Postul, un mijloc pentru a învinge nemulțumirea generată de pofta nesă­turată

După cum am menționat deja, avva Evagrie scrie ca monah pentru monahi, prin urmare ca ascet cu un pro­gram de viață foarte sever (și în privința mâncării), adresându-se unor oameni de același format. De aceea, într-un fel sau altul cele ce urmează au în vedere „asceza”, cu alte cuvinte „exersarea” în lupta duhovnicească. Cu toate acestea ispitele corespunzătoare nu sunt decât în aparență „tipic monahale”. În spatele fiecăreia devin vizibile probleme care nu sunt legate de nicio stare de viață anume. Foarte elocvente în acest sens sunt replicile împotriva sugestiilor demonice privind stilul de viață ales, pentru că aici este vorba de monotonia și limitarea mâncărurilor:

Postul, timp de asceză şi rânduială a desăvârşirii duhovniceşti

În istoria Bisericii, postul există de 2.000 de ani, fiind practicat încă de la începuturile creştinismului. Acest lucru îl regăsim menţionat şi în Sfânta Scriptură a Noului Testament: „Şi pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat. Atunci, postind şi rugându-se, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece” (Faptele Apostolilor 13, 2-3).

Postul, începutul pocăinţei

Cea mai importantă sărbătoare creştină este Învierea Domnului sau Sfintele Paşti. Luminatul praznic este precedat de 7 săptămâni de post. Acest timp de pregătire duhovnicească pentru sărbătoarea pascală este numit în calendarul bisericesc Postul Sfintelor Paşti, care anul acesta începe astăzi, 15 martie, şi ţine până la 1 mai, inclusiv.

Postul, timp al bucuriei duhovniceşti

Perioada Postului Mare este un timp al bucuriilor duhovniceşti şi al speran­ţei aduse lumii de Domnul nostru Iisus Hristos, şi anume mântuirea, la care putem ajunge prin postire împletită cu pocăinţa şi rugăciunea.

Postul, desăvârşirea în virtute

Porunca postului o găsim în Sfânta Scriptură. Fără post, după cum ne învaţă Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi, nu putem să ajungem la desăvârşire şi mântuire, pentru că nu putem depăşi obstacolele care ne sunt puse îna­inte prin patimi de îngerii căzuţi, care ne şi îndeamnă să ne secularizăm şi să credem că putem vieţui fără Dumnezeu şi în definitiv fără obiectivare spirituală şi duhovnicească asupra existenţei.

Postul, timpul pocăinţei

Postul Mare este un timp în care trebuie intensificată pocăinţa prin Taina Spovedaniei. Atunci când vorbim despre mărturisire, trebuie să înţelegem prin aceasta, mai presus decât orice altceva, Taina Pocăinţei. Spovedania este un dar binecuvântat de Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, după Învierea Sa, când vine la ucenicii săi şi le spune: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le, vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute” (Ioan 20, 22-23).

Postul, timp al iertării

Suntem în Postul Mare, timp al pocăinţei şi rugăciunii care ne pregăteşte pentru bucuria pascală a Învierii Domnului. Acest post este cel mai lung şi mai aspru dintre cele patru posturi din cursul anului bisericesc. El vine în viaţa noastră ca un dar de mare preţ. Nu trebuie să fim superficiali în privinţa sa şi să scăpăm prilejul postirii pentru a ne desăvârşi duhovniceşte. Pentru că în timpul Postului Mare suntem chemaţi să ne întoarcem acasă, să ne întoarcem la Dumnezeu, în Raiul pierdut prin nepostire de Adam. Despre importanţa ţinerii acestui post, Sinaxarul Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai ne spune: „Trebuie să se știe că acest Sfânt și Mare Post este ca o zeciuială a întregului an. Pentru că din lene nu ne place să postim totdeauna și să ne îndepărtăm de rele, Sfinții Apostoli și dumnezeieștii Părinți au rânduit acest post ca un fel de seceriș. În chipul acesta vom șterge acum, zdrobindu-ne inima și umilindu-ne prin post, toate faptele noastre rele ce le-am săvârșit în cursul întregului an; de asta trebuie să-l păzim cu mai multă grijă”.

