dreapta opinie sau părere, sau dreapta reprezentare. Înțelesul teologic ne duce și mai departe, la dreapta slăvire, la dreapta vedere a lui Dumnezeu sau la dreapta-mărturisire. Ortodoxia este un nou mod de viețuire, o nouă existență. Este Viața în Hristos, care a intrat în istorie prin Întruparea Cuvântului Veșnic al lui Dumnezeu. Este adevărul despre Dumnezeu, despre om și despre lume, așa cum ni l-a dat Însuși Dumnezeu Cel Întrupat prin învățătura Sa desăvârșită. Așa cum l-au exprimat Sfinţii Apostoli. Este acea sinteză minunată dintre dogmă și obiceiuri, dintre teorie și practică, așa cum ne-a fost transmisă de către Sfinţii Părinți. Ortodoxia este credinţa pecetluită cu sângele mucenicilor celor două milenii de creştinism, dar şi de cei care-şi jertfesc viaţa pentru Hristos în timpul nostru. Prin afirmarea Ortodoxiei, Biserica ne deschide în fapt un orizont mult mai cuprinzător: acela al tainei dreptei credinţe. Taină care depăşeşte tot ceea ce s-a spus sub chip de dogmă şi este o realitate de care, în plinătatea ei, ne putem apropia doar liturgic şi prin rugăciune. Iată de ce, tocmai pentru că depăşeşte puterea de exprimare prin cuvânt a adevărului Bisericii, taina dreptei credinţe ne este dată eclesial, spre contemplare într-o împletire liturgică, filocalică şi cuvânt dogmatic.