A doua poruncă bisericească, postul

Poruncile privitoare la îndatoririle credincioşilor faţă de Biserică se numesc porunci bisericeşti şi sunt nouă. A doua poruncă bisericească este să ţinem toate posturile de peste an. Porunca postului o găsim în Sfânta Scriptură. Timpul pentru îndeplinirea acestei îndatoriri îl hotărăşte însă Biserica, prin porunca aceasta. Postul este mijloc potrivit pentru înfrânarea poftelor rele, pentru biruirea ispitelor şi păcatelor, precum şi pentru stăruirea în rugăciunea curată. Folosul postului este de­săvârşirea în virtute.

Postul

Postul este înțeles în general ca o practică de abținere de la anumite mâncăruri, în anumite zile ale săptămânii (miercurea și vinerea) sau pe perioade mai lungi stabilite de Biserică (Postul Naşterii Domnului, Postul Mare, Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Postul Adormirii Maicii Domnului). Totuși, postul este și o practică de nevoință sufletească și atenție sporită în plan duhovnicesc.

Postul, și nu împlinirea voii trupului

Mulți oameni ţin cură de slăbire pentru a fi la modă. A merge la sală, a face „cardio”, „aerobic”, „bicicletă”, „bazin”, toate se constituie într-un mod de viaţă modern, nu neapărat însă și unul sănătos. Nu vreau să fiu interpretat greșit, că sunt împotriva acestor practici la modul absolut. Ci trebuie înţeles faptul că efortul de a slăbi nu constă în a plăti ședinţe la o sală de forţă, de a depune efort în ora respectivă și apoi de a reveni acasă, la programul obișnuit. Aceasta este o muncă deșartă, exact ca în cazul lui Sisif sau al meșterului Manole. Tot ce s-a realizat azi, până a doua zi se va fi risipit.

Postul, înfrânare şi înţeles duhovnicesc

Postul este hrana sufletului spre vieţuire veşnică. Prin împletirea postului cu rugăciunea, devenim dăruitori de lumină, primindu-L prin Spovedanie şi Împărtăşanie pe Hristos Domnul şi Dumnezeul nostru. În această perioadă de postire, grija noastră principală este să ţinem postul alimentar, însă Avva Dorotei al Gazei ne învaţă că suntem datori să ţinem nu numai rânduiala postului de bucate, ci să ne şi înfrânăm de la tot păcatul, astfel încât, după cum postim cu pântecele, să postim şi cu limba, ocolind grăirea de rău, minciuna, vorba deşartă, batjocura, mânia. Este şi un post al ochilor: să nu vedem lucruri deşarte, să nu căpătăm îndrăzneala privirii, să nu stăruim privindu-i pe ceilalţi cu răutate. Postul este înainte de toate înfrânare de la fapte, cuvinte şi gânduri rele. Trebuie ţinut după puterile şi conştiinţa duhovnicească a fiecăruia. Este un instrument important în procesul despătimirii. Nu se aplică doar aspectului exterior, ci necesită o pază interioară a gândurilor şi a inimii.

Postul, foame după Dumnezeu

Ne aflăm la începutul primăverii calendaristice şi a celei duhovniceşti, vremea înnoirii spirituale, Sfântul şi Marele Post al Paştilor. Din păcate, societatea contemporană tributară mentalităţii consumiste se căzneşte să transforme şi această perioadă liturgică din an, atât de importantă pentru viaţa noastră spirituală, într-un „produs“.

Postul, rugăciunea, şi lucrarea faptelor bune au regulile lor, au poruncile lor

Și postul şi rugăciunea, şi lucrarea faptelor bune au regulile lor, au poruncile lor. Spre exemplu, fapta bună făcută pentru a fi lăudat de oameni nu aduce plată de la Dumnezeu. Rugăciunea neînsoţită de fapta bună, rugăciunea în care mintea zboară – sunt momente pierdute, timp care nu a folosit.

Postul …

“Postul, în general, îşi are rigorile lui. Eu le tot spun celor care mă cercetează să postească, dar după puteri şi după rânduială. Pentru că degeaba te abţii de la cele „de dulce”, un post de 40 de zile, dacă după acesta îţi asupreşti trupul cu îmbuibări peste măsură. Acest post este zadarnic şi, în loc să ducă la eliberare şi la sfinţenie, duce la lăcomia pântecelui, ceea ce este mare păcat. De aceea eu recomand postul după puterea fiecăruia şi îl exclud la copii cu vârsta de până la 7 ani, la femei însărcinate şi la cei bolnavi. Postul sufletului este superior postului trupului. Degeaba nu mănânci carne dacă muşti din carnea aproapelui. Soluţia optimă şi plăcută lui Dumnezeu este aceea a postului încununat de smerenie şi rugăciune.”  

Postul, vizita si calatoria

 Postul nu este incompatibil cu vizitele si calatoriile. Chiar daca acestea din urma nu sunt tocmai recomandate in vremea postului, care este un timp rezervat mai ales infranarii pantecelui, pocaintei si rugaciunii, atunci cand nu pot fi evitate, ele pot fi facute cu atentia cuvenita. Nu trebuie uitat faptul ca, atat in vizita, cat si in calatorie, crestinul ramane crestin, iar Dumnezeu este Acelasi pretutindeni.

Cei care nu iau in serios postul, nici viata crestina, atunci cand se iveste prilejul unei vizite sau al unei calatorii, se amuza si zic: „Barza calatoare n-are sarbatoare!” Aceasta vorba, inspirata de vrajmas, ascunde acea viclenie a omului care cauta prilejuri exterioare pentru a-si intemeia propriile slabiciuni.

Exista posturi care pot si chiar trebuie sa fie intrerupte, dar exista si posturi care nu trebuie sa fie intrerupte, nici chiar in timpul vizitelor si al calatoriilor. Posturile randuite de Biserica nu cunosc motive suficient de intemeiate pentru a fi incalcate. Ele se supun unor conditii speciale doar in cazul persoanelor batrane sau grav bolnave.

Postim in zilele randuite de Biserica

A doua porunca bisericeasca spune: „Sa tinem toate posturile de peste an.” Cu alte cuvinte, trebuie sa postim in toate zilele de post randuite de Biserica, dupa cum urmeaza: in Postul Nasterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie), in Postul cel Mare (sapte saptamani inainte de Invierea Domnului), in Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (din Duminica Tuturor Sfintilor si pana in ziua de 29 iunie), in Postul Adormirii Maicii Domnului (1-15 august), in toate zilele de miercuri (cand a fost vandul Fiul lui Dumnezeu) si vineri (cand El a fost rastignit), precum si in celelalte zile randuite de Biserica (14 septembrie, Inaltarea Sfintei Cruci; 5 ianuarie, ajunul Bobotezei; 29 august, Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul).

Posturile bisericesti nu trebuie sa fie incalcate de nici un crestin. Tinerea lor cu hotarare, indiferent de timp si loc, constituie o marturisire autentica a dreptei credintei. Atunci cand, aflat intr-o vizita sau in calatorie, crestinul incalca postul „in numele dragostei”, el poate sa-i incurajeze pe cei din jurul sau in delasarea sau necredinta lor.

Poruncile bisericesti nu au fost date impotriva iubirii aproapelui, ci tocmai spre inmultirea dragostei intre oameni. Dragostea de Dumnezeu se cuvine sa fie mai mare decat dragostea fata de aproapele. Din dragostea fata de Dumnezeu se naste dragostea fata de aproapele, insa aceasta din urma, pentru a fi adevarata, nu are voie sa o incalce pe prima.

Care posturi pot si trebuie sa fie incalcate ?

Cuviosul Ghelasie de la Frasinei spune: „Nu-ti arata nevointa!” Acest indemn patristic izvoraste din smerenia crestina autentica. Exista un post care trebuie marturisit inaintea lumii (cel poruncit de Biserica) si exista un alt post, care trebuie ascuns de ochii lumii (cel personal, tinut in taina).

Postul si rugaciunea sunt cele doua arme principale cu care crestinul lupta impotriva patimilor si a diavolilor. Postul si rugaciunile Bisericii reprezinta acea masura practica de traire fara de care nu se poate numi viu nici un om. Peste acestea, insa, fiecare crestin inmulteste postul si rugaciunea, dupa cum simte si poate. Aceste nevointe personale se ascund cu toata puterea si, pentru a nu fi cunoscute de oameni, in timpul vizitelor si al calatoriilor, se incalca si se intrerup.

*

Postul randuit de Biserica nu se incalca „din dragoste fata de aproapele”.

De dragul aproapelui se poate incalca doar postul personal.